Falsul de la 1Timotei 3:16

 

„Cel ce” sau „Dumnezeu”?

 

Uneori există manuscrise cu redări diferite. De exemplu la 1Timotei 3:16, unele manuscrise au "Cel ce" iar altele "Dumnezeu".

Care este forma originală: „Cel ce” sau „Dumnezeu”?

 

Cine a apărut în carne (gr. „sarki” - trup carnal)? 1Timotei 3:16

Manuscrisele timpurii nu includ cuvântul „Dumnezeu”, ci au expresia „Cel ce”.

VDC 1Timotei 3:16. Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… "Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă."

VBO 1Timotei 3:16 16 Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.

Textul grec  după Nestle:

"Καὶ ὁμολογουμένως μέγα ἐστὶν τὸ τῆς εὐσεβείας μυστήριον · Ὃς ἐφανερώθη ἐν σαρκί (carne), ἐδικαιώθη ἐν πνεύματι, ὤφθη ἀγγέλοις, ἐκηρύχθη ἐν ἔθνεσιν, ἐπιστεύθη ἐν κόσμῳ, ἀνελήμφθη ἐν δόξῃ."

A se vedea şi interlinearul grec – englez:

https://biblehub.com/interlinear/1_timothy/3-16.htm

Confirmarea falsurilor:

În imaginea manuscrisului Sinaiticus, este scris deasupra textului de către cineva - cu o cerneală de culoare diferită - ca notă „θε”, pentru a se citi „theos” însemnând: Dumnezeu. La fel s-a întâmplat şi în Codex Alexandrinus.

Acest tabel conţine - în ordine cronologică, varianta „Cel ce” care se află în cele mai importante codice timpurii.

Codex Vaticanus  - sigla B, circa 300 AD, nu are cartea 1Timotei

Codex Sinaiticus - sigla Aleph, circa 350 AD conţine “Cel ce”

Codex Alexandrinus  - sigla A, circa 450 AD conţine “Cel ce”

Codex Ephraemi Rescriptus - sigla C, circa 450 conţine “Cel ce”

Codex Claromontanus - sigla D, circa 550 conţine “Cel ce”

Peshitta sec. VI AD conţine “Cel ce”

Ethiopic conţine “Cel ce”

Coptic Sahidic sec . II AD conţine “Cel ce”

Coptic Bohairic conţine “Cel ce”

Gothic sec. IV AD conţine “Cel ce”

 

Aşadar în 1Timotei 3:16 avem ca text corect ὃς ἐφανερώθη (Cel ce s-a arătat) susţinut de manuscrise importante ca Sinaiticus, Alexandrinus, Ephraemi, Claromontanus, Boernerianus, 33, 365, 442, 2127, ℓ 599, Peshitta, Sahidic, Bohairic, Etiopic, Gotic.

Ulterior au început să fie corectate manuscrisele şi rescrise, introducându-se forma theos, în jurul secolul al VIII-lea. Nu știm niciun manuscris important timpuriu care să susțină versiunea THEOS și niciun scriitor bisericesc timpuriu care să fi folosit aceasta variantă. Ne confruntăm clar cu schimbări dogmatice, sprijinite prin falsificarea ulterioară a textului cu „θεός ἐφανερώθη” (Dumnezeu s-a arătat).

http://enok.uw.hu/hibak/T_OS.JPG

http://enok.uw.hu/hibak/alexandrinus.html

 

În locul întrupării lui „Dumnezeu” 1Timotei 3:16 vorbeşte doar de întruparea lui Christos, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 3:16).

 

Criterii pentru selecţia textelor manuscriselor în dispută la versiunile Noului Testament

 

Dacă folosim Scriptura ca pe o tablă de şah, putem să credem ce dorim şi putem să interpretăm versete în sens arbitrar, după voia noastră şi nu după context.

Scriptura nu a fost scrisă în limba română, de aceea textele de bază sunt textele în care a fost scrisă Biblia: ebraică, greacă şi parţial aramaică, iar manuscrisele cele mai vechi – cu anumite excepţii – sunt cele mai aproape de original.

Dacă nu avem originalul Bibliei, care este criteriul pentru selecţia textelor cu redare diferită din manuscrisele antice?

Având în vedere că textele manuscriselor greceşti diferă între ele, revolta presbiterului Gaiu, din secolul II AD, este justificată.

John William Burgon, îl citează pe Gaius (AD 175-200) în lucrarea "The Revision Revised" (Revizuirea revizuită): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".

Aşa ceva avem şi la Codex Vaticanus 2Petru 1:1, unde s-a scos pe nedrept cuvântul Domn, pentru a-l înlocui prin cuvântul Dumnezeu. Dovada este Codex Sinaiticus şi alte texte şi citate vechi unde avem "Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos", pentru ca la Codex Vaticanus să observăm că avem "Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Christos" (2Petru 1:1). Ambele variante nu pot fi adevarate. Cineva a modificat textul. Ori Sinaiticus ori Vaticanus are dreptate. Şi după cum vedem, avem un text măsluit şi în 1Timotei 3:15.

"Ciurul lui J.J. Griesbach"

Renumitul comparator al manuscriselor antice, J.J. Griesbach, a formulat regula, că manuscrisele cele mai vechi sunt cele mai apropiate de textul autograf (autorului), textele vechi acţionând ca un ciur pentru cuvintele modificate sau strecurate în text mai târziu. Regula are şi excepţii de care trebuie ţinut cont.

În acest caz, dacă textul în cauză nu se încadrează la secţiunea "excepţii de la regulă", în mod normal, s-ar folosi modelul selectării textului mai vechi.

Criteriul de seamă, expus de JJ Griesbach: Să fie cel mai vechi text

Cele mai vechi manuscrise sunt cele mai apropiate de sursa primară. Deci textele din secolul I şi prima parte din secolul II (-150) ar fi cele mai apropiate (mă refer la textele crestine - zise Noul Testament). Apoi cele din a doua parte a secolului II şi prima parte a secolului III (150-250) şi abia cele din a doua parte a secolului III şi prima parte a secolului IV (250-350). Textele de după 350 scad în 'autoritatea ciurului' excepţie fiind acele texte care au copiat manuscrise de înainte de anul 350, în această secţiune traducerile cad pe locul doi, adică prima dată luăm textele greceşti şi apoi cele traduse din greacă.

Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii. De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.

Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse. Textele netraduse sunt mai aproape de sensul din original.

Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.

MANUSCRISELE ANTICE AU FOST CORECTATE DE DIFERITI CORECTORI AI BISERICII

Codex Sinaiticus is designated by siglum א, and Codex Vaticanus by alpha character B. The following represent scribal corrections:

א* – original text of Codex Sinaiticus before scribal correction(s)

TEXTUL ORIGINAL AL CODICELUI SINAITIC INAINTE DE CORECTIA SCRIBALA

 

א¹ – first corrector of Codex Sinaiticus

PRIMUL CORECTOR AL CODICELUI SINAITIC

 

א² – second corrector of Codex Sinaiticus

AL DOILEA CORECTOR AL CODICELUI SINAITIC

 

B* – original text of Codex Vaticanus before scribal correction(s)

TEXTUL ORIGINAL AL CODICELUI VATICAN INAINTE DE CORECTIA SCRIBALA

 

B¹ – first corrector of Codex Vaticanus

PRIMUL CORECTOR AL CODICELUI VATICAN

B² – second corrector of Codex Vaticanus

AL DOILEA CORECTOR AL CODICELUI VATICAN

Vezi
http://en.wikipedia.org/wiki/Differences_between_codices_Sinaiticus_and_Vaticanus

 

 

Bun venit la spectacolul final! 2004-2029-2036

Semnul-final

Dacă nu-ţi poţi opri odată plânsul
Este semnul-final al Timpului tău

N-ai venit bine la spectacolul final
Deşi porți cele mai bune haine

Nu poți mitui ușa în drum spre cer
Deşi arăți destul de bine aici jos

Căci nu ești bun acolo sus deloc
De nu ai trăit jos după Scripturi.

Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului, toate semintiile pamantului se vor boci si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava. (Mat.24:30)

Iata ca El vine pe nori. Si orice ochi Il va vedea; si cei ce L-au strapuns. Si toate semintiile pamantului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin. (Apoc.1:7)

 Miliardarii planetei își construiesc buncăre anti-apocalipsă și fortărețe dotate cu inele de foc, tunuri cu apă și acvarii cu rechini ...

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/miliardarii-planetei-isi-construiesc-buncare-anti-apocalipsa-si-fortarete-dotate-cu-inele-de-foc-tunuri-cu-apa-si-acvarii-cu-rechini-2690553

Numele lui Dumnezeu „Iehova”, în Creştinătate

 

De cât timp este folosit Numele lui Dumnezeu, „Iehova”, în Creştinătate şi cine l-a promovat?

 

Dumnezeu are un Nume al Său şi despre acest Nume se vorbeşte în rugăciunea numită Tatăl nostru: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, Sfinţească-se Numele Tău! Vie împărăţia Ta! Facă-se voia Ta!”... Amin!

 

Într-un comentariu, cineva care are o pagina pe numele "Truth For Life"  · îmi scrie aşa >

"Esti obsedat sa promovezi "dumnezeul" Iehovistilor.

Sunt aproape convins ca nu acesta este Numele Lui.

YHWH sau Elohim este Numele lui.

Termina cu prostiile."

 

Ţin să precizez că eu nu sunt martor şi dacă anumite convingeri ne sunt similare, e o problemă de coincidenţă şi nu de aparteneţă...

Am început să citesc Biblia în anul 1990, când am primit un exemplar gratis, de la un prieten ce studia teologia la Cluj. A fost prima mea Biblie. De atunci am o colecţie de Biblii, în diferite limbi şi traduceri. Prima dată am dat de o Biblie cu Numele lui Dumnezeu, prin anul 1992. Era Biblia tatălui meu, foarte folosită, uzată şi subliniată. Era Biblia cu Numele lui Dumnezeu a tatălui meu, care nu era martor, ci penticostal. El avea o Biblie cu Numele lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Nu stiu de unde o avea şi nu ştiu ce cult a tipărit-o, dar sigur nu martorii, căci ei au tipărit Biblia în versiunea lor mai târziu în Romania. După aceea, cam prin anul 1999 o doamnă din Cluj, care nu era martoră, mi-a arătat o Biblie în care era Numele lui Dumnezeu în cele Zece Porunci (Decalog). Era o Biblie cam nouă, nefolosit şi nu era de la martori. Am cerut voie să fac nişte copii xerox cu Decalogul şi a fost de acord. Ca să am şi eu o Biblie cu Numele lui Dumnezeu, am lipit o copie xerox cu Decalogul din Biblia acelei doamne, în Biblia mea. Şi aşa am pornit în căutarea Numelui lui Dumnezeu, ca să văd unde şi cum apare.

Studiind de mult timp subiectul Numele lui Dumnezeu, Iehova, am constatat ca acesta apare de foarte mult timp în Creştinătate şi n-a fost promovat doar de martori. Desigur, există diferenţe de o literă sau două, cum ar fi Jehovah la englezi, care se pronunţă Gehova sau Geova la italieni, care se pronunţă aşa cum citim, din cauza nesincronizării cu pronunţia din limba latină. Este posibil ca englezi şi italienii să fi preluat forma scrisă de la autori latini, care redaul numele lui Dumnezeu ca Jehovah, dar în latină se pronunţă Ieova. Există mărturii din antichitate că încă din secolele I-III AD unii dintre greci citeau Tetragramma YHWH ca IEOA, neavând litera H în alfabetul lor de atunci, ci un fel de X căruia i se spunea chi şi se citea ch. În anul 2000 a apărut o carte scrisă de un grec, pe nume M. Kyriakakes. El susţine că a găsit Numele lui Dumnezeu la greci în forma de Ιεωά (transliterat Ieōa), în surse din secolele II şi III AD.

Numele lui Dumnezeu, Iehova, cu diferenţele de o literă sau două a fost  folosit cu mult timp ca biserica martorilor să apară, fondată de CT Russell (1879) şi denumită astfel de JF Rutherford (1931), doi americani, primul un fost adventist şi al doilea un fost baptist. EG White, lidera adventiştilor, folosea şi ea numele Iehova, scriind forma ei engleză, Jehovah, aşa cum vedem şi în Versiunea Standard Americană din 1901. Deoarece nu s-au păstrat toate cărţile teologice vechi, prima apariţie documentată azi apare la autori romano-catolici precum spaniolul Ramón Martí şi alţii, obținând o utilizare largă în traducerile Reformei protestante, urmată de multe traduceri cu Numele lui Dumneze în Biblie până în zilele noastre.

De asemenea Numele lui Dumnezeu, Iehova, a apărut în multe predici, scrieri şi imnuri creștine, cum ar fi imnul din 1771, „Guide Me, O Thou Great Jehovah”, tradus de galezul Peter Williams.

 

Guide me, O Thou great Jehovah

Pilgrim through this barren land

I am weak, but Thou art mighty

Hold me with Thy powerful hands

 

Călăuzește-mă, o Tu mare Iehova

Pelerin prin acest sterp pământ

Eu sunt slab, dar Tu ești mare

Ține-mă cu a Ta mâna tare

 

Pentru o versiune modernă puteţi vedea:

Guide Me O Thou Great Iehovah (feat. Jeremy Casella) - Indelible Grace

 

Numele lui Dumnezeu, Iehova, apare într-o Biblie veche englezească din anul 1611, numită Versiunea Regele Iacob (King James Version).

 

Exod 6:3

Versiunea King James, 1611

And I appeared unto Abraham, unto Isaac, and unto Jacob, by the name of God Almighty, but by my name JEHOVAH was I not known to them.

Și m-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, sub numele Dumnezeu Atotputernic, dar sub numele meu IEHOVAH nu le-am fost cunoscut.

 

La fel apare şi în AKJV (American King James Version, 1999)

Și m-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, sub numele Dumnezeu Atotputernic, dar sub numele meu IEHOVAH nu le-am fost cunoscut.

 

Numele lui Dumnezeu la români

 

Numele lui Dumnezeu, în versiunile româneşti mai vechi este Iehova sau Jehova şi nu are nici o legătură cu gruparea „Martorii lui Iehova”, deoarece aceştia au apărut mai târziu în România. De fapt Martorii au preluat forma Numelui lui Dumnezeu – atât scris cât şi vorbit  - propusă de intelectualii ne-martori din mediul român, Iehova şi n–au urmat forma uzuală la englezi, Jehovah care sună Geova.. La fel ca la alte popoare, traducătorii români din perioada modernizării României (anii 1860 - 1926)  şi-au dat seama la rândul lor, că Numele lui Dumnezeu nu este “Domnul” (Adonay în ebraică), ci Iehova, şi că ar trebui să facă ceva în acest sens, deşi exista o anume opoziţie.

Se spune că traducătorul Dumitru Cornilescu s-a temut tocmai de această opoziţie, şi de aceea a renunţat la tradiţia redării Numelui lui Dumnezeu, argumentând că dacă ţine Numele lui Dumnezeu în text, versiunea lui nu se va vinde aşa de bine.

Restabilirea numelui mare şi scump al lui Dumnezeu în Bibliile româneşti a existat de mult timp, proces pe care trebuie să-l apreciem şi să-l ducem mai departe.

Iată o listă parţială a Bibliilor vechi româneşti în care a fost restabilit numele lui Dumnezeu, începând cu Psalmii în jurul anului 1860:

Biblia de la Pesta, 1873

Biblia de la Iaşi, 1874

Noul Testament cu Psalmii, ediţie de buzunar, având Numele lui Dumnezeu în Psalmi, editat în 1877

Biblia de la 1911

Biblia de la 1913

Biblia de la 1926

 

Numele lui Dumnezeu la vecinii unguri

 

Numele lui Dumnezeu, în versiunea ungurească este „Jehova”. Nu are nici o legătură originatoare cu gruparea „Martorii lui Iehova”, deoarece aceştia au apărut mai târziu în Ungaria, deci nu avea cum să fie adus în Ungaria de către aceştia. Numele „Jehova” apare de 7 ori în traducerea vestită a unui preot reformat pe nume Karoli Gaspar, născut la Carei (1529 –1592). În prefaţa Bibliei din anul 1589, Karoli menţionează că “Numele lui Dumnezeu după ființa sa este I E H O V A”. Mai târziu, în Biblia catolică, Numele lui Dumnezeu apare de 22 de ori, ca Iahve. De fapt ideea cu Iahve a pornit de la catolici pentru a face fronda cu protestanţii, care agreau Iehova.

 

Locurile unde Karoli a redat Numele lui Dumnezeu, Iehova:

Geneza 22:14, Geneza 32:9, Exodul 6:3 Exodul 15:3, Exodul 17:15, Judecători 6:24, Ps 83:19

El mai precizează că “Am urmărit în această traducere mulți cărturari evlavioşi care, din evreiasca în care a fost scris Vechiul Testament, au tradus de fapt Biblia, ca Vatablus, Pagnius, Münster, Tremellius, care era evreu din fire și nu a trecut mult până când a tradus Biblia. Am urmărit și Ediția Vulgata, precum și mulți Doctori explicativi. Nu i-am urât pe cei care au tradus anterior vreo parte a Bibliei, ci i-am văzut...”

Acest Tremellius a fost cel mai influent peste Karoli, el fiind mai întâi convertit catolic din evreu și abia apoi a devenit reformat. Astfel, sursa explicațiilor sale despre Numele lui Dumnezeu este destul de probabil de la Tremellius.

Ps 83:19 Ca să știe că Tu, al cărui nume este Iehova, ești înălțat pe tot pământul.

Ungurii au inclus Numele lui Dumnezeu şi în cântecele epocilor trecute.

Astfel, cântecul nr XXVIII al lui Janos Rimay, sfârşitul secolului XVI, conţine Numele „Jehova”. Rimay (1570 - 1631) a fost un om politic și poet, cel mai important scriitor al Renașterii maghiare târzii.

Într-un imn el cântă astfel:   - „Milostive Iehova (Kegyes Jehova), priveşte la noi din ceruri”

Numele lui Dumnezeu era şi într-un imn din 1774, care deschidea noul an la unguri, astfel:

Ez esztendőt megáldjad,

/ Ez esztendőt megáldjad,

/ Kegyelmedből, Úristen!, 

/ Bőséggel ékesítsed,

/ Bőséggel ékesítsed, 

/ Te szent Jehova Isten!

/ Téged áldnak,

/ Kik lakoznak  e földnek színén.

/ És a puszta helyek is

/ Bőséggel, Halmok áhítozódnak

/ Víg kedvvel.

/ Boldog, kit magadnakj választál,

/ Sionnak királya!

 

Traducerea:

: Binecuvântează anul acesta,

Binecuvântează anul acesta,

Doamne Dumnezeule din milostivirea Ta....

Tu sfânt Iehova Dumnezeu 

/ Pe tine te binecuvântează

Cei ce locuiesc pe fața pământului. / ..... 

Regele Sionului.

 

Numele lui Dumnezeu intr-un poem de limba maghiara (1645)

Numele lui Dumnezeu și-a găsit un loc și în poezia lui Miklos Zrinyi.

..."Szent, szent, szent mindenható Isten, Jehova,"

...Az az jó, az az igaz, az nagy Jehova,

Zrínyi Miklós (1620 – 1664): Poemul „Szigeti veszedelem”

Pars decima quinta

(Tizenötödik ének)

... „Sfânt, sfânt, sfânt Dumnezeul Atotputernic, Iehova,”

...Acel bun, acel adevărat, acel mare Iehova,

Miklós Zrínyi (1620 – 1664): Nimicirea de la Sziget

Pars decima quinta

(Al cincisprezecelea cant)

 

Numele lui Dumnezeu la norvegieni

 

Numele lui Dumnezeu ce apare la o biserică luterană din Norvegia, este "IEHOVA".

Sursa: The Divine Name in Norway (Numele Divin în Norvegia), Arhivat 2007-09-27 la Wayback Machine.

 

Numele lui Dumnezeu în latină

 

O traducere latină din 1552 a cărţii evreieşti Sefer Yetzirah, scrisă probabil de rabinul şef Aqiba (secolul I-II) foloseşte forma Iehouah pentru a reda marele Nume scris în cele patru litere („magnum Nomen tetragrammatum”).

Am găsit această redare şi în anumite Biblii englezeşti: Biblia de la Geneva 1560, King James Version 1611.

 

Numele lui Dumnezeu în irlandeză

 

O Biblie scrisă de mână în limba irlandeză, de William Bedell, având redarea numelui Celui Atotputernic în forma Iehouah.

Rt. Rev. William Bedell, D.D. (irlandez, 1571 – 1642), a fost un om bisericesc anglican care a slujit ca Lord Episcop de Kilmore, precum și Provost al Trinity College Dublin.

 

"Iehoua", Roger Hutchinson, în cartea "Imaginea lui Dumnezeu"

„Numele particular, special, onorabil și cel mai binecuvântat al lui Dumnezeu” este "Iehoua", scria Roger Hutchinson, în cartea "Imaginea lui Dumnezeu" (1550).

Hutchinson, Roger (1842). Works of Roger Hutchinson, Fellow of St. John's College, Cambridge, and afterwards of Eton College, A.D. 1550. Princeton Theological Seminary Library. Cambridge: Printed at the University Press.

 

O eroare a dicţionarelor

 

Conform Lexiconului Brown-Driver-Briggs, pronunția Jehovah a fost necunoscută până în 1520, când a fost introdusă de Galatinus, care a apărat utilizarea acesteia. Cu toate acestea, această deducție a fost revizuită, deoarece termenul care se apropie de Iehova poate fi urmărit cel puțin până la Pugio fidei al lui Raymund Martin (în spaniolă Ramon Martin), scris în jurul anilor 1270. Într-adevăr teologul catolic Ramon Martin a scris “Yohoua” însă pronunţia era Iehoua, căci acel “Y” pe timpul său se citea “Ie” şi nu un simplu “I”, deci pronunţat era Iehoua.

Pietro Colonna Galatino (1460 – 1540), era din Galatina, Regatul Napoli, Italia, cunoscut și sub numele de Petrus Galatinus, a fost un călugăr minor, filozof, teolog și orientalist italian.

A studiat limbile orientale la Roma și a fost numit lector la mănăstirea din Ara Coeli. Galatino și-a scris lucrarea principală De Arcanis Catholicae Veritatis, în 1516. Galatino este uneori denumit greşit ca „inventatorul” termenului și pronunției latinizate Iehova. El a dat lucrării sale forma unui dialog. Împrumutase idei în mare măsură din Pugio Fidei al dominicanului Raymond Martini, remodelând însă materialul și completându-l.

Extrase din Pugio Fidei adversus Mauros et Judaeos de Raymond Martin (1270, p. 559), conținând sintagma „Jehova, Sive Adonay, qvia Dominus es omnium” (Iehova sau Adonai, căci tu ești Domnul tuturor).

 

Traducătorul William Tyndale şi introducerea Numelui lui Dumnezeu în Biblia engleză

 

Numele lui Dumnezeu, a apărut în traducerea lui William Tyndale de limbă engleză a Pentateuhului („Cele cinci cărți ale lui Moise”). Pentateuhul englez a fost publicat în 1530 în Germania, unde Tyndale a studiat din 1524, posibil în una sau mai multe universități din Wittenberg, Worms și Marburg, unde se preda ebraica. Forma folosită de Tyndale a fost „Iehouah”.

Traducerea lui Tyndale a fost prima Biblie în limba engleză tradusă direct din ebraică pentru VT și greacă pentru NT. El a fost primul traducător englez care a avut inspiraţia, dar şi curajul de a reda numele lui Dumnezeu în Biblia engleză.

William Tyndale a scris despre numele divin: „IEHOUAH [Iehova], este numele lui Dumnezeu; nici o făptură nu este numită așa;

 

Despre Numele lui Dumnezeu, Iehova

 

Dumnezeul lui Israel, care este şi Creatorul întregii lumi şi a tot Universul, a fost cunoscut sub numele evreiesc YEHOWAH.

Acest nume înseamnă "Cel ce este şi cel ce va fi" în înţelegerea arătată de Apocalipsa 1:8  ... „Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic. (citat după Textul Bizantin, urmat de Biblia Ortodoxă)

Numele lui Dumnezeu joacă un rol important și unic în Biblie, unde apare de circa 7000 de ori, faţă de titlul Domnul care apare de 40 de ori în Vechiul Testament şi Dumnezeu, care apare sub 3000 de ori în VT, cu mult sub folosirea Numelui lui Dumnezeu.

Traducătorul martir, William Tyndale (c. 1494 – October 1536), a scris despre numele divin: „Iehova, este numele lui Dumnezeu; nici o făptură nu este numită așa;

 

Totalitatea Ființei lui se reflectă în Numele Său, căci Psalmul 8:1 arată: ... Iehova, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri.

 

Numele lui Dumnezeu inspiră teamă, deoarece El este înelept, drept, puternic şi mare Împărat, Psalmul 111:9 arătând Numele Lui ca „sfânt și înfricoșat”, de aceea în „Rugăciunea Domnului” cerem „sfințească-se Numele Tău” (Matei 6.9).

 

Dumnezeu interzice profanarea Numelui Său

Un om care folosește nepotrivit Numele lui Dumnezeu nu va rămâne nepedepsit:

Să nu iei în deșert Numele lui Iehova, Dumnezeului tău, căci Iehova nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele lui (Exodul 20.7).

 

Că Iehova "nu este dumnezeul iehoviştilor", sau mai exact spus "că Iehova nu a fost folosit numai de către martori, ca Nume al lui Dumnezeul", nu în sensul că ar fi fost "inventat” de aceştia, reiese clar din scrierile celor care nu au aparţinut niciodată de martori:

La unii greci din secolele II-III: Ieoa, la două litere distanţă de forma Ie(h)o(v)a

Scris Yohoua, pronunţat Iehoua: Raymond Martin (anul 1278)

Scris Yohouah, pronunat Iehouah: Porchetus de Salvaticis (anul 1303)

Ieoa: Nicholas of Cusa (anul 1428)

Iehoua: Nicholas of Cusa (1428), Peter Galatin (Galatinus) (1516)

Iehova: Nicholas of Cusa (1428), Jacques Lefèvre d'Étaples (1514), Sebastian Münster (1526), Leo Jud (1543), Robert Estienne (1557)

În Biblia engleză din anul 1530, de William Tyndale, ca Iehouah

 

Numele lui Dumnezeu, YeHoWaH apare de circa 7000 de ori în Biblia Ebraică. Domnul (Adonai) nu este Numele lui Dumnezeu, ci este un titlu, având valoare de atribut, ce însoţeşte uneori numele lui Dumnezeu, ca şi în cazul Ţefaniah 1:7, Obadiah 1:1, Habaccuc 3:19, Amos 1:8, etc.. De aceea, Adonay, adică Domnul, apare doar de 40 de ori în Vechiul Testament.

 

Nume teoforice care clarifică compoziţia sunetelor din Numele lui Dumnezeu

 

Biblia conţine o listă lungă de nume teoforice. Un nume teoforic (din greacă: θεόφορος, theophoros) înseamnă literalmente un nume care „poartă" titlul sau numele unui dumnezeu, în sensul de "încorporează", reflectând ceva despre caracterul persoanei numită așa în raport cu acea zeitate. De exemplu, un nume care îl încorporează pe Apollo, cum ar fi Apollonios sau Apollodorus, din antichitatea greacă, este un nume teoforic.

Numele personale teoforice erau extrem de comune în antichiate, cum ar fi Theodoros („darul lui Dumnezeu” în greacă), Ionatan (o formă de alint prescurtat din Iehonatan, adică „Iehova a dat”). De aceea, Numele lui Dumnezeu, Iehova, a fost inclus în numeroase alte nume purtate de evrei, care sunt folosite şi azi, mulţi fără a şti semnificaţia lor. De exemlu, numele „Iisus”, este un astfel de nume theoforic, fiind preluat din forma greacă (Iesous) a ebraicului Iehoșhua, care înseamnă “Iehova e Salvare“. Deseori, în aceste nume teoforice, Numele lui Dumnezeu este redus la o formă pescurtată de alint. De exemplu: ca formă de alint în ebraică, Iehoșhua este redus fie ca Ieşua, fie ca Ioşua, păstrându-se astfel doar două sunete din Numele lui Dumnezeu. Astfel, în prima formă prefixul Ieho- devine Ie- şi în a doua formă prefixul Ieho- devine Io- vezi I(eh)o-. La fel, în expresia teoforică „halleluiah”, care este o prescurtare alintătoare a lui „halleluiehovah”, Iehova devine „Iah”, păstându-se doar primul şi ultimul sunet din Nume, ca sufix, fiindcă ultima literă „h”, nu se pronunţă. Astfel ştim că Numele lui Dumnezeu are în mod sigur sunete ca „i, e, o” şi „a”. De asemenea, din această statistică lingvistică despre prefixele şi sufixele numelor theoforice mai ştim, că ultimul sunet din Numele lui Dumnezeu, Iehovah, acel „h” se pronunţă „stins” (inaudibil). Din această cauză, numele lui Dumnezeu, Yehowah, se pronunţă Iehova, după Nehemia Gordon, un savant evreu de litere, traducător al limbii ebraice biblice.

 

Compoziţia sunetelor (literelor) Numelui lui Dumnezeu

 

Numele lui Dumnezeu în ebraică se scrie יהוה şi se citeşte de la dreapta la stânga. Astfel, acest Nume este compus din patru litere (patru consoane): iod, he, vav şi he. În ebraică aceste litere sunt poziţionate, de la dreapta la stânga astfel: yōd (י), hē (ה), vāv (sau waw) (ו) (un w semivocalic) şi hē (ה). De menţionat că toate literele din Numele lui Dumnezeu sunt litere numite ca „mamele lecturii” (matres lectionis). Conform procedurii numite „mamele lecturii”, o astfel de literă „mamă” este orice consoană care este folosită pentru a indica o vocală, în primul rând în scrierea limbilor semitice precum arabă, ebraică și siriacă. Literele care fac acest lucru în ebraică sunt aleph א, he ה, waw ו și yod י, ultimele două în special fiind mai des vocale decât consoane. Asta înseamnă ca acele consoane se pot transforma – după caz – în sunete de vocale.

Atât savantul Nehemia Gordon cât şi fostul rabin-şef al Ungariei, Raj Tamas susţin că Numele lui Dumnezeu este compus din trei silabe. În ebraică cuvintele pot fi separate fie în silabe deschise (Consoană + Vocala) fie în silabe închise (Consoana + Vocala + Consoana), astfel, Numele lui Dumnezeu devine Yv-Hv-WvH (Ye-Ho-WaH). Fiindcă acel „Y” zis yōd (י) în ebraică, este aproape de „i” în latină, în procesul de transliterare Numele lui Dumnezeu poate avea prima literă un „I” şi nu este necesar să-l scriem ca Y. Din numele theoforice aflăm alte trei sunete şi un sunet stins, care urmează în această ordine: e+o+a+(h), astfel Numele lui Dumnezeu i-a fiinţă în latină transliterată ca: Iehova(h). Transliterarea nu ar fi o problemă şi nu are nimic de a face cu vocalele din Adonay, care nu are sunetul „e”.

 

Semnificaţia Numelui lui Dumnezeu

Etimologie

 

Limba ebraică are două timpuri pentru verbe:

- timpul perfect (care descrie o acţiune încheiată)

- timpul imperfect (care descrie o acţiune neîncheiată)

Numele lui Dumnezeu este un verb la imperfect. Verbul tradus din ebraică, care reflectă o acţiune, trebuie tradus în română cu un verb care să reflecte un timp corespunzator, chiar dacă aşa se va crea o frază sau o mică propozitie.

 

Numele lui Dumnezeu are legătură cu descrierea din fraza ebraică: Ehyeh-Asher-Ehyeh (Sunt Cine Sunt).

 

אֶהְיֶה אֲשֶׁר אֶהְיֶה‎ (’ehyeh ’ăšer ’ehyeh) este primul dintre cele trei răspunsuri date lui Moise când cere numele lui Dumnezeu în Cartea Exodului. Cuvântul אֶהְיֶה (‘Ehyeh) este forma imperfectiv la persoana întâi singular a lui הָיָה (hayah), „a fi” și, datorită particularităților gramaticii ebraice, înseamnă „Eu sunt” și „Voi fi”, aşa cum vedem în declaraţia lui Clement de Alexandria din secolul II. Semnificația expresiei mai lungi „ehyeh ’ăšer ’ehyeh ar putea fi văzută legată ca o promisiune> El va veni pentru a fi Cineva special pentru poporul Său, aşa cum vedem în descrierea din Apocalipsa 1:8.

 

„Acest nume mistic care se numeşte Tetragramma (cele patru litere), ... înseamnă, Cel ce este și Cel ce va fi”. Acest citat este de la Nicetas, care a trăit în secolul XI, fiind Episcopul Heracleei Pontice, din Bitinia. El reia informaţia şi-l citează din cartea  „Stromata”, scrisă de Clement din Alexandria, în Cartea a V-a, Capitolul 6:34. Clement de Alexandria sau după numele său de biserică Sfântul Clement de Alexandria, Titus Flavius ​​​​Clemens (cc. 150 d.Hr. - cc 215/220 d.Hr.) a fost un teolog, scriitor și apologet creștin, fiind şi episcop şi şeful scolii de cateheză din Alexandria, până la persecuţia lansată de autorităţile romane, după care a părăsit Egiptul şi s-a ascuns.

 

Apocalipsa 1:8 în versiunea D. Cornilescu: "Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul", zice Domnul Dumnezeu, "Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic."

Apocalipsa 1:8 în versiunea B. Ortodoxe: Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.

În ambele cazuri, atât în cartea Stromata cât şi în cartea Apocalipsa vedem acelaşi înţeles:

Episcopul Clement în cartea Stromata ne spune: „Tetragramma (cele patru litere), ... înseamnă, Cel ce este și Cel ce va fi”

Apostolul Ioan în cartea Apocalisa ne spune o descriere a lui Dumnezeu, ca: „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine”.