Trezirea
din Arad (2007)
(Casa
Luminii)
„In
memoriam”
De
ce doar Aleluia?
Numele
lui Dumnezeu în secolele 1-5 AD
În perioada celui
de-al Doilea Templu, marele preot chema numele lui Dumnezeu de 10 ori la o
sărbătoare anuală, de sărbătoarea Zilei Ispășirii. Și a făcut asta în public.
Adică, toată lumea îl auzea, fiindcă erau zece rugăciuni. Deci vorbele Domnului
nostru Isus din Matei 6:9, nu ar fi spuse la întâmplare. Oamenii din acel timp
auzeau şi astfel cunoşteau Numele lui Dumnezeu. Problema era cea a sfinţirii
lui. Nu poţi sfinţii ceea ce nu cunoşti
şi nu foloseşti.
Trebuie să ne închinăm
lui Dumnezeu Tatăl prin Domnul şi Mântuitorul Isus Christos, care este Regele
şi Marele nostru Preot în faţa Celui Atotputernic. Credincioşii se închină Lui în
duh şi adevăr ÎN FIECARE ZI, prin Marele-Preot Iesus Christos, singurul
Mijlocitor şi Avocat-Apărător al credincioşilor şi nu prin intermediul
icoanelor, statuilor, îngerilor, sfinţilor sau fecioarei Maria (1Timotei 2.5;
Ioan 4:23,24).
Dacă invocăm numele
Domnului Iesus, este nefiresc să nu invocăm şi numele Tatălui, care este
Yehowah. „Aleluia” (a se vedea corul îngerilor şi oamenilor din Apocalipsa
19:1-6) înseamnă „Lăudaţi pe Yehowah”, dar într-o formă prescurtată,
alintătoare. De ce doar Aleluia?
Chestiunea aceasta a fost discutată de un mic grup de reformă (trezire) din
Arad. Necesitatea unei reevaluări de doctrină şi necesitatea unei treziri
autentice a fost prezentată de fratele Viorel Raţiu, la un post de radio local
creştin, iar fratele Iosif Ladar a deschis un site web „Casa Luminii”, prin
care a schiţat aceste necesităţi.
Printre altele, acest
mic grup de reformă (trezire) din Arad, din sânul bisericii baptiste, a vrut să
reactualizeze închinarea către Dumnezeu Tatăl, dorind să-i folosească numele,
dar au întâmpinat o opoziţie crâncenă din partea autorităţilor religioase
baptiste. Datorită acestei opoziţii traducătorul Viorel Raţiu, a fost obligat
să elimine Numele lui Dumnezeu din traducerea Noului Testament, apărut în anul
2007 la Arad, iar Iosif Ladar, a fost nevoit să-şi închidă site-ul, care
promova această reformă (trezire).
Ar
fi putut avea totuşi dreptate?
„Eu voi lăuda pe
Domnul pentru dreptatea Lui şi voi cânta Numele Domnului, Numele Celui Preaînalt.
(Ps.7:17)
Redarea aceasta este
o eroare lingvistică, deoarece Domnul nu este un nume, ci un titlu. Aici
textului ebraic are numele lui Dumnezeu, Iehova, iar prima traducere a textului
în limba greacă (Septuaginta, LXX), are cele patru litere ale numelui scrise în
caractere ebraice vechi. Există multe faxilime din manuscrise secolelor 1-2
care conţin această formă în textul grec al Vechiului Testament.
Chiar dacă n-ar fi, Clement
al Alexandriei (sec. 2-3), autor creştin, scria în cartea sa Stromata, că
numele lui Dumnezeu are patru litere ebraice, atât la evrei cât şi la greci. De
unde ştia asta? Răspunsul îl aflăm de la Ieronim (sec. 4-5), care scrie că în
timpul său numele lui Dumnezeu era prezent în cele mai bune volume grecești.
Desigur, aici vorbește despre volumele Vechiului Testament. Deci, chiar şi
lipsa unor documente, nu ar infirma dovada scrisă, ci ar lăsa-o deschisă, însă
avem atât mărturia autorului cât şi faximile din textele vechi, chestiunea
fiind astfel închisă: EXISTA NUMELE LUI DUMNEZEU ÎN TRADUCEREA GREACĂ A VECHIULUI
TESTAMENT ÎN BIBLIOTECILE CREŞTINILOR GRECI ŞI LATINI.
Dar
care a fost situaţia în Noul testament?
Majoritatea
experţilor ar susţine că Numele lui Dumnezeu n-a existat în Noul Testament.
Totuşi, există dovezi directe, de la rabini evrei, că creștinii greci au
folosit numele lui Dumnezeu, care lasă astfel chestiunea deschisă. Vorbim
despre vechii rabini care sunt în Talmud (secolele 1-2). Pe atunci, foarte
mulţi evrei trăiau alături de greci în Diaspora, dar şi în Galileea, Decapole
şi alte ţinuturi.
Ce nu știa Inchiziția
Baptistă Modernă din Arad?
Că există dovezi
clare în mărturia unor rabini din secolele 1-2, care confirmă prezența numelui
lui Dumnezeu în scrierile creștine greceşti (evanghelii) din primul secol.
În secolul al IV-lea,
Ieronim, autorul traducerii în latină a Bibliei Vulgata, a făcut următoarea
afirmație: „Matei, care se numește și Levi și care a fost vameș și a devenit
apostol, a compus mai întâi Evanghelia lui Hristos în Iudeea în limba ebraică
(...) Cine a tradus-o exact în greacă nu este suficient de cunoscut după aceea.
Cu toate acestea, textul ebraic este păstrat până astăzi în biblioteca din
Cezareea.”
Din păcate, copia nu
a fost păstrată. Deci, cum ar fi folosit Matei citatele din Vechiul Testament
în Evanghelia sa: cu sau fără numele lui Dumnezeu? Pentru că el, ca evreu, a
folosit Vechiul Testament în ebraică.
Bine, posibil, dar
cum rămâne cu creștinii greci? Au folosit și ei numele lui Dumnezeu?
În mod surprinzător,
răspunsul ne este dat de înșiși vechii rabini evrei, care descriu relația care
ar fi trebuit să existe între evrei și Noul Testament, care conținea numele lui
Dumnezeu. Astfel, acești rabini au emis mai multe interdicții clare, după cum
urmează:
Din Talmud Shabbat
Creștinii erau numiți
eretici, conform Talmudului Shabbat și, așa cum este redat cuvântul grecesc
pentru „evanghelie”, acestea erau interdicţiile:
- „Evanghelia” și
cărțile ereticilor (evr. „minim”) nu sunt salvate (în Sabat) de foc; ci ard
împreună cu numele lui Dumnezeu scris pe ele”.
- Rabinul José al
Galileii spune: „În zilele săptămânii, numele lui Dumnezeu sunt tăiate și
ascunse, iar restul sunt arse”.
- Rabinul Tarphon
spune: „Jur pe viaţa copiilor mei că, dacă vor cădea în mâinile mele, le voi
arde împreună cu numele lui Dumnezeu”.
- Rabinul Ismael
spune: „Dacă Dumnezeu ar spune: „Numele Meu, care a fost scris în sfințenie
[adică în „sulul geloziei”, menționat în nr. 4], vedea. 21 și urm.] sunt
spălate cu apă pentru a crea pacea între soț și soție, cu atât mai mult cărțile
ereticilor, care creează vrăjmășie, gelozie și discordie între Israel și Tatăl
său ceresc. (Deoarece cărțile făcute din piei de animale erau scumpe, textul
putea fi spălat, iar deasupra putea fi creat alt text, chiar dacă conținea
numele lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce spune rabinul.)
Conform
interdicțiilor rabinice:
„Așa cum nu sunt
salvate de foc, tot așa nu sunt salvate dacă sunt în pericol de putrezire, sau
dacă cad în apă, sau dacă li se va întâmpla vreo altă nenorocire”.
Prin asta, rabinii
acelui timp, nu numai că nu aprobau salvarea lor de la distrugere, ci din
contră, dădeau mână liberă la distrugerea evangheliilor de limbă greacă, CHIAR
DACĂ AVEAU NUMELE LUI DUMNEZEU PE EI ÎN EBRAICĂ”.
Cum ar ști unii
oameni dintre evrei că numele lui Dumnezeu este în Evanghelie dacă nu este
scris cu litere ebraice? Sau de ce le-ar fi păsat dacă numele lui Dumnezeu ar
fi fost cu litere grecești în Evanghelie? Dar dacă au văzut litere ebraice în
Evanghelii și în alte scrieri și au știut că ele reprezintă numele lui
Dumnezeu, atunci întrebarea pe care au pus-o rabinilor este rezonabilă.
Așa că primii
creștini greci au urmat, de asemenea, modelul de redare a numelui lui Dumnezeu
așa cum îl vedeau în Septuaginta, cele patru litere ebraice antice, Tetragrama.
Odihniţi-vă în pace, frate
Viorel Ratiu şi frate Iosif Ladar. Veţi avea dreptate la înviere.
Lista numelui lui
Dumnezeu în cărţile din Biblie
Numele lui Dumnezeu
apare foarte frecvent în Vechiul Testament, de aproape 7.000 de ori, de aproape
3 ori mai mult decât termenul „Dumnezeu” (Elohim), care apare de 2.570 de ori.
Atunci cum am putea
explica dispariția lui bruscă din lumea credinței?
Este
aceasta lucrarea lui Satana sau o poruncă de la Dumnezeu?
Geneza: 165
Exodul: 398
Leviticul: 311
Numeri: 396
Deuteronom: 550
Iosua: 224
Judecatori: 175
Ruth: 18
1Samuel: 320
2Samuel: 153
1Regi: 257
2Regi: 277
1Cronici: 175
2Cronici: 384
Ezra: 37
Neemia: 17
Estera: 0
Iov: 32
Psalmi: 695
Proverbe: 87
Eclesiastul: 0
Cântarea Cântărilor:
0
Isaia: 450
Ieremia: 726
Plângerile lui
Ieremia: 32
Ezechiel: 434
Daniel: 8
Osea: 46
Ioel: 33
Amos: 81
Obadia: 7
Iona: 26
Mica: 40
Naum: 13
Habacuc: 13
Ţefania: 34
Hagai: 35
Zaharia: 133
Maleahi: 46
De ce a
încetat folosirea şi scrierea numelui lui Dumnezeu în comunităţile greceşti
creştine?
Din scrisoarea lui
Clement Romanul (sec. 1-2) către Corinteni
aflăm că în anumite biserici creştine a început un proces de nesupunere,
vechii prezbiteri ai adunării fiind înlocuiţi cu alţii noi. Răzvrătirea a început
pe baza dorinţei unora de a nu mai fi văzuţi ca o sectă iudaică, desprinsă din
iudaism, datorită căreia trebuiau să plătească şi ei "taxa pe
religie" ca toţi evreii. Aceştia, reformând drastic credinţa creştină şi
scoţând toate conexiunile cu lumea ebraică, au reuşit să prezinte creştinismul
ca un sistem de credinţă ce are valori comune cu lumea politeistă romană, în
care credinciosul se putea închina şi zeilor romani şi însuşi împăratului,
argumentând că ei nu au nici o legătură cu Dumnezeul din Vechiul Testament,
dumnezeul lor fiind un dumnezeu care n-a fost cunoscut lumii până atunci...
Făcând astfel ei au scăpat atât de taxa pe religie, cât şi de toate bănuielile,
nemaifiind acuzaţi de rele contra imperiului şi persecutaţi. La acest grup
sectar se va afilia şi Marcion din oraşul pontic Sinope, fiind fiul unui
episcop al oraşului, ce a intrat în belele, violând o tânără din biserica
locală. Fiind obligat să părăsească casa tatălui său şi oraşul, el îşi găseşte
ţelul în mişcarea în care va ajunge lider şi care va fi numită după numele lui,
el fiind cel mai important corifeu al ei, din acel timp.
Răspunsul la
întrebarea pusă, îl aflăm din cartea "Marcion, ereticul pe care Biserica
îi urmează", dar şi din alte surse timpurii, cum ar fi „Istoria primilor
creştini” de Hegesippus, un evreu creştin din secolul II şi scrierea
„Prologurile anti-marcionite”. Acest eretic pe nume Marcion, este urmat până în
zilele noastre în multe aspecte ale credineţei creştinilor din toate timpurile.
Cum? Cartea relatează cum acest Marcion, un tânăr negustor din oraşul Sinope,
dorind să elenizeze (grecizeze) creştinismul, şi ivindu-se prilejul cu ocazia
rebeliunii lui Bar Kochba, mergea din biserică în biserică ca agent imperial roman.
Aici confisca toate scrierile bisericii şi le ardea public în faţa tuturor
credincioşilor, apoi punea în locul lor scriptura sectei lui, pe care o fondase
în anul 117, după o ceartă cu tatăl său, episcopul oraşului Sinope şi apoi cu
apostolul Ioan la Efes, unde a fost dat afară. Secta marcionită a excomunicat
în anul 130 pe toţi acei creştini care i se împotriveau şi apoi a început un
amplu proces de falsificare a Noului Testament, în paralel cu negarea completă
a Vechiului Testament. O parte din aceste falsuri grosolane încă se găsesc şi
azi în toate Bibliile, cea mai vestită fiind falsificarea lui Ioan 1.1c, unde
în loc de „huios” (fiul) a fost pus „theos” (dumnezeu). În locul lor a fost pus
un text hibrid al Noului Testament, care şi-a păstrat influenţa în multe locuri
unde erau creştini, până în secolul XII. În perioada aceasta tulbure din
secolul II, numele lui Dumnezeu este înlocuit cu Kyrios (Domnul), iar toate
scrierile vechi, care conţineau numele lui Dumnezeu fiind arse. Au scăpat doar
nişte faximile din Vechiul Testament, pe care le avem ca mărturii ale unui text
grec care avea numele lui Dumnezeu în ebraică, numită Tetragaramma (cele patru
litere). Această scriptură falsă era prezentă puternic în multe biserici din
secolul III, Conciliul de la Antiochia (267) fiind nevoită să o refacă,
însărcinându-l pe Lucian al Antiohiei, cu această misiune. Din păcate, această
lucrare fiind catalogată anti-trinitară, a dispărut de pe scena istoriei, după
Conciliul de la Niceea (325). În vest, traducătorul Ieronim a fost însărcinat
să refacă versiunea latină a acestei falsificări, dând naştere versiunii
Vulgata. Episcopul Amrosiu de Milan (+397) era încă obligat să tune şi să
fulgere împotriva marcionismului, iar Episcopul Epifanie de Salamina (403), un
evreu creştin, va scrie o Enciclopedie a tuturor sectelor, ceea ce arată ce
impact puternic au avut sectele din secolul II. Toate aceste traduceri de
corectare a falsurilor marcionite, au fost tentative de reconstituire a
textului, faţă de care ar mai trebui făcute câteva retuşuri importante, cea mai
de seamă fiind refacerea corectă a textului de la Ioan 1:1, care suna astfel:
La început era
Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Fiul era Cuvântul.
Ceea ce avem la ora
actuală în toate Bibliile, este de origine marcionită:
La început era
Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
La finalul acestor
subiecte biblice de importanţă deosebită, am ales o poezie impresionantă despre
Numele lui Dumnezeu, având chiar acest titlu, de pe siteul fratelui Iosif
Ladar, Casa Luminii. Din păcate siteul a fost închis.
În această poezie mişcătoare
despre numele mare, măreţ, sfânt şi scump al lui Dumnezeu, autorul Iosif Ladar,
un baptist din Arad (acum decedat), tratează liric această problemă după cum
urmează:
-
POEZIA
„NUMELE LUI DUMNEZEU”
de Iosif Ladar, autor
baptist (din biserica Sega, Arad)
Astăzi ies la
provocare
Să vă-ncerc cu ceva
... greu,
Şi vă-ntreb dacă
cunoaşte-ţi
Numele ... Lui
Dumnezeu !
Mulţi vorbesc … c-ar
fi-n … uitare
Într-un fel
indiferent
Şi mai spun: … că nu
contează
Cu un aer confident …
Eu observ că-i
nepăsare
Şi nu pot să înţeleg
Cum un NUME atât de
mare
N-are loc în
TESTAMENT!
Este vorba despre …
TATĂL
Domnul Dumnezeul
nost’
Ce-a Lui existenţă
mare
Nu o vede doar … cel
prost!
Adonai, e al Său nume
Spune-o soră… am
reţinut!
Oare ea atât nu ştie
C-Adonai e-un atribut
?
El Shaddai… îmi spune
altul
… Nici acesta n-a
ştiut
Şi acesta este sigur
Un alt mare atribut!
Şi o listă de-alte „nume”
Sunt aduse rând pe
rând.
Fraţilor, acestea
toate
Sunt, doar câte-un
atribut.
Unul singur este însă
Numele Lui Dumnezeu:
Cel cu care se
prezintă
EL, la marele evreu
EL din rug la Moise-i
spuse
IEHOVA, Mă numesc EU
Şi să ştie tot
poporul
Că-n Etern, ... Eu
Sunt, ... mereu
Numele acesta mare
Ce-i al Tatălui de
sus
Este Numele Lui
Veşnic
De la neam la altul
spus
Dar prin ani
traducătorii
L-au pierdut din
conţinut,
De-am ajuns să-I
spunem „Domnul”
Ce nu-i nume,
ci-atribut
Aud des în adunare
„Numele Lui să-L
slăvim”
Care nume, frate
dragă
Dacă noi nici nu-L
rostim?
Suntem prefăcuţi cu
toţii?
Sau fricoşi să ne
numim?
Dacă-a-L său Nume-L
cunoaştem
Dar noi nici nu-L
amintim?
Iar acum findcă-l
cunoaştem
Numele Lui veşnic
Sfânt
Haideţi într-un
singur suflet
Să-l repunem în
…CUVÂNT
În studiile care vor
urma, voi detalia ceea ce acest creştin baptist a schiţat în această poezie, el
folosind o Biblie veche, numită „Biblia Niţulescu”.
Cine a fost dr. Nitzulescu Nicolae?
Nitzulescu Nicolae a
fost profesor de teologie ortodoxă (1837 - 1904).
Studii, activitate,
lucrări
- Colegiul
"Sfântul Sava" din București
- cursuri
universitare la Leipzig (licența în Teologie și doctor în Filosofie (1865).
- A activat ca
profesor pentru studii biblice la Seminarul "Central" din București
(1866-1904).
- A predat Limba
ebraică (1881-1883), Istoria dogmelor și Patrologie (1884-1894), Arheologie
biblică, Isagogie și Exegeza Vechiului Testament (1894-1903), la noua Facultate
de Teologie din București, decan al Facultăţii (I893-1896).
- Autor la: Compendiu
de Istoria Bisericii (până la 1453), Bucureşti, 1875 şi Elemente de Gramatică a
Limbii ebraice, Bucureşti, 1887.
- Colaborator
principal la Sânta Scriptură 1874 de la Iaşi.
- Traducător: Sfânta
Evanghelie tradusă din limba originală, greaca. Tipărirea s-a făcut la
Bucureşti, în 1895, de către Societatea Biblică Britanică. Lucrarea avea numai
cele patru Evanghelii, şi avea 185 pagini, dispuse pe doua coloane.
- Noul Testament şi
Psalmii, în întregime revizuit de N. Niţulescu, au apărut în anii 1893, 1897,
1898, retipărite în 1908, 1909, la Bucureşti în format de buzunar de Societatea
Biblica Britanica şi Străinătate.
- În anii 1906,
1911,1913, 1926 a apărut Biblia completă de N. Niţulescu, ediţii tipărite de
Societatea Biblica Britanica şi Străinătate având Numele lui Dumnezeu în
Vechiul Testament, excepţie făcând anul 1921, când editorii au înlocuit Numele
lui Dumnezeu cu Domnul.
- Traducerea
Nitzulescu conţine adevăruri exact traduse despre Numele lui Dumnezeu, care
ulterior au fost eliminate la ordinul liderilor bisericeşti, din diferite
considerente religioase, care toate s-au dovedit a fi greşite.
De ce să perpetuăm o eroare?
Numele lui Dumnezeu
apare de circa 7000 de ori în Biblia ebraică (Vechiul Testament). Dacă Numele
lui Dumnezeu nu este “Domnul” (Adonai în ebraică), ci Yehowah (Iehova), de ce
să perpetuăm o asemenea eroare? Domnul (Adonay) este un titlu şi atribut, ce
însoţeşte foarte rar numele lui Dumnezeu, ca şi în cazul Ţefaniah 1:7, Obadiah
1:1, Habaccuc 3:19, Amos 1:8, etc.. Expresia Adonay (Domnul), n-a fost la modă
în perioada Vechiului Testament. Titlul Adonay – adică „Domnul” apare doar de
40 de ori în Vechiul Testament în comparaţie cu Numele lui Dumnezeu „YEHOWAH”
(Iehova) care apare de 6 973 de ori. Vedem de aici că evreii din antichitate au
fost pur şi simplu îndrăgostiţi de folosirea numele lui Dumnezeu. De asemenea,
titlul Elohim – adică „Dumnezeu” apare
de 2 605 ori, cu mult sub folosirea Numelui lui Dumnezeu.
Când a venit vorba de
pronunţia Numelui lui Dumnezeu, de-alungul timpului, mulţi savanţi – indiferent
din ce popor al lumii au fost, au agreat forma pe care o avem şi noi, Iehova,
având diferenţe minore de o literă sau două, deoarece este cea mai răspândită,
sună frumos şi este foarte veche. Un cercetător grec pe nume M. Kyriakis a
găsit în literatura greacă forme foarte apropiate de Iehova în scrierile din
secolele I-III, cum ar fi "Ιεωά"
(Ieōa).
Restabilirea numelui mare,
măreţ, sfânt şi scump al lui Dumnezeu în Bibliile româneşti a existat de mult
timp, proces pe care trebuie să-l apreciem şi să-l ducem mai departe,
clarificându-l cât mai corect posibil.
Iată o listă parţială
a Bibliilor vechi româneşti în care a fost redat sau menţionat Numele lui
Dumnezeu:
- Pralia de la
Orăştie
Palia de la Orăștie -
mai demult Oroșteiu - este descris ca „un monument al limbii române”, fiind prima
traducere parțială a Vechiului Testament în limba română, în anul 1582.
- Biblia de la 1705
Ediţie necunoscută,
posibil o variantă a Bibliei de la București (1688), a lui Șerban Cantacuzino
sau o continuare a Praliei de la Orăştie
- Biblia de la Blaj
(doar nota de subsol)
Biblia de la Blaj a
apărut la 1795 şi a fost tradusă de Samuil Micu-Klein
Biblia de la Pesta,
1873
- Biblia de la 1873,
a fost tiparita la Pesta prin Victor Hornyanszky în limba romana veche
publicata de Societatea Biblica pentru Britania si Strainatate.
- Biblia de la Iaşi,
1874
A apărut la Iaşi, în
anul 1874, fiind tipărită în două ediţii.
Noul Testament cu
Psalmii, ediţie de buzunar, având Numele lui Dumnezeu în Psalmi, editat în
1877, de SBB.
Societatea Biblică
Britanică Şi Străină (prescurtat SBB) este o societate biblică nondenominatională.
Ea este membră a Alianței Biblice Universale. A fost fondată pe 7 martie 1804,
în special, de William Wilberforce și Thomas Charles.
William Wilberforce
(24 august 1759 – 29 iulie 1833) a fost un politician britanic, filantrop și
lider al mișcării de abolire a comerțului cu sclavi. A fost membru al Bisericii
Angliei (Biserica Anglicană). Biserica Angliei este biserica creștină stabilită
în Anglia și biserica-mamă a comuniunii anglicane internaționale. Își urmărește
istoria până la biserica creștină înregistrată ca existentă în provincia romană
a Britaniei până în secolul al III-lea și la misiunea gregoriană din secolul al
VI-lea în Kent condusă de Augustin de Canterbury.
Thomas Charles (14
octombrie 1755 – 5 octombrie 1814) a fost un cleric metodist calvinist galez de
o importanță considerabilă în istoria Țării Galilor moderne.
Numele lui Dumnezeu a
mai apărut în:
- Biblia de la 1906
- Biblia de la 1911
- Biblia de la 1913
- Biblia, Sfânta
Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, 1921 (N. Nitzulescu, menţionare)
- Biblia de la 1926,
fiind ultima Biblie cu numele lui Dumnezeu, editat în textul biblic, până la
Revoluţie (1989).
Slavă lui Dumnezeu,
după Revoluţia din 1989 au apărut din nou Biblii cu Numele lui Dumnezeu în
limba română.
De
ce nu are versiunea lui Dumitru Cornilescu Numele lui Dumnezeu?
Biblia Cornilescu din
1924 (are numele lui Dumnezeu doar la notă), Numele lui Dumnezeu fiind eliminat
din versete nu din raţiuni teologice, ci economice. Dumitru Cornilescu fiind
întrebat „De ce aţi scos Numele lui Dumnezeu din Biblie?” Traducătorul a
răspuns: „Ca să se vândă mai bine la fraţii ortodocşi.” (Sursa traducătorul
Viorel Raţiu, Arad).
Singurii care au
rămas pe poziţie şi nu au dat înapoi, pentru a înlocui Numele lui Dumnezeu cu
Domnul, au fost cei din cultul Martorii lui Iehova. Din fericire, în ultimul
timp au început să reapară dorinţe şi la membrii celorlalte culte de a avea
Biblii cu Numele lui Dumnezeu, în spaţiul românesc şi fie ca bunul Dumnezeu să
le binecuvânteze aceste dorinţe. Totuşi sunt şi acum lideri religioşi înfocaţi,
care încă mai prigonesc Numele lui Dumnezeu şi prigonesc pe traducătorii care
şi-au permis să repună Numele lui Dumnezeu în Biblie, fără acordul lor. Un
traducător mărturisea că după ce a repus Numele lui Dumnezeu în textul biblic,
a fost somat de liderii din cultul său (el fiind baptist vechi de România) să
renunţe fie la Numele lui Dumnezeu, fie la cult. Din păcate el a renunţat la
Numele lui Dumnezeu şi a făcut pe placul celor din cult. Părerea multora este că nu se poate face o „trezire
finală” sau o „reformaţiune finală” - dacă vă place să o numiţi astfel, fără a
repune Numele măreţ al lui Dumnezeu la locul lui de renume, slavă, laudă şi
sfinţire în Biblie şi prin ea în vieţile credincioşilor.
Dacă sunteţi de acord
cu regele David, psalmistul psalmiştilor şi cu Domnul şi Mântuitorul nostru
Iisus Hristos, spuneţi un „Amin! Aleluia!” după ce veţi citi următoarele:
"Să
laude oamenii Numele Tău cel mare şi înfricoşător, căci este sfânt! (Psalmul
99:3)
Şi eu zic: Amin!
Aleluia!
”Tatăl
nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău! Vie împărăţia Ta! Facă-se
voia Ta!” (Matei 6:9)
Chiar şi îngerii zic:
Amin! Aleluia! (Apocalipsa 19.)
