Ce arată Biblia despre Fiul lui Dumnezeu, de ce nu i se aplică funcţia de Dumnezeu (Ioan 17:3)?

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

Ce arată Biblia despre Fiul lui Dumnezeu, de ce nu i se aplică funcţia de Dumnezeu (Ioan 17:3)?

Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu Tatăl, venit din cer şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru în arta predării), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Domnitor autocrat investit cu toată puterea în cer şi pe pământ, de către Dumnezeu Tatăl (Matei 28:18,19). 

Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă acelaşi lucru: "Unsul" lui Dumnezeu; deci Fiul indiferent ce mare autoritate a primit, rămâne un supus al Tatălui, făcând voia Acestuia. În epoca antică, domnitorii provinciilor aveau puteri nelimitate acordate de împărat şi erau numiţi "despoţi". Desigur mulţi abuzau de această autoritate a lor şi cuvântul a devenit sinonim cu tirania. Dar în cazul Fiului nu este aşa, fiindcă El este numit un sfetnic minunat, Domnitor drept şi adevărat şi Prinţ al păcii pentru toată lumea. El nu a fost niciodată uns pentru funcţia de Dumnezeu al Universului, ci doar ca Rege universal, vasal Tatălui! Această autoritate supremă nu se transmite, este funcţia supremă în Univers şi se aplică doar Tatălui; Fiul nu şi-a revendicat-o niciodată (Exodul 20:3, Ioan 17:3, Ioan 20:17, Apocalipsa 3:12).

 Cu toate acestea, un creştin este nu numai un supus, ci şi un prieten al Regelui Isus Christos, evident această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."

Am explicat în postarea anterioară că Ioan 1:1c nu se referă la funcţia Fiului, ci la natura lui, la fel Ioan 20:28 vorbeşte de cu totul altceva. Dacă nu înţelegem corect aceste două versete în raport cu Ioan 17:3 şi alte versete strict monoteiste vom fi într-o mare confuzie şi eroare teologică, situându-ne afară din monoteism. Dacă îi aplicăm Fiului funcţia de Dumnezeu - ceea ce apostolii niciodată nu au făcut, facem ca în creştinism să fie doi Dumnezei şi ieşim din monoteism, aşa cum au avertizat rabinii.

Fraza "Domnul meu şi Dumnezeul meu" din Ioan 20:28 este incompletă în sine, de aceea trebuie luat în considerare contextul per ansamblu. Ca să nu greşim în interpretare, cum trebuie înţeleasă acea exclamaţie a apostolului Toma:

- ca predicativ?: "Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!"

- ca nominativ? "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai înviat din morti!"

- sau ca vocativ? "Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adică Dumnezeu Tatăl) l-ai înviat din morţi!")

Varianta vocativă este cea corectă, datorită contextului exclusivist din Ioan 17:1-3 - context în care a fost prezent şi apostolul Toma, dar şi a altor versete monoteiste cum ar fi cele din Decalog (Exodul 20:1-3).

Să nu uităm că el a fost necredincios în ce priveşte învierea, aşadar textul negrăit din mintea lui vorbeşte de înviere, nu de altceva, cum înţeleg din păcate unii. Necredinţa i s-a transformat în exclamaţie de uimire spre Tatăl, care face astfel de minuni.

Apostolul Toma nu ar fi putut contrazice tocmai pe Cel înviat, care era mentorul său:

Ioan 17:1-3

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

Să cerem călăuzire de la Tatăl ca să înţelegem adevărul aşa cum este, nu cum l-am închipui noi; mintea noastră ne poate înşela oricât o punem la contribuţie, fără contribuţia Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Iar pentru a avea Duhul Sfânt trebuie să ne sfinţim prin adevărul tuturor Cuvintelor lui Dumnezeu (Ioan 17:17), nu luând din context numai ce ne convine – aşa niciodată nu vom ajunge la o înţelegere corectă şi vom ieşi din cadrul monoteist.

Şi Dumnezeu Tatăl, singurul Dumnezeu adevărat (Ioan 17:3, Exod 20:3) să ne ajute să rămânem monoteişti adevăraţi, spre slava Sa şi a Fiului Său, care ne-a învăţat corect monoteismul! În numele Fiului său mă rog, Amin!