Dacă argumentele lui Carsten Peter Thiede sunt corecte, atunci cel mai vechi text al Noului Testament este considerat a fi papirusul Magdalen, catalogat ca Papyrus 64.
Codexul - manuscris în formă de carte - este o invenţie mai veche, la început fiind un sul de carte împăturit în formă de acordeon (de exemplu cartea De bello galico), mai târziu aducându-se la o formă mai practică, adică în separarea filelor. Această formă mai practică a cărţii se spune că a fost inventată de către creştini.
În lista faimoaselor codice antice având textul Noului Tesatment, putem aminti
Codex Sahidicus (conţine numai Noul Testament), Codex Sinaiticus, Codex Alexandrinus, Codex Tiberianses, Codex Vaticanus, Codex Borgianus, Codex Washigtonensis
(Galileicum) şi altele.
La
ora actuală cele mai vechi Biblii ce conţin atât Noul Testament cât şi Vechiul Testament sunt Codex Sinaiticus şi Codex
Vaticanus, finalizate după Conciliul de la Niceea (ambele din secolul IV, între ele fiind un interval de circa 50 de ani, după aprecierea unora).
Ideologiile şi controversele ce au influenţat pe copiştii Noului Testament
Iată mărturii despre ce s-a întâmplat în ciuda avertizărilor scrise de apostoli:
1. Diversitatea felurită a manuscriselor: Numai în cele patru evanghelii, Codex Vaticanus şi Codex Sinaiticus (cele mai vechi Biblii) conţin cu peste 2000 de cuvinte în minus, faţă de textul modern al zilelor noastre.
2. Mărturii din interiorul creştinismului
Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2). Apoi teologia acestor falsuri şi-a pus amprenta şi pe redarea diferitelor texte din Noul Testament.
Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16).
Condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19).
Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor din Noul Testament: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi. Marcion a fost cel mai prolific falsificator dovedit al Noului Testament.
Mărturia lui Origen, secolul III: "E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere."
Mărturia lui Origen, secolul III: "E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere."
Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"
3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult".
4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice
Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui
Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament
O mărturie grăitoare o găsim şi la Eusebius în a sa "Istorie bisericiească". Acest renumit istoric bisericesc îl citează pe "părintele" bisericesc Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adăugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".
Un alt loc, ce vorbeste de la sine, îl găsim prin John William Burgon, care îl citeaza pe prezbiterul Gaiusdin Roma (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veţi găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred că sunt mai înțelepti decât Duhul Sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru că ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".
3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult".
4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice
Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui
Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament
O mărturie grăitoare o găsim şi la Eusebius în a sa "Istorie bisericiească". Acest renumit istoric bisericesc îl citează pe "părintele" bisericesc Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adăugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".
Un alt loc, ce vorbeste de la sine, îl găsim prin John William Burgon, care îl citeaza pe prezbiterul Gaiusdin Roma (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veţi găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred că sunt mai înțelepti decât Duhul Sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru că ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".
După cum aţi citit, există mărturii din primele secole ale erei creştine, că unii dintre cei ce copiau manuscrisele biblice şi scrierile personalităţilor creştine de atunci, le modificau intentionat (Origen: "sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor", Dionisie "au scos unele lucruri și au adaugat altele" ). În
această perioadă, multe manuscrise biblice şi documente au fost editate și revizuite pentru a
confirma doctrina diferitelor partide creştine de atunci, care deseori
se certau între ele şi se autointitulau care mai de care a fi "ortodoxe" sau "catolice".
Iraeneus, un episcop creştin din secolul II (cunoscut la noi ca Irineu din Lyon) scria că cei care se numeau ortodocși (credincioși adevărați) în limba greacă au respins învierea și au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a o elimina din învăţătura creștină. După ce au eșuat, de-a lungul timpului, aceste două învăţături opuse le-au împerecheat ca pe un măgar cu un cal, făcând pentru ei înșiși o învăţătură sterilă, asemănătoare cu catârul. Cele două învăţături opuse sunt învierea și nemurirea sufletului.
„Unii dintre cei care se numesc ortodocși, depășesc planul predeterminat de înălțare a celor drepți și ignoră procedura prin care aceștia urmează să fie propuși pentru indestructibilitate. În acest fel, hrănesc opinii eretice în ei înşişi. Căci ereticii, neacceptând mântuirea trupului, sunt convinși că vor urca la cer imediat după moarte. Astfel, cei care resping învierea omului întreg și fac tot posibilul să-l scoată din programa creștină nu știu nimic despre planul învierii. Pentru că, prin propria lor alegere, ei nu vor să înțeleagă că, dacă ar fi așa cum pretind, Domnul însuși, în care şi ei presupun că cred, nu a prins viață a treia zi, ci imediat ce a murit, s-a înălțat, lăsându-și trupul pe pământ. Dar fapt este că Domnul a locuit pe tărâmul morților timp de trei zile, la fel cum Iona a petrecut trei zile și trei nopți în pântecele marelui pește (Matei 12:40) ... Iar David a profețit despre el: "mi-ai ridicat sufletul din adâncul mormântului" (şeol Psalmul 83:13). Și când s-a sculat în a treia zi, i-a spus Mariei: „Nu mă atinge, pentru că încă nu m-am înălțat la Tatăl" (Ioan 20:17). ... Cum nu sunt acești oameni în stare de confuzie atunci când susțin că omul interior [sufletul] părăsește trupul și se înalță la cel mai înalt loc din cer? "Iraeneus din Smyrna, episcop al orașului Lugdunum Gallia (azi Franța, Lyon) (secolul al II-lea), Împotriva ereticilor, volumul 5
Aceste modificări se făceau astfel: se scoteau anumite cuvinte, fraze sau versete întregi din textul manuscriselor biblice şi erau introduse în locul lor alte cuvinte, fraze şi propoziţii. De ce făceau aşa ceva? Cum am mai scris, totul se reduce la ce fel de gândire aveau în mintea lor. Şi mintea lor spunea că trebuie să împace conceptul din Scripturi cu viziunea filozofică din lumea păgână.
Exemple cu texte scoase din textul Biblic:
1.Într-un manuscris din secolul II, cunoscut ca Codexul Sahidic coptic dar şi din alte manuscrise, s-a scos scena suferinţei din Luca 22:44 pe motiv că nu este expusă credibil. Aşazişii "corectori" argumentau motivul lor în sens ideologic. Ei credeau în mod greşit că Christos era Dumnezeu însuşi, iar Dumnezeu fiind atotputernic, el nu s-ar fi comportat astfel, nefiindu-i oroare de ceea ce urma să i se întâmple.
2.Într-un alt manuscris, de la Apocalipsa 1:1 s-a scos cuvântul "Dumnezeu", tot pe motivul fals că, dacă Christos este Dumnezeu însuşi, nu era necesar să primească ceva, el avea deja acel lucru.
Textul modificat suna aşa: "Descoperirea lui Isus Christos pe care a dat-o ca să arate robilor săi etc."
Extremiştii au mers şi mai departe şi nu acceptau această carte deloc.
Atât de mare a fost opoziţia faţă de acestă carte încât la Conciliul de la Laodiceea (anul 363) înca se mai credea despre cartea Apocalipsa că este o carte apocrifă, neinspirată, necanonică şi nu are ce căuta în Biblie.
3. Avem exemple şi cu texte introduse mai târziu în textul biblic, chiar texte mai lungi. De exemplu Marcu 16:9-20 - pus între paranteze - dar fără să explice de ce, în versiunea Bibliei realizată de Dumitru Cornilescu.
Iată de ce trebuie să fim foarte înţelepţi când citim Biblia şi ne lovim de diferite neânţelegeri sau controverse cu privire la text. Să nu uităm niciodată că traducătorii au fost şi sunt oameni. Ei pot greşi, unii intenţionat alţii mai puţin, de aceea trebuie să citim mai multe traduceri ale Bibliei, pentru a evita pe cât posibil căderea în aceste capcane de traducere.
Un exemplu elocvent puteţi găsi într-un articol publicat pe acest blog, cu privire la o nouă traducere ce a apărut în spaţiul românesc, în urmă cu câţiva ani. Iată o mostră din acest articol, autorul articolului punând câteva întrebări unui lider de grup, cu privire la greşelile pe care le-a constatat, după ce a citit această nouă traducere:
- Fapte 7:59 -
“Ştefan, care chemă pe D-zeu şi spunea: Doamne Isuse”. Corect este
“care invoca (se ruga) şi zicea: Doamne Isuse”. Cum adică? Chema pe
D-zeu dar spunea “Doamne Isuse?” De unde aţi luat cuvântul “D-zeu” pentru
că nu apare în niciun manuscris şi nici în alte traduceri? De ce
treceţi peste ce este scris?
Articolul poate fi citit în întregime aici:
Critica constructivă a Bibliei Fidelă - Cluj (adresată traducătorilor) de către Viorel Raţiu
Biblia Fidela Cluj - Concluziile lui Viorel Raţiu (autorul traducerii Noului Testament - Traducerea fidelă ARAD 2007)
referitoare la traducerea Bibliei Fidelă - Cluj (adresată traducătorilor)
referitoare la traducerea Bibliei Fidelă - Cluj (adresată traducătorilor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu