vineri, 31 martie 2023

Astăzi este 10 Abib (10 Nisan), azi se alegeau mieii de paşte

Anotimpurile

Câte anotimpuri avea un an şi care a fost primul anotimp creat de Dumnezeu?

 Astăzi este 10 Abib (10 Nisan)

Azi suntem în ziua de 10 Abib, a şasea zi din săptămâna biblică, rânduită de Dumnezeu, Creatorul zilelor.

Conform rănduielii aşezate de Moise, azi se alegeau mieii de paşte, în prima lună din primăvară.

Anul biblic are patru anotimpuri menţionate în Biblie şi este logic să credem că Dumnezeu a creat prima dată primăvara, deoarece El a spus lui Moise că prima lună a anului este Abib (Nisan), care era prima lună din primăvara biblică.

Exodul (Iesirea) 12

1. Yehowah a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului:

2. "Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului.

 

Menţionarea primăverii în Biblie   

Ma asteptau ca pe ploaie, cascau gura ca dupa ploaia de primavara. (Iov.29:23)

    Seninatatea fetei imparatului este viata, si bunavointa lui este ca o ploaie de primavara. (Prov.16:15)

    Macar ca ploile au fost oprite, si ploaia de primavara a lipsit, totusi tu ti-ai pastrat fruntea de curva si n-ai vrut sa ai rusine! (Ier.3:3)

    Sa cunoastem, sa cautam sa cunoastem pe Domnul! Caci El Se iveste ca zorile diminetii si va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primavara care uda pamantul!" - (Osea.6:3)

    "Am gasit pe Israel ca pe niste struguri in pustiu, am vazut pe parintii vostri ca pe cele dintai roade ale unui smochin in primavara; dar ei s-au dus la Baal-Peor, s-au pus in slujba idolului scarbos si au ajuns uraciosi ca si acela pe care il iubeau. (Osea.9:10)

    Cereti de la Domnul ploaie, ploaie de primavara! Domnul scoate fulgerele si va trimite o ploaie imbelsugata pentru toata verdeata de pe camp. (Zah.10:1)

Menţionarea verii în Biblie

    Cat va fi pamantul, nu va inceta semanatul si seceratul, frigul si caldura, vara si iarna, ziua si noaptea!" (Fac.8:22)

    Ehud a inceput vorba cu el pe cand statea singur in odaia lui de vara si a zis: "Am un cuvant din partea lui Dumnezeu pentru tine." Eglon s-a sculat de pe scaun. (Judc.3:20)

    Dupa ce a iesit el, au venit slujitorii imparatului si s-au uitat; si iata ca usile odaii de sus erau inchise cu zavorul. Ei au zis: "Fara indoiala, isi acopera picioarele in odaia de vara." (Judc.3:24)

    Cand trecuse David putin de varf, iata ca Tiba, slujitorul lui Mefiboset, a venit inaintea lui cu doi magari inseuati, pe care erau doua sute de paini, o suta de turte de stafide, o suta de roade de vara si un burduf cu vin. (2Sam.16:1)

    Imparatul a zis lui Tiba: "Ce vrei sa faci cu acestea?" Si Tiba a raspuns: "Magarii sunt pentru casa imparatului, pentru calarie, painile si roadele de vara sunt pentru hrana tinerilor, si vinul pentru potolirea setei celor ce vor fi obositi in pustiu." (2Sam.16:2)

    Tu ai statornicit toate hotarele pamantului, Tu ai randuit vara si iarna. (Ps.74:17)

    totusi isi pregateste hrana vara si strange de ale mancarii in timpul secerisului. (Prov.6:8)

    Cine strange vara este un om chibzuit, cine doarme in timpul seceratului este un om care face rusine. (Prov.10:5)

    Cum nu se potrivesc zapada vara si ploaia in timpul secerisului, asa nu se potriveste slava pentru un nebun. (Prov.26:1)

    furnicile, care nu sunt un popor tare, dar isi pregatesc hrana vara, (Prov.30:25)

    Si asirienii vor fi lasati astfel prada pasarilor rapitoare din munti si fiarelor pamantului; pasarile de prada vor petrece vara pe trupurile lor moarte, si fiarele pamantului vor ierna pe ele. (Isa.18:6)

    "Secerisul a trecut, vara s-a ispravit, si noi tot nu suntem mantuiti!" - (Ier.8:20)

    Iata ca eu raman la Mitpa ca sa fiu la porunca haldeilor care vor veni la noi. Voi strangeti deci vinul, poamele de vara si untdelemnul, puneti-le in vasele voastre si locuiti in cetatile in care va aflati!" (Ier.40:10)

    Si toti iudeii acestia s-au intors din toate locurile pe unde erau imprastiati, au venit in tara lui Iuda la Ghedalia, la Mitpa, si au avut un mare belsug de vin si de poame de vara. (Ier.40:12)

    Atunci fierul, lutul, arama, argintul si aurul s-au sfaramat impreuna si s-au facut ca pleava din arie vara; le-a luat vantul, si nici urma nu s-a mai gasit din ele. Dar piatra care sfaramase chipul s-a facut un munte mare si a umplut tot pamantul. (Dan.2:35)

    Voi surpa casele de iarna si casele de vara; palatele de fildes se vor duce, si casele cele multe se vor nimici, zice Domnul." (Amos.3:15)

    In ziua aceea, vor izvori ape vii din Ierusalim si vor curge jumatate spre marea de rasarit, jumatate, spre marea de apus; asa va fi si vara si iarna. (Zah.14:8)

    De la smochin invatati pilda lui: cand ii fragezeste si infrunzeste mladita, stiti ca vara este aproape. (Mat.24:32)

    Luati invatatura de la smochin prin pilda lui. Cand mladita lui se face frageda si infrunzeste, stiti ca vara este aproape. (Marc.13:28)

    Cand infrunzesc, si-i vedeti, voi singuri cunoasteti ca de acum vara este aproape. (Luc.21:30)

 

Menţionarea toamnei în Biblie

Toamna, lenesul nu ara; la secerat, ar vrea sa stranga roade, dar nu este nimic! - (Prov.20:4)

 

Menţionarea iernii în Biblie

Cat va fi pamantul, nu va inceta semanatul si seceratul, frigul si caldura, vara si iarna, ziua si noaptea!" (Fac.8:22)

    Tu ai statornicit toate hotarele pamantului, Tu ai randuit vara si iarna. (Ps.74:17)

    Caci iata ca a trecut iarna; a incetat ploaia si s-a dus. (Cint.2:11)

    Imparatul sedea in casa de iarna - caci era in luna a noua - si inaintea lui era un foc de carbuni aprinsi. (Ier.36:22)

    Voi surpa casele de iarna si casele de vara; palatele de fildes se vor duce, si casele cele multe se vor nimici, zice Domnul." (Amos.3:15)

    In ziua aceea, vor izvori ape vii din Ierusalim si vor curge jumatate spre marea de rasarit, jumatate, spre marea de apus; asa va fi si vara si iarna. (Zah.14:8)

    Rugati-va ca fuga voastra sa nu fie iarna, nici intr-o zi de Sabat. (Mat.24:20)

    Rugati-va ca lucrurile acestea sa nu se intample iarna. (Marc.13:18)

    In Ierusalim se praznuia atunci praznicul Innoirii Templului. Era iarna. (Ioan.10:22)

    Cauta de vino inainte de iarna. Eubul si Pudens, Linus, Claudia si toti fratii iti trimit sanatate. (2Tim.4:21)

 

joi, 30 martie 2023

Astazi este 9 Abib (9 Nisan) Câte zile are fiecare lună a anului?

 Câte zile are fiecare lună a anului?

Eroarea despre sabatul lunar confirmă CALENDARUL EBRAIC BIBLIC găsit în Sulurile de la Marea Moartă

 

Dumnezeu a făcut un calendar perfect şi l-a încredinţat preoţilor evrei. În acest calendar toate sărbătorile închinate lui Dumnezeu, cădeau în aceeaşi perioadă a anului. Unii au încercat să alcătuiască un calendar biblic, dar nu au fost suficient de atenţi la datele ce le oferă Biblia şi astfel au greşit, ca de exemplu, cei ce susţin Sabatul lunar. Sabatul lunar este o învățătură care susține că ziua sabatului este în funcție de fazele lunii și că zilele 8, 15, 22 și 29 ale luni sunt zile de sabat.

Nu există nici un suport în Sfintele Scripturi pentru acestă învățătură, din contră, există o dovadă clară care ne arată că nu este adevărată.

La Exodul 16:1 ni se spune clar că "în a cincisprezecea zi a lunii a doua" Moise cu evreii ce au ieşit din Egipt au ajuns în pustiul Sin. Deci în ziua a 15-a a lunii a doua au călătorit. Apoi, evreilor li s-a spus: "mâine este ziua de odihnă, şhabbatul închinat lui Yehovah;" (Exodul 16:23). Aşadar, unul dintre sabatele lunii a doua, luna Zif (Iyar), cade pe data de 16 a lunii. Iată că avem o dovadă precisă din Biblie, despre corectitudinea calendarului găsit în Sulurile de la Marea Moartă. Dacă calculăm înapoi, observăm că luna Abib nu are cum să aibă 31 de zile, deoarece data de 16 Zif s-ar modifica la 17 Zif.

 

Datarea lunii întâi, numită Abib (şi Nisan după exil)

 

Luna Abib, a fost prima lună a anului biblic, numită Luna Spicelor de orz (Exod 12:2). Era prima lună din anotimpul primăvreii, semnul ei fiind în Constelaţia Berbecului (Geneza 1:14, Exod 13:4).

 

Zilele lunii întîi

 

       5  12  19  26 duminica
       6  13  20  27 luni
       7  14  21  28 marţi
 1    8  15  22  29 miercuri
 2    9  16  23  30 joi
 3  10  17  24       vineri
 4  11  18  25       sâmbăta   

 


miercuri, 29 martie 2023

Astăzi este 8 Abib (8 Nisan) Lunile anului

Lunile anului

Câte luni are calendarul într-un an?

 

CALENDARUL GĂSIT ÎN CĂRŢILE BIBLIEI poate fi reconstituit, pe baza datelor ce le găsim aici.

Anul (ebr. Șana) ebraic avea 12 luni (conf. 1Regi 4:7; 1Cronici 27:1-15; Geneză 52:31; Ezechiel 32:1; Daniel 4:26).

 

Cele 12 luni ale anului biblic sunt: abib (nisan), zif (iyar), sivan, tammuz, av, elul, tișri, marchesvan, casleu, tevet, șevat și adar;

 

În luna întâi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al regelui Ahasveros, au aruncat Pur, adica sorţul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi şi pentru fiecare lună, până în luna a douăsprezecea, adică luna Adar. (Estera 3:7)
Estera 3:7 arată clar că încă din antichitate calendrul lumii avea 12 luni. Calendarul biblic începea cu luna Nisan (Abib) - prima luna din an - şi se încheia cu luna Adar, a doisprezecea luna din an.

 

Fiecare an a început primăvara în luna Abib (luna spicelor de orz) și fiecare anotimp a început întotdeauna în a patra zi a săptămânii (miercuri, vorbind după calendarul roman actual), care a fost a patra zi a creației redată în Geneza, ziua în care au fost create luminile de pe cer, care să arate lunile, anotimpurile și anii.

Geneza 1:14. Dumnezeu a zis: "Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;

15. şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul." Şi aşa a fost.

16. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele.

17. Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul,

18. să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

19. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.

 

marți, 28 martie 2023

Astăzi este 7 Abib (7 Nisan). Piesele de bază ale calendarului

Piesele de bază ale calendarului sunt: ziua, săptămâna şi luna.

Ziua şi noaptea

Ziua şi noaptea a fost “inventată de Dumnezeu” (Geneza capitolul 1).

Zilele şi nopţile erau formate din 12 ore.

Ioan 11:9. Isus a răspuns: "Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia;

Numerotarea ceasurilor nopţii începea la apusul soarelui. De la apus erau calculate 12 ore pentru o noapte şi apoi începeau 12 ore pentru o zi.

 

Săptămâna

O altă piesă importantă a calendarului este săptămâna.

Săptămâna a fost “inventată de Dumnezeu” (Geneza capitolul 1).

O săptămână are şapte zile.

Anul astfel compus are 52 de săptămâni.

 

Săptămâna biblică

Săptămâna biblică are şapte zile. Ultima zi a săptămânii este numită şi sabat (odihnă).

Exceptând ultima zi din săptămână, în ebraică zilele săptămânii au numele după ordinea în care urmează în ciclul săptămânii. Ele sunt numite ca: iom rishon (prima zi – duminica), iom sheni (a doua zi – luni), iom shlishi (a treia zi – marţi), iom revii (a patra zi – miercuri), iom hamishi (a cincea zi – joi), iom shishi (a şasea zi – vineri) şi iom shabat (ziua odihnei – sâmbăta).

 

Schimbarea calendarului nu a schimbat zilele săptămânii

 

Deoarece în anul 1582, Papa Grigore al XIII-lea a dat ordin să fie modificat parţial calendarul vechi, unii oameni cred că odată cu modificările din calendar s-ar fi schimbat şi zilele săptâmânii, ceea ce nu a fost cazul.

Calendarul de astăzi este numit „Calendarul Gregorian” în urma acestei modificări. Oricum, schimbarea nu a afectat ciclul săptămânal.

Ce modificări s-au făcut în calendar?

Înainte de 1582, era în vigoare calendarul iulian, instituit de Iulius Cezar în jurul anului 46 î. Hr.. După calendarul iulian durata anului solar era de 365 zile şi un sfert, când de fapt durata lui este mai mica cu unsprezece minute. Aceste unsprezece minute s-au adunat, iar pâna în anul 1582, numărătoarea calendarului era la o diferenţă de zece zile faţă de sistemul solar. Din ordinul lui Grigore al XIII-lea s-au scăzut acele zece zile din numărătoarea calendarului şi astfel s-a echilibrat situaţia. Era joi, 4 octombrie 1582, iar următoarea zi, vineri, trebuia să fie 5 octombrie. Dar Papa Grigore a stabilit că va fi 15 octombrie, adaugând exact 10 zile pentru a aduce calendarul în armonie cu corpurile cereşti.

Modificarea de calendar a Papei Grigore a încurcat cumva zilele saptamânii? Nu. Vinerea a venit după joi, iar sâmbăta a urmat zilei de vineri. A rămas aceeasi zi a şaptea, iar ciclul săptămânal al zilelor nu a fost perturbat deloc.

duminică, 26 martie 2023

Astăzi este 6 Abib (6 Nian)

Astăzi este 6 Abib în CALENDARUL LUI DUMNEZEU DIN CURSUL ŞI MĂSURAREA TIMPULUI.

Care a fost calendarul original, cel lăsat de Dumnezeu?

Când începea prima zi din săptămână şi când începe prima lună din an (Anul Nou) biblic? Cum trebuie calculate zilele săptămânilor, a lunilor anului şi durata unui an?

 

La ora actuală există multe discuţii despre calendarul biblic şi anul biblic. Un credincios care citeşte zilnic Biblia ar trebuie să cunoască lucrurile elementare din calendar, pe care ar trebui să le ştim din Biblie.

 

Împărţirea Timpului

În Biblie, timpul este împărţit pe ore, străji, zile, săptămâni, luni, anotimpuri, ani şi cicluri de ani (săptămâna de 7 ani şi jubileul de 50 de ani). Ţinerea în evidenţă a zilelor şi lunilor anului a fost posibilă prin inventarea calendarului. Dar cine l-a inventat: Omul sau Dumnezeu? Desigur că Dumnezeu.

 

Calendarul

Calendarul a fost şi este un subiect important la toţi oamenii de pe pământ.

Aflăm din Biblie că posibilitatea calculării timpului şi implicit calendarul, a fost făcut de Dumnezeu:

Geneza 1:14. Dumnezeu a zis: "Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile (anotimpurile şi lunile), zilele şi anii;

Astfel, calendarul se regăseşte la toate comunităţile din lume, din cele mai vechi timpuri.

Astăzi este 5 Abib (5 Nisan)

 Astazi este 5 Abib (5 Nisan), prima zi a săptămânii. 

In saptamana aceasta se cumparau mieii de Paste, in data de 10 Abib. Caderea omului in pacat a facut necesara rascumpararea lui din aceasta stare, care urma sa fie facuta de catre un "Miel" al lui Dumnezeu,  trimis din ceruri, de la Dumnezeu Tatal. Glorie lui Dumnezeu in veci! Amin!

 A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: "Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii! (Ioan 1:29)

Si, pe cand privea pe Isus umbland, a zis: "Iata Mielul lui Dumnezeu!" (Ioan 1:36)

Exodul 12

1 Și Yehowah a vorbit lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului, zicând: 2 „Luna aceasta va fi pentru voi începutul lunilor; va fi prima lună a anului pentru voi. 3 Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi: „În a zecea zi a acestei luni să ia fiecare bărbat câte un miel, după casele părinţilor lor, câte un miel pentru o casă; 4 Şi dacă familia este prea mică pentru un miel, atunci el și vecinul său de lângă casa lui să ia unul după numărul sufletelor; după mâncarea fiecăruia bărbat să vă socotiţi mielul. 5 Mielul să fie fără cusur, de parte bărbătească de un an. Să fie al vostru, să-l iei de la oi sau de la capre. 6 Şi să-l păstrați până în a paisprezecea zi a aceleiași luni, şi toată adunarea obştii lui Israel să-l înjunghie la amurg. 7 Să ia din sânge și să-l pună pe amândoi stâlpii uşii și pe pragul de sus, pe casele în care îl vor mânca. 8 Și ei vor mânca carnea în noaptea aceea, friptă pe foc și azime; cu ierburi amare o vor mânca. 9 Nu mâncaţi din el crud, nici fiert, nici fiert cu apă, ci prăjit la foc, cu capul său, cu picioarele lui și cu interiorul acestuia. 10 Și să nu lăsați nimic din el până dimineața, iar ce rămâne din el până dimineața să-l ardeți în foc. 11 Și așa să-l mâncați: cu coapsele încinse, cu  sandalele în picioare și cu toiegele în mână; și să-l mâncați în grabă.” – căci e Trecerea (Paştele) lui Yehowah. 12 Pentru că voi trece prin țara Egiptului în noaptea aceea și voi lovi pe toți întâii născuți din țara Egiptului, deopotrivă de la oameni și animale. Şi voi împlini judecăți împotriva tuturor dumnezeilor Egiptului, Eu, Yehowah. 13 Și sângele vă va fi un semn pentru casele în care vă aflați; și când voi vedea sângele, voi trece peste voi și nu va fi nicio urgie asupra voastră care să vă nimicească, când voi lovi țara Egiptului. 14 Și această zi vă va fi de pomenire și o sărbătoare lui Yehowah, astfel sărbătorind în neamurile voastre prin rânduială pentru totdeauna.