Elenismul în iudaism și creștinism
Unii rabini evrei eleniști din secolul al III-lea î.Hr. până în secolul al I-lea d.Hr. au susținut o teologie foarte asemănătoare cu cea a lumii politeiste, cum ar fi Ben Sira și Filon din Alexandria, în Egipt, unde au fondat o școală a acestei teologii. Rabinul Ben Sira a spus că se închina Arhanghelului Mihail pentru că acesta era conducătorul (prințul) invizibil al lui Israel, probabil referindu-se și presupunând că Iosua s-a închinat unui înger special în timpul cuceririi Canaanului (Iosua 5:14). Prin urmare, rabinul Filon îl numește pe Mihail un „al doilea zeu” (deuteros theos), după Dumnezeu Creatorul. Criticii istorici susțin că creștinii care au citit cărțile acestor rabini eleniști au adoptat aceste „erezii”, adică au crezut că Hristos putea fi numit „dumnezeu” și merita închinarea cuvenită unui „dumnezeu”. Prin urmare, pentru a face această idee biblică, în secolul al II-lea, gnosticii au rescris sintagma „și Fiul era Cuvântul” din Ioan 1:1 în „și Cuvântul era Dumnezeu”, iar această interpretare a orientării rabinico-elenistice a supraviețuit până în zilele noastre prin această mică, dar semnificativă modificare textuală (ceea ce academicienii numesc „interpolare stilistică”).
Treptat, această cristologie a subordonării – care este evidentă din primii apologeți (de exemplu, Iustin Martirul), discursul (Oratio) împăratului Constantin la Conciliul dela Niceea 325 și o scrisoare importantă a lui Eusebiu – a fost înlocuită de o cristologie care a mers paralel cu ea, proclamând deofiița (dumnezeirea lui Hristos) într-o formă modalistă (vezi controversa patripasiană), dar care a fost condamnată de Conciliul de la Antiohia din 267. În cele din urmă, în 325, s-a ajuns la un compromis la Niceea (întrucât patripasienii erau mai numeroși) și cuvântul „deoființă”, care fusese anterior contestat (respins) la Conciliul de la Antiohia, a fost inclus în crez. Falsificarea textului din Ioan 1:1c din „și Fiul era Cuvântul” în „și Cuvântul era Dumnezeu” a cauzat multă confuzie în creștinism. Și din cauza textului falsificat, anumite versete biblice nu au fost înțelese corect, cum ar fi Ioan 20:28. Care este interpretarea corectă a versetului din Ioan 20:28?
Expresia „Domnul meu și Dumnezeul meu” din Ioan 20:28 este incompletă în sine, așa că contextul trebuie considerat în ansamblu. Pentru a nu greși în interpretare, cum ar trebui să înțelegem exclamația apostolului Toma, ce a vrut să spună?
1. Ca predicat? - „Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!”
2. Ca afirmație? - „Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu, care ai înviat din morți!”
3. Sau ca o exclamație de uimire? - „Domnul meu și Dumnezeul meu (adică Dumnezeu Tatăl), Tu L-ai înviat cu adevărat din morți!” Adică, apostolul Toma nu se referea deloc la Isus, ci la Dumnezeu Tatăl, deci cuvântul în cauză, cuvântul găsit în Ioan 20:28, se referă strict la Dumnezeu Tatăl, nu cum spun unii strict la Isus, sau cum spun unii la Tatăl în prima parte și la Fiul în a doua parte...
Exclamația de uimire este cea corectă, datorită contextului exclusiv din Ioan 17:1-3, în care era prezent și apostolul Toma. Să nu uităm că el era un necredincios în ceea ce privește învierea, așa că textul nerostit din mintea lui vorbește despre înviere, și nu despre altceva, așa cum înțeleg unii din păcate. Necredința lui s-a transformat într-o exclamație de uimire față de Tatăl care face astfel de minuni. Apostolul Toma nu a putut să-L contrazică pe Cel Înviat care i-a fost mentor:
Ioan 17:1-3
Acestea a spus Isus. Apoi, ridicându-Și ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul; proslăvește-L pe Fiul Tău, pentru ca și Fiul Tău să Te proslăvească,
precum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viață veșnică tuturor celor pe care I-ai dat Tu.
Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.
Câte persoane se potrivesc în sintagma „Pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat”? Una sau două? Tatăl sau Fiul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu