Cine
a apărut în carne (gr. „sarki” - trup carnal)? 1Timotei 3:16
Manuscrisele
timpurii nu includ cuvântul „Dumnezeu”, ci au expresia „Cel ce”.
VDC 1Timotei 3:16. Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… "Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă."
VDC 1Timotei 3:16. Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… "Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă."
VBO
1Timotei 3:16 16 Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu
S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a
propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.
Textul grec după Nestle:
"Καὶ ὁμολογουμένως μέγα ἐστὶν τὸ τῆς εὐσεβείας μυστήριον · Ὃς ἐφανερώθη ἐν σαρκί (carne), ἐδικαιώθη ἐν πνεύματι, ὤφθη ἀγγέλοις, ἐκηρύχθη ἐν ἔθνεσιν, ἐπιστεύθη ἐν κόσμῳ, ἀνελήμφθη ἐν δόξῃ."
A
se vedea şi interlinearul grec – englez:
https://biblehub.com/interlinear/1_timothy/3-16.htm
Confirmarea falsurilor:
În imaginea manuscrisului Sinaiticus, este scris deasupra textului de către cineva - cu o cerneală de culoare diferită - ca notă „θε”, pentru a se citi „theos” însemnând: Dumnezeu. La fel s-a întâmplat şi în Codex Alexandrinus.
Acest tabel conţine - în ordine cronologică, varianta „Cel ce” care se află în cele mai importante codice timpurii.
https://biblehub.com/interlinear/1_timothy/3-16.htm
Confirmarea falsurilor:
În imaginea manuscrisului Sinaiticus, este scris deasupra textului de către cineva - cu o cerneală de culoare diferită - ca notă „θε”, pentru a se citi „theos” însemnând: Dumnezeu. La fel s-a întâmplat şi în Codex Alexandrinus.
Acest tabel conţine - în ordine cronologică, varianta „Cel ce” care se află în cele mai importante codice timpurii.
Codex
Vaticanus - sigla B, circa 300 AD, nu are cartea 1Timotei
Codex
Sinaiticus - sigla Aleph, circa 350 AD conţine “Cel ce”
Codex
Alexandrinus - sigla A, circa 450 AD conţine “Cel ce”
Codex
Ephraemi Rescriptus - sigla C, circa 450 conţine “Cel ce”
Codex
Claromontanus - sigla D, circa 550 conţine “Cel ce”
Peshitta
sec. VI AD conţine “Cel ce”
Ethiopic
conţine “Cel ce”
Coptic
Sahidic sec . II AD conţine “Cel ce”
Coptic
Bohairic conţine “Cel ce”
Gothic
sec. IV AD conţine “Cel ce”
Aşadar
în 1Timotei 3:16 avem ca text corect ὃς ἐφανερώθη (Cel ce s-a arătat)
susţinut de manuscrise importante ca Sinaiticus, Alexandrinus, Ephraemi,
Claromontanus, Boernerianus, 33, 365, 442, 2127, ℓ 599, Peshitta,
Sahidic, Bohairic, Etiopic, Gotic.
Ulterior
au început să fie corectate manuscrisele şi rescrise, introducându-se forma
theos, în jurul secolul al VIII-lea. Nu știm niciun manuscris important
timpuriu care să susțină versiunea THEOS și niciun scriitor bisericesc timpuriu
care să fi folosit aceasta variantă. Ne confruntăm clar cu schimbări dogmatice,
sprijinite prin falsificarea ulterioară a textului cu „θεός ἐφανερώθη” (Dumnezeu
s-a arătat).
http://enok.uw.hu/hibak/alexandrinus.html
În
locul întrupării lui „Dumnezeu” 1Timotei 3:16 vorbeşte doar de întruparea lui
Christos, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 3:16).
Criterii pentru selecţia textelor manuscriselor în
dispută la versiunile Noului Testament
Dacă folosim Scriptura ca pe o tablă de şah, putem să credem ce
dorim şi putem să interpretăm versete în sens arbitrar, după voia noastră şi nu
după context.
Scriptura nu a fost scrisă în limba română, de aceea textele de
bază sunt textele în care a fost scrisă Biblia: ebraică, greacă şi parţial
aramaică, iar manuscrisele cele mai vechi – cu anumite excepţii – sunt cele mai
aproape de original.
Dacă
nu avem originalul Bibliei, care este criteriul pentru selecţia textelor cu
redare diferită din manuscrisele antice?
Având în vedere că textele manuscriselor greceşti diferă între ele, revolta presbiterului Gaiu, din secolul II AD, este justificată.
John
William Burgon, îl citează pe Gaius (AD 175-200) în lucrarea "The Revision
Revised" (Revizuirea revizuită): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu
îndrăzneală pe scripturile divine, susținând
că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această
chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta
respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea
diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord
cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că
discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o
corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord
cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele.
Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe
care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce
îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu
este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred
că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt
necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în
acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea
crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca
ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce
copii de la cele care au fost transcrise".
Aşa ceva avem şi la Codex Vaticanus 2Petru 1:1, unde s-a scos pe nedrept cuvântul Domn, pentru a-l înlocui prin cuvântul Dumnezeu. Dovada este Codex Sinaiticus şi alte texte şi citate vechi unde avem "Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos", pentru ca la Codex Vaticanus să observăm că avem "Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Christos" (2Petru 1:1). Ambele variante nu pot fi adevarate. Cineva a modificat textul. Ori Sinaiticus ori Vaticanus are dreptate. Şi după cum vedem, avem un text măsluit şi în 1Timotei 3:15.
"Ciurul lui J.J. Griesbach"
Renumitul comparator al manuscriselor antice, J.J. Griesbach, a formulat regula, că manuscrisele cele mai vechi sunt cele mai apropiate de textul autograf (autorului), textele vechi acţionând ca un ciur pentru cuvintele modificate sau strecurate în text mai târziu. Regula are şi excepţii de care trebuie ţinut cont.
În acest caz, dacă textul în cauză nu se încadrează la secţiunea "excepţii de la regulă", în mod normal, s-ar folosi modelul selectării textului mai vechi.
Criteriul de seamă, expus de JJ Griesbach: Să fie cel mai vechi text
Cele
mai vechi manuscrise sunt cele mai apropiate de sursa primară. Deci textele din
secolul I şi prima parte din secolul II (-150) ar fi cele mai apropiate (mă
refer la textele crestine - zise Noul Testament). Apoi cele din a doua parte a
secolului II şi prima parte a secolului III (150-250) şi abia cele din a doua
parte a secolului III şi prima parte a secolului IV (250-350). Textele de după
350 scad în 'autoritatea ciurului' excepţie fiind acele texte care au copiat
manuscrise de înainte de anul 350, în această secţiune traducerile cad pe locul
doi, adică prima dată luăm textele greceşti şi apoi cele traduse din greacă.
Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii. De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.
Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse. Textele netraduse sunt mai aproape de sensul din original.
Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.
Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii. De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.
Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse. Textele netraduse sunt mai aproape de sensul din original.
Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.
MANUSCRISELE ANTICE AU FOST CORECTATE DE DIFERITI CORECTORI AI BISERICII
Codex
Sinaiticus is designated by siglum א, and Codex
Vaticanus by alpha character B. The following represent scribal
corrections:
א* –
original text of Codex Sinaiticus before scribal correction(s)
TEXTUL
ORIGINAL AL CODICELUI SINAITIC INAINTE DE CORECTIA SCRIBALA
א1 –
first corrector of Codex Sinaiticus
PRIMUL
CORECTOR AL CODICELUI SINAITIC
א2 –
second corrector of Codex Sinaiticus
AL
DOILEA CORECTOR AL CODICELUI SINAITIC
B* –
original text of Codex Vaticanus before scribal correction(s)
TEXTUL
ORIGINAL AL CODICELUI VATICAN INAINTE DE CORECTIA SCRIBALA
B1 –
first corrector of Codex Vaticanus
PRIMUL
CORECTOR AL CODICELUI VATICAN
B2 –
second corrector of Codex Vaticanus
AL
DOILEA CORECTOR AL CODICELUI VATICAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu