luni, 1 octombrie 2018

Recenzie biblică şi comentarii la Geneza capitolele 21-50



Geneza 21
1. lehova şi-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, şi lehova a împlinit faţă de Sara ce făgăduise.
2. Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu (Elohim).
3. Avraam a pus fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.
4. Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac, la vârsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu (Elohim).
5. Avraam era în vârstă de o sută de ani la naşterea fiului său, Isaac.
6. Şi Sara a zis: "Dumnezeu (Elohim) m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine."
7. Şi a adăugat: "Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da ţâţă la copii? Şi totuşi i-am născut un fiu la bătrâneţe!"
8. Copilul s-a făcut mare şi a fost înţărcat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţărcat Isaac.
9. Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar.
10. Şi a zis lui Avraam: "Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac."
11. Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său.
12. Dar Dumnezeu (Elohim) a zis lui Avraam: "Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă, care va purta cu adevărat numele tău.
13. Dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam, căci este sămânţa ta."
14. A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă, pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat şi copilul şi i-a dat drumul. Ea a plecat şi a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba.
15. Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş
16. şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: "Să nu văd moartea copilului!" A şezut, dar, în faţa lui, la o parte, a ridicat glasul şi a început să plângă.
17. Dumnezeu (Elohim) a auzit glasul copilului; şi îngerul lui Dumnezeu (Elohim) a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: "Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu (Elohim) a auzit glasul copilului în locul unde este.
18. Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare."
19. Şi Dumnezeu (Elohim) i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea.
20. Dumnezeu (Elohim) a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustiu şi a ajuns vânător cu arcul.
21. A locuit în pustiul Paran şi mama sa i-a luat o nevastă din ţara Egiptului.
22. În vremea aceea, Abimelec, însoţit de Picol, căpetenia oştirii lui, a vorbit astfel lui Avraam: "Dumnezeu (Elohim) este cu tine în tot ce faci.
23. Jură-mi acum, aici, înaintea lui Dumnezeu (Elohim), că nu mă vei înşela niciodată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei şi că vei avea faţă de mine şi faţă de ţara în care locuieşti ca străin, aceeaşi bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine."
24. Avraam a zis: "Jur!"
25. Dar Avraam a băgat vină lui Abimelec pentru o fântână de apă, pe care puseseră mâna cu sila robii lui Abimelec.
26. Abimelec a răspuns: "Nu ştiu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de ştire şi nici eu nu aflu decât azi."
27. Şi Avraam a luat oi şi boi, pe care i-a dat lui Abimelec; şi au făcut legământ amândoi.
28. Avraam a pus deoparte şapte mieluşele din turmă.
29. Şi Abimelec a zis lui Avraam: "Ce sunt aceste şapte mieluşele pe care le-ai pus deoparte?"
30. El a răspuns: "Trebuie să primeşti din mâna mea aceste şapte mieluşele, pentru ca să-mi slujească de mărturie că am săpat fântâna aceasta."
31. Iată de ce locul acela se numeşte Beer-Şeba; căci acolo şi-au jurat ei credinţă unul altuia.
32. Astfel au făcut ei legământ la Beer-Şeba. După aceea, Abimelec s-a sculat împreună cu Picol, căpetenia oştirii sale, şi s-au întors în ţara filistenilor.
33. Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Şeba; şi a chemat acolo numele lui Iehova Dumnezeul (El) cel Veşnic (Owlam).
34. Avraam a locuit multă vreme ca străin în ţara filistenilor.

Geneza 22
1. După aceste lucruri, Dumnezeu (Elohim) a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: "Avraame!" "Iată-mă!", a răspuns el.
2. Dumnezeu (Elohim) i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune."
3. Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu (Elohim).
4. A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe.
5. Şi Avraam a zis slugilor sale: "Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi."
6. Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său, Isaac, şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună.
7. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: "Tată!" "Ce este, fiule?", i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: "Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?"
8. "Fiule", a răspuns Avraam, "Dumnezeu (Elohim) însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot." Şi au mers amândoi împreună înainte.
9. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu (Elohim), Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10. Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său.
11. Atunci Îngerul lui Iehova l-a strigat din ceruri şi a zis: "Avraame! Avraame!" "Iată-mă!", a răspuns el.
12. Îngerul a zis: "Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu (Elohim), întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine."
13. Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.
14. Avraam a pus locului aceluia numele: "Domnul (Adonay) va purta de grijă". De aceea se zice şi azi: "La muntele unde lehova va purta de grijă".
15. Îngerul lui Iehova a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam
16. şi a zis: "Pe Mine însumi jur, a zis lehova: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
17. te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.
18. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!"
19. Avraam s-a întors la slugile sale şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba.
20. După aceste lucruri, i s-a spus lui Avraam: "Iată, Milca a născut şi ea copii fratelui tău, Nahor,
21. şi anume pe Uţ, întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram,
22. pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Iidlaf şi pe Betuel.
23. Betuel a născut pe Rebeca. Aceştia sunt cei opt fii pe care i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.
24. Ţiitoarea lui, numită Reuma, a născut şi ea, pe Tebah, Gaham, Tahaş şi Maaca.

Geneza 23
1. Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sunt anii vieţii Sarei.
2. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă.
3. Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het:
4. "Eu sunt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea."
5. Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam:
6. "Ascultă-ne, domnule (adoni)! Tu eşti ca un domnitor (nasi) al lui Dumnezeu (Elohim) în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui."
7. Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het.
8. Şi le-a vorbit astfel: "Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar,
9. să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru."
10. Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii:
11. "Nu, domnul meu (adoni), ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta."
12. Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării.
13. Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: "Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el."
14. Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam:
15. "Domnul meu (adoni), ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi, dar, moarta!"
16. Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, care mergeau la orice negustor.
17. Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el şi toţi copacii care se aflau în ogor şi în toate hotarele lui de jur împrejur
18. au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii.
19. După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevasta sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan.
20. Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormântare de către fiii lui Het.

Geneza 24
1. Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi lehova binecuvântase pe Avraam în orice lucru.
2. Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: "Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea;
3. şi te voi pune să juri pe Cel Preaînalt, Dumnezeul (Elohe) cerului (hassamayim) şi Dumnezeul (Elohe) pământului (haares) că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc,
4. ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu, Isaac."
5. Robul i-a răspuns: "Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?"
6. Avraam i-a zis: "Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo!
7. Cel Preaînalt, Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicând: "Seminţei tale voi da ţara aceasta", va trimite pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu.
8. Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta pe care te pun să-l faci. Cu niciun chip să nu duci însă acolo pe fiul meu."
9. Robul şi-a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, şi i-a jurat că are să păzească aceste lucruri.
10. Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. S-a sculat şi a plecat în Mesopotamia (Naharayim Aram), în cetatea lui Nahor.
11. A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă.
12. Şi a zis: "Cel Preaînalte, Dumnezeul (Elohe) stăpânului meu (adoni), Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu (adoni), Avraam.
13. Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă.
14. Fă ca fata căreia îi voi zice: "Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau" şi care va răspunde: "Bea şi am să dau de băut şi cămilelor tale" să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău, Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu."
15. Nu sfârşise el încă de vorbit şi a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.
16. Fata era foarte frumoasă; era fecioară şi niciun bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a coborât la izvor, şi-a umplut vadra şi s-a suit iarăşi.
17. Robul a alergat înaintea ei şi a zis: "Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta."
18. "Bea, domnul meu (adoni)", a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a plecat vadra pe mână şi i-a dat să bea.
19. După ce i-a dat şi a băut de s-a săturat, a zis: "Am să scot apă şi pentru cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura."
20. A vărsat în grabă vadra în adăpătoare şi a alergat iarăşi la fântână ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui.
21. Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă lehova a făcut să-i izbutească sau nu călătoria.
22. Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu, şi două brăţări, grele de zece sicli de aur.
23. Şi a zis: "A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău ca să rămânem peste noapte?"
24. Ea a răspuns: "Eu sunt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor."
25. Şi i-a zis mai departe: "Avem paie şi nutreţ din belşug şi este şi loc de găzduit peste noapte."
26. Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui Iehova,
27. zicând: "Binecuvântat să fie Cel Preaînalt, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Cel Preaînalt m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu."
28. Fata a alergat şi a istorisit mamei sale, acasă, cele întâmplate.
29. Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor.
30. Văzuse veriga şi brăţările în mâinile surorii sale şi auzise pe sora sa, Rebeca, spunând: "Aşa mi-a vorbit omul acela." A venit, dar, la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor,
31. şi a zis: "Vino, binecuvântatul Celui Preaînalt ! Pentru ce stai afară? Am pregătit casa şi am pregătit un loc pentru cămile."
32. Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor care erau cu el.
33. Apoi, i-a dat să mănânce. Dar el a zis: "Nu mănânc până nu voi spune ce am de spus." "Vorbeşte!", a zis Laban.
34. Atunci el a zis: "Eu sunt robul lui Avraam.
35. Cel Preaînalt a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.
36. Sara, nevasta stăpânului meu, a născut, la bătrâneţe, un fiu stăpânului meu; şi lui i-a dat el tot ce are.
37. Stăpânul meu m-a pus să jur şi a zis: "Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în ţara cărora locuiesc;
38. ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca de-acolo să iei nevastă fiului meu."
39. Eu am zis stăpânului meu: "Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze."
40. Şi el mi-a răspuns: "Cel Preaînalt, înaintea căruia umblu, va trimite pe Îngerul Său cu tine şi-ţi va da izbândă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu.
41. Vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci."
42. Eu am ajuns, azi, la izvor şi am zis: "Cel Preaînalte, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbândă în călătoria pe care o fac,
43. iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă şi căreia îi voi zice: "Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta"
44. şi care îmi va răspunde: "Bea tu însuţi şi voi da de băut şi cămilelor tale", fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!"
45. Înainte de a sfârşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s-a coborât la izvor şi a scos apă. Eu i-am zis: "Dă-mi să beau, te rog!"
46. Ea s-a grăbit, şi-a plecat vadra deasupra umărului şi a zis: "Bea şi voi da de băut şi cămilelor tale." Am băut şi a dat de băut şi cămilelor mele.
47. Eu am întrebat-o şi am zis: "A cui fată eşti?" Ea a răspuns: "Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi." I-am pus veriga în nas şi brăţările la mâini.
48. Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Celui Preaînalt şi am binecuvântat pe Cel Preaînalt, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui.
49. Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga."
50. Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: "De la Cel Preaînalt vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău, nici bine.
51. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Cel Preaînalt."
52. Când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui Iehova.
53. Şi robul a scos scule de argint, scule de aur şi îmbrăcăminte, pe care le-a dat Rebecăi; a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său şi mamei sale.
54. După aceea, au mâncat şi au băut, el şi oamenii care erau împreună cu el şi s-au culcat. Dimineaţa când s-au sculat, robul a zis: "Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpânul meu."
55. Fratele şi mama fetei au zis: "Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece."
56. El le-a răspuns: "Nu mă opriţi, fiindcă Cel Preaînalt mi-a dat izbândă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec şi să mă duc la stăpânul meu."
57. Atunci ei au răspuns: "Să chemăm pe fată şi s-o întrebăm."
58. Au chemat, dar, pe Rebeca şi i-au zis: "Vrei să te duci cu omul acesta?" "Da, vreau", a răspuns ea.
59. Şi au lăsat pe sora lor, Rebeca, să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.
60. Au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: "O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămânţa ta să stăpânească cetăţile vrăjmaşilor săi!"
61. Rebeca s-a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca şi a plecat.
62. Isaac se întorsese de la fântâna "Lahai-Roi", căci locuia în ţara de miazăzi.
63. Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile.
64. Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă.
65. Şi a zis robului: "Cine este omul acesta care vine înaintea noastră pe câmp?" Robul a răspuns: "Este stăpânul meu (adoni)!" Atunci ea şi-a luat marama şi s-a acoperit.
66. Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse.
67. Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.

Geneza 25
1. Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura.
2. Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah.
3. Iocşan a născut pe Seba şi pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost Aşurimi, Letuşimi şi Leumimi. -
4. Fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Toţi aceştia sunt fiii Cheturei.
5. Avraam a dat lui Isaac toate averile sale.
6. Dar a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale; şi, pe când era încă în viaţă, i-a îndepărtat de lângă fiul său, Isaac, înspre răsărit, în ţara răsăritului.
7. Iată zilele anilor vieţii lui Avraam: el a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani.
8. Avraam şi-a dat duhul şi a murit, după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său.
9. Isaac şi Ismael, fiii săi, l-au îngropat în peştera Macpela, în ogorul lui Efron, fiul lui Ţohar, hetitul, care este faţă în faţă cu Mamre.
10. Acesta este ogorul, pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Het. Acolo au fost îngropaţi Avraam şi nevasta sa, Sara.
11. După moartea lui Avraam, Dumnezeu (Elohim) a binecuvântat pe fiul său, Isaac. El locuia lângă fântâna "Lahai-Roi."
12. Iată spiţa neamului lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar, roaba Sarei.
13. Iată numele fiilor lui Ismael, după numele lor, după neamurile lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael; Chedar, Adbeel, Mibsam,
14. Mişma, Duma, Masa;
15. Hadad, Tema, Ietur, Nafiş şi Chedma.
16. Aceştia sunt fiii lui Ismael; acestea sunt numele lor, după satele şi taberele lor. Ei au fost cei doisprezece voievozi, după neamurile lor.
17. Şi iată anii vieţii lui Ismael: o sută treizeci şi şapte de ani. El şi-a dat duhul şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său.
18. Fiii lui au locuit de la Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului, cum mergi spre Asiria. El s-a aşezat în faţa tuturor fraţilor lui.
19. Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac.
20. Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, arameul din Padan-Aram, şi sora lui Laban, arameul.
21. Isaac s-a rugat lui Iehova pentru nevasta sa, căci era stearpă; şi lehova l-a ascultat: nevasta sa, Rebeca, a rămas însărcinată.
22. Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: "Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?" S-a dus să întrebe pe lehova.
23. Şi lehova i-a zis: "Două neamuri sunt în pântecele tău, şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic."
24. S-au împlinit zilele când avea să nască; şi iată că în pântecele ei erau doi gemeni.
25. Cel dintâi a ieşit roşu de tot, ca o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau.
26. Apoi a ieşit fratele său, care ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus numele Iacov. Isaac era în vârstă de şaizeci de ani când s-au născut ei.
27. Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi.
28. Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.
29. Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală.
30. Şi Esau a zis lui Iacov: "Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală." Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom.
31. Iacov a zis: "Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!"
32. Esau a răspuns: "Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?"
33. Şi Iacov a zis: "Jură-mi întâi." Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.
34. Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.

Geneza 26
1. În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul filistenilor, la Gherar.
2. lehova i s-a arătat şi i-a zis: "Nu te coborî în Egipt! Rămâi în ţara în care îţi voi spune.
3. Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău, Avraam."
4. Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată,
5. pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele."
6. Astfel Isaac a rămas la Gherar.
7. Când îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: "Este sora mea." Căci îi era frică să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip.
8. Fiindcă şederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu nevasta sa, Rebeca.
9. Abimelec a trimis să cheme pe Isaac şi i-a zis: "Nu mai încape îndoială că e nevasta ta. Cum ai putut zice: "E sora mea"? Isaac i-a răspuns: "Am zis aşa, ca să nu mor din pricina ei."
10. Şi Abimelec a zis: "Ce ne-ai făcut? Ce uşor s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevasta ta şi ne-ai fi făcut vinovaţi."
11. Atunci Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: "Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui va fi omorât."
12. Isaac a făcut semănături în ţara aceea şi a strâns rod însutit în anul acela; căci lehova l-a binecuvântat.
13. Astfel omul acesta s-a îmbogăţit şi a mers îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult, până ce a ajuns foarte bogat.
14. Avea cirezi de vite şi turme de oi, şi un mare număr de robi; de aceea filistenii îl pizmuiau.
15. Toate fântânile pe care le săpaseră robii tatălui său, pe vremea tatălui său, Avraam, filistenii le-au astupat şi le-au umplut cu ţărână.
16. Şi Abimelec a zis lui Isaac: "Pleacă de la noi, căci ai ajuns mult mai puternic decât noi."
17. Isaac a plecat de acolo şi a tăbărât în valea Gherar, unde s-a aşezat cu locuinţa.
18. Isaac a săpat din nou fântânile de apă pe care le săpaseră robii tatălui său, Avraam, şi pe care le astupaseră filistenii după moartea lui Avraam; şi le-a pus iarăşi aceleaşi nume pe care le pusese tatăl său.
19. Robii lui Isaac au mai săpat în vale şi au dat acolo peste o fântână cu apă de izvor.
20. Păstorii din Gherar s-au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicând: "Apa este a noastră." Şi a pus fântânii numele Esec, pentru că se certaseră cu el.
21. Apoi au săpat o altă fântână, pentru care iar au făcut gâlceavă, de aceea a numit-o Sitna.
22. Pe urmă s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână, pentru care nu s-au mai certat; şi a numit-o Rehobot; "căci", a zis el, "Cel Preaânalt ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în ţară."
23. De acolo s-a suit la Beer-Şeba.
24. lehova i S-a arătat chiar în noaptea aceea şi i-a zis: "Eu sunt Dumnezeul (Elohe) tatălui tău, Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu, Avraam."
25. Isaac a zidit acolo un altar, a chemat pe Cel Preaânalt şi şi-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână.
26. Abimelec a venit din Gherar la el, cu prietenul său, Ahuzat, şi cu Picol, căpetenia oştirii lui.
27. Isaac le-a zis: "Pentru ce veniţi la mine, voi care mă urâţi şi m-aţi izgonit de la voi?"
28. Ei au răspuns: "Vedem lămurit că Cel Preaânalt este cu tine. De aceea zicem: "Să fie un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ cu tine!
29. Anume, jură că nu ne vei face niciun rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ţi-am făcut numai bine şi te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum eşti binecuvântat de Cel Preaânalt."
30. Isaac le-a dat un ospăţ şi au mâncat şi au băut.
31. S-au sculat dis-de-dimineaţă şi s-au legat unul cu altul printr-un jurământ. Isaac i-a lăsat apoi să plece, şi ei l-au părăsit în pace.
32. În aceeaşi zi, nişte robi ai lui Isaac au venit să-i vorbească de fântâna pe care o săpau şi i-au zis: "Am dat de apă!"
33. Şi el a numit-o Şiba. De aceea s-a pus cetăţii numele Beer-Şeba până în ziua de azi.
34. La vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata hetitului Beeri, şi pe Basmat, fata hetitului Elon.
35. Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca.

Geneza 27
1. Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: "Fiule!" "Iată-mă", i-a răspuns el.
2. Isaac a zis: "Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele.
3. Acum, dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp şi adu-mi vânat.
4. Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri."
5. Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său, Esau. Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi să-l aducă.
6. Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: "Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău, Esau:
7. "Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Celui Preaînalt, înainte de moartea mea."
8. Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc.
9. Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place;
10. tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui."
11. Iacov a răspuns mamei sale: "Iată, fratele meu, Esau, este păros, iar eu n-am păr deloc.
12. Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul."
13. Mama sa i-a zis: "Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i."
14. Iacov s-a dus de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său.
15. În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr.
16. I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul care erau fără păr.
17. Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care le pregătise.
18. El a venit la tatăl său şi a zis: "Tată!" "Iată-mă", a zis Isaac. "Cine eşti tu, fiule?"
19. Iacov a răspuns tatălui său: "Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!"
20. Isaac a zis fiului său: "Cum l-ai şi găsit, fiule?" Şi Iacov a răspuns: "Domnul Dumnezeul tău (Eloheka), mi l-a scos înainte." (Douay-Rheims omite Şi Iacov a răspuns: "Domnul Dumnezeul tău (Eloheka), mi l-a scos înainte." – nu am aflat de ce.)
21. Isaac a zis lui Iacov: "Apropie-te, dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu."
22. Iacov s-a apropiat de tatăl său, Isaac, care l-a pipăit şi a zis: "Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau."
23. Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său, Esau; şi l-a binecuvântat.
24. Isaac a zis: "Tu eşti deci fiul meu Esau?" Şi Iacov a răspuns: "Eu sunt."
25. Isaac a zis: "Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze." Iacov i-a adus, şi el a mâncat; i-a adus şi vin şi a băut.
26. Atunci tatăl său, Isaac, i-a zis: "Apropie-te, dar, şi sărută-mă, fiule."
27. Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat şi a zis: "Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul (.).
28. Să-ţi dea Dumnezeu (redare LORD – International Standard Version) rouă din cer şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug!
29. Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul (gebir) fraţilor tăi, şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta."
30. Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov şi abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său, Esau, s-a întors de la vânătoare.
31. A făcut şi el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: "Tată, scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!"
32. Tatăl său, Isaac, i-a zis: "Cine eşti tu?" Şi el a răspuns: "Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau."
33. Isaac s-a înspăimântat foarte tare şi a zis: "Cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate, înainte de a veni tu, şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat."
34. Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său: "Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!"
35. Isaac a zis: "Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea."
36. Esau a zis: "Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!" Şi a zis: "N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?"
37. Isaac a răspuns şi a zis lui Esau: "Iată, l-am făcut stăpân peste tine şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?"
38. Esau a zis tatălui său: "N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!" Şi Esau a ridicat glasul şi a plâns.
39. Tatăl său, Isaac, a răspuns şi i-a zis: "Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pământului şi de roua cerului de sus.
40. Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; dar, când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!"
41. Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: "Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu, Iacov."
42. Şi au spus Rebecăi cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimis atunci de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr, şi i-a zis: "Iată, fratele tău, Esau, vrea să se răzbune pe tine omorându-te.
43. Acum, fiule, ascultă sfatul meu: scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran;
44. şi rămâi la el câtăva vreme, până se va potoli mânia fratelui tău,
45. până va trece de la tine urgia fratelui tău şi va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimite să te cheme. Pentru ce să fiu lipsită de voi amândoi într-o zi?"
46. Rebeca a zis lui Isaac: "M-am scârbit de viaţă, din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă, dintre fetele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la ce-mi mai este bună viaţa?"

Geneza 28
1. Isaac a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat şi i-a dat porunca aceasta: "Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.
2. Scoală-te, du-te la Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de acolo o nevastă, dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale.
3. Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday) să te binecuvânteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de noroade!
4. Să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine, ca să stăpâneşti ţara în care locuieşti ca străin şi pe care a dat-o lui Avraam."
5. Şi Isaac a trimis pe Iacov, care s-a dus la Padan-Aram, la Laban, fiul lui Betuel, arameul, fratele Rebecăi, mama lui Iacov şi a lui Esau.
6. Esau a văzut că Isaac binecuvântase pe Iacov şi-l trimisese la Padan-Aram, ca să-şi ia nevastă de acolo, şi că, binecuvântându-l, îi dăduse porunca aceasta: "Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan."
7. A văzut că Iacov ascultase de tatăl său şi de mama sa şi plecase la Padan-Aram.
8. Esau a înţeles astfel că fetele lui Canaan nu-i plăceau tatălui său Isaac.
9. Şi Esau s-a dus la Ismael. El a mai luat de nevastă, pe lângă nevestele pe care le avea, pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, şi sora lui Nebaiot.
10. Iacov a plecat din Beer-Şeba şi şi-a luat drumul spre Haran.
11. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela.
12. Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu (Elohim) se suiau şi se coborau pe scara aceea.
13. Şi lehova stătea deasupra ei şi zicea: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday), Dumnezeul (Elohe) tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul (Elohe) lui Isaac." Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
14. Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.
15. Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun."
16. Iacov s-a trezit din somn şi a zis: "Cu adevărat, Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday) este în locul acesta, şi eu n-am ştiut."
17. I-a fost frică şi a zis: "Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu (bet Elohim), aici este poarta cerurilor!"
18. Şi Iacov s-a sculat dis-de-dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătâi, a pus-o ca stâlp de aducere aminte şi a turnat untdelemn pe vârful ei.
19. A dat locului acestuia numele Betel (casa lui Dumnezeu); dar mai înainte cetatea se chema Luz.
20. Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: "Dacă va fi Dumnezeu (Elohim) cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac
21. şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday) va fi Dumnezeul (Elohim) meu;
22. piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu (Elohim) şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da."

Geneza 29
1. Iacov a pornit la drum şi s-a dus în ţara celor ce locuiesc la răsărit.
2. S-a uitat înainte şi iată că pe câmp era o fântână; şi lângă ea erau trei turme de oi, care se odihneau; căci la fântâna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare.
3. Toate turmele se strângeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fântânii, adăpau turmele şi apoi puneau piatra iarăşi la loc pe gura fântânii.
4. Iacov a zis păstorilor: "Fraţilor, de unde sunteţi?" "Din Haran", au răspuns ei.
5. El le-a zis: "Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?" "Îl cunoaştem", i-au răspuns ei.
6. El le-a zis: "Este sănătos?" "Sănătos", au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile.
7. El a zis: "Iată, soarele este încă sus şi-i prea devreme ca să strângeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăşi."
8. Ei au răspuns: "Nu putem, până nu se vor strânge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fântânii şi vom adăpa oile."
9. Pe când le vorbea el încă, veni Rahela cu oile tatălui său; căci ea le păzea.
10. Când a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.
11. Apoi Iacov a sărutat pe Rahela şi a început să plângă tare.
12. Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecăi. Şi ea a dat fuga de a spus tatălui său.
13. Cum a auzit Laban de Iacov, fiul surorii sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întâmplate.
14. Şi Laban i-a zis: "Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele şi carne din carnea mea!" Iacov a stat la Laban o lună.
15. Apoi Laban a zis lui Iacov: "Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?"
16. Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, şi cea mai mică Rahela.
17. Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă.
18. Iacov iubea pe Rahela şi a zis: "Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică."
19. Şi Laban a răspuns: "Mai bine să ţi-o dau ţie decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!"
20. Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.
21. În urmă Iacov a zis lui Laban: "Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea."
22. Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ.
23. Seara, a luat pe fiica sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.
24. Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.
25. A doua zi dimineaţa, iată că era Lea. Atunci Iacov a zis lui Laban: "Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?"
26. Laban a răspuns: "În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.
27. Isprăveşte săptămâna cu aceasta şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani."
28. Iacov a făcut aşa şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiica sa Rahela.
29. Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela pe roaba sa Bilha.
30. Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decât pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.
31. lehova a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă.
32. Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben; "căci", a zis ea, "Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday)  a văzut mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit."
33. A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: "Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday)  a auzit că nu eram iubită şi mi-a dat şi pe acesta." De aceea i-a pus numele Simeon.
34. Iar a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: "De data aceasta bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii." De aceea i-a pus numele Levi.
35. A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: "De data aceasta voi lăuda pe Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday)." De aceea i-a pus numele Iuda. Şi a încetat să mai nască.

Geneza 30
1. Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe sora sa şi a zis lui Iacov: "Dă-mi copii, ori mor!"
2. Iacov s-a mâniat pe Rahela şi a zis: "Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu (Elohim), care te-a oprit să ai copii?"
3. Ea a zis: "Iată roaba mea, Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei şi să am şi eu copii prin ea."
4. Şi i-a dat de nevastă pe roaba ei, Bilha; şi Iacov s-a culcat cu ea.
5. Bilha a rămas însărcinată şi a născut lui Iacov un fiu.
6. Rahela a zis: "Mi-a făcut Dumnezeu (Elohim) dreptate, mi-a auzit glasul şi mi-a dăruit un fiu." De aceea i-a pus numele Dan.
7. Bilha, roaba Rahelei, a rămas iar însărcinată şi a născut lui Iacov un al doilea fiu.
8. Rahela a zis: "Am luptat cu Dumnezeu (Elohim) împotriva surorii mele şi am biruit." De aceea i-a pus numele Neftali.
9. Când a văzut Lea că nu mai naşte, a luat pe roaba sa, Zilpa, şi a dat-o lui Iacov de nevastă.
10. Zilpa, roaba Leii, a născut lui Iacov un fiu.
11. "Cu noroc!" a zis Lea. De aceea i-a pus numele Gad.
12. Zilpa, roaba Leii, a născut un al doilea fiul lui Iacov.
13. "Ce fericită sunt!" a zis Lea; "căci femeile mă vor numi fericită." De aceea i-a pus numele Aşer.
14. Ruben a ieşit odată afară, pe vremea seceratului grâului, şi a găsit mandragore pe câmp. Le-a adus mamei sale, Lea. Atunci Rahela a zis Leii: "Dă-mi, te rog, din mandragorele fiului tău."
15. Ea i-a răspuns: "Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul, de vrei să iei şi mandragorele fiului meu?" Şi Rahela a zis: "Ei bine! Poate să se culce cu tine în noaptea aceasta, pentru mandragorele fiului tău."
16. Seara, pe când se întorcea Iacov de la câmp, Lea i-a ieşit înainte şi a zis: "La mine ai să vii, căci te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu." Şi în noaptea aceea s-a culcat cu ea.
17. Dumnezeu (Elohim) a ascultat pe Lea, care a rămas însărcinată şi a născut lui Iacov al cincilea fiu.
18. Lea a zis: "M-a răsplătit Dumnezeu (Elohim), pentru că am dat bărbatului meu pe roaba mea." De aceea i-a pus numele Isahar.
19. Lea a rămas iarăşi însărcinată şi a născut un al şaselea fiul lui Iacov.
20. Lea a zis: "Frumos dar mi-a dat Dumnezeu (Elohim)! De data aceasta bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii." De aceea i-a pus numele Zabulon
21. În urmă, a născut o fată, căreia i-a pus numele Dina.
22. Dumnezeu (Elohim) şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a făcut-o să aibă copii.
23. Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: "Mi-a luat Dumnezeu (Elohim) ocara!"
24. Şi i-a pus numele Iosif zicând: "Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday) să-mi mai adauge un fiu!"
25. După ce a născut Rahela pe Iosif, Iacov a zis lui Laban: "Lasă-mă să plec, ca să mă duc acasă, în ţara mea.
26. Dă-mi nevestele şi copiii, pentru care ţi-am slujit, şi voi pleca; fiindcă ştii ce slujbă ţi-am făcut."
27. Laban i-a zis: "Dacă am căpătat trecere înaintea ta, mai zăboveşte; văd bine că Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday) m-a binecuvântat din pricina ta;
28. hotărăşte-mi simbria ta şi ţi-o voi da."
29. Iacov i-a răspuns: "Ştii cum ţi-am slujit şi cum ţi-au propăşit vitele cu mine;
30. căci puţinul pe care-l aveai înainte de venirea mea, a crescut mult, şi Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday) te-a binecuvântat ori încotro am mers eu. Acum, când am să muncesc şi pentru casa mea?"
31. Laban a zis: "Ce să-ţi dau?" Şi Iacov a răspuns: "Să nu-mi dai nimic. Dacă te învoieşti cu ce-ţi voi spune, îţi voi paşte turma şi mai departe şi o voi păzi.
32. Azi am să trec prin toată turma ta; am să pun deoparte din oi orice miel sein şi pestriţ şi orice miel negru, şi din capre tot ce este pestriţ şi sein. Aceasta să fie simbria mea.
33. Iată cum se va dovedi cinstea mea: de acum încolo, când ai să vii să-mi vezi simbria, tot ce nu va fi sein şi pestriţ între capre şi negru între miei, şi se va găsi la mine, să fie socotit ca furat."
34. Laban a zis: "Bine! Fie aşa cum ai zis."
35. În aceeaşi zi, a pus deoparte ţapii bălţaţi şi pestriţi, toate caprele seine şi pestriţe, toate cele ce aveau alb pe ele şi toţi mieii care erau negri. Le-a dat în mâinile fiilor săi.
36. Apoi a pus o depărtare de trei zile de drum între el şi Iacov; şi Iacov păştea celelalte oi ale lui Laban.
37. Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan; a despuiat de pe ele fâşii de coajă şi a făcut să se vadă albeaţa care era pe nuiele.
38. Apoi a pus nuielele pe care le despuiase de coajă în jgheaburi, în adăpători, sub ochii oilor care veneau să bea, ca atunci când vor veni să bea, să zămislească.
39. Oile zămisleau uitându-se la nuiele şi făceau miei bălţaţi, seini şi pestriţi.
40. Iacov despărţea mieii aceştia şi abătea feţele oilor din turma lui Laban către cele seine şi bălţate. Şi-a făcut astfel turme deosebite, pe care nu le-a împreunat cu turma lui Laban.
41. Ori de câte ori se înfierbântau oile cele mai tari, Iacov punea nuielele în jgheaburi, sub ochii oilor, ca ele să zămislească uitându-se la nuiele.
42. Când oile erau slabe, nu punea nuielele; aşa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele tari pentru Iacov.
43. Omul acesta s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.

Geneza 31
1. Iacov a auzit vorbele fiilor lui Laban, care ziceau: "Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru şi cu averea tatălui nostru şi-a agonisit el toată bogăţia aceasta."
2. Iacov s-a uitat şi la faţa lui Laban; şi iată că ea nu mai era ca înainte.
3. Atunci Iehova a zis lui Iacov: "Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine."
4. Iacov a trimis de a chemat pe Rahela şi pe Lea la câmp, la turma lui.
5. El le-a zis: "După faţa tatălui vostru, văd bine că el nu mai este ca înainte; dar Dumnezeul (Elohe) tatălui meu a fost cu mine.
6. Voi însevă ştiţi că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea.
7. Şi tatăl vostru m-a înşelat: de zece ori mi-a schimbat simbria; dar Dumnezeu (Elohim) nu i-a îngăduit să mă păgubească.
8. Ci când zicea el: "Mieii pestriţi să fie simbria ta", toate oile făceau miei pestriţi. Şi când zicea: "Mieii bălţaţi să fie simbria ta", toate oile făceau miei bălţaţi.
9. Dumnezeu (Elohim) a luat astfel toată turma tatălui vostru şi mi-a dat-o mie.
10. Pe vremea când se înfierbântau oile, eu am ridicat ochii şi am văzut în vis că ţapii şi berbecii care săreau pe capre şi pe oi erau bălţaţi, pestriţi şi seini.
11. Şi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: "Iacove!" "Iată-mă", am răspuns eu.
12. El a zis: "Ridică ochii şi priveşte: toţi ţapii şi berbecii care sar pe capre şi pe oi sunt bălţaţi, pestriţi şi seini; căci am văzut tot ce ţi-a făcut Laban.
13. Eu sunt Dumnezeul (El) din Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi-ai făcut o juruinţă. Acum, scoală-te, ieşi din ţara aceasta şi întoarce-te în ţara ta de naştere."
14. Rahela şi Lea au răspuns şi i-au zis: "Mai avem noi oare parte şi moştenire în casa tatălui nostru?
15. Nu suntem noi oare privite de el ca nişte străine, fiindcă ne-a vândut şi ne-a mâncat şi banii?
16. Toată bogăţia pe care a luat-o Dumnezeu (Elohim) de la tatăl nostru este a noastră şi a copiilor noştri. Fă acum tot ce ţi-a spus Dumnezeu (Elohim)."
17. Iacov s-a sculat şi a pus pe copiii şi nevestele sale călare pe cămile.
18. Şi-a luat toată turma şi toate averile pe care le avea: turma pe care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său, Isaac, în ţara Canaan.
19. Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii (terafimii) tatălui său;
20. şi Iacov a înşelat pe Laban, arameul, căci nu l-a înştiinţat de fuga sa.
21. A fugit astfel cu tot ce avea; s-a sculat, a trecut Râul şi s-a îndreptat spre muntele Galaad.
22. A treia zi, au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit.
23. Laban a luat cu el pe fraţii săi, l-a urmărit cale de şapte zile şi l-a ajuns la muntele Galaad.
24. Dar Dumnezeu (Elohim) S-a arătat noaptea în vis lui Laban, arameul, şi i-a zis: "Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!"
25. Laban a ajuns, dar, pe Iacov. Iacov îşi întinsese cortul pe munte; Laban şi-a întins şi el cortul, cu fraţii lui, pe muntele Galaad.
26. Atunci Laban a zis lui Iacov: "Ce-ai făcut? Pentru ce m-ai înşelat şi mi-ai luat fetele ca pe nişte roabe luate cu sabia?
27. Pentru ce ai fugit pe ascuns, m-ai înşelat şi nu mi-ai dat de ştire? Te-aş fi lăsat să pleci în mijlocul veseliei şi al cântecelor, în sunet de timpane şi lăută.
28. Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele! Ca un nebun ai lucrat.
29. Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul (Elohe) tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: "Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!"
30. Dar acum, odată ce ai plecat, pentru că te topeşti de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei (elohay)?"
31. Drept răspuns, Iacov a zis lui Laban: "Am fugit fiindcă-mi era frică, gândindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale.
32. Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi (eloheka)! În faţa fraţilor noştri, cercetează şi vezi ce-i la mine din ale tale şi ia-ţi-l." Iacov nu ştia că Rahela îi furase.
33. Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leii, în cortul celor două roabe şi n-a găsit nimic. A ieşit din cortul Leii şi a intrat în cortul Rahelei.
34. Rahela luase idolii (terafimii), îi pusese sub samarul cămilei şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic.
35. Ea a zis tatălui său: "Domnul meu (adoni), să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala femeilor." A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii (terafimii).
36. Iacov s-a mâniat şi a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul şi i-a zis: "Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul meu de mă urmăreşti cu atâta înverşunare?
37. Mi-ai scormonit toate lucrurile, şi ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici înaintea fraţilor mei şi fraţilor tăi, ca să judece ei între noi amândoi!
38. Iată, am stat la tine douăzeci de ani; oile şi caprele nu ţi s-au stârpit şi n-am mâncat berbeci din turma ta.
39. Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura noaptea.
40. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig şi-mi fugea somnul de pe ochi.
41. Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ţi-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale şi şase ani pentru turma ta şi de zece ori mi-ai schimbat simbria.
42. Dacă n-aş fi avut cu mine pe Dumnezeul (Elohe) tatălui meu, pe Dumnezeul (Elohe) lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu (Elohim) a văzut suferinţa mea şi osteneala mâinilor mele şi ieri noapte a rostit judecata."
43. Drept răspuns, Laban a zis lui Iacov: "Fiicele acestea sunt fiicele mele, copiii aceştia sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea şi tot ce vezi este al meu. Şi ce pot face eu azi pentru fiicele mele, sau pentru copiii lor, pe care i-au născut?
44. Vino să facem amândoi un legământ, şi legământul acesta să slujească de mărturie între mine şi tine!"
45. Iacov a luat o piatră şi a pus-o ca stâlp de aducere aminte.
46. Iacov a zis fraţilor săi: "Strângeţi pietre." Ei au strâns pietre şi au făcut o movilă; şi au mâncat acolo pe movilă.
47. Laban a numit-o Iegar-Sahaduta şi Iacov a numit-o Galed
48. Laban a zis: "Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine şi tine!" De aceea i-au pus numele Galed.
49. Se mai numeşte şi Miţpa pentru că Laban a zis: "Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday) să vegheze asupra mea şi asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul.
50. Dacă vei asupri pe fetele mele şi dacă vei mai lua şi alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu (Elohim)  va fi martor între mine şi tine."
51. Laban a zis lui Iacov: "Iată movila aceasta şi iată stâlpul acesta, pe care l-am ridicat între mine şi tine.
52. Movila aceasta să fie martoră şi stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta şi nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta şi peste stâlpul acesta, ca să ne facem rău.
53. Dumnezeul (Elohe) lui Avraam şi Dumnezeul (Elohe) lui Nahor, Dumnezeul (Elohe) tatălui lor să judece între noi." Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.
54. Iacov a adus o jertfă pe munte şi a poftit pe fraţii lui să mănânce; ei au mâncat şi au rămas toată noaptea pe munte.
55. Laban s-a sculat dis-de-dimineaţă, şi-a sărutat nepoţii şi fetele şi i-a binecuvântat. Apoi a plecat şi s-a întors la locuinţa lui.

Geneza 32
1. Iacov şi-a văzut de drum; şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu (Elohim).
2. Când i-a văzut, Iacov a zis: "Aceasta este tabăra lui Dumnezeu (Elohim)!" De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim (Tabere)
3. Iacov a trimis înainte nişte soli la fratele său, Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom.
4. El le-a dat porunca următoare: "Iată ce să spuneţi domnului meu (adoni) Esau: "Aşa vorbeşte robul tău Iacov: "Am locuit la Laban şi am rămas la el până acum;
5. am boi, măgari, oi, robi şi roabe, şi trimit să dea de ştire lucrul acesta domnului meu (adoni), ca să capăt trecere înaintea ta."
6. Solii s-au întors înapoi la Iacov şi au zis: "Ne-am dus la fratele tău, Esau; şi el vine înaintea ta cu patru sute de oameni."
7. Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii şi cămilele
8. şi a zis: "Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate, tabăra care va rămâne va putea să scape."
9. Iacov a zis: "Dumnezeul (Elohe) tatălui meu Avraam, Dumnezeul (Elohe) tatălui meu Isaac! Tu, Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday), care mi-ai zis: "Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!"
10. Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care ai arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere.
11. Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.
12. Şi Tu ai zis: "Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra."
13. Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el şi a pus deoparte, ca dar pentru fratele său, Esau:
14. două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci,
15. treizeci de cămile alăptătoare cu mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi.
16. Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă, deosebit, şi a poruncit robilor săi: "Treceţi înaintea mea şi lăsaţi o depărtare între fiecare turmă."
17. A dat celui dintâi porunca următoare: "Când te va întâlni fratele meu, Esau, şi te va întreba: "Al cui eşti? Unde te duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?"
18. Să răspunzi: "A robului tău Iacov; ea este un dar trimis domnului meu (adoni) Esau; şi el însuşi vine în urma noastră."
19. A dat aceeaşi poruncă celui de al doilea, celui de al treilea şi tuturor celor ce mânau turmele: "Aşa să vorbiţi domnului meu Esau când îl veţi întâlni.
20. Să spuneţi: "Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi." Căci îşi zicea el: "Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă."
21. Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.
22. Tot în noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai lui şi a trecut vadul Iabocului.
23. I-a luat, i-a trecut pârâul şi a trecut tot ce avea.
24. Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.
25. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov pe când se lupta cu el.
26. Acela a zis: "Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile." Dar Iacov a răspuns: "Nu Te voi lasă să pleci până nu mă vei binecuvânta."
27. Acela i-a zis: "Cum îţi este numele?" "Iacov", a răspuns el.
28. Apoi a zis: "Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu (Elohim) şi cu oameni şi ai fost biruitor."
29. Iacov L-a întrebat: "Spune-mi, Te rog, numele Tău." El a răspuns: "Pentru ce Îmi ceri numele?" Şi l-a binecuvântat acolo.
30. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel; "căci", a zis el, "am văzut pe Dumnezeu (Elohim) faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă."
31. Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.
32. Iată de ce, până în ziua de azi, israeliţii nu mănâncă vâna de la încheietura coapsei; căci el a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vână.

Geneza 33
1. Iacov a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată ca Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două roabe.
2. A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei, şi la urmă pe Rahela cu Iosif.
3. El însuşi a trecut înaintea lor; şi s-a aruncat cu faţa la pământ de şapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său.
4. Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat. Şi au plâns.
5. Esau, ridicând ochii, a văzut femeile şi copiii şi a zis: "Cine sunt aceia?" Şi Iacov a răspuns: "Sunt copiii, pe care i-a dat Dumnezeu (Elohim) robului tău."
6. Roabele s-au apropiat, cu copiii lor, şi s-au aruncat cu faţa la pământ;
7. Lea şi copiii ei, de asemenea, s-au apropiat şi s-au aruncat cu faţa la pământ; în urmă s-au apropiat Iosif şi Rahela şi s-au aruncat cu faţa la pământ.
8. Esau a zis: "Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?" Şi Iacov a răspuns: "Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu (adoni)."
9. Esau a zis: "Eu am din belşug, păstrează, frate, ce este al tău."
10. Şi Iacov a răspuns: "Nu; te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primeşte darul acesta din mâna mea; căci m-am uitat la faţa ta cum se uită cineva la faţa lui Dumnezeu (Elohim), şi tu m-ai primit cu bunăvoinţă.
11. Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu (Elohim) m-a umplut de bunătăţi şi am de toate." Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit.
12. Esau a zis: "Haidem să plecăm şi să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta."
13. Iacov i-a răspuns: "Domnul meu (adoni) vede că copiii sunt mici şi am oi şi vaci fătate; dacă le-am sili la drum o singură zi, toată turma va pieri.
14. Domnul meu (adoni) s-o ia înaintea robului său; şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, şi la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu (adoni), în Seir."
15. Esau a zis: "Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei." Şi Iacov a răspuns: "Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu (adoni)!"
16. În aceeaşi zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir.
17. Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă şi a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului aceluia numele Sucot.
18. La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în ţara Canaan, şi a tăbărât înaintea cetăţii.
19. Partea de ogor, pe care îşi întinsese cortul, a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita.
20. Şi acolo a ridicat un altar pe care l-a numit El-Elohe-Israel.

Geneza 34
1. Dina, fata pe care o născuse lui Iacov, Lea, a ieşit să vadă pe fetele ţării.
2. Ea a fost zărită de Sihem, fiul hevitului Hamor, domnitorul (nasi) ţării (aretz). El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o.
3. S-a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata şi a căutat s-o liniştească.
4. După aceea Sihem a zis tatălui său, Hamor: "Ia-mi de nevastă pe fata aceasta!"
5. Iacov a aflat că-i necinstise pe fiica sa, Dina; şi fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune, Iacov a tăcut până la întoarcerea lor.
6. Hamor, tatăl lui Sihem, s-a dus la Iacov ca să-i vorbească.
7. Dar când s-au întors fiii lui Iacov de la păşune şi au auzit lucrul acesta, s-au supărat şi s-au mâniat foarte tare; pentru că Sihem săvârşise o mişelie în Israel culcându-se cu fata lui Iacov: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă niciodată.
8. Hamor le-a vorbit astfel: "Fiul meu, Sihem, s-a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, daţi-i-o de nevastă
9. şi încuscriţi-vă cu noi; voi daţi-ne fetele voastre şi luaţi pentru voi pe ale noastre.
10. Locuiţi cu noi; ţara vă stă înainte, rămâneţi în ea, faceţi negoţ şi cumpăraţi pământuri în ea."
11. Sihem a zis tatălui şi fraţilor Dinei: "Să capăt trecere înaintea voastră şi vă voi da ce-mi veţi cere.
12. Cereţi-mi o zestre cât de mare şi cât de multe daruri, şi voi da tot ce-mi veţi zice; numai daţi-mi fata de nevastă."
13. Fiii lui Iacov au răspuns şi au vorbit cu vicleşug lui Sihem şi tatălui său, Hamor, pentru că Sihem necinstise pe sora lor, Dina.
14. Ei i-au zis: "Este un lucru pe care nu-l putem face, să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi.
15. Nu ne vom învoi la aşa ceva decât dacă vă faceţi şi voi ca noi şi dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur.
16. Atunci vă vom da pe fetele noastre şi vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi şi vom face împreună un singur norod.
17. Dar dacă nu voiţi să ne ascultaţi şi să vă tăiaţi împrejur, ne vom lua fata şi vom pleca."
18. Cuvintele lor au plăcut lui Hamor şi lui Sihem, fiul lui Hamor.
19. Tânărul n-a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov şi era cel mai bine văzut în casa tatălui său.
20. Hamor şi fiul său, Sihem, s-au dus la poarta cetăţii şi au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor:
21. "Oamenii aceştia au gânduri de pace faţă de noi; să rămână, dar, în ţară şi să facă negoţ; ţara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor şi le vom da de neveste pe fetele noastre.
22. Dar oamenii aceştia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decât dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum şi ei înşişi sunt tăiaţi împrejur.
23. Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămână la noi."
24. Toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii au ascultat pe Hamor şi pe fiul său, Sihem; şi toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii.
25. A treia zi, pe când sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii.
26. Au trecut, de asemenea, prin ascuţişul sabiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem şi au ieşit afară.
27. Fiii lui Iacov s-au aruncat asupra celor morţi şi au jefuit cetatea pentru că necinstiseră pe sora lor.
28. Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe câmp;
29. le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele, şi tot ce se găsea în case.
30. Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi: "Voi m-aţi nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor ţării, canaaniţilor şi feresiţilor. N-am sub porunca mea decât un mic număr de oameni; ei se vor strânge împotriva mea, mă vor bate şi voi fi nimicit, eu şi casa mea."
31. Ei au răspuns: "Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?"

Geneza 35
1. Dumnezeu (Elohim) a zis lui Iacov: "Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo şi ridică acolo un altar Dumnezeului (la El) care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău, Esau."
2. Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: "Scoateţi dumnezeii (elohe) străini care sunt în mijlocul vostru, curăţaţi-vă şi schimbaţi-vă hainele,
3. ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului (la El) care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o."
4. Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii (elohe) străini care erau în mâinile lor şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem.
5. Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu (Elohim) s-a răspândit peste cetăţile care-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov.
6. Iacov şi toţi cei ce erau cu el au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan.
7. A zidit acolo un altar şi a numit locul acela: "El-Betel" (El Bet-El) căci acolo i Se descoperise Dumnezeu (Elohim), când fugea de fratele său.
8. Debora, doica Rebecăi, a murit; şi a fost îngropată mai jos de Betel, sub stejarul căruia i s-a pus numele: "Stejarul jalei."
9. Dumnezeu (Elohim) S-a arătat iarăşi lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, şi l-a binecuvântat.
10. Dumnezeu (Elohim) i-a zis: "Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel." Şi i-a pus numele Israel (Isra-El).
11. Dumnezeu (Elohim) i-a zis: "Eu sunt Dumnezeul (El) cel Atotputernic (Sadday). Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.
12. Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine."
13. Dumnezeu (Elohim) S-a înălţat de la el, în locul unde îi vorbise.
14. Şi Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise el, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură şi a turnat untdelemn.
15. Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu (Elohim), Betel (Bet-El).
16. Apoi au plecat din Betel; şi mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea;
17. şi, în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: "Nu te teme, căci mai ai un fiu!"
18. Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni; dar tatăl său l-a numit Beniamin
19. Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.
20. Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei: acesta este stâlpul de pe mormântul Rahelei, care este şi azi.
21. Israel a plecat mai departe; şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.
22. Pe când locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat. Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece.
23. Fiii Leii: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon.
24. Fiii Rahelei: Iosif şi Beniamin.
25. Fiii Bilhei, roaba Rahelei: Dan şi Neftali.
26. Fiii Zilpei, roaba Leii: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.
27. Iacov a ajuns la tatăl său, Isaac, la Mamre, la Chiriat-Arba, care este totuna cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac.
28. Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sută optzeci de ani.
29. Isaac şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi, Esau şi Iacov, l-au îngropat.

Geneza 36
1. Iată spiţa neamului lui Esau, adică Edom.
2. Esau şi-a luat neveste dintre fetele Canaanului pe: Ada, fata hetitului Elon, pe Oholibama, fata Anei, fata hevitului Ţibeon,
3. şi pe Basmat, fata lui Ismael, sora lui Nebaiot. -
4. Ada a născut lui Esau pe Elifaz; Basmat a născut pe Reuel;
5. şi Oholibama a născut pe Ieuş, Iaelam şi Core. Aceştia sunt fiii lui Esau, care i s-au născut în ţara Canaan. -
6. Esau şi-a luat nevestele, fiii şi fiicele, toată lumea din casă, turmele, toate vitele şi toată averea pe care şi-o agonisise în ţara Canaan şi s-a dus într-o altă ţară, departe de fratele său Iacov.
7. Căci bogăţiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună, şi ţinutul în care locuiau ca străini nu le mai putea ajunge din pricina turmelor lor.
8. Esau s-a aşezat pe muntele Seir. Esau înseamnă Edom.
9. Iată spiţa neamului lui Esau, tatăl edomiţilor, pe muntele Seir.
10. Iată numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, nevasta lui Esau; Reuel, fiul Basmatei, nevasta lui Esau. -
11. Fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Ţefo, Gaetam şi Chenaz.
12. Şi Timna era ţiitoarea lui Elifaz, fiul lui Esau; ea a născut lui Elifaz pe Amalec. Aceştia sunt fiii Adei, nevasta lui Esau.
13. Iată fiii lui Reuel: Nahat, Zerah, Şama şi Miza. Aceştia sunt fiii Basmatei, nevasta lui Esau. -
14. Iată fiii Oholibamei, fata Anei, fata lui Ţibeon, nevasta lui Esau: ea a născut lui Esau pe Ieuş, Iaelam şi Core.
15. Iată căpeteniile seminţiilor ieşite din fiii lui Esau. - Iată fiii lui Elifaz, întâiul născut al lui Esau: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Ţefo, căpetenia Chenaz,
16. căpetenia Core, căpetenia Gaetam, căpetenia Amalec. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Elifaz, în ţara Edom. Aceştia sunt fiii Adei. -
17. Iată fiii lui Reuel, fiul lui Esau: căpetenia Nahat, căpetenia Zerah, căpetenia Şama, căpetenia Miza. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Reuel, în ţara Edom. Aceştia sunt fiii Basmatei, nevasta lui Esau.
18. Iată fiii Oholibamei, nevasta lui Esau: căpetenia Ieuş, căpetenia Iaelam, căpetenia Core. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Oholibama, fata Anei, nevasta lui Esau.
19. Aceştia sunt fiii lui Esau şi aceştia sunt căpeteniile seminţiilor lor. Esau înseamnă Edom.
20. Iată fiii lui Seir, horitul, vechii locuitori ai ţării: Lotan, Şobal, Ţibeon, Ana,
21. Dişon, Eţer şi Dişan. Aceştia sunt căpeteniile horiţilor, fiii lui Seir, în ţara Edom. -
22. Fiii lui Lotan au fost: Hori şi Hemam. Sora lui Lotan a fost Timna.
23. Iată fiii lui Şobal: Alvan, Manahat, Ebal, Şefo şi Onam. -
24. Iată fiii lui Ţibeon: Aia şi Ana. Ana acesta a găsit izvoarele calde în pustiu, când păştea măgarii tatălui său Ţibeon.
25. Iată fiii lui Ana: Dişon şi Oholibama, fata lui Ana. -
26. Iată fiii lui Dişon: Hemdan, Eşban, Itran şi Cheran. -
27. Iată fiii lui Eţer: Bilhan, Zaavan şi Acan. -
28. Iată fiii lui Dişan: Uţ şi Aran.
29. Iată căpeteniile horiţilor: căpetenia Lotan, căpetenia Şobal, căpetenia Ţibeon, căpetenia Ana,
30. căpetenia Dişon, căpetenia Eţer, căpetenia Dişan. Aceştia sunt căpeteniile horiţilor, căpeteniile pe care le-au avut în ţara lui Seir.
31. Iată împăraţii care au împărăţit în ţara Edom, înainte de a împărăţi un împărat peste copiii lui Israel. -
32. Bela, fiul lui Beor, a împărăţit peste Edom; şi numele cetăţii lui era Dinhaba. -
33. Bela a murit; şi în locul lui a împărăţit Iobab, fiul lui Zerah din Boţra. -
34. Iobab a murit; şi în locul lui a împărăţit Huşam, din ţara temaniţilor. -
35. Huşam a murit; şi în locul lui a împărăţit Hadad, fiul lui Bedad. El a bătut pe Madian în câmpia Moabului. Numele cetăţii lui era Avit.
36. Hadad a murit; şi în locul lui a împărăţit Samla din Masreca.
37. Samla a murit; şi în locul lui a împărăţit Saul din Rehobot pe Râu.
38. Saul a murit; şi în locul lui a împărăţit Baal-Hanan, fiul lui Acbor.
39. Baal-Hanan, fiul lui Acbor, a murit; şi în locul lui a împărăţit Hadar. Numele cetăţii lui era Pau; şi numele nevestei lui era Mehetabeel, fata lui Matred, fata lui Mezahab.
40. Iată numele căpeteniilor ieşite din Esau, după seminţiile lor, după ţinuturile lor şi după numele lor: căpetenia Timna, căpetenia Alva, căpetenia Ietet,
41. căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon,
42. căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibţar,
43. căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Aceştia sunt căpeteniile lui Edom, după locuinţele lor, în ţara pe care o aveau. Acesta este Esau, tatăl edomiţilor.

Geneza 37
1. Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său.
2. Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.
3. Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă.
4. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.
5. Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult.
6. El le-a zis: "Ia ascultaţi ce vis am visat!
7. Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui."
8. Fraţii lui i-au zis: "Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?" Şi l-au urât şi mai mult, din pricina viselor lui şi din pricina cuvintelor lui.
9. Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: "Am mai visat un vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea."
10. L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: "Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?"
11. Fraţii săi au început să-l pizmuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.
12. Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor.
13. Israel a zis lui Iosif: "Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei." "Iată-mă, sunt gata", a răspuns el.
14. Israel i-a zis: "Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine; şi adu-mi veşti." L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem.
15. Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: "Ce cauţi?"
16. "Caut pe fraţii mei", a răspuns Iosif; "spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?"
17. Şi omul acela a zis: "Au plecat de aici; căci i-am auzit spunând: "Haidem la Dotan." Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan.
18. Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare.
19. Ei au zis unul către altul: "Iată că vine făuritorul de vise!
20. Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui."
21. Ruben a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: "Să nu-i luăm viaţa!"
22. Ruben le-a zis: "Să nu vărsaţi sânge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustiu şi nu puneţi mâna pe el." Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său.
23. Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el.
24. L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.
25. Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt.
26. Atunci Iuda a zis fraţilor săi: "Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele?
27. Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră." Şi fraţii lui l-au ascultat.
28. La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.
29. Ruben s-a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele,
30. s-a întors la fraţii săi şi a zis: "Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?"
31. Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi înjunghiind un ţap, i-au înmuiat haina în sânge.
32. Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: "Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu."
33. Iacov a cunoscut-o şi a zis: "Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!"
34. Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său.
35. Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie; dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: "Plângând mă voi coborî la fiul meu în Locuinţa morţilor (şheol)." Şi plângea astfel pe fiul său.
36. Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui faraon, şi anume căpetenia străjerilor.

Geneza 38
1. În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi şi a tras la un om din Adulam, numit Hira.
2. Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Canaanit, numit Şua; a luat-o de nevastă şi s-a culcat cu ea.
3. Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, pe care l-a numit Er.
4. A rămas iarăşi însărcinată şi a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan.
5. A mai născut iarăşi un fiu, căruia i-a pus numele Şela; Iuda era la Czib când a născut ea.
6. Iuda a luat întâiului său născut Er, o nevastă numită Tamar.
7. Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea lui Iehova; şi lehova l-a omorât.
8. Atunci Iuda a zis lui Onan: "Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău."
9. Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său.
10. Ce făcea el n-a plăcut lui Iehova, care l-a omorât şi pe el.
11. Atunci Iuda a zis nurorii sale Tamar: "Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela." Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s-a dus şi a locuit în casa tatălui ei.
12. Au trecut multe zile, şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, adulamitul.
13. Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta şi i-au zis: "Iată că socrul tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile."
14. Atunci ea şi-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine şi a şezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna; căci vedea că Şela se făcuse mare, şi ea nu-i fusese dată de nevastă.
15. Iuda a văzut-o şi a luat-o drept curvă (lezonah), pentru că îşi acoperise faţa.
16. S-a abătut la ea din drum şi a zis: "Lasă-mă să mă culc cu tine!" Căci n-a cunoscut-o că era nora sa. Ea a zis: "Ce-mi dai ca să te culci cu mine?"
17. El a răspuns: "Am să-ţi trimit un ied din turma mea." Ea a zis: "Îmi dai un zălog până îl vei trimite?"
18. El a răspuns: "Ce zălog să-ţi dau?" Ea a zis: "Inelul tău, lanţul tău şi toiagul pe care-l ai în mână." El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea; şi ea a rămas însărcinată de la el.
19. Ea s-a sculat şi a plecat; şi-a scos marama şi s-a îmbrăcat iarăşi în hainele de văduvă.
20. Iuda a trimis iedul, prin prietenul său adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii. Dar acesta n-a găsit-o.
21. A întrebat pe oamenii locului şi a zis: "Unde este curva aceea care stătea aici la Enaim, pe drum?" Ei au răspuns: "N-a fost nicio curvă aici."
22. Adulamitul s-a întors la Iuda şi i-a spus: "N-am găsit-o; şi chiar oamenii de acolo au zis: "N-a fost nicio curvă aici."
23. Iuda a zis: "Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimis iedul acesta şi n-ai găsit-o."
24. Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: "Tamar, nora ta, a curvit şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei." Şi Iuda a zis: "Scoateţi-o afară, ca să fie arsă."
25. După ce au scos-o afară, ea a trimis să spună socrului său: "De la omul acela, ale cui sunt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, al cui este inelul acesta, lanţurile acestea şi toiagul acesta."
26. Iuda le-a cunoscut şi a zis: "Ea este mai puţin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu Şela." Şi nu s-a mai împreunat cu ea de atunci.
27. Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni.
28. Şi în timpul naşterii, unul a scos mâna înainte; moaşa i-a apucat mâna şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: "Acesta a ieşit cel dintâi."
29. Dar el a tras mâna înapoi şi a ieşit fratele său. Atunci moaşa a zis: "Ce spărtură ai făcut!" De aceea i-a pus numele Pereţ.
30. În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roşu la mână; de aceea i-au pus numele Zerah.

Geneza 39
1. Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui faraon, căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat de la ismaeliţii care-l aduseseră acolo.
2. lehova a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul.
3. Stăpânul lui a văzut că lehova era cu el şi că lehova făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca.
4. Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui şi i-a încredinţat tot ce avea.
5. De îndată ce Potifar l-a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, lehova a binecuvântat casa egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvântarea lui Iehova a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la câmp.
6. Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip.
7. După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: "Culcă-te cu mine!"
8. El n-a voit şi a zis nevestei stăpânului său: "Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă şi mi-a dat pe mână tot ce are.
9. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu (Elohim)?"
10. Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să se împreuneze cu ea.
11. Într-o zi, când intrase în casă ca să-şi facă lucrul şi când nu era acolo niciunul din oamenii casei,
12. ea l-a apucat de haină, zicând: "Culcă-te cu mine!" El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă.
13. Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână şi fugise afară,
14. a chemat oamenii din casă şi le-a zis: "Vedeţi, ne-a adus un bărbat (işh) evreu (ibri) ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.
15. Şi, când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară."
16. Şi a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui.
17. Atunci i-a vorbit astfel: "Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine.
18. Şi, cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară."
19. După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: "Iată ce mi-a făcut robul tău", stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare.
20. A luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel, Iosif a stat acolo, în temniţă.
21. lehova a fost cu Iosif şi şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei.
22. Şi mai marele temniţei a pus sub privegherea lui pe toţi întemniţaţii care erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el.
23. Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că lehova era cu el. Şi lehova îi dădea izbândă în tot ce făcea.

Geneza 40
1. După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului.
2. Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor.
3. Şi i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif.
4. Căpetenia străjerilor i-a pus sub privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei; şi au stat mai multă vreme în temniţă.
5. Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită.
6. Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei; şi i-a văzut trişti.
7. Atunci a întrebat pe dregătorii lui faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis: "Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?"
8. Ei i-au răspuns: "Am visat un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească." Iosif le-a zis: "Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu (Elohim). Istorisiţi-mi, dar, visul vostru."
9. Mai marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul şi i-a zis: "În visul meu se făcea că înaintea mea era o viţă.
10. Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, şi ciorchinii au făcut struguri copţi.
11. Paharul lui faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui faraon şi am pus paharul în mâna lui faraon."
12. Iosif i-a zis: "Iată tălmăcirea visului: Cele trei mlădiţe sunt trei zile.
13. Peste trei zile faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăşi în slujba ta şi vei pune iarăşi paharul în mâna lui faraon, cum obişnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui.
14. Dar adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la faraon şi scoate-mă din casa aceasta.
15. Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă."
16. Mai marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: "Iată, şi în visul meu se făcea că port trei coşuri cu pâine albă pe capul meu.
17. În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru faraon: prăjituri coapte în cuptor; şi păsările mâncau din coşul care era deasupra de tot pe capul meu."
18. Iosif a răspuns şi a zis: "Iată-i tălmăcirea: Cele trei coşuri sunt trei zile.
19. Peste trei zile, faraon îţi va lua capul, te va spânzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mânca păsările."
20. A treia zi era ziua naşterii lui faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi:
21. pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui faraon;
22. iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.
23. Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.

Geneza 41
1. După doi ani, faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu.
2. Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.
3. După ele s-au mai suit din râu alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi s-au aşezat lângă ele pe marginea râului.
4. Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi faraon s-a trezit.
5. A adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai.
6. Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vântul de răsărit.
7. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi faraon s-a trezit. Iată visul.
8. Dimineaţa, faraon s-a tulburat şi a trimis să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui faraon.
9. Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvântul şi a zis lui faraon: "Mi-aduc aminte astăzi de greşeala mea.
10. Faraon se mâniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor.
11. Amândoi am visat câte un vis în aceeaşi noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis care a primit o tălmăcire deosebită.
12. Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, şi el ni le-a tălmăcit şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.
13. Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine faraon m-a pus iarăşi în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat."
14. Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la faraon.
15. Faraon a zis lui Iosif: "Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci; şi am aflat că tu tălmăceşti un vis îndată după ce l-ai auzit."
16. Iosif a răspuns lui faraon: "Nu eu! Dumnezeu (Elohim) este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon!"
17. Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: "În visul meu se făcea că stăteam pe malul râului.
18. Şi deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.
19. După ele s-au suit alte şapte vaci, slabe, foarte urâte la chip şi sfrijite: n-am mai văzut altele aşa de urâte în toată ţara Egiptului.
20. Vacile cele sfrijite şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci dintâi, care erau grase.
21. Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pântecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca mai înainte. Şi m-am deşteptat.
22. Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, care creşteau pe acelaşi pai.
23. Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit.
24. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci."
25. Iosif a zis lui faraon: "Ce a visat faraon însemnă un singur lucru: Dumnezeu (Elohim) a arătat mai dinainte lui faraon ce are să facă.
26. Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis.
27. Cele şapte vaci sfrijite şi urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.
28. Astfel, după cum am spus lui faraon, Dumnezeu (Elohim) a arătat lui faraon ce are să facă.
29. Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului.
30. După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara.
31. Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară.
32. Cât priveşte faptul că faraon a visat visul de două ori înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu (Elohim) şi că Dumnezeu (Elohim) se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.
33. Acum, faraon să aleagă un bărbat (iş) priceput şi înţelept şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului.
34. Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug.
35. Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi şi să le păzească.
36. Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete."
37. Cuvintele acestea au plăcut lui faraon şi tuturor slujitorilor lui.
38. Şi faraon a zis slujitorilor săi: "Am putea noi oare să găsim un bărbat (iş) ca acesta, care să aibă în el duhul (ruah) lui Dumnezeu (Elohim)?"
39. Şi faraon a zis lui Iosif: "Fiindcă Dumnezeu (Elohim) ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine.
40. Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine."
41. Faraon a zis lui Iosif: "Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului."
42. Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire şi i-a pus un lanţ de aur la gât.
43. L-a suit în carul care venea după al lui şi strigau înaintea lui: "În genunchi!" Astfel i-a dat faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului.
44. Şi a mai zis lui Iosif: "Eu sunt faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul în toată ţara Egiptului."
45. Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului.
46. Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului.
47. În timpul celor şapte ani de rod, pământul a dat bucate din belşug.
48. Iosif a strâns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul dimprejur.
49. Iosif a strâns grâu, ca nisipul mării, atât de mult că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.
50. Înaintea anilor de foamete i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.
51. Iosif a pus întâiului născut numele Manase; "căci", a zis el, "Dumnezeu (Elohim) m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu."
52. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim; "căci", a zis el, "Dumnezeu (Elohim) m-a făcut roditor în ţara întristării mele."
53. Cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului au trecut.
54. Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toate ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pâine.
55. Când a flămânzit, în sfârşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: "Duceţi-vă la Iosif şi faceţi ce vă va spune el."
56. Foametea bântuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii şi a vândut grâu egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului.
57. Şi din toate ţările venea lumea în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif; căci în toate ţările era foamete mare.

Geneza 42
1. Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: "Pentru ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?"
2. Şi a zis: "Iată, aud că este grâu în Egipt; coborâţi-vă şi cumpăraţi-ne grâu de acolo, ca să trăim şi să nu murim."
3. Zece fraţi ai lui Iosif s-au coborât în Egipt ca să cumpere grâu.
4. Iacov n-a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întâmple vreo nenorocire.
5. Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grâu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaşi lucru; căci în Canaan era foamete.
6. Iosif era mai mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
7. Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru şi le-a zis: "De unde veniţi?" Ei au răspuns: "Venim din ţara Canaan ca să cumpărăm merinde."
8. Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut.
9. Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis: "Voi sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării."
10. Ei i-au răspuns: "Nu, domnul meu (adoni); robii tăi au venit să cumpere hrană.
11. Noi toţi suntem fiii aceluiaşi om; suntem oameni de treabă, robii tăi nu sunt iscoade."
12. El le-a zis: "Ba nu; aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării."
13. Ei au răspuns: "Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă."
14. Iosif le-a zis: "V-am spus că sunteţi iscoade.
15. Iată cum veţi fi încercaţi: Pe viaţa lui faraon că nu veţi ieşi de aici până nu va veni fratele vostru cel tânăr!
16. Trimiteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar voi, rămâneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui faraon că sunteţi nişte iscoade."
17. Şi i-a aruncat pe toţi, trei zile, în temniţă.
18. A treia zi, Iosif le-a zis: "Faceţi lucrul acesta şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu (Elohim)!
19. Dacă sunteţi oameni de treabă, să rămână unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră; iar ceilalţi plecaţi luaţi grâu ca să vă hrăniţi familiile
20. şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte." Şi aşa au făcut.
21. Ei au zis atunci unul către altul: "Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta."
22. Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: "Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta? Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui."
23. Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr-un tălmaci.
24. Iosif a plecat la o parte de la ei ca să plângă. În urmă s-a întors şi le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor.
25. Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s-a făcut.
26. Ei şi-au încărcat grâul pe măgari şi au plecat.
27. Unul din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au mas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului
28. şi a zis fraţilor săi: "Argintul meu mi s-a dat înapoi şi iată-l în sacul meu." Atunci li s-a tăiat inima; şi au zis unul altuia tremurând: "Ce ne-a făcut Dumnezeu (Elohim)?"
29. S-au întors la tatăl lor, Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase. Ei au zis:
30. "Bărbatul (iş) acela, care este domnul (adone) ţării, ne-a vorbit aspru şi ne-a luat drept iscoade.
31. Noi i-am spus: "Suntem oameni de treabă, nu suntem iscoade.
32. Suntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, şi cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru în ţara Canaan."
33. Şi bărbatul (iş) acela, care este domnul (adone) ţării, ne-a zis: "Iată cum voi cunoaşte dacă sunteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi
34. şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr. Voi şti astfel că nu sunteţi iscoade, ci sunteţi oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru şi veţi putea să străbateţi ţara în voie."
35. Când şi-au golit sacii, iată că legătura cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu argintul şi s-au temut.
36. Tatăl lor, Iacov, le-a zis: "Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!"
37. Ruben a zis tatălui său: "Să-mi omori pe amândoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea şi ţi-l voi aduce înapoi."
38. Iacov a zis: "Fiul meu nu se poate coborî împreună cu voi; căci fratele lui a murit, şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi coborî perii mei cei albi în Locuinţa morţilor (şheol)."

Geneza 43
1. Foametea bântuia greu în ţară.
2. Când au isprăvit de mâncat grâul pe care-l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: "Duceţi-vă iarăşi şi cumpăraţi-ne ceva merinde."
3. Iuda i-a răspuns: "Omul acela ne-a spus curat: "Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi."
4. Dacă vrei deci să trimiţi pe fratele nostru cu noi, ne vom coborî şi-ţi vom cumpăra merinde.
5. Dar dacă nu vrei să-l trimiţi, nu ne vom coborî, căci omul acela ne-a spus: "Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!"
6. Israel a zis atunci: "Pentru ce mi-aţi făcut un astfel de rău şi aţi spus omului aceluia că mai aveţi un frate?"
7. Ei au răspuns: "Omul acela ne-a întrebat despre noi şi familia noastră şi a zis: "Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi vreun frate?" Şi noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să ştim că are să zică: "Aduceţi pe fratele vostru"?"
8. Iuda a zis tatălui său, Israel: "Trimite copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom muri, noi, tu şi copiii noştri.
9. Răspund eu pentru el; ai să-l ceri înapoi din mâna mea. Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine şi dacă nu-l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna.
10. Căci dacă n-am mai fi zăbovit, de două ori ne-am fi întors până acum."
11. Israel, tatăl lor, le-a zis: "Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale ţării, ca să duceţi un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător şi puţină miere, mirodenii, smirnă, fistic şi migdale.
12. Luaţi cu voi argint îndoit şi duceţi înapoi argintul pe care vi-l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greşeală.
13. Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă la omul acela.
14. Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday) să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!"
15. Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin; s-au sculat, s-au coborât în Egipt şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif.
16. Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: "Bagă pe oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte; căci oamenii aceştia au să mănânce cu mine la amiază."
17. Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif şi a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif.
18. Ei s-au temut când au văzut că-i bagă în casa lui Iosif şi au zis: "Ne bagă înăuntru din pricina argintului pus în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi şi să pună mâna pe măgarii noştri."
19. S-au apropiat de economul casei lui Iosif şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei;
20. şi au zis: "Domnule (adoni), noi ne-am mai coborât o dată aici, ca să cumpărăm merinde.
21. Apoi, când am ajuns la locul unde trebuia să rămânem peste noapte, ne-am deschis sacii; şi iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui: şi l-am adus înapoi cu noi.
22. Am adus şi alt argint, ca să cumpărăm merinde. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri."
23. Economul a răspuns: "Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic. Dumnezeul vostru (Elohekem), Dumnezeul (Elohe) tatălui vostru, v-a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mâinile mele." Şi le-a adus şi pe Simeon.
24. Omul acesta i-a băgat în casa lui Iosif; le-a dat apă de şi-au spălat picioarele; a dat şi nutreţ măgarilor lor.
25. Ei şi-au pregătit darul până la venirea lui Iosif, la amiază; căci aflaseră că au să mănânce la el.
26. Când a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul pe care i-l aduseseră şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
27. El i-a întrebat de sănătate; şi a zis: "Bătrânul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănătos? Mai trăieşte?"
28. Ei au răspuns: "Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăieşte încă." Şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ.
29. Iosif a ridicat ochii; şi, aruncând o privire spre fratele său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: "Acesta este fratele vostru cel tânăr despre care mi-aţi vorbit?" Şi a adăugat: "Dumnezeu (Elohim) să aibă milă de tine, fiule!"
30. Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său şi simţea nevoia să plângă; a intrat degrabă într-o odaie şi a plâns acolo.
31. După ce s-a spălat pe faţă, a ieşit din odaie; şi, silindu-se să se stăpânească, a zis: "Aduceţi de mâncare!"
32. Au adus de mâncare lui Iosif deoparte, şi fraţilor lui deoparte; egiptenilor, care mâncau cu el, le-au adus, de asemenea, mâncare deoparte; căci egiptenii nu puteau să mănânce cu evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urâciune.
33. Fraţii lui Iosif s-au aşezat la masă în faţa lui: de la întâiul născut, după dreptul lui de întâi născut, şi până la cel mai tânăr, aşezaţi după vârstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare.
34. Iosif a pus să le dea din bucatele care erau înaintea lui; iar Beniamin a căpătat de cinci ori mai mult decât ceilalţi. Şi au băut şi s-au înveselit împreună cu el.

Geneza 44
1. Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: "Umple cu merinde sacii oamenilor acestora, cât vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său.
2. Să pui şi paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tânăr, împreună cu argintul cuvenit pentru preţul grâului lui." Economul a făcut cum îi poruncise Iosif.
3. Dimineaţa, cum s-a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor.
4. Dar abia ieşiseră din cetate şi nu se depărtaseră deloc de ea, când Iosif a zis economului său: "Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; şi, când îi vei ajunge, să le spui: "Pentru ce aţi răsplătit binele cu rău?
5. De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v-aţi purtat astfel."
6. Economul i-a ajuns şi le-a spus aceste cuvinte.
7. Ei i-au răspuns: "Domnule (adoni), pentru ce vorbeşti astfel? Să ferească Dumnezeu (Elohim) pe robii tăi să fi săvârşit o asemenea faptă!
8. Iată, noi ţi-am adus din ţara Canaanului argintul pe care l-am găsit la gura sacilor noştri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?
9. Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, şi noi înşine să fim robi ai domnului nostru!"
10. El a zis: "Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul să fie robul meu; iar voi veţi fi nevinovaţi."
11. Îndată şi-a coborât fiecare sacul la pământ. Fiecare şi-a deschis sacul.
12. Economul i-a scotocit, începând cu cel mai în vârstă şi sfârşind cu cel mai tânăr; şi paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.
13. Ei şi-au rupt hainele, şi-a încărcat fiecare măgarul şi s-au întors în cetate.
14. Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif, pe când era el încă acolo, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
15. Iosif le-a zis: "Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?"
16. Iuda a răspuns: "Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim? Dumnezeu (Dumnezeu) a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi şi acela la care s-a găsit paharul."
17. Dar Iosif a zis: "Să mă ferească Dumnezeu (Elohim) să fac aşa ceva! Omul la care s-a găsit paharul va fi robul meu; dar voi suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru."
18. Atunci Iuda s-a apropiat de Iosif şi a zis: "Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu şi să nu te mânii pe robul tău! Căci tu eşti ca faraon.
19. Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicând: "Mai trăieşte tatăl vostru şi mai aveţi vreun frate?"
20. Noi am răspuns domnului meu: "Avem un tată bătrân şi un frate tânăr, copil făcut la bătrâneţea lui; băiatul acesta avea un frate care a murit şi care era de la aceeaşi mamă; el a rămas singur, şi tatăl lui îl iubeşte."
21. Tu ai spus robilor tăi: "Aduceţi-l la mine ca să-l văd cu ochii mei."
22. Noi am răspuns domnului meu: "Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară."
23. Tu ai spus robilor tăi: "Dacă nu se va coborî şi fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeţi faţa."
24. Când ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu.
25. Tatăl nostru a zis: "Duceţi-vă iarăşi să ne cumpăraţi ceva merinde."
26. Noi am răspuns: "Nu putem să ne ducem; dar dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi, ne vom duce; căci nu putem vedea faţa omului aceluia decât dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi."
27. Robul tău, tatăl nostru, ne-a zis: "Voi ştiţi că nevasta mea mi-a născut doi fii.
28. Unul a ieşit de la mine şi cred că a fost sfâşiat negreşit de fiare, căci nu l-am mai văzut până astăzi.
29. Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta şi i se va întâmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi coborî bătrâneţile în Locuinţa morţilor."
30. Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedezlipit sufletul lui,
31. el are să moară când va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor coborî cu durere în Locuinţa morţilor bătrâneţile robului tău, tatăl nostru.
32. Căci robul tău s-a pus chezaş pentru copil şi a zis tatălui meu: "Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu."
33. Îngăduie, dar, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi.
34. Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mâhnirea tatălui meu!"

Genesa 45
1. Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Şi a strigat: "Scoateţi afară pe toată lumea." Şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi.
2. A izbucnit într-un plâns aşa de tare că l-au auzit egiptenii şi casa lui faraon.
3. Iosif a zis fraţilor săi: "Eu sunt Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?" Dar fraţii lui nu i-au putut răspunde, aşa de încremeniţi rămăseseră înaintea lui.
4. Iosif a zis fraţilor săi: "Apropiaţi-vă de mine." Şi ei s-au apropiat. El a zis: "Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt.
5. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.
6. Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş.
7. Dumnezeu (Elohim) m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire.
8. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu (Elohim); El m-a făcut ca un tată al lui faraon, stăpân (adon) peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului.
9. Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu şi spuneţi-i: "Aşa a vorbit fiul tău Iosif: "Dumnezeu (Elohim) m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine şi nu zăbovi!
10. Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi şi tot ce este al tău.
11. Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri tu, casa ta şi tot ce este al tău.
12. Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc.
13. Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl meu."
14. El s-a aruncat pe gâtul fratelui său Beniamin şi a plâns; şi Beniamin a plâns şi el pe gâtul lui.
15. A îmbrăţişat, de asemenea, pe toţi fraţii lui, plângând. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el.
16. S-a răspândit vestea în casa lui faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui faraon şi slujitorilor lui.
17. Faraon a zis lui Iosif: "Spune fraţilor tăi: "Iată ce să faceţi: Încărcaţi-vă dobitoacele şi plecaţi în ţara Canaanului;
18. luaţi pe tatăl vostru şi familiile voastre şi veniţi la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului şi veţi mânca grăsimea ţării.
19. Ai poruncă să le spui: "Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului care pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru şi veniţi.
20. Să nu vă pară rău de ceea ce veţi lăsa; căci tot ce este mai bun în ţara Egiptului va fi pentru voi."
21. Fiii lui Israel au făcut aşa. Iosif le-a dat care, după porunca lui faraon; le-a dat şi merinde pentru drum.
22. Le-a dat la toţi haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de sicli de argint şi cinci haine de schimb.
23. Tatălui său i-a trimis zece măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt şi zece măgăriţe încărcate cu grâu, pâine şi merinde, pentru ca să aibă pe drum.
24. Apoi a dat drumul fraţilor săi, care au plecat; şi le-a zis: "Să nu vă certaţi pe drum."
25. Ei au ieşit din Egipt şi au ajuns în ţara Canaanului, la tatăl lor, Iacov.
26. Şi i-au spus: "Iosif tot mai trăieşte şi chiar el cârmuieşte toată ţara Egiptului." Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea.
27. Când i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif şi a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s-a înviorat.
28. Şi Israel a zis: "Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte."

Geneza 46
1. Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba şi a adus jertfe Dumnezeului (Elohe) tatălui său, Isaac.
2. Dumnezeu (Elohim) a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis: "Iacove! Iacove!" Israel a răspuns: "Iată-mă!"
3. Şi Dumnezeu (Elohim) a zis: "Eu sunt Dumnezeu (El), Dumnezeul (Elohe) tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.
4. Eu însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt şi Eu însumi te voi scoate iarăşi de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii."
5. Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe care le trimisese faraon ca să-l ducă.
6. Şi-au luat şi turmele şi averile pe care le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia lui.
7. A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui şi pe toată familia lui.
8. Iată numele fiilor lui Israel, care au venit în Egipt. Iacov şi fiii lui. Întâiul născut al lui Iacov: Ruben.
9. Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi.
10. Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu dintr-o femeie canaanită.
11. Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari.
12. Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul.
13. Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov şi Şimron.
14. Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel.
15. Aceştia sunt fiii pe care i-a născut lui Iacov, Lea, în Padan-Aram, împreună cu fiica, sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi.
16. Fiii lui Gad: Ţifion, Haggi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areeli.
17. Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria: Heber şi Malchiel.
18. Aceştia sunt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul şaisprezece inşi.
19. Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif şi Beniamin.
20. Lui Iosif i s-au născut, în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe care i i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. -
21. Fiii lui Beniamin: Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard.
22. Aceştia sunt fiii Rahelei, pe care i-a născut lui Iacov. În totul paisprezece inşi.
23. Fiul lui Dan: Huşim.
24. Fiii lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem.
25. Aceştia sunt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; şi pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul şapte inşi.
26. Sufletele care au venit cu Iacov în Egipt şi care ieşiseră din el, erau în totul şaizeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov.
27. Şi Iosif avea doi fii, care i se născuseră în Egipt. - Toate sufletele din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau în număr de şaptezeci.
28. Iacov a trimis pe Iuda înainte la Iosif ca să-i dea de ştire să-i iasă înainte în Gosen.
29. Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi-a pregătit carul şi s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său, Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat pe gâtul lui şi a plâns multă vreme pe gâtul lui.
30. Israel a zis lui Iosif: "Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa, şi tu tot mai trăieşti."
31. Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: "Mă duc să înştiinţez pe faraon şi să-i spun: "Fraţii mei şi familia tatălui meu, care erau în ţara Canaan, au venit la mine.
32. Oamenii aceştia sunt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii şi tot ce este al lor."
33. Şi, când vă va chema faraon şi vă va întreba: "Cu ce vă îndeletniciţi?",
34. voi să răspundeţi: "Robii tăi au crescut vite, din tinereţea noastră până acum, atât noi, cât şi părinţii noştri." În felul acesta veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sunt o urâciune pentru egipteni."

Geneza 47
1. Iosif s-a dus să înştiinţeze pe faraon şi i-a spus: "Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii şi cu tot avutul lor; şi sunt în ţinutul Gosen."
2. A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea lui faraon.
3. Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: "Cu ce vă îndeletniciţi?" Ei au răspuns lui faraon: "Robii tăi sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri."
4. Şi au mai zis lui faraon: "Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie, dar, robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen."
5. Faraon a zis lui Iosif: "Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.
6. Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşază pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele."
7. Iosif a adus pe tatăl său, Iacov, şi l-a înfăţişat înaintea lui faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe faraon.
8. Faraon a întrebat pe Iacov: "Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?"
9. Iacov a răspuns lui faraon: "Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor."
10. Iacov a binecuvântat iarăşi pe faraon şi a plecat dinaintea lui faraon.
11. Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise faraon.
12. Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe fraţii săi şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.
13. Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tânjeau din pricina foametei.
14. Iosif a strâns tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii, şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui faraon.
15. Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi egiptenii au venit la Iosif şi au zis: "Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem."
16. Iosif a zis: "Daţi vitele voastre şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint."
17. Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.
18. După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor şi i-au zis: "Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit, şi turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile noastre.
19. Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne, împreună cu pământurile noastre, în schimbul pâinii şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pământurile noastre. Dă-ne sămânţă să semănăm, ca să trăim şi să nu murim şi să nu ne rămână pământurile pustii."
20. Iosif a cumpărat pentru faraon toate pământurile Egiptului; căci egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpânirea lui faraon.
21. Cât despre popor, l-a mutat în cetăţi, de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă.
22. Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui faraon, dată în folosul preoţilor, care trăiau din venitul pe care li-l dădea faraon: de aceea ei nu şi-au vândut pământurile.
23. Iosif a zis poporului: "V-am cumpărat azi cu pământurile voastre, pentru faraon; iată, vă dau sămânţă ca să puteţi semăna pământul.
24. La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămâne vouă, ca să semănaţi ogoarele şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sunt în casele voastre."
25. Ei au zis: "Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru şi vom fi robi ai lui faraon."
26. Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare până în ziua de azi, şi după care, a cincea parte din venitul pământurilor Egiptului este a lui faraon; numai pământurile preoţilor nu sunt ale lui faraon.
27. Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut şi s-au înmulţit foarte mult.
28. Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani.
29. Când s-a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: "Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt.
30. Ci când mă voi culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt şi să mă îngropi în mormântul lor." Iosif a răspuns: "Voi face după cuvântul tău."
31. Iacov a zis: "Jură-mi." şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu faţa pe căpătâiul patului.


Geneza 48
1. După aceea, au venit şi au spus lui Iosif: "Tatăl tău este bolnav." Şi Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim.
2. Au dat de ştire lui Iacov şi i-au spus: "Iată că fiul tău Iosif vine la tine." Şi Israel şi-a adunat puterile şi s-a aşezat pe pat.
3. Iacov a zis lui Iosif: "Dumnezeul cel Atotputernic (El Shadday) mi S-a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m-a binecuvântat.
4. El mi-a zis: "Te voi face să creşti, te voi înmulţi şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna."
5. Acum, cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.
6. Dar copiii pe care i-ai născut după ei vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire.
7. La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în ţara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata; şi am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem."
8. Israel s-a uitat la fiii lui Iosif şi a zis: "Cine sunt aceştia?"
9. Iosif a răspuns tatălui său: "Sunt fiii mei, pe care mi i-a dat Dumnezeu (Elohim) aici." Israel a zis: "Apropie-i, te rog, de mine ca să-i binecuvântez."
10. Ochii lui Israel erau îngreuiaţi de bătrâneţe, aşa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el; şi Israel i-a sărutat şi i-a îmbrăţişat.
11. Israel a zis lui Iosif: "Nu credeam că am să-ţi mai văd faţa, şi iată că Dumnezeu (Dumnezeu) m-a făcut să-ţi văd şi sămânţa."
12. Iosif i-a dat la o parte de lângă genunchii tatălui său şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
13. Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga lui Israel, şi pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, şi i-a adus aproape de el.
14. Israel şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase; înadins şi-a încrucişat mâinile astfel, căci Manase era cel dintâi născut.
15. A binecuvântat pe Iosif şi a zis: "Dumnezeul (Elohim) înaintea căruia au umblat părinţii mei, Avraam şi Isaac, Dumnezeul (Elohim) care m-a călăuzit de când m-am născut până în ziua aceasta,
16. Îngerul care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceştia! Ei să poarte numele meu şi numele părinţilor mei, Avraam şi Isaac, şi să se înmulţească foarte mult în mijlocul ţării!"
17. Lui Iosif nu i-a venit bine când a văzut că tatăl său îşi pune mâna dreaptă pe capul lui Efraim; de aceea a apucat mâna tatălui său, ca s-o ia de pe capul lui Efraim şi s-o îndrepte pe al lui Manase.
18. Şi Iosif a zis tatălui său: "Nu aşa, tată, căci acela este cel întâi născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui."
19. Tatăl său n-a vrut, ci a zis: "Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el; şi sămânţa lui va ajunge o ceată de neamuri."
20. El i-a binecuvântat în ziua aceea şi a zis: "Numele tău îl vor întrebuinţa israeliţii când vor binecuvânta, zicând: "Dumnezeu (Elohim) să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!" Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.
21. Israel a zis lui Iosif: "Iată că în curând am să mor! Dar Dumnezeu (Elohim) va fi cu voi şi vă va aduce înapoi în ţara părinţilor voştri.
22. Îţi dau mai mult decât fraţilor tăi, o parte pe care am luat-o din mâna amoriţilor cu sabia mea şi cu arcul meu."
Geneza 49
1. Iacov a chemat pe fiii săi şi a zis: "Strângeţi-vă şi vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni.
2. Strângeţi-vă şi ascultaţi, fii ai lui Iacov! Ascultaţi pe tatăl vostru, Israel!
3. Ruben, tu, întâiul meu născut, puterea mea şi pârga tăriei mele, întâiul în vrednicie şi întâiul în putere,
4. năvalnic ca apele - tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, mi-ai spurcat patul, suindu-te în el.
5. Simeon şi Levi sunt fraţi; săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie.
6. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni, şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor.
7. Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată, şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov şi-i voi risipi în Israel.
8. Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta.
9. Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: cine-l va scula?
10. Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo (Trimisul, Trimisul lui Dumnezeu), şi de El vor asculta popoarele.
11. El îşi leagă măgarul de viţă şi, de cel mai bun butuc de viţă, mânzul măgăriţei lui; îşi spală haina în vin, şi mantaua în sângele strugurilor.
12. Are ochii roşii de vin şi dinţii albi de lapte.
13. Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, lângă limanul corăbiilor, şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon.
14. Isahar este un măgar osos care se culcă în grajduri.
15. Vede că locul unde se odihneşte este plăcut şi că ţinutul lui este măreţ; îşi pleacă umărul sub povară şi se supune birului.
16. Dan va judeca pe poporul său, ca una din seminţiile lui Israel.
17. Dan va fi un şarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, muşcând călcâiele calului, făcând să cadă călăreţul pe spate.
18. În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne (Adonai)!
19. Peste Gad vor da iureş cete înarmate, dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări.
20. Aşer dă o hrană minunată; el va da bucate alese împăraţilor.
21. Neftali este o cerboaică slobodă: rosteşte cuvinte frumoase.
22. Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului.
23. Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi şi l-au urmărit cu ura lor.
24. Dar arcul lui a rămas tare, şi mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov: şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel.
25. Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvânta cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările apelor de jos, cu binecuvântările ţâţelor şi ale pântecelui mamei.
26. Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă până în creştetul dealurilor veşnice: ele să vină peste capul lui Iosif, peste creştetul capului domnului fraţilor săi!
27. Beniamin este un lup care sfâşie; dimineaţa mănâncă prada, iar seara împarte prada răpită."
28. Aceştia sunt toţi cei ce alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sunt lucrurile pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare deosebită.
29. Apoi le-a dat porunca următoare: "Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul hetitului Efron,
30. în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul pe care l-a cumpărat Avraam de la hetitul Efron, ca moşie de înmormântare.
31. Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui; şi acolo am îngropat eu pe Lea.
32. Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate de la fiii lui Het."
33. Când a isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul şi a fost adăugat la poporul său.
Geneza 50
1. Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat.
2. A poruncit doctorilor, care erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doctorii au îmbălsămat pe Israel.
3. Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi egiptenii l-au plâns şaptezeci de zile.
4. După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui faraon şi le-a zis: "Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui faraon ce vă spun eu.
5. Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: "Iată, în curând eu am să mor! Să mă îngropi în mormântul pe care mi l-am săpat în ţara Canaan." Aş vrea, dar, să mă sui acolo ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea mă voi întoarce."
6. Faraon a răspuns: "Suie-te şi îngroapă pe tatăl tău, după jurământul pe care te-a pus să-l faci."
7. Iosif s-a suit ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s-au suit toţi slujitorii lui faraon, bătrânii casei lui, toţi bătrânii ţării Egiptului,
8. toată casa lui Iosif, fraţii săi şi casa tatălui său; n-au lăsat în ţinutul Gosen decât pruncii, oile şi boii.
9. Împreună cu Iosif mai erau care şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte mare.
10. Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plângere mare şi jalnică; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet de şapte zile.
11. Locuitorii ţării, canaaniţii, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad şi au zis: "Iată un mare bocet printre egipteni!" De aceea s-a dat acestei arii numele Abel-Miţraim; ea este dincolo de Iordan.
12. Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor.
13. L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care-l cumpărase Avraam de la hetitul Efron ca moşie de înmormântare şi care este faţă în faţă cu Mamre.
14. Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s-a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său.
15. Când au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: "Dacă va prinde Iosif ură pe noi şi ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?"
16. Şi au trimis să spună lui Iosif: "Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte:
17. "Aşa să vorbiţi lui Iosif: "Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!" Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului (Elohe) tatălui tău!" Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea.
18. Fraţii lui au venit şi s-au aruncat ei înşişi cu faţa la pământ înaintea lui şi i-au zis: "Suntem robii tăi."
19. Iosif le-a zis: "Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu (Elohim)?
20. Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu (Elohim) a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.
21. Fiţi, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri." Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.
22. Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său; şi a trăit o sută zece ani.
23. Iosif a văzut pe fiii lui Efraim până la al treilea neam; şi fiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui.
24. Iosif a zis fraţilor săi: "Eu am să mor! Dar Dumnezeu (Elohim) vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov."
25. Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: "Când vă va cerceta Dumnezeu (Elohim), să luaţi şi oasele mele de aici."
26. Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu în Egipt.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu