O întrebare greşita: Se pot folosi cuvintele "Dumnezeu" şi "dumnezeire", dacă ele au fost preluate din păgânism?

Unii întreabă dacă anumite cuvinte - cum ar fi: Dumnezeu, Dumnezeire, dumnezeiesc, religie - care după opinia lor au fost preluate de la politeişti, mai pot fi folosite de către creştinii monoteişti? 
Eu cred că întrebarea lor este greşită din start, deoarece aceste cuvinte nu provin din "politeism", ci din limbile noi generate de Dumnezeu la Turnul Babel. Politeismul a venit în existenţă în mod progresiv, după încurcarea limbi triburilor de atunci, care erau trei la număr, tribul lui Iafet, tribul lui Sem şi tribul lui Ham. La început, toate aceste trei triburi aveau o limbă comună, limba dată în Eden. Deci prima dată au fost generate limbile şi apoi politeismul.
Geneza 11:
7 Haidem să ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, pentru ca ei să nu-şi mai înţeleagă limba unul altuia.

Astfel a venit în existenţă limba hamită, limba iafetită şi limba semită, iar prin evoluţia acestor limbi s-au produs dialecte ce au evoluat în direcţii diferite.

A făcut Dumnezeu ceva rău, prin faptul că a încurcat (scindat) limba unitară? În nici un caz.

Iată un exemplu concludent: În iafetita veche (indo-europeana veche), lui Dumnezeu i se spunea "Gudan" (de aici provine cuvântul englezesc "God" şi cel german "Gott") şi însemnă aproximativ "Cel chemat". Iafetiţii, fiind fii lui Iafet şi nepoţii lui Noe, nu au fost păgâni dintotdeauna, ci au devenit ulterior. Ei ştiau din relatarea lui Noe şi Iafet că exista un Creator, care poate fi chemat, şi de aceea i-au dat această denumire. Ulterior, când au căzut în păgânism (politeism) au adăugat zei noi lângă "Gudan" şi i-au numit tot "gudan". Este acest cuvânt "gudan" greşit prin faptul că ar exprima ceva neadevărat sau nepoliticos? Nici vorbă, dacă el este întrebuinţat corect, aplicându-se doar Creatorului. Aşadar cuvântul "God" sau "Gott" (Cel chemat) poate fi folosit, fără nici o problemă, dacă este aplicat Creatorului.
Pe langă popoarele germanice, o altă ramură a iafetiţilor au fost iavaniţii (Geneza 10:2), din care provin grecii şi latinii. Îavaniţii îl numeau pe Creator "Deiwos", iar din această formă arhaică provine cuvântul grecesc "Theos" şi cel latin "Deus".
Ce însemnă "Deiwos" în iavanita veche? Însemnă aproximativ "Cel Ceresc". Este ceva greşit sau nepoliticos în această denumire? Nici vorbă, dacă se aplică Creatorului. Deci poate fi aplicat Creatorului.

Un alt dialect iafetit a fost sanscrita. Sanscriţii numeau pe Creator atat de frumos: Djaus-pitar! Adică "Tatăl Cel Ceresc"! 

Şi în final, am ajuns la limba română. Cuvântul "Dumnezeu", provine din limba latină, latinii fiind şi ei urmaşii lui Iafet, care după ce au pierdut războiul din Troia, au fost nevoiţi să emigreze departe de faţa cuceritorilor greci (dealtfel neamuri înrudite cu ei). Dacă ne uităm mai cu băgare de seamă, cuvântul "Dumnezeu" nu înseamnă "Domnul Dumnezeilor", fiindcă nu vedem un sufix de plural, ci mai degrabă vedem în această construcţie două forme de singular "Dumne + Zeu", însemnând "Domn Zeu", iar dacă transpunem în terminologia din antichitate, în latina veche, el înseamnă "Domn Cel Ceresc". Este ceva rău sau nepoliticos în a te adresa Creatorului cu acest apelativ? Nici vorbă! Este ceva sublim!

Alte lămuriri:

La Fapte 17:29 avem cuvântul grec "theion" iar la Romani 1:20 este cuvântul grec "theiotes". În greacă pentru cuvântul "dumnezeu" avem "theos". Rădăcina este comună la toate trei cuvintele "Θε" diferenţa fiind în sufixe, care schimbă sensul, de aceea "theion" este adjectiv iar "theiotes" este substantiv. Traducerile englezeşti diferă între ele, cele vechi redând "godhead" iar cele noi "divine", în maghiară fiind "istensége". Un cuvânt înrudit este în 2Petru 1:3,4 (theias). Tot ce are Dumnezeu este 'dumneze-iesc', la fel cum tot ce are un om este "ome-nesc".
Dumnezeu îi propune să ridice pe cei aleşi şi credincioşi la starea (firea) pe care o are el (2Petru 1:3,4). Eu cred că toate aceste cuvinte (theio-n, theio-tes, thei-as) sunt în legătură cu firea dumnezeiască. Una dintre multele însuşiri ale acestei firi dumnezeieşti este sfinţirea, care ni se cere şi nouă, "fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu" Evrei 12:14.


Dumnezeu provine din latina veche. Etimologic înseamnă "Domn Ceresc". Este un titlu foarte frumos şi se poate aplica Creatorului, numai că la români latină fiind corcită cu limba slavă nu se mai înţelege frumuseţea limbii latine vechi. Limbile corcite au marele defect de a fi pe alocuri limbi technice. Theos se traduce în mod consecvent Deus atât în Latina Veche, cât și în Vulgata lui Ieronim. În Septuaginta şi toate scrierile Noului Testament, Theos redă pe Elohim. Deus înseamnă ceresc, theos înseamnă făcător, iar elohim înseamnă foarte puternic. Etimologic, la origini, toate aceste trei cuvinte sunt titluri şi nu nume şi se pot aplica Creatorului. Dacă unii le-au aplicat greşit divinităţilor fictive, e fix problema lor.