luni, 1 decembrie 2014

De ce "Elohim" nu înseamnă "Puternicii"?

Din punct de vedere etimologic, cuvântul "elohim" are rădăcina din "el" care înseamnă "putere". Din cuvântul "el" s-au format diferite cuvinte, printre care şi cuvântul "elohim". Cuvântul "elohim" este unic ca scriere şi ca sens şi nu are corespondent în nici o altă limbă semitică, deci evreii nu ar fi avut de unde să îl împrumute. Cuvântul este tipic evreiesc şi s-a format atunci când s-a format limba ebraică antică.

Cuvântul "elohim" (ca şi cuvântul "adonim") are terminaţia în sufixul de plural masculin "-im", ceea ce a condus pe unii care nu au suficiente cunoştinţe în limba ebraică veche să afirme că este pluralul cuvântului "el". Însă pluralul lui "el" este "elei" sau "elim". Deci cuvântul "elohim" nu este pluralul lui "el" ci al lui "eloh". În ebraică, "eloh" are două forme de plural: elohim şi elohei.

Pluralul lui "el" este "elei" sau "elim" şi nu "elohim". Deci, cuvântul potrivit pentru "puternici" sau "puterile" ar fi "elei" sau "elim", aşa cum apare la Ezechiel 32:21 şi Iov 41:25.

Ezechiel 32:21 Atunci vitejii (gibborim) cei puternici (elei) vor vorbi în Locuinţa morţilor despre el şi cei ce-l sprijineau şi vor zice: „S-au coborât, s-au culcat cei netăiaţi ...


Iov 41:25 Când se scoală el, tremură puternicii (elim), şi spaima îi pune pe fugă.
    
Despre pluralurile "elohim", “elei”, "elim"
Am învăţat de la un corespondent cunoscător al limbii ebraice următoarele:

Cuvântul “Dumnezeu” (Elohim) este un substantiv plural masculin în ebraică, cu terminaţia în "-im".
Verbul aferent nu se acordă în număr cu substantivul Elohim, ci este la singular: 

"Bereshit bara Elohim et hashamayim ve'et ha'arets"
“La început Elohim (plural) a făcut (singular) cerurile (plural) şi pământul (singular)”. Pluralul de aici este un plural de excelenţă la fel ca în cazul cuvântului "shamayim" (cerurile) şi nu plural de numeral, cum ar fi în cazul "La început puternicii (elim) au făcut două ceruri şi pământul."
În ambele cazuri, atat în cazul "puternicii", cât şi în cazul "două ceruri" ar fi vorba de un plural de numeral.

În privinţa cuvântului Elohim, el este la plural inclusiv atunci  când se referă la un singur dumnezeu fals, fiind un plural exclusivist, al excelenţei.

1Împăraţi 18:27 La amează, Ilie şi-a bătut joc de ei, şi a zis: ,,Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu (elohim); se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi.``

Vedem că acest cuvânt "elohim", implică o însuşire sau însuşiri deosebite în sens de excelenţă, rădăcina fiind cuvântul “el” însemnând "putere", substantivat însemnând cineva cu mari puteri, cineva cu mare autoritate, lider suprem.
Având în vedere genul masculin, ebraica are două forme de plural, pluralul dual şi pluralul multiobiect,
cuvântul Elohim fiind la pluralul multiobiect, nu la pluralul dual (adică nu este Elohaim):
- pluralul dual cu terminaţia în -aim (se referă la două obiecte);
- pluralul multiobiect cu terminaţia în -im (se referă la trei sau mai multe obiecte).
Când cuvântul la singular "el" devine "elei" un cuvant la plural, are o formă de scriere diferită deoarece substantivul respectiv împlineşte două condiţii:
- este în stat construit (condiţia de bază)
- este la masculin plural


Regula pentru statul construit este următoarea: CÂND UN SUBSTANTIV ESTE ÎN STAT CONSTRUIT, DACĂ ESTE MASCULIN PLURAL ÎŞI SCHIMBĂ SUFIXUL ÎN -ei (ţere-iod) ÎN LOC DE -im, IAR DACĂ ESTE LA FEMININ SINGULAR REVINE LA FORMA ARHAICĂ CU SUFIXUL -at (patah-tav) ÎN LOC DE -ah (kameţ-he).

Ce este acest STAT CONSTRUIT?
Ori de câte ori două sau mai multe substantive sunt scrise unul după altul, atunci doar ultimul este în stat absolut (adică scris normal). Restul substantivelor sunt în stat construit, ceea ce implică anumite schimbări (în scrierea lor normală).
Alăturarea mai multor substantive formează cazul genitiv.
De exemplu: אֳרוֹן הַבְּרִית înseamnă chivotul legământului (citirea în ebraică este de la dreapta la stânga).
Expresia cu litere latine, mai pe înţeles, este "aaronim haberit".

Cuvântul chivot este aaron (ca observaţie particulară, el coincide cu numele primului preot al Israelului, Aaron). Dacă am vorbi la plural despre chivoturi am spune: aaronim (sau aaronaim – la plural dual - dacă ar fi doar o pereche de chivoturi).

În schimb, dacă am dori să spunem chivoturile legământului (păstrând construcţia pentru cazul genitiv, adică "ale cui chivoturi?"), ar trebui să scriem cu acel -ei la urmă, în loc de -im. Şi am scrie aşadar: aaronei haberit.

Când nu este în stat construit, cuvântul “el” nu are pluralul -ei, ci pluralul normal -im. De exemplu, la Iov 41.25, nefiind în stat construit, substantivul “el” este la pluralul normal "elim".

Iată de ce Geneza 1:1 nu se poate traduce prin "La început dumnezeii au făcut cerurile şi pământul" nici prin
"La început puterile au făcut cerurile şi pământul" sau
"La început puternicii au făcut cerurile şi pământul" (cum sugerează greşit unii).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu