miercuri, 5 ianuarie 2022

Anul biblic şi zilele lunilor

 
La ora actuală există multe discuţii despre calendarul biblic şi anul biblic. Anul biblic are patru anotimpuri menţionate în Biblie, fiecare anotimp având trei luni, totalul fiind 12 luni, fiecare lună fiind menţionată în Biblie, acestea fiind numerotate de la 1 la 12.
Anotimpurile biblice au câte 91 de zile fiecare, prima lună a fiecărui anotimp având 31 de zile, iar celelalte două, câte 30. Anul astfel compus are 52 de săptămâni şi o zi. Fiecare an și fiecare anotimp a început întotdeauna în a patra zi a săptămânii (miercuri, vorbind după calendarul roman actual), care a fost a patra zi a creației redată în Geneza, ziua în care au fost create luminile de pe cer, arătând anotimpurile, lunile și anii.
Pentru a calcula câte zile are o lună a anului biblic, găsim câteva repere exacte:
Geneza 7: 11. În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.
Geneza 7:24. Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.
Geneza 8: 3. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.
4. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.
Textele de mai sus arată că între data de 17 a lunii a doua şi 17 a lunii a şaptea s-au scurs 150 de zile. Împărţirea celor 150 de zile pe segmente lunare care se armonizează între ele, reiese din următoarea ecuaţie: 13 zile (rămase din luna a doua) + 30 zile (din luna a treia) + 31 zile (din luna a patra) + 30 zile (din luna a cincea) + 30 zile (din luna a şasea) + 16 zile (din luna a şaptea) = 150.
Lunile anului biblic, de la 1 la 12 ar avea următoarele zile: 31+30+30+31+30+30+31+30+30+31+30+30
Dacă am restaura calendarul biblic şi anul biblic, sărbătorile anuale din Biblie ar cădea în perioada anului în care au fost fixate şi nu ar exista nici un fel de decalare sau rămânere în urma; în mod normal, după acest calendar biblic, o sărbătoare fixată trebuie să cadă întotdeauna în aceeaşi zi, în aceeaşi săptămână şi în aceeaşi lună calendaristică din fiecare an.
De exemplu: Dacă un om s-ar naşte primăvara, pe 1 Martie şi această zi ar fi o zi de joi, în fiecare an, 1 Martie ar fi într-o zi de joi. Interesant, nu-i aşa?