Scopul final al lui Dumnezeu

Conform planului lui Dumnezeu

Scopul final al planului lui Dumnezeu, așa cum este revelat în Scriptură, este ca, după căderea stăpânirii lui Satana, toți oamenii, atât evrei, cât și neamuri, să fie REUNIȚI CU DUMNEZEU în Hristos (1 Cor. 15:28).

Efeseni 1:9,10 

Prin înțelepciune și pricepere, 9 ne‑a descoperit taina voii Sale, după buna Lui plăcere de care a dat dovadă în Hristos, 10 în vederea planului arătat la împlinirea vremurilor, ca să unească în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ.

Unirea omenirii cu Dumnezeu: în era noului cer și noului pământ (Regatul milenar)

Zaharia 14:15-19 și Apocalipsa 7:9-17 arată profetic că o „mare mulțime” dintre națiuni va supraviețui marelui necaz global și apoi va trebui vindecată. Ezechiel 47:1; Zaharia 14:8 În mijlocul străzii cetăţii, între cele două braţe ale râului, era pomul vieţii, care dădea douăsprezece feluri de rod, dând rod în fiecare lună, iar frunzele pomului erau pentru vindecarea neamurilor. Geneza 2:9 Și nu va mai fi blestem în cetate; ci tronul lui Dumnezeu și al Mielului va fi în ea; și slujitorii lui se vor închina Lui. Zaharia 14:11 Îi vor vedea fața și Numele Lui va fi pe fruntea lor. Nu va mai fi noapte și nu vor avea nevoie de lampă sau lumină, căci Domnul Dumnezeu va străluci peste ei și vor împărăți în vecii vecilor. Isaia 60:19; Daniel 7:18

Diateza verbului "înviat" și mesajul ce-l poartă

        Diateza verbului "înviat" în diferite locuri din Noul Testament

 

     Oare expresiile cum ar fi, ”Dumnezeu Fiul”, ”Dumnezeu crucificat”, ”Domnul Dumnezeu Isus”, ”Dumnezeu s-a făcut om, pentru a salva omenirea” sau ”Dumnezeu a murit și a înviat pentru tine”, sunt corecte, dacă nicăieri nu citim așa ceva în Biblie. Evident, vina o poartă denaturarea unor versete.

Diateza verbelor joacă un rol important în procesul comunicării. Astfel, aflăm următoarele:

"Diateza este o categorie gramaticală flexionară caracteristică verbului, care exprimă raportul sintactic dintre subiectul gramatical, procesul exprimat de verb, agentul procesului (care poate fi diferit de subiectul gramatical) și obiectul acestuia.

"Diateza pasivă

Această diateză arată că subiectul gramatical suferă procesul realizat de un autor neprecizat sau de un complement de agent, altul decât subiectul gramatical. Această diateză are ca morfem verbul auxiliar a fi, verbul de conjugat fiind la participiu, acordat cu subiectul. Exemple:

 

    cu autor neprecizat, adică fără complement de agent: Aici au fost construite două blocuri;

    cu autor precizat: Cartea a fost cumpărată de mine.

 

Pot fi puse la diateza pasivă verbele active tranzitive, complementul direct de la diateza activă devenind subiect, iar subiectul – complement de agent. De exemplu Cartea a fost cumpărată de mine rezultă din transformarea propoziției Eu am cumpărat cartea. Excepții sunt unele verbe ca a binevoi, a comporta, a durea etc."

De pe Wikipedia

 

Anumiţi traducători, cum ar fi Viorel Raţiu din Arad (baptist), dar şi alţii, ne atrag atenţia cum este redarea corectă din greacă la diferite versete cu privire la învierea Domnului nostru Isus. De exemplu, în greaca veche, aoristul este în principal UN TIMP TRECUT al modului indicativ, iar multe texte care vorbesc de înviere sunt la aorist indicativ pasiv.

 

Redarea corectă din greacă la Matei 14:2. şi a zis slujitorilor săi: "Acesta este Ioan Botezătorul! A fost înviat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el." (verbul "înviat" este la diateza pasivă).

Redarea corectă din greacă la Matei 27:64. Dă poruncă, dar, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul şi să spună norodului: "A fost înviat din morţi!" Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi." (verbul "înviat" este la diateza pasivă)

Redarea corectă din greacă la Matei 28:

6  Nu este aici, pentru că a fost înviat [2], după cum a spus. Veniţi, vedeţi locul unde era pus el.

7 Şi mergeţi repede şi spuneţi ucenicilor săi că a fost înviat [3] dintre cei morţi. Şi, iată, el iese în calea voastră; îl veţi vedea. Iată, v-am spus“.

[2] [3]  Verbul de la versetele 6 şi 7 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față așa-zisul „pasiv divin” care arată că Domnul Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl.

Redarea corectă din greacă la Marcu 6:14. Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: "Ioan Botezătorul a fost înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin El." (verbul "înviat" este la diateza pasivă)

Redarea corectă din greacă la Marcu 16:6. 6. El le-a zis: "Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a fost înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră. (verbul "înviat" este la diateza pasivă)

Redarea corectă din greacă la Luca 24:

6 Nu este aici, ci a fost înviat [2]. Amintiţi-vă cum v-a vorbit, pe când era încă în Galileea,

7 spunând: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit şi a treia zi să fie sculat»“.

8 Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.

9 Şi, întorcându-se de la mormânt, au dat de ştire toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.

[2] Verbul de la versetul 6 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față fiind așa-zisul „pasiv divin” care arată că Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl, iar la versetul 7 avem “să fie sculat” în loc de “să învie”.

Redarea corectă din greacă la Ioan 2:22

Tocmai de aceea, când a fost înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus.

Există multe confirmări paralele în cartea biblică Faptele Apostolilor.

Ce a înţeles de exemplu, apostolul Petru?

"Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-i legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea." (Fapte 2:24)

Totuşi, de unde vine ideea că Dumnezeu s-a înviat?

 

O retrospectivă istorică

 

În antichitate anumiţi creştini erau numiţi “patripassieni”, deoarece spuneau că Dumnezeu Tatăl a suferit pe cruce. Existase şi un papă la Roma, care a dorit să reactiveze Biblia patripassienilor, combătuţi şi învinşi definitiv din punct de vedere teologic la Conciliul de la Antiochia (267 AD) sub îndrumarea episcopului Macarie al Edessei şi să o pună în locul versiunii Vulgata, făcută de Ieronim. După moartea acestui papă, consiliul de cardinali care era îngrozit de ceea ce dorea papa, a dezaprobat proiectul şi a ascuns noua versiune patripassiană în Biblioteca Vaticanului.

 

De exemplu, una din teoriile patripassiene de seamă încă din antichitate este că Isus este Dumnezeu Tatăl şi astfel nu Dumnezeu Tatăl l-a înviat pe Isus, ci Isus, fiind Dumnezeu, s-a auto-înviat pe el însuşi.

Ei se bazau pe nişte versete modificate tendenţios sau greşit înţelese, cum ar fi Ioan 10:18.

 

Conform retoricii patripassiene:

"Dar Dumnezeu s-a înviat, dezlegându-şi legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea." – ceea ce nu îşi are justificarea în Biblia adevărată, ci doar în interpretarea eretică a patripassienilor, combătută şi descalificată la Antiochia în secolul III AD (anul 267).

 

Care dintre enunţurile de mai jos, este cea Biblică?

 

“Că Dumnezeu Tatăl a înviat în persoana Fiului său Isus”?

 

-      Sau -

 

“Că Dumnezeu Tatăl l-a înviat pe Fiul său Isus”?

 

Răspunsul>

 

"Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-i legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea." (Fapte 2:24)

 

Au fost patripassienii mai înțelepți ca apostolii?

Domnul nostru Isus Hristos nu a primit nimic de la sine, inclusiv învierea Sa; totul i-a fost dat de Tatăl Său ceresc, de Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 2:36: De aceea, toată casa lui Israel să știe cu certitudine că Dumnezeu L-a făcut Domn și Hristos, pe acest Isus, pe care L-ați răstignit.

Faptele Apostolilor 5:31: Pe Acesta L-a înălțat Dumnezeu cu mâna Sa dreaptă ca să fie Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertarea păcatelor.

Evrei 5:10: Numit de Dumnezeu mare preot, după rânduiala lui Melhisedec.

Filipeni 2:9: De aceea și Dumnezeu l-a înălțat foarte mult și i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume

Luca 1:32: El va fi mare și va fi numit Fiul Celui Prea Înalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul tatălui său David.

Faptele Apostolilor 10:42: Și ne-a poruncit să propovăduim poporului și să mărturisim că El este cel care a fost rânduit de Dumnezeu să fie Judecător al celor vii și al celor morți.

Matei 28:18: Și Isus a venit și le-a vorbit, zicând: Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.

Faptele apostolilor 2:24: Pe care Dumnezeu L-a înviat, dezlegandu-i durerile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea.

Romani 10:9: Căci dacă mărturisești cu gura ta pe Domnul Isus și crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți, vei fi mântuit.

1 Corinteni 15:15: Da, ne-am găsi martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit despre Dumnezeu că L-a înviat pe Hristos, pe care nu L-a înviat, dacă morții nu învie.

Dar pasajul următor nu spune – contrazicând versetele de mai sus – că Domnul Isus s-a auto-înviat și astfel El este Dumnezeu însuși?

"De aceea Mă iubește Tatăl, pentru că îmi dau viața, ca să o iau iarăși. Nimeni nu mi-o ia, ci eu o dau de la Mine însumi. Am putere să o dau și am putere să o iau iarăși. Am primit de la Tatăl Meu această poruncă." Ioan 10:18

Dacă știm exact  - din versetele biblice enumerate - că Dumnezeu Tatăl l-a înviat pe Domnului Isus, ar trebui să ne bazăm pe asta. Prin urmare, ambele afirmații trebuie să fie adevărate, dar să le înțelegem corect. Să vă dau un exemplu. Dacă eu aș fi medic și aș da un medicament cuiva, făcut de mine, ca să se vindece, dar nu i l-as da (pune) eu personal în gură, cine l-ar fi vindecat? Eu sau s-ar fi vindecat el însuși?

Singurele persoane prin care Dumnezeu a înviat morţi, înainte de venirea lui Isus, sunt profetul Ilie şi ucenicul său, Elisei. 

Un exemplul este învierea copilului femeii văduve din Sarepta Sidonului: „Şi suflând de trei ori peste copil, a strigat către Dumnezeu şi a zis: Iehova, Dumnezeul meu, să se întoarcă duhul acestui copil în el! Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors duhul copilului acestuia în el şi a fost readus la viață” (1 Regi 17: 21-22). Acum vă întreb: oare Ilie a înviat copilul? Nici vorbă. Ilie nu putea face nimic, fără implicarea lui Dumnezeu, pe care chiar el l-a solicitat.

În toată istoria omenirii, Tatăl a fost primul care a înviat pe cineva. Așadar, ca să folosesc un limbaj modern, ”programul” de înviere este făcut de Tatăl și chiar dacă l-ar împrumuta altcuiva, tot al lui ar rămâne și tot El ar fi autorul învierilor, chiar dacă un altul, ar fi ”operat” sistemul. Deci, chiar dacă Fiului i s-a dat acest ”program” în gestiune și prin acest program Fiul a înviat câțiva oameni, onoarea pentru acest act, i s-a dat lui Dumnezeu, AUTORUL TUTUROR ÎNVIERILOR:

Luca 7:16. Toți au fost cuprinși de frică, slăveau pe Dumnezeu și ziceau: "Un mare proroc S-a ridicat între noi; și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său."

La fel vă întreb, oare ”programul” Domnului Isus a înviat morții sau cel primit de la Dumnezeu Tatăl? 

Să observăm într-o secțiune ulterioară că acest lucru este absolut adevărat:

Ioan 5:19-21: „Atunci Isus a răspuns și le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine, decât ceea ce vede pe Tatăl făcând; căci orice face, tot aşa face şi Fiul”.

Căci Tatăl îl iubește pe Fiul și îi arată tot ceea ce El însuși face; și El îi va arăta lucruri mai mari decât acestea, ca să vă minunați.

Căci, după cum Tatăl înviază morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea.”

Aș dori să evidențiez două părți mici din versetele biblice de mai sus: „Fiul nu poate face nimic de la sine (chiar și în sensul de nu știe” „și (Tatăl ceresc) îi va arăta toate lucrurile”. Cred că aceasta este o dovadă suficientă că Domnul Isus nu s-ar fi putut învia pe Sine dacă nu ar fi primit și nu ar fi cunoscut calea învierii de la Tatăl Său ceresc. Se poate presupune că Fiul a primit un program de la Tatăl ceresc, pe care apoi l-a pus pe cont propriu pentru a învia la timpul specificat. Și deci ambele afirmații sunt adevărate, că Tatăl și-a înviat Fiul, deoarece programul era de la el, dar este și adevărat că Fiul și-a luat viața înapoi. Deci, aceste versete din Biblie nu susțin ideea că Domnul Isus este Dumnezeul atotputernic. Mai degrabă, ele susțin atotputernicia și unicitatea Tatălui în cunoaștere.

Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!

Pentru o TREZIRE ADEVĂRATĂ citeşte serios Biblia, roagă-te să o înțelegi corect și apoi aplică tot ce ai învățat în viața ta.

Dacă vrei să colaborăm pentru a ajuta pe semeni să-l cunoască mai bine pe singurul Dumnezeu adevărat și pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:3), lasă-mi un mesaj la comentarii .

Te invit să navigezi și pe blogul

HAR ŞI MÂNTUIRE

https://harsimantuire.blogspot.com/

Declaraţii şocante

 Declaraţii şocante despre manuscrisele ereticilor din secolul II

 

În Biblia lor, liderii teologiei patripasiene au răstălmăcit şi rescris versetele, pentru a-şi justifica opinia eronată, că de fapt Dumnezeu Tatăl a venit pe pământ şi s-a născut ca om, sub denumirea de Fiul lui Dumnezeu. În afară de celebrul Ioan 1:1, patripasienii au rescris şi capitolul 1 din Epistola către Evrei şi capitolul 1 din Cartea Apocalipsa.

De exemplu, în Biblia Patripasiană Apocalipsa 1:1 suna astfel:

Descoperirea lui Isus Hristos, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând, prin îngerul Său, la robul Său Ioan.

Vedem de aici că patripasienii au eliminat fraza „pe care i-a dat-o Dumnezeu”, tocmai pentru a nu ieşi în evidenţă că Tatăl şi Fiul sunt două fiinţe separate.

Este evident, că o asemenea versiune a Sfintelor Scripturi, era o batjocorire a adevărului şi călcarea lui în picioare, fără scrupule. Iar cei neavizaţi - ca împăratul Constantin, care nu cunoşteau că această Biblie Patripasiană era falsificată grosolan, cădeau uşor în capcană. Patripasienii ştiau că punând în mâinile episcopilor şi a poporului o asemenea Biblie, îi puteau ademeni uşor de partea lor. Şi pentru că patripasienii au produs mai multe Biblii, nu este de mirare de ce majoritatea episcopilor de la Conciliul de la Niceea, au acceptat o teologie rătăcită, în ciuda unor hotărâri care s-au luat în Conciliile anterioare, la Roma şi Antiohia (secolul III).

În Psalmului 102, psalmistul evreu folosește numele lui Dumnezeu, „Yehowah”, iar patripasienii au rescris în aşa fel capitolul, ca şi cum ar fi fost vorba de Isus. Vezi versetul 1 „Ascultă rugăciunea mea, Iehova, și strigătul meu să vină la Tine” în comparaţie cu cele scrise în Evrei capitolul 1:

10. Şi iarăşi: "La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.

11. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină;

12. le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi."

 

Ar fi fost posibil un astfel de scenariu?

 

Gnosticii (zis şi „doceţi”) au fost primii, vezi de exemplu cartea gnostică Trimorphic Protennoia, care l-au identificat pe Iisus cu Dumnezeu și au fost campionii corupției textuale. Patripasianismul se încadrează în acest curent de gândire

Dr. F. H. A. Scrivener: „În secolul al doilea am văzut prea multe exemple de încercări de a manipula textul Scripturii, unele pur și simplu necugetate, iar altele hotărât necinstite”.

G.D. Kilpatrick: „Modificările deliberate în toate tipurile de text par înainte de data anului 200 d.Hr.... Tatian este ultimul autor care a făcut modificări deliberate. Marea majoritate a modificărilor deliberate au fost mai vechi decât anul 200 d.Hr. Ele au apărut în perioada 50 - 200 d.Hr."

Gaius, din secolul al II-lea, a scris (înregistrat prin Eusebiu, marele istoric al Bisericii): „Scripturile divine, acești eretici le-au corupt cu îndrăzneală, punând mâinile violente asupra lor, sub pretenția că le-au corectat.” (Burgon, Revizia revizuită, p. 323).

„Cele mai grave corupții la care a fost supus Noul Testament au apărut la o sută de ani după ce a fost compus.”

Un lider al Bisericii, Dionisie, a scris: „Când creștinii mei m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut-o. Acești apostoli ai diavolului s-au umplut de neghină, luând unele lucruri și adăugând altele. Pentru ei, „Vaiul” este rezervat. Nu e de mirare atunci dacă unii au îndrăznit să modifice chiar și cuvântul Domnului Însuși, când au conspirat pentru a mutila propriile mele eforturi umile”.

Ernest Cadman Colwell: „Primele două secole au fost martorii creațiilor numărului mare de variații cunoscute de savanții de astăzi. În manuscrisele Noului Testament, majoritatea variațiilor, cred, au fost făcute în mod deliberat.

Prima ediție a lui Tațian din secolul al II-lea, „Diatessaron”, a fost atât de coruptă (eliminând genealogiile și toate pasajele care se referă la descendența evreiască a Domnului Isus) încât în anii următori un episcop al Siriei a aruncat 200 de exemplare.

Kilpatrick: „Crearea de noi variante a încetat în jurul anului 200 d.Hr. deoarece a devenit imposibil să le vândă. Din secolul al III-lea încoace, nici măcar Origen nu a putut modifica efectiv textul”.

Origen: „În ziua de azi, după cum este evident, există o mare diversitate între diferitele manuscrise, fie prin neglijența unor copiști, fie prin îndrăzneala deşănţată dată de unii în corectarea textului, fie din vina celor care, jonglând, îl prelungesc sau scurtează după bunul lor plac.” Împotriva lui Celsus

Colwell: „Majoritatea covârșitoare a lecturilor variante au fost create înainte de anul 200.”

Scrivener: „Cele mai grave corupții la care NT a fost supus vreodată, au apărut la o sută de ani după ce a fost compus (deci se găsesc chiar și în cele mai vechi variante, prin urmare, nu orice text vechi este bun).''

Kilpatrick: „Crearea de noi variante a încetat până în anul 200 d.Hr. deoarece a devenit imposibil să le vândă” (în cele din urmă, minciuna nu poate fi dusă la nesfârşit).

F.C. Kenyon: „La început fiecare carte avea un singur text original, care acum face obiectul criticii să îl recupereze, dar în primele două secole acest text original grecesc a dispărut sub o masă de variante, create cu erori, de modificări conștiente, și prin încercări de a remedia incertitudinile astfel create”.

 

Una dintre cele mai grave ofense a fost eliminarea numelui Tatălui Ceresc din Biblie şi apoi rescrierea anumitor versete în aşa manieră ca să se poată crea impresia că Tatăl şi Fiul sunt aceeaşi fiinţă, acelaşi Dumnezeu.

 

Exemple

 

În mod cert nu aşa sunau versetele pe care acum le citim modificate:

 

Matei 28:6  Nu este aici, pentru că a fost înviat [2], după cum a spus. Veniţi, vedeţi locul unde era pus el.

7 Şi mergeţi repede şi spuneţi ucenicilor săi că a fost înviat [3] dintre cei morţi. Şi, iată, el iese în calea voastră; îl veţi vedea. Iată, v-am spus“.

[2] [3]  Verbul de la versetele 6 şi 7 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față așa-zisul „pasiv divin” care arată că Domnul Iisus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl.

 

Matei 28:19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Meu. – există dovezi în acest sens în scrierile a doi episcopi care au participat la Conciliul de la Niceea, dar şi alte surse.

 

Luca 24:

6 Nu este aici, ci a fost înviat [2]. Amintiţi-vă cum v-a vorbit, pe când era încă în Galileea,

7 spunând: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit şi a treia zi să fie sculat»“.

8 Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.

9 Şi, întorcându-se de la mormânt, au dat de ştire toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.

[2] Verbul de la versetul 6 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față fiind așa-zisul „pasiv divin” care arată că Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl, iar la versetul 7 avem “să fie sculat” în loc de “să învie”.

 

Ioan 1:1 La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Fiul era Cuvântul. - Se ştia de mult timp că fraza a fost modificată, fiind implicată o literă străină. Prin schimbarea unui cuvânt prescurtat scris în forma Nomina Sacra, fraza a primit cu totul alt sens:

În unele texte biblice vechi cuvântul Υἱός (Huios – adică Fiul), e scris prescurtat ca ΥΣ, aceasta fiind forma numită „nomina sacra”

La fel, cuvântul Θεός (Theos – adică Dumnezeu), este scris prescurtat ca ΘΣ, în forma nomina sacra.

Observaţi că ambele forme au litera Σ la final şi era necesară doar modificarea primei litere.

 

Tit 2:13 nu are theos, ci theou, ceea ce schimbă radical înţelegerea versetului.

Cu theos am avea înţelegerea “kaì epipháneian tē̂s dóxēs toû megálou theos kaì sōtē̂ros hēmō̂n Christoû Iēsoû”

Cu theou am avea înţelegerea “kaì epipháneian tē̂s dóxēs toû megálou theoû kaì sōtē̂ros hēmō̂n Christoû Iēsoû”

Care ar fi diferenţa?

La prima variantă am putea admite că este vorba de aceeaşi persoană, Mântuitorul Christos Isus, însă la a doua variantă înţelesul se modifică, întrând în context şi Dumnezeu (Tatăl), aşadar textul ne vorbeşte de două persoane.

Contextul biblic mai larg ne spune cine este Acel glorios:

Efeseni 1:17 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei (gloriei), să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,

Construcţia textului din Tit 2:13 este similară cu cea din Iacov 1:1 la fraza având Dumnezeu – ambele versete având Θεοῦ şi nu Θεός,  totuşi aici nimeni nu înţelege ca şi cum ar fi vorba doar de o singură persoană.

1: 1 Ἰάκωβος Θεοῦ καὶ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ δοῦλος ταῖς δώδεκα φυλαῖς ταῖς ἐν τῇ Διασπορᾷ χαίρειν.

1: 1 Iakōbos Theou kai Kyriou Iēsou Christou doulos tais dōdeka phylais tais en tē Diaspora chairein.

VDC 1:1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate!

Construcţii similare (cu theou şi nu cu theos) avem în Tit 1:4 şi 2Tesaloniceni 1:12, totuşi nimeni nu înţelege că ar fi vorba doar de o persoană:

Tit 1:4 Τίτῳ γνησίῳ τέκνῳ κατὰ κοινὴν πίστιν· χάρις καὶ εἰρήνη ἀπὸ Θεοῦ Πατρὸς καὶ Χριστοῦ Ἰησοῦ τοῦ Σωτῆρος ἡμῶν.

Tit 1:4 Titō gnēsiō teknō kata koinēn pistin; charis kai eirēnē apo Theou Patros kai Christou Iēsou tou Sōtēros hēmōn.

2Tesaloniceni 1:12 ὅπως ἐνδοξασθῇ τὸ ὄνομα τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ ἐν ὑμῖν, καὶ ὑμεῖς ἐν αὐτῷ, κατὰ τὴν χάριν τοῦ Θεοῦ ἡμῶν καὶ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ.

2Tesaloniceni 1:12 hopōs endoxasthē to onoma tou Kyriou hēmōn Iēsou en hymin, kai hymeis en autō, kata tēn charin tou Theou hēmōn kai Kyriou Iēsou Christou.

Indiferent dacă alegem sau nu punerea unei virgule, texul din Tit 2:13 ca şi cel din Iacov 1:1 este formulat identic (cu theou şi nu cu theos) şi vorbeşte de două persoane.

Tit 2:13 προσδεχόμενοι τὴν μακαρίαν ἐλπίδα καὶ ἐπιφάνειαν τῆς δόξης τοῦ μεγάλου Θεοῦ καὶ Σωτῆρος ἡμῶν Χριστοῦ Ἰησοῦ,

Tit 2:13 prosdechomenoi (aşteptând) tēn makarian (fericita) elpida (nădejde) kai (şi) epiphaneian (arătarea) tēs doxēs (slavei) tou megalou (marelui) Theou (Dumnezeu), kai (şi) Sōtēros (a Mântuitorului) hēmōn (nostru) Christou (Christos) Iēsou (Iesus),

Aşadar, textul real din greacă este:

Tit 2:13 aşteptând fericita nădejde, şi arătarea slavei marelui Dumnezeu, şi a Mântuitorului nostru Christos Iesus,

În textul de faţă, după cum vedem cuvântul soter (mântuitor) este articulat având sufixul –os, deci trebuie redat „a Mântuitorului”, nu cum a redat Dumitru Cornilescuşi cei de la EDCR simplu „Mântuitor” fără articol. Mântuitor ar fi corespunzător cu Soter, dar aici avem ceva mai mult, Soteros.

Acestea sunt doar câteva dovezi din cele multe, că Numele lui Dumnezeu n-a fost niciodată "Iisus".

 

Şi acum îţi reamintesc de cine, când și de ce au fost modificate textele:

 

Dr. F. H. A. Scrivener: „În secolul al doilea am văzut prea multe exemple de încercări de a manipula textul Scripturii, unele pur și simplu necugetate, iar altele hotărât necinstite”.

 

G.D. Kilpatrick: „Modificările deliberate în toate tipurile de text par înainte de data anului 200 d.Hr.... Tatian este ultimul autor care a făcut modificări deliberate. Marea majoritate a modificărilor deliberate au fost mai vechi decât anul 200 d.Hr. Ele au apărut în perioada 50-200 d.Hr.". Prima ediție a lui Tațian din secolul al II-lea a „Diatessaron” a fost atât de coruptă (eliminând genealogiile și toate pasajele care se referă la descendența evreiască a Domnului Iisus) încât în ​​anii următori un episcop al Siriei a aruncat 200 de exemplare.

 

Cine a fost acest autor anti-evreu Tatian care a făcut schimbări deliberate în manuscrisele Noului Testament?

 

Tatian a fost elevul și omul lui Iustin „Filosoful”. Iustin a fost un filozof păgân din Samaria, din secolele I-II, care a devenit creștin şi s-a stabilit la Roma. Dar, din nefericire, după convertirea sa la creștinism, el încă mai are concepții gnostice, crezând că Dumnezeu nu are un nume. Într-una dintre cărțile sale, Iustin a scris că Dumnezeu nu are nume și nu poate avea un nume. Această părere cu siguranță nu este din Biblie, aceasta este de la filozofii păgâni, ca unul pe nume Platon.

 

Din păcate, schimbările deliberate făcute de gnosticii patripasieni au rămas. De aceea este nevoie de „defalsificarea” Bibliei, şi repunerea ei în forma în care a existat la început, cu Numele lui Dumnezeu în text, eliminând toate celelalte impurităţi textuale, impuse de liderii gnostici.

Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!

Pentru o TREZIRE ADEVĂRATĂ citeşte serios Biblia, roagă-te să o înțelegi corect și apoi aplică tot ce ai învățat în viața ta.

Dacă vrei să colaborăm pentru a ajuta pe semeni să-l cunoască mai bine pe singurul Dumnezeu adevărat și pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:3), lasă-mi un mesaj la comentarii.

 

Efectul nociv al mişcării eretice patripasiene asupra textului din Ioan 1:1

Efectul nociv al mişcării eretice patripassiene în Creştinătate

 

Mulţi susţin că ideea “Isus este Yehova” este logică, deoarece se regăseşte în formularea de la Ioan 1:1:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. (BDC)

La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. (BOR)

Într-adevăr, la o simplă înlocuire a “Cuvântului” cu numele “Isus”, asta reiese:

La început era Isus, şi Isus era cu Dumnezeu, şi Isus era Dumnezeu. (BDC)

La inceput era Isus si Isus era la Dumnezeu si Dumnezeu era Isus. (BOR)

Sau:

La început era Isus, şi Isus era cu Yehova, şi Isus era Yehova. (BDC)

La inceput era Isus si Isus era la Yehova si Yehova era Isus. (BOR)

 

Totuşi, fraza “Cuvântul era cu Dumnezeu” (Isus era cu Dumnezeu, Isus era cu Yehova) ca mai apoi Isus să fie Dumnezeu, dă de bănuit. Să înlocuim fraza de mai sus cu două cuvinte străine, ca să ne dăm seama despre ce este vorba:

La început era Cain, şi Cain era cu Adam, şi Cain era Adam.

La inceput era Cain si Cain era la Adam si Adam era Cain.

– Nonsens TOTAL!

Sau:

La început era Fiul, şi Fiul era cu Tatăl, şi Fiul era Tatăl.

La inceput era Fiul si Fiul era la Tatăl si Tatăl era Fiul.

– Nonsens TOTAL!

Orice înlocuire de cuvinte am face, se vede clar că acest text este unul FALSIFICAT:

La început era Îngerul și Îngerul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Îngerul. – Nonsens TOTAL!

Şi acum să înlocuim două cuvinte:

La început era Eva și Eva era la Adam și Adam era Eva. – – Nonsens TOTAL!

În secolul II, din cauza persecuţiei, creştinii scriau codat, pentru a nu fi demascaţi. Ei foloseau o formă de scriere numită "nomina sacra", prin care numele şi anumite cuvinte erau prescurtate, pentru a nu le da persecutorilor motiv să confişte acele scrieri. Astfel cuvântul theos (dumnezeu) şi huios (fiul) era redus la două litere, marcate cu o bară (liniuţă) deasupra. După ce gnosticii au schimbat prima literă, făcând din huios (Fiul) theos (Dumnezeu), textul autentic a fost alterat serios şi astfel înţelegerea corectă a versetului a devenit neclară. Însă reânlocuind cuvântul Fiul, versetul redevine logic, cu un mesaj clar în context şi în armonie cu tot ce spune Evanghelia.

Sfânta Evanghelie după Ioan 1:

1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Fiul era Cuvântul.

 

În secolul IV AD, folosirea nominei sacra a încetat deoarece Împeriul Roman adoptase o altă politică faţă de creştinism şi deţinerea scrierilor creştine considerate sfinte nu s-a mai considerat o crimă împotriva statului.

 

Mai jos puteţi vedea un exemplar ce conţine forma nomina sacra, din Evanghelia după Ioan, capitolul 1.

Să ne uităm la Ioan 1:1 în forma nomina sacra

Se știe de mult că anumite cuvinte au fost combinate de primii creștini, aceste cuvinte fiind numite de experți Nomina Sacra. Schimbând o literă a cuvântului prescurtat scris sub forma Nomina Sacra (din greșeală sau intenție), expresia capătă un cu totul alt sens.

De exemplu, în textul din secolul al IV-lea numit Codex Sinaiticus, 2 Petru 1:1 are cuvântul „kyrios” în forma Nomina Sacra:

Simon Petru, slujitorul și apostolul lui Isus Hristos, celor care au dobândit o credință la fel de prețioasă ca a noastră în adevărul Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos:

Cu toate acestea, în textul secolului al V-lea numit Codex Alexandrinus, cuvântul theos (dumnezeu) este deja prezent și a rezultat această versiune:

Simon Petru, slujitorul și apostolul lui Isus Hristos, celor care au dobândit o credință la fel de prețioasă ca a noastră în adevărul Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos:

Deci, este foarte posibil ca asta să fie de fapt ceea ce sa întâmplat și în Ioan 1:1.

În textele biblice antice, cuvântul Υἱός (Huios – însemnând: Fiul) este prescurtat ca ΥΣ, aceasta este forma „Nomina Sacra”. În mod similar, cuvântul Θεός (Theos – care înseamnă „Dumnezeu”) este prescurtat ca ΘΣ în forma Nomina Sacra. Rețineți că ambele cuvinte se termină cu litera Σ și doar prima literă trebuie schimbată.

Dacă Ioan 1:1 avea cândva cuvântul ΥΣ (Fiu), atunci acesta este ceea ce spunea textul original:

Ioan 1:1 La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu și Fiul era Cuvântul.

Analele istoriei bisericii - Erezia numită ”patripassianism”

Există o consemnare într-una dintre cărțile lui Iustin Martirul (decapitat în c. 165) că în timpul său existau unii care mărturiseau că Tatăl și Fiul sunt aceeași persoană, crezând greșit că de fapt Tatăl este doar a altă denumire a Fiului (First Apology (63, în Richardson, 1970: 284-85). 

Din analele istoriei bisericești aflăm că un anume ”Noetus din Smirna”, a lansat apoi o școală cu această teologie eretică la Roma (c. 190).

Învățăturile lui Noetus

În opinia lui Noetus, Hristos este revelația singurului Dumnezeu – care s-a revelat mai întâi ca Tată – sub forma Fiului uman, deci este aceeași persoană, dar care s-a revelat într-un mod diferit de manifestare (de unde și denumirea de „modalism”). Prin urmare, după Noetus, se mai poate spune că în Fiul însuși Tatăl a suferit pe cruce, întrucât era aceeași persoană, doar sub o altă denumire (de unde și termenul de „patripassianism”, aică „Tatăl a suferit”).

După ce s-a stabilit la Roma,  liderii creștini din Biserică i-au investigat învățăturile și l-au excomunicat. Noethus s-a apărat în confuzie: „Ce rău fac eu lăudând pe Hristos?... Dacă, deci, recunosc că Hristos este Dumnezeu, atunci El este Însuși Tatăl, dacă El este cu adevărat Dumnezeu, și Hristos a pătimit, fiind Însuși Dumnezeu, și în consecință Tatăl a pătimit, pentru că El a fost Însuși Tatăl”.

Discipolii lui Noetus, Epigon și Cleomene, au continuat învățăturile maestrului lor, ”clarificându-le”: Dumnezeu este atât o formă invizibilă, cât și o formă vizibilă; ca formă invizibilă este Tatăl, ca formă vizibilă este Fiul. Alți adepți celebri ai doctrinei patripassiene, din aceeași perioadă, au fost Praxeas (în Asia Mică, Cartagina și Cirene) și ceva mai târziu, Sabellius (în Pentapolis), care a propus fraza devenită celebră ”‘homo-ousios’ (aceeaşi fiinţă)”, adică ”Hristos este aceeași ființă cu Tatăl”.

Noetus a negat la început că „Hristos a fost Tatăl și că Tatăl S-a născut și a suferit și a murit”, dar adepții săi crescând în număr, a recunoscut în fața aceluiași conciliu, când a fost convocat a doua oară, că a predat părerile care i-au fost atribuite. Se pare că la început, aceștia acceptau doar Evanghelia după Ioan. Și am putea deduce că această mișcare a popularizat această carte în forma modificată de la Ioan 1:1, deoarece Hipolit din Roma scrie că ei erau cei mai numeroşi dintre creştinii din timpul său, chiar şi Papa de la Roma, fiind unul de-al lor. 

După ce patripassienii au câștigat pe Papa de la Roma de partea lor, ideea ‘homo-ousios’ și scrierile lor au cutreierat lumea creștină ca fulgerul și s-au impus. Această interpretare este menţionată de diferiţi autori creştini din acel timp, cum ar fi Hipolit, Epifanius, Ciprian, Tertullian, Rufinus, istoricul Sozomenos (400-450), etc.. 

Contra lor s-a constituit Conciliul de la Antiohia, format din 50 de episcopi care au negat și condamnat expresia ‘homo-ousios’ și concepția teologică ce se baza pe ea, în anul 267, prezidată de episcopul Macarie al Edessei. Datorită faptului că această partidă a patripassienilor, care era cea mai numeroasă în Creștinătate, a falsificat în acel timp Sfintele Scripturi, pentru a-şi susţine afirmaţiile, acest Conciliul din Antiohia (din anul 267) care a rămas fidelă crezului apostolilor, l-a însărcinat pe savantul creştin Lucian - din şcoala episcopului Macarie - să refacă frazele răstălmăcite, într-o nouă versiune a Bibliei. Conciliul l-a ales pe Lucian, deoarece acesta era un fost patripassian și cunoștea dedesubturile acestor texte. În timp ce clarifica această versiune şi demonstra vechiul text, a fost trădat de un aşazis preot patripassian, care l-a denunţat autorităţilor păgâne, acuzându-l de lucruri false.

   Membrii Conciliului de la Antiohia au precizat că Isus nu este este ‘homo-ousios’ (aceeaşi fiinţă) cu Tatăl, ci “homoi-ousios”, adică “asemănător cu Tatăl”, deci Isus nu este Tatăl însuşi. Din păcate, despre acest conciliu important din secolele III, de la  Antiohia, majoritatea creştinilor din ziua de azi nu știu nimic. Nici că mai târziu, tocmai această erezie a unei fiinţe identice a Tatălui şi Fiului, demascată de Biserica apostolică fidelă și combătută oficial a fost adoptă ca şi crez oficial al creștinismului în conciliul de la Niceea (325). Împăratul Constantin cel Mare, încă păgân şi susţinând oracolele (profetesele) păgâne, a fost convins de majoritatea episcopilor care susţineau patripasianismul – pe baza Bibliei lor eretice - şi a obligat toţi membrii conciliului sa accepte termenul de ‘homo-ousios’ (aceeaşi fiinţă) cu privire la Tatăl și Fiul. Practic, în anul 325 împăratul păgân Constantin, a anulat tot ceea ce hotărâse Biserica apostolică fidelă în secolul III la Antiohia şi a impus în toată Creştinătatea o Biblie eretică, Biblia Patripasiană, care se citeşte oficial încă şi în ziua de azi.

Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!

Pentru o TREZIRE ADEVĂRATĂ citeşte serios Biblia, roagă-te să o înțelegi corect și apoi aplică tot ce ai învățat în viața ta.

Dacă vrei să colaborăm pentru a ajuta pe semeni să-l cunoască mai bine pe singurul Dumnezeu adevărat și pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:3), lasă-mi un mesaj la comentarii.