miercuri, 3 decembrie 2014

Cuvinte schimbate de copiştii evrei


Unii susţin că Dumnezeu are mai multe nume, musulmanii susţin că el are chiar 99 de nume. Dar nu este aşa. Dumnezeu are un singur nume.
"Haşhem" nu este numele lui Dumnezeu, ci înseamnă "numele", atât. "Elohim" având pluralul majestăţii (-im) nu este numele lui Dumnezeu, ci înseamnă "Dumnezeu" la superlativ. "Adon" nu este numele lui Dumnezeu, ci înseamnă "Domn".
Numele lui Dumnezeu este YHWH, românizat ca Yehowah.

Unii spun ca numele lui Dumnezeu a fost cunoscut înaintea lui Moise, alţii spun că nu. Dar să vedem ce spune Dumnezeu însuşi cu privire la acest subiect delicat:
(Exod 6:2-3) „Si Elohim (Dumnezeu) a vorbit lui Moise şi a zis: Eu sunt Yhwh. M-am arătat lui Avram, lui Isaac şi lui Iacob ca El Saday, dar n-am fost cunoscut de ei sub numele (hashem) Meu ca Yhwh“.
Oricat am încerca să interpretăm textul acesta într-o altă înţelegere, va fi doar o interpretare care va vorbi împotriva lui Dumnezeu. 
Şi atunci cum se explică faptul că numele lui Dumnezeu apare în vorbirea patriarhilor şi a altor oameni din cartea Geneza? Cum se armonizează cuvântul lui Dumnezeu, care spune atât de clar că numele lui n-a fost cunoscut înainte de Moise, cu acel şir de versete în care el apare la patriarhi? Pentru a explica acest fenomen deranjant, nu putem lua în considerare altă variantă decât varianta modificării ulterioare a textului, făcut de scribi. Este clar că scribii au modificat cuvintele, dintr-o convingere doctrinara. Şi au făcut astfel o contradicţie vădită. Este departe de mine să resping prin asta inspiraţia Scripturilor sau să aduc atingere necuvenită ei. Din contră, încerc să arăt un mister, dezlegat de soferimi, care ar ajuta pe cei interesaţi în subiect în această privinţă.

Cei ce au redactat Textul Masoretic au făcut unele modificări pe text, pe care le-au notat cu grijă în note de subsol.
Cu toţii ştim că nimeni nu posedă manuscrisele originale. Cu toţii ştim că aceste manuscrise au fost copiate şi mai apoi după aceste copii s-au făcut alte copii. Odată ce s-au pierdut originalele, din nefericire, a fost un timp când n-a existat un standard pus deoparte, după care să se ghideze traducătorii. Aşa că unii copişti au înţeles greşit anumite cuvinte sau, din considerente oarecare au schimbat sau au adăugat anumite cuvinte. Acest lucru a infuenţat pe alocuri exactitatea redărilor şi mai ales a traducerilor, făcute în altă limbă. 
După un timp s-a produs un fel de standard de copiere, impus de către soferimi, scribi foarte conştiinciosi şi bine instruiţi. Concomitent, ei au produs şi un fel de restabilire a textului original, prin compararea diferitelor manuscrise şi surse extrascripturale existente pe vremea lor. Modificările soferimilor au fost notate cu grijă. Se ştie că, faţă de anumite copii aflate în uz, ei nu au redat numele divin în versetele de la Gen. 18:3, 27, 30, 32; 19:18; 20:4 şi altele. Desigur, nu fără motiv. Eu cred că ei au avut la dispoziţie anumite manuscrise din care, în aceste locuri lipsea numele divin. Este şi logic, deoarece numele divin nu a fost cunoscut înainte de Moise. Totuşi, se pune întrebarea, cum de s-a ajuns ca anumite copii să aibă în aceste versete numele divin, care să îl contrazică pe Dumnezeu? Eu cred că s-a ajuns aici din considerente doctrinare. Să ne gândim la partida saducheilor. Este ştiut că ei nu credeau în îngeri, deşi Scripturile vorbeau desluşit de ei. În încercarea de a armoniza doctrina lor cu textele antice, au recurs la o metodă disperată, cea de alterare a textului, făcând în aşa fel ca îngerii care vorbeu cu patriarhii să fie de fapt nimeni altul decât Dumnezeu
Aşadar, fie îngăduit a arăta, că poziţia acelora care arată că cei trei îngeri au fost "epifania" sau arătarea lui Dumnezeu, este greşită TOTAL, şi vine suprapusă pe o identificare greşită a îngerilor cu Dumnezeu, făcuta de scribii saducheilor. Biblia arată clar ca nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu (Ioan 1:18, 1Timotei 6:16). Sper ca vă veţi gândi serios la ce spun aceste texte. Această variantă armonizează foarte bine lucrurile şi să reţinem, că este susţinută de Noul Testament. Aşadar, numai Dumnezeu Tatăl poartă numele de YHWH.
Majoritatea comentatorilor şi traducătorilor Biblici de seamă, inclusiv cei de la Traducerea Lumii Noi, acceptă modificarea făcută de masoreţi, dar eu consider că este o mare greşeală, care crează multă confuzie şi duce la interpretări eronate ale Cuvântului lui Dumnezeu.

Cu stimă, amiciţie şi iubire pentru toţi cititorii acestui blog, sperând că stând de veghe cum se cuvine, vom petrece timpul cu maxim folos.
Resurse:
"GOD* = Jehovah in the Primitive Texts, changed by Sopherim to Elohim as the Printed Text. (See Ap. 32.)"
"LORD* = Jehovah in the Primitive Texts, changed by Sopherim to Adonai as in the Printed Text. (See Ap. 32.)"

Masoreţii enumerau unele modificări ale scribilor evrei, de exemplu tetragrama (numele divin), mai aprea în 134 de locuri în plus. 
Iată o listă a acestor 134 de locuri, conform cu Ginsburg Massorah, Vol.. I, pp. 25, 26, § 115:
Geneza: 18:3,27,30,31,32; 19:18, 20:4, Exod: 4:10,13, 5:22, 15:17, 34:9,9; Numeri: 14:17, Iosua: 7:8, Judecători: 6:15; 13:8; 1Regi: 3:10,15; 22:6; 2Regi: 7:6; 19:23, Ezra: 10:3, Neemia: 1:11; 4:14; Iov 28:28; Psalm: 2:4; 16:2, 22:30; 30:8; 35:17,22,23; 37:13; 38:9,15,22; 39:7; 40:17; 44:23; 51:15; 54:4; 55:9; 57:9; 59:11; 62:12; 66:18; 68:11, 17,19,22,26,32; 73:20; 77:2,7; 78:65; 79:12; 86:3,4,5,8,9,12,15; 89:49,50; 90:1,17; 110:5; 130:2,3,6; Isaia: 3:17,18; 4:4; 6:1,8,11; 7:14,20; 8:7; 9:8,17; 10:12; 11:11; 21:6,8,16; 28:2; 29:13; 30:20; 37:24; 38:14,16; 49:14; Plângeri: 1:14,15,15; 2:1,2,5,7,18,19,20; 3:31,36,37,58; Ezechiel 18:25,29; 21:9; 33:17,20; Daniel 1:2; 9:3,4,7,9,15, 16,17,19,19,19; Amos 5:16, 7:7,8; 9:1; Mica 1:2; Zaharia 9:4; Maleahi 1:12,14.

Scribii au făcut opt alte modificări, potrivit Ginsburg Int, pp. 368, 369, în care a fost înlocuită în opinia acestor masoreţi tetragrama cu expresia Dumnezeu, și anume, în Psalm 14:1,2,5, 53:1, 2, 4, 5, 6.
Dar oare toate notele masoreţilor sunt corecte? Sau le înţelegem noi corect?
Massoretico-Critical Edition of the Hebrew Bible
Christian David Ginsburg


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu