De ce există diferenţe în manuscrisele Bibliei?

Am primit de la un facebboker următorul comentariu:
"Cine a spus si a scris această profeție?
Profetul Ieremia nu a facut aceasta profetie.
Nici macar nu este mentionat in cartea lui Ieremia.
Este un alt profet care a spus aceasta profetie si a scris-o in cartea lui.
Eu port numele lui...
Atunci s-a implinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice:
  "Au luat cei treizeci de arginti, pretul Celui pretuit, pe care L-au pretuit unii din fiii lui Israel;
 (Mat.27:9),
Zaharia 11,
12. Eu le-am zis:
 "Daca gasiti cu cale, dati-mi plata;
 daca nu, nu mi-o dati!"
  Si mi-au cantarit ca plata, treizeci de arginti.
13. Dar Domnul mi-a zis:
 "Arunca olarului pretul acesta scump cu care m-au pretuit!"
  Si am luat cei treizeci de arginti si i-am aruncat in Casa Domnului pentru olar."

Nu toate manuscrisele Noului Testament au cuvântul "Ieremia" în textul din Matei 27:9. Unele manuscrise spun doar profetul, fără să menţioneze acest nume (sau altul). Deci, putem trage concluzia că versetul original suna doar astfel:
Atunci s-a implinit ce fusese vestit prin prorocul, care zice:
"Au luat cei treizeci de arginti, pretul Celui pretuit, pe care L-au pretuit unii din fiii lui Israel; (Matei 27:9)

Aşadar cineva a interpolat un nume în textul original.

Cum a fuzionat interpolarea cu textul original?

Când anumiți cărturari „s-au îndrăgostit” de o anumită explicație a unui verset (care putea fi greşită sau adevărată doar parţial), au făcut anumite note marginale asupra versetului sau chiar au inclus această părere în text. Așa au apărut diferențele textuale, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. Apoi, din anumite motive, aceste note marginale au fost schimbate cu textul original, pentru că s-au regăsit în textele deja schimbate de către cărturari, creându-se falsa iluzia că sunt demne de încredere.

De exemplu:

Text biblic modificat în prima jumătate a secolului al III-lea
Matei 10:28 Şi nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; mai degrabă temeți-vă de cel care poate distruge atât sufletul, cât și trupul în iad.

Există o mare problemă cu această redare, deoarece chiar mai jos în context, Domnul Isus spune că sufletul poate fi pierdut (adică ucis de oameni):
Din textul original grec aflăm aşa: Cine tine la sufletul (psychen) lui il va pierde, iar cine-si pierde sufletul (psychen) lui pentru Mine il va gasi. Matei 10:39
Deci Domnul Isus nu ar fi putut spune două lucruri contradictorii. Cineva, cândva, a schimbat ceva din fraza originală de la Matei 10:28.

Însă textul poate fi reconstruit cum suna în original, conform comparației dintre diferite citate antice și versete biblice similare (Iustin Martirul, Clement din Alexandria, Tertulian, Evanghelia după Luca)
Matei 10:28 Şi nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, apoi nu mai pot face nimic; mai degrabă temeți-vă de cel care poate distruge atât sufletul, cât și trupul în gheenă.

Resurse şi tehnici

Procesul de reconstrucţie textuală biblică este disciplina tehnică și foarte specializată care lucrează pentru a reconstrui textul original și pentru a afla cum, când, unde și de ce a fost schimbat. Investigaţia asupra textului original al Noului Testament a fost revigorat de Erasmus din Rotterdam şi continuat de mulţi alţii. Procesul este explicat minuţios de către savantul Bruce Metzger.

Savanții care se angajează în această lucrare sunt, de regulă, foarte bine instruiţi, atât în ce priveşte gramatica textului ebraic sau grec, cât şi în ce priveşte resursele şi tehnicile de abordare critică a problemei în suspans, de aceea există posibilitatea de a soluţiona cazurile ce ridică probleme.

Pentru aceste detalii se pot consulta notele biblice de pe siteul The Academic Bible. Când nu există un conses deplin în toate elementele manuscriselor biblice, există soluții tehnice credibile pentru a alege varianta corectă.

https://www.academic-bible.com/en/home/

Cum a fost transformat textul timpuriu al Noului Testament?

The Early Text of the New Testament
- by Charles E. Hill and Michael J. Kruger

Particulariţăţile temelor tratate
Această carte examinează și evaluează din primele noastre surse existente starea cea mai primitivă a textului Noului Testament cunoscut acum. Ce fel de schimbări au făcut scribii textului? Care este calitatea textului de care dispunem acum? Ce putem învăța despre natura transmiterii textuale în primele secole? Pe lângă explorarea culturii textuale și a scribilor creștinismului timpuriu, acest volum explorează dovezile textuale pentru toate secțiunile Noului Testament. De asemenea, examinează dovezile din cele mai vechi traduceri ale scrierilor Noului Testament și citările sau aluziile la textele Noului Testament din alți scriitori creștini timpurii.

Cea mai prolifică schimbare a textului Noului Testament s-a produs în mişcarea marcionită (numiţi şi doceţi), condusă de Marcion din Sinope, 85 – c. 160), care a apărut pe la anul 117 AD. Alte grupări cu tendinţe asemănătoare au fost encratiţii şi patripassienii, care la origini par a fi o secte desprinse din marcionism.

La începutul secolului II AD au avut loc nişte mari dispute cu privire la Vechiul Testament, deoarece împăraţii romani au pus o taxă pe religia iudaică: oricine era considerat iudeu sau prozelit, trebuia să plătească o taxă, ca să-şi poată practica credinţa. Deoarece creştinii dintre evrei nu au considerat că ar fi prozeliţi evrei, nu au vrut să plătească taxa, în schimb creştinii dintre evrei erau puşi în dificultatea de a plăti. Pe fondul justificării că ei nu sunt pozeliţi evrei, unii au căzut în extrema de a respinge tot Vechiul Testament, inclusiv pe Dumnezeul din Vechiul Testament. Aceştia au format o biserică separată în anul 117 la Antiochia în Siria şi şi-au făcut o altă Biblie, care cuprindea doar Evanghelia după Luca şi 10 epistole ale apostolului Pavel, toate acestea fiind redate într-un format rescris, modificat. Deoarece creştinii evrei nu au renunţat la credinţa că ei sunt evrei şi că Vechiul Testament este sfânt, aceşti creştini habotnici din Antiochia au excomunicat Biserica Evreilor în anul 130 AD. Când în anul 132 AD a început războiul în Iudeea împotriva romanilor,  rebelul şef Bar Kochba a pus să se facă un census (recensământ), adică să fie număraţi toţi evreii din Iudeea şi proporţional cu numărul oemenilor să se trimită ostaşi şi provizii din fiecare localitate evreiască. Astfel, creştinilor evrei li s-a cerut să dea o armată şi provizii, şi să-l acepte ca Mesia. Puşi în faţa acestei cereri creştinii evrei din Iudeea au emigrat în Persia.
În a doua parte a secolului II, Pantaenus Sicilianul, a fondat o biblioteca creştină la Alexandria, Egipt, colectând neobosit diferite scriei timpurii şi contemporane ale creştinilor, de pe teritorii vaste, călătorind chiar pânâ în Persia, la comunităţile risipite ale creştinilor evrei pe baza cărora s-a făcut Biblia creştină, cu Vechiul şi Noul Testament.
În secolul III AD la Antiochia (267) - sub supravegherea lui Macarie episcopul Edessei, s-a format un consiliu care să examineze învăţătura patripassienilor şi a Bibliei lor. După ce le-au respins, l-au însărcinat pe eruditul Lucian al Antiochiei să redacteze o Biblie, care să aibă un text nealterat de ereziile acelor timpuri.

În antichitate anumiţi creştini erau numiţi “patripassieni”, deoarece spuneau că Dumnezeu Tatăl a suferit pe cruce, iar în perioada Reformei Lutherane, au fost reprezentaţi de Miguel Servetus, un medic spaniol din mişcarea anabaptistă, ars pentru această învăţătură la Geneva, în Elveţia (evident un act necreştin, dar atunci aşa erau timpurile, de ignoranţă). Existase şi un papă la Roma, care a dorit să reactiveze Biblia patripassienilor, combătuţi şi învinşi definitiv din punct de vedere teologic la Conciliul de la Antiochia (267 AD) sub îndrumarea episcopului Macarie al Edessei şi să o pună în locul versiunii Vulgata, făcută de Ieronim. După moartea acestui papă, consiliul de cardinali care era îngrozit de ceea ce dorea papa, a dezaprobat proiectul şi a ascuns noua versiune patripassiană în Biblioteca Vaticanului.

Una din teoriile patripassiene de seamă încă din antichitate este că Isus este Dumnezeu Tatăl şi astfel nu Dumnezeu Tatăl l-a înviat pe Isus, ci Isus s-a auto-înviat pe el însuşi.
Ei se bazau pe nişte versete traduse greşit şi explicate tendenţios, cum ar fi Matei 28:6,7 şi Luca 24:6,7.

Redarea corectă din greacă la Matei 28:
6  Nu este aici, pentru că a fost înviat [2], după cum a spus. Veniţi, vedeţi locul unde era pus el.
7 Şi mergeţi repede şi spuneţi ucenicilor săi că a fost înviat [3] dintre cei morţi. Şi, iată, el iese în calea voastră; îl veţi vedea. Iată, v-am spus“.
[2] [3]  Verbul de la versetele 6 şi 7 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față așa-zisul „pasiv divin” care arată că Domnul Iisus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl.

Redarea corectă din greacă la Luca 24:
6 Nu este aici, ci a fost înviat [2]. Amintiţi-vă cum v-a vorbit, pe când era încă în Galileea,
7 spunând: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit şi a treia zi să fie sculat»“.
8 Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
9 Şi, întorcându-se de la mormânt, au dat de ştire toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
[2] Verbul de la versetul 6 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față fiind așa-zisul „pasiv divin” care arată că Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl, iar la versetul 7 avem “să fie sculat” în loc de “să învie”.

Confirmarea o avem în cartea biblică Faptele Apostolilor.
Ce a înţeles apostolul Petru:
“Că Dumnezeu Tatăl a înviat în persoana Fiului său Isus”?
sau
“Că Dumnezeu Tatăl l-a înviat pe Fiul său Isus”?

"Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-i legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea." (Fapte 2:24)

Conform retoricii patripassiene:
"Dar Dumnezeu s-a înviat, dezlegându-şi legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea." – ceea ce nu îşi are justificarea în Biblia adevărată, ci doar în versiunea eretică a patripassienilor, combătută şi descalificată la Antiochia în secolul III AD.

Explicaţii cu privire la Ioan 1:1

 

Har şi pace tuturor,

 

Am ajuns acasă ieri pe la ora 23, fiind la muncă. Şi de la ora 23 până spre ora 02 am făcut un articol şi l-am pus pe blogul meu Biblia Antică (Biblia Adevărată), pe care l-am şi postat pe un grup. Deci am lucrat aproape 3 ore în noapte, adunând şi verificând informaţii despre subiect. Am pus această mică statistică ca să vedeţi ce timp se consumă când faci un lucru de genul acesta.

De ce mi-a luat atât timp?

1. Am verificat o sursă coptică despre Ioan 1:1 - cel mai vechi text biblic în manuscrise ce conţine Ioan 1:1, existând la ora actuală, este Codex Sahidicus, de la Nag Hammadi, Egipt.
2. Am verificat o informaţie din timpul "fraţilor polonezi" (unitarieni) care au emigrat în Ardeal, după banarea lor în Polonia. Au circulat două traduceri unitariene în Polonia şi Ardeal, deci existau două păreri printre ei, cu privire la Ioan 1:1. Astfel, la unitarienii acelui timp exista ceva de genul: 1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi al lui Dumnezeu era Cuvântul. respectiv 1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi un Dumnezeu era Cuvântul. Unitarienii din acel timp aveau trei ramuri distincte: care spuneau ca Tatăl a devenit Fiul la întrupare (ca Miguel Servetus şi grupa lui), care credeau ca Fiul a fost o persoană reală alături de Tatăl în cer, de unde a venit pe pământ (ca Isaac Newton şi grupa lui) şi cei care susţineau învăţătura lui Mahomed despre Isus, adică Fiul n-a existat în cer (ca italianul Fausto Paolo Sozzini şi grupa lui). La început polonezii şi adrelenii erau în a doua grupă, apoi după ce au citit cărţile lui Servetus, au fost convinşi de Fausto şi adepţii lui să accepte învăţătura lui Mahomed... În acel timp mahodedanismul era foarte popular printre unitarienii din Italia şi o parte din unitarienii germani, deoarece credeau că sultanii turcilor sunt împăraţii de la răsărit ce apar la Cartea Apocalipsa 16:12, care îi vor bate pe regii catolici şi îi vor elibera pe unitarieni de sub crunta persecuţie lansată de inchiziţia catolică.

Sursa coptă (adică egipteana veche) este din secolul II şi într-adevăr are Dumnezeu în loc de Fiul, aşa cum este în traducerea nouă făcută de echipa lui Emanuel Conţac (sigla EDCR), la Ioan 1:18. Numai că nu este sigur că aşa a fost şi la început. Majoritatea textelor Bizantine şi alte surse nu au aşa ceva. Într-adevăr sursa coptă este cea mai veche, fiind de la sfârşitul secolului II sau începutul secolului III, dar s-a găsit alături de o biblioteca a unei secte gnostice, eretice, având multe evanghelii false alături, găsite la Nag Hammadi, în Egipt.

Biblioteca Nag Hammadi (cunoscută și ca „Manuscrisele Chenoboskion” și „Evangheliile gnostice”) este o colecție de texte creștine timpurii și gnostice descoperite în apropierea orașului egiptean superior Nag Hammadi în 1945. Tocmai asta strică credibilitatea textului coptic care are Dumnezeu în loc de Fiul la Ioan 1:18. Apoi textul coptic de la Nag Hammadi nu conţine pasajul din Luca 23:43. Atunci I s-a aratat un inger din cer, ca sa-L intareasca.

44. A ajuns intr-un chin ca de moarte si a inceput sa Se roage si mai fierbinte; si sudoarea I se facuse ca niste picaturi mari de sange care cadeau pe pamant.

Vi se pare corect că acest copiator al acestui text coptic are dreptate când elimină acest pasaj important? Şi dacă nu, de ce credeţi că ar avea dreptate la redarea textului din Ioan 1:18? Apoi textul acesta are "un Dumnezeu" la Ioan 1:1. Vi se pare corect? Asta ar însemna ca există doi Dumnezei şi nu unul cum spune întreaga Biblie.

Iată redarea după textul coptic:

1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi un Dumnezeu era Cuvântul.

18. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Dumnezeu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut."

Cum putem să ne luăm după aşa ceva? Mi se pare absurd!

Şi într-adevăr această redare de la Ioan 1:1 apare la anumite versiuni unitariene, ceea ce arată că de-a lungul secolelor a existat o astfel de înţelegere şi de tradiţie la redarea textului, cum ar fi la Johann Crell, dar pe mine nu mă face ca faima unui traducator să mă pună sub umbrela lui de redare.

Dacă copiatorul textului copt a putut falsifica Ioan 1:18 şi să scoată Luca 23:43,44 din text, putea foarte uşor să facă aşa ceva şi la Ioan 1:1.

Iată de ce, eu mă rezum a crede că la Ioan 1:1 ar fi putut fi următoarea frază: 1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Fiul a fost Cuvântul.

Aseara am scris aşa: În textul grec avem următoarea formă, care în partea finală a dat multă bătaie de cap teologilor

Ioan 1:1 transliterat din greacă: en (la) archē (început) ēn (era) ho lógos (cuvântul) kai (şi) ho lógos (cuvântul) ēn (era) pros ton (cu) theón (dumnezeu) kai (şi) theós (dumnezeu) ēn (era) ho logos (cuvântul).

Este evident că Ioan 1:1 în această formă nu are logică. Dacă ne gândim la o semnificaţie literală, la început era litera sau sunetul şi apoi cuvântul. Deci nu putem lua "Cuvântul" în cauză ca fiind ceva literal, ci mai degrabă ca fiind o poreclă (supranume) a Fiului lui Dumnezeu; adică Fiul lui Dumnezeu a fost poreclit (supranumit) "Cuvântul". În cazul de faţă, dacă acest "Fiu" ar fi fost Dumnezeu, ca şi Dumnezeu Tatăl, ar exista doi Dumnezeu, ceea ce contravine afirmaţiei clare din Ioan 17:3.

Aşadar, când un cuvânt sau un grup de cuvinte nu se armonizează cu contextul din care face parte, este destul de probabil că s-a produs o stâlcire a textului, cu sau fără intenție, în procesul de copiere.

Pentru studiul textului din Ioan 1:1

În textul grec avem următoarea formă, care în partea finală a dat multă bătaie de cap teologilor

Ioan 1:1 transliterat din greacă: en (la) archē (început) ēn (era) ho lógos (cuvântul) kai (şi) ho lógos (cuvântul) ēn (era) pros ton (cu) theón (dumnezeu) kai (şi) theós (dumnezeu) ēn (era) ho logos (cuvântul).

Este evident că Ioan 1:1 în această formă nu are logică. Dacă ne gândim la o semnificaţie literală, la început era litera sau sunetul şi apoi cuvântul. Deci nu putem lua "Cuvântul" în cauză ca fiind ceva literal, ci mai degrabă ca fiind o poreclă (supranume) a Fiului lui Dumnezeu; adică Fiul lui Dumnezeu a fost poreclit (supranumit) "Cuvântul". În cazul de faţă, dacă acest "Fiu" ar fi fost Dumnezeu, ca şi Dumnezeu Tatăl, ar exista doi Dumnezeu, ceea ce contravine afirmaţiei clare din Ioan 17:3.

Aşadar, când un cuvânt sau un grup de cuvinte nu se armonizează cu contextul din care face parte, este destul de probabil că s-a produs o stâlcire a textului, cu sau fără intenție, în procesul de copiere.

Se spune că unul dintre traducătorii Noului Testament, Johann Crell, a susţinut că în timpul copierii textului (posibil în secolul II) a fost ”confundată” o literă, ceea ce a schimbat complet înţelegerea textului. Din 1613, Johann Crell a lucrat la Academia Racoviană din Raków, al cărei rector a fost între 1616 și 1621. În 1630 a lucrat cu Joachim Stegmann Sr. la producerea unei versiuni germane a Noului Testament Racovian.

Tipul care mi-a dat informaţia nu mi-a putut da nici oreferinţă, ci doar mi-a ataşat un link: https://simplebibletruths.net/70-John-1-1-Truths.htm

Se ştie că în secolul II şi III anumite cuvinte se scriau prescurtat (în două litere), iar theos şi huios erau foarte uşor de falsificat dacă cineva ar fi dorit, ca să se ajungă din "kai (şi) huiós (fiul) ēn (era) ho logos (cuvântul)" la "kai (şi) theós (dumnezeu) ēn (era) ho logos (cuvântul)."

Ştiu că acest scenariu pare comic pentru mulţi, deoarece ei sunt convinşi că Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva.

Dar de ce să nu permită? Şi dacă a permis? Căci a permis, după cum veţi vedea. Avem un precedent în cazul Vechiului Testament, unde anumiţi copişti ai Septuagintei şi a Pentateuchului Samaritean au schimbat anumite lucruri. Întrebarea este mai degrabă: De ce a permis? Să dăm pietroiul preconcepţiilor neântemeiate la o parte.

Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Vechiului Testament. De ce n-ar fi făcut-o în cazul Noului Testament?

Notă: "a permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva.

Dovezi în acest sens, cu privire la schimbările făcute în Vechiul Testament:

Cea mai timpurie traducere a textelor biblice, a fost traducerea "Septuaginta". Septuaginta este o traducere a textului Vechiului Testament din ebraică în greacă. Cercetătorii Septuagintei consideră că ea este o traducere care prezintă variaţiuni faţă de Textul Masoretic şi Sulurile de la Marea Moartă (texte ebraice). Există mai multe ramuri ale manuscriselor Septuagintei, din cauza încercărilor de recenzie a ei, recenzii făcute pentru a se armoniza textul Septuagintei cu textele antice evreieşti. Septuaginta este o traducere care pe alocuri traduce interpretând, modifică pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi. Diferenţa de ani este semnificativă.

"Pentateuchul Samaritean" este o traducere antică în samariteană a Vechiului Testament. Traduce modificând pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi.

"Targumurile Aramaice" sunt traduceri antice în aramaică a Vechiului Testament. Pe alocuri traduc interpretând.

Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Noului Testament.

Notă: "a permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva.

Iată câteva dovezi în acest sens:

1. Diversitatea felurită a manuscriselor

O relatare din Talmud (este o carte veche evreiasca), spune că în curtea celui de al doilea Templu din Ierusalim au fost găsite trei manuscrise diferite cuprinzând Tora - cărtile scrise de Moise, având diferenţe între ele; diferenţele dintre cele trei versiuni au fost uniformizate în urma unor adunări ale celor înţelepţi. Altfel spus, din trei versiuni diferite s-a făcut o singură versiune. Se pune întrebarea “Oare cât de corect?”.

Se spune că Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Torei într-o altă limbă, iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus din Egiptul ptolemaic. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a urmat, deorece textele nu au putut fi traduse aşa cum ar fi trebuit.

Existenţa unor modificări a textelor din versiunea greacă Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează:

O sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim

"Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine."

S-ar fi putut, dar nu s-a vrut.

O altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ aceeași perioadă

"În ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile."

AMBROZIU DE MILAN, 330-397, Exaemeron III, 5, 20, este critic referitor la textul tradus de cei LXX şi cunoaşte mai multe locuri schimbate, decât cele 13 menţionate în tradiţia rabinică.

"Putem constata cu ușurință că cei LXX de traducători ai textelor Scripturii în grecește au făcut numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe completări pe alocuri."

Găsim nişte lucruri tulburătoare în opera unui poliglot şi om de cultură eminent, evreu de origine, Episcopul EPIFAN DE SALAMINA (310-403), De Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242, care ne spune cu nonşalanţă că traducătorii de la LXX fie au eliminat, fie au adăugat anumite cuvinte.

"Un număr de 72 de oameni, în partea de sus a insulei Pharos, în fața Alexandriei, în 36 de căsuțe, închiși de la răsăritul soarelui până la apus, când venea seara, erau transportați în 36 de bărci la palatul lui Ptolemeu Philadelphus. Luau cina cu el și mergeau la culcare

doi căte doi în 36 de camere. Toate acestea erau pentru a evita sa se sfătuiască între ei și astfel, de la începutul și până la sfârșitul lucrului să traducă fără nicio intervenție străină.

Ptolemeu despre care este vorba, construise cele 36 de căsuțe pe partea cealaltă a apei, pe o insulă, și-i închisese pe traducători doi câte doi, după cum am spus, iar cu ei închisese de asemenea și doi sclavi pentru a le pregăti mesele și a fi în slujba lor, precum și niște stenografi. În aceste căsuțe, în loc să spargă ferestre în pereți, a deschis pe acoperiș ceea ce se numește lucarne (mici ferăstruici). În aceste condiții, închiși cu cheia de dimineața până seara, au înfăptuit traducerea. Fiecărei perechi îi era atribuită o carte, de pildă, Facerea lumii, unei perechi; Ieșirea copiilor lui Israel, unei alte perechi; Leviticul, unei alteia și așa mai departe. Astfel au fost traduse cele 27 de cărți, proverbe și sentințe, 22, dacă numărăm după alfabetul evreilor... Când lucrarea a fost isprăvită, regele s-a așezat pe un tron înalt, 36 de lectori s-au așezat pe pământ având în mâini cele 36 de copii ale fiecărei cărți, un altul având în mână o copie a versiunii ebraice corespunzătoare. Un cititor citea, ceilalți urmăreau: nu s-a aflat nicio diferență și printr-o minune

nemaipomenită a lui Dumnezeu s-a văzut că a fost datorită darului Duhului Sfânt că acești oameni au fost întru toate în acord în traducere, acolo unde era adăugat un cuvânt,

toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. Pentru a vă face să înțelegeți ceea ce vă spun, adică faptul că au tradus într-un mod impecabil, datorită unei intervenții divine și în acord cu Duhul Sfânt, în mod unanim, fără divergențe între ei, vă voi demonstra în puține cuvinte, pentru ca apoi, fiind bine informați și convinși, să aprobați afirmațiile mele... Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor care într-o zi vor trebui să vină la credința în Dumnezeu și la moștenirea vieții a cărei izvor sunt cuvintele Vechiului și al Noului Testament... Trebuie să dăm mai multe detalii despre toate aceste subiecte; cunoașterea

acestor personaje vă va fi utilă... și vă va dezvălui numele fiecăruia, originea, data, familia lor și cum au ajuns să lucreze la această traducere. Primii care au tradus Sfânta

Scriptură din ebraică în grecește erau 72 și au înfăptuit această primă traducere sub Ptolemeu Philadelphus; au fost aleși din cele 12 triburi ale lui Israel, câte șase din fiecare

trib, după cum scrie Ariste în lucrarea sa."

Să ne uităm încă odată la ce s-au pretat aceşti scribi:

"... acolo unde era adăugat un cuvânt,

toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. (...) Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...).

Nu este de mirare atunci, caracterizarea pe care le-o face Mântuitorul, când spunea, despre continuatorii (ucenicii) acestora:

Luca 20: 46. "Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi), cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;

47. şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă."

Având în vedere toate acestea, cât de siguri putem fi că nu s-a mai perpetuat această practică scribală şi în perioada Noului Testament?

2. Mărturii din interiorul creştinismului

- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)

- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)

- condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)

- Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi

- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rînduindu-se corectori cu de la ei putere"

- Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"

3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult"

4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice

Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui

Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament

O mărturie grăitoare o găsim la Eusebius. Un observator şi un comparator atent al manuscriselor nu poate decât să fie de accord cu ce a scris cineva în temă: ”Ceea ce nu reușim să realizăm astăzi este că în această perioadă, fiecare document a fost editat și revizuit pentru a confirma doctrina Bisericii Romane. Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele bisericesc Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului Însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".

Un alt loc, ce vorbeste de la sine, îl găsim prin John William Burgon, care îl citează pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".

 

Cartea Profetului Maleahi

 

BIBLIA CU NUMELE LUI DUMNEZEU

 

Cartea Profetului Maleahi

Bazat pe Textul Ebraic

 

Capitolul 1

 

1 Povara cuvântului lui Iehova către Israel prin Maleahi.

2 V-am iubit, zice Iehova. Totuşi voi ziceţi: „Cum ne-ai iubit?” - Nu era Esau fratele lui Iacov - zice Iehova?Totuşi l-am iubit pe Iacov!

3 Dar pe Esau l-am urât și i-am făcut munții pustii, și am dat moștenirea lui șacalilor din pustie.

4 În timp ce Edom spune: „Suntem bătuți, dar ne vom întoarce și ne vom zidi locurile pustii”, aşa spune Iehova al oştirilor: Ei vor zidi, dar eu voi dărâma; și ei vor fi numiți hotarul răutății și poporul pe care Iehova îl golise pentru totdeauna.

5 Și ochii voștri vor vedea și veți zice: „Iehova este mare dincolo de hotarele lui Israel”.

6 Un fiu cinstește pe tatăl său, iar un slujitor stăpânul său (adonaw); deci dacă sunt tată, unde este cinstea Mea? Iar dacă sunt Stăpân (Adownim), unde este frica Mea? - spune Iehova al oștirilor către voi, preoților, care disprețuiți numele Meu. Și voi ziceți: „Unde am disprețuit numele Tău?”

7 Oferiți mâncare spurcată pe altarul Meu. Și voi ziceți: „Unde te-am spurcat?” În aceea că spuneţi: „Masa lui Iehova este de dispreţuit.” (având sensul „aduce câştig puţin”).

8 Și când aduceți pe cel orb spre jertfă, nu este diabolic? Și când oferiți pe cel șchiop și bolnav, nu este diabolic? Prezintă-o atunci guvernatorului tău; va fi el mulțumit de tine? Sau va accepta el persoana ta favorabil - zice Iehova al oştirilor?

9 Și acum, vă rog, rugați-vă pentru favoare. Dumnezeu va avea milă față de noi – din cauza acestei fapte făcute cu mâinile voastre? – Vă va accepta El favorabil ale voastre „favori” - zice Iehova al oştirilor?

10 Cine este printre voi care ar închide ușile, ca să nu aprindeți focurile în zadar pe altarul Meu! Nu am plăcere de voi, zice Iehova al oștirilor, și nici nu voi primi o ofrandă din mâinile voastre.

11 Căci de la răsăritul soarelui până la apusul acestuia, Numele Meu este mare între neamuri; și în orice loc se aduce tămâie Numelui Meu, şi daruri curate; căci Numele Meu este mare între neamuri, zice Iehova al oştirilor.

12 Dar voi îl pângăriţi, zicând: „Masa lui Iehova este spurcată, şi rodul ei, chiar şi mâncarea lui, este de dispreţ”.

13 Şi voi ziceţi: „Of, ce oboseală este - și voi vă înroşiţi din el (cu sensul de a trăi bine), zice Iehova al oștirilor. Şi ați adus ceea ce a fost luat prin violență şi șchiop și bolnav. Astfel aduceți voi jertfa! Ar trebui să accept Eu asta din mâinile voastre - zice Iehova?

14 Dar blestemat este înşelătorul (preotul) şi cine are în turma sa un mascul, şi face un jurământ, dar jertfește ceea ce este dezaprobat Stăpânului său (l’Adonay); căci sunt un mare Rege, zice Iehova al oștirilor, și Numele Meu este temut printre neamuri.

 

Capitolul 2

 

1 Și acum, această poruncă este pentru voi, preoților.

2 Dacă nu veți asculta și dacă nu vă puneți la inimă să dați slavă Numelui Meu, zice Iehova al oștirilor, atunci voi trimite blestemul asupra voastră și vă voi blestema binecuvântările; da, le-am şi blestemat, pentru că voi nu le-aţi pus acestea la inimă.

3 Iată, voi mustra sămânța voastră și voi împrăștia bălegar pe fețele voastre, chiar bălegarul jertfelor voastre; şi vă voi lua din cale împreună cu el.

4 Atunci veţi știți dar că Eu v-am trimis această poruncă, ca legământul Meu să fie valabil cu Levi, zice Iehova al oștirilor.

5 Legământul Meu a fost cu el de viață și de pace și i le-am dat și de frică; și s-a temut de Mine și s-a temut de Numele Meu.

6 Legea adevărului era în gura lui, și nedreptatea nu era găsită pe buzele lui; El a umblat cu Mine în pace și dreptate și a abătut pe mulți de la nelegiuire.

7 Căci buzele preotului ar trebui să păstreze știința și ei să caute legea din gura lui; căci el este mesagerul lui Iehova al oştirilor.

8 Dar voi sunteţi abătuţi din cale; ați făcut pe mulți să se poticnească în lege; aţi stricat legământul lui Levi, zice Iehova al oştirilor.

9 De aceea, şi Eu v-am făcut de asemenea disprețuiţi și smeriți înaintea întregului popor, pentru că nu ați păzit căile Mele, ci ați avut respect față de oameni, în faţa Legii.

10 Nu avem noi toți un singur Tată (Ab)? Nu ne-a creat un singur Dumnezeu (El)? De ce ne trădăm unii pe alții, pângărind legământul părinţilor?

11 Iuda a procedat cu trădare, şi s-a săvârșit o urâciune în Israel și în Ierusalim, căci Iuda a profanat instituția sfântă a lui Iehova pe care El o iubește: s-a căsătorit cu fiica unui dumnzeu străin.

12 Fie ca lehova să taie din corturile lui Iacov pe bărbatul care face aceasta, fiind treaz și conștient de el, şi încă totuşi aduce o jertfă lui Iehova al oștirilor.

13 Și acesta este al doilea lucru pe care îl faceţi: acoperi altarul lui Iehova cu lacrimi, cu plânsete şi gemete, aşa încât El nu mai caută la darurile de mâncare şi nu mai poate primi nimic din mâinile voastre.

14 Și totuși voi spuneţi: „Din ce motiv?” Pentru că lehova a fost martor între tine și soția tinereții tale, pe care tu ai trădat-o; totuși ea este tovarășul tău şi soția ta prin legământ!

15 Dar nu “unul” (echad) ne-a făcut El, ca să aibă o rămăşiţă a duhului (ruach) pentru El? De ce unul (echad)? Pentru că El caută o sămânță (zera) dumnezeiască (Elohim). De aceea, aveţi grijă de duhul vostru (be’ruchachem), şi nimeni să nu trădeze pe soția tinereții sale!

16. Căci El urăşte divorţul - zice Iehova, Dumnezeul (Elohei) lui Israel - şi pe cel ce îşi acoperă haina cu violenţă - zice Iehova al oştirilor. De aceea, luaţi seama în duhul voastru şi nu fiţi trădători!"

17. Voi aţi obosiţi pe Iehova prin cuvintele voastre şi totuşi mai întrebaţi: "Cu ce L-am obosit?" - Prin faptul că voi ziceţi: "Oricine face rău este bun înaintea lui Iehova şi de ei are El plăcere!" sau: "Unde este Dumnezeul (Elohei) dreptăţii?"

 

Capitolul 3

 

1 Iată, Eu trimit Îngerul Meu (Malachi) și el va pregăti calea înaintea Feței Mele. Și Stăpânul (Adown), pe care-L căutați, va veni năprasnic la Templul Lui; și chiar Îngerul (u’Malach) Legământului (hab-Berit), în care voi găsiţi plăcere – iată-L că vine - zice lehova al oștirilor.

2 „Dar cine poate îndura ziua venirii Sale? Și cine poate rezista când El se va arăta? Căci El este ca focul unui rafinator şi ca săpunul spălătorilor.

3 El va ședea ca un curățitor și ca un purificator de argint; El îi va purifica pe fiii lui Levi, şi îi va curăța ca aurul și argintul, ca să poată oferi lui Iehova o jertfă în dreptate.

4 „Atunci jertfa lui Iuda și a Ierusalimului va fi plăcută lui Iehova, ca în vremurile de demult, ca și în anii anteriori.

5 Și mă voi apropia de voi pentru judecată; voi fi un martor rapid împotriva vrăjitorilor, împotriva adulterilor, împotriva celor ce jură fals, împotriva celor care exploatează salariații și văduvele și orfanii, şi împotriva celor care îndepărtează un străin - pentru că ei nu se tem de Mine - zice lehova al oștirilor.

6 „Căci Eu sunt lehova, Eu nu mă schimb; de aceea voi nu sunteţi mistuiţi, fiii lui Iacov.

7 Totuși din zilele taților voștri aţi plecat de la rânduielile Mele şi nu le-aţi păstrat. Întoarceţi-vă la Mine și Mă voi întoarce şi Eu la voi - zice lehova al oștirilor. Dar aţi spus, „În ce trebuie să ne întoarcem?”

 

8. Să jefuiască un om pe Dumnezeu (Elohim) cum Mă jefuiţi voi? Dar voi întrebaţi: "Cu ce Te-am jefuit?" La zeciuială şi dar.

9. Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă jefuiţi, tot poporul în întregime!

10. Aduceţi însă la Templul vistieriei Mele toată zeciuiala, ca să fie hrană în Templul Meu; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Iehova al oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide ferestrele cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.

11. Şi voi mustra pentru voi pe devorator, şi nu vă va nimici rodul solului (adamah); nici viţa nu va fi neroditoare în câmpul vostru - zice Iehova al oştirilor.

12. Şi vă vor chema binecuvântaţi toate neamurile atunci, căci veţi fi o ţară încântătoare, zice Iehova al oştirilor.

13. Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea, zice Iehova. Şi mai întrebaţi: "Ce-am spus noi împotriva Ta?"

14. Voi aţi zis: "Este fără de folos să slujim lui Dumnezeu (Elohim); şi ce am câştigat dacă am păzit porunca Lui şi am umblat ca bocitorii înaintea lui Iehova al oştirilor?

15. Aşa că acum chemăm binecuvântaţi pe cei încrezuţi; pentru că sunt ridicaţi toţi aceia care fac răutatea; da, ei chiar ispitesc pe Dumnezeu (Elohim), şi scapă!”

16. Atunci au vorbit şi toţi cei ce se tem de Iehova unul cu altul; şi a ascultat Iehova şi a auzit; aşa că o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru toţi cei ce se tem de Iehova şi se gândesc la Numele Lui.

17. Şi ei vor fi ai Mei, zice Iehova al oştirilor, în ziua în care Îi voi face bijuteriile Mele – şi îi voi cruţa, cum cruţă un bărbat pe al lui, pe propriul său fiu, care-i slujeşte.

18. Şi veţi vedea din nou atunci şi deosebirea dintre cel drept şi cel diabolic, dintre cel ce-i slujeşte lui Dumnezeu (Elohim) şi cel ce nu-i slujeşte.

 

Nota: Textul ebraic are cuvântul malachi de două ori în text şi acest text arată spre un Înger deosebit faţă de ceilalţi îngeri; El, nu este un înger oarecare, ci chiar Fiul lui Dumnezeu care trebuia să vină în lume (Ioan 3:13,16, Ioan 17:1-5). Iată de ce, cei de la Douay-Rheims Bible au redat astfel:

Behold I send my angel, and he shall prepare the way before my face. And presently the Lord, whom you seek, and the angel of the testament, whom you desire, shall come to his temple. Behold he cometh, saith the Lord of hosts.

 

Capitolul 4

 

1. „Căci iată, vine ziua, care arde ca un cuptor, și toți cei mândri, da, toți cei ce fac răul vor fi miriște. Și ziua care vine îi va arde”, zice lehova al oștirilor, „Aceasta nu le va lăsa nici rădăcină, nici mlădiță.

2. Dar vouă, care vă temeți de Numele Meu soarele dreptății va răsări, cu vindecarea pe aripile Lui; veți ieși și veți sălta ca vițeii îngrăşaţi din grajd.

3. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi cenuşă sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu”, zice Iehova al oştirilor.

4 „Aduceți-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, pe care i-am poruncit în Horeb pentru tot Israelul, cu statutele și hotărârile ei.

5 Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie;” înainte de venirea zilei mari și înfricoșătoare a lui Iehova,

6 „El va trebui (conjunctiv) să întoarcă inimile taților către copii, şi inimile copiilor către tații lor, ca nu cumva să vin și să lovesc pământul cu un blestem.”