"Corecțiile (falsurile)" eretice din secolul II

  

"Corecțiile (falsurile)" eretice din secolul II

 

De ce au ales unii dintre liderii creştini din secolul II să reformuleze unele fraze din Biblie?

 

Problema este veche

 

Avertizări şi mărturii din interiorul creştinismului

- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)

- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)

- condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)

- Apostolul Ioan avertiza că unii s-au rupt de la ei şi vorbesc în felul lumii, nu despre un Dumnezeu Tată şi Fiul Său, ci despre un dumnezeu inventat, antichristic, care nu era Tată şi nu avea Fiu. Aceştia nu credeau nici în Tatăl, nici în Fiul aşa cum se cuvenea, ci au adaptat forma lor de creştinism la vederile filozofice dualiste anti-iudaice din acea vreme, fapt pentru care lumea îi asculta. Astfel, aveau mai mult succes cu noua teologie eretică, care a afectat şi copierea corectă a textelor; fiind mai mulţi, Bibliile stâlcite făcute de ei s-au impus (1Ioan 2:22, 4:5). Prologurile anti-marcionite scrise la Evanghelii în secolul II şi alte surse creştine timpurii din secolele II şi III, ne arată că un anume Marcion din Pont, mai exact din oraşul Sinope, care era fiu de episcop, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unui grup eretic din sânul creştinilor din acel timp şi s-a apucat să modifice copios, orice document creştin al Noului Testament.

- Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor biblice: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi, cea mai coruptă Biblie a fost cea produsă de biserica lansată de Marcion

- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt binevăzut astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care ajustează scrierea (cu sensul: o îndreaptă spre credinţa lor, nota mea), sau chiar din cauză că sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere (cu sensul: o revizuiau, nota mea)" Contra lui Celsus

- Mărturia din Codex Vaticanus Grecesc (cea mai veche Biblie completă), într-o nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"

Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului

Bibliotecarul Celsus din celebra Bibliotecă din Efes îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult", iar teologul creştin Origen recunoaşte asta (Contra lui Celsus)

 

Din păcate Biblia a fost alterata pe alocuri, şi sunt multe mărturii în acest sens. Vă dau aici câteva exemple clare: episcopul AMBROZIU DE MILAN, 330-397, în Exaemeron III, 5, 20, este critic referitor la textul tradus de cei LXX şi cunoaşte mai multe locuri schimbate, decât cele 13 menţionate în tradiţia rabinică. El mărturiseşte astfel "Putem constata cu ușurință că cei LXX de traducători ai textelor Scripturii în grecește au făcut numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe completări pe alocuri." De ce era aşa de uşor de demonstrat acest lucru? Din pricina textului ebraic existent în Hexapla şi alte surse. Apoi, avem mărturia episcopului EPIFAN DE SALAMINA (310-403), în De Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242, care ne spune cu nonşalanţă că traducătorii de la LXX fie au eliminat, fie au adăugat anumite cuvinte:"... acolo unde era adăugat un cuvânt, toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. (...) Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...). 

Practica aceasta a fost recomandată şi de anumiţi lideri creştini, cum ar fi episcopul AUGUSTIN DE HIPPONA, fost maniheist, care îndemna la schimbarea versetului de la Ioan 17:3 de la fraza originală: „Și aceasta”, adaugă Isus, „este viața veșnică, ca să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” 

”Ordinea potrivită a cuvintelor este (spune Augustin în mod fals): „Ca să Te cunoască pe Tine și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis, ca singurul Dumnezeu adevărat”. Prin urmare, Duhul Sfânt este înțeles și el, pentru că El este Duhul Tatălui și al Fiului, ca iubire substanțială și consubstanțială a ambilor. Căci Tatăl și Fiul nu sunt doi dumnezei, nici Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt nu sunt trei dumnezei; dar Treimea însăși este singurul Dumnezeu adevărat.” 

Sursa despre modificarea speculatorie propusă de Augustin o putem găsi în cartea Părinții Niceni și Post-Niceni, seria 1, vol.7, Sf. Augustin: Prelegeri sau Tractate despre Evanghelia După Sfântul Ioan, tratat CV, capitolul XVII.1-5, paragraful 3, tradus în engleză de reverendul John Gibb, D.D. Din fericire, Ioan 17:3 a scăpat nevătămat, dar există multe astfel de fraze schimbate, cele mai celebre şi din păcate încă necunoscute de mulţi fiind Matei 28:19 "în Numele Meu" şi Ioan 1:1 "şi Fiul a fost Cuvântul".

 

Pentru cei interesaţi, dacă nu aţi făcut-o, vă recomand neapărat să citiţi mărturia lexicoanelor şi a enciclopediilor despre perioada gnostică, Wikipedia abundă în acest subiect. În prologurile Anti-marcionite din secolul II se arată clar cine sunt autorii Evangheliilor (fiind autor Marcu la Evanghelia după Marcu). Dar se arată şi ceva interesant, că au apărut rebeli şi poziţia apostolului Ioan faţă de rebelii, care au contestat autoritatea apostolică. În scrierile sale, apostolul Ioan notează acest aspect. Din păcate, aşa cum arată şi Tertullian, pe timpul împăratului Traian a avut loc prima diviziune de seamă în sânul Creştinătăţii de atunci, când o parte dintre greci şi-au făcut o "biserică" care denigra iudaismul, pe Moise şi scrierile din Vechiul Testament, precum şi pe Dumnezeul prezentat în ele... Rebeliunea s-a extins până în Corint, după cum vedem din Scrisoarea lui Clement Romanul şi a fost exportată de Marcion în multe locuri.

Lexicoanele menţionează o mare anatemă între anii 130 - 140, când această biserică de orientare anti-iudaică (gnostică) a excomunicat bisericile care i se opuneau. Enciclopediştii arată că în această perioadă au apărut şi aşazisele "corecţii catolice", prin care unii încercau să facă textul biblic în aşa fel, ca să le susţină părerile. Origene (sec II-III) face o declaraţie socantă în legătură cu acel timp : „E un fapt binevăzut astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care ajustează scrierea (cu sensul: o îndreaptă spre credinţa lor, nota mea), sau chiar din cauză că sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere (cu sensul: o revizuiau, nota mea)" Contra lui Celsus. 

Din cauza aceasta - după Conciliul de la Antiochia 267 - liderii bisericii l-au însărcinat pe eruditul Lucian De Antiochia (sec III-IV) să redacteze un text credibil al Bibliei, eliminând ereziile din text, ceea ce a şi făcut, această Biblie fiind cunoscută ca o versiune anti-trinitară, care s-a pierdut. Cert este că avea un alt text la Matei 28:19 şi posibil şi la Ioan 1:1, ceea ce arată de ce nu s-a păstrat prima filă din Evanghelia după Ioan, din Biblia lui Wulfilas şi alte Biblii asemănătoare. Deoarece gnosticii nu credeau că Isus este Fiul lui Dumnezeu, ci Dumnezeu însuşi a venit din cer, e foarte posibil ca ei să fi fost primii care au falsificat Ioan 1:1, în avantajul doctrinei lor. În această perioadă a secolului II, sectanţii gnostici au rescris toate evangheliile, mixându-le cu diferite falsuri, aşa cum se vede şi în colecţia de papirusuri numite "Evanghelia Egerton" (British Library Egerton Papyrus 2), găsită în Egipt și vândută Muzeului Britanic în 1934; fragmentele de text ce conţin rescrierea diferitelor texte ale Noului Testaent sunt acum datate chiar la sfârșitul secolului al II-lea e.n.

Într-o bibliotecă gnostică coptă (egipteana veche) descoperită la Nag Mammadi în Egipt, s-a descoperit o copie a Noului Testament, având tendinţe gnostice. Însă din această copie, care este datată în secolul II, s-a eliminat scena agoniei din Grădina Ghetsimani (Luca 22) şi sună altfel la Ioan 1:18.

 Ioan 1:1 transliterat din greacă este: en (la) archē (început) ēn (era) ho lógos (cuvântul) kai (şi) ho lógos (cuvântul) ēn (era) pros ton (cu) theón (dumnezeu) kai (şi) theós (dumnezeu) ēn (era) ho logos (cuvântul). Este evident că Ioan 1:1 în această formă nu are logică. Dacă ne gândim la o semnificaţie literală, la început era „litera” sau „sunetul” şi apoi „cuvântul”. Deci nu putem lua "cuvântul" în cauză ca fiind ceva literal, ci mai degrabă ca fiind o poreclă (supranume) a Fiului lui Dumnezeu; adică Fiul lui Dumnezeu a fost poreclit (supranumit) "Cuvântul". 

În cazul de faţă, dacă acest "Fiu" ar fi fost Dumnezeu, ca şi Dumnezeu Tatăl, ar exista doi Dumnezeu, ceea ce contravine afirmaţiei clare din Exodul 20, reconfirmat în Ioan 17:1-3. Aşadar, când un cuvânt sau un grup de cuvinte nu se armonizează cu contextul din care face parte, este destul de probabil că s-a produs o stâlcire a textului, cu sau fără intenție, în procesul de copiere.

Unul dintre traducătorii Noului Testament, Johann Crell, a susţinut că în timpul copierii textului (posibil în secolul II) a fost ”confundată” o literă, ceea ce a schimbat complet înţelegerea textului. De frica persecuţiei, ca să nu fie prinşi, creştinii din secolul II şi III au început să scrie unele cuvinte codat. Se ştie că în secolul II şi III anumite cuvinte se scriau prescurtat (în două litere, forma de prescurtare fiind numită „nomina sacra”), iar theos şi huios erau foarte uşor de falsificat dacă cineva ar fi dorit, ca să se ajungă din "kai (şi) huiós (fiul) ēn (era) ho logos (cuvântul)" la "kai (şi) theós (dumnezeu) ēn (era) ho logos (cuvântul)." După cercetările făcute, am ajuns la stadiul în care mă găsesc în faţa a două rute pe care le consider plauzibile, faţă de ceea ce s-ar fi putut întâmpla în cazul de la Ioan 1:1.

Rută posibilă

Din pricina celor scrise la Exod 20 şi Ioan 17:1-3, este îndoielnic ca apostolul Ioan ar fi scris “kai Theos en ho Logos” (şi Dumnezeu era Cuvântul) la finalul versetului din Ioan 1:1, creând o propoziţie atât de ambiguă. De ce n-ar fi scris pur şi simplu “kai Huios en ho Logos” (şi Fiul era Cuvântul)? Există posibilitatea ca această frază “kai Huios en ho Logos” (şi Fiul era Cuvântul) să fi fost simplificată la forma de nomina sacra în secolul II, creându-se acel “γς” cu liniuţă deasupra = o prescurtare ce apare şi în alte manuscrise pentru cuvântul “υίος”. Apoi, este posibil ca de la această prescurtare să se fi ajuns la forma ”θς” (cu o liniuţă deasupra, specifică formelor nomina sacra), din pricină că a fost confundată mai târziu prima literă - ca o eroare simpla de transcriere în traditia (“γς” / “θς”; “γς” = prescurtare in manuscrisul original de la “υίος”; ”θς” = prescurtare in manuscrisul original de la “θεός”). Acest lucru pare posibil, dar este mai puţin probabil, având în vedere marea pepiniera de falsuri create în secolul II. Deci, bănuiala ar cădea în prima fază pe o falsificare intenţionată a literei, pentru a se susţine că Logosul a fost Dumnezeu şi nu Fiul lui Dumnezeu, exact ce doreau sectele care urmau ruta de interpretare trasată de gnostici. Vă doresc succes şi împlinire în cercetările pe care le faceţi şi toate să fie spre slava lui Dumnezeu!

Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!

Pentru o TREZIRE ADEVĂRATĂ citeşte serios Biblia, roagă-te să o înțelegi corect și apoi aplică tot ce ai învățat în viața ta.

Dacă vrei să colaborăm pentru a ajuta pe semeni să-l cunoască mai bine pe singurul Dumnezeu adevărat și pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:3), lasă-mi un mesaj la comentarii sau în e.mail (yaniro11@yahoo.com).

CUM ERA IOAN 1:1 ÎN NOMINA SACRA?

                       IOAN 1:1 ÎN NOMINA SACRA 

– O NOUĂ TEORIE DESPRE O VECHE REDARE

 

La o înlocuire simplă a unui cuvânt din Ioan 1:1 se poate observa şi mai clar, cât de dificil de înţeles este acest verset:

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.” Biblia Ortodoxă

La înlocuirea unui cuvânt avem:

La început era Îngerul și Îngerul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Îngerul. – Nonsens!

Şi acum să înlocuim două cuvinte:

La început era Eva și Eva era la Adam și Adam era Eva. – Nonsens!

 

Totuşi, există în laboratoarele evaluării textuale, ceva care ne-ar putea ajuta. În practica scribală creștină, nomina sacra (singular: nomen sacrum din latinescul nume sacru) este abrevierea mai multor nume sau titluri divine care apar frecvent, în special în manuscrisele grecești ale Bibliei. Un nomen sacrum constă din două sau mai multe litere din cuvântul original cuprinse de o linie superioară.

 

Nomina sacra sunt observate în mod constant chiar și în cele mai vechi scrieri creștine existente, aproximativ în secolul al II-lea, practica fusese deja stabilită de ceva timp.

         

În sistemul nomina sacra care a ajuns să prevaleze, abrevierea este prin contracție, adică se folosesc prima și ultima literă (cel puțin) a fiecărui cuvânt. În câteva cazuri timpurii, se vede o practică alternativă de abreviere prin suspendare, ceea ce înseamnă că sunt folosite inițialele a primelor două litere (cel puțin) ale cuvântului; de exemplu, versetele de început ale Apocalipsei din 𝔓18 scriu Ἰησοῦς Χριστός (Iisus Hristos) ca ΙΗ ΧΡ. Contracția a oferit însă avantajul practic de a indica cazul substantivului prescurtat. Sursa Wikipedia

 

La începutul secolului II, bătrânul Apostol Ioan avertiza că unii s-au rupt de la ei şi vorbesc în felul lumii, nu despre un Dumnezeu Tată şi Fiul Său, ci despre un dumnezeu inventat, antichristic, care nu era Tată şi nu avea Fiu. Aceştia nu credeau nici în Tatăl, nici în Fiul aşa cum se cuvenea după tradiţia apostolică, ci au adaptat forma lor de creştinism la vederile filozofice dualiste anti-iudaice din acea vreme, fapt pentru care lumea îi asculta. Astfel, aveau mai mult succes cu noua teologie eretică, care a afectat şi copierea corectă a textelor biblice; fiind mai mulţi, Bibliile stâlcite făcute de ei s-au impus (1Ioan 2:22, 4:5). Prologurile anti-marcionite scrise la Evanghelii în secolul II şi alte surse creştine timpurii din secolele II şi III, ne arată că un anume Marcion din Pont, mai exact din oraşul Sinope, care era fiu de episcop, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unui grup eretic din sânul creştinilor din acel timp şi s-a apucat să modifice copios, orice document creştin al Noului Testament, acuzându-i pe ceilalţi creştini, că ele nu au fost redate „corect”.

 

În Prologurile anti-marcionite autorul lor susţine că acest Marcion, s-a dus cu anumite scrisori din partea unora (probabil din grupul schismatic) să le discute cu apostolul Ioan, care aşa cum era de aşteptat n-a dorit nici un dialog, ci l-a dat afară - a se compara cu textul de mai jos:

2 Ioan 1:9. Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.

10. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: "Bun venit!"

11. Căci cine-i zice: "Bun venit!", se face părtaş faptelor lui rele.

 

Este foarte probabil că nici Evanghelia după Ioan n-a scăpat din acest tăvălug al aşazisei „corectări”, existând diferite versiuni ale ei. Se ştie că unii dintre aceşti aşazişi gnostici, accceptau doar Evanghelia după Ioan, foarte probabil în forma ei corectată, unde la Ioan 1:18 aveau o altă redare, în loc de Fiul, existând un alt cuvânt, inventat de ei:

 Ioan 1:18 Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Dumnezeul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.

 

Este posibil să se fi întâmplat aşa ceva şi la versetul din Ioan 1:1? În munca laborioasă a evaluării textuale – numită critică de text – se ştie că, atunci când un cuvânt sau un grup de cuvinte nu se armonizează cu contextul, este foarte probabil că s-a produs o stâlcire a textului original, intenționată sau nu, în procesul de copiere a textului autograf. Cu privire la Evanghelia după Ioan s-a observat că de-a lungul timpului au apărut anumite variaţii în textul manuscriselor biblice ioanine, despre care încă se discută, pentru a se stabili, care sunt cele originale.

 

În timpul dezbaterilor din perioada Reformei, un teolog german pe nume Johann Crell (cunoscut ca şi Johannes Crellius 1590 - 1633) aflase că în timpul copierii Evangheliei după Ioan în secolul II, s-a ”confundat” o literă, ceea ce a schimbat cazul de înţelegere a versetului. Posibil ca acest Crellius să fi auzit sau citit ceva vag în acest sens, dintr-o anumită sursă şi a dedus că din „şi Cuvântul era al lui Dumnezeu” s-a ajuns la „şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1c), adică din grecescul theou s-a ajuns la theos.

 

Există şi o altă ipoteză, mai probabilă, cea a unei înlocuiri intenţionate de literă şi astfel Ioan 1:1 să fi fost  falsificat în secolul II, de către mişcarea gnostică. În secolul II, din cauza persecuţiei, creştinii scriau codat, pentru a nu fi demascaţi. Ei foloseau o formă de scriere numită "nomina sacra", prin care numele şi anumite cuvinte erau prescurtate, pentru a nu le da persecutorilor motiv să confişte acele scrieri. Astfel cuvântul theos (dumnezeu) şi huios (fiul) era redus la două litere, marcate cu o bară (liniuţă) deasupra. După ce gnosticii au schimbat prima literă, făcând din huios (Fiul) theos (Dumnezeu), textul autentic a fost alterat serios şi astfel înţelegerea corectă a versetului a devenit neclară. Însă reânlocuind cuvântul Fiul, versetul redevine logic, cu un mesaj clar în context şi în armonie cu tot ce spune Evanghelia.

Sfânta Evanghelie după Ioan 1:

1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Fiul era Cuvântul.

 

În secolul IV AD, folosirea nominei sacra a încetat deoarece Împeriul Roman adoptase o altă politică faţă de creştinism şi deţinerea scrierilor creştine considerate sfinte nu s-a mai considerat o crimă împotriva statului.

 

Mai jos puteţi vedea un exemplar ce conţine forma nomina sacra, din Evanghelia după Ioan, capitolul 1.

Să ne uităm la Ioan 1:1 în forma nomina sacra

Se știe de mult că anumite cuvinte au fost combinate de primii creștini, aceste cuvinte fiind numite de experți Nomina Sacra. Schimbând o literă a cuvântului prescurtat scris sub forma Nomina Sacra (din greșeală sau intenție), expresia capătă un cu totul alt sens.

De exemplu, în textul din secolul al IV-lea numit Codex Sinaiticus, 2 Petru 1:1 are cuvântul „kyrios” în forma Nomina Sacra:

Simon Petru, slujitorul și apostolul lui Isus Hristos, celor care au dobândit o credință la fel de prețioasă ca a noastră în adevărul Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos:

Cu toate acestea, în textul secolului al V-lea numit Codex Alexandrinus, cuvântul theos (dumnezeu) este deja prezent și a rezultat această versiune:

Simon Petru, slujitorul și apostolul lui Isus Hristos, celor care au dobândit o credință la fel de prețioasă ca a noastră în adevărul Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos:

Deci, este foarte posibil ca asta să fie de fapt ceea ce sa întâmplat și în Ioan 1:1.

În textele biblice antice, cuvântul Υἱός (Huios – însemnând: Fiul) este prescurtat ca ΥΣ, aceasta este forma „Nomina Sacra”. În mod similar, cuvântul Θεός (Theos – care înseamnă „Dumnezeu”) este prescurtat ca ΘΣ în forma Nomina Sacra. Rețineți că ambele cuvinte se termină cu litera Σ și doar prima literă trebuie schimbată.

Dacă Ioan 1:1 avea cândva cuvântul ΥΣ (Fiu), atunci acesta este ceea ce spunea textul original:

Ioan 1:1 La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu și Fiul era Cuvântul.

Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!

Pentru o TREZIRE ADEVĂRATĂ citeşte serios Biblia, roagă-te să o înțelegi corect și apoi aplică tot ce ai învățat în viața ta.

Dacă vrei să colaborăm pentru a ajuta pe semeni să-l cunoască mai bine pe singurul Dumnezeu adevărat și pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:3), lasă-mi un mesaj la comentarii sau în e.mail (yaniro11@yahoo.com).

TOATE manuscrisele biblice vechi omit textul din 1 Ioan 5:7, introdus la ordinul papei

 Texte false pentru predici false

Traducătorul Viorel Rațiu spunea că textul din 1 Ioan 5:7, a fost introdus de Erasmus din Rotterdam, la ordinul papei.

Când nu se folosesc texte biblice autentice, predicile vor fi neautentice, false.

 

Există dovezi textuale clare împotriva unor cuvinte introduse la

1Ioan 5:7.

 

 

Autenticitatea unui text discutat este:

1 Ioan 5:7 VDC

(Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și acești trei una sunt.)

 

Acest text lipsește din:

• TOATE manuscrisele biblice grecești, cu excepția a opt minuscule medievale târzii (de după anul1300).

• TOATE manuscrisele biblice aramaice (siriace) catalogate până în prezent, care conțin textul din 1 Ioan 5

• TOATE manuscrisele copte, etiopice, georgiane, arabe și slave din 1 Ioan 5 şi din cel mai vechi text biblic latin al Vulgatei

• TOATE  manuscrisele familiei biblice a majorității bizantine de dinainte de 1300, inclusiv TOȚI lecționarii

• LIPSEŞTE CU TOTUL în scrierile autorilor creştini timpurii: Irineu, Tertulian, Hippolit, Origen, Faustinus, Ilary, Lucifer, Atanasie, Busuioc, Ambrozie, Didim, Epifanie, Hrisostom, Ieronim, Augustin

 

Israelul credincios a avut un singur Dumnezeu adevărat și El a fost întotdeauna un singur Dumnezeu, numit „YHWH” în ebraică, Iehova), Tatăl lor din ceruri – (Deut. 6:4, 5; Isaia 64: 8; Ps. 83:16-18). Acesta este conceptul cunoscut sub numele de monoteism (însemnând „o singură persoană este Dumnezeu”).

 

Mărturii ale cercetătorilor

 

„Religia [Vechiului Testament] și a iudaismului este monoteistă și personală. 1. În [Vechiul Testament] cuvintele el, eloah și elohim, din rădăcini înrudite, sunt denumiri generice ale lui Dumnezeu. Alături și alternând cu ei se află numele individual, personal, Yahweh [Iehova]”. - Noul Dicționar Internațional al Teologiei Noului Testament, vol. 2, p. 67.

 

„Vechiul Testament este strict monoteist. Dumnezeu este o singură ființă personală. Ideea că acolo se găsește o trinitate... este cu totul lipsită de temelie.” 1-6 Profesorul de istorie bisericească L. L. Paine

 

 „De la bun început, desigur, creștinii nu numai că au crezut în Dumnezeu în sensul în care au crezut evreii, ci au crezut și în Isus Hristos.” - p. 38, A Short History of Christian Doctrine, Bernard Lohse, 1985, Fortress Press.

 

 Aceasta a fost, deci, credința pe care Isus a transmis-o apostolilor săi. Acesta este adevărul pe care apostolii l-au transmis adepților lor (care au trăit și au predat același concept până cel puțin în anul 150 d.Hr.).

„La început, credința creștină nu a fost trinitariană... Nu a fost așa în epoca apostolică și sub-apostolică, așa cum se reflectă în NT [Noul Testament] și în alte scrieri creștine timpurii.” - Enciclopedia Religiei și Eticii, Hastings.

„În această perioadă [secolul I d.Hr.] bisericile erau încă considerate sinagogi, ai căror membri se rugau de trei ori pe zi și posteau de două ori pe săptămână ca evreii... Ei profesau monoteismul în aceiași termeni ca și evreii. .... În cadrul congregațiilor individuale, ei au continuat să gândească, să se certe și să se comporte ca omologii lor evrei.” - pp. 121-122, The Rise of Christianity, W. H. C. Frend (trinitar), 1985, Fortress Press.

 

 Abia la peste 300 de ani de la moartea lui Isus, conceptul de trinitate a fost pe deplin dezvoltat, rafinat și acceptat oficial și în cele din urmă de creștinătate printr-un decret al Bisericii de la Roma.

 

 „Gândirea speculativă a început să analizeze natura divină până când în secolul al IV-lea apare o teorie elaborată a unei triplități în Dumnezeu. În această formă de gândire niceeană sau atanasiană, se spune că Dumnezeu este compus din trei persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, toate la fel de veșnice, puternice și glorioase.” - Encyclopedia Americana, 1944, v. 6, p. 619, „Creștinismul”.

 

Falsul din 1Ioan 5:7 a fost produs în biserica de est (a papei) şi din păcate nu este singurul de acest fel. Pe marginea unui manuscris biblic din secolul VI, cineva a scris cu următorul avertisment usturător: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu lăsaţi textul aşa cum este?"

Slăvit şi onorat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc  şi Fiul său unic-născut, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în veci de veci! Amin!

Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!

Pentru o TREZIRE ADEVĂRATĂ citeşte serios Biblia, roagă-te să o înțelegi corect și apoi aplică tot ce ai învățat în viața ta.

Dacă vrei să colaborăm pentru a ajuta pe semeni să-l cunoască mai bine pe singurul Dumnezeu adevărat și pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:3), lasă-mi un mesaj la comentarii sau în e.mail (yaniro11@yahoo.com).