|
Partea
2
Există
Viaţă După Moarte?
Sau
Sufletul Este Muritor Şi Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea?
Greşeli care ne costă
Un proverb latin ne spune că "Errare humanum est" –
“A greşi este omeneşte”, dar de ce să susţinem şi să ne încredem în aceste
greşeli? Gândiţi-vă unde am ajunge, dacă aceste greşeli nu s-ar corecta niciodată?
Un astfel de exemplu întâlnim la o ediţie reprint a Bibliei
numită după Regele Iacob al Angliei, numită în derâdere “The Wicked Bible”, numită uneori Biblia adulteră sau Biblia
păcătoșilor. Aceasta este o ediție a Bibliei publicată în 1631 de Robert Barker
și Martin Lucas, tipografii regali din Londra, menită să fie o retipărire a
Bibliei King James. Numele provine dintr-o greșeală făcută de compozitori: în
cele Zece Porunci din Exodul 20:14, cuvântul „nu” a fost omis din propoziția
„Să nu săvârșeşti adulter”, determinând în schimb ca versetul să se citească
„Să săvârșeşti adulter”.
Este posibil ca unul dintre angajaţii tipografiei să fi omis
intenţionat cuvântul “not”, din bătaie de joc, sau mai puţin probabil din
neglijenţă, pentru că de ce tocmai acolo... La aproximativ un an de la
publicare, Barker și Lucas au fost chemați la Camera Star și amendați cu 300 de
lire sterline (echivalentul a 63.097 de lire sterline în 2023, echivalent cu
367.897,14 RON în 2024) și privați de licența de tipărire. Iată cât au costat
trei litere în minus!
Majoritatea copiilor “The Wicked Bible” “Bibliei ticăloase”
au fost confiscate și distruse, iar
numărul de exemplare rămase în prezent, care sunt considerate foarte valoroase
de către colecționari, este considerat a fi relativ scăzut. Un exemplar se află
în colecția de cărți rare din Biblioteca Publică din New York și este foarte rar
accesibil; altul poate fi văzut în Muzeul Bibliei Dunham din Houston, Texas. Sursa
Wikipedia.
Texte în derivă ce afectează
imaginea Bibliei, a iudaismului şi a creştinismului
Privind dintr-o anumită perspectivă, la ora actuală există
în Biblie anumite “noduri gordiene”, pe care nu le poţi desface numai aşa cum a
făcut-o tranşant Alexandru Macedon, tăind nodul cu sabia, deoarece nodul nu mai
era nod. Ca să rezistăm ţintelor critice ale detectivilor textuali, fie atei,
fie musulmani, fie de altă religie, trebuie să vedem dacă nodul este nod sau
doar un şiretlic încălcit, care doar seamănă a nod, făcute neintenţionat sau
prost intenţionat în timpul traducerii, copierii sau tipăririi, ca şi în cazul
prezentat mai sus. Avem în Biblie, PE ALOCURI, un text antic care s-a încâlcit în timpul
transmiterii textului şi astfel se contrazice în anumite locuri cu alte texte,
fapt ce dovedeşte că textul a fost copiat greşit sau falsificat intenţionat, în
perioada elenistică (secolele IV-I ÎAD), de partida iudeo-elenistică şi apoi de
cea gnostică pseudo-creştină (secolele I-III AD) care pe de o parte au dorit să
submineze credibilitatea textelor Bibliei, pe de altă parte au dorit să importe
cultura filozofică greacă, considerata de ei superioară celei ebraice. Acest
lucru s-a petrecut nu numai cu Vechiul Testament ci şi cu Noul Testament. Avem
nevoie de o revizie finală, făcută în toată teama de Dumnezeu, care să cuprindă
şi să armonizeze toate textele lăsate în derivă de două milenii încoace.
Pentru
a vedea un astfel de exemplu elocvent, vă invit să citiţi cu mare atenţie
această a doua parte a prezentării:
Există
Viaţă După Moarte?
Sau
Sufletul Este Muritor Şi Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea?
Când
s-a născut Admin? Cine l-a
născut?
În
exemplul dat mai sus, am văzut că majoritatea acelor Biblii au fost retrase de
pe piaţă şi distruse, iar editorii au fost aspru sancţionaţi. Acest caz este
totuşi unul fericit, deoarece majoritatea copiilor au putut fi distruse.
Gândiţi-vă câtă pagubă ar aduce o asemenea greşeală, dacă nu ar fi corectată în
Biblie! Şi din păcate, sunt anumite greşeli de copiere, care colectate şi
neânţelese de criticii Bibliei, fac acum deliciul lor, dar spre paguba acestora
şi al acelora care se lasă seduşi şi conduşi de ei. Aceste greşeli de copiere
se pot explica şi numai cine nu copiază nu greşete şi nu înţelege greşeala. Ia
încercaţi dragi critici să luaţi o pană de gâscă şi cerneală şi un pergament
sau papirus şi apoi copiaţi un text antic al Bibliei. Oare nu veţi greşi? Şi
cum ve-ţi şterge litera sau cuvântul greşit?
O asemenea
greşeală întălnim la textul Evangheliei după Luca, în lista genealogiei. Evanghelia după Luca
conține cu un nume mai mult între Luca 3:31-34. Aşa că se nasc anumite
întrebări: Când s-a născut Admin şi cine l-a născut, conform Vechiului
Testament?
Matei 1
1.
Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2.
Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi
fraţii lui;
3.
Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a
născut pe Aram;
4.
Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe
Salmon;
5.
Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a
născut pe Iese;
6.
Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din
văduva lui Urie;
Luca 3
31. fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui
Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,
32. fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui
Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason,
33. fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui
Fares, fiul lui Iuda,
34. fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui
Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor,
Genealogia prezentată în Evanghelia după Luca
cu privire la Admin nu corespunde cu Vechiul Testament, având aşadar un nume în
plus.
Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:1
- Psalmii 132:11; Isaia 11:1; Ieremia 23:5;
Matei 22:42; Ioan 7:42; Fapte 2:30; Fapte 13:23; Romani 1:3; Geneza 12:3;
Geneza 22:18; Galateni 3:16
Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:2
- Geneza 21:2; Geneza 21:3; Geneza 25:26;
Geneza 29:35; 1Cronici 2:1,2
Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:3
- Geneza 38:27; Rut 4:18; 1 Cronici 2:5; 1
Cronici 2:9
Resurse pentru verificarea informaţiei de la
Matei 1:4
- 1Cronici 2:10,11
Resurse pentru verificarea informaţiei de la
Matei 1:5
- 1Cronici 2:11,12
Resurse pentru verificarea informaţiei de la
Matei 1:6
- 1Cronici 2:15; 1 Samuel 16:1; 1 Samuel
17:12; 2 Samuel 12:24
Comparaţia dintre Matei 1 -- Luca 3:
1 Avraam - Avraam (de acord)
2 Isaac - Isaac (de acord)
3 Iacov - Iacov (de acord)
4 Iuda - Iuda (de acord)
5 Fares - Fares (de acord)
6 Esrom - Esrom (de acord)
7 Aram - Arni (de acord, Aram este Arni altfel spus)
8 ? ........ - Admin (“omul în
plus" nu apare în Vechiul Testament, Ram fiind tatăl lui Aminadab, conform
cu Rut 4:19) Poate fi o eroare scribală în copierea Evangheliei după Luca? Da,
un copist a scris ceva în plus, din neglijenţă. Din neglijenţă sau oboseală a
început să scrie Aminadab din nou, dar a greşit o literă şi a scris Admin, iar
apoi când şi-a dat seama de greşeală nu a mai continuat cuvântul, fiindcă
acesta fusese scris mai înainte, aşa că l-a lăsat neterminat. Greşeala lui a
fost că nu a corectat textul, nu ştim din ce motivaţie, grabă, estetică, etc...
9 Aminadab - Aminadab (de acord)
10 Naason - Naason (de acord)
11 Salmon - Salmon (de acord)
12 Boaz - Booz (altfel scris) (de acord)
13 Obed - Iobed (altfel scris) (de acord)
14 Iese - Iese (de acord)
15 David - David (de acord)
Iată că acum greşeala
acestui scrib ne costă, unii ridiculizând Noul Testament şi spun că se
contrazice, nefiind demn de încredere. De aici putem învăţa o lecţie
importantă, dacă vezi că ai greşit, corectează-te, nu ştii niciodată cum se
poate întoarce greşeala împotriva ta şi alor tăi.
Oare eroarea “Admin” este singura
eroare necorectată din Biblie?
Ar fi frumos să putem spune un da hotărât, dar din păcate
există o duzină de greşeli necorectate de-a lungul timpului, care au devenit
texte standard, pentru care unii oameni au fost în stare să moară sau au
batjocorit şi ucis pe alţii în perioada Inchiziţiilor de tot felul.
Nu
spun toate aceste lucruri pentru că aş fi împotriva Bibliei, din contră, spun
toate acestea pentru că o iubesc şi îmi pasă de conţinutul ei. Am scris această
carte, având înaintea ochilor, nişte adevăruri existenţial-esenţiale spuse de
alţii, de care toţi ar trebui să ţină cont;
Motto
1: Minciuna e un bulgăre de zăpadă
ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult.” - Martin Luther
Motto
2: „Timpul spune întotdeauna adevărul, dar pentru unii prea târziu, vezi
să nu fie şi pentru tine”
Motto
3: „Adevărul este ca apa rece, face rău doar dinţilor stricaţi” - Nicolae Iorga
Motto
4: “Adevărul te va face liber, dar până la eliberare te va enerva”
Greşeala care conduce la neadevăr, poate
pătrunde şi în documentele “oficiale”
Eram în clasa a VIII, la ora
de matematică. Profesoara se străduia din greu să armonizeze rezultatul ei cu
rezultatul “oficial”, arătat în cartea de matematică. Nu se potrivea. A pierdut
o oră în faţa noastră şi tot încăpăţânată era, crezând că ea a greşit şi nu
cartea de matematică. A doua zi, la urmatoarea oră, ne-a comunicat, că
rezultatul arătat în carte, este greşit. Aşadar ce este greşit este greşit
indiferent în ce document “oficial” s-ar afla şi oricât am încerca să
demonstrăm că “oficialul” este cel adevărat..
În urmă cu câţiva ani, căutam o strada, în oraşul Constanţa.
Adresa mi-a fost data de patroana mea. Eram trimis ca delegat şi trebuia să
ajung la adresa dată de firma care m-a trimis. Strada era de negăsit. Abia dupa
câteva luni, am aflat că ceea ce căutam era de fapt în oraşul Cluj. În caietul
de sarcini în loc de oraşul Cj (Cluj), mi s-a scris oraşul Ct (Constanţa).
În ambele cazuri, sursele erau foarte-foarte demne de încedere.
Şi exemplele ar putea continua. De exemplu, o enigmă a ortodoxiei în Romania este că a
fost o perioadă când toţi românii au fost catolici – şi bănuiesc că foarte
puţini ştiu lucrul acesta, crezând că au fost ortodocşi din strămoşi în
strămoşi. S-a pus problema de când sunt românii ortodocşi, enigmă rezolvată de
nişte cronicari ortodocşi bulgari.
Din relatările unor
istorici ortodocşi bulgari, aflăm că în secolul al XIII-lea vlahii, adică
românii, au fost de rit romano-catolic şi citeau în limba latină. Prin
deducţie, putem spune că citeau Biblia Vulgata (scrisă într-o latină evoluată,
vorbită de popor) editată de Ieronim sau o Biblie mai veche, numită Vetus
Latina (pe care a revizuit-o Ieronim) sau chiar o versiune autohtonă (de ce nu).
Interesant de remarcat
de la aceşti cronicari următoarele: Ţarul Yvan Asen Belgun al II-lea al
Bulgariei (având şi sânge de roman-valah) a domnit între anii 1218-1241 peste
bulgari, slavi, cumani, valahi (români) şi greci. În 1232 el rupe relațiile cu
papalitatea, mânios că nu a fost acceptat ca ţar - "împărat", ci doar
ca "rege”. Bulgaro-turcul-vlah Asen Belgun, a trecut în Valahia (în
amândouă: Muntenia şi Moldova) şi le-a cucerit. Se mai vede că popii fruntaşi
ortodocşi din Bulgaria şi Grecia l-au instigat, şi e posibil că ideea de a le
tăia limba românilor dacă citesc latineşte, tot de la ei vine.
Într-o carte tipărită
în 1844 în limba bulgară, întitulată Ţarstvenic, se spune: „S-au însemnat în
nişte cărţi vechi scrise de mână că, după reposarea patriarhului bulgar, Sfântul
Ioan carele a ridicat pe Asan la împărăţie, a
chemat Asan de la Ohrida (azi Macedonia de Nord) pe părintele Teofilact, a
luminat şi a curăţit toată Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci
în ea. După aceea a invitat pe împăratul Asan de a trecut în Valahia, să o
cucerească şi să o cureţe de eresul roman, care pe atunci domnea în ea; şi Asan
s-a dus şi a supus amândouă Valahiile sub stăpânirea sa, şi a silit pe Valahi,
cari până atunci citeau în limba latină, să lese mărturisirea romană, şi să nu
citească în limba latină, ci în cea bulgară, şi a poruncit ca celui ce va citi
în limba latină să i se taie limba, şi de atunci Valahii au început a citi
bulgăreşte”.
De
aici apare şi zicala veche: "Îţi taie popa limba" pe care academicianul Virgil Enătescu o comentează astfel "Să nu uităm că a fost o perioadă când, pentru a fi
rupţi de Bizanţ, de originile noastre latine, a fost impusă limbă slavă. Chiar,
mai mult, ne-a fost impus un alfabet, cel chirilic şi nu ştiu unde, şi nu ştiu
cum toate documentele, toate scrierile de peste o mie de ani în care au existat
şi dispute religioase şi dispute administrative scrise în limba latină s-au
evaporat, au dispărut. Ceea ce ne-a rămaş, de atunci, ca amintire este expresia
care, se pare, că a avut un suport real: “Îţi taie popa limba”.
Cronicarul bulgar
Paisie de la Mănăstirea Athosului nota în a sa carte istorică, numită «Istoria
slavo-bulgară» din 1762 că ţarul (împăratul) Bulgariei Yvan Asen Belgun al
II-lea "a poruncit valahilor (numele vechi al vorbitorilor de limba latină
din Europa de Sud-Est), care până atunci citeau în limba latinească, să lepede
legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a
poruncit: Care va citi în limba latină, să i se taie limba! Şi aşa valahii au
primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte".
Dimitrie
Cantemir, Principele Moldovei, scria: „înainte
de sinodul dela Florenţa, Moldovenii, după exemplul celorlalte naţii cari îşi
trăgeau limbile lor din graiul roman, întrebuinţau literile latine. Dar fiindcă în acel sinod mitropolitul
Moldovei trecuse în partea Latinilor, urmaşul său Teoctist, diaconul lui Marcu
Efesianul, de neam bulgar, pentru a desrădăcina cu atât mai mult din Moldova
sămânţa catolicismului şi să ridice totdeauna tinerilor putinţa de a ceti
sofismele Latinilor, a încredinţat pe Alexandru-cel-Bun că, nu numai să
surgiunească din ţară pe oamenii de altă credinţă, ci să scoată şi literile
latine din toate scrierile şi cărţile, şi să întoarcă în locul lor pe acele
slavone.”
(Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, redactată în 1716).
Un cronicar ungur, pe
nume Simon de Keza, scrie că secuii venind în Ardeal şi amestecându-se cu valahii
şi au preluat alfabetul acestora. Valahii din Ardeal, nefiind sub stâpânirea
bulgarilor, nu au fost afectaţi de decret. Secuii din Ardeal aveau un alfabet
runic adus de unde au veniti, pe care l-au abandonat şi au preluat alfabetul
latin de la valahii ardeleni, fiind unul mai practic. Ulterior, speriaţi de
procesele de maghiarizare forţată, o parte din liderii valahi de aici au
emigrat în Moldova, cu tot cu populaţia peste care guvernau, unde au folosit
acest aflabet până pe timpul lui Alexandru Cel Bun, care l-a interzis, din
considerente politico-religioase ortodoxe, aşa cum aţi putut citi în Descriptio
Moldaviae, redactată în 1716, de fostul voievod moldovean Dimitrie Cantemir,
refugiat în Rusia, după rebeliunea armată eşuată faţă de turci.
Prin urmare se naşte o întrebare: Având în vedere că trăim
într-o lume imperfectă, cât de sigure pot fi uneori sursele foarte demne de
încredere, numite “oficiale”? Şi având în vedere imperfecţiunea celor ce au
condus Biserica sau au tradus sau copiat Biblia, cât de mult trebuie să mergem pe linia
numită “oficială”? Cui îi datorăm o încredere totală?
Despre importanţa sursei primare (cele
mai vechi)
În jurul anului 2000, cineva
dintr-o ţară străină, m-a invitat pe un grup de discuţii, ca să particip la
discuţii biblice. Acolo am auzit prima dată în viaţă, că după unii, predica
"Bogatul şi săracul Lazăr" nu ar fi fost parte integrală a
Evangheliei după Luca, ci este un material adăugat mai târziu. Am solicitat o
anumită lămurire (cine susţine aşa ceva) în această temă, celui care a postat
aceasta informaţie, însă el, probabil fiind un opozant al acestei concepţii, nu
mi-a dat nimic, şi în scurt timp a plecat din grupul de discutii.
Ulterior, după circa 6 ani, la un nou studiu din Evanghelia
după Luca, am cercetat această informaţie mai temeinic şi am adunat dovezi
istorice, fiind ajutat la început de o poliţistă (scriitoare) din SUA, pe nume
Doralynn. Nu consider ca aş avea vreun merit anume sau că aş fi deosebit,
consider că tot ce am aflat, a venit din harul lui Dumnezeu. Rezultatul
cercetărilor mele, nu a fost rezultatul unui moft, ism sau fobie, n-a fost nici
din căutarea unei slave deşarte, de aceea nu m-a făcut să mă simt dezamăgit
faţă de Dumnezeu sau Biblie, şi nici nu consider că aducerea la cunoştinţa
opiniei publice a acestuia, ar fi un pericol pentru Bible sau creştinism, de
care şi eu mă ţin. Adevărul luminează, bucură şi întăreşte întotdeauna pe cei
care îl caută în mod sincer şi umil. Dacă eu nu m-am ateizat, nici altul nu ar
trebui să devină.
Premisă falsă: "Dumnezeu n-ar fi
permis aşa ceva, e totuşi Biblia!"
Unii ar spune că Dumnezeu n-ar fi
permis aşa ceva, căci e totuşi Biblia, care conţine Cuvântul lui Dumnezeu. Cam
aşa credeau şi acei evrei care niciodată nu ar fi acceptat că Dumnezeu ar
permite ca Templul din Ierusalim să fie nimicit şi ars în foc, şi ca evreii să
fie deportaţi ca sclavi, deoarece acolo se invoca Numele lui Dumnezeu,
făcându-i-se jertfe sacre. Aşadar, de ce să nu permită alterarea unei căţi,
considerate sfinte? Templul din Ierusalim n-a fost sfânt şi totuşi a fost
distrus de două ori? De ce a permis aşa ceva Dumnezeu şi n-ar permite ca o
carte sfântă să fie măsluită? După cum veţi vedea, avem multe mărturii în cazul
Vechiului Testament, unde anumiţi copişti ai Septuagintei şi a Pentateuchului
Samaritean au schimbat anumite lucruri. Şi asta se ştia de mult de către
ierarhii bisericilor. La fel de bine se ştia şi despre modificările Noului
Testament, doar că nu s-a predicat în biserică. Dacă mulţi dintre enoriaşi nu
ştiau, asta nu însemna că cei din cler nu ştiau. Să dăm pietroiul
prejudecăţilor neântemeiate la o parte.
Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor
manuscriselor Vechiului Testament şi a Noului Testament. Azi oricine poate face
o Biblie, oricât de greşită şi ar putea amesteca în ea orice ar vrea, fără ca
Dumnezeu să-l trăsnească din ceruri. De ce atunci, să fi trăznit un ierarh ce
modifica puţin ici colo Noul Testament în secolul II?
Nota
bene: "A permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva. Posibil
ca Dumnezeu a vrut să vadă până unde merg şi până unde va ţine.
Schimbările făcute în Vechiul Testament
Cea mai timpurie traducere
“oficială” a textelor biblice, a fost traducerea "Septuaginta", dar
exista înaintea ei şi o traducere neoficială, făcută de unii în interes
personal. Septuaginta este o traducere a textului Vechiului Testament din
ebraică în greacă. Cercetătorii Septuagintei consideră că ea este o traducere
care prezintă variaţiuni faţă de Textul Masoretic şi Sulurile de la Marea
Moartă (texte ebraice). Există mai multe ramuri ale manuscriselor Septuagintei,
din cauza încercărilor de recenzie a ei, recenzii făcute pentru a se armoniza
textul Septuagintei cu textele antice evreieşti. Septuaginta este o traducere
care pe alocuri traduce interpretând, modifică pe alocuri cronologia şi adaugă
anumite texte noi. Diferenţa de ani este semnificativă.
"Pentateuchul Samaritean" este o traducere antică
în samariteană a primelor cinci cărţi din Vechiului Testament. Traduce
modificând pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi.
"Targumurile Aramaice" sunt traduceri antice în
aramaică a Vechiului Testament. Pe alocuri traduc interpretând.
Dumnezeu a permis libertate de manifestare acestor copişti
timpurii ai manuscriselor biblice. Nu a trăznit pe nimeni în cap atunci
când acel cineva a podus o eroare intenţionată sau nu.
Notă:
"a permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva.
Mărturii din antichitate, care arată
clar modificarea textelor biblice
1. Crearea versiunilor (Diversitatea
felurită a manuscriselor)
O relatare din Talmud
(este o carte veche evreiasca), spune că în curtea celui de al doilea Templu
din Ierusalim au fost găsite trei manuscrise diferite cuprinzând Tora - cărtile
scrise de Moise, având diferenţe între ele; diferenţele dintre cele trei
versiuni au fost uniformizate în urma unor adunări ale celor înţelepţi.
Altfel spus, din trei versiuni diferite s-a făcut o singură versiune, fiind
acum patru versiuni. Se pune întrebarea “Oare cât de corect a fost făcută a
patra versiune? Şi care dintre cele patru era textul original?” Azi, evreii nu
au decât o singură versiune. Din cele patru care au fost, oare care este acum
în mâna rabinilor evrei?
Se spune că
Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Torei într-o altă limbă,
iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II
Philadelphus din Egiptul ptolemaic. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de
zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC,
devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi
traducerea care a urmat, deorece textele nu au putut fi traduse aşa cum ar fi
trebuit.
Existenţa unor modificări a textelor din versiunea greacă
Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează:
O
sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim
"Ziua
[în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel
de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur,
pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine."
Oare
de ce nu s-a tradus suficient de bine? O altă sursă, Meghilat Taanit, din
aproximativ aceeași perioadă relatează:
"În
ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele
împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei
zile."
AMBROZIU DE MILAN, 330-397, Exaemeron III, 5, 20, este critic referitor la textul tradus de
cei LXX şi cunoaşte mai multe locuri schimbate, decât cele 13 menţionate în
tradiţia rabinică.
"Putem
constata cu ușurință că cei LXX de traducători ai textelor Scripturii în
grecește au făcut numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe
completări pe alocuri."
Găsim nişte lucruri tulburătoare
în opera unui poliglot şi om de cultură eminent, evreu de origine, Episcopul
EPIFAN DE SALAMINA (310-403), De
Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242, care ne spune cu nonşalanţă
că traducătorii de la LXX fie au eliminat, fie au adăugat anumite cuvinte:
"Un
număr de 72 de oameni, în partea de sus a insulei Pharos, în fața Alexandriei,
în 36 de căsuțe, închiși de la răsăritul soarelui până la apus, când venea
seara, erau transportați în 36 de bărci la palatul lui Ptolemeu Philadelphus.
Luau cina cu el și mergeau la culcare
doi
căte doi în 36 de camere. Toate acestea erau pentru a evita sa se sfătuiască
între ei și astfel, de la începutul și până la sfârșitul lucrului să traducă
fără nicio intervenție străină.
Ptolemeu
despre care este vorba, construise cele 36 de căsuțe pe partea cealaltă a apei,
pe o insulă, și-i închisese pe traducători doi câte doi, după cum am spus, iar
cu ei închisese de asemenea și doi sclavi pentru a le pregăti mesele și a fi în
slujba lor, precum și niște stenografi. În aceste căsuțe, în loc să spargă
ferestre în pereți, a deschis pe acoperiș ceea ce se numește lucarne (mici
ferăstruici). În aceste condiții, închiși cu cheia de dimineața până seara, au
înfăptuit traducerea. Fiecărei perechi îi era atribuită o carte, de pildă, Facerea lumii, unei perechi; Ieșirea copiilor lui Israel, unei
alte perechi; Leviticul, unei
alteia și așa mai departe. Astfel au fost traduse cele 27 de cărți, proverbe și
sentințe, 22, dacă numărăm după alfabetul evreilor... Când lucrarea a fost
isprăvită, regele s-a așezat pe un tron înalt, 36 de lectori s-au așezat pe
pământ având în mâini cele 36 de copii ale fiecărei cărți, un altul având în
mână o copie a versiunii ebraice corespunzătoare. Un cititor citea, ceilalți
urmăreau: nu s-a aflat nicio diferență și printr-o minune
nemaipomenită
a lui Dumnezeu s-a văzut că a fost datorită darului Duhului Sfânt că acești
oameni au fost întru toate în acord în traducere, acolo unde era adăugat un
cuvânt, toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt,
cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil,
iar ceea ce adăugau era necesar. Pentru a vă face să înțelegeți ceea ce vă
spun, adică faptul că au tradus într-un mod impecabil, datorită unei
intervenții divine și în acord cu Duhul Sfânt, în mod unanim, fără divergențe
între ei, vă voi demonstra în puține cuvinte, pentru ca apoi, fiind bine
informați și convinși, să aprobați afirmațiile mele... Să știți deci, într-un
cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești
traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în
vederea instruirii și învățăturii popoarelor care într-o zi vor trebui să
vină la credința în Dumnezeu și la moștenirea vieții a cărei izvor sunt
cuvintele Vechiului și al Noului Testament... Trebuie să dăm mai multe detalii
despre toate aceste subiecte; cunoașterea acestor personaje vă va fi utilă...
și vă va dezvălui numele fiecăruia, originea, data, familia lor și cum au ajuns
să lucreze la această traducere. Primii care au tradus Sfânta Scriptură din
ebraică în grecește erau 72 și au înfăptuit această primă traducere sub
Ptolemeu Philadelphus; au fost aleși din cele 12 triburi ale lui Israel, câte
șase din fiecare
trib,
după cum scrie Ariste în lucrarea sa."
Să ne uităm încă odată la ce s-au pretat aceşti scribi:
"...
acolo unde era adăugat un cuvânt, toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl
înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce
adăugau era necesar. (...)
Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni
unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare
iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...).”
Nu este de mirare atunci, caracterizarea pe care le-o face
Mântuitorul, când spunea, despre continuatorii (ucenicii) acestora:
Luca
20:
46.
"Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi), cărora le place să se plimbe
în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după
scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;
47.
şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni
lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă."
Având în vedere toate
acestea, cât de siguri putem fi că nu s-a mai perpetuat această practică
scribală şi în perioada Noului Testament?
2. Avertizări şi mărturii din
interiorul creştinismului
- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca
să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul
II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele"
apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)
- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul
scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere,
deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este
doar un pas (2Petru 3:16)
- condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului
Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa
22:18,19)
- Apostolul Ioan avertiza că unii s-au rupt de la ei şi
vorbesc în felul lumii, nu despre un Dumnezeu Tată şi Fiul Său, ci despre un
dumnezeu inventat, antichristic, care nu era Tată şi nu avea Fiu. Aceştia nu
credeau nici în Tatăl, nici în Fiul aşa cum se cuvenea, ci au adaptat forma lor
de creştinism la vederile filozofice dualiste anti-iudaice din acea vreme, fapt
pentru care lumea îi asculta. Astfel, aveau mai mult succes cu noua teologie
eretică, care a afectat şi copierea corectă a textelor; fiind mai mulţi,
Bibliile stâlcite făcute de ei s-au impus (1Ioan 2:22, 4:5). Prologurile
anti-marcionite scrise la Evanghelii în secolul II şi alte surse creştine
timpurii din secolele II şi III, ne arată că un anume Marcion din Pont, mai
exact din oraşul Sinope, care era fiu de episcop, s-a făcut purtătorul de
cuvânt al unui grup eretic din sânul creştinilor din acel timp şi s-a apucat să
modifice copios, orice document creştin al Noului Testament.
- Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea
manuscriselor biblice: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui
Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi, cea mai coruptă Biblie a
fost cea produsă de biserica lansată de Marcion
- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt binevăzut
astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina
nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a
oamenilor care ajustează scrierea (cu sensul: o îndreaptă spre credinţa lor,
nota mea), sau chiar din cauză că sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează
după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere (cu sensul: o
revizuiau, nota mea)" Contra lui Celsus
- Mărturia din Codex Vaticanus Grecesc (cea mai veche Biblie
completă), într-o nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi
netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să
nu o alteraţi?"
3. Mărturii timpurii din exteriorul
creştinismului
Bibliotecarul
Celsus din celebra Bibliotecă din Efes îi acuza pe creştini pentru modificarea
Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult", iar
teologul creştin Origen recunoaşte asta (Contra lui Celsus)
4. Mărturii ale savanţilor din
domeniul studiului manuscriselor biblice antice
Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui,
coruperea lui şi restaurarea lui
Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul
controverselor christologice asupra textului Noului Testament
O mărturie grăitoare o găsim la Eusebius. Un observator şi
un comparator atent al manuscriselor nu poate decât să fie de accord cu ce a
scris cineva în temă: ”Ceea ce nu reușim să realizăm astăzi este că în această
perioadă, fiecare document a fost editat și revizuit pentru a confirma doctrina
Bisericii “oficiale” Romane.
Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele
bisericesc Dionisie (Hist. Eccl., Bk. 4. 23), care raportează că epistolele
sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat
să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut
cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este
rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și
de cuvântul Domnului Însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze
propriile mele eforturi umile".
Un alt loc, ce vorbeste de la sine, îl găsim la John William
Burgon, în cartea The Revision Revised (Revizuita Revizuită), care îl citează
pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe
scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc
în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci
dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta,
el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de
exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea
pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le
numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la
Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt
consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o
dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte
diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi
cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine
au fost rostite de Duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei
cred sunt mai înțelepti decât Duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt
decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost
scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de
scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au
fost transcrise".
Summa Theologica
Origen a trăit în secolele II-III AD
şi era originar din Alexandria (azi Cairo, Egipt), din familie de creştini -
tatăl său murind ca martir şi AVERTIZA că Biblia a ajuns să fie manipulată din:
- pricina
nepurtării de grijă a scribilor
- din
pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care ajustează scrierea (cu sensul: o
îndreaptă spre credinţa lor, nota mea)
-
din cauză că sunt unii care o înmulţesc
- o
împuţinează după voia lor
Din cauza tuturor factorilor amintiţi mai sus, indiferent
cât de “oficială” se consideră şi oricât de mult este acceptat ca text biblic
autentic trebuie să dăm un verdict biblic corect, care să fie în armonie cu tot
adevărul expus în Biblie, despre starea reală a celor morţi. Cu alte cuvinte: A
făcut parte într-adevăr secţiunea despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr
din Evanghelia originală scrisă de evanghelistul doctor Luca? Există viaţă după moarte? Sau sufletul este
muritor şi singura speranţă pentru cei ce mor este învierea?
Starea celor morţi, conform
Vechiului Testament
Unde sunt morţii (fie că au fost bogaţi, fie săraci) şi cum
sunt ei acolo, conform Vechiului Testament? Confirmă dovezile din Vechiul
Testament că secţiunea despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr putea fi o
parte din Evanghelia după Luca?
1. Statutul Vechiului Testament în
viziunea creştină autentică
Deşi Satan Diavolul a dus şi
duce un război viclean de denigrare a Vechiului Testament chiar prin unii
dintre creştini - aceştia considerând că aşa ridică Noul Testament, totuşi în
viziunea creştină autentică – conform spuselor apostolului Pavel, Vechiul
Testament face parte din "Toată Scriptura” care “este insuflată de
Dumnezeu şi de folos". Deci este
insuflată ca şi Noul Testament şi de folos ca şi Noul Testament. Vă mai amintiţi
întrebarea prostească pusă nouă în copilărie: Pe cine iubeşti mai mult, pe tati
sau pe mami? Mulţi părinţi au fost şi sunt mâhniţi astfel. Satan, procedeaza şi
el la fel: Ce iubeşti (apreciezi) mai mult, Vechiul Testament sau Noul
Testament? El ştie că dezbinându-ne în aprecierea Cuvântului lui Dumnezeu, ne
poate viclenii mai usor. Trebuie să fim pe fază.
Din nefericire pentru ei, mulţi au încercat să discrediteze
Vechiul Testament. Gnosticii radicali, care acceptau numai anumite lucruri din
Noul Testament, spuneau că Dumnezeul Vechiului Testament este un Dumnezeu rău
şi nu este acelaşi cu Dumnezeul descris în Noul Testament, pe care ei îl
considerau Dumnezeul superior faţă de cel descris în Vechiul Testament. Pornind
de la această premisă greşită, ei credeau că Vechiul Testament nu are nici o
valoare şi trebuie evitat cu totul, fiind o operă nu numai rea, ci foarte
periculoasă.
Neognosticii, care în parte s-au inspirat din teologia
gnostică radicală, spuneau ca Vechiul Testament n-are nici o valoare istorica -
din pricina unor contradicţii pe care le-au găsit şi care au fost comise voit
în textul Bibliei evreieşti în perioada elenistică dură din timpul lui
Antiochus Epifanes - şi de aceea trebuie acceptat doar ca text alegoric. De la
aceştia s-au inspirat într-un fel sau altul prin diferite filiere istorice,
toţi ceilalti care susţin că Vechiul Testament este doar o "revelaţie
slabă şi inferioară" şi punctele de vedere exprimate acolo, deseori sunt
pur şi simplu gresite, omeneşti.
Observaţi continuitatea mesajului şi al intrigii? De fapt
toţi aceştia spun acelaşi lucru, unii mai necioplit, mai grosolan, alţii mai
subtil: Nu va încredeţi în Vechiul Testament. Cu totul altceva spunea despre
Vechiul Testament Fiul cel unic-născut al lui Dumnezeu şi apostolii Săi:
"Tot
ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta este
cuprinsă Legea şi Prorocii" Matei 7:12
"Toată
Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos, ca să înveţe, să mustre, să
îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire" 2Timotei 3:16
"Căci
nici o profeţie n-a fost adusă de voia omului, ci oamenii au vorbit de la
Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt" 2Petru 1:22
Evreii din primul secol şi cei din prima parte a secolului
doi AD au creat multe tulburări în imperiu, perioada fiind descrisă ca
“Tumultus Iudaicus - Agitaţia Iudaică”, deoarece unii s-au declarat Mesia şi au
dorit să elibereze eveimea de sub jugul strănilor. Este posibil ca acest tumult
– uneori foarte sângeros - să fi creat un dezgust faţă de evrei, religia, scrierile
şi cultura lor, care mocnea printre popoare de mult timp, dar acum s-a înţeţit.
Nu este de mirare că mişcarea gnostică a apărut tocmai în perioada aceasta şi a
fost foarte virulentă împotriva evreilor. Despre evreii din Vechiul Testament
gnosticii credeau ca sunt niste închinători ai unui Dumnezeu rău şi crud, care
produce suferinţă, deci ce înţelepciune ar putea transmite cărţile lor, pe care
le ridiculizau?
Contrar lor, Isus nu a vorbit de rău niciodată Dumnezeul
evreilor şi nici scrierile evreieşti, considerate sfinte. Cel mult, le atrăgea
atenţia liderilor religioşi şi culturali din evreime, că nu le cunosc şi nu le
cred. La fel făceau şi apostolii Săi,
vorbind despre cei care s-au închinat corect lui Dumnezeu în perioada Vechiului
Testament ca despre oameni neprihăniţi şi sfinţi (vorbesc de cei credincioşi),
care aveau o cultură a adevărului şi dreptăţii deosebită. Deşi imperfecţi, cum
puteau aceşti neprihăniţi, aceşti sfinţi cu această cultură adevărată, dreaptă
şi morală să aibă vederi total deformate despre viaţă şi moarte?
Deci, unde altundeva vom găsi o călăuzire potrivită care să
ne ghideze în adevărul despre viaţă şi moarte, binecuvântare şi blestem, dacă
nu în gura sfinţilor oameni prin care a vorbit Dumnezeu, în Vechiul Testament
şi Noul Testament? A despărţi Vechiul Testament de Noul Testament, pe motiv că
este "violent" şi al blama, chiar şi în termeni fini, subtili, este
ca şi cum ai despărţii motorul de o maşină, pe motiv că poluează. A încerca să
sabotezi Vechiul Testament, fie grosolan, fie subtil, şi să abordezi
interpretarea Noului Testament, fără aportul şi susţinerea Vechiului Testament
este un salt sigur şi periculos în necunoscut, cu o aterizare sigură în braţele
deschise ale Diavolului viclean, care te aşteaptă.
Mărturia Vechiului Testament cu privire
la moarte şi starea morţilor este clară, sigură şi temeinică, deoarece a
explicat-o însuşi Dumnezeu, întâi primilor oameni, apoi prin oamenii sfinţi din
vechime, şi prin consemnarea ei în Biblie, întregii omeniri. Această învăţătură
nu este monopolul nici uneia dintre partidele creştie, care se laudă cu ea, ea
este un bun universal, este monopolul lui Dumnezeu.
2. Mărturia Vechiului Testament despre
moarte şi starea morţilor contrazice predica Bogatul si Lazar
Citind relatarea despre creaţia
primei perechi de oameni, observăm că Dumnezeu, după ce le dă instrucţiunile
Sale, în legătură cu vieţuirea lor zilnică, le dă o poruncă, relativ simplă, să
nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi a răului (Geneza 2:16,17). Nu îi
ameninţă, nu îi constrânge la ascultare, nu îi ameninţă nici cu chinul veşnic,
măcar că, drept vorbind, atunci ar fi fost momentul, dacă ar exista un astfel
de loc. Mai mult chiar, nu face ameninţarea aceasta teribilă nici în legătură
cu patriarhii, nici în Legea dată prin Moise şi nici prin profeţi. Cum ar fi
fost din partea unui Dumnezeu milos, îndurător, drept, înţelept şi iubitor să
nu îi avertizeze despre un astfel de loc, dacă el ar exista? În schimb,
Dumnezeu le zice pur şi simplu, că în cazul neascultării vor muri negreşit:
“Sufletul care va păcătui acela va muri”, fiind pedepsit în această viaţă, fie
prin boli, fie prin secetă sau foamete, sabie sau exil.
Ce este moartea?
Ca să înţelegem biblic fenomenul
morţii, trebuie să înţelegem tot biblic, fenomenul vieţii. Cuvântul lui
Dumnezeu ne arată, că oamenii nu au existat dintotdeauna, ci ei sunt
descendenţii primei perechi de oameni: Adam şi Eva. Unii vor putea obiecta aici
şi să suţină că ei au existat totuşi, într-o anumită formă, în Dumnezeu sau
natură, fiind într-un proces de reâncarnare sau reâncadrare a sufletului în
lume (flora, fauna, oameni, etc.), sufletul fiind etern şi nemuritor.
Unii vor spune că este “Treaba lor” să creadă ce vor, căci fiecare
poate crede ce îi trece prin cap. Însă nu este aşa. Omul nu a fost creat credul
şi în menirea lui de om nu este chemat să creadă orice. Nu putem crede orice,
din moment ce există un Diavol şi o hoardă de diavoli, care produc haos şi
anarhie în lume, dacă oamenii nu se împotrivesc lor... Tocmai de aceea, este foarte important ce
spune Cuvântul lui Dumnezeu în toate domeniile. Iar acest Cuvânt spune că omul
n-a exista dintotdeauna, ci a fost creat de Dumnezeu, ne spune şi sursa
materiei prime: din ţărâna pământului (Geneza 2:7). Aşa a văzut de bine
Dumnezeu. Dacă alţii cred că sunt creaţi din altceva sau că provin din altceva,
Cuvântul lui Dumnezeu îi avertizează că sunt înşelaţi de Satana. Noi nu ne
putem baza pe ce simt şi spun unii oameni, ci doar pe ce spune Cuvântul lui
Dumnezeu. Ajunge doar să pricepem, că înţeleptul Creator a transformat
elementele anorganice existente în ţărâna pământului şi le-a transformat în
elemente organice. Pe mai departe, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Dumnezeu a
suflat în nările primului om, o suflare de viaţă şi astfel omul, a devenit un
suflet viu. Cum vine asta? De ce spune Cuvântul că omul a devenit un suflet şi
nu că a primit un suflet deja preexistent şi etern, cum ar dori unii să fi fost
(cum sustineau gnosticii)? Să observăm ce înseamnă a deveni, din lucrurile
create care ne înconjoară. Apa de exemplu. Este H2O şi este lichid. Înainte de
a deveni apă, a fost cu totul altceva, a fost Oxigen şi Hidrogen, două gaze.
Însă prin procesul fuziunii, a devenit un alt element, negazos şi lichid. Ar fi
fost aceste două gaze apă, fără un proces de fuziune? Unde a fost apa, mai
dinainte? Nicăieri! Ea a apărut, a devenit apă, ca urmare a unui proces de
fuziune (reactie). Unde este apa, dacă o descompunem pe elementele sale
principale şi obţinem hidrogen şi oxigen? Nicăieri. Ea încetând să mai fie ce a
fost.
Aşa este şi omul. El nu a fost un
suflet preexistent, ci a devenit un suflet existent, datorită unei fuziuni
dintre un trup organic şi suflarea lui Dumnezeu. Trebuie să reţinem că omul, ca
şi apa este un produs al unei fuziuni. Aşa arată Cuvântul lui Dumnezeu. A fost
suflarea lui Dumnezeu un "om" înainte de a face fuziune cu trupul
organic de carne? Nu! Ci a fost pur şi simplu suflarea Creatorului. A fost
trupul de carne un "om", înainte de a face fuziune cu suflarea
Creatorului? Nu! A fost doar o masă de carne organică, fără viaţă în ea însăşi.
Însă prin fuziune, atât suflarea lui Dumnezeu, cât şi carnea organică au dat
fiinţă unui produs nou, numit om. Mai este om, un om care moare? Nu, ci el
devine un cadavru fără viaţă. Omul este om, atât timp cât este viu, după ce
moare devine cadavru şi este mâncat de viermi. Groaznic! Da, aşa este. Moartea
este un blestem, este vrăjmaşul (inamicul) public numarul unu al omului
(1Corinteni 15:26). Este chiar mai mare duşman ca Satan, deoarece de Diavol
poţi scăpa, dar de moarte nu.
Ce se întâmplă la moarte?
La moarte începe un proces de
descompunere, în care elementele organice se transformă în elemente anorganice,
exact asa cum a fost prezis lui Adam: "căci ţărână eşti şi în ţărână te
vei întoarce" Geneza 3:19. Creatorul n-a pomenit nici de cer, nici de
iadul cu foc, a pomenit de elementul de baza, din care a fost conceput omul.
Insă unii vor obiecta: "Bine, dar duhul, nu se întoarce la Dumnezeu care
l-a dat? Căci aşa scrie la Eclesiastul 12:7!" Dacă duhul oamenilor se
întoarce la Dumnezeu, atunci şi duhul celor răi ar trebui să se întoarcă tot
acolo şi nu ca să meargă în iad ca să fie chinuit, în foc. De ce Eclesiastul
12:7 s-ar aplica doar oamenilor buni, celor mântuiţi? În plus versetul spune
clar că duhul merge la Dumnezeu şi nu lângă Dumnezeu, aşa cum a spus şi Domnul
Isus “în mâna lui Dumnezeu” deoarec duhul omenesc este “ceva” din om şi nu
“cineva” din om, ca şi cum omul ar fi ca o păpusă rusească Matrioşca:
Şi
Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredintez duhul
Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. (Luca 23:46)
Tocmai de aceea toţi oamenii ce mor se duc la locul lor pregătit
aşa cum scrie Scriptura, căci toţi merg în locuinţa morţilor ... Nu în cer, nu
în iadul de foc, ci în locuinţa morţilor. "Este vreun om care să poată
trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa
Morţilor?" Psalmul 89:48
Este vreun om care să scape...? Ce părere aveţi?
Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre
unde mergem la moarte?
Pentru expresia "Locuinţa
Morţilor", în Vechiul Testament este folosit cuvântul ebraic "şheol".
Când Vechiul Testament a fost tradus în greacă, traducătorii au tradus cuvântul
"şheol" prin "hades" în Septuaginta.
Cuvântul lui Dumnezeu arată că atât cei drepţi, cât şi cei
nedrepţi merg în Locuinţa Morţilor:
Mărturia Sfintelor Scripturi despre unde merg cei drepţi la
moarte
"Iacov
a zis: (...) cu durere îmi veţi coborâ perii mei cei albi în Locuinţa
Morţilor." Geneza 42:38
Chiar
şi Domnul Isus a fost în Locuinţa Morţilor trei zile:
"Căci
nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa Morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul
Tău, să vadă putrezirea." Psalmul 16:10
Compară
cu explicaţia apostolului Petru din Faptele Apostolilor 2:30,31:
"Fiindcă
David era proroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe
unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Christos a
prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în Locuinţa
Morţilor şi trupul Lui nu va vedea putrezirea"
Mărturia Sfintelor Scripturi despre unde merg cei nedrepţi
la moarte
"Cei
răi se întorc la Locuinţa Morţilor: toate neamurile care uită pe
Dumnezeu." Psalmul 9:17
Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre
Locuinţa Morţilor?
Cuvântul lui Dumnezeu arată că în Locuinţa Morţilor nu este
nici o activitate, nici fizica, nici spirituala (mintală):
"Căci
cel ce moare, nu-şi mai aduce aminte de Tine, şi cine Te va lăuda în Locuinţa
Morţilor?" Psalmul 6:5
"Căci
în Locuinţa Morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială,
nici ştiinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:10
"Ziceam:
"Nu voi mai vedea pe DOMNUL, pe DOMNUL în pământul celor vii, nu voi mai
vedea pe nici un om, în Locuinţa Morţilor." Isaia 38:11
Oare toate aceste versete sunt minciună? Dacă lucrurile
acestea sunt falsităţi, ce înţelepciune au avut şi ce mai este credibil din ce
au scris cei din Vechiul Testament?
Obiecţii:
"În alt loc, Vechiul Testament arată că există viaţă şi există activitate
în Locuinţa Morţilor."
Dacă ar fi aşa, înseamnă că scriitorii Vechiului Testament
s-ar contrazice. Dar ia să vedem, care sunt acele locuri?
"Numerii
16:30: Şi s-au coborât astfel de vii, în Locuinţa Morţilor" şi
"Ezechiel 32:21: Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în Locuinţa
Morţilor". Staţi un pic fraţilor
... Numerii 16:30 arată starea lor până ce au ajuns în Locuinţa Morţilor, nu
arată şi starea lor după ce au ajuns acolo. În schimb Eclesiastul 9:10 arată
starea lor după ce au ajuns acolo. Scriptura nu se contrazice, în schimb, dacă
nu o interpretezi corect tu te vei amăgi singur. Iarăşi, Ezechiel 32:21 face
parte dintr-un "cântec de jale", comparaţi cu Ezechiel 32:16. Dacă
aţi umblat la şcoală, aţi putut învăţa câte ceva. De exemplu despre un cântec
de jale, că pe alocuri poate fi şi poetic, şi poate să conţină şi versuri cu
înţeles figurativ, care nu se înţeleg literal. Vă recomand "Mioriţa".
Deci, dragii mei, logica noastră trebuie să fie logica, nu ilogică. Să
interpretăm, vă rog, Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum trebuie şi nu greşit, căci
în faţa lui Dumnezeu nu ne vom putea justifica concepţiile ne-Biblice.
3. Are Locuinţa Morţilor două încăperi?
Cine se află în spatele acestei păreri?
Tradiţii greşite
Acest
subiect l-am prezentat şi în prima parte, dar îl reiau şi aici, pentru că
repetiţia este mama învăţăturii. Conform unei legende evreieşti nebiblice
Locuinţa Morţilor este undeva în adâncurile pământului şi are două camere, o
camera pentru cei drepţi şi o cameră pentru cei nedrepti. Cei drepţi se bucură
de fericire şi se numeşte "Sânul lui Avraam", iar cei nedrepţi sunt
chinuiţi într-o "cameră cu foc" unde cei nedrepţi stau în foc şi sunt
chinuiţi de văpaia focului.
Notaţi bine: Multe tradiţii şi basme evreieşti sunt
nebiblice şi unele fiind criticate de Domnul Isus. Biblia ne avertizeaza să nu
le credem şi să ne ferim de ele:
"Şi
îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme." 2Timotei
4:4
Să nu uităm niciodată, că evreimea deseori a căzut în
apostazie, îmbraţisând miturile şi basmele popoarelor ce îi înconjurau:
"Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai
pieirii! Ei au părăsit pe DOMNUL, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel,
întorsu-I-au spatele." Isaia 1:4
Popoarele antice (cu mici exceptii, vezi cartea lui Iov),
aveau formată o altă opinie despre moarte şi starea morţilor, decât cea
prezentată în Vechiul Testament. Multe popoare păgâne din jurul lui Israel
credeau că moartea este o binefacere, un fel de poartă, spre o altă viaţă, un
drum care te duce în lumea zeilor. Anumite popoare aveau credinţa că cei răi,
după moarte sunt chinuiţi de zei în foc. Această concepţie a apărut şi la
greci, prin contactul civilizaţiei greceşti cu civilizaţia altor popoare. Unii
comentatori cred, pe baza unor comentarii antice, că epopeea Odiseea, la
origini n-a avut textul călătoriei lui Ulise în lumea de sub pământ, textul
călătoriei în lumea subterană fiind o interpolare (adăugire) mai târzie, apărut
ca urmare a contactului miturilor greceşti cu miturile altor popoare.
Putem vedea din această stare, că legendele greceşti despre
Hades sunt invenţii mai târzii, apărute în civilizaţia greacă, îndeosebi după
călătoria lui Pitagora în Egipt, Babilonia şi India. Filozoful Plato în
Comentariul său către Timaeus aproba cu desăvârşire "descoperirile
legendare ale acestor torturi". Filozoful Stabo arată şi sursa acestor
născociri: "Plato si Brahmanii din India au născocit fabulele cu privire
la judecăţile din Hades." Chrisyppus, un alt învăţat din antichitate, îl
blama pe Plato deoarece "prin istorisiri înspăimântătoare despre pedepsele
viitoare încerca să îi înfrice pe oamenii răi".
În timpul expansiunii imperiului grec sub Alexandru Cel
Mare, civilizaţia greacă a intrat în contact cu civilizaţia evreiască. Prin
acest contact anumite elemente din straturile populaţiei evreieşti au intrat în
contact mai strâns cu civilizaţia greacă: oamenii de stat şi curtea lor,
nobilimea evreiască, negustorii evrei, mercenarii evrei, coloniştii evrei din
Egipt şi din alte districte ale imperiului grec, etc..
Ştim că politica cancelariei imperiale greceşti, era de a
eleniza popoarele subjugate. Din păcate, pentru a satisface acest capriciu al
imperialiştilor greci, mulţi evrei, mai ales cei din coloniile din Siria şi
Egipt, dar şi un segment din populaţia din Iudeea, au îmbrăţişat această limba
şi cultura greacă, şi bineînţeles conceptele filozofico-religioase greceşti
despre viaţă şi moarte.
Edward William Fudge, este pastor, evanghelist şi scriitor
în Biserica Lui Christos, din SUA. Este autorul cărţii: "The Fire That
Consumes" - "Focul Care Consumă". Având acces la toată
literatura apocrifă inter-testamentală, Edward face o sinteză interesantă a
citatelor unde apare credinţa în aşazisa viaţa de dincolo. Din acest studiu
reiese, că nu toată literatura apocrifă era infectată cu acest concept străin
evreilor, ci erau texte care vorbesc în continuare despre punctul de vedere
tradiţional, evreiesc. Aşadar, acest concept nou, preluat de la păgâni,
îndeosebi în timpul perioadei elenistice, nu era general acceptat în societatea
evreiască. Mai erau credincioşi, care ţineau la moştenirea lor culturală,
strămoşească. Însă, se vede clar, că unii au forţat barierele naturale ale
credinţei strămoşeşti şi au importat lucruri nepermise de Legea lor:
"Să
nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit şi să nu faceţi ce se
face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: Să nu vă luaţi după obiceiurile
lor!" Levitic 18:3
Explicaţia corectă a textului de la Isaia
66:24
Cineva ar putea avea obiecţii spunând: "Nu cred că
evreii au preluat această concepţie de la greci, deoarece şi în Vechiul
Testament sunt ameninţaţi cei răi cu focul, la Isaia 66:24"
Obiecţia aceasta nu este corectă, deoarece este formulată în
afara contextului. Cu Scriptura nu se joacă ca la şah sau la ping-pong. Trebuie
să interpretetăm totul în context. Orice text scos din context este contrară
logicii de interpretare. Dacă citim cu atenţie tot contextul, vom observa că
acel capitol 66 din Isaia, NU VORBEŞTE DE STAREA IMEDIATĂ DE DUPĂ MOARTE şi să
fim cu luare aminte la acest aspect important, ci de un timp din viitorul
neprecizat cronologic. Prorocul Isaia proroceşte acolo despre evenimentele
finale ale acestei lumi, descriind un timp "escatologic", adică
sfârşitul lumii.
"Escatologia" este conform DEX: "Doctrină
mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre sfârşitul
lumii, şi judecata de apoi"
Iată şi dovada din contextul de care trebuie ţinut cont:
"Dar
vine vremea, când voi strânge toate neamurile şi toate limbile, ele vor veni şi
vor vedea slava Mea." Isaia 66:18
Textul continuă prezentarea acelui timp al viitorului,
"viitor nepercizat cronologic" unde se va întâmpla, ce este profeţit
in versetul 24. Vă rog frumos, să nu confundăm capra cu varza! Versetul 24 nu
este relevant în ce priveşte starea actuală a morţilor, căci deocamdată aici
ţinem în dialogul nostru virtual.
Dacă avem într-adevăr sinceritate şi nu urmărim lucruri
deşarte, ci numai gloria lui Dumnezeu (Fie binecuvântat în veci!), atunci vom
observa cu uşurinţă, că această învăţătură care spune că Locuinţa Morţilor ar
avea două încăperi, şi că în ea ar fi oameni vii, este doar un basm, preluat de
la păgâni şi "evreizat" (exemplu: "sânul lui Avraam").
După "roade"
Lucrurile sunt şi mai grave,
deoarece această învăţătură "a vieţii conştiente de dincolo" are
roade rele; a provocat şi provoacă lumea la lucruri deşarte, costisitoare şi
periculoase, ca: vrăjitoria, spiritismul, chemarea morţilor, frica de morţi,
ceremonii şi tradiţii costisitoare pentru a scoate mortul din iad, de a împăca
mortul cu Dumnezeu, cu zeii, cu rudele, etc., mutilarea, uciderea oamenilor
pentru a sluji în lumea de dincolo ca sclavi, sinuciderea, etc...
Domnul Isus spunea ca pomul bun (ca şi omul bun) se cunoaşte
după rodul lui (Matei 7:17-20). Putem spune acest lucru şi despre învăţături?
Răspunsul este, da, neapărat. Deoarece orice învăţătrură bună, vine de la
Dumnezeu, prin oamenii buni şi are roade (efecte, rezultate) bune, iar orice
învăţătură rea, vine de la Satan Diavolul, prin oamenii răi şi are roade rele.
Cuvântul lui Dumnezeu învată din timpuri străvechi adevărul
incontestabil, că omul este neputincios în faţa morţii şi moare datorită
păcatului strămoşesc. Singura speranţă pentru cei morţi fiind învierea.
Această învăţătură despre înviere produce pace, sperantă şi bucuria revenirii,
celor care au dus o viaţă după voia lui Dumnezeu. Despre cei răi şi ce îi
aşteaptă, vom discuta mai încolo.
În schimb, în antichitate, marea majoritate a oamenilor
credeau în viaţa de dincolo. Această învăţătură ajunsese un moft şi o obsesie
în sine pentru unii. Erau doritori să o afle şi chiar practicau lucruri
fanatice: regii şi nobilii îşi ucideau sclavii şi prizonierii de război,
chipurile pentru ai avea ca slujitori "dincolo", se ofereau jertfe
umane zeilor, prin acei "trimisi" (ambasadori) care urmau sa
mijloceasca şi să induplece pe zei, soţiile mortilor erau silite să urce pe
rugul mortului şi chiar unii practicau sinuciderea ca să intre cât mai repede
în viata de dincolo (se mai întâmpla şi azi acest fenomen trist), etc..
De exemplu filozoful grec Porfirius îi elogia pe aceia care,
din dorinta de a contempla adevărul lumii de dincolo, erau în stare să-şi
scoată ochii. Pe când cel ce se spânzura era catalogat de Biblie ca fiind
blestemat, elogierea sinuciderii era şi ea o practică întâlnită la păgâni:
"Viaţă
îmi eşti dragă datorită morţii" scria Seneca.
Un alt citat din Seneca către Novatus:
"Ori
încotro ţi-ai rotii ochii, tot acolo (în moarte) este sfârşitul relelor. Vezi
acea prăpastie? Pe acolo se coboară către libertate. Vezi acea mare, acel râu,
acea fântână? Acolo pe fund îţi vei găsi libertatea. Vezi acel copac
pipernicit şi uscat care nu mai dă rod? Acolo atârnă libertatea. Îţi vezi gâtul
şi inima? Sunt mijloace de a scăpa de sclavie ... Întrebi care este drumul spre
libertate? Orice venă din trupul tău..."
Dragii
mei, mai aveţi dubii că această învăţătură CATEGORIC NU a fost predată de
prorocii lui Dumnezeu şi NU FACE PARTE din Cuvântul Lui Dumnezeu? Mai aveţi
dubii cu privire la originea acestei învăţături oculte, satanice?
E jalnic, ce poate face Satan Diavolul, prin învăţăturile
stricate. Biblia arată că el a fost şi este un mincinos şi ucigaş periculos,
care înşală întreaga lume (Apocalipsa 12:9). Prieteni, chiar credeţi că el a
spus adevărul, când a afirmat despre primii oameni: "hotărât că nu veţi
muri" Geneza 3:4 şi l-a făcut astfel mincinos pe Creator?
4. Conceptul despre "sulul
vieţii" contrazice predica Bogatul si Lazăr
“Să
fie şterşi din Cartea Vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!”
Psalmul 69:28
De ce există un sul al vieţii
(cartea vieţii VDC, BO) şi de este numit "sulul vieţii" astfel?
Psalmul 69:28
Credincioşii din Vechiul
Testament, cunoşteau promisiunea lui Dumnezeu, cu privire la o promisă
"Sâmânţă a femeii" (Geneza 3:14,15), care va răzbuna acea înşelare în
care i-a târât o fiinţă supranaturală, rea, care a vorbit prin gura şarpelui.
Pornind de la această profeţie, ei au gândit, pe bună dreptate, că acest
"Goel" (în ebraică) adică "Răscumpărător" (Iov 19:25,26) va
face chiar mai mult decât numai să pedepsească acea fiinţă, care a fost numită
de ei "Satan" şi îi va elibera din moarte, prin înviere. Astfel, ei
au crezut că Dumnezeu, va ridica omenirii o Celebritate, o Stea, un Mare Conducător
şi Eliberator (Exod 49:10). Ei credeau, că pâna la acel timp al restabilirii,
amintirea lor rămâne înaintea lui Dumnezeu, deoarece numele lor urmau să fi
scrise într-un sul (carte) de aducere aminte. Psalmistul inspirat redă foarte
frumos denumirea acestui sul de aducere aminte. Deşi este un sul cu numele
celor drepţi, n-a fost numit după drepţi "sulul celor drepţi", ci
l-au numit după "viaţa" ce urmau să o primească, aşadar "sulul
vieţii". Nu-i aşa că este deosebit de sublim? Şi exprimă un mare adevăr,
ce combate bâlbâiala acelora, care susţin că cei drepţi sunt ba în sânul lui
Avraam din Hadesul subteran, ba în formă de duhuri, în cer, alături de
Dumnezeu. Stimabililor, vă implor, hotărâţi-vă odată! Unde sunt morţii: în
sânul din Hades sau în cer? Că doar nu or face zilnic naveta Hades - Cer! OK,
în cazul că cei drepţi sunt duhuri ce trăiesc deja în cer, aş avea o întrebare:
Dacă cei drepţi sunt zilnic în preajma lui Dumnezeu, în formă de duhuri, ce rost mai are un astfel de sul de aducere
aminte?
5. Nu există oscilaţie şi contradicţie
în Vechiul Testament cu privire la înviere
Susţinătorii "vieţii şi
conştienţei după moarte" ar putea combate mesajul "sulului
vieţii" invocând că este o simplă frază poetică, fără un conţinut anume,
deoarece Vechiul Testament "oscilează" şi "se contrazice"
în afirmaţii, uneori în aceeaşi carte, cu privire la înviere.
Ca exemplu, ei aduc două cărţi: Cartea lui Iov şi
Eclesiastul. La o analiză atentă, vom observa, că nu este nici o oscilaţie sau
contradicţie, ci mai degrabă un fel de a vorbi, în două aspecte total diferite.
Cartea lui Iov 7:9
"Cum
se risipeste norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboara în
Locuinţa Morţilor."
Ce vrea să spună aici Iov, vrea să combată învierea? Nu,
deoarece în alt loc confirmă că crede în Răscumpărătorul din Cartea Geneza care
trebuia să vină şi în înviere:
Iov
19:25,26 "Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că se va ridica la
urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea
carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. (notă: la inviere)"
Oare era această credinţă despre
înviere, o credinţă de moment, o credinţă oscilatorie? Nu, deoarece el declara:
"Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu." Iov 19:27
Bietul Iov, dacă ar ştii cum este
considerată credinţa lui, de cei care susţin că şi ei cred în Dumnezeu? În
plus, să nu uităm, că el credea şi în judecată (Iov 19:29). Mai are rost să
crezi în judecată dacă nu crezi în înviere? Totuşi, ce spune pasajul din Iov
7:9?
Să comparăm două posibilităţi:
1.
Unii cred că textul spune asta: "Cum se risipeste norul şi trece, aşa nu
se va mai ridica (NICIODATĂ) cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor."
2.
Alţii cred că, conform cu restul contextului, per ansamblul cărţii, textul
trebuie înţeles astfel: "Cum se risipeste norul şi trece, aşa nu se va mai
ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor (PÂNĂ LA ÎNVIERE ŞI
JUDECATĂ)." - compara cu Iov 19:25,26
Care propoziţie vi se pare că este în
armonie cu cartea lui Iov, per ansamblu? Versetele vorbesc de la sine, pentru
cei care sunt fără prejudecăţile antisemite ale "strănepoţilor"
gnosticilor, gen "revelaţie inferioară" cu privire la Vechiul
Testament.
Ce ni se spune cu adevărat în Cartea Eclesiastul 9:5,6?
"Cei
vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai
au nici o răsplată, fiindcă şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura
lor, demult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face
sub soare."
Unii susţin că expresia
"niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare" arată
că scriitorul "Eclesiastului", prin cuvântul "niciodată"
combate tacit ideea învierii. Cu privire la acest text, trebuie arătat ceva.
Cuvântul "niciodată" din Eclesiastul este traducerea cuvântului
ebraic "le 'owlam". Trebuie menţionat că el poate varia ca înţeles în
funcţie de contextul plasat, de exemplu:
Geneza
49:26 "Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei
şi se înalţă până în creştetul dealurilor veşnice". "Dealurile
vesnice" sunt traducerea cuvintelor ebraice "owlam (veşnice) giwot
(dealurile)". Vă întreb, sunt aceste dealuri veşnice? Au existat
dintotdeauna? Nu! Autorul nici nu asta vrea să zică! Atunci de ce este scris
aşa, ca şi cum ar fi veşnice? Deoarece avem de a face cu un fel de a spune, cu
un "ism", adică cu un ebraism. Cuvântul "owlam" ca sens
principal înseamnă "etern (veşnic)", dar poate deveni un ebraism,
care să nu aibă sensul de "etern", ci uneori, în funcţie de contextul
plasat, poate lua sens de: durată lungă neprecizată, ce arată fie înapoi în antichitate,
fie înainte în viitor.
În cazul nostru, un traducător
(Karoly Gaspar), în loc de "niciodată", a folosit cuvântul
"deloc", mult mai apropiat contextului: "şi deloc nu vor mai
avea parte de tot ce se face sub soare"
În cazul acesta, Eclesiastul 9:5.6 poate avea următorul
mesaj (parafrazat): "Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei
morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă şi pomenirea li se
uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, demult au şi pierit şi deloc nu vor mai
avea parte de tot ce se face sub soare (PÂNĂ LA ÎNVIERE)."
Putem spune cu convingere acest lucru, deoarece, ca şi
cinstitul Iov şi scriitorul Eclesiastului credea în judecata lui Dumnezeu, iar
să crezi într-o judecată fără înviere, e un nonsens, şi un om înţelept ca
scriitorul Eclesiastului (Împăratul Solomon) nu cred că ar fi susţinut un
astfel de nonsens:
Eclesiastul
12:14 "Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceasta
se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău"
Credinţa în înviere, este puternic
susţinută în Vechiul Testament, chiar şi acolo, unde se crede că era oscilantă
sau chiar contra. Cartea Epistola către Evrei spune ca toţi sfinţii din vechime
asteptau cetatea cu temelii tari, adică împaraţia lui Dumnezeu şi asta ştiind
că vor muri, dar cu credinţa puternică îndreptată spre înviere.
6. Despre "ebraismele" Bibliei
Prieteni din tabara cealaltă,
sunteţi siguri că aşa le înţelegeţi şi voi ca cei care le-au folosit?
Ce este un "ism"?
Un
"ism" este un stil aparte din vocabularul uman, un fel de gândire şi
exprimare specifica unui grup de oameni, ca de exemplu "Îi voi restitui la
paştele cailor".
De exemplu, ce a vrut să spună profetul Isaia, prin
ebraismul "căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge"
Isaia 66:24?
Dacă citim cu atenţie, contextual, vom observa că versetul
24 face parte dintr-o profetie ce priveşte timpurile din urmă şi nu descrie starea
actuală a morţilor:
"Căci,
după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui
înaintea Mea - zice DOMNUL - aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru.
În fiecare Lună Nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine
înaintea Mea - zice Iehova. Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale
oamenilor, care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri şi
focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură."
Isaia 66:22-24
Trebuie să precizez, că pentru a înţelege exact textul,
trebuie să lămurim, ce înseamnă "Şi, când vor ieşi..."
Când vor ieşi şi de unde vor ieşi? Un indiciu paralel îl
găsim într-un alt text "escatologic":
"Căci
iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor
fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde - zice DOMNUL oştirilor - şi nu le va
lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu,
va răsării Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile lui; veţi ieşi
şi veţi sării, ca viţeii din grajd. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci
ei vor fi ca cenuşa de sub picioarele voastre, în ziua pe care o pregătesc eu -
zice Iehova al oştirilor." Maleahi 4:1-3
Observaţi vă rog, că în aceste două texte paralele se
vorbeşte de acelaşi timp "escatologic", de viitor. În ambele texte se
vorbeşte de o judecată a celor răi şi de o distrugere a lor, inclusiv a
trupurilor moarte (carcaselor), a unora prin foc şi a unora care vor scăpa de
foc, prin viermi. Aceste carcase vor fi pâna la urmă ca cenuşa de sub talpi.
Cei drepti, cei mantuiţi, scapă şi ies din această zi teribilă a judecăţii şi
se vor bucura că au fost mântuiţi, pe de alta parte văd cum cei răi sunt pedepsiţi
în focul care îi mistuie şi cum trupurile sau ce o mai fi rămas din ele
(carcasele) a celor nemistuiţi de foc sunt devoraţi de viermi. Scena este teribila într-adevăr, de groază,
însa profeţia nu scrie nimic de vre-un chin perpetuu. E trist ca mulţi vor
pieri, dar vor pieri în cunostinţă de cauză, deoarece Dumnezeu îi va avertiza
în prealabil, prin misiunea creştinilor, care vor îndemna lumea să se pocăiasca,
până la final. Cine nu se va pocăi, şi nu îşi va îndrepta calea spre sfinţenie
şi pace, nu va avea motiv să spună: "Doamne, iartă-mă că eu nu am
ştiut!".
Poate că unii vor ridica următoarea obiecţie: "Stai un
pic, căci textul spune altceva: spune că
viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge, deci aceştia vor fi
chinuiţi veşnic de foc şi de viermi".
Oare chiar asta spune textul? Dacă ar spune aşa ceva,
înseamnă că ar combate textul citat din Maleahi, capitolul 4, care arată că cei
răi vor fi arşi "ca miriştea" ce se aprinde după seceriş şi vor fi
"ca cenuşa". Ai văzut vreodată ce rămâne după ce miriştea este arsă?
Dacă nu, atunci îţi recomand acest spectacol. În nici un caz, nu poţi fi ca
miriştea aprinsă şi ca cenuşa ei, dacă eşti viu şi eşti chinuit. Chiar textul
din Isaia spune clar, că nu este vorba de oamenii vii, ci de "trupurile
moarte ale oamenilor, care s-au răzvrătit". În plus nu se precizează
alături nici un fel de chin etern, nici măcar temporar. Iar că aceste trupuri
(carcase) nu vor arde la nesfârşit şi nu vor fi roase la nesfârşit de viermi,
este o chestie de percepţie şi de logică, şi acest stil expresiv, acest
"ebraism" era cunoscut în Israel, chiar şi mult timp, după ce a scris
prorocul Isaia.
Exemple în care focul nu este veşnic
Mai ard casele cele mari din
Ierusalimul antic? “Dar, dacă nu veţi asculta când vă poruncesc să sfinţiţi
ziua Sabatului, să nu duceţi nici o povară şi să n-o aduceţi înăuntru pe
porţile Ierusalimului în ziua Sabatului, atunci voi aprinde un foc la portile
cetăţii, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului şi nu se va stinge.”
(Ieremia 17:27)
Mai arde focul în Sodoma şi Gomora? “Tot aşa, Sodoma şi
Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au
poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui
foc veşnic.” (Iuda 1:7)
Aşadar, putem spune fără teamă de a greşi, că textul din
Isaia 66:24 are următorul înţeles parafrazat:
"Căci,
după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui
înaintea Mea - zice Domnul - aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru.
În fiecare Lună Nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine
înaintea Mea - zice Domnul. Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale
oamenilor, care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri
(până nu va roade tot) şi focul lor nu se va stinge (până nu va mistui tot); şi
vor fi o pricină de groază pentru orice făptură." Isaia 66:22-24
Aşadar, textul în discuţie nu promovează ideea unui foc care
va arde veşnic. Oricum, fiind un text escatologic, nu are nici o legătură cu
starea actuală a morţilor.
7. Cine a vorbit în numele profetului
Samuel (1Samuel 26)?
Deseori acest text se aduce în
sprijinul afirmaţiei din Luca 16:19-31, şi cu riscul de a repeta subiectul de
la prima parte, voi ataca din nou frontal subiectul: să ne amintim şi să
reţinem ce s-a întâmplat în gradina Edenului, cum şi prin ce mijloc a înşelat
Satan pe primii oameni... Satan şi demonii lui sunt foarte vicleni şi să nu
uităm, că au o experienţă de milenii în arta de se deghiza, imita şi a însela.
Satan şi demonii sunt cei mai buni actori.
Vă rog să observaţi poziţia şi atitudinea lui Dumnezeu faţă
de cei care chemau morţii:
"Să
nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i
întrebaţi ca să nu vă spurcaţi cu ei." Lev. 19:31
"Să
nu se găsească printre voi (...) nimeni care să întrebe pe cei care cheamă
duhurile (...) nimeni care să întrebe pe morţi." Deut. 18:11
De ce a interzis Dumnezeu această practică?
"ca
să nu vă spurcaţi cu ei." Lev. 19:31
"căci
oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea DOMNULUI" Deut. 18:12
Legea lui Dumnezeu are un caracter preventiv şi corectiv,
prin informare. Când Dumnezeu dă o lege, nu o dă de florile mărului, numai ca
să fie dată. Vedem în această lege un aspect informativ: chemarea duhurilor şi
întrebarea morţilor este o urâciune şi mai vedem în această lege un aspect de
prevenire: chemarea duhurilor şi întrebarea morţilor este o spurcăciune.
Acum, să lămurim de ce ar fi cei care practică aceste
lucruri urâcioşi şi spurcaţi?
Un
om care se spurcă cu un lucru păcătos este urâcios în faţa lui Dumnezeu.
Ce spurcă pe om? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? "Căci
din inimă ies gândurile rele... Iată lucrurile ce spurcă pe om" Matei
15:11,20. Cine pune în inimă, cum ajung acolo aceste gânduri rele? Cuvântul lui
Dumnezeu spune că prin Cel Rău: "Anania, pentru ce ti-a umplut Satan inima
ca să minţi..." Fapte 5:3. Aşadar, Satan îi poate face pe oameni ca să
mintă, poate intra în ei (poseda) şi îi poate manipula pentru scopurile sale
malefice. Oare biata femeie din En-Dor a crezut că poate chema duhurile
morţilor sau doar s-a prefacut? Dar dacă a minţit? Conform Bibliei morţii nu
pot face nici o activitate în “sheol” (Locuinţa morţilor), deci nici să audă,
în plus locul este încuiat şi cheile sunt în ceruri. Cum atunci ar fi putut să
îl cheme? Nu putea. Evident că ea a minţit. Cine i-a băgat "pe gât" o
astfel de idee stupid, ca să mintă şi să vorbească în numele lui Samuel? Satan
sau un demon. Iată că cei care practicau aşazisa chemare a duhurilor şi
chipurile întrebau morţii, minţeau. Şi nu minţeau de florile mărului sau ca să
se amuze de prostia credulilor, ci pentru că pretindeau anumite foloase în
schimbul serviciilor lor. Aceştia erau spurcaţi de un duh de minciună şi cine
apela la ei se spurca şi el.
Când oamenii sunt în situaţii extreme, dificile, fac orice,
numai ca să rezolve problema. Şi deseori fac ce nu trebuie, agravând situaţia.
Aşa
a fost cazul lui Saul, regele lui Israel. Când Dumnezeu şi-a retras sprijinul
faţă de Saul, el trebuia să recunoască eşecul şi să cedeze locul, păstrându-şi
măcar viaţa, dacă nu a fost în stare să păstreze coroana de rege. Însă el a
insistat şi a căutat cu disperare o soluţie. Nu s-a sfiit să apeleze la cine nu
trebuia. Şi din neştiinţă şi încăpăţânare a apelat la o mincinoasă fără
scrupule. Oare ea era "soluţia"? Evident că nu! Şi atuni de ce cred
unii, că profetul Samuel, care a murit ca un om care a respectat Cuvântul lui
Dumnezeu - PRESUPUNÂND PRIN ABSURD CĂ AR FI FOST VIU ŞI NU MORT - s-ar fi supus
la cheremul unei astfel de femei şi al unui rege care a căzut în dizgraţia lui
Dumnezeu?!?!?! Dacă femeia aceea i-ar fi trimis vorbă lui Samuel în Locuinţa
Morţilor: "Vino Samuel dragă până în En-Dor la mine, am ceva treabă cu
tine!" AR FI ÎNCĂLCAT SAMUEL LEGEA, care ÎL OBLIGA să nu meargă la
vrăjitoare şi ar fi mers din Locuinţa Morţilor tocmai în En-Dor, la o femeie ce
incalcă flagrant legea lui Dumnezeu? Chiar aşa îl consideraţi pe profetul
Samuel? Dacă în Locuinţa Morţilor ar fi viaţă şi ar fi oameni vii, acolo
nu ar fi obligatorii legile celui Atotputernic? Chiar aşa călcător de lege îl
consideraţi pe profetul Samuel? Dacă v-ar auzi ce credeţi despre el, ori v-ar
plânge de milă, ori ar râde cu lacrimi!
Obiecţii: Şi totuşi Samuel s-a dus, căci
s-a împlinit ce a profeţit!
În unele situaţii oamenii pot
anticipata ce are să se întâmple. Câţi dintre oameni nu anticipează anumite
lucruri şi se întâmplă întocmai? Împlinirea unui semn sau o minune încă nu este
o garanţie că este de la un om al lui Dumnezeu. Ce ar fi să citiţi şi să
meditaţi la ce scrie în Deuteronom 13:1-3?
8. Concluzie cu privire la textele
din Vechiul Testament
După cum am văzut în
comentariile anterioare, Vechiul Testament nu susţine concepţia că oamenii ar
trăi conştienţi în Şheol (tradus prin Hades în greacă), adică Locuinţa
Morţilor.
Vechiul Testament arată că omul a fost făcut din ţărâna
pământului şi tot acolo se întoarce, la moartea lui, urmând ca tot din ţărâna
pământului să învie la judecată:
"Şi
multitudinea celor ce (Young's Literal Translation) dorm în ţărâna
pământului se vor trezi: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ruşine
şi dispreţ veşnic." Daniel 12:2
După cum vedem în cuvintele subliniate, îngerul lui Dumnezeu
a asemănat moartea cu un somn, unde dorm atât cei drepţi cât şi cei nedrepţi,
somn din care trebuie treziţi, adică aduşi la viaţă. Oare îngerul chiar nu ştia
ce spune? Chiar nu ştia că este un iad de foc, unde cei răi sunt chinuiţi? Da,
chiar nu ştia, deoarece acest iad de foc, nu exista decât în minţile celor care
l-au născocit şi susţinut: păgânii! Deci, de ce nu ştia îngerul lui Dumnezeu că
cei răi sunt chinuiţi în iadul de foc, dacă ar fi existat un iad de foc în acel
timp? De ce credea că şi cei răi dorm în ţărână? Or fi fost bieţii păgâni mai
înţelepţi ca îngerul lui Dumnezeu?
Deoarece Dumnezeul Vechiului Testament este şi Dumnezeul
Noului Testament, ne putem da seama, că El n-ar trimite pe unicul-născut Fiu al Său ca să combată acest adevăr. Ce
motiv ar fi avut Dumnezeu să schimbe această învăţătură, dată tot de El şi
confirmată prorocului Daniel de îngerul Său? Oare chiar a predicat Fiul lui
Dumnezeu altceva despre starea morţilor? Susţine Noul Testament altceva despre
starea morţilor? Cum ar putea Noul Testament să combată tocmai Vechiul
Testament?
Întrebări spre meditaţie
-
Aţi întâlnit vreo descriere concretă
a nemuririi sufletului şi a chinului din asazisul loc de chinuire permanentă
(veşnică), în Vechiul Testament?
-
De ce nu ştia îngerul lui Dumnezeu
că cei răi sunt chinuiţi în iadul de foc? De ce credea că şi cei răi dorm în
ţărână?" Daniel 12:2
Un îndemn
Dacă
învăţătura despre chinul veşnic nu este de la Dumnezeu, "să nu lăsăm pe
Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre
planurile lui” 2Corinteni 2:11
Unde sunt morţii (fie că au fost bogaţi,
fie săraci) şi cum sunt ei acolo, conform Noului Testament?
Am putut observa din versetele prezentae pănă aici, unde
sunt morţii şi cum sunt ei acolo, conform Vechiului Testament. Ar fi ciudat ca
Noul Testament să înveţe altceva.
Însă unii cred aşa: “Morţii nu pot face nimic în lumea
fizică, adică morţii nu mai pot mânca, merge la meci, chefui, munci. Însă nu
ştim ce se întâmplă cu sufletele lor dincolo, în lumea spirituală. În povestea
cu săracul Lazar şi bogatul nemilostiv ei deşi sunt morţi simt, vorbesc, le
pare rău de fraţi, le e sete.”
Deşi problema locuinţei morţilor şi starea celor morţi este
clară conform Vechiului Testament, conform cu Vechiul Testament actual, trebuie
să recunoaştem, că această istorioară cu bogatul nemilostiv şi bietul Lazăr dă
peste cap tot ce s-a scris acolo. Şi totuşi, luat per ansamblu, ca întreg, Noul
Testament nu confirmă cele două idei expuse în această istorisire:
-
Că morţii sunt vii undeva, unde văd, simt, găndesc şi vorbesc
-
Că cei răi sunt chinuiţi, iar cei drepţi se bucură
Marele
semn de întrebare, care ne face circumspecţi faţă de text şi ne trezeşte bănuiala, este că cei ce au
murit aprobaţi de Dumnezeu nu primesc răsplata decât la înviere:
Toti
acestia, macar ca au fost laudati pentru credinta lor, totusi n-au primit ce le
fusese fagaduit; (Evr.11:39)
În cer nu pot fi, deoarece este scris “nimeni nu s-a suit în
cer” Ioan 3:13. Este evident că Domnul Isus nu s-a întâlnit cu Enoh sau cu Ilie
în cer, sub nici o forma (fie forma de trup şi suflet sau formă de duh) altfel
nu ar fi spus aşa. Când am argumentat aşa unui prieten, el a recunoscut, însă a
venit cu această uşiţă de scăpare “Păi nu în cerul în care este Dumnezeu, ci în
cerul al doilea, căci în cer tot se duce, conform cu Eclesiastul 12:7”.
Eu
i-am întors replica frumos, biblic: “Dar conform cu acel verset, dacă îl
interpretăm în stilul dorit de tine, că sufletul este duhul, dar altfel spus,
ar însemna că s-ar duce tocmai în cerul lui Dumnezeu că aşa scrie “se întoarce
LA Dumnezeu” şi aşa s-ar naşte o contradicţie cu Ioan 3:13. Evident că l-am pus pe gânduri şi a fost
nevoit să se mai gândească. A cedat ca să nu creeze contradicţie între
Eclesiastul 12:7 şi Ioan 3:13. Apoi pe baza altor versete a fost nevoit să
accepte că locuinţa sufletul după moarte este în sheol, tradus în greceşte cu
hades. A mai recunoscut ca sheolul (hadesul) este pe pământ şi nu în cer. Deci,
după ce fratele în cauză s-a întors cu picioarele pe pământ, în loc să fie
atent şi s-ă înveţe din logica greşită cu care a judecat înainte, a greşit
iarăşi, neţinând seama că “sheolul” este descris cu lux de amănunte în Vechiul
Testament: în sheol intră toţi oamenii, fie buni fie răi şi acolo nu există
viaţă, nu există nici o lucrare, nici fizică, nici mentală.
Până aici argumentele mele erau biblice şi erau de partea
mea. Numai că Luca 16:19-31 spunea exact invers şi îi dădea suportul să lupte
în continuare pentru această posibilitate. Contradicţia era evidentă. Ca să
rezolve contradicţia, prietenul meu a susţinut că înţeleptul rege Solomon şi
ceilalţi ca regele David, regele Ezechia, profetul Isaia, patriarhul Iov,
patriarhul Iacov, etc. au susţinut o poziţie populara, ce în fapt nu era
reală; deci au spus ceva din neştiinţă, toţi aceştia au susţinut un neadevăr,
un punct de vedere uman, nu divin. Dar ce a rezolvat el prin această pledoarie
“pro-neştiinţă”? Dacă ei au greşit aici, înseamnă că puteau greşi şi în altă
parte şi astfel descalificăm expresia apostolului Pavel: “TOATA SCRIPTURA
este inspirată de Dumnezeu”. Exact aşa au început şi gnosticii, fapt care i-a
propulsat în nişte extreme înfiorătoare. Dacă cade credibilitatea Vechiului
Testament, cade şi credibilitatea Noului Testament, căci ea este clădită pe
credibilitatea celei dintâi. Şi atunci care este “Soluţia”? Soluţia se găseşte
în manuscrisele antice. Comparaţia lor arată ce s-a produs. Diferenţele arată
că acest text la origini a fost un text ebraic, care nu a aparţinut de
Evanghelia după Luca, fiind ataşată ei ulterior şi bineînţeles, fără consimţământul
doctorului Luca. Dar înainte de a trece la prezentarea variantelor, am să
prezint nişte versete din Noul Testament, care confirmă adevărul din Vechiul
Testament: Morţii sunt în ţărâna pământului şi dorm, atât cei buni cât şi cei
răi. Cu excepţia textului din Luca 16:19-31 Noul Testament era de partea mea.
Ce am văzut în Noul Testament despre
starea celor morţi?
Conform Noului Testament, morţii
– indifferent dacă în viaţă au fost drepţi (buni) sau nedrepţi (răi) - sunt în
somnul de moarte şi dorm inconştienţi în ţărâna pământului (mormânt), ceea
ce este în perfectă armonie cu tot restul Bibliei (Vechiul Testament).
Dacă nu credeţi, comparaţi
"... multitudinea celor ce dorm în ţărâna
pământului..." Daniel 12:2 YLV
“…
toţi cei din morminte (şi nu unii din cer sau iad) vor auzi glasul lui şi vor
ieşi din ele…” Ioan 5:28,29
"…iar
unii au adormit…" 1Corinteni 15:6
"…cei
care au adormit în Christos au pierit (dacă nu există înviere)."
1Corinteni 15:18
"…pârga
celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20
"…nu
toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51
"…cei
ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13
"…Ştefan
…a adormit." Fapte 7:59,60
"…a
adormit în moarte…" Fapte 13:36
"…de
când au adormit părinţii noştrii…" 2Petru 3:4
Acest aspect este confirmat şi de cartea Apocalipsa, carte
care este un fel de pecete a Bibliei, arătând că nimic nu se schimbă şi nimic
nu poate fi schimbat:
Apocalipsa
20:13. Marea (şi nu cerul sau iadul) a dat înapoi pe morţii care erau în ea;
Moartea şi Locuinţa morţilor (moartea şi hadesul şi nu cerul sau iadul) au dat
înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele
lui. 14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc.
Iazul de foc este moartea a doua.
Aşadar, conform Noului Testament în
care şi ei pretind credinţă, morţii sunt în trei locuri (şi nu în două, cum
cred unii: rai şi iad)
1.
Mare (se referă la cei ce au murit în ape mari, nefiind îngropaţi pe uscat)
2.
Moarte (se referă la cei ce au fost arşi complet şi sunt de negăsit)
3.
Locuinţa morţilor (se referă la cei îngropaţi pe uscat)
De ce este atât de important să ştim
dacă există viaţă după moarte sau nu?
Când am stat în Cluj, în vecini
era parcată o dubiţă având înscripţionată pe uşile din spate, următoarea
întrebare şi un răspuns:
"Există viaţă după moarte? Intră şi ai să vezi."
Evident,
era vorba de o avertizare, altfel spusă, "Fii atent, dacă faci accident
intrând în mine, s-ar putea să mori. Şi ştii dacă acolo este viaţă sau
nu?".
Din nefericire, mulţi cred că există viaţă conştientă după
moarte, moartea înţelegând-o ca o simplă uşă pe care se trece în lumea de
dincolo de uşă. Unii chiar se sinucid, pentru a ajunge cât mai repede acolo.
Pentru cei care doresc să se sinucidă, crezând că vor trăi mai bine
"dincolo", le recomand să citească mai întâi ce spune Biblia despre
moarte şi viaţă.
Aproximativ 1 milion (!!!) de oameni se sinucid anual. Aşa
reiese din sursele Organizaţiei Mondiale A Sănătăţii (WHO 2009 ). Aşadar, mai
mulţi oameni mor din propria mână, decât din războaie şi revolte. Statistic în
fiecare 40 de secunde se sinucide o persoană. Şi mulţi o fac deoarece sunt
învăţaţi că există viaţă conştientă după moarte.
Uneori oamenii se sinucid în grup, ca în cazul sectelor: adeptii lui Jim Jones
în America De Sud, adepţii Templul Soarelui în Europa, adepţii lui David
Koresh, Waco, Texas, SUA, unele grupuri în Japonia, secta "Restabiliatorii
celor zece porunci" în Africa, etc..
Descoperirile arheologice arată că şi în antichitate se
practicau sinucideri în grup, tot pe fundalul credinţei oarbe şi false că
oamenii trăiesc conştient după moarte:
"Dar, în afară de pietre
preţioase, aceste morminte ne mai rezervaseră şi o înfiorătoare surpriză. În
cripte au fost găsite turme de boi cu scheletele încă în hamuri, iar fiecare
căruţă era încărcată cu mobilă. Tot alaiul avea datoria să-l însoţească pe
nobil şi după moarte, aşa cum se poate deduce din scheletele bogat îmbrăcate şi
ornamentate. Mormântul Doamnei Shubad are 20 de astfel de schelete, altele au
chiar 70. Ce s-ar fi putut întâmpla pe vremea aceea? Nu avem nici o indicaţie
că ar fi fost victimile unei morţi violente. În procesiuni solemne, se pare,
însoţitorii alături de căruţele încărcate trase de boi duceau trupul în
mormânt. În timp ce mormântul era sigilat însoţitorii îşi pregăteu stăpânul
pentru odihnă dinăuntru. Apoi luau un drog, se adunau în jurul lui, şi mureau
din propria lor voinţă, doar pentru a-l servi mai departe într-o existenţă
viitoare. Timp de două secole cetăţenii Urului şi-au îngropat personalităţile
în aceste morminte." Citat din cartea: The Bible as
History (În RO: Şi totuşi Biblia are dreptate), p 34, 35
La fel şi azi, unii oameni care se sinucid, lasă după ei
anumite scrisori în care îşi exprimă convingerea că au mers într-o altă lume,
mai bună, pentru a scăpa de această lume rea.
Dacă ar exista posibilitatea ca un om să mai trăiască,
imediat şi după ce moare, "dincolo", asta ar însemna că Satan a spus
adevărul şi că Dumnezeu a minţit: Geneza 3:4,5. Dar Biblia spune, că Satan este
mincinosul şi nu Dumnezeu, asa că, ce ar fi să vă mai gândiţi?
Haideţi să ne gândim:
Am trei întrebări foarte importante pentru cei care susţin
nemurirea sufletelor.
Iov 33:
3. Cu curăţie de inimă voi vorbi, buzele mele vor spune
adevărul curat:
4. Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui
Atotputernic îmi dă viaţă.
5. Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina, fii gata!
6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tău, şi eu, ca şi
tine, am fost făcut din noroi.
7. Astfel frica de mine nu te va tulbura, şi greutatea mea
nu te va copleşi.
1.) De ce morţii nu mai nădăjduiesc în
adevărul lui D-zeu, daca sunt vii cu sufletul? Isaia 38:18
2.) De ce morţii nu-şi mai aduc aminte
de Dumnezeu, dacă sunt vii cu sufletul? Psalmul 6:5
2.) De ce sunt sufletele SUB altar,
într-o poziţie INCOMODĂ daca ar fi în viaţă şi nu LÂNGĂ altar, cum ar fi cazul
dacă ele sunt fiinţe vii - Apoc. 6:9?
Moartea: Minciună sau Adevăr, Iluzie sau
Realitate?
"Hotărât că NU veţi
muri" Geneza 3:4, a minţit Satan. Însă Cuvântul lui Dumnezeu vine şi ne
scapă din spusele lui amăgitoare, spunând: Că omul însuşi este un suflet viu (Geneza 2:7) şi că, conform textelor
biblice, scrise în limbile ebraică şi greacă, sufletul poate mânca sânge şi
carne (Levitic 7:18,20,27 şi 17:12,15); el se poate usca (Numeri 11:6); poate
atinge lucruri necurate (Numeri 19:13-22); poate fi sfâşiat ca de un leu
(Psalmii 7:2); poate merge în groapă sau mormânt (Iov 33:18,22,28,30; Psalmii
30:3); poate fi pus în lanţuri (Psalmii 105:18, margin.); se poate dezgusta de
toate felurile de hrană (Psalmii 107:18; Proverbe 27:7); poate fi scos din
temniţă (Psalmii 142:7); poate suferi de foame din pricina lenei (Proverbe
19:15); poate să-i fie sete şi poate fi înviorat cu apă rece (Proverbe 25:25);
are sânge care poate fi vărsat (Ieremia 2:34); poate vărsa lacrimi (Ieremia
13:17); poate fi potolit cu hrană (Plângerile lui Ieremia 1:11,19; Osea 9:4);
trebuie să fie supus (Romani 13:1); poate păcătui (Ezechiel 18:4,20); poate
avea bunătăţi, se poate odihni, poate mânca, poate bea, se poate înveseli (Luca
12:19); poate pieri (Matei 10:28,39) - adică: poate muri (Ezechiel 18:4,20).
Însă anumitor traducători le-a plăcut să
jongleze şi să manipuleze cu cuvintele, traducând preferenţial cuvântul
"suflet". De exemplu în limba greacă există cuvânt pentru
"viaţă" şi anume "zoe", de aceea cuvântul "suflet",
care în greacă este "psuche" n-ar trebui tradus cu "viaţă",
ci cu "suflet":
Ioan
3:16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui
Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă (zoe) veşnică.
Matei
10:28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot face nimic după
aceea; ci temeţi-vă mai degraba de Celce poate să piardă şi sufletul (psuche)
şi trupul în gheenă. (varianta textuală după Iustin Martirul)
Matei 10:39. Cine îşi va păstra sufletul (psuche), îl va pierde; şi cine îşi va
pierde sufletul (psuche), pentru Mine, îl va câstiga.
Observaţi prin comparatie cu
Bibliile voastre, că atunci când textul grec spune că sufletul se poate pierde,
traducătorul n-a mai tradus constant cuvântul cu suflet, ci l-a tradus cu
viaţă, ca să-şi susţină propria dogmă despre nepieirea sufletelor.
Dar oare n-a spus chiar Domnul Isus că, chiar în seara
morţii sale va fi în paradis, conform cu Luca 23:43? Nu, n-a spus aşa ceva,
conform cu Ioan 20:17(!). Domnul nostru Isus Hristos a spus clar: Trei zile si
trei nopti va fi în mormânt şi nu în paradis (Matei 12:40). Mai degrabă
traducatorii au făcut ca textul să sune aşa, jonglând cu cuvintele, adică
schimbând ordinea cuvintelor, manipulând textul autograf, pentru a se putea
susţine idea falsă a nemuririi sufletelor. Într-un manuscris foarte vechi,
scris în limba siriacă textul este aşa: Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu
mine în rai.
O alta neconcordanţă majoră este
că Avraam este viu conform cu Luca 16:22 şi primeşte la sânul său pe toţi cei
care au murit ca fiind oameni după voia lui Dumnezeu, deci ar fi ştiut tot ce
se petrece în Israel, de la aceşti oameni. Dar Biblia spune altceva, cum este
şi evident, că morţii cei vestiţi ca Avraam şi Iacov nu mai cunosc pe nimeni:
“Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel (Iacov) nu
ştie cine sântem; dar Tu, DOAMNE, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie, Te
numeşti "Mântuitorul nostru." Isaia 63:16
Domnul Isus confirmă şi el pe profet:
“Nimeni nu s-a suit
în cer, dacă nu pogoară (descinde) din cer, ca Fiul omului.” Ioan 3:13. O
variantă de redare a textului gec
Deci nu se pune problema ca profetul Isaia să greşească, cu atât mai puţin
Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu.
Note interesante despre Cartea lui
Luca
Se cunoaşte de către cercetători, că la început Evanghelia
după Luca şi Faptele Apostolilor erau o singură carte nedespărţită.
"Cartea
Faptele Apostolior este a V-ea carte a Noului Testament. Se crede ca F.A. şi
Evanghelia a III-ea ( Sf. Luca) alcătuiau la îceput o singură operă care ar fi
putut fi intitulată astăzi "Istoria obârşiilor creştine" şi care s-ar
fi segmentat după anul 150, când creştinii au dorit ca cele 4 evanghelii să
formeze, separat, un singur codice. Cele două opere sunt scrise de acelaşi
autor, Evangelistul Luca, sunt adresate aceluiaşi Teofil, nobil roman convertit
la creştinism, şi constituie documente de primă mână asupra vieţii lui Iisus
Hristos şi a Bisericii primare. Cât despre timpul şi locul scrierii, analiza textului
şi mărturiile adiacente duc la concluzia că Luca ar fi început-o la numai
câteva luni după ce-şi încheiase Evanghelia, adică în preajma anului 65
(oricum, după 63 şi înainte de 70) în cetatea Romei (Sfânta Scriptură ediţia
jubiliară a Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, redactată şi adnotată de
P.S. sa Bartolomeu Anania Arhiepiscopul Clujului)."
Citat de pe Wikipedia
Se mai cunoaşte din comentariul
paralel al lui Origene (din sec. II-II), comentariu scris la Matei, Marcu şi
Luca, că probabil textele din Luca 9:48 şi Luca 17:1 erau laolaltă. Ce s-a
întâmplat, că au apărut pasaje contradictorii, e greu de spus şi mai greu de
crezut. În anumite manuscrise antice există chiar şi numele bogatului.
Evidenţele sunt clare: Textul Evangheliei după Luca a fost îmbogăţit.
Cine a modificat textele?
Din nefericire, în ce priveşte
moartea este nespus de trist că a aparut printre crestini o partida care
respingea tot adevarul din Vechiul Testament. Acest lucru a fost prezis prin
pilda cu neghina. Ei au fost cunoscuţi sub denumirea de “gnostici”. Aceşti
aşazişi creştini credeau că viaţa continuă şi după moarte, trupul fiind doar o
colivie, o temniţă a sufletului. Ei credeau în preexistenţa sufletelor şi
considerau că aceste suflete sunt prizonierii unui dumnezeu inferior care a
creat lumea materială. Prin naştere, aceaste suflete erau mai apoi închise în
trupuri de carne, ca acest dumnezeu rău “să îşi bată joc de ele”. Ei practicau
castrarea sau absistenţa, pentru a nu crea posibilitate dumnezeului rău să
introducă alte suflete în lume. Unii dintre ei îşi ucideau pruncii la naştere
ca dumnezeul rău să nu poată să îşi bată joc de ei, alţii făceau ca să fie
ucişi atacând garnizoanele romane sau se autoînfometau până la moarte, pentru a
putea scăpa mai repede de sub puterea acestui dumnezeu rău. O ramură moderată a
lor, accepta Vechiul Testament însă o interpreta în sens strict alegoric. Ei au
fost numiti “origenişti”, după ultimul lor mare lider Origene din Alexandria.
Aceşti aşazişi creştini, au scris multe cărţi apocrife (nedemne de încredere),
nişte născociri fanteziste, prin care şi-au semănat ideile. Ei sunt vinovaţi şi
de schimbările textuale din Noul Testament. Erau foarte divizaţi din punct de
vedere ideologic. Din cauza acestora nu există unitate şi armonie textuală în
manuscrisele antice. Unitatea şi armonia o dă doar adevărul, adevărul
Cuvântului lui Dumnezeu. El este unitar şi în deplină armonie. Gnosticii au
început să facă multe cărţi ce explică Biblia, după opiniile lor inspirate din
lumea religioasă păgână şi după filozofii din lume. Ele conţin o grămadă de
erori, printre care şi învăţătura că ne naştem nemuritori şi moartea nu este
ceea ce pare a fi.
De ce gnosticii şi neo-gnosticii
(origeniştii) nu au dreptate?
1. Se vede clar din sursa
sigură a Bibliei că "nemurirea înnăscută", adică "credinţa că te
naşti nemuritor" este de la Satan Diavolul (Geneza 3:1-4), de la Cel Rău.
Duşmanul lui Dumnezeu a corupt prin această minciună, nu numai pe Adam şi Eva,
ci toate popoarele păgâne. Ulterior, această credinţă a nemuriri înnăscute, s-a
infiltrat şi printre evrei şi printre creştini, fiind preluată de la păgâni.
Ideea că omul nu moare, ci oarecum totuşi mai trăieşte după moarte, într-o
anumită formă spirituală conştientă sau semiconştientă, nu concordă (nu este în
armonie) cu Scriptura, după care plata păcatului este moartea, şi nu nemurirea,
fie ea chiar şi nemurire semiconştientă cum susţin unii: "Fiindcă plata
păcatului este moartea…" Romani 6:23
Declaraţia aceasta nu poate fi luată decât literal şi aşa cum este. Odată ce
toţi oamenii sunt păcătoşi, nimeni nu a scăpat de pedeapsă, nici Enoh, nici
Moise, nici Ilie, nimeni (Ioan 3:13).
2. Ideea expusă de Satan
primilor oameni în Grădina Edenului, că ai fi nemuritor, este preluată şi
crezută acum de foarte mulţi creştini, perpetuându-se din generaţie în
generaţie, ca o tradiţie religioasă vrednică de crezut, dar nu concordă (nu
este în armonie) cu Scriptura, după care moartea este un blestem şi un duşman
al credincioşilor (1Corinteni 15:26); prin apologia lui Satan, mulţi fac
într-un mod indirect (neintenţionat, fără ca să prevadă implicările) din trupul
carnal o închisoare urâtă şi înjositoare în care o anume formă spirituală a
credinciosului este ca prizonier. Însă, deşi trupul este "de moarte",
totuşi trupul creştinului este o "jertfă vie, sfântă şi plăcută pentru
Domnul" (Romani 12:1) şi "templul Duhului Sfânt" (1Corinteni
6:19), care va fi răscumpărat (1Cor.6:20), transformat şi slăvit (1Corinteni
15:51-54); toate acestea se trec foarte uşor cu vederea de către aceia care fac
din moarte o binecuvântare şi un salvator, un mântuitor al credincioşilor, un
egal al lui Christos … Mai mult chiar, diminuează astfel (fără să-şi dea seama)
la jumătate jertfa lui Christos, dat fiind că dacă sufletul credincioşilor este
nemuritor, şi nu moare, el nici nu mai trebuie răscumpărat din moarte, doar
trupul. Astfel omul decăzut ar fi doar pe jumătate păcătos, cu trupul, când
colo este decăzut total şi trebuie răscumpărat total: trup şi suflet. Căci
Christos a murit pentru omul întreg (trup şi suflet), urmând ca la înviere să
elibereze din legăturile morţii omul întreg (atât trupul cât şi sufletul
credinciosului). De asemenea ei fac din moarte o minciună, căci moartea nici nu
mai este moarte, ci o poartă spre o altă viaţă, prin care a trecut şi Christos;
deci prin apologia nemuririi înnăscute, nici Christos nu a murit cu adevărat,
ci doar a trecut într-o altă sferă, cea spirituală a existenţei.
"Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea." 1Cor.
15:26. Nicăieri nu scrie că moartea ar fi doar vrăjmaş pe jumătate, adică numai
vrăjmaşul trupului nu şi al sufletului.
3. De obicei, de apologia
credinţei că te naşti nemuritor, este legată şi credinţa că imediat după ce mor
cei drepţi se bucură în paradisul spiritual, iar cei nedrepţi sunt chinuiţi
literalmente în focul din iad. Dar astfel este călcată în picioare dreptatea
lui Dumnezeu, având în vedere că unii dintre păcătoşi sunt chinuiţi mai mult,
alţii mai puţin: de exemplu Cain care a ucis un singur om este chinuit de circa
6000 de ani, dar Hitler care a ucis milioane de oameni doar de circa câteva
decenii. Chiar dacă ar găsi ei o interpretare, prin care să rezolve această
nedreptate (de exemplu dând focul mai tare sub Hitler), în spijinul doctrinei
nemuririi înnăscute, căci iertat să ne fie, de explicat se poate explica orice,
mai ales dacă apelezi la revelaţii extrabiblice, profeţii, viziuni, vise,
experienţe, mărturii ale altora, ce vor face când Dumnezeu îi va cerceta,
precum pe prietenii lui Iov, spunând că nu au vorbit aşa de drept despre El,
cum au vorbit alţii?
Căci: "…El este drept şi integru" Deuteronom 32:4
4. De ce spune Scriptura atât
de clar, că dacă nu există înviere, cei ce au adormit în Christos au pierit?
Căci, dacă sufletul nu este mort, cum spun aceştia, sufletul nu trebuie înviat,
şi prin urmare, creştinii nu sunt pierduţi, pentru că trăiesc în cer cu
sufletul… dar fără înviere, toţi suntem pierduţi, aceasta este declaraţia
Sfintei Scripturi, după cum arată Spiritul (Duhul) Sfânt, prin apostolul Pavel.
Deducţia este simplă, clară şi hotărâtă: fără învirerea trupului eşti mort şi
pierdut pentru totdeauna, adică tu nu poţi trăi fără trup, aşa cum nici trupul
nu poate trăi fără suflet! Tu eşti compus din trup şi duh, care dă ca rezultat
sufletul şi nu poţi trăi fără ele, deoarece totul se leagă între ele.
"Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Christos n-a înviat. … şi atunci,
într-adevăr cei care au adormit în Christos au pierit." 1Corinteni
15:13,18 Au pierit? De ce ar pieri dacă există sufletul lor viu pe undeva?
Moartea nu este o poartă spre o altă
viaţă
Atunci ce să credem despre
moarte? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu literalmente despre moarte: moartea este
adevăr sau minciună? Sau este moartea o moarte doar pe jumătate?
"Căci pentru cel care este împreună cu cei vii este nădejde; căci un câine
viu, face mai mult decât un leu mort. Cei vii măcar ştiu că vor muri, dar cei
morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li
se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit şi
ei deloc nu mai au parte de tot ce se face sub soare. ... Tot ce găseşte
mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuinţa Morţilor, în care
mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici
înţelepciune." Eclesiastul 9:4-6,10
Ce spun cei ce nu admit aşa ceva?
"Este adevărat că evreii şi cei din Vechiul Testament, din exprimările lor
rezultă că moartea este opusul vietii, iar după moarte nu mai este nimic, nici
plan, nici cunoştinţă, nici întelepciune, etc.. Însă Noul Testament care este o
revelaţie superioară Vechiului, vorbeşte de o viată după moarte, atât Domnul
Isus (Matei 10:28; Luca 16) cât şi apostolii (2Corinteni 5:1-10; Filipeni
1:20-23; Apocalipsa 6:9-11; 20:4, etc.)." Deci, după cum vedem, ei spun cu
o jumătate de gură, că Biblia se contrazice şi Vechiul Testament nu-i chiar aşa
de demn de crezare ca Noul Testament, nu-i aşa? Şi dau şi dovezi din Noul Testament!
De când este Satan Diavolul mai credibil decât Dumnezeu? Vai de bieţii de noi
dacă facem pe exegeţii şi corifeii "nemuritorişti", dacă facem
apologie lui Satan, Diavolului mincinos, care a predat nemurirea înnăscută. Să
ne încredem în cuvintele vrăjmaşului şi defăimătorului lui Dumnezeu? Şi vai de
cei care se lasă conduşi de el şi cred că în Scriptură putem găsi grade
inferioare şi grade superioare de inspiraţie, în sensul dorit de ei! Dacă este
aşa cum ni se spune de către aceştia, cu grade inferioare şi grade superioare
de inspiraţie - înseamnă că Dumnezeu a autorizat pe cei ce au scris Vechiul
Testament să tragă câte-o minciună mai mare ca ei. Nu-şi dau seama, că prin
argumentul lor, denigrează şi fac pe sfinţi şi pe profeţi mincinoşi şi mai mult
decât atât, fac chiar ca anumite părţi din Scriptura să fie inferioare,
contradictorii şi nedemne de a fi luate în serios? De ce nu caută armonia, căci
Scriptura antica – şi aici trebuie să ne întoarcem - nu se contrazice, ci se
armonizează?
Argumente neargumentate logic
“Nu
pot ucide sufletul” – Este o frază neautentică, un fals
În sprijinul dogmei nemuririi
înnăscute şi a sufletului nemuritor, unii aduc ca argument Matei 10:28 urmând o
supoziţie puerilă, neluând în seamă că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus
Christos, atinge aici în mod indirect învierea. Deoarece orice moarte cruntă ar
aplica oamenii credincioşilor sfinţi, oamenii nu pot anihila pentru totdeauna
un credincios, el fiind păstrat în însemnarea din cartea vieţii şi prin înviere
credinciosul este repus în viaţă. În plus, chiar Domnul Isus spune la Matei
10:39 - conform cu textul grec - ca cei necredincioşi îşi vor pierde sufletul,
ca o completare la ce este consemnat la Matei 10:28, că Dumnezeu nu numai că
poate pierde un necredincios definitiv în gheenă, ci chiar îl va pierde. La o
comparare cu textul paralel din Luca 12:4,5 se vede că Matei 10:28 este măsluit
(alterat), conţinând ceva în plus “şi nu pot ucide sufletul”, ce nu a fost spus
de Domnul Isus. În cel mai timpuriu citat cunoscut al acestui verset (Iustin
Martirul – Apologia Întâi), Matei 10:28 nu contine fraza “dar nu pot ucide
sufletul”. Aviz neatenţilor sau celor care nu se ocupa deloc cu comparaţia
textelor!
“Îmbrăcaţi” – Înţeles greşit
Apoi se vine cu 2Corinteni 5:1-10, care este o prezentare
chiar a speranţei glorioase creştine: schimbarea naturii noastre, din trup de
carne în trup duhovnicesc (spiritual). Unde scrie aici altceva, căci la
versetul 4 scrie clar de "îmbrăcare", fiind o aluzie identică cu cele
scrise în 1Corinteni 15:45-54, în care se arată clar că această îmbrăcare este
la răpirea colectivă a adunării şi nu la moartea individuală a fiecăruia:
"…Apoi, noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei (cu cei ce
au înviat), în nori…" 1Tesaloniceni 4:17
"Chiar în cortul (trupul de carne) acesta deci, gemem apăsaţi (De ce?
Deoarece dorim să fim răpiţi la Christos, aceasta este năzuinţa firească a
creştinului!); nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi (Nu pentru că am dori să
murim, pentru că viaţă fără trup nu există!), ci să fim îmbrăcaţi (Schimbaţi în
trup spiritual!), pentru ca ce este muritor să fie înghiţit de viaţă"
2Cor. 5:4
"Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi (Apostolul şi ceilalţi numesc
moartea adormire, şi nu conştienţă, de ce, dacă sufletul este treaz?), dar toţi
vom fi schimbaţi (Când? Imediat la moartea fiecăruia?) într-o clipă, într-o
clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (Deci nu la moartea fiecăruia!).
Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia (Chiar şi cuvântul "învia"
arată că în moarte morţii nu sunt vii, dragii mei!) nesupuşi putrezirii şi noi
vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca ceea ce este supus putrezirii să se îmbrace
(Acelaşi cuvânt ca cel folosit în 2Cor.5:4!) în neputrezire (Deci este clar că
atât contextul din 1Cor. cap. 15 cât şi cel din 2Cor. cap 5 se referă la
acelaşi eveniment comun la cea din urmă trâmbiţă şi nu la moartea fiecăruia, şi
nu la migraţia sufletului spre cer la moarte!) şi ce este muritor să se îmbrace
în nemurire (Este chiar caraghios ca moartea care este un blestem şi un duşman
să fie o binecuvântare şi un salvator!)." 1Corinteni 15:51-53
“Să mă mut” – Înţeles greşit
Recunoasc cu îngrijorare, că
textul din Filipeni 1:20-23 izbeşte cel mai mult pe cei ce au înclinaţii
filozofice să creadă în "viaţa de după moarte", tocmai pentru că în
scrierile apostolului Pavel sunt anumite lucruri greu de înţeles, dacă te uiti
numai la contextul apropiat şi neglijezi contextul general (2Petru 3:16);
acestea par contradictorii dacă nu ai harul de a armoniza şi astfel sunt
"o delicatesă" pentru cei ce sucind şi răstălmăcind lucrurile doresc
să susţină formele de nemurire după moarte, vrând să ne înveţe şi pe noi cum să
le susţinem.
"Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic, ci
că acum, ca întotdeauna, Hristos va fi preamărit cu îndrăzneală în trupul meu,
fie prin viaţă, fie prin moarte" Nu ar trebui să fie şocant pentru cei ce
cred în aspectul că sufletul trăieşte după moarte, că Pavel aici nici nu
vorbeşte despre acest aspect, având în vedere că aici nici nu se pomeneşte
măcar cuvântul suflet? Căci nu vorbeşte de suflet ci de trup, deoarece el spune
clar aici, că prin trupul lui este preamărit Hristos, fie că trăieşte fie că
moare: cum poate un creştin să preamărescă prin trupul său şi moartea sa pe Hristos?
Vorba gnosticilor "eliberând sufletul din prizonieratul coliviei
trupului", sau prin faptul că moare ca un om sfânt şi nepătat de duhul
(spiritul) lumii, dând astfel slavă şi glorie Tatălui ceresc, prin Hristos?
"Căci pentru mine a trăi (este) Christos, şi a muri (este) un
câştig." Adică a trăi cu Christos şi a muri avându-l pe El drept Salvator,
este un câştig, deoarece ştim bine că El are putere asupra morţii şi că în
"Ziua Aceea A Învierii" conform cu Filipeni 3:11 şi 2Timotei 4:8, El
ne va da cununa dreptăţii. Dar dacă sufletul ar trăi după moarte, cununa
dreptăţii ni s-ar putea da imediat după moarte.
"Dar dacă mai trăiesc în trup (nota de subsol: carne), este ca să lucrez
cu roade fac şi nu ştiu ce să aleg." Este de înţeles, că superprigonitul
apostol Pavel să vorbescă astfel, adu-ţi aminte că atât Iov, Moise
("şterge-mă din cartea vieţii") cât şi profeţii Ieremia, Ilie şi Iona
au vorbit în anumite împrejurări ale vieţii lor astfel, nu mai doreau viaţa,
din cauza greutăţilor. Vedeau prin asta mai degrabă o dorinţă de scăpare din
faţa dificultăţilor şi a greutăţilor, decât o mântuire şi răsplătire imediată,
în viaţa de după moarte.
"Sânt strâns din două părţi: aş dori să mă mut" "să mă mut"
nu are sensul de mutare la o altă viaţă conştientă, ci are aici sensul sinonim
cu cel de "a adormi" în moarte, folosit în multe alte locuri de
apostolul Pavel, dar şi de alţii:
"… iar unii au adormit…"
1Corinteni 15:6, "… cei care au adormit în Hristos ..." 1Corinteni
15:18, "… pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20, "… nu toţi
vom adormi…" 1Corinteni 15:51, "… cei ce au adormit…"
1Tesaloniceni 4:13, "…Ştefan … a adormit." Fapte 7:59,60, "… a
adormit …" Fapte 13:36, "… de când au adormit părinţii noştrii…"
2Petru 3:4
"Împreună cu Christos” - Înţeles greşit
Este clar din întreg contextul
Scripturii că apostolul întrebuinţează aici un simbol, pentru că aici se referă
nu la o prezenţă literală, imediată şi conştientă a lui Pavel faţă către faţă
cu Christos, ci arată simbolic, la slava de a fi murit în graţia şi în braţele
lui Christos, căci tocmai asta afirmă şi în Filipeni 3:9 "şi să fiu găsit
în El" - vezi şi Ioan 17:2. Dar întreb: CÂND VEDEA EL ÎN MOD LITERAL CĂ VA
FI CU HRISTOS? IMEDIAT DUPĂ MOARTEA SA? Nu, ci "la învierea dintre cei
morţi" Filipeni 3:11. Dacă apostolul Pavel şi primii creştini ar fi crezut
în mod literal că la moartea lor ei urmau să se întâlnească imediat în cer cu
Christos, ce rost mai avea să aştepte pe Christos ca Mântuitor (vezi Filipeni
3:20,21)? În nici un caz sensul "mutării" expus în Filipeni 1:23, nu
poate însemna altceva decăt o dă apostolul în contextul întregii sale scrieri
apostoliceşti şi anume adormirea în moarte, şi aşteptarea în această stare a
învierii dintre cei morţi - compară cu Filipeni 3:11.
“Strigau” – Înţeles greşit
În cazul Apocalipsa 6:9-11 este clar că este un alt simbol,
ca şi în cazul lui Abel (Geneza 4:10), când sângele strigă pentru a fi
răzbunat. Se vede clar deoarece sufletele sunt sub altar şi nu lângă altar cum
ar fi normal să fie dacă ar fi suflete vii şi conştiente. Atunci când preoţii
antici înjunghiau un animal pentru ardere de tot, sângele curgea de pe altar
sub altar. Acest aspect arată că martirii creştini sunt înjunghiaţi, morţi cu
adevărat, pentru că şi-au adus într-adevăr trupurile lor ca jertfă de ardere de
tot lui Dumnezeu şi nu şi-au iubit sufletele până la moarte.
Deasemenea, în viziunea revelată din Apocalipsa este arătat ca un simbol, că li
s-a dat o haină albă, dar nu înseamnă că într-adevăr li s-a dat o haină albă,
ci înseamnă că în funcţie de faptele lor, li s-a pregătit deja un loc ca regi
şi preoţi alături de Christos, deoarece hainele reprezintă simbolic faptele
sfinţilor, compară cu Apocalipsa 19:8, Apocalipsa 3:18.
Dar cel mai tare argument că ei
nu sunt vii şi că aşteptarea lor este încă în somnul de moarte, este arătat de
faptul că trebuie să se împlinească numărul lor. Când se va împlini numărul
lor, atunci toată adunarea va fi răpită şi glorificată, cu toţi membrii ei
împreună. Pe baza cuvântului inspiraţiei din 1Corinteni 15:51,52 "Iată, vă
spun o taină: nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă,
într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (Deci nu la moartea
fiecăruia!). Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi
vom fi schimbaţi. - care concordă cu 1Tesaloniceni 4:17: Apoi noi cei vii care
rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei…" Scriptura însăşi respinge ideea
răpirii şi glorificării în etape individuale, sau de grupuri a membrilor
adunării, deoarece este atât de clar că adunarea ("ekklesia") va fi
răpită în mod colectiv. Când în altă parte Pavel vorbeşte că fiecare va învia
la rândul cetei lui, spune şi faptul că prima ceată va fi ceata acelora care
sunt ai lui Christos şi apoi finalul, când vor urma alte cete. Dacă nu ar fi
aşa, ar însemna că cele scrise în 1Tesaloniceni 1:17 ar contrazice cele scrise
în 1Corinteni 15:21-24, pe când aşa nu se contrazic, ci se completează armonios
reciproc.
La Apocalipsa 20:4 se arată învierea primei cete, cea care va domni alături de
Christos. Pasajul acela spune clar: "ei au înviat". Păi este mai clar
ca lumina zilei, că dacă au înviat, atunci nu au fost vii, altminteri ar fi o
minciună să spui despre cineva viu că a înviat.
Testul greu al loialitaţii: Vom fi
neghină sau grâu?
Dragii mei, după cum vedeţi,
stăm cu toţii în faţa unui test greu. Diferenţele trebuie rezolvate pe baza
Cuvântului lui Dumnezeu, în chip frăţesc, conform cu adevarul. Dacă nu veţi
asculta de glasul Domnului, de a fi uniţi în chip desăvârşit în adevăr, acceptând
curente satanice şi păgâne în adunare, într-un aspect atât de important, veţi
culege ceea ce aţi semănat. Ba mai mult, voi vă faceţi involuntar apărători ai
minciunii lui Satan, şi veţi pieri ca şi el, fiindcă aţi iubit minciuna
(Apocalipsa 21:8).
Scriptura spune foarte clar că plata păcatului este moartea! Scripura mai spune
deasemenea foarte clar, că fără înviere toţi cei adormiţi (morţi) în Christos
sunt pierduţi! Prin urmare singura alternativă este credinţa în înviere şi
singura speranţă este că creştinii vor fi readuşi la viaţă (înviaţi) (Ioan
5:28,29).
Scriptura nu arată şi noi nu
putem crede într-un amestec de nemurire şi înviere: o moarte parţială şi o
înviere parţială, cum arată Satana, păgânii, gnosticii şi urmaşii lor,
neo-gnosticii. Fiţi tari, deci în adevărata credinţă creştină! Nu credeţi în
profeţii mincinoşi care văd oamenii trăind după moarte, ca suflete nemuritoare!
Respingeţi orice idee de viaţă conştientă sau semiconştientă ce ar fi chipurile
după moarte! Nu există nici un fel de conştienţă în moarte. Toate viziunile ce
s-au spus cu moartea clinică nu dovedesc contrariul. Moartea clinică nu este
moarte totală, creierul mai funcţionează şi se produc halucinaţii, vise. Dacă
în acest timp inima îşi revine, omul a scăpat din moartea spre care se ducea şi
îşi aminteşte de ce a visat. Este firesc. Cuvântul lui Dumnezeu este mai
încercat decât cei ce visează şi cred că sunt nemuritori. Încredeţi-vă în el
din toată inima şi nu veţi regreta.
"Lacul de foc" (Apocalipsa 20:12-15) este un instrument de nimicire
puternic şi înfricoşător şi înseamnă distrugerea completă şi definitivă a
păcătoşilor (este geheena de la Matei 10:28) în ziua de apoi. De aceea să
alegem adevărul ca să trăim! Să fugim de minciuna şi de la minciună (Apocalipsa
22:14,15)! Să ne temem şi să ne bucurăm, că Dumnezeu ne-a cercetat şi nu ne-a
lăsat în întuneric. Să dăm slavă şi glorie lui Dumnezeu! Să acceptăm adevărul
cu privire la starea mortilor! Dacă nu acceptăm avertizarea Bibliei ca să ne
ferim de minciună, şi vom continua să se complacem în neadevăr şi să preacurvim
cu păgânitatea şi învăţăturile ei, Dumnezeu ne va pedepsi şi nu ne va
binecuvânta, căci El este un Dumnezeu al iubirii, dar şi al adevărului şi al
dreptăţii.
De ce sufletele nemântuite nu sunt
chinuite etern, încă de pe acum?
Am arătat deseori că după
Scriptură „sufletul care păcătuieşte acela va muri (şi nu se va chinui etern
undeva într-un lac de foc)” Ezechiel 18:4,20. Dumnezeu este o fiinţă raţională,
un Dumnezeu drept, fără nedreptate, un Dumnezeu al adevărului şi cu sentimente
sfinte, şi el ne-a creat după chipul şi asemănarea sa. Haideţi să fim şi noi
raţionali, drepţi, cu noţiunea adevărului şi cu sentimente sfinte.
Oricum, ca să aflăm răspunsul la această întrebare, ar trebui să ne adâncim
privirile în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia şi să mai punem câteva întrebări:
1. Este "lacul de foc" din cartea Apocalipsa un instrument de
nimicire totală a păcătoşilor? Dacă nu, cum se explica Evrei 10:27,12:29 că
focul lui Dumnezeu va mistui (şi nu chinui) pe cei răzvrătiţi?
2. Este lacul de foc un instrument de chinuire veşnica a lor? Dacă da, cum se
explica faptul că:
a) Dumnezeu este iubire (poţi fi idealul iubirii, fiind patronul chinurilor
veşnice?) - 1Ioan 4:8
b) că El va fi totul în toţi (trebuia să scrie în “unii”, dacă vor mai fi şi
alţii fără Dumnezeu) - 1Cor. 15:28
c) că toate lucrurile vor fi noi (nu ar fi iadul ceva vechi, dacă ar exista?) -
Apocalipsa 21:5
d) că nu va mai fi plâns, durere, lacrimi, ţipete, durere - Apocalipsa 21:4,5
(un lucru neadevărat dacă iadul ar fi plin de toate acestea)
e) şi că aceste lucruri de la punctul d) vor trece - Apocalipsa 21:4,5 (aici
fiind vorba de cea mai mare contradicţie a subiectului, dacă toate acestea nu
vor trece, ci vor rămâne veşnic active în iad)
f)
Poţi fi fericit alături de un iad plin de suferinţă veşnică, în care poate mama
ta, sau tatăl tău sau fratelete, sora ta ard în chinuri? Eu nu cred că aş fi.
O fericire compromisă
Eu nu cred că vom putea fi cu
adevărat fericiţi, ştiind că mulţi dintre oamenii pe care i-am cunoscut, poate
chiar din familia şi rudele noastre, dintre prietenii noştrii apropiaţi,
colegi, vecini, etc., sunt chinuiţi în chinuri cumplite, într-un lac de foc,
încă de pe acum, şi asta în veci de veci. Când am spus acest ultim argument
unui prieten teolog care susţinea cu ardoare ideea chinului veşnic, a pălit,
s-a gândit puţin, apoi tipic oamenilor instabili în propriile lor argumente, a
spus "Poate cândva, Dumnezeu îi va scoate de acolo". Da, chiar şi ei
îşi dau seama că este prea de tot. Aşa că se întorc la a susţine purgatoriul,
locul unde mai este o şansă. Dar Biblia nu spune aşa ceva. Decât să ne
complicăm în hăţişul părerilor omeneşti, să tot dăm cu stângul în dreptul, mai
degrabă să lăsăm aceste sadisme teologice (iadul şi purgatoriul) şi să acceptăm
mesajul aşa cum este în Biblie: Dacă vei crede şi asculta vei avea parte de
binecuvântare şi viaţă veşnică, dacă nu vei crede şi nu vei asculta, vei avea
pate de blestem (moarte) şi de pierzare veşnică. Blestemul este moartea. Alege
binecuvântarea şi viaţa veşnică, ca să scapi de blestem şi de pierzarea veşnică
(Ioan 3:36).
Sheolul (Hadesul) aruncat în iadul de
foc (limnen tou puros)
“Şheol" este un cuvânt
evreiesc care înseamnă "Locuinţa morţilor" (Cornilescu), dar poate fi
tradus şi ca “Mormânt”. La fel înseamnă şi cuvântul grecesc "Hades".
Cuvântul cimitir, provine din grecescul koimiterion şi înseamnă literalmente
“dormitor”. Cuvântul evreiesc sheol şi cuvântul grecesc hades nu înseamnă
"iazul de foc" ("iadul" cum le place unora să-l spună). Se
spune că acest cuvânt (iad) provine din grecescul "hades", preluat
prin filiera limbii slavone.
Biblia face distincţie clară între
hades şi iazul de foc. Ar fi o problemă gravă dacă nu ar face, deoarece dacă
hadesul este aşazisul "iaz de foc", se crează situaţia ca iazul de
foc este aruncat tot în iazul de foc, un nonsens urias.
Prin urmare, e clar că sheolul (hadesul) nu este identic cu
"iazul de foc", deoarece hadesul este aruncat în iazul de foc
("limnen tou puros"): hades ebletesan eis ten limnen tou puros
Acum, ca o sinteză:
Biblia arată clar că oamenii răi merg întâi nu în iazul de
foc ("limnen tou puros" în greacă), ci în hades (locuinţa morţilor,
mormântul comun al omenirii, şi al celor buni şi al celor răi), iar din hades
vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi la a fi aruncaţi în iazul de foc (limnen
tou puros). Dacă hadesul ar fi deja un loc cu foc, ca şi locul descris ca
"limnen tou puros" (iazul de foc) ar fi interesant de ciudat că un
loc care arde cu foc să fie aruncat în alt loc care arde cu foc, nu-i aşa? Aşa
că, de ce atât hadesul, cât şi oamenii răi vor fi aruncaţi în iazul de foc
(limnen tou puros), dacă un iaz de foc există deja? E ilogic şi un mare
nonsens...
Cu privire la predica despre
bogatul nemilotiv şi săracul Lazar din Luca capitolul 16, la o analiză a
variantelor textuale din manuscrisele vechi, reiese clar ca lumina zilei, că
este un text interpolat (introdus mai târziu). Acest lucru îl confirmă implicit
şi Apocalipsa, unde se arată ca hadesul este aruncat în iazul de foc.
Dar nu spune
chiar Apocalipsa că cei răi sunt chinuiţi zi şi noapte? Da, spune. Însă nu
spune că cei care sunt "chinuiţi zi şi noapte" ar fi deja morţi, ca
şi cum ar fi murit deja, ci din contră, că EI SUNT ÎNCĂ VII, dragii mei
neatenţi! Vouă vă scapă un amănunt foarte important. Voi confundaţi mare cu
sarea, dragii mei, daţi-mi voie să vă spun asta, ca să vă trezesc.
Apocalipsa 14: 8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: "A
căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din
vinul mâniei curviei ei!" 9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea,
şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi
primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10. va bea şi el din vinul mâniei lui
Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi
în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
Să fim atenţi la versetele 9 şi
10, care sunt legate contextual ca mesaj, dar şi ca perioadă cu versetul 11,
care este formulat la prezent “nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se
închină fiarei”, deci sunt vii încă. Şi dacă ne uităm bine în contextul
Apocalipsei ni se va arăta în ce perioadă va fi acest chin imens, deorece
"paharul mâniei" sunt plăgile arătate în Apocalipsa, aşa că chinul de
care se vorbeşte aici, nu este chinul dintr-un aşazis iaz de foc de după
moarte, ci un chin care va fi peste cei vii.
“Cel
dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pamant. Şi o rană rea şi dureroasă a
lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei şi cară se închinau icoanei ei.”
(Apocalipsa16:2)
“Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele
unui om mort. Şi a murit orice făptura vie, chiar şi tot ce era în mare.”
(Apocalipsa16:3)
“Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au
făcut sânge.” (Apocalipsa16:4)
“Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să
dogorească pe oameni cu focul lui.” (Apocalipsa16:8)
“Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi
împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile
de durere.” (Apocalipsa 16:10)
“Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a
secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit.”
(Apocalipsa 16:12)
“Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de
domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: "S-a isprăvit!" (Apocalipsa
16:17)
“Cetatea cea mare a fost împărtită în trei părti, şi cetăţile Neamurilor s-au
prăbuşit. Şi Dumnezeu şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea
potirul de vin al furiei mâniei Lui.” (Apocalipsa 16:19)
“Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei.
Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!" (Apocalipsa 18:6)
Plăgile vor fi de aşa mare
amploare şi intensitate urgiastică ÎN ZILELE ACELEA (ŞI NU ÎN ÎNCHIPUITUL IAD
DE FOC DE DUPĂ MOARTE de care tot vorbesc unii), că oamenii nu vor avea odihnă
nici ziua nici noaptea, asta arată mesajul, fie că acceptăm sau nu:
“Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi
împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii (care mai trăiau încă)
îşi muşcau limbile de durere. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii
vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi
icoanei ei (deci trăiesc încă), şi oricine primeşte semnul numelui ei!”
(Apocalipsa 16:10,11).
Acest verset 11 este indiscutabil
legat de versetele 9 şi 10 şi se referă strict numai la zilele acelea în care
oamenii se închină fiarei având semnul ei, iar despre aceste zile
înspăimântătoare a vorbit şi Domnul nostru în Matei 24, în contextul acestor
urgii grozave care vor fi aici pe pământ şi nicidecum în aşazisul iad de foc,
ce ar fi chipurile după moarte, pentru acei păcătoşi nemântuiţi.
Apocalipsa capitolul 9 conţine nişte
versetele care arată că oamenii nelegiuiţi din timpul sfârşitului, deci care
vor fi vii încă, vor fi chinuiţi de foc şi de pucioasă. Indiferent cum
interpretăm CE AR FI ELE, aceste fenomene se referă la timul plăgilor şi nu la
aşazisul iad de după moarte.
“17. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platose ca
focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi
din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă. 18. A treia parte din oameni au fost
ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din
gurile lor.”
...
“19. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca
nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.
20. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de
faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de
argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă,
nici să umble.
21. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de
curvia lor, nici de furţişagurile lor.”
Din păcate, mişcările
protestante şi neoprotestante au împrumutat mult din teologia şi exegeza
(interpretarea Bibliei) Bisericii Catolice, o biserică care pe alocuri este
foarte apropiată de ideile din mişcările gnostico-neo-gnostice. Luther s-a
rugat până la moarte Mariei şi a venerat pe sfinţi, Calvin ţinea legătura cu
aparatul Inchiziţiei şi a împrumutat din metodele ei, Zwingli era adeptul
metodei catolice de a impune creştinismul prin sabia statului, Melancton se
consulta cu teologii Bisericii Catolice... etc.. (Martin Luther şi cauzele
secrete ale reformei lui, de Gheorghe Calciu-Dumitreasa)
Trebuie făcut mai mult, decât a
ne tot uita în ograda Bisericii Catolice. Chiar dacă ne uităm uneori, să luam
numai ce este bun de acolo. Există soluţii şi dincolo de instituţiile teologice
şi comentariile teologilor catolici.
Cum s-a produs falsul?
Este posibil ca falsul din Luca
16:19-31 să provină dintr-o apocrifă.
“Apocrife (de la ἀποκρύπτω — apokripto = a ascunde,
ἀπόκρυφος — apokrifos = ascuns, nesigur, secret) sunt cărți pretins sfinte, pe
care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite
în Sfânta Scriptură.”
Wikipedia
Apocrifele au jucat un rol important –
desigur, nefast – în pornirea, dezvoltarea şi popularizarea tuturor ereziilor.
Un autor creştin din secolul IX, pe nume Photios, avea cunoştinţă de 280 astfel
de cărţi. Pentru a fi receptate de publicul ignorant, autorii acestor falsuri le
scriau în numele unor persoane cunoscute din Biblie. Scopul lor era fie unul
pur comercial, fie unul doctrinar, încercând să popularizeze anumite idei
religioase.
Din analiza structurii istorisirii despre
omul bogat şi săracul Lazăr, putem deduce că ea a putut face parte dintr-o
apocrifă aparţinând comunităţii iudeo-creştine a ebioniţilor, care considerau
sărăcia ca fiind o mare virtute, ce duce la mântuire, iar în bogăţie un mare
pericol moral, ce duce la pedeapsă. Putem deduce două modalităţi prin care acest
text străin a ajuns să fie parte a Evangheliei după Luca:
- fie a ajuns ca o filă răzleaţă între filele evangheliei şi
a fost copiata din neştiinţă, ca şi cum ar fi făcut parte din text
- fie a fost copiată intenţionat dintr-o altă sursă, din
considerente doctrinare
În ce perioada a
fost acest text străin introdus?
Din cercetarea tuturor Bibliilor antice,
parţiale sau numai Noul Testament (Vetus Latina, Codex Vaticanus, Codex
Curetonianus, Codex Alexandrinus, Codex Sinaiticus, Vulgata, Sahidic-Coptic,
Peshitta, etc.), reiese că textul buclucaş apare, ici colo având mici diferenţe
(totuşi semnificative: de exemplu bogatul are un nume), deci textul este foarte
vechi. Apare şi la Evanghelionul lui Marcion, în Diatessaronul lui Tatian şi în
citat la Clement Alexandrinul şi Tertullian de Cartagina. Dacă ne gândim că
Marcion a murit pe la 160 AD, putem presupune că acest text este un text
adăugat undeva în prima parte a secolului II.
Un cercetător care l-a studiat pe celebrul istoric creştin Eusebius
(sec III-IV), şi pe aşazisul părinte bisericesc Clement din Alexandria (sec
II-III), scria: "Cele mai grave corupții la care Noul Testament a fost
expus vreodată, au apărut într-o perioadă de o sută de ani după ce acesta a
devenit în existenţă."
Era cândva o perioadă fertilă în care iudeo-creştinii
coabitau cu creştinii dintre neamuri. Dar acest lucru s-a încheiat undeva în
prima parte a secolului II (anii 130), deoarece datorită disputelor teologice,
bisericile dintre neamuri au excomunicat bisericile iudeo-creştine. Probabil,
acest text a fost introdus în timpul acestei perioade de coabitare. Între timp,
bisericile iudeo-creştine au început un proces de erodare şi apoi de divizare
doctrinară (a se vedea Epistola către Evrei, Epistola lui Iacov şi Epistola lui
Iuda), un segment important dintre credincioşii iudeo-creştini urmând un lider
pe nume Tebuthis şi mai apoi un aşazis profet pe nume El-Khassai care i-au
condus pe căi sucite, unindu-se cu partida essenienilor, de la care au
împrumutat idea nemuririi sufletelor. Pe lângă acest aspect, acest timp era un
timp de formare al canonului şi de colecţie a surselor de autoritate.
Evanghelia după Luca încă nu a fost cunoscută aşa de larg, dat fiind că ea a
fost scrisă unei persone particulare, pe nume Teofil. Prin el mai apoi a fost
cunoscută şi de alţii. Surse care se ocupă cu compararea manuscriselor antice
susţin, că variantele de manuscrise existente ca copii ale acestei evanghelii,
arată ca ea a fost supusă unor aşanumite “corecţii catolice” - numite aşa
pentru că cei ce se ocupau cu aşa ceva se autodenumeau cu denumirea de
“catolici”. Cercetătorii manuscriselor spun că Evanghelia după Luca a fost
cea mai abuzată (modificată) dintre toate scrierile din Noul Testament.
Ernest Cadman Colwell, autorul cărţii “Care este cel mai bun
text al Noului Testament?” pagina 119, remarca: "Primele două secole sunt
martore ale unui număr mare de variante textuale, pe care oamenii de ştiinţă le
cunosc acum. În manuscrisele Noului Testament, cele mai multe modificări, eu
cred că le-au făcut în mod deliberat."
Un
astfel de exemplu este 2Petru 1:1, la care găsim două variante importante
"prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Christos” şi
"prin dreptatea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos” (Codex
Sinaiticus).
Observaţii asupra cadrului
contextual
Am arătat în cele două părţi, că textul în cauză nu concordă
cu armonia doctrinară a Bibliei, nici în ce priveşte starea morţilor, nici în
ce priveşte pedeapsa celor păcătoşi. O altă neconcordanţă este cadrul
contextual. Unul dintre cei care a sesizat aceasta a fost Origene care a făcut
un comentariu paralel al evangheliilor. În mod normal evenimentele din textele
de la Luca 9:48 şi Luca 17:1 ar trebui să fie foarte apropiate, după cum este
la Marcu 9:33-42. Contextul se leagă foarte bine până la un anumit punct, apoi
reapare brusc după un şir de alte secţiuni şi se continuă după Luca 17:1,
arătând că Luca 16:19-31 nu are nici o legătură cu celelalte versete şi nu îşi
găseşte nici o paralelă în celelalte evanghelii, nefiind citat în nici o altă
carte a Noului Testament.
Observaţii asupra particularităţilor
dogmatice
Neacceptând sau nepunând preţ pe scrierile din Vechiul
Testament, unii au ajuns foarte departe de ceea ce spune Eclesiastul 9:6-12 şi
Isaia 63:16 despre starea lui Avraam şi al celorlalţi credincioşi care au
murit. Cum am mai arătat apocrifele au jucat şi aici un rol hotărâtor în
dărâmarea credinţei adevărate.
Oricum,
scrierile Noului Testament confirmă ceea ce spun scrierile Vechiului Testament
despre starea morţilor: Ioan 3:13, Ioan 5:28,29, Evrei 11:39,40.
Aşadar,
s-au alcătuit poveşti frumos meşteşugite, dar false, despre starea morţilor.
Ştim de la istoricul Iosif Flaviu ca esenienii şi fariseii credeau în nemurirea
sufletului, dar saducheii nu credeau. Particularităţile textului (sărăcia lui
Lazăr şi avariţia bogatului) sugerează că această istorie născocită putea
proveni mai degrabă de la esenieni, care puneau accent pe sărăcie, decât de la
farisei, care iubeau bogăţia şi fastul şi erau avari.
Observaţii asupra particularităţilor
textuale
Conform cu manuscrisul P 75 (din
Egipt, cu text grecesc) şi cu un alt manuscris sahidic-coptic (tot din Egipt)
în Luca 16:19 stă scris:
“Era
un om bogat, pe nume Neves (onomati Neves)”.
Observăm
că bogatul are un nume. În limba greacă nu există un astfel de nume, deci
trebuie să fie un nume evreiesc, transcris greşit.
Manuscrisul
P75 a fost scris undeva între anii 175-225.
Textul
sahidic a fost scris undeva spre sfarsitul secolului II, deci nu este de mirare
coincidenţa.
Deci,
cel puţin până în secolul II, bogatul avea un nume.
Numele
bogatului "Neves" se regăseşte şi în alte două manuscrise mai târzii
de tip "Minuscule", dar de data aceasta fiind scos la o notă
marginală
Apoi, în manuscrisele mai târzii, chiar şi nota marginală a
fost eliminată, ca să nu ridice semne de întrebare. Aşadar numele a fost
înlăturat. Se pune întrebarea, de ce? Probabil era prea bătător la ochi în
această formă stâlcită, neavând corespondent în limba ebraică. Totuşi, la
anumiţi autori antici din Vest (secolul III şi IV) numele bogatului apare
foarte clar ca fiind “Fineas” (scris Finaeus, Finees şi Fineet), ceea ce arată
că nu toate manuscrisele conţineau forma pocită, probabil existau manuscrise în
care acest nume era mai inteligibil, şi arată a fi un nume pur evreiesc. Până
la urmă textele greceşti care au eliminat numele, s-au impus peste celelalte
texte, de aceea astăzi bogatul a rămas fără nume.
Tratatul pseudo-Ciprianic “De pascha computes”, scris în
242-243 în Africa sau Roma, declară (cap. 17): “Omnibus peccatoribus a deo
ignis est praeparatus, in cuius flamma uri ille Finaeus dives ab ipso dei filio
est demonstratus”
(“Fire
has been prepared by God for all sinners, in the flame of which, as was
indicated by the Son of God himself, that rich man Phineas is burned”).
“Foc
a fost preparat de Dumnezeu pentru toţi păcătoşii, în flacăra căreia, după cum
a fost indicat de Fiul lui Dumnezeu, acel om bogat Fineas este ars”
Tradiţia
aceasta este preluata şi de către Priscillian, un lider al unei partide
gnostice din Spania.
Sursele citate aparţin lui Metzger, B. M., & United
Bible Societies, (1994) “A textual commentary on the Greek New Testament,
second edition a companion volume to the United Bible Societies' Greek New
Testament” (4th rev. ed.) (140). London; New York: United Bible Societies.
Găsim o altă diferenţă semnificativă tot la Luca 16:19 “Şi a
spus din nou o altă pildă”
Observăm
că Bibliile noastre nu conţin o asemenea introducere, însă avem manuscrise din
secolele III-V, care conţin aşa ceva. Acestea sunt Codex Bezae Cantabrigensis
din secolul V şi Codex Curetonianus din secolele III-IV, acesta din urmă
copiază un text timpuriu din sec I sau II, scris în estrangelo, o scriere care
a încetat după sec II.
Codex
Bezae: "Εἶπεν [zise] δέ [si] καὶ [din nou] ἑτέραν [o alta] παραβολὴν
[pilda]: Ανθρωπος δέ τις ἦν πλούσιος
De ce în aceste manuscrise acest text apare ca şi cum ar fi
o pildă, contrar tuturor evidenţelor contextuale? Oamenii din pildele Domnului
Isus nu au nume. Avem două variante de interpretare: fie este un text autentic,
fie este un text interpolat. În primul caz textul ar indica că în locul acestei
istorisiri a existat o pildă adevărata, care ulterior a fost despărţită prin înserarea
acestui text amplu, în al doilea caz, textul a fost înserat pentru a se putea
susţine o variantă de interpretare alegorică a acestei istorisiri.
Sursa:
Codex Bezae Cantabrigensis (adnotat D), secolul V – a se vedea Nestle-Aland Novum Testamentum
Graece, ed. 27 p. 214, 691; The Text of the New Testament (Kurt Aland, Barbara
Aland) p. 109
Codex
Curetonianus Syriacus (syc), secolele III/IV – a se vedea Nestle-Aland Novum
Testamentum Graece, ed. 27 p. 214, 65, 66; The Text of the New Testament (Kurt
Aland, Barbara Aland) p. 193
Cărţi antice cu citate din predica
Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr
Conform
cu aparatul textual comparativ Nestle-Aland 27, cei mai timpurii autori
menţionaţi sunt Marcion, Clement din Alexandria şi Tertullian.
De
remarcat că toţi trei sunt bănuiţi de tendinţe eretice:
1.
Marcion – Gnostic radical, crede în nemurirea sufletului
2.
Clement – Gnostic moderat, crede în nemurirea sufletului
3.
Tertullian – fost montanist, care a lansat o nouă grupare, crede în nemurirea
sufletului
Un
astfel de citat este o parafraza a lui Luca 16:19,20 - NIV, NAB Tertullian:
Despre idolatrie [96]
“Dar
când lumea se bucură, să ne întristăm, și atunci când lumea se întristează după
aceea, ne vom bucura. Astfel ca Lazăr”
Luca
16:19 - NIV, NAB
Irineu, Împotriva ereticilor, Cartea II [302]
Luca
16:19 - NIV, NAB Tertullian,
Împotriva lui Marcion, Cartea IV [1355]
Luca
16:19 - NIV, NAB Tertullian,
Despre sărbători [115]
Luca
16:19 - NIV, NAB Cinci
cărţi în replică lui Marcion [235]
Luca
16:19 - NIV, NAB Archelau,
Faptele disputei cu arhiereticul Mani [458]
Luca
16:22 - NIV, NAB Păstorul
lui Hermas, Viziunea a doua [12]
Luca
16:23 - NIV, NAB Tertullian,
Tratat despre suflet [46]
Luca
16:23 - NIV, NAB Tertullian,
Tratat despre suflet [63]
Luca
16:23 - NIV, NAB Tertullian,
Împotriva lui Marcion, Cartea IV [1362]
Luca
16:24 - NIV, NAB
Hippolit, Fragmente dogmatice şi istorice [205]
Luca
16:25 - NIV, NAB Ciprian,
Tratat XII, Trei cărţi de mărturii împotriva iudeilor [696]
Luca
16:26 - NIV, NAB Tertullian,
Tratat despre suflet [344]
Luca
16:26 - NIV, NAB Suferinţa
sfinţilor martiri Perpetua şi Felicita [16]
Luca
16:28 - NIV, NAB Irineu,
Împotriva ereticilor, Cartea II [192]
Luca
16:28 - NIV, NAB Metodius,
Din discursul despre înviere [114]
Luca
16:29 - NIV, NAB Tertullian,
Împotriva lui Marcion, Cartea IV [1359]
Luca
16:31 - NIV, NAB Irineu,
Împotriva ereziilor, Cartea IV [18]
Sursa:
earlychristianwritings.com
Este adevărat că această predică apare în multe cărţi
antice, având autori faimosi, cum am arătat mai sus, însă Dumnezeu prin Biblie
spune “să nu te iei după mulţime ca să suceşti adevărul”. Mulţimea cărţilor şi
faima autorilor nu garantează un fals, ei înşişi lăsându-se înşelaţi. Când este
vorba de adevăr, trebuie să stai ferm, chiar şi singur împotriva întregii lumi.
Toţi
aceşti autori au făcut greşeala de a nu verifica acurateţea acestui text. Oare
cum este în cazul nostru?
Concluzii la concluzii
Odată ce a fost adăugat Evangheliei după Luca, textul a fost
acceptat ca mesaj autentic. Oricum, textul nu este autentic, din moment ce
subminează tot ce spune Biblia per anslambul ei despre starea morţilor şi
pedeapsă. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos a atras atenţia asupra
pedepsirii oamenilor nepocăiţi, însă el plasa această pedeapsă după ce aceştia
vor ieşi din morminte, ca şi Daniel (Daniel 12: 2, Ioan 5:28,29), deci plasa
pedeapsa la înviere şi nu după cum spune textul acesta fals, în starea de
moarte de înaintea înviereii. Neconcordanţa aceasta nu poate fi lămurită numai
prin recunoaşterea falsităţii textului, pe baza mărturiei Bibliei per ansamblul
ei. Nu poţi mânca un măr putred numai pentru că l-ai cumpărat din magazin şi
este alături de celelalte mere bune. Tot aşa, nu poţi accepta un text ce
contrazice toată Biblia, numai pe motivul că acum, acest text străin este în
Biblie. Domnul Isus ne îndeamnă să nu judecăm după aparenţe, ci după dreptate.
După cum a accentuat renumitul teolog lutheran Oscar
Cullmann, ca şi creştini, speranţa noastră glorioasă constă în credinţa în
învierea morţilor, urmând apoi viaţa veşnică, nu în cea a nemuririi înnăscute a
sufletelor, doctrina lumii păgâne. Promisă demult de Domnul şi Mântuitorul
nostru Isus Christos, viaţa veşnică ni se dă la învierea din morţi, nu în clipa
morţii.
Gheorghi
Vasilievici Florovski ortodox erudit (d. 1979), afirma:
"Aspectul
frapant al istoriei timpurii a doctrinei creștine despre om este că mulți
dintre principalii scriitori ai secolului al II-lea par să fi negat în mod
hotărât nemurirea (naturală) a sufletului. Și aceasta nu pare să fie o opinie
excepțională sau extravagantă a numai câtorva scriitori, ci mai degrabă
învățătura comună din acea perioadă. Iar această convingere nu a fost complet
abandonată într-o perioadă mai târzie."
“Reversul medaliei” (efectul
bumerang)
Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea
neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații
Menţionez
că nu sunt adeptul adventismului practicat de Biserica Adventistă De Ziua A
Şaptea, dar în această privinţă avem puncte comune. Pastorul adventist Nicu
Butoi în articolul “Este Iadul real?” se întreabă dacă nu cumva, această
doctrină a produs mulţi atei:
"Când
vine vorba de un aspect al gândirii și proclamării creștine care a vătămat
creștinismul în cel mai înalt grad și care, pe bună dreptate, s-ar putea numi
automutilare, atunci acesta este conceptul de Iad. El a produs mai mulţi atei
decât comunismul, materialismul și păgânismul la un loc. A dat apă la moară
celor care au luptat să eticheteze creștinismul ca o formă de gândire
retrogradă și malefică. Într-adevăr, prin comparaţie, va fi greu să
găsești, în orice religie sau filosofie a lumii, un concept care să întreacă în
grotesc și cruzime ideea „creștină“ de Iad. În majoritatea religiilor lumii,
chinul are un sfârșit, în creștinism acesta este veșnic. Iadul oricărei alte
forme de gândire are o finalitate, cel creștin e permanent și fără niciun fel
de soluţie. Imaginaţi-vă cât de grea este misiunea exponentului acestei teorii
– să spui cu gura ta: „Dumnezeu este iubire“ și, din același izvor, să
ţâșnească apele cruzimii și deznădejdii la cote fără comparaţie în gândirea și
expresia umană a existenţei."
"Dacă ar fi fost promovat de dictatori monstruoși sau de Diavolul însuși,
conceptul chinuirii veșnice în Iad ar fi fost de înţeles. Ce a intenţionat însă
biserica prin vehicularea unui astfel de concept rămâne subiectul uimirii și
dezbaterii. Să fi încercat biserica să îi înspăimânte pe oameni și astfel să îi
facă să se întoarcă la Dumnezeu? Să fi încercat să genereze o criză cumplită a
sufletului uman pentru ca apoi să îi vândă indulgenţe pe această temă? Să fi
fost ea însăși victima propriilor tradiţii și izvoare și să se fi tăiat singură
cu sabia pe care o mânuia? Oricare ar fi explicaţia, efectul a fost cum nu se
poate mai de nedorit și, sperăm, mai contrar intenţiei sale. Din toată această
reprezentare a răului și a urmărilor lui prin conceptul Iadului, concluzia
cu care a rămas omul a fost aceea a unui Dumnezeu crud fără măsură și fără
egal, un fel de monstruozitate cum numai în imaginaţia demonică a celor străini
de Dumnezeu s-ar putea găsi. Iadul nu l-a condus pe om la concluzii despre
răutatea proprie, ci, straniu, dar logic în același timp, despre Dumnezeu. Așa
rău cum este el, omul nu ar tortura sau pedepsi niciodată în felul în care
ideea Iadului prezintă asemenea lucruri. Întotdeauna va fi așa: natura omului
se va îngrozi și va sta departe de un Dumnezeu care ar promova așa ceva."
Dumnezeu
să vă binecuvânteze cu dragoste adevărată pentru adevăr! În numele Fiului său
mă rog pentru voi, Amin!
|
