Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!
În acest articol vreau să creionez profilul acelora care au fost la cârma traducerilor Bibliei şi în acelaş timp să las deschisă o întrebare pusă acestora de către un om revoltat: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"
Codex Vaticanus mai este numit şi Manuscrisul Vatican 1209. Codex Vaticanus este considerat a fi mai vechi decât Codex Sinaiticus. Noul Testament are o parte lipsă, nu are cărțile de la 1 Timotei la Filimon, Evrei 9:14b-13:25, epistolele pastorale și Apocalipsa. A fost scris în secolul IV e.n. în limba greacă şi în comparaţie cu alte texte vechi, conţine anumite diferenţe textuale în Vechiul şi Noul Testament, ceea ce displace unora, crezându-l falsificat (a se vedea King James Only movement pe Wikipedia). Se presupune a fi înrudit cu textele biblice din sec. III de pe papirusurile Bodmer, ceea ce îi creşte importanţa valorica. Textul din Codex Vaticanus prezintă o ortografie consecventă, exactitate de redare, arătând că textul a fost copiat cu grijă. Manuscrisul conţine cu 2877 de cuvinte mai puţin în Evanghelii, în comparaţie cu textele copiate ulterior. Un exemplu este textul din Ioan 3:13, următoarele cuvinte lipsind din text "care este în ceruri". Această lipsă face ca fraza să sune fără ambiguitate şi uşor de înţeles.
În acelaţi timp, manuscrisul este criticat ca fiind cel mai corectat, fapt care după unii i-ar reduce valoarea:
"Manuscrisul a fost
scris de trei scribi; doi dintre ei au scris Vechiul Testament, iar al treilea,
Noul Testament (B1, B2, B3).
Manuscrisul conţine semne misterioase sub formă de două puncte ¨, aşa-numitele umlauturi sau treme, la marginea Noului Testament, care par să indice locuri în care textul prezintă ambiguităţi. Există 795 de apariţii ale acestora în text şi aproximativ încă alte 40 de apariţii sunt nesigure. Erudiţii nu cad de acord cu privire la data acestor marcaje şi ele sunt dezbătute la pagina de internet http://www-user.uni-bremen.de/~wie/Vaticanus/umlauts.html. Două astfel de treme se pot observa la marginea din stânga a primei coloane (imaginea de sus).
La pagina 1512, lângă Evrei 1:3, textul conţine o notă marginală interesantă: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?" — "ἀμαθέστατε καὶ κακέ, ἄφες τὸν παλαιόν, μὴ μεταποίει" — ceea ce sugerează că fenomenul unei copieri inexacte, fie intenţionată sau nu, era o problemă cunoscută în comunităţile de scribi. Imaginea din partea cea mai de sus a acestui articol [a articolului de pe Wikipedia despre Codex Vaticanus] arată pagina unde se află această observaţie (la mijlocul paginii galbene, între prima şi cea de-a doua coloană)."
Această remarcă scribală ridică anumite semne de întrebare.
Ar fi făcut cineva o astfel de remarcă acidă, pentru schimbarea unui singur cuvânt? Ce să înţelegem de aici?
Oare scribul indignat face referire la schimbarea unui singur cuvânt, sau a văzut un şir de schimbări - schimbările din Epistola către Evrei fiind punctul culminant, acea "picătură care a umplut paharul". Puteau afecta aceste schimbări ale textului o învăţătură creştină timpurie?
Nu vom înţelege bine aceste diferenţe textuale din codexuri, nici lipsurile şi adaosurile din ele dacă nu îi vom cunoaşte pe cei mai de seamă care s-au folosit de ele. De aceea înainte de a trece la prezentarea acestor texte controveraste, propun să îi cunoastem, măcar aşa în linii mari, prin prisma prezentărilor consemnate în scrierile din antichitate.
Ştim că acel Conciliul de la Niceea a fost un punct de răscruce în crestinism. Despre "dialogul" de acolo? Dând tonul, un episcop orb îşi astupa urechile când vorbea "opoziţia". Era deja o practică veche, nu o inventase el.
Aşadar a existat o atmosferă bine regizată, menită să tulbure şi să intimieze orice fel de opoziţie faţă de linia urmată de stolul acelora care se comportau ca nişte gâştel gălăgioase. "Atmosfera" de acolo a fost descrisa de istoricul roman Ammianus Marcellinus. Unii dintre figuranţii de acolo s-au comportat ca nişte caini turbaţi gata gata să se sfâşie. Cel mai înfierbântat a fost episcopul din Mira Liciei, împărţind inamicului său public nr 1 - lui Arius, nişte palme generoase. A plecat de la Conciliu făra să îşi dea semnătura de adeziune, nemulţumit că nu a fost urmată linia interpretării agreată de el. Oricum, din cocoş bătăuş, a devenit un sfânt - dacă a fost într-adevăr numai Dumnezeu ştie - sub numele de Moş Nicolae.
Dar ce s-a întâmplat după Niceea? Dacă atunci au fost gata să se sfâşie, mai apoi chiar au făcut-o.
Iată nişte fragment de istorie, de pe timpul când se făceau crezurile şi în ce atmosferă se făceau:
"Jubilarii si veselie la blestemarea in chinurile iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea (daca nu apelul deschis) violentei multimii pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini 'tabara'; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.' (H.H. Milman, D.D., History of Latin Christianity, New York, 1871, p 226).
Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz vorbeste de ei ca 'adunari de cocori si gaste' (Schaff, History of the Christian Church, ii. 347). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: 'Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca ma exprim prea aspru aici) artagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.' (Ep. Ad. Procop., 55 old order, Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 347).
Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D. a fost marcat de 'intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta' (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348). Ambele factiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Ibid., ii. 723 - 725), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Ibid., i. 242), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Ibid., p. 242). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., p. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., i. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., i. 242)."
Vă place atmosfera? Ar trebui să dăm în leşin ca să fim în acord cu aceste hotărâri...
"In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo, si din caracterul odios al lucrarilor lui a fost numit 'Sinodul Talharilor'. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 738), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o factiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele 'Sa-l ardem pe Eusebiu; sa-l ardem de viu. Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua' (Ibid., p. 738). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Ibid., p. 738 ff.). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 288). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian invinsul (Ibid., i. 289). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului strigand 'Omorati-l, omorati-l!' si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani ca muri curand dupa aceea (Ibid., i. 289, Scaff, Hist. Christ. Church., ii. 739).
Protopopul Milman face remarca semnificativa ca acesta nu a fost ultimul Sinod Ecumenic murdarit cu sange (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 289).
Alt Sinod, care trebuia sa se desfasoare la Niceea in 451 A.D. a fost atat de ne-stapanit incat a trebuit sa fie mutat la Calcedon, peste stramtoarea Constantinopolelui, de unde Imparatul putea sa-l supravegheze si sa mentina ordinea cu trupele sale (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 742). Astfel este cunoscut ca Sinodul de la Calcedon. Lucrarile au fost permanent intrerupte de urlete si zarva (Ibid., ii. 743), chiar mirenii simtindu-se obligati sa aminteasca Episcopilor de demnitatea lor clericala (Ibid., ii. 743). Dr. Phillip Schaff zice, 'La Calcedon, aparitia renumitului scriitor si istoric Teodoret a provocat o scena care aproape involuntar ne aminteste de actualele incaierari ale calugarilor greci si romano-catolici la Sfantul Mormant, incaierari care au loc in ciuda prezentei intimidante a politiei turce. Oponentii egipteni ai lui Teodoret au strigat din toti rarunchii 'Jos cu el, acest invatator al lui Nestor.' Cei din tabara sa raspunsera cu egala violenta: 'Ne-au fortat la 'Sinodul Talharilor' sa semnam sub ghionti si pumni, jos cu maniheistii, dusmanii lui Flavius si dusmanii dreptei credinte. Jos cu ucigasul de Dioscor. Cine nu cunoaste faptele sale marsave? Episcopii egipteni strigara: 'Jos cu evreii, cu dusmanii lui Dumnezeu, si nu-i ziceti aluia Episcop.' La care Episcopii din cealalta tabara strigara din nou: Afara cu rasculatii si zurbagii, afara cu criminalii! Drept-credinciosii isi au locul la Sinod.' Armata a trebuit sa intervina din nou pentru a tine in frau adunarea.' (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348).La Sinodul tinut la Constantinopole in 785 A.D. soldatii s-au napustit in camera unde se tinea intrunirea si au alungat una dintre taberele de Episcopi care nu vroiau sa semneze hotararea celeilalte tabere (Milman, ii. p. 345); iar cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787 A.D.) a denuntat acest Sinod de la Constantinopole ca un 'Sinod de nebuni si posedati' (Ibid., ii. 346)."
Ei ce spuneţi dragi cititori ai Bibliei? Ce comori spirituale au fost în aceste concilii, nu-i aşa?
"Este un fapt curios de la care nu ma pot abtine sa atrag atentia. Nici un istoric al Crestinismului, fie el Milman, Schaff, Davidson, Mosheim sau oricare altul nu a observat se pare grotescul absurditatii ideii unei adunari care incearca sa decida prin vot un fapt petrecut, deci care tine de trecut. Oamenii se aduna si voteaza asupra chestiunilor care trebuie sa se hotarasca, facandu-le astfel sa devina fapte; ca de exemplu ca acela sau celalalt sa devina presedinte, sau o lege care sa intre in vigoare; dar nu voteaza lucruri care sunt deja intamplate si hotarate. Cititorul trebuie sa inteleaga ca cele prezentate sunt doar o frantura din panorama oferita istoriei de catre Sinoadele Bisericii. Oricat de pios ar fi cineva, daca este sincer cu el insusi, atunci este imposibil sa citeasca istoria lucrarilor acestor Sinoade si sa pretinda ca Duhul Sfant are ceva de a face cu rezultatele unor atat de violente intruniri, lasand la o parte credibilitatea unei hotarari si unei intruniri care isi propune sa stabileasca ceea ce este inspirat de Duhul Sfant si ceea ce nu este." (Sursa un forum de pe internet.)
După ce am cititi toate acestea, se naşte o întrebare gravă. Oare aceşti oameni brutali, care erau în stare să facă şi moarte de om, de tovarăş creştin al lor, ar fi avut sau nu curajul să falsifice chiar şi Biblia, prin modificarea unui şir lung de versete, prin care să-şi justifice părereile doctrinare?
Este oare posibil ca scribul indignat pe cei de la Codex Vaticanus să ne fi avertizat tocmai de acest lucru? Poate a sesizat chiar acest lucru.
Manuscrisul conţine semne misterioase sub formă de două puncte ¨, aşa-numitele umlauturi sau treme, la marginea Noului Testament, care par să indice locuri în care textul prezintă ambiguităţi. Există 795 de apariţii ale acestora în text şi aproximativ încă alte 40 de apariţii sunt nesigure. Erudiţii nu cad de acord cu privire la data acestor marcaje şi ele sunt dezbătute la pagina de internet http://www-user.uni-bremen.de/~wie/Vaticanus/umlauts.html. Două astfel de treme se pot observa la marginea din stânga a primei coloane (imaginea de sus).
La pagina 1512, lângă Evrei 1:3, textul conţine o notă marginală interesantă: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?" — "ἀμαθέστατε καὶ κακέ, ἄφες τὸν παλαιόν, μὴ μεταποίει" — ceea ce sugerează că fenomenul unei copieri inexacte, fie intenţionată sau nu, era o problemă cunoscută în comunităţile de scribi. Imaginea din partea cea mai de sus a acestui articol [a articolului de pe Wikipedia despre Codex Vaticanus] arată pagina unde se află această observaţie (la mijlocul paginii galbene, între prima şi cea de-a doua coloană)."
Această remarcă scribală ridică anumite semne de întrebare.
Ar fi făcut cineva o astfel de remarcă acidă, pentru schimbarea unui singur cuvânt? Ce să înţelegem de aici?
Oare scribul indignat face referire la schimbarea unui singur cuvânt, sau a văzut un şir de schimbări - schimbările din Epistola către Evrei fiind punctul culminant, acea "picătură care a umplut paharul". Puteau afecta aceste schimbări ale textului o învăţătură creştină timpurie?
Nu vom înţelege bine aceste diferenţe textuale din codexuri, nici lipsurile şi adaosurile din ele dacă nu îi vom cunoaşte pe cei mai de seamă care s-au folosit de ele. De aceea înainte de a trece la prezentarea acestor texte controveraste, propun să îi cunoastem, măcar aşa în linii mari, prin prisma prezentărilor consemnate în scrierile din antichitate.
Ştim că acel Conciliul de la Niceea a fost un punct de răscruce în crestinism. Despre "dialogul" de acolo? Dând tonul, un episcop orb îşi astupa urechile când vorbea "opoziţia". Era deja o practică veche, nu o inventase el.
Aşadar a existat o atmosferă bine regizată, menită să tulbure şi să intimieze orice fel de opoziţie faţă de linia urmată de stolul acelora care se comportau ca nişte gâştel gălăgioase. "Atmosfera" de acolo a fost descrisa de istoricul roman Ammianus Marcellinus. Unii dintre figuranţii de acolo s-au comportat ca nişte caini turbaţi gata gata să se sfâşie. Cel mai înfierbântat a fost episcopul din Mira Liciei, împărţind inamicului său public nr 1 - lui Arius, nişte palme generoase. A plecat de la Conciliu făra să îşi dea semnătura de adeziune, nemulţumit că nu a fost urmată linia interpretării agreată de el. Oricum, din cocoş bătăuş, a devenit un sfânt - dacă a fost într-adevăr numai Dumnezeu ştie - sub numele de Moş Nicolae.
Dar ce s-a întâmplat după Niceea? Dacă atunci au fost gata să se sfâşie, mai apoi chiar au făcut-o.
Iată nişte fragment de istorie, de pe timpul când se făceau crezurile şi în ce atmosferă se făceau:
"Jubilarii si veselie la blestemarea in chinurile iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea (daca nu apelul deschis) violentei multimii pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini 'tabara'; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.' (H.H. Milman, D.D., History of Latin Christianity, New York, 1871, p 226).
Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz vorbeste de ei ca 'adunari de cocori si gaste' (Schaff, History of the Christian Church, ii. 347). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: 'Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca ma exprim prea aspru aici) artagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.' (Ep. Ad. Procop., 55 old order, Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 347).
Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D. a fost marcat de 'intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta' (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348). Ambele factiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Ibid., ii. 723 - 725), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Ibid., i. 242), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Ibid., p. 242). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., p. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., i. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., i. 242)."
Vă place atmosfera? Ar trebui să dăm în leşin ca să fim în acord cu aceste hotărâri...
"In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo, si din caracterul odios al lucrarilor lui a fost numit 'Sinodul Talharilor'. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 738), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o factiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele 'Sa-l ardem pe Eusebiu; sa-l ardem de viu. Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua' (Ibid., p. 738). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Ibid., p. 738 ff.). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 288). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian invinsul (Ibid., i. 289). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului strigand 'Omorati-l, omorati-l!' si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani ca muri curand dupa aceea (Ibid., i. 289, Scaff, Hist. Christ. Church., ii. 739).
Protopopul Milman face remarca semnificativa ca acesta nu a fost ultimul Sinod Ecumenic murdarit cu sange (Milman, Hist. Latin. Christ., i. 289).
Alt Sinod, care trebuia sa se desfasoare la Niceea in 451 A.D. a fost atat de ne-stapanit incat a trebuit sa fie mutat la Calcedon, peste stramtoarea Constantinopolelui, de unde Imparatul putea sa-l supravegheze si sa mentina ordinea cu trupele sale (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 742). Astfel este cunoscut ca Sinodul de la Calcedon. Lucrarile au fost permanent intrerupte de urlete si zarva (Ibid., ii. 743), chiar mirenii simtindu-se obligati sa aminteasca Episcopilor de demnitatea lor clericala (Ibid., ii. 743). Dr. Phillip Schaff zice, 'La Calcedon, aparitia renumitului scriitor si istoric Teodoret a provocat o scena care aproape involuntar ne aminteste de actualele incaierari ale calugarilor greci si romano-catolici la Sfantul Mormant, incaierari care au loc in ciuda prezentei intimidante a politiei turce. Oponentii egipteni ai lui Teodoret au strigat din toti rarunchii 'Jos cu el, acest invatator al lui Nestor.' Cei din tabara sa raspunsera cu egala violenta: 'Ne-au fortat la 'Sinodul Talharilor' sa semnam sub ghionti si pumni, jos cu maniheistii, dusmanii lui Flavius si dusmanii dreptei credinte. Jos cu ucigasul de Dioscor. Cine nu cunoaste faptele sale marsave? Episcopii egipteni strigara: 'Jos cu evreii, cu dusmanii lui Dumnezeu, si nu-i ziceti aluia Episcop.' La care Episcopii din cealalta tabara strigara din nou: Afara cu rasculatii si zurbagii, afara cu criminalii! Drept-credinciosii isi au locul la Sinod.' Armata a trebuit sa intervina din nou pentru a tine in frau adunarea.' (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348).La Sinodul tinut la Constantinopole in 785 A.D. soldatii s-au napustit in camera unde se tinea intrunirea si au alungat una dintre taberele de Episcopi care nu vroiau sa semneze hotararea celeilalte tabere (Milman, ii. p. 345); iar cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787 A.D.) a denuntat acest Sinod de la Constantinopole ca un 'Sinod de nebuni si posedati' (Ibid., ii. 346)."
Ei ce spuneţi dragi cititori ai Bibliei? Ce comori spirituale au fost în aceste concilii, nu-i aşa?
"Este un fapt curios de la care nu ma pot abtine sa atrag atentia. Nici un istoric al Crestinismului, fie el Milman, Schaff, Davidson, Mosheim sau oricare altul nu a observat se pare grotescul absurditatii ideii unei adunari care incearca sa decida prin vot un fapt petrecut, deci care tine de trecut. Oamenii se aduna si voteaza asupra chestiunilor care trebuie sa se hotarasca, facandu-le astfel sa devina fapte; ca de exemplu ca acela sau celalalt sa devina presedinte, sau o lege care sa intre in vigoare; dar nu voteaza lucruri care sunt deja intamplate si hotarate. Cititorul trebuie sa inteleaga ca cele prezentate sunt doar o frantura din panorama oferita istoriei de catre Sinoadele Bisericii. Oricat de pios ar fi cineva, daca este sincer cu el insusi, atunci este imposibil sa citeasca istoria lucrarilor acestor Sinoade si sa pretinda ca Duhul Sfant are ceva de a face cu rezultatele unor atat de violente intruniri, lasand la o parte credibilitatea unei hotarari si unei intruniri care isi propune sa stabileasca ceea ce este inspirat de Duhul Sfant si ceea ce nu este." (Sursa un forum de pe internet.)
După ce am cititi toate acestea, se naşte o întrebare gravă. Oare aceşti oameni brutali, care erau în stare să facă şi moarte de om, de tovarăş creştin al lor, ar fi avut sau nu curajul să falsifice chiar şi Biblia, prin modificarea unui şir lung de versete, prin care să-şi justifice părereile doctrinare?
Este oare posibil ca scribul indignat pe cei de la Codex Vaticanus să ne fi avertizat tocmai de acest lucru? Poate a sesizat chiar acest lucru.
Oamenii fără Dumnezeu, dar cu o mască religioasă, sunt cei mai perfizi dintre oameni, şi desori sunt capabili de orice rău. Aceştia, sub o înfățișare de sfinţenie, ascund răutate, viclenie şi necinste:
VDC 2Ioan 1:9. Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.
10. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: "Bun venit!"
11. Căci cine-i zice: "Bun venit!", se face părtaş faptelor lui rele.
Codex Vaticanus - Wikipedia
ro.wikipedia.org/wiki/Codex_Vaticanus
Codex Vaticanus (Gregory-Aland no. B sau 03) este un manuscris în limba greacă al Bibliei datând din secolul al IV-lea. El nu cuprinde versetele Marcu 16:9-20, ... Aţi accesat această pagină în data de 14.05.2013.
Codex Vaticanus - Wikipedia, the free encyclopedia
en.wikipedia.org/wiki/Codex_Vaticanus
Traducerea acestei paginiThe Codex Vaticanus (The Vatican, Bibl. Vat., Vat. gr. 1209; no. B or 03 Gregory-Aland, δ 1 von Soden), is one of the oldest extant manuscripts of the Greek Bible ...
Codex Vaticanus Graecus 1209 – Wikipedia
de.wikipedia.org/wiki/Codex_Vaticanus_Graec...
Traducerea acestei paginiDer Codex Vaticanus Graecus 1209 (Bibl. Vat., Vat. gr. 1209; no. B oder 03 nach Gregory-Aland, δ 1 von Soden) gilt zusammen mit dem Codex Sinaiticus als ...
Comparison of codices Sinaiticus and Vaticanus - Wikipedia, the ...
en.wikipedia.org/wiki/Comparison_of_codices_...
Traducerea acestei paginiCodex Sinaiticus and Codex Vaticanus, two of great uncial codices, representatives of the Alexandrian text-type, are considered excellent manuscript witnesses ...
Codex Vaticanus - Wikipédia
fr.wikipedia.org/wiki/Codex_Vaticanus
Traducerea acestei paginiLe Codex vaticanus (Gregory-Aland no. B ou 03) est un manuscrit sur vélin en écriture grecque onciale daté du IV siècle conservé à la bibliothèque apostolique ...
Vaticanus - Wikipedia, the free encyclopedia
en.wikipedia.org/wiki/Vaticanus
Traducerea acestei paginiVaticanus. From Wikipedia, the free encyclopedia. Jump to: navigation, search. Vaticanus may refer to: Vatican Hill (in Latin ... Codex Vaticanus (disambiguation) ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu