Supărarea lui Satana, Cain, Thebulis şi Marcion

 

Supărarea lui Satana, Cain, Thebulis şi Marcion

Cât de periculoasă este supărarea în relaţiile noastre zilnice?

 

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl, Creatorul cerului şi al pământului şi de la Fiul Său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

Unii presupun că Satana a decăzut din starea lui de neprihănire din pricina unei supărări.

Biblia arată că decăderea lui a fost din cauza îngâmfării, care l-a dus la alte păcate, printre care putea fi şi supărarea, răzbunarea şi ura:

Ezechiel 28:17.Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.

Biblia arată clar că supărarea poate fi periculoasă şi mortală din punct de vedere spiritual.

Conform relatării istoricului Hegesippus din secolul II, un credincios pe nume Thebulis, supărat că nu a fost ales episcop al Ierusalimului - după moartea lui Iacov, fratele Domnului Isus - a început să propage pe furiş păreri eretice în Biserică, preluate de la sectele evreieşti din timpul său:

“Iar după ce Iacov cel Drept a suferit martiriul, la fel ca și Domnul și pe aceeași cauză, iarăși Simeon, fiul lui Clopa, descendent din unchiul Domnului, este făcut episcop, alegerea lui fiind promovată de toți ca rudă a Domnului.

De aceea, Biserica a fost numită fecioară, pentru că ea nu era încă stricăcioasă de o învăţătură fără valoare. Thebulis a fost cel care, nemulțumit pentru că nu a fost făcut episcop, a început să o corupă pe furiș. Și el era legat de cele șapte secte care existau printre oameni, ca Simon, de la care provin simonianii; si Cleobius, de la care vin Cleobianii; și Doritheus, de la care vin Dorithianii; și Gortheeu, de la care provin Gortheanii; Masbothaeus, de la care provin Masbothaei. Din aceşti oameni provin şi menandrianiştii, şi marcioniştii, şi carpocraţii, şi valentienii, şi basilidienii şi saturnienii. Fiecare dintre acești lideri în propria sa capacitate privată și distinctă și-a adus propria opinie privată. Din aceștia au venit falși hristoși, falși profeți, falși apostoli-oameni care au împărțit singura Biserică în părți prin doctrinele lor corupătoare, rostite în disprețuirea lui Dumnezeu și a Hristosului Său...

Au existat, de altfel, diverse păreri în chestiunea tăierii împrejur printre copiii lui Israel, susținute de cei care s-au împotrivit tribului lui Iuda și lui Hristos: precum esenienii, galileenii, hemerobaptiștii, masboteii, samaritenii, saducheii, fariseii.” Hegesippus – Memorii (5 Volume)

____________________________________________________

 

Începând de la Cain, care l-a ucis pe Abel, pentru că era mai bun ca el, au existat întotdeauna oameni care s-au supărat teribil când alţii au fost consideraţi mai buni ca ei.

Dumnezeu, care este cel mai mare psiholog, ne avertizează prin Biblie, asupra efectelor nocive ale supărării:

Eclesiastul 7:9. Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.

Psalmi 37:8. Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.

Supărarea duce la cele mai grave păcate, cum ar fi crima – după cum am văzut în cazul lui Cain sau lepădarea de credinţă – după cum am văzut în cazul lui Thebulis.

Hegesippus spune că acest Thebulis lucra pe furiş în Biserică, deci lucra  ca un şarpe precaut, însă cu timpul, adepţii lui au început să-şi înalţe capul şi au devenit deschişi şi semeţi în trâmbiţarea ereziilor lor în stânga şi dreapta. Ei nu s-au sfiit să-şi susţină ereziile, nici măcar în faţa apostolului Ioan.

Din „Prologurile anti-marcioite” aflăm că un eretic pe nume Marcion s-a dus cu nişte scrisori de la fraţii din Pont la apostolul Ioan şi profitând de ocazie, şi-a expus părerea, pe care auzind-o apostolul, l-a dat afară. Supărat din cale afară că nu i s-a dat dreptate şi având acces la scrierile apostolilor, acest Marcion a devenit cel mai mare falsificator al textului Noului Testament, generând o debandaă uriaşă în secolul II, deoarece adepţii lui copiau sârguincios aceste falsificări şi le distribuiau în mare număr. Deoarece aceste falsuri în făceau pe Domnul Isus un dumnezeu mai mare ca Dumnezeul din Vechiul Testament, aceste falsificări au infuenţat negativ gândirea şi practicile unor grupări până în zilele noastre.

Prologurile anti-marcionite sunt scurte introduceri la Evangheliile lui Marcu, Luca și Ioan. Nu se știe dacă a existat vreodată un prolog pentru Evanghelia lui Matei. Aceste prologuri au fost numite astfel de către un biblist francez, Donatien de Bruyne, care a susținut că au fost scrise pentru a se opune învățăturii lui Marcion. Cu toate acestea, declarații specifice împotriva lui Marcion se găsesc doar în prologul Evangheliei după Ioan.

 

Autor Anonim, Prologurile „Anti-Marcionite” la Evanghelii (2006)

 

[Tradus de Roger Pearse]

 

     Marcu

 

... a fost înregistrat de Maru, care a fost numit Colobodactylus, pentru că avea degete prea mici pentru înălțimea restului corpului. El însuși a fost interpretul lui Petru. După moartea lui Petru, același om a scris această Evanghelie în părțile Italiei.

 

     Luca

 

Într-adevăr, Luca a fost un sirian antiohian, un medic de profesie, un ucenic al apostolilor: mai târziu însă l-a urmat pe Pavel până la martiriul său, slujind pe Domnul fără prihană. Nu a avut niciodată soție, nu a născut niciodată copii și a murit la optzeci și patru de ani, plin de Duhul Sfânt, în Boeția. Prin urmare --- deși evangheliile fuseseră deja scrise ---- într-adevăr de Matei în Iudeea, dar de Marcu în Italia ---- mișcat de Duhul Sfânt, el a scris această Evanghelie în părțile Ahaiei, arătând în prefață că altele au fost scrise înaintea lui, dar și că era de cea mai mare importanță pentru el să expună cu cea mai mare sârguință întreaga serie de evenimente din narațiunea sa pentru credincioșii greci, pentru ca aceștia să nu fie duși în rătăcire de momeala fabulelor evreiești, sau, seduşi de fabulele ereticilor și de solicitările lor stupide, care se îndepărtează de adevăr. Și astfel, imediat la început, a preluat [relatarea] extrem de necesară de la nașterea lui Ioan, care este începutul Evangheliei, înaintemergătorul Domnului nostru Isus Hristos și a fost tovarăș în desăvârșirea poporului, la fel ca şi în introducerea botezului și a unui tovarăș în martiriu. Despre această dispoziție, profetul Maleahi, unul dintre cei doisprezece, menționează cu siguranță. Și într-adevăr, după aceea, același Luca a scris Faptele Apostolilor. Mai târziu, apostolul Ioan a scris Apocalipsa pe insula Patmos, iar apoi Evanghelia în Asia.

 

     Ioan

 

Evanghelia lui Ioan a fost descoperită și dată bisericilor de Ioan fiind încă în trup, la fel cum Papias din Ieropole, ucenicul apropiat al lui Ioan, a relatat în „Exoterice”, adică în ultimele sale cinci cărți. Într-adevăr, el a notat Evanghelia, în timp ce Ioan dicta cu grijă. Dar ereticul Marcion, după ce a fost condamnat de el pentru că îi gândea contrariul [Ioan], a fost izgonit de Ioan. Căci el [Marcion] îi adusese lui [Ioan] scrieri sau scrisori de la frații care erau în Pont.

 

Traducerea a fost făcută din textul publicat de De Bruyne în Revue Bénédictine 40 (1928), p.193ff.

 

Este posibil ca Ioan 1:1, Ioan 1:18 şi Apocalipsa 1:1 să fi fost falsificate în prima parte a secolului II, tocmai pentru a se putea justifica pretenţia la modă din acel timp al ereticilor, că Isus este mai mare ca Dumnezeul din Vechiul Testament.