vineri, 19 iunie 2015

Introducere - Proiectul “Biblia Antică Ante-Niceeană” - Biblia antică înainte de Conciliul de la Niceea, 325




Proiectul “Biblia Antică Ante-Niceeană” - Biblia antică înainte de Conciliul de la Niceea, 325

Cărţile Vechiului şi Noului Legământ înainte de intervenţiile scribale de modificare

Introducere
“A greşi este omeneşte”, dar cum vin greşelile?

Având în vedere că trăim într-o lume imperfectă, cât de sigure pot fi uneori sursele foarte demne de încredere? Şi având în vedere imperfecţiunea celor ce au tradus sau au copiat Biblia, cât de mult trebuie să ne punem încrederea în traducătorii şi copistii Bibliei? Sunt ei demni de totala noastră încredere, sau aceasta încredere o datorăm numai lui Dumnezeu şi Fiului său?

Premisă fals
ă: "Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva"

Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Noului Testament. Nota bene: "a permite" nu înseamnă neapărat a fi de acord cu ceva.

Iată câteva dovezi în acest sens:

1. Diversitatea felurită a manuscriselor: De exemplu, la Geneza 5:3 versiunea Cornilescu, care se inspiră din Textul Masoretic dă cu 100 de ani mai puţin ca versiunea Ortodoxă, care se inspiră din versiunea Septuagintei, sau la Judecători 18:30 versiunea Cornilescu conţine "fiul lui Moise" bazându-se pe Textul Masoretic, pe când versiunea Ortodoxă care se bazează pe versiunea Septuagintei, omite "fiul lui Moise", etc. etc. etc., găsim multe asemenea cazuri.
2. Mărturii din interiorul creştinismului
- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întâmplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)
- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)
- condamnarea în prealabil a falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)
- Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi
- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rînduindu-se corectori cu de la ei putere"
- Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"
3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult"
4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice
Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui
Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament
O mărturie grăitoare găsim la Eusebius. Un observator şi un comparator atent al manuscriselor nu poate decât să fie de acord cu ce a scris cineva în tema: "Ceea ce nu reușim să realizăm astăzi este că în această perioadă, fiecare document a fost editat și revizuit pentru a confirma doctrina Bisericii Romane. Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele bisericesc Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci cand colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Acesti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".
Un alt loc, ce vorbeste de la sine, îl găsim prin John William Burgon, care îl citeaza pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti gasi foarte diferite. Dar ce indrazneata este această infracțiune, ea nu este ca si cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel, ei cred sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".


"Critica Textuală Este Ştiinţă şi Artă" 

(Critica textuală comparativă a manuscriselor)

"INTRODUCERE 

Din păcate nu există manuscrise originale (numite "autografe") a oricăreia dintre cărţile biblice care au fost recuperate, iar din moment ce nu există manuscrise existente care ar fi de acord unele cu altele în fiecare detaliu, critica textuală (comparativă) este necesară pentru a rezolva problemele de variaţie. Alfred E. Housman, un critic de text de lucrări clasice, arată că criticii textuali se bazează pe "bunul simţ şi folosirea raţiunii." Pe scurt spus, critica textuală este ştiinţă şi artă, care urmăreşte să determine modul [iniţial] de redactare a unui text. Este o ştiinţă pentru că norme specifice reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori de copist şi lecturi, dar este de asemenea o artă, deoarece aceste norme nu pot fi aplicate rigid în orice situaţie."

http://bible-translation.net/issue/may-2013/section/textual-criticism

Aşadar trebuie să avem intuiţie, dar aceasta trebuie să fie conectată la Dumnezeu.


Pentru cărţile Noului Legământ, manuscrisele din Categoria I (de “tip alexandrin”) sunt cele mai vechi şi cele mai credibile.

Papirusuri (P) şi pergamente (latina “vellum”) din Categoria I ce conţin texte biblice ante-niceene (de înainte de Conciliul de la Niceea, 325):
Papirusul este un material asemănător cu hârtia, produs din planta Cyperus papyrus, pe care se scria în perioada Antichității, în special în Egipt.” Enciclopedia Liberă Wikipedia
Pergamentul este o piele de animal prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea. A fost folosită odinioară, în loc de hârtie.” E. L. Wikipedia
La început grecii scriau toate cuvintele cu litere mari (numite “majuscule” sau “unciale”), literele mici, “minusculele” fiind folosite cu cateva secole mai târziu în manuscrisele greceşti (sec. IX). Prin urmare, daca am fi rămas la acest stil de scriere, Ioan 1:1 ar fi aşa (s-a păstrat ordinea cuvintelor din textul grec): LA ÎNCEPUT ERA CUVÂNTUL ŞI CUVÂNTUL ERA CU DUMNEZEU ŞI DUMNEZEU ERA CUVÂNTUL.

Până în jurul anului 150, avem:

Până în jurul anului 200, avem:

Până în jurul anului 250, avem:

Până în jurul anului 300, avem:

Până în jurul anului 350, avem:

10, 24, 35, perg. 01, 03



Despre alfabetul şi scrierea din greaca antică

“Alfabetul grec este o culegere a celor 24 de litere folosite pentru a scrie în limba greacă din secolul VIII î.Hr. până astăzi. Este primul și cel mai vechi alfabet care notează fiecare vocală și fiecare consoană cu semne separate. Începând din secolul II î.Hr. literele grecești au fost folosite și pentru a marca numeralele.” E. L. Wikipedia
„În formele sale clasice și moderne, alfabetul are 24 litere, ordonate de la alfa la omega. Ca latina și chirilica, greaca a avut inițial o singură formă pentru fiecare literă; acesta a dezvoltat cazul distincției între litere cu forma de majuscule și minuscule în paralel cu latină în epoca modernă.” E. L. Wikipedia


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu