Compararea versetelor din Bibliile antice cu versetele din Bibliile actuale
Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul Său!
Aflăm din Biblie, că adevărul poate sfinţi, deoarece acest adevăr este al lui Dumnezeu.
„Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul tău este adevărul.” Ioan 17:17
Dar ce ne facem atunci când acest adevăr este stricat prin traducători? Mai poate sfinţi textul corupt? Sau nu cumva neadevărul introdus o să ne întineze gândirea?
Mărturia lui Origen, un scriitor care a trăit în secolul II şi III, este grăitoare: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere."
Oare chiar s-au produs astfel de stricăciuni în textul biblic? Din păcate, da. Acest aspect a fost întărit şi de cercetătorii din epoca modernă, care au comparat manuscrisele între ele şi au aflat anumite diferenţe. Origen menţiona îndrăzneala deşănţată a unor oameni care îndreptau scrierea biblică. Cum se proceda în acest caz? Această îndreptare însemna că textul era schimbat în timpul copierii şi redat în aşa fel, încât să reflecte opinia lor despre mesajul din text, altfel spus ei făceau ca textul să sune în înţeles cum doreau ei. Acest obicei sau procedeu se numeşte acum “stilizare” (Mocsy Imre). Dar cum ar suna să schimbi adică să stilzezi în limba maghiară o frază din poezia Luceafărul astfel “Cobori în jos luceafăr blând, alunecând pe-o navă”? Autorul nu s-a referit la o navă spaţială, ci la o rază de soare. Sunt două lucruri diferite, nu ai de ce să le încurci, nu sunt inter-schimbabile. Şi tu ca traducător spui minciuni, inventezi prostii, rămânând de ruşine, atunci cânt originalul va fi verificat. Mihai Eminescu nu a formulat fraza astfel.
Un astfel de caz întâlnim la “şi nu pot ucide sufletul” din Matei 10:28. De fapt fraza originală nu suna astfel, ci “nu mai pot face nimic”. Însă deoarece printre creştinii din vechime unii au crezut că sufletul este nemuritor, ei au încercat să-şi justifice această credinţă, prin redarea unor versete după gândirea proprie.
O zicală spune: „Adevărul te va face liber, dar până la eliberare te va supăra”. Ce spune Biblia despre suflet, este muritor sau nu, poate fi ucis sau nu de către oameni? Şi aici mă refer la toată Biblia, căci apostolul Pavel spune că toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos (2Tim.3:16). Deşi majoritatea dintre versetele Bibliei moderne arată că sufletul este muritor, ei se agaţă cu disperare de acele câteva care spun altfel, găsind diferite motive din cele mai bizare să le respingă. Vedem o supărare enormă la aceia la care le zici că sufletul este muritor, deşi ei au versete în minoritate. Ei zic “Păi a noastre le-a zis Domul Isus şi apostolul Pavel, şi atunci ce mai contează ce au zis alţii”? Numai uită că multe versete din acele multe sunt formulate de însuşi Dumnezeu, care este mai mare şi ca Pavel şi ca Fiul (Ioan.14:28). Deci nu aşa ar trebui vorbit!
Apoi, dacă le arăţi că în anumite manuscrise biblice textul nu este aşa ca în Bibliile moderne, ei au obiceiul să aducă mulţimea de manuscrise care sunt contrarea acelor câteva. “Să nu te iei după mulţime ca să suceşti adevărul” avertiza Dumnezeu. Deci nu mulţimea martorilor contează, ci calitatea lor. Adevărul este că nici mulţimea, nici ignoranţa, nici chiar forţa sau viclenia unora nu pot eclipsa adevărul. Poţi întuneca o cameră, dar nu poţi întuneca soarele. Adevărul, ca şi soarele, rămâne acelaşi şi oricât de mult ar încerca unii să-l întunece, nu-l vor putea. De ce? Deoarece cuvântul lui Dumnezeu este adevărul, iar Dumnezeu este garantul adevărului şi el garantează că minunatul său Cuvânt va rămâne în veac. Vrei să te pui contra lui Dumnezeu, deoarece cei mai iubiţi dintre ai tăi, sau mulţimea din jurul tău sau chiar biserica ta crede altfel decât crede Dumnezeu? Bine, fă-o! Dar ce vei rezolva cu asta? Vei putea tu schimba adevărul? Şi chiar dacă vei reuşi să întuneci o camera, o biserică, un sat, un oraş, un judeţ, o ţară, un continent, lumea întreagă chiar, cât va rezista întunericul tău? Doar până în ziua “aceea”, adică ziua judecăţii, în care totul va ieşi la iveală. Însă chiar şi până atunci, Dumnezeu lucrează şi cum desparte lumina de întuneric, aşa desparte şi adevărul de neadevăr, pentru ca cei care caută în mod sincer adevărul, să-l găsească.
Sunt foarte multe locuri în Biblie unde scrie că sufletul poate fi ucis, chiar în această viaţă, fie de către oameni, fie de către Dumnezeu. Doar un exemplu: „Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot așa și sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuiește, acela va muri… Sufletul care păcătuiește, acela va muri.” (Ezechiel 18:4,20). Aici se vorbeşte de această viaţă şi cuvintele sunt afirmate chiar de către Dumnezeu, deci nu-l putem acuza că nu ştie ce spune. În unele cazuri, chiar Dumnezeu a poruncit ca sufletul vinovat să fie ucis. În textul ebraic la Exod 21:23 se spune: Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da suflet pentru suflet.
Şi atunci cum se explică Matei 10:28? A greşit Fiul? Nu! Problema e de altă natură şi nu Fiul este vinovat, ci scribii. Singurul text din Biblie unde scrie că sufletul nu poate fi ucis de oameni este la Matei 10:28. Şi asta ridică mari semne de întrebare. Această contradicţie poate fi eliminată doar într-un singur fel, examinând corectitudinea redării acestui text mergând înapoi în timp, urmărind prin manuscrisele vechi creştine, cum a fost citat acest verset din cele mai vechi timpuri. Şi cum ar fi fost de aşteptat, în cel mai timpuriu citat existent în formă scrisă a versetului, redat undeva între anii 130-140 în scrierea numită "Apologia întâi" de Iustin Martirul, fraza "şi nu pot ucide sufletul" lipseşte cu desăvârşire, ceea ce ne arată că acest verset a fost modificat ulterior. Acest autor a citat şi alte versete biblice care se potrivesc cu ce avem noi la ora actuală în Biblie, dar acest verset de la Matei 10:28 nu se potriveşte. E ciudat, nu-i aşa?
Citatul din Matei 10:28 în Prima Apologie a lui Iustin Martirul, originar din Flavia-Neapolis (fostul Sichem, în Israelul antic) (100-166) sună aşa: „Nu vă temeți de cei care vă omoară și, după aceea, nu mai pot face nimic; ci vă temeți de Cel care după moarte este capabil să arunce sufletul și trupul în gheenă”
Dacă el ar fi singurul care redă fără acel „şi nu pot ucide sufletul”, am putea cădea la bănuială că a schimbat ceva care nu-i convenea. Însă nu el este singurul. La distanţă de el în timp, dar şi ca spaţiu apare Clement din Alexandria (155-215). Citatul din Matei 10:28 în 2 Clement „și, în același fel, nu vă temeți de cei care vă omoară și nu vă pot face nimic mai mult; dar temeți-vă de Cel care, după ce ați murit, are putere atât asupra sufletului, cât și asupra trupului, pentru a-i arunca în focul gheenei."
Oarecum mai apropiat de redarea din Bibliile noastre este sensul din Matei 10:28 găsit la Tertulian din Cartagina (Africa) (155-240) Despre Învierea Cărnii „Dar El ne învață, de asemenea, că „El este mai degrabă de temut, care este capabil să distrugă atât trupul, cât și sufletul în gheenă”, adică numai Domnul; „nu pe cei care ucid trupul, dar nu sunt capabili să vatăme sufletul”
Citatul din Matei 10:28 în Tertullian De Fuga In Persecutione „Nu vă temeți de cei care sunt capabili să omoare trupul, dar nu pot face nimic împotriva sufletului; ci vă temeți de Acela care poate distruge atât trupul, cât și sufletul în gheenă.”
Vedem că în timpul lui Tertullian unii au început să schimbe sensul original, spre ce ar fi dorit ei să sune.
Vedem în aceste citate de la autori creştini renumiţi care au trăit în secolele II şi III AD, că versetul din Matei 10:28 nu este citat având fraza „şi nu pot ucide sufletul”. Acest lucru mă face să cred că acest verset a suferit o modificare în cursul timpului, iar actuala formă din textul românesc al Bibliei nu este cea originală.
Am întrebat un traducător, dacă cunoaşte citatul din Iustin Martirul şi a spus că îl cunoaşte. Apoi l-am întrebat dacă nu ar trebui restabilit, aşa cum a fost el înainte de schimbare? Acest traducător nu a făcut-o, de frică să nu fie blamat de cei care nu ar fi cunoscut cazul. Însă a făcut-o cineva, la care lumea s-ar fi aşteptat mai puţin. Un băiat neşcolit şi necunoscut lumii, din Bacău, Moldova a editat un Nou Testament, în care a repus forma originală.
Ei bine, această rostire a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus a fost citată de evanghelistul Luca şi nici la el nu apare fraza “şi nu pot ucide sufletul”:
“Vă spun vouă, prietenii mei: Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi: temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă. Da, vă spun, de el să vă temeţi.” Luca 12:4,5
Cine a introdus fraza “şi nu pot ucide sufletul” din Matei 10:28? Oameni din categoria neghinei.
De ce? Motivul a fost necunoaşterea sau neacceptarea a ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre suflet în Vechiului Testament, că sufletul este muritor şi poate fi ucis de oameni. Dacă cineva nu cunoaşte ce spune Vechiul Testament despre suflet, dacă poate muri sau nu, dacă poate fi ucis sau nu, este ignorant în ce priveşte acest adevăr, si este scuzabil. Dar dacă îl ştie şi nu-l acceptă, indiferent ce justificare ar aduce, este un om căruia nu numai că nu-i pasă de adevăr, aşa cum îi pasă lui Dumnezeu, ci este un om răzvrătit care se luptă împotriva lui Dumnezeu. El intră în categoria neghină.
Unde se duce omul după moarte?
Iată ce declară Biblia din cele mai vechi timpuri:
Geneza 3:19. "În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, pâna te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." Dacă omul ar fi nemuritor cu sufletul, acest fel de avertizare nu-şi avea locul şi rostul.
Daniel 12:2. "Mulţimea celor
ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţă veşnică,
şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică."
Să vă notaţi, că aici nu Daniel vorbeşte, ci chiar un înger al lui Dumnezeu. Şi
el foloseşte aceeaşi terminologie ca în primul caz arătat, unde vorbeşte Dumnezeu.
Iarăşi, dacă omul ar fi nemuritor cu sufletul, acest fel de avertizare nu-şi
avea locul şi rostul.
Şi acum să vedem, că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, confirmă şi el acest adevăr sfânt şi divin:
Ioan 3:13. "Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este din cer." Iarăşi, dacă omul ar fi nemuritor cu sufletul, acest fel de avertizare nu-şi avea locul şi rostul, şi evident sufletul s-ar duce în cer, cum credeau fariseii, pe care tocmai i-a combătut Domnul Isus în acest text.
Ioan 5:28. "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." Iarăşi, dacă omul ar fi nemuritor cu sufletul, acest fel de avertizare nu-şi avea locul şi rostul. Şi ar trebui atunci ca cei drepţi să coboare din raiul cerului, dacă sunt deja acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu