„Scânteia care a intrat în el, nu va mai ieși niciodată!” - așa a spus un tânăr pastor despre copilul de 9 ani care, 50 de ani mai târziu, avea să realizeze traducerea fidelă a Noului Testament. Viorel Rațiu, profesorul de științe economice, își prezintă misiunea creștină în cadrul Comorilor Înțelepciunii.
https://www.youtube.com/watch?v=sqjPl3VP2zA
Moare şi sufletul sau numai trupul?
Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul Său! Slăvit şi onorat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, în veci de veci! Amin!
Ştiu că liderilor cultelor numite nesectare sau evanghelice le este frică de a
nu crede ca şi cultele numite "secte" şi acest "scut" este
folosit cu succes: dacă crezi că sufletul este muritor, atunci crezi ca
"sectele" şi prin urmare eşti "sectar".
Dar ei nu ştiu, că în secolul II AD înca se mai credea că sufletul învie şi el
împreună cu trupul.
Episcopul Policap al Smirnei, unul dintre ucenicii apostolului Ioan, s-a rugat
astfel în ceasul martirizării sale: "Te preamăresc, că m-ai socotit
vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor
Tăi, în paharul Christosului Tău, la învierea sufletului şi a trupului la
viaţa veşnică prin neputrezirea din Duhul Sfânt."
Eusebiu De Cesareea - Istoria eclesiastică
Iată ultima rugăciune a episcopului martir Policarp al Smirmei (secolul II):
"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului Tău
slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa Ta, Dumnezeul
îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi,
care trăim înaintea feţei Tale: Te preamaresc, că m-ai socotit vrednic pentru
aceasta zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor Tăi, în paharul
Christosului Tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa
veşnică prin neputrezirea din Duhul Sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea
feţei Tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum Tu, veşnic drept Dumnezeu ai
hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum
împlineşti. Pentru toate acestea Te laud, Te preamăresc si Te slăvesc vesnic,
prin al Tau mare preot ceresc, Fiul Tău drag, Isus Christos. Prin El si
impreuna cu El, a Ta este slava luminoasa, in Duhul Sfant acum şi în
eternitatea care va veni. Amin.”
Episcopul
Teofil al Antiohiei (169-177), scria:
"Dumnezeu înviază trupul tău nemuritor, împreună cu sufletul; şi atunci, pentru că vei fi nemuritor, vei vedea pe Cel nemuritor, dacă vei crede de acum în El”.
Cartea Întâia către Autolic, Capitolul VII
Iată ce a scris un cercetător ortodox Gheorghi Vasilievici Florovski
(†1979):
"Aspectul frapant al istoriei timpurii a doctrinei creștine despre om este că mulți dintre principalii scriitori ai secolului al II-lea par să fi negat în mod hotărât nemurirea (naturală) a sufletului. Și aceasta nu pare să fie o opinie excepțională sau extravagantă a numai câtorva scriitori, ci mai degrabă învățătura comună din acea perioadă. Iar această convingere nu a fost complet abandonată într-o perioadă mai târzie."
Aşadar liderii creştinilor din secolul II, credeau că sufletul moare odată cu trupul şi învie odată cu trupul, pentru că acceptau mărturia Bibliei că şi sufletul e muritor, aşa cum scria GV Florovski.
Pentru unii e şocantă această mărturie, deoarece au fost învăţaţi altfel, din
neştiinţă.
Deci, dragii mei, nu vă temeţi, dacă un episcop martir din secolul II, bine
văzut, care nu a fost niciodată considerat "sectar" a avut
înţelepciunea să creadă că sufletul moare şi învie odată cu trupul, la fel şi
episcopul Teofil al Antiochiei împreună cu alţii, atunci merită să cercetaţi
mai bine subiectul. Oricum, atât printre "evanghelici" cât şi printre
ortodocşi este acceptată ideea că omul nu este nemuritor din naştere, cum a
afirmat Diavolul (Geneza 3:4) ci că nemurirea este condiţionată de ascultare şi
se primeşte numai la judecata celor vii şi a celor morţi:
"Între creştinii evanghelici există o minoritate semnificativă de
susţinători ai nemuririi condiţionate, aşa cum declară The British Evangelical
Alliance."
"În ultimele şase decade doctrina nemuririi condiţionate a fost acceptată
de un spectru larg de teologi din cadrul Bisericii Ortodoxe."
A se vedea topicul "Nemurirea conditionata" de pe Enciclopedia Libera
Wikipedia.
Bine - mi-ar putea spune cineva - lasă-l tu pe Policarp, lasă-l tu pe Teofil şi
pe ceilalţi şi du-te la Domnul Isus, vezi ce spune în predica despre Bogatul
nemilostiv şi săracul Lazăr?
OK, prietene, eu m-am dus demult la predica respectivă, am citit-o, răscitit-o
şi m-am întrebat, şi te intreb, de ce spune predica respectivă altceva decât a
spus Domnul Isus şi întreaga Biblie despre ziua judecăţii, despre înviere şi
despre cei din morminte? Pare că vorbesc doi predicatori diferiţi, unul într-un
fel, cum vorbeşte Biblia de la Geneza la Apocalipsa, altul altfel, dintr-o altă
carte, o apocrifă neautorizată de Dumnezeu....
Nu fi fraier! Hai să comparăm predica despre bogatul nemilostiv şi săracul
Lazăr cu ce spune Biblia:
Geneza 3:19. "În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce."
Aici, Dumnezeu însuşi spune că omul când moare se duce în ţărâna din care a
fost creat. Nu spune că se duce în cer şi nici în nu ştiu ce lac de foc
subteran. Să îţi notezi ca să nu uiţi niciodată, că textul sfânt spune de
"ţărâna pământului" şi nu de altceva. Dacă dorim să fim fecioare
înţelepte şi credincioase, trebuie să rămânem la terminologia (cuvintele)
Bibliei.
Acest adevăr mai apoi este confirmat în multe locuri din Vechiul Testament, ca
de exemplu chiar de un înger al lui Dumnezeu, deci hotărârea lui Dumnezeu nu
s-a schimbat:
Daniel 12:2. "Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va
scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine
veşnică."
Vă rog frumos sa va notati, ca aici nu Daniel vorbeşte, ci chiar un înger al
lui Dumnezeu. Şi el foloseste aceeasi terminologie ca în primul caz arătat. O
să rămâi de ruşine veşnică dacă nu crezi asta, ci crezi o minciună de la
Diavol! Cum e să-l crezi pe Diavol şi pe Dumnezeu şi îngerul Său, nu? Nu o să
ai răsplata minciunii, a Diavolului?
Şi acum să vedem, că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, confirmă şi el acest
adevăr sfânt şi divin:
Ioan 3:13. "Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din
cer, adică Fiul omului, care este din cer."
Ioan 5:28. "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi
cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată."
Apoi vine celălalt predicator, din apocrifa neautorizata şi îl combate pe Domnul Isus, spunând:
"A venit timpul când săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul
lui Avraam." Luca 16:22
Interesant, după cum citim în Biblie, toţi merg în tărână, da acesta merge în
sânul lui Avraam. Şi mă întreb, pe bună dreptate, dar aceia care au murit
înainte de Avraam, unde o fi mers? Sau au aşteptat pe afară pe undeva până vine
Avraam?
Este “Lazăr şi bogatul”, o poveste adevărată?
Cu câţiva ani în urmă, la secţiunea engleză despre "Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr" scria:
"A fourth view holds that the story was not told by Jesus. Proponents of this view suggest that it is significant that only the Gospel of Luke mentions Jesus telling the story"
"O a patra părere este că relatarea n-a fost spusă de Isus. Proponenţii acestei păreri sugerează că este semnificativ, căci numai Evanghelia după Luca menţionează pe Isus spunând relatarea."
După aceea, mențiunea a fost ștearsă, dar întrebarea rămâne în continuare. Dacă aceasta este o poveste adevărată?
http://en.wikipedia.org/wiki/Lazarus_and_Dives
Menţionez că această părere nu am scris-o eu. După ce am arătat în stânga şi în dreapta această a patra părere, această filă a fost revizuită, stergându-se această a patra părere.
Întrebare: CINE A ŞTERS ŞI DE CE A ŞTERS de pe Wikipedia a patra
părere despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr? Evident că această menţiune
a fost ştearsă cu scopul de a se ascunde o părere care îi poate conduce pe
oameni la adevărul biblic despre adevărata stare a morţilor până la înviere. Deci
le este frică de informaţia cu a patra părere. Dacă nu le-ar fi fost frică să
arate că există şi o a patra părere, acest lucru nu stârnea curiozitate spre o
cercetare mai profundă a subiectului. Însă tocmai această frică de a arăta şi o
a patra părere, arată că această poveste merită a fi cercetată minuţios, ca să
vedem dacă a fost spusă sau dacă n-a fost spusă de Domnul Isus.
Deoarece nu ştiam
nimic despre aceasta a patra părere, am rugat pe cineva să mă ajute. Cu
ajutorul unei politiste din SUA, Doralynn (căreia îi mulţumesc), am reuşit să
îi găsesc. Când mi-a scris, m-a avertizat astfel: “am aflat că ei susţin mântuirea universală,
o altă extremă, poziţia lor despre predica apocrifă Bogatul nemilostiv şi
săracul Lazăr, o puteţi citi aici:
http://www.thepathoftruth.com/teachings/lazarus-rich-man-pagan-parable.htm”
Am citit articolul şi am găsit lucruri interesante, pe unele le pot accepta, pe altele nu, cum ar fi mântuirea universala.
În povestea cu “Lazăr şi bogatul”, ni se spune că plata păcatului este chinul
în foc. Dar care este plata pentru păcat, conform Bibliei per ansamblul ei?
Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că plata păcatului este moartea şi nu chinul: Fiindcă
plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa
veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. Romani 6:23.
"Iazul de foc", la care fac unii referinţă ca să justifice autenticitatea textului despre săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv, este un aspect profetic avertizator despre pedeapsa veşnică ce îi aşteaptă pe cei pierduţi: Apocalipsa 20:14. Acest iaz nu este un loc de tortură veşnică, ci arată un loc de nimicire veşnică. Pedeapsa pentru păcatele celor nemântuiţi este moartea eternă, extincţia eternă, după cum se arată atât de clar: "Iazul de foc este moartea a doua" Apocalipsa 20:14, prin "văpaia unui foc care va mistui (şi nu chinui etern) pe potrivnici" Evrei 10:27.
Deoarece Dumnezeu iubeşte orice om şi nu doreşte ca cineva să ajungă acolo, porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască şi să se lepede de păcate, pocăinţa însemnând întoarcerea la Dumnezeu cu căinţă şi renunţarea la păcate: Luca 15:11-21; Fapte 17:30; Romani 2:1-16. Nu există posibilitatea salvării după ce un om moare nepocăit, de aceea din iubire adevărată faţă de semenii noştrii, trebuie să ne dăm toată silinţa de a conştientiza pe cei ce sunt pe calea pierzării: Evrei 9:27Matei 24:14; Apocalipsa 20:11-15.
Îngerii cunosc adevarul despre starea mortilor, deci ei nu duc pe nimeni “în aşazisul sân al lui Avraam”:
“Mulţimea celor ce dorm în tărâna pământului se va trezi” Daniel 12:2 - această afirmaţie a fost făcută de un ânger şi vorbeşte de starea celor morţi până la înviere. Învierea încă nu a avut loc, morţii sunt în mormânt. Deci următoarea afirmaţie este falsă:
"săracul
a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam"
Cu toţii cunoaştem afirmaţia de mai sus despre săracul Lazăr din Luca 16:19-31.
Acest text contrazice flagrant toată Biblia de la Geneza şi până la Apocalipsa.
Importanţa armoniei interioare a textelor Bibliei este faţiş contrară cu acest
text şi îl declară un text străin, textul din Luca 16:19-31 fiind o apocrifă
ataşată ulterior Evangheliei după Luca. Este clar că avem de a face cu o
antiteză: Biblie versus autor "Bogatul şi Lazăr". Este clar că
autorul acestei predici nu a fost Domnul Isus, deoarece el a confirmat
ce a spus îngerul lui Daniel (Daniel 12:2), afirmând că la trâmbiţa învierii
morţii vor auzi glasul lui din morminte şi nu din sânul lui Avraam.
“Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul lui” Ioan 5:28,29.
Diferenţe semnificative
- Ce spune întreaga Biblie despre Avraam, unde s-a dus după moartea lui şi în ce
stare este el acolo (Daniel 12:2)?
- Ce spune autorul predicii apocrife “Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr”
despre unde s-a dus Avraam şi în ce stare este el acolo (Luca 16:19-31)? El
spune că Avraam cunoaşte pe cei mântuiţi, dar Biblia spune că nu:
"Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel
nu ştie cine suntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie Te
numeşti "Mântuitorul nostru"." Isaia 63:16
Avem de a face cu o contradicţie evidentă, care descalifică şi demască textul
ca fiind un text stăin de Biblie.
Din contextul larg al Bibliei observăm, că învăţătura despre nemurirea
sufletelor şi a chinului veşnic al păcătoşilor nu este de origine divină. Nu
putem lăsa sau distorsiona înţelesul textelor ce combat clar aceste idei, de
dragul unor oameni care au introdus texte străine pentru aşi susţine părerile.
Biblia arata clar că şi sufletul moare, nu numai trupul:
"Iată, toate sufletele (ebr. nefeş) sunt ale Mele. După cum sufletul (nefeş) fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul (nefeş) tatălui este al Meu. Sufletul (nefeş) care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4;
"Sufletul (nefeş) care păcătuieşte acela va muri." Ezechiel 18:20;
Noul Testament nu are cum să înveţe o cu totul altă viziune despre moartea sufletului!
Conform Noului Testament sufletul este muritor:
"Soală-te, ia Copilaşul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia sufletul ("psuchen" şi nu "zoe" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)) Copilaşului." Matei 2:20
Iată (în Biblia pe care o posed) un text modificat de traducători. N-au mai tradus fidel textul grec, caci textul este redat astfel:
"Soală-te, ia Copilaşul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia viaţa Copilaşului."
Păi nu e totuna vor întreba unii? Nu! Sufletul este mai mult decât viaţa, după cum o imagine din monitorul unui PC este mai mult decât curentul.
Nemurirea este condiţionată şi nu înnăscută, altfel nu am muri:
“Nemurirea condiționată, sau condiționalismul, este un concept întâlnit în mozaismul antic, în unele mișcări creștine vechi, în unele confesiuni radical-protestante și la unii teologi din trecut și din prezent. Este definit de doctrina condiționalistă sau hypnopsihitistă[1] (gr. hypnos = somn) sau psychopannychitistă[2] (gr. psyché = suflet; pannychios = care stă toată noaptea) sau tnitopsihistă (gr. thnetos = muritor), prin care omul este privit ca fiind în mod natural și holistic, muritor, nemurirea constituind darul lui Dumnezeu prin înviere și/sau răpire la cer. Acest punct de vedere se află în contradicție acută cu doctrina nemuririi naturale a sufletului (sau doctrina imortalității inerente sau spiritualismul), care provine din filozofia greacă,[3] și reprezintă poziția populara (folclor) din creștinism. Nemurirea naturală a sufletului îl privește pe om dihotomizat în corp și suflet, corpul fiind muritor, iar sufletul fiind în mod natural nemuritor și conștient. Condiționaliștii resping spiritualismul (conceptul nemuririi naturale a sufletului/spiritului) considerându-l ca fiind esența tuturor religiilor păgâne și fundamental opus invățăturii Bibliei.
Între creștinii evanghelici există o minoritate semnificativă de susținători ai nemuririi condiționate, așa cum declară The British Evangelical Alliance.[4] Un grup compact al minorității evanghelice sunt adventiștii de ziua a șaptea. În ultimele șase decenii doctrina nemuririi condiționate a fost acceptată de un spectru larg de teologi din cadrul Bisericii Ortodoxe.[5]” Wikipedia
Filiera prin care a ajuns nemurirea sufletelor la geci (fiindcă ei nu au luat-o de la evrei şi nici din Biblie), este următoarea: “Se crede că Pythagora a fost primul care a vorbit despre nemurirea sufletului. Dar din scrierile celor vechi, transmise nouă prin Cicero (Tuscul. I), aflăm totusi că nu Pytahagora, “ci Pherekide Sirianul, dascălul lui Pythagora, a fost primul care a sustinut că sufletele oamenilor sunt nemuritoare; această părere i-a transmis-o discipolului său, Pythagora, care a întărit-o şi mai mult”. Să-l adăugăm aici si pe Diodor Sicilianul ( Bibl. H., c. a V-a, p.m. 212).” Lundius
Aşadar dacă vrei să fii obiectiv, caută informaţii despre suflet în toată Biblia şi verifică în textul ebraic şi grec, dacă textele sunt redate fidel în limba română. Sunt site-uri biblice cu interlineare, unde poţi face asta, de exemplu pe Biblehub.
Subiectul acesta trebuie tratat cu atenţie, deoarece una spune Dumnezeu şi alta spune Satan Diavolul. E cea mai veche dispută (controversă)” din lume, ridicată de Diavol, în Grădina Edenului (Geneza 3).
A făcut parte textul cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr din Evanghelia după Luca? Cu siguranţă nu, deoarece îi dă dreptate Diavolului, îl contrazice pe Dumnezeu şi contrazice toată Biblia.
Să stăm de veghe cum se cuvine şi să-l rugăm pe Tatăl nostru ceresc să ne ajute la aceasta. Să nu ne lăsăm furaţi de nici o ideologie străină. de Biblia veche. Aceasta este rugăciunea mea, pentru mine şi toţi cititorii acestei apologii. În numele Fiului său mă rog, Amin!
Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său nepieritor şi să ne dea o minte ageră şi înţeleaptă, spre slava Sa şi a Fiului Său şi spre mântuirea noastră! Amin!
Dumnezeu să aibă milă de noi. Amin!
Legea lui Dumnezeu din antichitate, dată evreilor, conţinea o mare avertizare: VDC Lev. 19:31 · Să nu vă duceți la cei ce cheamă duhurile morților, nici la vrăjitori: să nu-i întrebați, ca să nu vă spurcați cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
De ce era dată o astfel de lege? Şi ce pericol îi păştea pe cei care încălcau această lege?
VDC 1 Samuel 28:6. Saul a întrebat pe Domnul, şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin proroci. 7. Atunci Saul a zis slujitorilor lui: "Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb." Slujitorii lui i-au zis: "Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii." 8. Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: "Spune-mi viitorul chemând un mort şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune."
Particularităţile textului biblic în care regele Saul se duce la o femeie păgână din localitatea canaaneană En-Dor, corelate cu istoria antică a popoarelor păgâne, arată că aceasta a fost o preoteasă a cultului Şarpelui, la un templu păgân.
Biblia arată că localitatea En-Dor a fost şi a rămas o localitate canaanită, deci păgână. Ei nu au fost cuceriţi, ci doar supuşi la un bir.
VDC Iosua 17:11. Manase stăpânea în Isahar şi în Aşer: Bet-Şean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui şi locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înălţimi. 12. Fiii lui Manase n-au putut să izgonească pe locuitorii din aceste cetăţi, şi canaaniţii au izbutit astfel să rămână în ţara aceasta. 13. Când copiii lui Israel au fost destul de tari, au supus pe canaaniţi la un bir, dar nu i-au izgonit.
Mitologia unui zeu Şarpe, exista la multe popoare păgâne. O preoteasă păgână consacrată transmiterii mesajului Şarpelui, intra în tranşă și aiura, iar preoții păgâni interpretau spusele ei ca să dea un răspuns "divin" celor ce veneau să consulte oracolul în diferite probleme. De pe urma acestei practici trăiau toţi cei dedicaţi acestui cult, fiind o afacere bănoasă în toată regula.
Dumnezeu arată clar de ce au fost inventaţi şi făcuţi zeii de către autorii lor:
VDC Isaia 44:10. Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras niciun folos din el?
Aşadar, argumentaţia despre nemurirea sufletului nu trebuie dusă acolo unde nu este cazul. Regele Saul s-a dus unde nu trebuia, la o astfel de preoteasă păgână care locuia la En-Dor. En-Dor era o cetate păgână necucerită, doar supusă la bir. În aceste cetăţi cucerite era impusă legea din Israel, dar ei practicau pe ascuns vechile lor practici păgâne.
Mărturia textului ebraic şi grec şi a traducerilor antice
În textul grec din Faptele Apostolilor 16:16 o femeie ce ghicea este descrisă ca având un duh al lui Python sau "duhul lui Python".
Cine era acest Python?
În credinţa păgână a grecilor, o credinţă imaginară falsă, Geea (numită şi Gaia) s-a născut după Chaos (Haosul), zămislindu-i, la rândul ei, pe Uranus (Cerul), Ourea (Munții) , pe Pontus (Marea) şi pe alţii. Aceştia credeau că din unirea ei cu Uranus s-au născut titanii, titanidele, hecatonchirii și ciclopii. Şarpele Python era considerat unul din fii acestei zeiţe Geea, iar pe nevasta acestui şarpe o chema Pythona Delfi (Şerpoaica Delfi). Iată de ce preotesele de la templele păgâne dedicate transmiterii prezicerilor Şarpelui, erau numite „pythone”, adică „şerpoaice”.
Unii din traducătorii români omit particularitatea din redarea acestui text grec (de exemplu D. Cornilescu), însă cei mai curajoşi îşi iau inima în dinţi şi redau, ca de exemplu "duh pitonicesc" în versiunea BOR sau arată cum este fraza într-o notă de subsol (versiunea NTR). Alte surse arată că preotesele păgâne care pretindeau că aveau duhul lui Python (atenţie mare) "grăiau din pântec", adică foloseau arta ventrilocilor. Astfel, se confirmă ideea redării din Septuaginta, al cărui autor a fost mai aproape de evenimente ca noi.
Pe de altă parte, acum îmi este şi mai clar de ce s-a supărat apostolul Pavel, respingând asocierea cu o preoteasă păgână a Şarpelui Python.
De ce era nevoie de o vorbire din pântec în stil ventriloc a preoteselor păgâne, dacă duhul Şarpelui Python oricum vorbea efectiv prin ele? Trebuia să se audă vocea Şarpelui, nu vocea ei. Însă dacă nu vorbea Şarpele - mă refer la vorbire (grăire auzibilă) în sens tradiţional, atunci ea trebuia să creeze o impresie ca şi cum nu ea ar vorbi ci Şarpele. Înţelegeţi cliseul? Este destul de banal şi este un truc, nimic mai mult, folosit cu iscusinţă de iluzionişti.
Versiunea Septuagintei la 1Samuel 28:1-11
1 Şi a fost aşa: în vremea aceea, Străinii s-au strâns în taberele lor, ca să pornească război împotriva lui Israel; Şi Anchus i-a zis lui David: ,,Să ştii bine că vei ieşi cu mine la război - Şi tu, şi oamenii tăi." 2 Şi David i-a zis lui Anchus: "Astfel vei şti acum ce va face robul tău." Anchus i-a zis lui David: ,,Astfel te voi face căpetenia străjilor mele pentru totdeauna." 3 Şi Samuel a murit şi l-au jelit, tot Israelul, şi l-au îngropat la Armathaim, în cetatea lui. Şi Saul i-a alungat din ţară pe grăitorii din pântec şi pe ghicitori. 4 Şi Străinii s-au strâns şi au venit de şi-au pus tabăra la Soman; iar Saul a strâns tot poporul lui Israel şi şi-au pus tabăra la Gelbue. 5 Şi Saul a văzut tabăra Străinilor şi s-a înspăimântat şi i-a stat inima [în piept]. 6 Atunci Saul l-a întrebat pe Domnul, dar Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin dezvăluiri, nici prin profeţi. 7 Şi Saul le-a zis slujitorilor săi: ,,Căutaţi-mi o femeie ce grăieşte din pântec: mă voi duce la ea şi voi cerceta prin ea!" Iar [slujitorii] i-au zis: ,,Iată, la Aendor se află o femeie care grăieşte din pântec." 8 Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte straie şi a plecat, împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a-zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu! 9 Şi femeia i-a răspuns: ,,Iată, tu ştii câte a făcut Saul, cum i-a stârpit din ţară pe grăitorii din pântec şi pe ghicitori; de ce-mi ademeneşti sufletul ca să îl dai morţii?" 10 Saul însă i s-a jurat, zicând: ,,Viu este Domnul, dacă ţi se va găsi vreo vină pentru aceasta!" 11 Şi femeia a zis: ,,Pe cine să-l aduc?" ,,Să mi-l aduci pe Samuel!", a zis.
Observaţi că relatarea o numeşte pe acea femeie "grăitoare din pântec", un termen antic pentru cuvântul modern "ventriloc"? Versiunea Septuaginta a fost prima traducere a Vechiului Testament în limba greacă.
Vulgata - 1Samuel 28:3. Iară Samuil murisă, şi l-au plâns pre el tot Israilul, şi l-au îngropat în Armatem, în cetatea lui. Şi Saul au scos afară pre cei ce grăia din pântece, şi pre gâcitorii de pre pământ.
Observaţi că versiunea Vulgata tradusă în română redă cuvântul "pitona" ca "grăitoare din pântece"?
De ce m-aş încrede în această preoteasă păgână a Şarpelui, care "grăia din pântec"? Mă încred în Cuvântul lui Dumnezeu, care spune să mă feresc de ei. Oare nu de aceea ne spune Dumnezeu să ne ferim de ei, deoarece acestea dădeau sfaturi greşite? Oare nu de aceea a pierit şi regele Saul? Oare nu a fost dus de nas regele Saul de preoteasa din En-Dor, dându-i-se un sfat greşit? Ce sfat greşit i s-a dat? Să meargă la luptă şi să moară acolo. Putea să facă şi altfel? Da, să asculte de sfatul lui Dumnezeu şi să cedeze tronul lui David, cel desemnat ca noul rege al lui Israel. David nu l-ar fi ucis şi nu i-ar fi confiscat nici averile. Astfel, ascultând de sfatul lui Dumnezeu, putea să trăiască fericit, alături de copii şi nepoţi, până la adânci bătrâneţi.
Întorcându-ne la problematica de interpretare a acestui pasaj dificil, traducătorul Septuagintei în limba română, Bartolomeu Ananina, a prezentat trei posibilităţi de interpretare.
Care dintre cele trei variante este cea mai plauzibilă?
1. Preoteasa păgână a cultului Şarpelui a vorbit într-adevăr cu profetul Samuel
2. Preoteasa păgână a cultului Şarpelui nu a vorbit cu profetul Samuel, ci cu un demon sau chiar cu Satana care s-a dat drept profetul Samuel
3. Preoteasa păgână a cultului Şarpelui a vrut să se răzbune pe regele Saul şi pe Israeliţi şi astfel a făcut un scenariu abil. Ea nu a vorbit nici cu profetul Samuel, nici cu vreo fiinţă supranaturală, bună sau rea (înger sau demon), ci a înscenat totul în chip dibaci, luând în calcul situaţia religioasă, economică şi politico-militară a momentului, dându-l pe mâna inamicului pe regele credul.
În plus, din traducerea literală a textului (Young’s Literal Version) şi din versiunea Septuagintei, aflăm că preoteasa păgână şi regele Saul nu au fost în aceeaşi cameră în timpul redării mesajului, deci înşelarea se putea face şi mai bine, printr-un zid subţire sau carpetă de despărţire:
Textul Masoretic după Young: And the woman cometh in unto Saul, (Și femeia a intrat la Saul,)
LXX după Bartolomeu Anania „Iar femeia a intrat la Saul”
În Biblie sunt anumite noduri gordiene. Nodul gordian este expresia utilizată pentru a descrie o problemă extrem de complicată, care, aparent, nu are soluție. Uneori textul biblic este de neânţeles, fie din nepurtarea de grijă a traducătorilor sau copiatorilor manuscriselor, care pe alocuri au şi îmbogăţit textul spre a suna cum îl înţelegeau ei, fie că unele relatări din Biblie nu sunt explicate pe detalii, din moment ce întâmplările sunt naraţiuni şi nu comentarii. Interpretate dintr-un anumit unghi par să fie aşa cum spun unii pro, alteori aşa cum spun alţii contra, iar alteori nici unii pro, nici alţii dintre contra nu au dreptate, ci adevărul este undeva la mijloc.
În Biblie scrie clar că localitatea En-Dor a fost şi a rămas o localitate păgână. Dacă neglijăm această informaţie exactă a Bibliei, nu putem înţelege deznodământul tracic al sfârşitului regelui neascultător de Dumnezeu, Saul. Da, în Biblie scrie că femeia din En-Dor a spus că a văzut ridicându-se un om în vârstă cu o mantie şi că regele Saul s-a grăbit să creadă că ea spune adevărul, în ciuda avertizării clare din Legea lui Dumnezeu – de a nu merge şi vorbi cu ei. Numai luând în calcul şi această notă clară a Bibliei, putem pricepe că femeia nu a vorbit cu profetul Samuel. Dacă Biblia spune clar că En-Dor era o localitate păgână şi practica chemării morţilor nu este demnă de încredere, la ce să ne aşteptăm? Privit numai după un verset, poate părea că femeia vorbise cu profetul Samuel. Însă dacă luăm în calcul informaţiile clare din mai multe versete, Biblia descalifică sută la sută pretenţia acelei femei de a fi putut vorbi cu profetul Samuel.
1. Exceptând textul din Luca 16 despre bogatul nemilostiv, care este un text dubios, ataşat ulterior Evangheliei după Luca, Biblia spune clar că oamenii nu ştiu nimic în starea de moarte şi până la înviere nu au gânduri, nu au sentimente şi nu pot face nimic, aşadar nici comunica între ei sau alţii, fiindcă dorm în somnul morţii. Femeia aceea păgână din En-Dor spune exact invers, că morţii stiu lucrurile, vorbesc, gândesc, pot depune anumite acţiuni, etc..
2. Biblia spune că duhul unui om este la Dumnezeu, mai exact în mâna Lui şi nu în mormânt. Numai la înviere îşi pot relua activităţile cei morţi. Chiar dacă duhul oamenilor ar fi în mormânt, nimeni nu ar avea acces la cei morţi, pentru că cheile locuinţei morţilor sunt ţinute de Fiul Său. Femeia păgână din En-Dor spune exact invers, că duhul este în cei morţi, că ea are chei la toate duhurile din morminte şi că poate avea acces oricând la oricine vrea ea. Cine susţine că trebuie să am încredere în femeia aceea şi să admit că ea spune adevărul, mă face să mă înfior. CE CREDUL AŞ FI!
3. Biblia susţine că nu trebuie să avem încredere în acest tip de oameni şi să nu ne ducem la ei ca să îi consultăm, deci implicit susţine că ei mint. Cine ne poate ajuta să acceptăm sau să nu acceptăm ce a spus femeia aceea? Numai Dumnezeu! De acord? ŞI EL SPUNE SĂ NU AVEM ÎNCREDERE ÎN ASTFEL DE SURSE. Şi ce dacă vorbele ei s-au împlinit? Dumnezeu spune să nu mergem la ei, nici dacă cuvintele lor s-ar împlini:
Deuteronom 13:1. Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, 2. şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: "Haidem după alţi dumnezei" - dumnezei pe care tu nu-i cunoşti - "şi să le slujim!" 3. să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. 4. Voi să mergeţi după Domnul Dumnezeul vostru şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi.
Şansa ratată de regele Saul prin neascultare
Învăţăminte
Pâna nu a mers la ea, regele Saul mai avea o şansă. Şansa de a se pocăi. Şansa de a accepta omul din planul lui Dumnezeu: pe David. Dacă s-ar fi pocăit şi s-ar fi smerit, ar fi abdicat în favoarea lui David. Făcând aşa putea salva locul al doilea în regat, pentru fiul său Ionathan, acela de a fi comandantul armatei şi să devină astfel al doilea om în regat ca importanţă, cum şi-a dorit. Astfel, Israelul putea fi mântuit mai repede din mâna filisteenilor şi el putea muri de bătrâneţe şi nu de sabie. Dar setea lui pentru domnie şi grija pentru ce vor spune oamenii i-au luat minţile. Şi a făcut lucruri detestabile, ucigând pe gabaoniţi şi pe cei ce l-au ajutat pe David. Putea să îşi ţină nepoţii pe genunchi şi nu ca din cauza lui aceştia să fie spânzuraţi.
Mersul la acea femeie păgână, necredincioasă, a fost picătura care a umplut paharul nelegiuirilor lui Saul. El şi-a săpat singur groapa destinului, ascultând de glasul înşelător care l-a aruncat pur şi simplu în groapă înainte de vreme. Păcat de fiul său, Ionathan şi de ceilalţi fii şi ostaşi. Este o mare lecţie de învăţat de aici “Ai grijă cu cine te însoţeşti, ca să nu ai partea lui.” Oare nu a ştiut Ionathan, despre nelegiuirile tatălui său? A ştiut. Şi totuşi nu s-a îndepărtat de el, chiar dacă nu a fost de acord cu tatăl său. Asta înseamnă că nu este suficient a nu fi de acord cu cineva rău, ci şi a nu fi lângă un astfel de om, căci un astfel de om îţi poate aduce nenorocirea. Locul lui Ionathan era lânga noul rege desemnat, David, dacă dorea locul al doilea în regat. Când nu suntem la locul potrivit, cu oamenii potriviţi, ne aşteaptă mari încercări, uneori fatale, căci lumea neascultătoare de Dumnezeu te trage în jos şi devii victimă colaterală. Regele Saul n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Ionathan n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Iată o lecţie demnă pentru o adâncă cugetare.
Să stăm de veghe cum se cuvine şi să-l rugăm pe Tatăl nostru ceresc să ne ajute la aceasta. Aceasta este rugăciunea mea, pentru mine şi toţi cititorii acestei apologii. În numele Fiului său mă rog, Amin!
Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său nepieritor şi să ne dea o minte ageră şi înţeleaptă, spre slava Sa şi a Fiului Său şi spre mântuirea noastră! Amin!
Dumnezeu să aibă milă de noi. Amin!
---
Pentru cei interesaţi de nemurirea sufletelor pro sau contra, vă recomand acest blog:
https://sufletulestemuritor.blogspot.com/2014/07/cum-fost-dus-de-nas-imparatul-saul-de.html
Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul Său!
King James Version este o traducere în limba engleză şi în modinteresant KJV-ul original din 1611 a inclus o virgulă după Dumnezeu la versetul din Tit 2:13. Această virgulă nu se mai află în edițiile de după 1769 ale acestei versiuni, vădit pro-trinitariene, dar ea exista în textul vechi englezesc, de înainte de 1611:
Looking for that blessed hope, and the glorious appearing of the great God, and our Sauiour Iesus Christ, - Căutând acea speranță binecuvântată și apariția glorioasă a marelui Dumnezeu, și a Domnului nostru Isus Hristos,
1380 (Wyclif's Bible by John Wycliffe)
abidinge the blessid hope and the comyng of the glorie of the greet God, and of oure sauyour Jhesu Crist;
Texus Receptus ΠΡΟΣ ΤΙΤΟΝ 2:13 προσδεχόμενοι τὴν μακαρίαν ἐλπίδα καὶ ἐπιφάνειαν τῆς δόξης τοῦ μεγάλου θεοῦ καὶ σωτῆρος ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ
Aparatul Critic Textual Nestle-Aland ediţia 27, redă Tit 2:13 astfel: "13προσδεχόμενοι τὴν μακαρίαν ἐλπίδα καὶ ἐπιφάνειαν τῆς δόξης τοῦ μεγάλου θεοῦ καὶ σωτῆρος ἡμῶν Χριστοῦ Ἰησοῦ,"
Transliterarea textului: "13prosdechómenoi tḕn makarían elpída kaì epipháneian tē̂s dóxēs toû megálou theoû kaì sōtē̂ros hēmō̂n Christoû Iēsoû"
Aflăm din aceste comparaţii că Wyclif's Bible respectă topica din textul grec, în schimb KJV combină cuvinte din diferite părţi ale versetului (glorious appearing), eliminând astfel înţelegerea textului aşa cum este formulat în greacă (the glorie of the greet God).
În gramatica limbii greceşti se foloseşte numele predicativ fără articolul "un".
Iată declinarea
cuvântului theós în limba greacă:
Caz | Greacă | Translit. | Română
----------+-----------+-----------+----------------
Nominativ | ο Θεός | ho Theos | Dumnezeul
Genitiv | του Θεού | tou Theou | al Dumnezeului
Dativ | τω Θεώ | to Theo | Dumnezeului (lui Dumnezeu)
Acuzativ | τον Θεόν | ton Theon | Dumnezeul (când e urmat de o prepoziţie care
cere Ac.: pe, la, lângă, cu etc.)
Vocativ | ω Θεέ | ho Thee | Dumnezeule!
Când este theó, fără litera -s din final, atunci litera o din
greacă este omega, nu o micron, iar cazul este dativ.
Vedem din acest tabel că textul din Tit 2:13 nu are theos, ci theou, ceea ce schimbă radical înţelegerea versetului.
Cu theos am avea înţelegerea “kaì epipháneian tē̂s dóxēs toû megálou theos kaì sōtē̂ros hēmō̂n Christoû Iēsoû”
Cu theou am avea înţelegerea “kaì epipháneian tē̂s dóxēs toû megálou theoû kaì sōtē̂ros hēmō̂n Christoû Iēsoû”
Care ar fi diferenţa?
La prima variantă am putea admite că este vorba de aceeaşi persoană, Mântuitorul Christos Isus, însă la a doua variantă înţelesul se modifică, întrând în context şi Dumnezeu (Tatăl), aşadar textul ne vorbeşte de două persoane.
Contextul biblic mai larg ne spune cine este Acel glorios:
Efeseni 1:17 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei (gloriei), să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,
Construcţia textului din Tit 2:13 este similară cu cea din Iacov 1:1 la fraza având Dumnezeu – ambele versete având Θεοῦ şi nu Θεός, totuşi aici nimeni nu înţelege ca şi cum ar fi vorba doar de o singură persoană.
1: 1 Ἰάκωβος Θεοῦ καὶ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ δοῦλος ταῖς δώδεκα φυλαῖς ταῖς ἐν τῇ Διασπορᾷ χαίρειν.
1: 1 Iakōbos Theou kai Kyriou Iēsou Christou doulos tais dōdeka phylais tais en tē Diaspora chairein.
VDC 1:1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate!
Construcţii similare (cu theou şi nu cu theos) avem în Tit 1:4 şi 2Tesaloniceni 1:12, totuşi nimeni nu înţelege că ar fi vorba doar de o persoană:
4 Τίτῳ γνησίῳ τέκνῳ κατὰ κοινὴν πίστιν· χάρις καὶ εἰρήνη ἀπὸ Θεοῦ Πατρὸς καὶ Χριστοῦ Ἰησοῦ τοῦ Σωτῆρος ἡμῶν.
4 Titō gnēsiō teknō kata koinēn pistin; charis kai eirēnē apo Theou Patros kai Christou Iēsou tou Sōtēros hēmōn.
12 ὅπως ἐνδοξασθῇ τὸ ὄνομα τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ ἐν ὑμῖν, καὶ ὑμεῖς ἐν αὐτῷ, κατὰ τὴν χάριν τοῦ Θεοῦ ἡμῶν καὶ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ.
12 hopōs endoxasthē to onoma tou Kyriou hēmōn Iēsou en hymin, kai hymeis en autō, kata tēn charin tou Theou hēmōn kai Kyriou Iēsou Christou.
Cu sau fără virgulă?
Vedem că deşi aceste texte greceşti nu au virgulă, totuşi exista o regulă nescrisă de interpretare a lor, care în limba engleză cerea o virgulă - deoarece contextul dictează regula - după cum vedem în versiunea din 1380 a lui John Wycliffe. Virgula este semnul de punctuație care delimitează grafic o pauză între părți de propoziție (vezi Sintaxa propoziției) sau între propozițiile unei fraze (vezi Sintaxa frazei), despărțindu-le pe baza raporturilor sintactice. Virgula se folosește în scrierea multor limbi — toate limbile scrise cu alfabetul latin și o parte din celelalte — pentru a structura fraza și propoziția și a evita posibilele ambiguități. Astfel, virgula joacă un rol similar cu pauzele, variațiile de ritm și intonația în limba vorbită. Utilizarea virgulei diferă de la o limbă la alta, lucrările normative ale fiecăreia impunând reguli mai mult sau mai puțin precise în care virgula este obligatorie, opțională sau nepermisă. Virgula modernă a fost folosită pentru prima dată de Aldus Manutius (1449/1452 – 1515).
Dezvoltarea punctuației este mult mai recentă decât alfabetul. În secolul al III-lea î.Hr., Aristofan din Bizanț a inventat un sistem de puncte unice, numite “théseis”, fiind primele semne de punctuaţie în scrierea grecilor. Acestea erau un punct în partea de jos, de mijloc sau de sus a liniei. Pentru un scurt pasaj, o komma sub forma unui punct ⟨·⟩ a fost plasată la nivel mediu. Aceasta este originea conceptului de virgulă, folosită de grecii din antichitate. Cu toate acestea, manuscrisele biblice grecești timpurii nu aveau de obicei o punctuație la orice verset, aşa cum avem noi astăzi; ele erau folosite ocazional. (Wikipedia)
Indiferent dacă alegem sau nu punerea unei virgule, texul din Tit 2:13 ca şi cel din Iacov 1:1 este formulat identic (cu theou şi nu cu theos) şi vorbeşte de două persoane.
13 προσδεχόμενοι τὴν μακαρίαν ἐλπίδα καὶ ἐπιφάνειαν τῆς δόξης τοῦ μεγάλου Θεοῦ καὶ Σωτῆρος ἡμῶν Χριστοῦ Ἰησοῦ,
13 prosdechomenoi (aşteptând) tēn makarian (fericita) elpida (speranţă) kai (şi) epiphaneian (arătare) tēs doxēs (a gloriei) tou megalou Theou (al marelui Dumnezeu), kai (şi) Sōtēros (Mântuitorului) hēmōn Christou Iēsou nostru Christos Isus),
Textul real din greacă este:
Tit 2:13 aşteptând speranţa fericită, şi arătarea gloriei al marelui Dumnezeu, şi a Salvatorului nostru Isus Christos,
În textul de faţă, după cum vedem cuvântul soter (mântuitor) este articulat având sufixul –os, deci trebuie redat „a Mântuitorului”, nu cum a redat Dumitru Cornilescuşi cei de la EDCR simplu „Mântuitor” fără articol. Mântuitor ar fi corespunzător cu Soter, dar aici avem ceva mai mult, Soteros.
Avem şi trei variante textuale (Isus Christos, Christos Isus şi Isus): (NA28) 13 προσδεχόμενοι τὴν μακαρίαν ἐλπίδα καὶ ἐπιφάνειαν τῆς δόξης τοῦ μεγάλου θεοῦ καὶ σωτῆρος ἡμῶν ** ⸂Ἰησοῦ Χριστοῦ⸃**, I (NA28) • 13 ⸂ Χριστου Iησου א* F G b ¦ Iησου 1739 ¦ txt א2 A C D K L P Ψ 0278. 33 . 81 . 104 . 365 . 630 . 1241 . 1505 . 1881
Care este situaţia în Romania?
Traducătorul baptist Viorel Raţiu, foarte atent la această problematica a textului, propune următoarea construcţie a textului, analizând şi luând în considerare traduceri paralele şi în special versetele apropiate în construcţie, cât şi terminologia folosită în acest verset: „aşteptând speranţa fericită, şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu, şi a Salvatorului nostru Iesus Hristos, care s-a dat pe Sine pentru noi”
Abordând critic, dar binevoitor lucrarea unor traducători baptişti independenţi de la Cluj – în speranţa de ai ajuta - fratele Raţiu le răspunde astfel:
“La Tit 2:13 apare “aşteptând acea binecuvântată speranţă” iar în original textul este “aşteptând speranţa fericită”. Mai departe: “şi glorioasa (adjectiv) arătare” iar în original textul este: “arătarea gloriei (substantiv)”. Mai departe versetul 13 este tradus corect.
Chiar şi cuvântul “nostru” este la locul lui, adică după “Salvator” şi nu după “marelui”, aşa cum îl pune Cornilescu, GBV şi alţi traducători, schimbând radical înţelesul versetului, dând impresia că este o singură persoană: Iesus Hristos, care este atât Dumnezeul cât şi Salvatorul nostru. În realitate în versetul 13 este vorba de 2 persoane, iar Pavel ne spune că noi aşteptăm:
1.) speranţa fericită (a vieţii eterne, conform versetului 7);
2.) arătarea Gloriei marelui Dumnezeu;
3.) arătarea Salvatorului nostru Iesus Hristos (în gloria Tatălui Său - Matei 16:27 şi Marcu 8:38).”
Aşadar aşteptăm să-l vedem pe Fiul lui Dumnezeu în slava Tatălui - care este Dumnezeul slavei, dar şi pe Tatăl:
Apocalipsa lui Ioan 22
1. Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.
2. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.
3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.
4. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
5. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.
Are fratele Viorel Raţiu dreptate? Numai el are această părere?
Takacs Plamen, (blogger ce trăieşte în Ungaria, de origine bulgară, afiliat United Church Of God (sâmbătari, dar nu adventişti) colectează diferenţe de traduceri (colectează traduceri ale Bibliei) pe pagina sa concepută pentru a analiza discrepanțele de traducere, inserțiile și posibilele erori între traducerile versiunii textului grecesc Noul Testament Nestle Aland (NA27) și celelalte traduceri, cum ar fi cele bazate pe Textus Receptus (TR).
Fratele Plamen
remarcă la fel ca fratele Viorel, că nu este posibil ca textul să se refere la
o singură persoană.
Tit 2.13 Frances Young, teolog şi
ministru metodist (n. 1939), profesor emerit la Universitatea din Birmingham,
UK, redă ca şi fratele Raţiu:
„în timp ce așteptăm binecuvântata speranță, apariția gloriei marelui Dumnezeu și a mântuitorului nostru Iisus Hristos”
Jason David BeDuhn, doctorand (născut în 1963) este istoric al religiei și culturii, în prezent profesor de studii religioase la Northern Arizona University, exprimă un punct de vedere asemănător cu fratele Raţiu:
„Nu avem un mod sigur de a judeca care traduceri înțeleg corect versetul și care nu. Dar odată cu îndepărtarea demult așteptată a fantomei „Domniei lui Sharp”, poziția celor care insistă că „Dumnezeu” și „Mântuitor” trebuie să se refere la aceeași ființă din acest verset este definitiv slăbită. Nu există o modalitate legitimă de a distinge gramatica din Tit 2.13 de cea din Tit 1.4 și 2 Tesaloniceni 1.12...” Regula lui Sharp nu poate fi aplicată rigid, ci doar în funcţie de context. Asta înseamnă că avem nevoie nu numai de tehnica regulilor, ci şi de ştiinţa aplicării lor.
Ravasz László (Huedin, 29 septembrie 1882 - Leányfalu, 6 august 1975) a fost un pastor reformat, episcop al eparhiei reformate Dunamellék din 1921 până în 1948. A fost membru al Academiei Maghiare de Științe. Pe lângă Lajos Ordass și László Pap, el a fost una dintre figurile de frunte ale protestantismului maghiar în perioada partidului comunist, şi redă textul ca şi fratele Raţiu.
New Simplified Bible, redă două persoane.
Textul Aramaic la fel.
Tyndale la fel.
Moffatt la fel.
Niţulescu 1874 la fel.
Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, 2006 la fel.
Şi ar mai fi mulţi.
Cine are dreptate?
Vedem în Ioan 17:1-3 o demarcaţie clară, fixată de însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, ca o axiomă, cu privire la Tatăl, ca fiind singurul Dumnezeu adevărat. Aceasta nu poate fi poluată, dizolvată, zăpăcită, călcată, anulată sau lărgită, totuşi, pare de necrezut cât de mult forţează unii nişte texte pentru a-şi satisface poftele doctrinare, care oricum se ţin nu de context, ci de interpretare şi de ambiţia doctrinară aflată în spatele ei. Ştim că orice text scos din context poate fi folosit ca pretext în a justifica orice. Ar fi timpul să renunţăm să ne mai uităm la un ciob de oglindă, când avem toată oglinda pe masă, Biblia. Bine au zis englezii „Contextul este de aur!”
Iar dacă un verset nu bate sută la sută cu contextul, ci lasă o uşiţă şi spre o altă interpretare, este deoarece scribii manuscriselor antice din secolele II-III, majoritatea, când era vorba de doctrină au cizelat şi stilizat cât de mult au putut ei versetele, ca să-şi poată justifica doctrinele.
Origene din Alexandria (secolele II-III) descrie situaţia deplorabilă a scribilor creştini din secolul III:
"E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere"
John William Burgon, îl citează pe prezbiterul Gaius de la Roma (AD 175-200) în lucrarea "The Revision Revised" (Revizuirea revizuită), arătând ce mârşăvii scribale foloseau unii în secolul II:
"Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru că nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred că sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise."
În conformitate cu cele studiate mai sus, propun corectarea textului românesc, în acord cu contextul, aici fiind vorba de două persoane, Tatăl şi Fiul:
Tit 2.13 aşteptând speranţa fericită, şi arătarea gloriei al marelui Dumnezeu, şi a Salvatorului nostru Isus Christos,
Şi fie ca Dumnezeu să ne dea minte deschisă spre adevăr la toţi, căci nu doctrina omenească mântuie. Amin!
