Problema "Theosului" în prima traducere a Bibliei în limba greacă (LXX)

Aş fi putut da titlul acestui articol altfel "Cum să traduci Biblia astfel ca să nu sprijini politeismul?"

De ce mergea şi un astfel de titlu? Deoarece în antichitate a existat o traducere considerată politeistă, iar ca o replică la aceasta, s-a făcut o traducere monoteistă-extremistă, adică prima versiune oficială a Septuagintei. 

Punct de plecare, de unde a pornit totul
Unii dintre evrei - probabil sub influenţa culturii păgâne greceşti, samaritene sau chiar persane - considerau că îngerii sunt de fapt dumnezei, spus altfel (Philon, IV, Confuzia Limbilor). Theos în greacă înseamnă Dumnezeu.
Ataşat acestei concepţii ale străbunicilor săi, filozoful evreu Philon din Alexandria (secolul I AD), considera că arhanghelul Mihail este un al doilea dumnezeu, după Yehova Elohim. El îl numește "Logos" pe acesta şi îl descrie ca „al doilea dumnezeu [deuteros theos]” (Întrebări și răspunsuri la Geneza, 2,62), Mihail fiind „arhanghelul cu multe nume” şi „taxiarchos” - adică liderul ordinului cetei celorlalţi îngeri de seamă din subordinea lui Dumnezeu. 
Ben Sira (secolul II î.e.n.), fondatorul unei şcoli cu aceste idei în Alexandria, îi aduce închinare lui Mihail în una din scrierile sale. 
Această închinare la îngeri este pomenită şi de apostolul Pavel, care o dezagrează:
Coloseni 2:18. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi, printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti, 
Apostolul Pavel nu a fost singurul care dezagrea acest tip de închinare. Doar se încadra într-un tipar de respingere, care a existat în teologia evreilor cu mult timp înainte de Ben Şira. Şi nici Ben Şira nu a fost primul, în viziunea lui extremistă.

Ce au făcut strămoşii saducheilor din secolul III î.e.n. pentru a contracara aceste infuenţe politeiste?
Au făcut o teorie în care argumentau că nu există îngeri, modificând versetele care spuneau că există. În concepţia lor îngerii erau de fapt manifestarea (epifania) aceluiaş Dumnezeu.

Din sursele antice aflăm că a existat un oarecare interes faţă de scrierile sacre ebraice în lumea greacă şi unii şi-au tradus anumite părţi din ele, din diverse motive, de exemplu pentru a expune diferite scene de acolo, în reprezentaţii artistice (scene teatrale).

 
Se spune că Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Bibliei ebraice - mai exact a Torei (primele cinci cărţi biblice) într-o altă limbă, iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus din Egiptul ptolemaic, sau chiar de regele însuşi. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a urmat.  
Deşi pare aşa la prima vedere, sunt anumite surse care infirmă această ipoteză, afirmând clar sau lăsând să se înţeleagă că a existat o traducere a Bibliei ebraice - sau a unei părţi din ea - în limba greacă anterioară Septuagintei.

O anume parte a învăţaţilor evrei a dezagreat iniţiativa bibliotecarului şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus, cerând preoţilor şi marelui preot de la Ierusalim să se opună. Astfel, problema a ajuns în faţa regelui, care a trimis la Ierusalim un mediator, cu daruri, pe Aristeas, ca să înduplece pe marele preot şi pe liderii evreilor. Acesta a reuşit în schimbul eliberării prizonierilor evrei făcuţi sclavi în Egipt şi în alte locuri de sub dominaţia regelui. 
Cauza opoziţiei era din frica de a nu da posibilitate profanilor să folosească aceste scrieri - considerate sacre (sfinte) - în mod nedemn. Anumite texte din antichitate arată că exista deja o astfel de copie a Bibliei ebraice - sau a unei părţi din ea - în limba greacă înainte de apariţia Septuagintei şi unii o foloseau uneori în alte scopuri decât cele didactice. Un alt aspect care îi neliniştea pe învăţaţii de la Ierusalim era că unii dintre păgâni, interpretau anumite pasaje din această traducere în sens politeist. 

Se naşte întrebarea dacă nu cumva această versiune care a precedat Septuaginta a fost făcută chiar în acest stil, de a satisface pe păgâni? Nu putem exclude o astfel de variantă. Putea fi o versiune făcută de învăţaţii greci tocmai pentru a facilita prozelitismul religios grec (păgân) printre evrei, putea fi o copie antică a versiunii samaritene a Torei, care încerca să facă compatibilă închinarea la YHWH Elohim, dar şi la zeităţile celor deportaţi în Samaria sau putea fi un produs al unei părţi a disporei evreieşti filo-greceşti, căzută în plasa politeistă.
Cine a fost autorul sau autorii acestei versiuni nu se ştie.

Putea fi chiar o traducere bunicică, dar vorba aceea "nu destul de monoteistă", adică nu destul de saducheistă, aşa că trebuia una mai betonată cu această filozofie. De ce?

Deoarece în interpretarea păgâno-politeistă a învăţaţilor greci, anumite pasaje din Tora - precum Geneza 1:26 şi Geneza 11:7 - puteau fi sau chiar erau interpretate în spirit politeist. Alte texte din original puteau fi traduse forţat sau chiar erau traduse forţat înspre această interpretare ca şi cum ”Începutul a creat pe dumnezei” (Geneza 1:1), sugerând (în mod fals, evident) că ar exista o altă zeitate anterioară lui Yehowa Elohim, un ”zeu mai mare”, care l-ar fi creat pe acesta din urmă şi pe ceilalţi dumnezei. În teologia grecilor păgâni, Cronos (Timpul) îl crează pe Zeus şi acesta îl eclipsează (detronează).
În condiţiile de atunci, mulţi evrei au îmbrăţişat practicile greceşti în dauna obiceiurilor evreieşti, inclusiv în sfera religioasă, ceea ce îi neliniştea profund pe preoţii şi pe învăţaţii de la Ierusalim.

În aceste condiţii, ca să contracareze infuenţa negativă a interpretărilor partidei evreieşti elenofile (a se vedea cărţile istorice ale Macabeilor) care probabil se puteau folosi de o astfel de traducere - vorba aceea "cuiul cu cui se scoate", marele preot a trimis un grup de învăţaţi evrei, în frunte cu un preot de seamă, având lecţia saducheismului bine învăţată. Fie că au făcut o recenzie a textului, fie au luat totul de la zero, cei 72 de învăţaţi evrei au produs o nouă versiune în două luni şi jumătate (consultând sau traducând un pergament poleit cu litere de aur, aşadar o versiune proprie a saducheilor), de data aceasta autorizată de la Ierusalim, eliminând toate posibilităţile ca textul să fie interpretat în sens politeist.

Septuaginta originală, cea saducheistă, cuprindea doar Tora, adică primele cinci cărţi din Biblie, numite şi Pentateuchul lui Moise. Restul cărţilor au fost traduse mai târziu, întinzându-se pe o perioadă de aproximativ 300 de ani. Fiind o opera saducheistă, Septuaginta originală nu a fost agreată de rabinii farisei, dar a avut priză în sfera aristocraţiei evreieşti şi a diasporei evreieşti elenofile, iar locul unde s-a făcut traducerea - Insula Farului - a devenit un loc de pelerinaj pentru simpatizanţii Septuagintei.

Iată şi câteva texte antice care vorbesc direct sau indirect de existenţa unei copii a Torei în limba greacă, anterioară producerii versiunii Septuagintei originale:

Direct

Iosif Flavius (istoric evreu din secolul I AD), Antichităţi iudaice, XII, 2,4.

"Raportul lui Demetrius făcut Faraonului. Când toate aceste ordine au fost executate, conform generozității voinței Faraonului, acesta l-a însărcinat pe Demetrius să publice și decretul referitor la copia cărților iudaice, deoarece acești regi nu au lăsat nimic la voia întâmplării în guvernarea lor, ci totul constiuia un obiect de grijă minuțioasă. S-a încredințat

deci copia raportului și scrisorilor, lista darurilor oferite, detaliul ornamentelor fiecăruia, pentru ca meșteșugul fiecărui muncitor să fie apreciat la adevărata lui vaoloare de către cei

ce-l vor citi și pentru ca execuția minunată să fie admirată și să dea celebritate fiecărui artizan. Aceasta este copia raportului: „Marelui Faraon din partea lui Demetrius. La ordinul tău, o Rege, care m-ai însărcinat să întrunesc toate operele care lipseau din colecția bibliotecii noastre și să repar cu grijă pe cele care au fost deteriorate, m-am străduit să duc la îndeplinire această sarcină. Îți aduc la cunoștință că, printre altele, cărțile ce conțin Legile evreilor ne lipsesc. Scrise cu caractere ebraice și în limba acestui popor sunt de neînțeles pentru noi. În plus, ele au fost transcrise cu neglijență deoarece nu beneficiau de interesul împărătesc.

Totuși este abslut necesar ca aceste cărți să fie în biblioteca noastră, în exemplare bine îngijite, deoarece legislația conținută în aceste cărți este înțeleaptă și curată, fiindcă vine de la Dumnezeu. Astfel, Hecateus din Abderia spune că nici poeții, nici istoricii nu au menționat aceste cărți, și nici chiar oamenii care se lasă guvernați de aceste precepte deoarece ele sunt sfinte și nu se cuvine să fie explicate de guri profane. Deci dacă tu crezi necesar, o Rege, poți scrie Marelui Preot al iudeilor pentru a-ți trimite câte șase bătrâni din fiecare trib, cei care cunosc cel mai bine aceste Legi, pentru ca, având de la ei sensul exact și clar și o traducere exactă a cărților lor, să ajungem, datorită contribuției lor, la un rezultat vrednic de subiectul tratat și de intenția ta.“

Pentru a nu se înţelege greşit relatarea bibliotecarului şef, precizez că el ştia de copii ale acestor cărţi în limba greacă. În acest sens, a se vedea fraza "În plus, ele au fost transcrise cu neglijență deoarece nu beneficiau de interesul împărătesc." Deci copii existau, doar că acestea nu se aflau în biblioteca regală şi nici la Hecateus din Abderia, istoric şi filozof grec din secolul IV î.e.n., dar existau în alte locuri "profane".

Indirect

Iosif Flavius (istoric evreu din secolul I AD), Antichităţi iudaice, XII, 2, 11.

"De ce nu a vorbit nimeni până acum de această Lege atât de minunată? Faraonul s-a bucurat mult de această realizare și de rezultatele bune ale proiectului său. Însă când Legea a fost citită înaintea lui, bucuria lui a crescut și mai mult precum și admirația față de inteligența și înțelepciunea legislatorului; atunci l-a întrebat pe Demetrius cum de nici un istoric și nici un poet nu a vorbit până acum de asemenea Legi admirabile. Demetrius a răspuns că nimeni nu îndrăznise să le descrie tocmai datorită originii lor divine și sfințeniei lor, iar unii, care au încercat acest lucru, au fost loviți de Dumnezeu. A dat exemplul lui Teopompus care, dorind să vorbească despre Lege, s-a trezit cu smintit timp de 30 de zile, apoi l-a îmbunat pe Dumnezeu în momentele sale de luciditate, mărturisind cu sinceritate că era autorul unei nebunii. Într-un vis a fost avertizat că această nenorocire i s-a întâmplat deoarece a voit ca lucrurile divine să le facă accesibile tuturor într-un mod vulgar; după ce a renunțat la proiect, și-a revenit în fire. Demetrius a mai spus Faraonului că se spune despre poetul tragic Teodectus că dorind, într-una din dramele sale, să folosească unele cuvinte din Lege, s-a îmbolnăvit de o boală de ochi, iar după ce a recunoscut răul făcut s-a vindecat."

SCRISOAREA LUI ARISTEAS, Capitolul XII, SC 89, p. 230-236
Istoricul Teopompus din Chios, a trăit în secolul IV î.e.n..

(Aristeas a fost un nobil grec, de la curtea lui Ptolemeu II, din Egipt, temător de Dumnezeu, care a mediat împăcarea dintre greci şi evrei, după jafurile comise în campania armată din Coele-Siria şi Israel, de către soldaţii dinastiei greceşti a Ptolemeilor)

"Când s-a dat raportul regelui despre toate acestea, el s-a

bucurat nespus. Scopul pe care și-l propusese, în opinia sa a fost realizat dincolo de așteptări. I s-a făcut citirea textului în întregime și el a manifestat o bucurie nestăpânită față de geniul legislatorului. Atunci l-a întrebat pe Demetrius: „Cum s-a întâmplat că o asemenea capodoperă nu a fost realizată niciodată și nu a fost menționată de niciun istoric sau poet până acum?“ Acesta a răspuns: „Datorită caracterului sacru al acestei Legi și deoarece ea vine de la un Dumnezeu. În plus, unii care s-au riscat, pedepsiți de acest Dumnezeu, au oprit munca lor îndrăzneață“. Într-adevăr, Demetrius spunea că într-o zi Theopompe (discipol al lui Isocratus, a trăit între anii 378-300 î.C., ajuns în Egipt în jurul anului 305) i-a povestit că dorind să insereze, în mod destul de imprudent, în lucrările sale diferite texte traduse din Lege, a fost cuprins de o perturbare mentală mai bine de 30 de zile. Însă într-un moment de liniște a înălțat către Dumnezeu rugăciuni insistente pentru a i se revela cauza bolii lui nefericite. Într-un vis i s-a revelat că boala i se datorează faptului că a îndrăznit să distribuie lucruri divine profanilor, după care a încetat și astfel s-a videcat. „De asemenea, imi povestea el, poetul tragic Theodectus pe când încerca să introducă într-o piesă de-a sa unele texte extrase din Biblie, ochii săi s-au îmbolnăvit de cataractă. Dându-și seama care era cauza nefericirii lui, s-a rugat lui Dumnezeu, și, după mai multe zile, a fost într-adevăr vindecat“. Atunci, regele, după cum am spus, fiind la curent cu toate acestea, datorită explicațiilor lui Demetrius, s-a înclinat înaintea cărților, apoi a poruncit să fie păstrate cu mare grijă și conservate cu deosebit respect." Flavius Josephus, Antichităţi Iudaice

Şi cum istoricii greci şi poeţii greci nu compuneau în evreieşte ci în greceşte, este evident legătura cu o astfel de sursă tradusă din ebraică, posibil tendenţioasă pe alocuri spre politeism, care a precedat Septuaginta. Speriaţi de aceste tendinţe politeiste din traducerea primară grecească, învăţaţii evrei au născocit o contratactică, traducând în aşa fel versetele în cauză ca să fie exclusă orice posibilitate spre o interpretare politeistă. Dar această manevră scribală nu a avut priză la rabini şi poporul de rând, aşa că varianta saducheilor a fost revizuită cu trecerea timpului.

Cum sunau verstele în cauză în viziunea saducheistă?
Geneza 1:26 (”să fac om” în loc de נעשה אדם ”să facem om”)
Geneza 11:7 (”hai să cobor” în loc de הבא נרדה ”hai să coborâm”)

Aşadar în viziunea saducheistă Dumnezeu lua chip de om, devenind propriul lui înger (înger înseamnă mesager, sol) când cobora pe pământ, cuvintele elohim, el şi malach indicând de fapt aceeaşi persoană. Rabinii nu au fost de acord cu această interpretare şi nici poporul.

Ce au făcut strămoşii saducheilor cu textul tradus e greu de crezut, dacă nu ar exista rapoartele istorice ale rabinilor, care au relatat cele întâmplate în acest sens.

Un astfel de raport este chiar în Noul Testament.

Saducheii nu credeau în îngeri (Fapte 23:8) - Dumnezeu fiind singur în cer, deci era în interesul lor să alcătuiască o traducere, care să reflecte acest punct de vedere extremist.

Existenţa unor modificări a textelor din versiunea greacă Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează:

O sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim

"Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine."

S-ar fi putut, dar nu s-a vrut. 

O altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ aceeași perioadă

"În ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile."

Întrebarea care se pune este, dacă nu cumva suntem încă afectaţi de rămăşiţele unor versete saducheizate? Cât de sigur este Textul Masoretic în acest sens (ca să nu mai vorbim de Septuaginta), a fost el curăţit suficient de saducheismele timpurii, sau nu?