O profeție biblică arată că Mesia, adică Fiul lui Dumnezeu există din zilele veșniciei.
În Biblie, găsim locuri în care cuvântul etern are două sensuri, o utilizare mai restrânsă (eternitate fără început) și o utilizare mai largă (eternitate cu început, sau o perioadă lungă de timp fără un timp specificat).
În jurul cuvântului „etern” se poate observa că acesta poate avea un anumit sens în context. De exemplu, în expresia „viață veșnică” este clar – că aceasta, chiar dacă e veșnică, are un început – în cazul nostru: viața noastră veșnică va fi veșniă, dar aceasta nu a fost întotdeauna veșnică, întrucât noi nu am existat la un moment dat.
Iată încă câteva exemple în acest sens:
Geneza 49:26. Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă până în creştetul dealurilor veşnice: ele să vină peste capul lui Iosif, peste creştetul capului domnului fraţilor săi! - Ce spune aici? Că dealurile sunt veșnice. Adică sunt create să dăinuie pentru totdeauna, dar au avut și ele un început. No comment!
Acesta este și sensul din Proverbele 8:22,23. Iehova m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.
„Din veșnicie” în acest caz are început, fiindcă mai înainte se afirmă că ”Iehova m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui”. No comment!
Eclesiastul 12:5. te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele; - Mormântul este descris ca o casa veșnică, deși orice mormânt are un început. No comment!
Mica 5:2 "Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei."
După cum se vede din context, cuvântul etern poate avea o nelimitare fără început, dar și un început și un conținut nespecificat de lungă durată. Prin urmare, introducerea Domnului nostru Isus, Fiul lui Dumnezeu, în Apocalipsa 3:14 ca: „Începutul facerii (creației) lui Dumnezeu” poate fi complet armonizată cu expresia „zilele veșniciei” din Mica 5:2, care se referă la un conținut de lungă durată, dar nu la un conținut de timp fără început, deoarece este scris despre Fiul lui Dumnezeu că „la început a fost Cuvântul”.
De altfel, observ că în primele secole ale creștinismului „arienii” credeau și ei că Fiul lui Dumnezeu nu a existat la un moment dat. Arienii nu se trăgeau de la Arius, deoarece ei se auto-numeau „lucianişti”, după numele lui Lucian de Antiochia, care era liderul scolii fondată de episcopul Macarie al Edessei. În timpul vieții episcopului Macarie s-a ținut faimosul Conciliu de la Antiochia (267), format din 50 de episcopi, în care s-a discutat, dacă Fiul este aceeași ființa cu Tatăl, s-au sunt două ființe separate.
Conciliul de la Niceea (325) a declarat că Tatăl și Fiul sunt aceeași ființă (‘homo-ousios’), sunt același Dumnezeu etern. De-a lungul timpului mulți au contestat această declarație, atât după acest conciliu, cât și înaintea lui.
Expresia ‘homo-ousios’ s-a lansat în mișcarea patripassiană, despre care Hipolit din Roma scrie că ei erau cei mai numeroşi dintre creştinii din timpul său, chiar şi Papa de la Roma, fiind unul de-al lor.
După ce patripassienii au câștigat pe Papa de la Roma de partea lor, ideea ‘homo-ousios’ și scrierile lor au cutreierat lumea creștină ca fulgerul și s-au impus. Această interpretare este menţionată de diferiţi autori creştini din acel timp, cum ar fi Hipolit, Epifanius, Ciprian, Tertullian, Rufinus, istoricul Sozomenos (400-450), etc..
Contra lor s-a constituit Conciliul de la Antiohia, format din 50 de episcopi care au negat și condamnat expresia ‘homo-ousios’ și concepția teologică ce se baza pe ea, în anul 267, prezidată de episcopul Macarie al Edessei. Datorită faptului că această partidă a patripassienilor, care era cea mai numeroasă în Creștinătate, a falsificat în acel timp Sfintele Scripturi, pentru a-şi susţine afirmaţiile, acest Conciliul din Antiohia (din anul 267) care a rămas fidelă crezului apostolilor, l-a însărcinat pe savantul creştin Lucian - din şcoala episcopului Macarie - să refacă frazele răstălmăcite, într-o nouă versiune a Bibliei. Conciliul l-a ales pe Lucian, deoarece acesta era un fost patripassian și cunoștea dedesubturile acestor texte. În timp ce clarifica această versiune şi demonstra vechiul text, a fost trădat de un aşazis preot patripassian, care l-a denunţat autorităţilor păgâne, acuzându-l de lucruri false.
Membrii Conciliului de la Antiohia au precizat că Isus nu este este ‘homo-ousios’ - adică aceeaşi fiinţă cu Tatăl, ci “homoi-ousios”, adică “asemănător cu Tatăl”, deci Isus nu este Tatăl însuşi. Din păcate, despre acest conciliu important din secolele III, de la Antiohia, majoritatea creştinilor din ziua de azi nu știu nimic. Nici că mai târziu, erezia combătută la Antiochia în 267, a fost impus ca adevăr, la Nicea în 325.
Remarc doar că am întâlnit frați penticostali, baptiști și adventiști care, deși biserica lor a acceptat elementul eretic patripassian numit ”‘homo-ousios’”, ei nu au acceptat-o, citând Biblia.
Evident, dacă s-ar admite că Fiul are un început, ar trebui să admită că Tatăl și Fiul sunt două ființe separate și că astfel, doar Tatăl este Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu