duminică, 25 ianuarie 2015

Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte?

Un verdict cu privire la suflet

stabilit în urma comparării Bibliei cu manuscrisele timpurii 
Cercetând manuscrisele timpurii ale Bibliei – Biblia antică, primară, în paralel cu traducerile actuale la care avem cu toții acces mai ușor, în final, vom putea concluziona cu certitudine referitor la întrebarea legitimă Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte?
Asta implică să urmăm pașii necesari din Scriptură și câteva elemente de teologie, strict necesare. Dar să le luăm pe rând și cât se poate de sumar.
a) Care este plata definitivă pentru păcatul practicat voit?
b) Ce este cu “saracul Lazar si cu bogatul nemilostiv”?
c) Exista “soarta prestabilită” (predestinare) pentru fiecare om?
a) Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă că plata păcatului voit este moartea eternă şi nu chinul veşnic al păcătoşilor cum se vorbește de majoritatea creștinilor: Romani 6:23. “Iazul de foc”, este un aspect profetic avertizator despre pedeapsa veşnică ce îi aşteaptă pe cei pierduţi: Apocalipsa 20:14. Această pedeapsă este moartea eternă, extincţia eternă, după cum se arată atât de clar: “Iazul de foc este moartea a doua” (si nu invers: “moartea a doua este iazul de foc”) Apocalipsa 20:14, “văpaia unui foc care va mistui (şi nu chinui etern) pe potrivnici” Evrei 10:27. Dumnezeu iubeşte orice om şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pocăinţa însemnând întoarcerea la Dumnezeu cu căinţă: Luca 15:11-21; Fapte 17:30; Romani 2:1-16. Nu există posibilitatea salvării după ce un om moare nepocăit, de aceea din iubire adevărată faţă de semenii noştrii, trebuie să ne dăm toată silinţa de a conştientiza pe cei ce sunt pierduţi: Evrei 9:27; Matei 24:14; Apocalipsa 20:11-15.
b) Ce spune întreaga Biblie despre Avraam și despre orice om, unde s-a dus după moartea lui şi în ce stare este el acolo? “Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” Ecclesiastul 9:10
Ce spune autorul predicii Bogatul şi Lazăr despre unde s-a dus Avraam şi în ce stare este el acolo? Deși admite că Avraam este în locuinta morților, susține exact contrariu mărturiei Scripturii citate! Aici se  susține că acolo unde s-au dus Avraam, săracul Lazăr și bogatul nemilostiv, există lucrare, chibzuință, știință și înțelepciune. “săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam”.  Cu toţii cunoaştem aceasta istorisire cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv din Luca 16:19-31.  Însă, acest text contrazice flagrant  Biblia de la Geneza până la Apocalipsa, spiritul ei și armonia interioară. Importanţa armoniei interioare a textelor Bibliei este pentru acest caz făţiş contrară prin acest text şi îl “declară” ca un text străin. Este clar că avem de-a face cu o antiteză: Biblie versus autor/text  “Bogatul nemilostiv şi saracul Lazăr”. Autorul acestei istorisiri nu a fost Domnul si Mantuitorul nostru Ieshua Unsul, deoarece el a spus că la trâmbiţa învierii, morţii vor auzi glasul lui din morminte, şi nu din sânul lui Avraam: Ioan 5:28,29, Daniel 12:2. Asadar, acest text din Luca 16:19-31 este un text fals, o apocrifă (necanonic), atasat ulterior la (în) Evanghelia după Luca.
Avem de-a face cu o contradicţie evidentă, care descalifică şi demască textul ca fiind un text stăin de Biblie.
Nu cred că dacă în Bibliile moderne ar scrie în vreun loc că Satan este Isus, ar trebui să credem asta doar pentru simplul motiv că este în Biblia modernă. Nu trebuie sa punem semnul egalităţii între Biblia modernă (tradusă) şi textele Bibliei originale, care nu mai sunt.
Observație: Din contextul larg al Bibliei putem constata prin observare că învăţătura despre nemurirea sufletelor şi a chinului veşnic al păcătoşilor nu este de origine divină. Nu putem lăsa sau distorsiona înţelesul textelor ce combat clar aceste idei, de dragul unor oameni care au introdus texte străine pentru aşi susţine părerile.
c) Oare este biblică argumentația că persoanele care nu se vor pocăi, au fost predestinate la pierzare încă înainte ca ele sa se fi născut?
Ce aţi zice despre un tată, care încă înainte de a i se naşte copiii, a hotărât că pe unii dintre ei îi va ucide, indiferent de ce ar putea ei să fie, buni sau răi? L-aţi considera dement, nu-i aşa? Şi totuşi, există oameni care cred că Dumnezeu a hotărât în acest fel soarta apriori a miliarde de oameni! Oare chiar doreşte Dumnezeu pieirea unora, încă înainte ca ei să se nască şi să poată lua o decizie în ce priveşte calea şi conduita pe care o vor urma? Versetul următor denunţă ca nebiblică această filozofie religioasă: “… Dumnezeu, salvatorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi şi să vină la cunoştinţă de adevăr” (1Timotei 2:3,4). După cum vedem, Dumnezeu doreşte salvarea tuturor oamenilor, dar cei care resping prin faptele lor rele această dorinţă divină, nu pot fi salvaţi, deoarece Dumnezeu nu salvează pe nimeni cu de-a sila (forţat). Creatorul a ales (predestinat, prestabilit) ca cei ce vor trăi ca oameni drepţi (prin credință și ascultare de El) să primească viaţă veşnică şi ca cei care vor trăi în nedreptate să nu primească viaţă veşnică, ci să primească moarte veşnică, dar nu chin veşnic: Ioan 3:36. Tocmai de aceea, când apostolul Pavel scrie despre predestinarea noastră, trebuie să avem în vedere care este dorinţa lui Dumnezeu arătată către toţi oamenii şi prin ce anume şi cum se intră în această predestinare a salvării, care este o predestinare ca grup al credincioşilor şi nu a indivizilor: Romani 9:30-33. Dumnezeu nu a făcut un om mai păcătos decât altul, El nu a hotărât în mod arbitrar nimănui destinul, fie spre pierzare, fie spre salvare, şi asta încă înainte de a se naşte individul: prin pocăinţă orice om poate primi har (exceptând pe cei care au păcătuit împotriva Duhului Sfânt)! Luca 13:1-5, Matei 12:31,32. Dumnezeu nu ar porunci “tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocaiască” (Fapte 17:30), daca el ar fi rânduit deja de mult timp pe unii “la chinuri într-un foc vesnic” , căci atunci ar fi cel mare fățarnic.
Oare este omul nemuritor?
Are omul un suflet nemuritor?
Nu trebuie să credem minciuna lui Satan, că oamenii nu mor: Geneza 3:4; Ioan 3:13; Ioan 11:11-14. Omul este un produs divin, o creaţie a lui Dumnezeu, fiind rezultatul unirii trupului din carne cu suflarea sau altfel zis cu duhul (spiritul) suflat de Creator: Geneza 2:7. Atât timp cât carnea şi duhul coexistă, omul este o fiinţă, un vietuitor care are viata; în termeni Biblici: un suflet (suflător, răsuflător) viu. Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nu mai este un vietuitor care are viata, nu mai este un suflet, nu mai este un răsuflător viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte conştient, moartea fiind opusul vieţii si a constiintei de sine: Psalmul 146:4, Eclesiastul 9:4-10, Psalmul 6:5. Mortii nu pot lauda pe Dumnezeu: Isaia 38:18-19. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29. Nu există “viaţă” conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce traduc si explica anumite versete din Noul Testament în termeni nemuritoristi, caci nu exista asa ceva. Manuscrisele vechi confirmă că anumite versete au fost traduse gresit sau poate chiar tendentios, cum spun anumiti bibliști. Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere: 1Corinteni 15:12-18. Conform Bibliei sufletul care păcătuieste acela moare – Ezechiel 18:20, si deoarece toți am păcătuit intr-un fel sau altul, toti murim, până ce va veni Domnul Isus si va distruge moartea. Deci nu exista suflet nemuritor (Romani 3: 23).
Iată una din aşa zisele texte care ar combate ideea morţii şi învierii sufletului:
Luca 23:43: “Şi Isus i-a răspuns: “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai.“”
În mod interesant există un manuscris timpuriu, care redă altfel:
“Truly I say today to you, you will be with me in paradise.” adică: “Adevărat îţi spun ţie astăzi, tu vei fi cu mine în paradis.
Acest manuscris se numeste “Curetonian Gospels” (Evangheliar Curetonian – numit aşa după acela care l-a descoperit) având sigla “syrcur” şi se consideră că este o traducere a unui text grec timpuriu, de înainte de secolul II, deoarece a fost scris în cel mai vechi şi clasic stil al alfabetului siriac (fara vocale), numit Estrangela. Acest stil de scris a ieşit din uz in secolul II, aşadar dacă textul în discuţie este o copie, el poate chiar din secolul I.
http://en.wikipedia.org/wiki/Curetonian_Gospels.
Această redare neobişnuită a textului, este în concordanţă cu Ioan 20:17, pe când celelalte nu:
Nu mă atinge“, i-a zis Isus, “căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu
Din acest text, se vede clar că în cele trei zile, nici el, nici tâlharul nu au fost în paradisul ceresc, căci alt paradis nu este deocamdată! Aceasta e una dintre dovezile indubitabile, de altfel.
În legătură cu textul din Luca 23:43 avem de a face cu o redare schimbată între timp, care nu se potriveşte cu contextul Noului Testament. Traducerea care se potriveşte cu contextul NT este cea din Evangheliarul Curetonian. Prin urmare, textul autentic, cel nemăsluit, din Luca 23:43 nu sprijină ideea că numai trupul va învia.
 Cine a introdus fraza “și nu pot ucide sufletul” din Matei 10:28 și de ce?
Iustin Martirul a fost un scriitor și apologet crestin, recunoscut si apreciat pe scară largă în crestinism, până in zilele noastre, care a murit în jurul anului 160. “Apologet” este un cuvânt grec care înseamnă “apărător al credinței”. In mod surprinzator, atunci când el citează Matei 10:28, în acest verset nu apare expresia “și nu pot ucide sufletul”.
Avem doar două posibilități de interpretare:
  1. Fie Iustin Martirul a modificat versetul și a eliminat fraza “și nu pot ucide sufletul”
  2. Fie acest verset a fost modificat după ce a murit el, introducându-se fraza “și nu pot ucide sufletul”
    In Apologia întâia a lui Iustin Martirul el redă acest verset în felul următor:”Nu vă temeți de cei care vă ucid și după aceea nu mai pot face nimic, ci de El să vă temeti care după moarte are putere să arunce atât sufletul cât si trupul în gheena” – Matei 10:28″Fear not them that kill you, and after that can do no more; but fear Him who after death is able to cast both soul and body into gehenna.”[43] – in First Apology of Justin, Matthew 10:28, NIV, NABCum am putea discerne dacă nu cumva Iustin Martirul a modificat acest verset, scoțând fraza “și nu pot ucide sufletul”?Ei bine, această rostire a Domnului si Mântuitorului nostru Ieshua a fost citat si de doctorul si evanghelistul Luca si în mod surprinzător nici la el nu apare fraza “și nu pot ucide sufletul”:“Vă spun vouă, prietenii mei: Să nu vă temeți de cei care ucid trupul si după aceea nu mai pot face nimic. Am sa vă arăt de cine să vă temeți: temeți-va de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă. Da, vă spun, de el să vă temeti.” (Luca 12: 4,5)Deci nu Iustin Martirul a scos afară expresia “și nu pot ucide sufletul”, ci mai degraba altcineva a înserat aceasta expresie in Evanghelia dupa Matei. Oare de ce? Motivul a fost necunoașterea (sau neacceptarea) a ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre suflet în Vechiului Testament, că sufletul este muritor și poate fi ucis de oameni. Dacă cineva nu cunoaste ce spune Vechiul Testament despre suflet, dacă poate muri sau nu, dacă poate fi ucis sau nu, este ignorant în ce priveste acest adevăr, si este scuzabil. Dar dacă îl știe și nu-l acceptă, indiferent ce justificare ar aduce, este un om căruia nu numai că nu-i pasă de adevăr, așa cum îi pasă lui Dumnezeu, ci este si un om care se luptă împotriva adevărului lui Dumnezeu si acest soi de luptă se numeste “lupta imporiva adevărului lui Dumnezeu”. Cine luptă într-o asemenea luptă, luptă chiar impotriva lui Dumnezeu si pierderea lui va fi mare. Cât de mare? Se va vedea in “ziua aceea”. Un neadevăr, rostit ca “adevăr teologic” are implicatii teologice profunde. Să ne mirăm că Domnul si Mântuitorul nostru Isus încă nu a venit?
 Unde se duce omul după moarte?
Iată ce declară Biblia antică (manuscrisele vechi):
Geneza 3:19 - “În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, pâna te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
Daniel 12:2-  “Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.” (traducerea “mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului” este greşită şi alimentează idei false)
Vă rog frumos să vă notaţi, că acolo nu Daniel vorbeşte, ci chiar un înger al lui Dumnezeu. Şi el foloseşte aceeaşi terminologie ca în primul caz arătat, unde vorbeşte Dumnezeu.
Şi acum să vedem, că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, confirmă şi el acest adevăr sfânt şi divin:
Ioan 3:13. “Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este din cer.”
Ioan 5:28. “Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
5:29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”
Dar cineva a falsificat adevărul şi combate tot ce se spune în aceste versete ale Bibliei antice, spunând:  “A venit timpul când săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.” Luca 16:22
Interesant… Toţi merg în țărână, dar acesta merge în sânul lui Avraam!   Și mă întreb: Dar aceia care au murit înainte de Avraam, unde au  mers? Se vede clar că textul este un fals, deoarece nu concordă cu armonia interioară a Bibliei.
Trebuie să înţelegem că omul este un produs compus din două entităţi: “ţărâna pământului” şi “duhul lui Dumnezeu“. Aceste două elemente compun un produs nou, produs pe care Biblia numeşte “sufletul omului“. La moarte, aceste doua elemente se desfac din uniunea formată şi sufletul omului încetează să mai existe conştient, moare odată cu trupul… Omul nu mai există, ca fiinţă vie.
 Dar ce se întâmplă cu duhul omului?
Biblia spune – şi nu eu – că după ce iese din om, duhul (spiritul) omului (şi nu sufletul omului) se duce la Dumnezeu, care l-a dat: “Şi ţărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul (“ruach” în ebraică) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat” (Eclesiastul 12:7). Biblia spune şi mai exact unde anume la Dumnezeu: “Tată, în mâinile tale îmi încredinţez duhul” (“pneuma” în greacă)” (Luca 23:46)
Aţi observat unde: “în mâinile lui Dumnezeu”. Vedeţi, se întoarce în mâinile lui Dumnezeu, nu în iad, nu în rai şi nu în alte părţi. Domnul şi Mântuitorul nostru Ieshua Unsul ştie cel mai bine amănuntele. Din nefericire, mulţi interpretează foarte greşit versetele, deoarece se iau după interpretările bisericilor îndepărtate de adevărul lui Dumnezeu, fiind înşelaţi de falsurile adăugate la Biblie şi de traducerile distorsionate a unor versete, care susţin ca şi ei lucruri distorsionate, preluate din păgânism… Din nefericire, la ora actuală Ortodoxia şi Catolicismul, precum toate mişcările derivate din ele, arată mai degrabă ca un păgânism filozofic grec, reformat insuficient şi nu ca modelul lăsat nouă de Noul Testament. Miscarea gnostica din secolele I-III a reusit să infiltreze în crestinism principalele elemente ale culturii religioase din păgânism. Puzderia de zei păgâni au fost rebotezaţi cu numele sfintilor din Biblie şi au devenit aşa zisii patroni ai diferitelor meserii şi stări, ca şi în păgânism. Zilele de sărbătoare ale principalelor zeităţi păgâne, acum purtând nume creştine, au devenit principalele zile de sărbătoare ale “păgâno-creştinilor”. Acestor elemente păgâne, care au supravieţuit travestiti în straie şi denumiri crestine li s-a adus închinare şi au devenit “mediatori” între Dumnezeu şi oameni. Toate acestea au devenit posibile datorită credintei în nemurirea sufletului (greșită/erezie).
Iată o mărturie, care ar trebui să fie o mărturie şocantă pentru cei ce cred în nemurirea sufletului. În ultima rugăciune a martirului episcop Policarp al Smirmei (secolul II), el îsi exprimă credinţa că sufletul lui va fi înviat (aspect ce confirmă adevărul că sufletul moare). El a fost ucenicul apostolului Ioan.
“Atotputernice Dumnezeule, Tată al iubitului şi binecuvântatului tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei tale: Te preamăresc, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor tăi, în paharul Christosului tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din duhul sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea te laud, te preamăresc şi te slăvesc prin veşnicul tău mare preot ceresc, Fiul tău drag, Isus Christos. Prin el şi împreuna cu el, a ta este slava luminoasă în duhul sfânt, acum şi în eternitatea care va veni. Amin.”
Nemurirea este condiţionată de pocăință, de credință, dar mai ales de ascultare de Dumnezeu şi se primeşte numai la invierea celor morţi (Ioan 5:28,29).
Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, “şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2: 39)
Ionică T. – Floresti, Cluj
Blog: Biblia Antica, www.bibliaantica.blogspot.ro

 http://armoniamagazineusa.com/2015/01/25/ce-se-intampla-cu-sufletul-omului-dupa-moarte/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu