Exisă în Biblie nişte
versete ce dovedesc existenţa unui personaj important alături de Dumnezeu. După
cum am arătat în postarea anterioară, unii - adică saducheii, au încercat să
rescrie aceste versete în speranţa că astfel vor proteja monoteismul.
Geneza
1:26 Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem
om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să domnească peste peştii
mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate
animalele mici care mişună pe pământ!“
(În versiunea
saducheană: Atunci Dumnezeu a zis: „Să fac om...")
Citind versetul de
mai sus în forma lui nemodificată, unii credincioşi din vechime au tras logica concluzie, că Dumnezeu
trebuie să aibă un fiu.
Provebe
30:4 Cine a urcat în ceruri şi a coborât de acolo?
Cine a adunat vântul în palmele lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a
stabilit toate marginile pământului? Care este numele lui şi cum se
numeşte fiul său? Spune-mi, dacă
ştii!
În ebraica antică nu
exista această metodă de a scrie "Fiul" cu majusculă, cum se
procedează acum.
VDC Proverbe 8:22 Domnul
m-a făcut cea dintai dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări
ale Lui. ...
30. eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui
30. eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui
"eu eram
meşterul Lui, la lucru lângă El"
indică o relaţie dintre un arhitect (inginer) proiectant şi un meşter
subordonat, care execută proiectul.
Din scrierile din
antichitate vedem că înţeleptul rege Solomon şi înţeleptul Agur n-au fost
singurii cu această concluzie, ci vedem un lanţ, adică o şcoală evreiască care
a dat mai departe conceptul din generaţie în generaţie.
Urmând concepţia
acestei şcoli de exegeţi (interpreţi, comentatori ai Bibliei) de pe timpul lui
Agur, filozoful evreu Yedidia (secolul I AD) - cunoscut ca Filon Iudeul sau
Philon din Alexandria a folosit termenul "Logos" (Cuvânt de
înţelepciune) pentru a desemna o ființă cerească de cel mai înalt rang - după
Dumnezeu, văzându-l ca un artizan (demiurg, meşter) al creaţiei lui Dumnezeu -
care este arhitectul.
Este posibil ca
Heraclitus din Efes să fi luat acest concept de la evrei - mulţi evrei fiind în
diaspora în acel timp, şi apoi Platon să fi luat acest concept de la
Heraclitus.
În concepţia acestei
şcoli şi a exegetul ei, Logosul a fost fiinţa cu cea mai mare autoritate după
Dumnezeu, și a fost numit de către Yedidia "primul născut al lui
Dumnezeu" şi "arhanghel" purtător de multe
nume.
Pentru a se face şi
mai bine înţeles de către păgâni, se apropie periculos de politeism, când
numește Logosul "al doilea zeu [deuteros theos]"
(Questions and Answers on Genesis, 2:62)
Ioan Botezatorul se
poate adauga acestei şcoli de interpretare:
Ioan 3:
27 Ioan a răspuns: – Omul nu poate primi decât ceea ce i-a fost dat
din cer.
28 Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: „Nu sunt eu Cristosul,
ci eu sunt trimis înaintea Lui.“
29 Cel ce are mireasă este mire. Însă prietenul mirelui, cel care stă
şi-l aude, se bucură foarte mult de glasul mirelui. Prin urmare această bucurie
a mea este deplină.
30 El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.11
31 Cel Ce vine de sus
este deasupra tuturor. Cel ce vine de pe pământ este pământesc şi vorbeşte
lucruri de pe pământ12. Cel Ce vine din cer
este deasupra tuturor.
32 El depune mărturie despre ceea ce a văzut şi a auzit, dar nimeni
nu primeşte mărturia Lui.
33 Cel ce primeşte mărturia Lui confirmă că Dumnezeu este adevărat13.
34 Căci Cel pe Care L-a trimis Dumnezeu
vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu14 nu-I dă Duhul cu măsură.
35 Tatăl Îl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui.
36 Cel ce crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cel ce nu crede în
Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.
Dar unii evrei - ca
saducheii, vedeau în această exegeză, amprenta politeismului şi au încercat să
îl combată cu viziunea lor stranie despre un Dumnezeu singuratic.
Dar ce este
monoteismul şi politeismul de fapt? Monoteismul biblic înseamnă nu excluderea
fiinţelor cereşti pentru a rămâne doar unul singuratic, ci adorarea unui singur
Dumnezeu, deorece ceilalţi - indiferent cum îi numim - dumnezei, străjeri,
mesageri, fii lui Dumnezeu, zei, îngeri, duhuri, etc., toţi sunt slujitorii
acestuia, care îl slujesc pe Dumnezeu - bine sau rău - cum fac şi oamenii
(Apocalipsa 19:10, 22:9).
Politeismul - deşi
admite un Dumnezeu peste ceilelţi dumnezei, un Dumnezeu al dumnezeilor - din
contră, spune că într-un fel sau altul toţi dumnezeii fac ceva bun pentru
omenire şi trebuie recompensaţi pentru asta cu adorare. Aşadar politeiştii nu înţeleg
că acel ceva bun, pe care îl fac pentru omenire, este de fapt tot de la
Dumnezeu, un dar pe care aceştia nu l-au avut, ci au fost înzestraţi cu aceasta
de la Dumnezeu. De exemplu Apocalipsa 16:5 ne vorbeşte de "îngerul
apelor", adică cel care are grijă de apele de pe pământ. Ar trebui să ne
închinăm lui, pentru că are rolul acesta benefic pentru omenire, sau lui
Dumnezeu, care i-a încredinţat acest rol?
Acest lucru nu l-au
perceput saducheii şi ca atare şi-au cladit în neştire, propria lor teorie păguboasă,
despre un Dumnezeu singuratic.
Când a apărut
învăţătura creştină, evident că au strigat în gura mare, acuzând
creştinismul că e politeist, având doi dumnezei. Nu era cazul, dar a
speriat pe câţiva adormiţi care au încercat să împace capra saducheistă, cu
varza cultivată mai apoi, de mintea lor. Erau chiar varză, dacă ne gândim ce au
debitat.
"În momentul în
care m-am gândit la ele, iată, cerurile s-au deschis, toată creatura de sub cer
s-a luminat și lumea s-a agitat. M-am speriat și, iată, am văzut pe cineva
așezat lângă mine în lumină. Privind, părea să fie cineva bătrân. Apoi și-a
schimbat aspectul cu un tânăr. Nu că ar fi fost mai multe fețe în fața mea, dar
în interiorul luminii, era o față cu mai multe fețe. Aceste fețe erau vizibile
între ele, iar fața avea trei fețe." Apocriful lui Ioan
Cartea secretă a lui
Ioan, numită și Apocriful lui Ioan, este o scriere mincinoasă din secolul al
doilea. Este mincinoasă deoarece cel ce a scris-o (a inventat-o) l-a numit pe
apostolului Ioan ca autor. Nici vorbă că el ar fi debitat aşa ceva. Dar ideea a
prins deoarece Ioan într-adevăr vorbea de Logos, ca de Dumnezeu, dar nu în
ideea ca produsele de supermarket, trei în unul - cum bine a spus cineva.
Care este
"Mesajul" apostolului Ioan din Ioan 1:1?
Ioan 1:1
transliterat din greacă: en (la) archē
(început) ēn (era) ho lógos (cuvântul) kai (şi) ho lógos (cuvântul) ēn (era)
pros ton (cu) theón (dumnezeu) kai (şi) theós (dumnezeu) ēn (era) ho logos
(cuvântul)
Se pune
întrebarea cine a fost atunci Logosul, Dumnezeu însuşi sau "un
dumnezeu" separat de acesta?
Este posibil ca autorul - atunci când a formulat această frază mult disputată - nu s-a gândit nici la una, nici la cealaltă variantă.
1!. Deşi în antichitate s-a tradus o asemenea forma "si Cuvântul era un dumnezeu" în două manuscrise coptice - unul în dialectul sahidic şi unul proto-bohairic - de la sfârşitul secolului II (limba coptă este egipteana veche), fraza kai (şi) theós (dumnezeu) ēn (era) ho logos (cuvântul) poate exprima şi altceva.
Să remarcăm o axiomă,
expusă de Logosul însuşi: Ioan 17:
1 După ce a spus aceste lucruri, Ieshua şi-a ridicat ochii spre cer
şi a zis: „Tată, a venit ceasul! Proslăveşte-ţi Fiul, pentru ca
şi Fiul să te proslăvească pe tine,
2 de vreme ce i-ai dat autoritate peste orice făptură, ca să le dea
viaţă veşnică tuturor celor pe care i i-ai dat tu.
3 Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine, singurul
Dumnezeu adevărat, şi pe Ieshua Unsul, pe care l-ai trimis tu.
4 Eu te-am proslăvit pe pământ, terminând lucrarea pe care mi-ai
dat-o s-o fac.
5 Acum, proslăveşte-mă tu, Tată, în prezenţa ta, cu slava pe care o
aveam în prezenţa ta înainte de a fi lumea!
Dacă apostolul Ioan
cunoştea această axiomă despre Tatăl, de ce ar fi venit cu o alta care să o
răstoarne, să o tulbure, să o înceţoşeze?
2!. Varianta de redare "şi Cuvântul era un dumnezeu" nu este corecta, deoarece nu respectă sensul topic din limba greacă. Sensul topic sau topica este ordinea cuvintelor într-o propoziţie. La început toate Bibliile din antichitate respectau această topică, acum nu. Vedem că traducerile respectă topica propoziţiei din Ioan 1:1, exceptând ultima parte "kai (şi) theós (dumnezeu) ēn (era) ho logos (cuvântul)". De ce? Mi se pare anormal.
3!. Varianta de redare "si Cuvantul era un dumnezeu" nu este bună deoarece cineva a sesizat că "şi Cuvantul era un dumnezeu" se scrie ca "ὁ λόγος ἦν θεὸς [ho lógos en theós]", cum de fapt se putea scrie şi "ho theos en ho logos" [Dumezeu a fost Cuvântul], dar vedem că textul nu aşa a fost compus.
La ora actuala sunt propuse cinci feluri de redare a textului grec "kai (şi) theos (dumnezeu) en (era) ho logos (cuvântul)". Asa este în textul grec.
Redările propuse:
1."şi
Cuvântul era Dumnezeu" - afară din topică
2."şi
Cuvântul era un dumnezeu" - afară din topică
3."şi
Cuvântul era divin" - afară din topică şi semantică
4."şi
Dumnezeu era Cuvântul" - dar aşa s-ar scrie "ho theos en ho
logos"
5."şi ca
Dumnezeu era Cuvântul" - respectă topica şi semnatica
Care dintre acestea este traducerea potrivită a lui Ioan 1:1 din greacă?
Cea care respectă următoarele enunţuri:
1!. să fie în
acord cu monoteismul biblic (Exod 20), atestat ca axiomă şi în Ioan 17:1-3
2!. să fie în
acord cu sensul topic şi semantic
3!. să se
regăsească în mărturia Fiului, ca de exemplu: "Isus i-a zis: "De
atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a
văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: "Arată-ne pe Tatăl"? (Ioan.14:9)
Cuvântul
"Dumnezeu" în limba greacă este "Theos". Când acest cuvânt
apare articulat în forma "ho Theos", devine "Dumnezeu(l)".
"Dumnezeu"
şi derivatele acestuia apar în Noul Testament după cum urmează:
- "Theou"
(Dumnezeului, lui Dumnezeu) de 691 de ori
- "Theos"
(Dumnezeu(l)) de 309 de ori
- Theo (Dumnezeului)
de 159 de ori
- Theon (Dumnezeul:
când e urmat de o prepoziţie care cere acuzativ.: pe, la, lângă, cu, etc.) de
148 de ori
- Thee (Dumnezeule!)
de cateva ori
În ce priveşte
întrebările referitoare la cuvintele theós, ele sunt acelaşi cuvânt,
însă diferenţa la sufixe se datorează declinării acestui cuvant.
În gramatica limbii greceşti se foloseşte numele predicativ fără articolul "un".
Iată declinarea
cuvântului theós în limba greacă:
Caz | Greacă | Translit. | Română
----------+-----------+-----------+----------------
Nominativ | ο Θεός | ho Theos | Dumnezeul
Genitiv | του Θεού | tou Theou | al Dumnezeului
Dativ | τω Θεώ | to Theo | Dumnezeului (lui Dumnezeu)
Acuzativ | τον Θεόν | ton Theon | Dumnezeul (când e urmat de o prepoziţie care cere Ac.: pe, la, lângă, cu etc.)
Vocativ | ω Θεέ | ho Thee | Dumnezeule!
Când este theó, fără litera -s din final, atunci litera o din greacă este omega, nu o micron, iar cazul este dativ.
Caz | Greacă | Translit. | Română
----------+-----------+-----------+----------------
Nominativ | ο Θεός | ho Theos | Dumnezeul
Genitiv | του Θεού | tou Theou | al Dumnezeului
Dativ | τω Θεώ | to Theo | Dumnezeului (lui Dumnezeu)
Acuzativ | τον Θεόν | ton Theon | Dumnezeul (când e urmat de o prepoziţie care cere Ac.: pe, la, lângă, cu etc.)
Vocativ | ω Θεέ | ho Thee | Dumnezeule!
Când este theó, fără litera -s din final, atunci litera o din greacă este omega, nu o micron, iar cazul este dativ.
Ar mai fi de discutat, dacă este posibil ca textul antic de la Ioan 1:1 să fi fost modificat la copiere. Nu sunt indicii. Ceea ce ştim este că Evanghelia după Ioan a circulat mult în cercurile gnostice. Unii dintre gnosticii aveau o versiune proprie a acestei evanghelii (pe alocuri diferită - Papirusul Egerton, secolul II AD), apostolul Ioan trăind foarte mult timp în Efes, care este aproape de Siria. Iar Siria a fost numită "incubatorul sectelor gnostice". Aceştia produceau foarte multe falsuri, nu e de mirare dacă au falsificat şi această Evanghelie. Dar nu sunt indicii că Ioan 1:1, sau fraza finală - Ioan 1:1 c - ar proveni din aceste falsuri. Ar mai fi de spus că, Biblia Arienilor goţi (Biblia episcopului got Wulfila) nu are capitolul 1 - nu ştim din ce cauză. Ciudat, deoarece nu are nici ultimul capitol din Matei. Faţă de Matei 28:18,19 ştim că există diferenţe textuale, dar faţă de Ioan 1:1 nu ştim nimic în această privinţă.
Nota pentru textele coptice de la J. Warren Wells
"To answer your
questions: On my website I state "Coptic was the first language the New
Testament was translated into that has the indefinite article; and the only
language with the indefinite article that was produced during the Koine Greek
period. "The is of interest because, in Coptic versions, John 1:1b is
commonly translated "the word was with God and the word was a God"
using the Coptic indefinite article; with some variation in word order.
"In the proto-Bohairic version (Papyrus Bodmer III, the text of which was
partially reconstructed by Rodolphe Kasser) the first occurrence of
"God" in John 1:1 is in the Nomina Sacra form, whereas the second
occurrence is spelled out. In John 1:18 the word "God" (which no one
has seen) is in the Nomina Sacra form, while the word "God"
(only-begotten) is spelled out." So literally, the Sahidic and Bohairic texts
say "a god" in the extant mss. In a similar way translations of the
Greek "pneuma ho theos" (spirit the god") at John 4:24 usually
say either "God is spirit" or "God is a spirit" where both
give the same sense of "what" God is, not who he is. Here the Sahidic
says literally "a spirit is the God" (P.Palau Rib 183) as does the
Proto-Bohairic (Bodmer III). To me, the sense of the passage in John 1 is
likewise a description of what the Logos was in relation to God. A rather
clumsy reading might be: The Logos was in the beginning. The Logos was with
God. The Logos was like God (or
godlike, or divine) with the emphasis on his nature; not his person."
Traducerea:
"Pentru a vă răspunde la întrebări: Pe site-ul meu afirm că "Copta a
fost prima limbă în care Noul Testament a fost tradus în acest articol
nedefinit; și singura limbă cu articolul nedeterminat care a fost produs în
perioada greacă Koine." Este interesant pentru că, în versiunile copte,
Ioan 1:1b este tradus în mod obișnuit
"cuvântul era cu Dumnezeu și cuvântul a fost un Dumnezeu"
folosind articolul nedefinit copt, cu unele variații în ordinea cuvintelor.
"În versiunea proto-Bohairică (Papirusul Bodmer III, textul căruia a fost
parțial reconstruit de Rodolphe Kasser), prima apariție a cuvântului
"Dumnezeu" în Ioan 1: 1 este în forma Nominei Sacra (prescurtat), în
timp ce a doua apariție este scrisă (complet, având toate literele). În Ioan
1:18 cuvântul "Dumnezeu" (pe care nimeni nu l-a văzut) este în forma
Nominei Sacra, în timp ce cuvântul "Dumnezeu" (singurul născut) este
scris (complet, având toate literele)." Deci literalmente textele sahide
și bohaire spun "un dumnezeu" în manuscrisele existente. În mod
asemănător, traducerile din greacă "pneuma ho theos" (spirit e
Dumnezeul) de la Ioan 4:24 spun, de obicei, fie că "Dumnezeu este
spirit", fie că "Dumnezeu este un spirit" dând același sens al
"a ceea ce" este Dumnezeu, nu cine este el. Aici Sahidica spune
literalmente "un spirit este Dumnezeu" (P.Palau Rib 183), la fel ca
și Proto-Bohairica (Bodmer III). Pentru mine, sensul pasajului din Ioan 1 este,
de asemenea, o descriere a ceea ce Logosul avea în legătură cu Dumnezeu. O
lectură destul de stângace ar putea fi: Logosul a fost la început. Logosul era
cu Dumnezeu. Logosul era ca Dumnezeu (sau asemănător lui Dumnezeu, sau divin),
cu accent pe natura sa; nu persoana lui."
Dacă folosim
Scriptura ca pe o tablă de şah, putem să credem ce dorim şi putem să
interpretăm versete în sens arbitrar, după voia noastră şi nu după context sau
sursele primare biblice. Dumnezeu nu aprobă aşa ceva! Voi ce credeţi?
Scriptura nu a fost scrisă
în limba română, de aceea textele de bază sunt textele în care a fost scrisă
Biblia: ebraică, greacă şi parţial aramaică, iar manuscrisele cele mai vechi –
cu anumite excepţii – sunt cele mai aproape de original.
Dacă nu avem
originalul Bibliei, care este criteriul pentru selecţia textelor cu redare
diferită din manuscrisele antice?
După cum spun unii
analişti, este posibil ca cele mai vechi Biblii complete - respectiv Codex
Sinaiticus şi Codex Vaticanus, să fi fost folosite de către fracţiunile rivale
de la Conciliul de la Niceea, textul din Codex Sinaiticus fiind textul folosit
de partida Eusebiană, iar textul din Codex Vaticanus fiind textul folosit de
partida Athanasiană. Atât Eusebius din Cesareea cât şi Athanasie din Alexandria
au susţinut că împăratul Constantin Cel Mare i-a însărcinat cu redactarea unui
text biblic. Probabil primul a fost Athanasie (unii scriind că mai apoi textul
său a fost respins din cauza corecturilor doctrinare), iar mai apoi Eusebiu,
după ce Athanasie a căzut în dizgraţia împăratului.
Având în vedere că textele manuscriselor greceşti diferă între ele, rămân perplex şi înţeleg revolta presbiterului Gaiu, din secolul II.
Având în vedere că textele manuscriselor greceşti diferă între ele, rămân perplex şi înţeleg revolta presbiterului Gaiu, din secolul II.
John William Burgon,
îl citează pe Gaius (AD 175-200) în lucrarea "The Revision Revised"
(Revizuirea revizuită): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe
scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc
în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci
dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu
alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de
exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea
pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le
numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la
Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt
consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o
dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte
diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi
cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru că nici ei nu cred că scripturile divine
au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei
cred că sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt
decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost
scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de
scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au
fost transcrise".
Dacă Luceafărul lui
Eminecu ar conţine mai multe variante de redare sau chiar şi numai două, în loc
de "Cobori în jos luceafăr blând" să fie "Vino în jos luceafăr
drag" într-un volum din anul 2014, cred că ne-am exprima dezacordul faţă
de cel care a făcut modificarea, darămite să vezi aşa ceva în texte pe care le
considerăm "Sfintele Scripturi". Cam aşa ceva avem la textele
manuscriselor din sec II şi III, copiştii unora scot pe nedrept Luca 22:43,44,
ca de ex. Codexul Sahidic Coptic. Aşa ceva avem şi la Codex Vaticanus 2Petru
1:1, unde s-a scos pe nedrept cuvântul Domn, pentru a-l înlocui prin cuvântul
Dumnezeu. Dovada este Codex Sinaiticus şi alte texte şi citate vechi unde avem
"Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos", pentru ca la Codex
Vaticanus să observăm că avem "Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus
Christos" (2Petru 1:1). Ambele variante nu pot fi adevarate. Cineva a
modificat textul. Ori Sinaiticus ori Vaticanus are dreptate.
"Ciurul lui J.J. Griesbach"
"Ciurul lui J.J. Griesbach"
Renumitul comparator
al manuscriselor antice, J.J. Griesbach, a formulat regula, că manuscrisele
cele mai vechi sunt cele mai apropiate de textul autograf (autorului), textele
vechi acţionând ca un ciur pentru cuvintele modificate sau strecurate în text
mai târziu. Regula are şi excepţii de care trebuie ţinut cont.
În acest caz, dacă textul în cauză nu se încadrează la secţiunea "excepţii de la regulă", în mod normal, s-ar folosi modelul selectării textului mai vechi, cel din Codex Sahidicus (secolul II).
Criteriul de seamă, expus de JJ Griesbach: Să fie cel mai vechi text
În acest caz, dacă textul în cauză nu se încadrează la secţiunea "excepţii de la regulă", în mod normal, s-ar folosi modelul selectării textului mai vechi, cel din Codex Sahidicus (secolul II).
Criteriul de seamă, expus de JJ Griesbach: Să fie cel mai vechi text
Cele mai vechi
manuscrise sunt cele mai apropiate de sursa primară. Deci textele din secolul I
şi prima parte din secolul II (-150) ar fi cele mai apropiate (mă refer la
textele crestine - zise Noul Testament). Apoi cele din a doua parte a secolului
II şi prima parte a secolului III (150-250) şi abia cele din a doua parte a
secolului III şi prima parte a secolului IV (250-350). Textele de după 350 scad
în 'autoritatea ciurului' excepţie fiind acele texte care au copiat manuscrise
de înainte de anul 350, în această secţiune traducerile cad pe locul doi, adică
prima dată luăm textele greceşti şi apoi cele traduse din greacă.
Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii. De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.
Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse. Textele netraduse sunt mai aproape de sensul din original.
Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.
Având în vedere situaţia prezentată mai sus, iată o scurtă sinteză a ceea ce scrie în Biblie:
Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii. De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.
Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse. Textele netraduse sunt mai aproape de sensul din original.
Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.
Având în vedere situaţia prezentată mai sus, iată o scurtă sinteză a ceea ce scrie în Biblie:
1. Există un singur
Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos şi al nostru, Creatorul cerului
şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers, care ne
iubeşte şi ne vrea doar binele (Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). El este Yehowah Elohim,
Dumnezeul sfinţilor lui Israel.
Vestea Bună
(Evanghelia) după apostolul Ioan
Capitolul I
I. La început era
‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ca Dumnezeu era ‘Cuvântul’.
(Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4, Ioan 14:7-11, Evrei 1:1-3; nu
este vorba de doi Dumnezei cereşti, ci de Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, care
era ca şi Dumnezeu: puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc.,
apostolul nu se referă la funcţia lui Dumnezeu, ci la calităţile lui, moştenite
şi de Fiul său; Cuvântul ‘dumnezeu’ din partea finală a textului este un
substantiv calitativ având în vedere topica şi lipsa oricărui articol, după cum
arată şi apostolul Ioan în evanghelia prezentată de el "cine m-a văzut pe
mine, a văzut pe Tatăl". Ioan 14:9)
2. El era la început
cu Dumnezeu. (Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4)
3. Toate prin El au
apărut, şi fără El n-a apărut nici măcar un lucru din ceea ce a apărut
(Trimiteri: Regele Solomon s-a gândit la Geneza 1:26 şi Geneza 11:7 când a
scris Proverbe 8:22-30).
De ce putem reda Ioan
1:1c în acest fel “ca Dumnezeu”?
Uneori, fragmentele
de texte trebuie traduse dinamic, pentru a se clarifica sensul lor, dar acest
lucru se face întotdeauna în raport strâns cu contextul.
Ioan 1:1c se încadrează perfect în acest tip, unde pentru a-l înţelege corect pe apostol, contextul este hotărâtor.
Traducerea dinamică a
textului grecesc "en archē ēn ho lógos kaì ho lógos ēn pròs tòn theón kaì
theòs ēn ho lógos", poate fi redată contextual astfel:
La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și ca Dumnezeu era Cuvântul.
În propoziţia de faţă şi mai apoi în întregul context al cărţii - după cum se va vedea, al doilea cuvânt theos este un substantiv calitativ, care îl descrie pe primul cuvânt theos (Ioan 1:18, respectiv Ioan 14:9 “Cine m-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl.”), care are funcţia de substantiv nominativ.
Origen din Alexandria,
scriitor grec din secolul al treilea îl laudă pe renumitul apostol Ioan pentru
că el cunoştea “frumusețea limbii greceşti”, locuind multă vreme la Efes, un
oraş pe atunci elenizat (grecizat). Sursa: Origen, Comentariului Evangheliei
lui Ioan, Cartea II, capitolul 2
Monoteis convins, ca
şi Maestrul său, "Rabinul ceresc" Yeşhua/Isus (a se vedea Ioan
17:1-3), apostolul Yohanan/Ioan vorbeşte de Cuvânt nu ca fiind „Elohim (Theos)
în persoană“ sau "un al doilea Elohim (deuteros Theos) ceresc", ci
fiind o persoană cerească foarte apropiată (Fiu unic-născut, a se vedea
cuvântul “monogene” din Ioan 3:16) care are natura calitativă a lui
Elohim/Theos, dar nu şi funcţia de Elohim/Theos. Susţin asta pentru că văd
construcţia propoziţiei, topica în raport cu contextul evanghelic care urmează.
Când apostolul Ioan a
formulat Ioan 1:1c s-a gândit la cuvântarea Domnului Isus pe care a consemnat-o
mai târziu în Ioan 14:1-14. Secretul descifrării textului este aici. Există un
singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul şi Fiul unic-născut este ca El în
calităţi (puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc.), dar nu şi
în funcţia de Dumnezeu. Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c nu s-a gândit
deloc la funcţia Fiului (cum fac mulţi), deoarece avea demarcaţia monoteistă
clară, având rolul unei pietre de hotar, rostită de Domnul Isus şi consemnată
mai târziu în Ioan 17:1-3: Tatăl Este Singurul Elohim/Theos/Dumnezeu Adevărat.
Dacă ar fi doi Dumnezei sau mai mulţi, ceilalţi ar fi Dumnezei falşi.
Dacă totuşi l-am numi
ca în greacă, topica din Ioan 1:1 (ordinea cuvintelor în propoziție) ar permite
cel mult o traducere literală de felul: La început era ‘Cuvântul’, şi
‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ‘dumnezeu’ era ‘Cuvântul’, în sensul celor din
Psalmii 82:6 – Ioan 10:34, sau a următoarelor texte: 2Corinteni 4:4: Satan este
'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic, Matei 16: 23: Petru este 'satan',
dar nu Satan Diavolul, Ioan 10:34: Unii oameni ar putea fi 'dumnezei', dar,
desigur, nu Dumnezeu Atotputernicul, Galateni 4:14: Pavel e primit ca îngerul
lui Dumnezeu, dar el nu a fost un înger. În sensul acesta Ioan 1:1: Logosul
este 'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic.
II. Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea, un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."
II. Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea, un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."
Fraza "Domnul
meu şi Dumnezeul meu" din Ioan 20:28 este incompletă în sine, de aceea
trebuie luat în considerare contextul per ansamblu. Ca să nu greşim în
interpretare, cum trebuie înţeleasă acea exclamaţie a apostolului Toma:
- ca predicativ?:
"Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!"
- ca nominativ?
"Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai înviat din morti!"
- sau ca vocativ?
"Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adică Dumnezeu Tatăl) l-ai
înviat din morţi!")
Varianta vocativă
este cea corectă, datorită contextului exclusivist din Ioan 17:1-3, context în
care a fost prezent şi apostolul Toma. Să nu uităm că el a fost necredincios în
ce priveşte învierea, aşadar textul negrăit din mintea lui vorbeşte de înviere,
nu de altceva, cum înţeleg din păcate unii. Necredinţa i s-a transformat în
exclamaţie de uimire spre Tatăl, care face astfel de minuni.
Apostolul Toma nu ar
fi putut contrazice tocmai pe Cel înviat, care era mentorul său:
Ioan 17:1-3
După ce a vorbit
astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul!
Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,
după cum I-ai dat
putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I
i-ai dat Tu.
Şi viaţa veşnică este
aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi
pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
III. Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul-născut Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1: Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28). Nu Dumnezeu a venit pe pământ - cum se cântă la Crăciun, nici nu Dumnezeu a murit - cum se cântă de Paşti; acestea sunt gândiri eretice, strecurate pe furiş în creştinism, din scrierile apocrife, mincinoase.
III. Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul-născut Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1: Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28). Nu Dumnezeu a venit pe pământ - cum se cântă la Crăciun, nici nu Dumnezeu a murit - cum se cântă de Paşti; acestea sunt gândiri eretice, strecurate pe furiş în creştinism, din scrierile apocrife, mincinoase.
Codex Sinaiticus este
un manuscris faimos din secolul IV. Se presupune că face parte din cele 50 de
copii care au fost executate la comanda finanţată de împăratul Constantin Cel
Mare. Manuscrisul a fost realizat după Consiliul de la Niceea (325), ceea ce îi
ridică foarte mult valoarea faţă de alte texte mai târzii din secolul V. În
comparaţie cu manuscrisele de mai târziu, conţine cu 3455 cuvinte mai puţin în
Evanghelii.
În unele versete
anumite cuvinte sunt redate diferit, arătând că anumite cuvinte au fost
schimbate cu altele, de copiştii ce au făcut manuscrisele ulterioare secolului
IV.
Un astfel de text
este cel din 2Petru 1:1:
Dupa Biblia
Cornilescu Revizuita
"Simon Petru, rob
si apostol al lui Isus Hristos, catre cei care au primit o credinta la fel de
pretioasa ca a noastra, prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus
Hristos."
Dupa Codex Sinaiticus
"Simon Petru,
rob si apostol al lui Isus Hristos, catre cei care au primit o credinta la fel
de pretioasa ca a noastra, prin dreptatea Domnului si Mantuitorului nostru Isus
Hristos.
Notă: „Domnului și
Mântuitorului nostru Iisus Hristos” în loc de „Dumnezeului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos” apar în unele dintre manuscrisele antice și citatele
versetelor biblice (Sinaiticus, Aksenaia Aramaic, Coptil Sahidic, Vulgata +
catena).
Origene
din Alexandria (secolele II-III) descrie situaţia deplorabilă a scribilor
creştini din secolul III:
"E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere"
Ca urmare a acestei stări, în manuscrisele timpurii avem două variante importante de redare la textul din 2Petru 1:1, unde anumite manuscrise îl descriu pe Domnul Isus ca "Dumnezeu şi Mântuitor" iar altele ca "Domn şi Mântuitor":
A."Dumnezeului (Theou) nostru (hēmōn) şi (kai) Mântuitorului" (Sōtēros)"
"Domnului (Kyriou) nostru (hēmōn) şi (kai) Mântuitorului" (Sōtēros)"
Care manuscrise conţin formularea originală a apostolului Petru?
Să ne reamintim că apostolul Petru a participat cu Domnul Isus la ultima cină de Paşti a acestuia, care a fost încheiată cu o rugăciune impresionantă, din care redau aici doar Ioan 17:1-3, pentru că este partea cea mai evidentă faţă de subiect:
1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,
2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.
3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
Şi acum o întrebare importantă: mai putea fi numit Domnul Isus "Dumnezeu" dacă acest oficiu unic îl ocupase deja Tatăl său?
Traducerile actuale
redau acest verset astfel, fără să menţioneze nimic cititorului, că ar
mai fi o variantă importantă:
"Simon Petru,
rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credinţă la fel
de preţioasă ca a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru
Isus Hristos:" Versiunea Dumitru Cornilescu (în continuare VDC)
În câteva codexuri
(codice) antice, precum şi în câteva citate ale unor autori antici importanţi,
acest verset apare în felul următor:
"Simon Petru,
rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credinţă la fel
de preţioasă ca a noastră, prin dreptatea Domnului (Kyriou) nostru (hēmōn) şi
(kai) Mântuitorului (Sōtēros) Isus Hristos:"
Codexuri cu această
redare sunt:
- manuscrisul Sahidic Coptic (scris în limba egipteană veche) de la sfârşitul secolului II
- manuscrisul grec
Codex Sinaiticus din prima parte a secolului IV
- manuscrisul latin Vulgata din secolul IV, care a fost o recenzie a unui text mai vechi, numit Vetus Latina din sec. I-II
- manuscrisul Aramaic (Philoxenian Siriac) din secolul VI
- manuscrisul latin Vulgata din secolul IV, care a fost o recenzie a unui text mai vechi, numit Vetus Latina din sec. I-II
- manuscrisul Aramaic (Philoxenian Siriac) din secolul VI
Patru ţări şi patru limbi prin care vestea buna (evanghelia) a pătruns cel mai repede: Egiptul, Grecia, Italia şi Siria. Acest fapt arată că, din nefericire, pe alocuri anumite versete din Biblie au fost "stilizate doctrinar" ulterior scrierii lor de către scribii cu tendinţe eretice fie din Biserica Catolică şi Ortodoxă, fie din alte grupuri şi este nevoie urgentă de "destilizarea doctrinară" a textelor în cauză.
Unii susţin că în
fraza "Theou hēmōn kai Sōtēros" apostolul Petru se referă de fapt la
două persoane, în prima parte la Tatăl (Theou hēmōn) şi apoi la Fiul (kai
Sōtēros). Însă apostolul Petru foloseşte de mai multeori fraza "Kyriou
hēmōn kai Sōtēros" cu referire la Domnul Isus. De ce nu ar fi folosit-o şi
în 2Petru 1:1? La Tatăl şi la Fiul său, luaţi împreună se referă abia în
versetul 2.
A se compara cu:
"În adevăr, în
chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului
şi Mântuitorului nostru Isus Hristos." (2Petru 1:11) VDC
Topica (ordinea
cuvintelor în frază) este "Kyriou hēmōn kai Sōtēros" şi nu
"Kyriou kai Sōtēros hēmōn". De ce nu văd şi aici două persoane?
"În adevăr,
dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului
şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi
de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi." (2Petru
2:20) VDC
Topica (ordinea
cuvintelor în frază) este "Kyriou hēmōn kai Sōtēros" şi nu
"Kyriou kai Sōtēros hēmōn". De ce nu văd şi aici două persoane?
"ca să vă fac să
vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de
porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii
voştri." (2Petru 3:2) VDC
Topica (ordinea
cuvintelor în frază) este "Kyriou kai Sōtēros" (fără hēmōn) şi nu
"Kyriou kai Sōtēros hēmōn". De ce nu văd şi aici două persoane?
"ci creşteti în
harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus
Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin." (2Petru
3:18) VDC
Topica (ordinea
cuvintelor în frază) este "Kyriou hēmōn kai Sōtēros" şi nu
"Kyriou kai Sōtēros hēmōn". De ce nu văd şi aici două persoane?
Aşadar ei înşişi se
contrazic prin includerea a două persoane în fraza "Theou hēmōn kai
Sōtēros". Nu este de mirare de ce toate traducerile importante din
limba engleză (YLV, ESV, NIV, NAS, etc.) redau "our God and Savior"
şi nu "our God and the Savior". Nu redau aşa fiindcă n-au
suport. Decât să încercăm imposibilul textual, mai degrabă să recunoaştem că aici
avem de a face cu o corupere a textului, aşa cum ne spun cei nouă
martori textuali. După legea lui Dumnezeu ajung doi sau trei martori. Noi avem
trei, cu mult peste.
Lista manuscriselor
ce conţin varianta "Domn şi Mântuitor" la 2Petru 1:1 (nouă
"martori" textuali): a Ψ 398 442 621 l596 syrph
vgmss copsa
Manuscrisul a fost corectat:
Some passages were
excluded by the correctors:
Additional phrase to
John 21:7 on the margin – οι δε ειπον δι οληϲ τηϲ νυκτοϲ ε κοπιαϲαμεν και ουδεν
ελαβομεν επι δε τω ϲω ρηματι βαλουμεν
Matthew 24:36 –
phrase ουδε ο υιος (nor the Son) the first corrector marked as doubtful,
but the second corrector (b) removed the mark.[31]
Mark 10:40 ητοιμασται
υπο του πατρος μου (instead of ητοιμασται) – the first corrector marked
"υπο του πατρος μου" as doubtful, but the second corrector removed
the mark.[32]
In Luke 11:4 ἀλλὰ
ῥῦσαι ἡμᾶς ἀπὸ τοῦ πονηροῦ (but deliver us from evil) included by
the original scribe, marked by the first corrector (a) as doubtful, but the
third corrector (c) removed the mark.[33]
Christ's
agony at Gethsemane (Luke 22:43–44) – included
by the original scribe, marked by the first corrector as doubtful, but the
third corrector (c) removed the mark.[34]
Luke
23:34a, "Then said Jesus, Father, forgive them; for
they know not what they do" – it was included by the first scribe,
marked by the first corrector as doubtful, but a third corrector removed the
mark.[35]
---
Between
the 4th and 12th centuries, seven or more correctors worked on this codex,
making it one of the most corrected manuscripts in existence.[58] Tischendorf during his investigation in Petersburg enumerated
14,800 corrections only in the portion which was held in Petersburg (2/3 of the
codex).[59] According to David C. Parker the full codex has about 23,000 corrections.[60] In addition to these corrections some letters were marked by dots
as doubtful (e.g. ṪḢ). Corrections represent the Byzantine
text-type, just like corrections in
codices: Bodmer II, Regius (L), Ephraemi (C), and Sangallensis (Δ). They were discovered by E. A. Button.[61]
Codexul a fost digitalizat si poate fi accesat pe siteul:
codexsinaiticus.org/
ro.wikipedia.org/wiki/Codex_Sinaiticus
Codex
Sinaiticus nu cuprinde nici Comma Johanneum,
o referință biblică apocrifă la dogma Sfintei Treimi și nici pilda cu femeia
prinsă în preacurvie din ...
en.wikipedia.org/wiki/Codex_Sinaiticus
Codex
Sinaiticus (Hebrew: קודקס סינאיטיקוס, Greek:
Σιναϊτικός Κώδικας; Shelfmarks and references: London, Brit. Libr., Additional
Manuscripts 43725; ...
ro.wikipedia.org/wiki/Codex_Vaticanus
Institutul
Polonez din București și Wikipedia în limba română organizează
un ... De laWikipedia, enciclopedia liberă ... Codex
Sinaiticus · Codex Alexandrinus ...
Aţi
accesat această pagină de 2 (de) ori. Ultima accesare: 13.05.2013
codexsinaiticus.org/
Codex
Sinaiticus is one of the most important books
in the world. Handwritten well over 1600 years ago, the manuscript contains the
Christian Bible in Greek, ...
14.10.2010
– Along with Codex Vaticanus, Codex
Sinaiticus is one of the most valuable manuscripts for Textual
criticism of the Greek New Testament, ...
www.jesus-is-lord.com/sinaiticus.htm
When Codex
Sinaiticus came out in the 1800s, Constantine Simonides, ... Sinai
in 1852 and saw the codex. http://en.wikipedia.org/wiki/Constantine_Simonides ...
www.neatorama.com/.../codex-sinaitic...
07.07.2009
– The British Library has just put Codex
Sinaiticus online. ...Richard Allen Greene of CNN has more: Link
| Codex Sinaiticus [wikipedia]...
commons.wikimedia.org/wiki/File:CODEX_SI...
06.08.2009
– Description, Excerpt from Codex
Sinaiticus from the Epistle of John (5:7, 8). It is obvious the
missing Comma Johanneum. The purple-coloured ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu