Greşeli care ne costă
Un proverb latin ne spune că "Errare humanum est" –
“A greşi este omeneşte”, dar în caz că ele există de ce să le tolerăm sau chiar să le susţimen? De unde ştii că nu susţinem şi că nu ne încredem în diferite redări greşite din Biblie? Gândiţi-vă unde am ajunge, dacă aceste greşeli nu s-ar corecta niciodată?
Un astfel de exemplu întâlnim la o ediţie reprint a Bibliei
numită după Regele Iacob al Angliei, şi numită în derâdere “The Wicked Bible”, numită uneori Biblia adulteră sau Biblia
păcătoșilor. Aceasta este o ediție a Bibliei publicată în 1631 de Robert Barker
și Martin Lucas, tipografii regali din Londra, menită să fie o retipărire a
Bibliei King James. Numele provine dintr-o greșeală făcută de compozitori: în
cele Zece Porunci din Exodul 20:14, cuvântul „nu” a fost omis din propoziția
„Să nu săvârșeşti adulter”, determinând în schimb ca versetul să se citească
„Să săvârșeşti adulter”.
Este posibil ca unul dintre angajaţii tipografiei să fi omis
intenţionat cuvântul “not”, din bătaie de joc, sau mai puţin probabil din
neglijenţă, pentru că vorba curiosului "de ce tocmai acolo?"... La aproximativ un an de la
publicare, Barker și Lucas au fost chemați la Camera Star și amendați cu 300 de
lire sterline (echivalentul a 63.097 de lire sterline în 2023, echivalent cu
367.897,14 RON în 2024) și privați de licența de tipărire. Iată cât au costat
trei litere în minus (n o t)!
Majoritatea copiilor “The Wicked Bible” “Bibliei ticăloase”
au fost confiscate și distruse, iar
numărul de exemplare rămase în prezent, care sunt considerate foarte valoroase
de către colecționari, este considerat a fi relativ scăzut. Un exemplar se află
în colecția de cărți rare din Biblioteca Publică din New York și este foarte rar
accesibil; altul poate fi văzut în Muzeul Bibliei Dunham din Houston, Texas. Sursa
Wikipedia.
Din nefericire însă, există greşeli de redare în Biblie care nu sunt perceptibile publicului cititor neavizat, ci doar acelora care verifică documentaţia Biblică, cum am spune "la sânge". O asemenea greşeală de redare în Biblie este cuvântul "Admin". Admin este un nume bărbătesc din Noul Testament, unde se citează o listă cu nume din Vechiul Testamant, dar care nu apare nicăieri în Vechiul Testament, nici chiar în literatura apocrifă. Aşa că, se nasc nişte întrebări de verificare la sânge.
Cine l-a
născut pe Admin şi când s-a născut?
În
exemplul dat mai sus despre redarea greşită a textului din Exodul 20:14, am văzut că majoritatea acelor Biblii au fost retrase de
pe piaţă şi distruse, iar editorii au fost aspru sancţionaţi. Acest caz este
totuşi unul fericit, deoarece majoritatea copiilor au putut fi distruse.
Gândiţi-vă câtă pagubă ar aduce o asemenea greşeală, dacă nu ar fi corectată în
Biblie! Şi din păcate, sunt anumite greşeli de copiere, care colectate şi
neânţelese de criticii Bibliei, fac acum deliciul lor, dar spre paguba acestora
şi al acelora care se lasă seduşi şi conduşi de ei. Aceste greşeli de copiere
se pot explica şi numai cine nu copiază nu greşete şi nu înţelege greşeala. Ia
încercaţi dragi critici să luaţi o pană de gâscă şi cerneală şi un pergament
sau papirus şi apoi copiaţi un text antic al Bibliei. Oare nu veţi greşi? Şi
cum ve-ţi şterge litera sau cuvântul greşit fără să lăsaţi urme, având doar instrumente din secolul I-IV?
O asemenea
greşeală întălnim la textul Evangheliei după Luca, în lista genealogiei. Evanghelia după Luca
conține cu un nume mai mult între Luca 3:31-34. Aşa că se nasc anumite
întrebări: Când s-a născut Admin şi cine l-a născut, conform Vechiului
Testament?
Matei 1
1.
Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2.
Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi
fraţii lui;
3.
Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a
născut pe Aram;
4.
Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe
Salmon;
5.
Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut
pe Iese;
6.
Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din
văduva lui Urie;
Luca 3
31. fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui
Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,
32. fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui
Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason,
33. fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui
Fares, fiul lui Iuda,
34. fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui
Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor,
Genealogia prezentată în Evanghelia după Luca
cu privire la Admin nu corespunde cu Vechiul Testament, având aşadar un nume în
plus.
Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:1
- Psalmii 132:11; Isaia 11:1; Ieremia 23:5;
Matei 22:42; Ioan 7:42; Fapte 2:30; Fapte 13:23; Romani 1:3; Geneza 12:3;
Geneza 22:18; Galateni 3:16
Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:2
- Geneza 21:2; Geneza 21:3; Geneza 25:26;
Geneza 29:35; 1Cronici 2:1,2
Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:3
- Geneza 38:27; Rut 4:18; 1 Cronici 2:5; 1
Cronici 2:9
Resurse pentru verificarea informaţiei de la
Matei 1:4
- 1Cronici 2:10,11
Resurse pentru verificarea informaţiei de la
Matei 1:5
- 1Cronici 2:11,12
Resurse pentru verificarea informaţiei de la
Matei 1:6
- 1Cronici 2:15; 1 Samuel 16:1; 1 Samuel
17:12; 2 Samuel 12:24
Comparaţia dintre Matei 1 -- Luca 3:
1 Avraam - Avraam (de acord)
2 Isaac - Isaac (de acord)
3 Iacov - Iacov (de acord)
4 Iuda - Iuda (de acord)
5 Fares - Fares (de acord)
6 Esrom - Esrom (de acord)
7 Aram - Arni (de acord, Aram este Arni altfel spus)
8 ? ........ - Admin (“omul în
plus" nu apare în Vechiul Testament, Ram fiind tatăl lui Aminadab, conform
cu Rut 4:19) Poate fi o eroare scribală în copierea Evangheliei după Luca? Da,
un copist a scris ceva în plus, din neglijenţă. Din neglijenţă sau oboseală a
început să scrie Aminadab din nou, dar a greşit o literă şi a scris Admin, iar
apoi când şi-a dat seama de greşeală nu a mai continuat cuvântul, fiindcă
acesta fusese scris mai înainte, aşa că l-a lăsat neterminat. Greşeala lui a
fost că nu a corectat textul, nu ştim din ce motivaţie, grabă, estetică, etc...
9 Aminadab - Aminadab (de acord)
10 Naason - Naason (de acord)
11 Salmon - Salmon (de acord)
12 Boaz - Booz (altfel scris) (de acord)
13 Obed - Iobed (altfel scris) (de acord)
14 Iese - Iese (de acord)
15 David - David (de acord)
Iată că acum greşeala
acestui scrib ne costă, unii ridiculizând Noul Testament şi spun că se
contrazice, nefiind demn de încredere. De aici putem învăţa o lecţie
importantă, dacă vezi că ai greşit, corectează-te, nu ştii niciodată cum se
poate întoarce greşeala împotriva ta şi alor tăi.
Oare eroarea “Admin” este singura
eroare necorectată din Biblie?
Ar fi frumos să putem spune un da hotărât, dar din păcate
există o duzină de greşeli necorectate de-a lungul timpului, care au devenit
texte standard, pentru care unii oameni au fost în stare să moară sau au
batjocorit şi ucis pe alţii în perioada Inchiziţiilor de tot felul.
Nu
spun toate aceste lucruri pentru că aş fi împotriva Bibliei, din contră, spun
toate acestea pentru că o iubesc şi îmi pasă de conţinutul ei. Am scris această
carte, având înaintea ochilor, nişte adevăruri existenţial-esenţiale spuse de
alţii, de care toţi ar trebui să ţină cont;
Motto
1: Minciuna e un bulgăre de zăpadă
ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult.” - Martin Luther
Motto
2: „Timpul spune întotdeauna adevărul, dar pentru unii prea târziu, vezi
să nu fie şi pentru tine”
Motto
3: „Adevărul este ca apa rece, face rău doar dinţilor stricaţi” - Nicolae Iorga
Motto
4: “Adevărul te va face liber, dar până la eliberare te va enerva”
Adevărul nu poate fi un adevăr “oficial”
Eram în clasa a VIII, la ora
de matematică. Profesoara se străduia din greu să armonizeze rezultatul ei cu
rezultatul “oficial”, arătat în cartea de matematică. Nu se potrivea. A pierdut
o oră în faţa noastră şi tot încăpăţânată era, crezând că ea a greşit şi nu
cartea de matematică. A doua zi, la urmatoarea oră, ne-a comunicat, că
rezultatul arătat în carte, este greşit. Aşadar ce este greşit este greşit
indiferent în ce document “oficial” s-ar afla şi oricât am încerca să
demonstrăm că “oficialul” este cel adevărat..
În urmă cu câţiva ani, căutam o strada, în oraşul Constanţa.
Adresa mi-a fost data de patroana mea. Eram trimis ca delegat şi trebuia să
ajung la adresa dată de firma care m-a trimis. Strada era de negăsit. Abia dupa
câteva luni, am aflat că ceea ce căutam era de fapt în oraşul Cluj. În caietul
de sarcini în loc de oraşul Cj (Cluj), mi s-a scris oraşul Ct (Constanţa).
În ambele cazuri, sursele erau foarte-foarte demne de
încedere. Şi exemplele ar putea continua. De exemplu, o enigmă a ortodoxiei
în Romania este că a fost o perioadă când toţi românii au fost catolici – şi
bănuiesc că foarte puţini ştiu lucrul acesta, crezând că au fost ortodocşi din
strămoşi în strămoşi. S-a pus problema de când sunt românii ortodocşi, enigmă
rezolvată de nişte cronicari ortodocşi bulgari.
Din relatările unor
istorici ortodocşi bulgari, aflăm că în secolul al XIII-lea vlahii, adică
românii, au fost de rit romano-catolic şi citeau în limba latină. Prin
deducţie, putem spune că citeau Biblia Vulgata (scrisă într-o latină evoluată,
vorbită de popor) editată de Ieronim sau o Biblie mai veche, numită Vetus
Latina (pe care a revizuit-o Ieronim) sau chiar o versiune autohtonă (de ce nu).
Interesant de
remarcat de la aceşti cronicari următoarele: Ţarul Yvan Asen Belgun al II-lea
al Bulgariei (având şi sânge de roman-valah) a domnit între anii 1218-1241
peste bulgari, slavi, cumani, valahi (români) şi greci. În 1232 el rupe
relațiile cu papalitatea, mânios că nu a fost acceptat ca ţar -
"împărat", ci doar ca "rege”. Bulgaro-turcul-vlah Asen Belgun, a
trecut în Valahia (în amândouă: Muntenia şi Moldova) şi le-a cucerit. Se mai
vede că popii fruntaşi ortodocşi din Bulgaria şi Grecia l-au instigat, şi e
posibil că ideea de a le tăia limba românilor dacă citesc latineşte, tot de la
ei vine.
Într-o carte tipărită
în 1844 în limba bulgară, întitulată Ţarstvenic, se spune: „S-au însemnat în
nişte cărţi vechi scrise de mână că, după reposarea patriarhului bulgar,
Sfântul Ioan carele a ridicat pe Asan la împărăţie,
a chemat Asan de la Ohrida (azi Macedonia de Nord) pe părintele Teofilact, a
luminat şi a curăţit toată Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci
în ea. După aceea a invitat pe împăratul Asan de a trecut în Valahia, să o
cucerească şi să o cureţe de eresul roman, care pe atunci domnea în ea; şi Asan
s-a dus şi a supus amândouă Valahiile sub stăpânirea sa, şi a silit pe Valahi,
cari până atunci citeau în limba latină, să lese mărturisirea romană, şi să nu
citească în limba latină, ci în cea bulgară, şi a poruncit ca celui ce va citi
în limba latină să i se taie limba, şi de atunci Valahii au început a citi
bulgăreşte”.
De
aici apare şi zicala veche: "Îţi taie popa limba" pe care academicianul Virgil Enătescu o comentează astfel "Să nu uităm că a fost o perioadă când, pentru a fi
rupţi de Bizanţ, de originile noastre latine, a fost impusă limbă slavă. Chiar,
mai mult, ne-a fost impus un alfabet, cel chirilic şi nu ştiu unde, şi nu ştiu
cum toate documentele, toate scrierile de peste o mie de ani în care au existat
şi dispute religioase şi dispute administrative scrise în limba latină s-au
evaporat, au dispărut. Ceea ce ne-a rămaş, de atunci, ca amintire este expresia
care, se pare, că a avut un suport real: “Îţi taie popa limba”.
Cronicarul bulgar
Paisie de la Mănăstirea Athosului nota în a sa carte istorică, numită «Istoria
slavo-bulgară» din 1762 că ţarul (împăratul) Bulgariei Yvan Asen Belgun al
II-lea "a poruncit valahilor (numele vechi al vorbitorilor de limba latină
din Europa de Sud-Est), care până atunci citeau în limba latinească, să lepede
legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a
poruncit: Care va citi în limba latină, să i se taie limba! Şi aşa valahii au
primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte".
Dimitrie
Cantemir, Principele Moldovei, scria: „înainte
de sinodul dela Florenţa, Moldovenii, după exemplul celorlalte naţii cari îşi
trăgeau limbile lor din graiul roman, întrebuinţau literile latine. Dar fiindcă în acel sinod mitropolitul
Moldovei trecuse în partea Latinilor, urmaşul său Teoctist, diaconul lui Marcu
Efesianul, de neam bulgar, pentru a desrădăcina cu atât mai mult din Moldova
sămânţa catolicismului şi să ridice totdeauna tinerilor putinţa de a ceti
sofismele Latinilor, a încredinţat pe Alexandru-cel-Bun că, nu numai să surgiunească
din ţară pe oamenii de altă credinţă, ci să scoată şi literile latine din toate
scrierile şi cărţile, şi să întoarcă în locul lor pe acele slavone.” (Dimitrie Cantemir,
în Descriptio Moldaviae, redactată în 1716).
Un cronicar ungur, pe
nume Simon de Keza, scrie că secuii venind în Ardeal şi amestecându-se cu valahii
şi au preluat alfabetul acestora. Valahii din Ardeal, nefiind sub stâpânirea
bulgarilor, nu au fost afectaţi de decret. Secuii din Ardeal aveau un alfabet
runic adus de unde au veniti, pe care l-au abandonat şi au preluat alfabetul
latin de la valahii ardeleni, fiind unul mai practic. Ulterior, speriaţi de
procesele de maghiarizare forţată, o parte din liderii valahi de aici au
emigrat în Moldova, cu tot cu populaţia peste care guvernau, unde au folosit
acest aflabet până pe timpul lui Alexandru Cel Bun, care l-a interzis, din
considerente politico-religioase ortodoxe, aşa cum aţi putut citi în Descriptio
Moldaviae, redactată în 1716, de fostul voievod moldovean Dimitrie Cantemir,
refugiat în Rusia, după rebeliunea armată eşuată faţă de turci.
Prin urmare se naşte o întrebare: Având în vedere că trăim
într-o lume imperfectă, cât de sigure pot fi uneori sursele foarte demne de
încredere, numite “oficiale”? Şi având în vedere imperfecţiunea celor ce au
condus Biserica sau au tradus sau copiat Biblia, cât de mult trebuie să mergem pe linia
numită “oficială”? Cui îi datorăm o încredere totală?
Despre importanţa sursei primare (cele
mai vechi)
În jurul anului 2000, cineva din
Budapesta, m-a invitat pe o listă de discuţii, ca să particip la discuţii
biblice. Acolo am auzit prima dată în viaţă, că după unii, predica
"Bogatul şi săracul Lazăr" nu ar fi fost parte integrală a
Evangheliei după Luca, ci este un material adăugat mai târziu. Am solicitat o
anumită lămurire (cine susţine aşa ceva) în această temă, celui care a postat
aceasta informaţie, însă el, probabil fiind un opozant al acestei concepţii, nu
mi-a dat nimic, şi în scurt timp a plecat din grupul de discutii.
Ulterior, după circa 6 ani, la un nou studiu din Evanghelia
după Luca, am cercetat această informaţie mai temeinic şi am adunat dovezi
istorice. Nu consider ca aş avea vreun merit anume sau că aş fi deosebit,
consider că tot ce am aflat, a venit din harul lui Dumnezeu. Rezultatul
cercetărilor mele, nu a fost rezultatul unui moft, ism sau fobie, n-a fost nici
din căutarea unei slave deşarte, de aceea nu m-a făcut să mă simt dezamăgit
faţă de Dumnezeu sau Biblie, şi nici nu consider că aducerea la cunoştinţa opiniei
publice a acestuia, ar fi un pericol pentru Bible sau creştinism, de care şi eu
mă ţin. Adevărul luminează, bucură şi întăreşte întotdeauna pe cei care îl
caută în mod sincer şi umil. Dacă eu nu m-am ateizat, nici altul nu ar trebui
să devină.
Premisă falsă: "Dumnezeu n-ar fi
permis aşa ceva"
Unii ar spune că Dumnezeu n-ar fi
permis aşa ceva. Cam aşa credeau şi acei evrei care niciodată nu ar fi acceptat
că Dumnezeu ar permite ca Templul din Ierusalim să fie nimicit şi ars în foc,
şi ca evreii să fie deportaţi ca sclavi. Aşadar, de ce să nu permită alterarea
unei căţi, considerate sfinte? Templul din Ierusalim n-a fost sfânt şi totuşi a
fost distrus de două ori? De ce a permis aşa ceva Dumnezeu şi n-ar permite ca o
carte sfântă să fie măsluită? După cum veţi vedea, avem multe mărturii în cazul
Vechiului Testament, unde anumiţi copişti ai Septuagintei şi a Pentateuchului
Samaritean au schimbat anumite lucruri. Şi asta se ştia de mult de către
ierarhii bisericilor. La fel de bine se ştia şi despre modificările Noului
Testament, doar că nu s-a predicat în biserică. Dacă mulţi dintre enoriaşi nu
ştiau, asta nu însemna că cei din cler nu ştiau. Să dăm pietroiul
prejudecăţilor neântemeiate la o parte.
Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor
manuscriselor Vechiului Testament şi a Noului Testament. Azi oricine poate face
o Biblie, oricât de greşită şi ar putea amesteca în ea orice ar vrea, fără ca
Dumnezeu să-l trăsnească din ceruri. De ce atunci, să fi trăznit un ierarh ce
modifica puţin ici colo Noul Testament în secolul II?
Nota
bene: "A permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva. Posibil
ca Dumnezeu a vrut să vadă până unde merg şi până unde va ţine.
Schimbările făcute în Vechiul Testament
Cea mai timpurie traducere
“oficială” a textelor biblice, a fost traducerea "Septuaginta", dar
exista înaintea ei şi o traducere neoficială, făcută de unii în interes
personal. Septuaginta este o traducere a textului Vechiului Testament din
ebraică în greacă. Cercetătorii Septuagintei consideră că ea este o traducere
care prezintă variaţiuni faţă de Textul Masoretic şi Sulurile de la Marea
Moartă (texte ebraice). Există mai multe ramuri ale manuscriselor Septuagintei,
din cauza încercărilor de recenzie a ei, recenzii făcute pentru a se armoniza
textul Septuagintei cu textele antice evreieşti. Septuaginta este o traducere
care pe alocuri traduce interpretând, modifică pe alocuri cronologia şi adaugă
anumite texte noi. Diferenţa de ani este semnificativă.
"Pentateuchul Samaritean" este o traducere antică
în samariteană a primelor cinci cărţi din Vechiului Testament. Traduce
modificând pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi.
"Targumurile Aramaice" sunt traduceri antice în
aramaică a Vechiului Testament. Pe alocuri traduc interpretând.
Dumnezeu a permis libertate de manifestare acestor copişti
timpurii ai manuscriselor biblice. Nu a trăznit pe nimeni în cap atunci
când acel cineva a podus o eroare intenţionată sau nu.
Notă:
"a permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva.
Mărturii din antichitate
1. Crearea versiunilor (Diversitatea
felurită a manuscriselor)
O relatare din Talmud
(este o carte veche evreiasca), spune că în curtea celui de al doilea Templu
din Ierusalim au fost găsite trei manuscrise diferite cuprinzând Tora - cărtile
scrise de Moise, având diferenţe între ele; diferenţele dintre cele trei
versiuni au fost uniformizate în urma unor adunări ale celor înţelepţi.
Altfel spus, din trei versiuni diferite s-a făcut o singură versiune, fiind
acum patru versiuni. Se pune întrebarea “Oare cât de corect a fost făcută a
patra versiune? Şi care dintre cele patru era textul original?” Azi, evreii nu
au decât o singură versiune. Din cele patru care au fost, oare care este acum
în mâna rabinilor evrei?
Se spune că Septuaginta
(LXX) originală a fost prima traducere a Torei într-o altă limbă, iniţiată de
Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus
din Egiptul ptolemaic. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind
terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi
de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a
urmat, deorece textele nu au putut fi traduse aşa cum ar fi trebuit.
Existenţa unor modificări a textelor din versiunea greacă
Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează:
O
sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim
"Ziua
[în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel
de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur,
pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine."
Oare
de ce nu s-a tradus suficient de bine? O altă sursă, Meghilat Taanit, din
aproximativ aceeași perioadă relatează:
"În
ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele
împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei
zile."
AMBROZIU DE MILAN, 330-397, Exaemeron III, 5, 20, este critic referitor la textul tradus de
cei LXX şi cunoaşte mai multe locuri schimbate, decât cele 13 menţionate în
tradiţia rabinică.
"Putem
constata cu ușurință că cei LXX de traducători ai textelor Scripturii în
grecește au făcut numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe
completări pe alocuri."
Găsim nişte lucruri tulburătoare
în opera unui poliglot şi om de cultură eminent, evreu de origine, Episcopul
EPIFAN DE SALAMINA (310-403), De
Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242, care ne spune cu nonşalanţă
că traducătorii de la LXX fie au eliminat, fie au adăugat anumite cuvinte:
"Un
număr de 72 de oameni, în partea de sus a insulei Pharos, în fața Alexandriei,
în 36 de căsuțe, închiși de la răsăritul soarelui până la apus, când venea
seara, erau transportați în 36 de bărci la palatul lui Ptolemeu Philadelphus.
Luau cina cu el și mergeau la culcare
doi
căte doi în 36 de camere. Toate acestea erau pentru a evita sa se sfătuiască
între ei și astfel, de la începutul și până la sfârșitul lucrului să traducă
fără nicio intervenție străină.
Ptolemeu
despre care este vorba, construise cele 36 de căsuțe pe partea cealaltă a apei,
pe o insulă, și-i închisese pe traducători doi câte doi, după cum am spus, iar
cu ei închisese de asemenea și doi sclavi pentru a le pregăti mesele și a fi în
slujba lor, precum și niște stenografi. În aceste căsuțe, în loc să spargă
ferestre în pereți, a deschis pe acoperiș ceea ce se numește lucarne (mici
ferăstruici). În aceste condiții, închiși cu cheia de dimineața până seara, au
înfăptuit traducerea. Fiecărei perechi îi era atribuită o carte, de pildă, Facerea lumii, unei perechi; Ieșirea copiilor lui Israel, unei
alte perechi; Leviticul, unei
alteia și așa mai departe. Astfel au fost traduse cele 27 de cărți, proverbe și
sentințe, 22, dacă numărăm după alfabetul evreilor... Când lucrarea a fost
isprăvită, regele s-a așezat pe un tron înalt, 36 de lectori s-au așezat pe
pământ având în mâini cele 36 de copii ale fiecărei cărți, un altul având în
mână o copie a versiunii ebraice corespunzătoare. Un cititor citea, ceilalți
urmăreau: nu s-a aflat nicio diferență și printr-o minune nemaipomenită
a lui Dumnezeu s-a văzut că a fost datorită darului Duhului Sfânt că acești
oameni au fost întru toate în acord în traducere, acolo unde era adăugat un
cuvânt, toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt,
cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil,
iar ceea ce adăugau era necesar. Pentru a vă face să înțelegeți ceea ce vă
spun, adică faptul că au tradus într-un mod impecabil, datorită unei
intervenții divine și în acord cu Duhul Sfânt, în mod unanim, fără divergențe
între ei, vă voi demonstra în puține cuvinte, pentru ca apoi, fiind bine
informați și convinși, să aprobați afirmațiile mele... Să știți deci, într-un
cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești
traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în
vederea instruirii și învățăturii popoarelor care într-o zi vor trebui să
vină la credința în Dumnezeu și la moștenirea vieții a cărei izvor sunt
cuvintele Vechiului și al Noului Testament... Trebuie să dăm mai multe detalii
despre toate aceste subiecte; cunoașterea acestor personaje vă va fi utilă...
și vă va dezvălui numele fiecăruia, originea, data, familia lor și cum au ajuns
să lucreze la această traducere. Primii care au tradus Sfânta Scriptură din
ebraică în grecește erau 72 și au înfăptuit această primă traducere sub
Ptolemeu Philadelphus; au fost aleși din cele 12 triburi ale lui Israel, câte
șase din fiecare trib,
după cum scrie Ariste în lucrarea sa."
Să ne uităm încă odată la ce s-au pretat aceşti scribi:
"...
acolo unde era adăugat un cuvânt, toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl
înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce
adăugau era necesar. (...)
Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni
unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare
iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...).”
Nu este de mirare atunci, caracterizarea pe care le-o face
Mântuitorul, când spunea, despre continuatorii (ucenicii) acestora:
Luca
20:
46.
"Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi), cărora le place să se plimbe
în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după
scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;
47.
şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni
lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă."
Având în vedere toate
acestea, cât de siguri putem fi că nu s-a mai perpetuat această practică
scribală şi în perioada Noului Testament?
2. Avertizări şi mărturii din
interiorul creştinismului
- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca
să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul
II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele"
apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)
- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul
scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere,
deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este
doar un pas (2Petru 3:16)
- condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului
Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa
22:18,19)
- Apostolul Ioan avertiza că unii s-au rupt de la ei şi
vorbesc în felul lumii, nu despre un Dumnezeu Tată şi Fiul Său, ci despre un
dumnezeu inventat, antichristic, care nu era Tată şi nu avea Fiu. Aceştia nu
credeau nici în Tatăl, nici în Fiul aşa cum se cuvenea, ci au adaptat forma lor
de creştinism la vederile filozofice dualiste anti-iudaice din acea vreme, fapt
pentru care lumea îi asculta. Astfel, aveau mai mult succes cu noua teologie
eretică, care a afectat şi copierea corectă a textelor; fiind mai mulţi,
Bibliile stâlcite făcute de ei s-au impus (1Ioan 2:22, 4:5). Prologurile
anti-marcionite scrise la Evanghelii în secolul II şi alte surse creştine
timpurii din secolele II şi III, ne arată că un anume Marcion din Pont, mai
exact din oraşul Sinope, care era fiu de episcop, s-a făcut purtătorul de
cuvânt al unui grup eretic din sânul creştinilor din acel timp şi s-a apucat să
modifice copios, orice document creştin al Noului Testament.
- "Corecţiile" marcionite şi catolice: Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea
manuscriselor biblice: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui
Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi, cea mai coruptă Biblie a
fost cea produsă de biserica lansată de Marcion.
- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt binevăzut
astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina
nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a
oamenilor care ajustează scrierea (cu sensul: o îndreaptă spre credinţa lor,
nota mea), sau chiar din cauză că sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează
după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere (cu sensul: o
revizuiau, nota mea)" Contra lui Celsus
- Mărturia din Codex Vaticanus Grecesc (cea mai veche Biblie
completă), într-o nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi
netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să
nu o alteraţi?"
3. Mărturii timpurii din exteriorul
creştinismului
Bibliotecarul
Celsus din celebra Bibliotecă din Efes îi acuza pe creştini pentru modificarea
Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult", iar
teologul creştin Origen recunoaşte asta (Contra lui Celsus)
4. Mărturii ale savanţilor din
domeniul studiului manuscriselor biblice antice
Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui,
coruperea lui şi restaurarea lui
Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul
controverselor christologice asupra textului Noului Testament
O mărturie grăitoare o găsim la Eusebius. Un observator şi
un comparator atent al manuscriselor nu poate decât să fie de accord cu ce a
scris cineva în temă: ”Ceea ce nu reușim să realizăm astăzi este că în această
perioadă, fiecare document a fost editat și revizuit pentru a confirma doctrina
Bisericii “oficiale” Romane.
Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele
bisericesc Dionisie (Hist. Eccl., Bk. 4. 23), care raportează că epistolele
sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat
să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut
cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este
rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și
de cuvântul Domnului Însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze
propriile mele eforturi umile".
Un alt loc, ce vorbeste de la sine, îl găsim la John William
Burgon, în cartea The Revision Revised (Revizuita Revizuită), care îl citează
pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe
scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc
în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci
dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu
alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de
exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea
pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le
numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la
Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt
consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o
dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte
diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi
cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine
au fost rostite de Duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei
cred sunt mai înțelepti decât Duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt
decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost
scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de
scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au
fost transcrise".
Summa Theologica
Din cauza tuturor factorilor amintiţi
mai sus, indiferent cât de “oficială” se consideră o traducere a Bibliei şi oricât de mult este
acceptat ca text biblic autentic o greşeală de redare (intenţionată sau nu) trebuie să dăm un verdict biblic corect, care
să fie în armonie cu tot adevărul expus în Biblie. Cu alte cuvinte: A făcut parte într-adevăr Admin din genealogia patriarhilor sau este un nume inventat din neglijenţă, aşa cum ne avertizează Origen?
- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt binevăzut
astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina
nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a
oamenilor care ajustează scrierea (cu sensul: o îndreaptă spre credinţa lor,
nota mea), sau chiar din cauză că sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează
după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere (cu sensul: o
revizuiau, nota mea)" Contra lui Celsus
Pentru toţi cei care doresc să participe la o lucrare de revizuire "la sânge" a Bibliei vă stau la dispoziţie.
Puteţi să mă contactaţi la acest număr de telefon: 0748073132 sau puteţi lăsa o adresă de contact la comentarii.
