IOAN 1:1 ÎN NOMINA SACRA – O NOUĂ TEORIE DESPRE O VECHE REDARE

 

IOAN 1:1 ÎN NOMINA SACRA – O NOUĂ TEORIE DESPRE O VECHE REDARE

 

La o înlocuire simplă a unui cuvânt din Ioan 1:1 se poate observa şi mai clar, cât de dificil de înţeles este acest verset:

„La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.” Biblia Ortodoxă

La înlocuirea unui cuvânt avem:

La inceput era Îngerul si Îngerul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Îngerul. – Nonsens!

Şi acum să înlocuim două cuvinte:

La inceput era Eva si Eva era la Adam si Adam era Eva. – Nonsens!

 

Totuşi, există în laboratoarele evaluării textuale, ceva care ne-ar putea ajuta. În practica scribală creștină, nomina sacra (singular: nomen sacrum din latinescul nume sacru) este abrevierea mai multor nume sau titluri divine care apar frecvent, în special în manuscrisele grecești ale Bibliei. Un nomen sacrum constă din două sau mai multe litere din cuvântul original cuprinse de o linie superioară.

 

Nomina sacra sunt observate în mod constant chiar și în cele mai vechi scrieri creștine existente, aproximativ în secolul al II-lea, practica fusese deja stabilită de ceva timp.

         

În sistemul nomina sacra care a ajuns să prevaleze, abrevierea este prin contracție, adică se folosesc prima și ultima literă (cel puțin) a fiecărui cuvânt. În câteva cazuri timpurii, se vede o practică alternativă de abreviere prin suspendare, ceea ce înseamnă că sunt folosite inițialele a primelor două litere (cel puțin) ale cuvântului; de exemplu, versetele de început ale Apocalipsei din 𝔓18 scriu Ἰησοῦς Χριστός (Iisus Hristos) ca ΙΗ ΧΡ. Contracția a oferit însă avantajul practic de a indica cazul substantivului prescurtat. Sursa Wikipedia

 

La începutul secolului II, bătrânul Apostol Ioan avertiza că unii s-au rupt de la ei şi vorbesc în felul lumii, nu despre un Dumnezeu Tată şi Fiul Său, ci despre un dumnezeu inventat, antichristic, care nu era Tată şi nu avea Fiu. Aceştia nu credeau nici în Tatăl, nici în Fiul aşa cum se cuvenea după tradiţia apostolică, ci au adaptat forma lor de creştinism la vederile filozofice dualiste anti-iudaice din acea vreme, fapt pentru care lumea îi asculta. Astfel, aveau mai mult succes cu noua teologie eretică, care a afectat şi copierea corectă a textelor biblice; fiind mai mulţi, Bibliile stâlcite făcute de ei s-au impus (1Ioan 2:22, 4:5). Prologurile anti-marcionite scrise la Evanghelii în secolul II şi alte surse creştine timpurii din secolele II şi III, ne arată că un anume Marcion din Pont, mai exact din oraşul Sinope, care era fiu de episcop, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unui grup eretic din sânul creştinilor din acel timp şi s-a apucat să modifice copios, orice document creştin al Noului Testament, acuzându-i pe ceilalţi creştini, că ele nu au fost redate „corect”.

 

În Prologurile anti-marcionite autorul lor susţine că acest Marcion, s-a dus cu anumite scrisori din partea unora (probabil din grupul schismatic) să le discute cu apostolul Ioan, care aşa cum era de aşteptat n-a dorit nici un dialog, ci l-a dat afară - a se compara cu textul de mai jos:

2 Ioan 1:9. Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.

10. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: "Bun venit!"

11. Căci cine-i zice: "Bun venit!", se face părtaş faptelor lui rele.

 

Este foarte probabil că nici Evanghelia după Ioan n-a scăpat din acest tăvălug al aşazisei „corectări”, existând diferite versiuni ale ei. Se ştie că unii dintre aceşti aşazişi gnostici, accceptau doar Evanghelia după Ioan, foarte probabil în forma ei corectată, unde la Ioan 1:18 aveau o altă redare, în loc de Fiul, existând un alt cuvânt, inventat de ei:

 Ioan 1:18 Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Dumnezeul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.

 

Este posibil să se fi întâmplat aşa ceva şi la versetul din Ioan 1:1? În munca laborioasă a evaluării textuale – numită critică de text – se ştie că, atunci când un cuvânt sau un grup de cuvinte nu se armonizează cu contextul, este foarte probabil că s-a produs o stâlcire a textului original, intenționată sau nu, în procesul de copiere a textului autograf. Cu privire la Evanghelia după Ioan s-a observat că de-a lungul timpului au apărut anumite variaţii în textul manuscriselor biblice ioanine, despre care încă se discută, pentru a se stabili, care sunt cele originale.

 

În timpul dezbaterilor din perioada Reformei, un teolog german pe nume Johann Crell (cunoscut ca şi Johannes Crellius 1590 - 1633) aflase că în timpul copierii Evangheliei după Ioan în secolul II, s-a ”confundat” o literă, ceea ce a schimbat cazul de înţelegere a versetului. Posibil ca acest Crellius să fi auzit sau citit ceva vag în acest sens, dintr-o anumită sursă şi a dedus că din „şi Cuvântul era al lui Dumnezeu” s-a ajuns la „şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1c), adică din grecescul theou s-a ajuns la theos.

 

Există şi o altă ipoteză, mai probabilă, cea a unei înlocuiri intenţionate de literă şi astfel Ioan 1:1 să fi fost  falsificat în secolul II, de către mişcarea gnostică. În secolul II, din cauza persecuţiei, creştinii scriau codat, pentru a nu fi demascaţi. Ei foloseau o formă de scriere numită "nomina sacra", prin care numele şi anumite cuvinte erau prescurtate, pentru a nu le da persecutorilor motiv să confişte acele scrieri. Astfel cuvântul theos (dumnezeu) şi huios (fiul) era redus la două litere, marcate cu o bară (liniuţă) deasupra. După ce gnosticii au schimbat prima literă, făcând din huios (Fiul) theos (Dumnezeu), textul autentic a fost alterat serios şi astfel înţelegerea corectă a versetului a devenit neclară. Însă reânlocuind cuvântul Fiul, versetul redevine logic, cu un mesaj clar în context şi în armonie cu tot ce spune Evanghelia.

Sfânta Evanghelie după Ioan 1:

1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Fiul era Cuvântul.

 

În secolul IV AD, folosirea nominei sacra a încetat deoarece Împeriul Roman adoptase o altă politică faţă de creştinism şi deţinerea scrierilor creştine considerate sfinte nu s-a mai considerat o crimă împotriva statului.

 

Mai jos puteţi vedea un exemplar ce conţine forma nomina sacra, din Evanghelia după Ioan, capitolul 1.