De ce există diferenţe în manuscrisele Bibliei?

Am primit de la un facebboker următorul comentariu:
"Cine a spus si a scris această profeție?
Profetul Ieremia nu a facut aceasta profetie.
Nici macar nu este mentionat in cartea lui Ieremia.
Este un alt profet care a spus aceasta profetie si a scris-o in cartea lui.
Eu port numele lui...
Atunci s-a implinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice:
  "Au luat cei treizeci de arginti, pretul Celui pretuit, pe care L-au pretuit unii din fiii lui Israel;
 (Mat.27:9),
Zaharia 11,
12. Eu le-am zis:
 "Daca gasiti cu cale, dati-mi plata;
 daca nu, nu mi-o dati!"
  Si mi-au cantarit ca plata, treizeci de arginti.
13. Dar Domnul mi-a zis:
 "Arunca olarului pretul acesta scump cu care m-au pretuit!"
  Si am luat cei treizeci de arginti si i-am aruncat in Casa Domnului pentru olar."

Nu toate manuscrisele Noului Testament au cuvântul "Ieremia" în textul din Matei 27:9. Unele manuscrise spun doar profetul, fără să menţioneze acest nume (sau altul). Deci, putem trage concluzia că versetul original suna doar astfel:
Atunci s-a implinit ce fusese vestit prin prorocul, care zice:
"Au luat cei treizeci de arginti, pretul Celui pretuit, pe care L-au pretuit unii din fiii lui Israel; (Matei 27:9)

Aşadar cineva a interpolat un nume în textul original.

Cum a fuzionat interpolarea cu textul original?

Când anumiți cărturari „s-au îndrăgostit” de o anumită explicație a unui verset (care putea fi greşită sau adevărată doar parţial), au făcut anumite note marginale asupra versetului sau chiar au inclus această părere în text. Așa au apărut diferențele textuale, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. Apoi, din anumite motive, aceste note marginale au fost schimbate cu textul original, pentru că s-au regăsit în textele deja schimbate de către cărturari, creându-se falsa iluzia că sunt demne de încredere.

De exemplu:

Text biblic modificat în prima jumătate a secolului al III-lea
Matei 10:28 Şi nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; mai degrabă temeți-vă de cel care poate distruge atât sufletul, cât și trupul în iad.

Există o mare problemă cu această redare, deoarece chiar mai jos în context, Domnul Isus spune că sufletul poate fi pierdut (adică ucis de oameni):
Din textul original grec aflăm aşa: Cine tine la sufletul (psychen) lui il va pierde, iar cine-si pierde sufletul (psychen) lui pentru Mine il va gasi. Matei 10:39
Deci Domnul Isus nu ar fi putut spune două lucruri contradictorii. Cineva, cândva, a schimbat ceva din fraza originală de la Matei 10:28.

Însă textul poate fi reconstruit cum suna în original, conform comparației dintre diferite citate antice și versete biblice similare (Iustin Martirul, Clement din Alexandria, Tertulian, Evanghelia după Luca)
Matei 10:28 Şi nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, apoi nu mai pot face nimic; mai degrabă temeți-vă de cel care poate distruge atât sufletul, cât și trupul în gheenă.

Resurse şi tehnici

Procesul de reconstrucţie textuală biblică este disciplina tehnică și foarte specializată care lucrează pentru a reconstrui textul original și pentru a afla cum, când, unde și de ce a fost schimbat. Investigaţia asupra textului original al Noului Testament a fost revigorat de Erasmus din Rotterdam şi continuat de mulţi alţii. Procesul este explicat minuţios de către savantul Bruce Metzger.

Savanții care se angajează în această lucrare sunt, de regulă, foarte bine instruiţi, atât în ce priveşte gramatica textului ebraic sau grec, cât şi în ce priveşte resursele şi tehnicile de abordare critică a problemei în suspans, de aceea există posibilitatea de a soluţiona cazurile ce ridică probleme.

Pentru aceste detalii se pot consulta notele biblice de pe siteul The Academic Bible. Când nu există un conses deplin în toate elementele manuscriselor biblice, există soluții tehnice credibile pentru a alege varianta corectă.

https://www.academic-bible.com/en/home/

Cum a fost transformat textul timpuriu al Noului Testament?

The Early Text of the New Testament
- by Charles E. Hill and Michael J. Kruger

Particulariţăţile temelor tratate
Această carte examinează și evaluează din primele noastre surse existente starea cea mai primitivă a textului Noului Testament cunoscut acum. Ce fel de schimbări au făcut scribii textului? Care este calitatea textului de care dispunem acum? Ce putem învăța despre natura transmiterii textuale în primele secole? Pe lângă explorarea culturii textuale și a scribilor creștinismului timpuriu, acest volum explorează dovezile textuale pentru toate secțiunile Noului Testament. De asemenea, examinează dovezile din cele mai vechi traduceri ale scrierilor Noului Testament și citările sau aluziile la textele Noului Testament din alți scriitori creștini timpurii.

Cea mai prolifică schimbare a textului Noului Testament s-a produs în mişcarea marcionită (numiţi şi doceţi), condusă de Marcion din Sinope, 85 – c. 160), care a apărut pe la anul 117 AD. Alte grupări cu tendinţe asemănătoare au fost encratiţii şi patripassienii, care la origini par a fi o secte desprinse din marcionism.

La începutul secolului II AD au avut loc nişte mari dispute cu privire la Vechiul Testament, deoarece împăraţii romani au pus o taxă pe religia iudaică: oricine era considerat iudeu sau prozelit, trebuia să plătească o taxă, ca să-şi poată practica credinţa. Deoarece creştinii dintre evrei nu au considerat că ar fi prozeliţi evrei, nu au vrut să plătească taxa, în schimb creştinii dintre evrei erau puşi în dificultatea de a plăti. Pe fondul justificării că ei nu sunt pozeliţi evrei, unii au căzut în extrema de a respinge tot Vechiul Testament, inclusiv pe Dumnezeul din Vechiul Testament. Aceştia au format o biserică separată în anul 117 la Antiochia în Siria şi şi-au făcut o altă Biblie, care cuprindea doar Evanghelia după Luca şi 10 epistole ale apostolului Pavel, toate acestea fiind redate într-un format rescris, modificat. Deoarece creştinii evrei nu au renunţat la credinţa că ei sunt evrei şi că Vechiul Testament este sfânt, aceşti creştini habotnici din Antiochia au excomunicat Biserica Evreilor în anul 130 AD. Când în anul 132 AD a început războiul în Iudeea împotriva romanilor,  rebelul şef Bar Kochba a pus să se facă un census (recensământ), adică să fie număraţi toţi evreii din Iudeea şi proporţional cu numărul oemenilor să se trimită ostaşi şi provizii din fiecare localitate evreiască. Astfel, creştinilor evrei li s-a cerut să dea o armată şi provizii, şi să-l acepte ca Mesia. Puşi în faţa acestei cereri creştinii evrei din Iudeea au emigrat în Persia.
În a doua parte a secolului II, Pantaenus Sicilianul, a fondat o biblioteca creştină la Alexandria, Egipt, colectând neobosit diferite scriei timpurii şi contemporane ale creştinilor, de pe teritorii vaste, călătorind chiar pânâ în Persia, la comunităţile risipite ale creştinilor evrei pe baza cărora s-a făcut Biblia creştină, cu Vechiul şi Noul Testament.
În secolul III AD la Antiochia (267) - sub supravegherea lui Macarie episcopul Edessei, s-a format un consiliu care să examineze învăţătura patripassienilor şi a Bibliei lor. După ce le-au respins, l-au însărcinat pe eruditul Lucian al Antiochiei să redacteze o Biblie, care să aibă un text nealterat de ereziile acelor timpuri.

În antichitate anumiţi creştini erau numiţi “patripassieni”, deoarece spuneau că Dumnezeu Tatăl a suferit pe cruce, iar în perioada Reformei Lutherane, au fost reprezentaţi de Miguel Servetus, un medic spaniol din mişcarea anabaptistă, ars pentru această învăţătură la Geneva, în Elveţia (evident un act necreştin, dar atunci aşa erau timpurile, de ignoranţă). Existase şi un papă la Roma, care a dorit să reactiveze Biblia patripassienilor, combătuţi şi învinşi definitiv din punct de vedere teologic la Conciliul de la Antiochia (267 AD) sub îndrumarea episcopului Macarie al Edessei şi să o pună în locul versiunii Vulgata, făcută de Ieronim. După moartea acestui papă, consiliul de cardinali care era îngrozit de ceea ce dorea papa, a dezaprobat proiectul şi a ascuns noua versiune patripassiană în Biblioteca Vaticanului.

Una din teoriile patripassiene de seamă încă din antichitate este că Isus este Dumnezeu Tatăl şi astfel nu Dumnezeu Tatăl l-a înviat pe Isus, ci Isus s-a auto-înviat pe el însuşi.
Ei se bazau pe nişte versete traduse greşit şi explicate tendenţios, cum ar fi Matei 28:6,7 şi Luca 24:6,7.

Redarea corectă din greacă la Matei 28:
6  Nu este aici, pentru că a fost înviat [2], după cum a spus. Veniţi, vedeţi locul unde era pus el.
7 Şi mergeţi repede şi spuneţi ucenicilor săi că a fost înviat [3] dintre cei morţi. Şi, iată, el iese în calea voastră; îl veţi vedea. Iată, v-am spus“.
[2] [3]  Verbul de la versetele 6 şi 7 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față așa-zisul „pasiv divin” care arată că Domnul Iisus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl.

Redarea corectă din greacă la Luca 24:
6 Nu este aici, ci a fost înviat [2]. Amintiţi-vă cum v-a vorbit, pe când era încă în Galileea,
7 spunând: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit şi a treia zi să fie sculat»“.
8 Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
9 Şi, întorcându-se de la mormânt, au dat de ştire toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
[2] Verbul de la versetul 6 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față fiind așa-zisul „pasiv divin” care arată că Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl, iar la versetul 7 avem “să fie sculat” în loc de “să învie”.

Confirmarea o avem în cartea biblică Faptele Apostolilor.
Ce a înţeles apostolul Petru:
“Că Dumnezeu Tatăl a înviat în persoana Fiului său Isus”?
sau
“Că Dumnezeu Tatăl l-a înviat pe Fiul său Isus”?

"Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-i legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea." (Fapte 2:24)

Conform retoricii patripassiene:
"Dar Dumnezeu s-a înviat, dezlegându-şi legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea." – ceea ce nu îşi are justificarea în Biblia adevărată, ci doar în versiunea eretică a patripassienilor, combătută şi descalificată la Antiochia în secolul III AD.