Cum afectează saducheismele din Bibliile actuale doctrina trinităţii?

PENTRU CAUZA ŞI SLAVA SINGURULUI DUMNEZEU ADEVĂRAT (IOAN 17:1-3), YHWH ELOHIM, CREATORUL CERULUI ŞI AL PĂMÂNTULUI, "TATĂL ATOTPUTERNICUL" (CREDEUL APOSTOLIC ANTENICEEAN), ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU ISUS CHRISTOS ŞI PRIN PUTEREA DUHULUI SFÂNT, DECLAR:

NU SIMPATIZEZ NICI CU DOCTRINA SADUCHEILOR, NICI CU DOCTRINA TRINITĂŢII. SUNT MONOTEIST NONTRINITARIAN PATERTEIST ŞI ATÂT. STAŢI LINIŞTIŢI, CRED ATÂT ÎN TATĂL, CÂT ŞI ÎN FIUL ŞI DUHUL SFÂNT, VORBA CUIVA "DEPINDE CE CREZI", DE ACEEA DACĂ NU EŞTI ATENT POŢI SĂ CREZI ÎN TATĂL, ÎN FIUL ŞI ÎN DUHUL SFÂNT ÎN MOD ERONAT. PUR ŞI SIMPLU VOI PREZENTA CUM O EROARE A AJUTAT LA CONSOLIDAREA UNEI ALTE ERORI.

Dumnezeu nu este o trinitate de persoane, din moment ce a fost declarat de însuşi Fiul său venit din cer, ca "singurul Dumnezeu adevărat." (Ioan 17:1-3). Chiar şi numai acest grupuleţ de versete ne-ar ajunge să înţelegem şi să acceptăm, cine este Dumnezeu: NUMAI TATĂL. ACEST TIP DE MONOTEISM SE NUMEŞTE MONOTEISM "PATERTEIST" DIN GRECESCUL PATER (TATĂL) + THEOS (DUMNEZEU)

O parte însemnată a teologilor susţin ideea conceptului de "trinitate", o "uni-treime" dumnezeiască alcatuită din trei persoane. Deşi se vrea a fi un trimorfism spiritual elevat învăluit în mister, păgânii au luat prototipul din natura încâlcită a copiilor tripleţi siamezi (puteţi face aici un exerciţiu de gândire). Ideea doctrinară de trei în unu provine din păgânism, mai apoi ideea fiind îmbrăcată în cuvinte Biblice. Această doctrină încalcă flagrant conceptul de monoteism paterteist, care îl declara pe YHWH, Tatăl ceresc, ca fiind singurul Dumnezeu adevărat: Exodul 20:1-3, Ioan 17:1-3, 1Corinteni 8:5,6, etc..

            La ora actuală în creştinismul denominaţional există mai multe concepţii despre Dumnezeu, printre care cele mai cunoscute sunt:

1. Trinitarismul - credinţa într-o Treime de persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt care formează un singur Dumnezeu

2. Modalismul - credinţa că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt manifestarea aceleiaşi persoane, nefiind vorba de mai multe persoane, ci doar de una, care s-a relevat în trei moduri

3. Binitarismul - credinţa în doi D-zei: D-zeu Tatal şi D-zeu Fiul

4. Triteismul - credinţa în trei Dumnezei: D-zeu Tatăl, D-zeu Fiul şi D-zeu Duhul Sfânt

5. Paterteismul - credinţa într-un singur Dumnezeu: Tatăl

Ca şi cum nu ar fi suficiente, aceste cinci concepţii contradictorii despre gloriosul Dumnezeu, au şi subramurile lor, care complica şi mai mult lucrurile. Oricât de complicate ar fi lucrurile, nu putem sta de o parte, deoarece viaţa veşnică depinde dacă îl cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Fiul Lui (Ioan 17:3) şi asta nu o putem face numai dacă stăm de partea adevărului sfinţitor şi eliberator care vine prin cerescul, scumpul şi onoratul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 8:31,32,34-36).

Mulţi credincioşi - şi în mod deosebit liderii lor spirituali - susţin că persoana lui Dumnezeu este de fapt o "Treime" (Trinitate) misterioasă. Există o zicală despre această dogmă care spune că dacă încerci să o înţelegi eşti nebun, însă dacă nu o crezi, ajungi în iad. Deşi dogma "Treimii", nu apare explicit în Biblie, a nu crede în ea sau în anumite aspecte ale acestei dogme, prin prisma multora te face automat un eretic vrednic de flăcările veşnice ale "iadului" clerical. De la această "etichetă" derivă o falsă siguranţă însoţită de o anumită suspiciune şi teamă faţă de subiect. Totuşi, cercetătorul umil şi sincer, care nu este legat de anumite prejudecăţi, fobii sau isme religioase, ci este însetat după cunoaşterea şi siguranţa pe care o dă adevărul Biblic, nu poate să nu constate: este ciudat, deşi se admite că sunt trei persoane distincte, totuşi numeric vorbind există ... un singur Dumnezeu. E ca şi cum am spune că deşi avem trei mere distincte în coşul de pe masă, unul galben, unul roşu şi unul verde, totuşi, acolo nu este decat un singur măr. Ciudată matematică, ciudată filozofie!

            Din cercetarea resurselor antice, se ştie că numerele aveau o mare influenţă şi putere religioasă în viaţa de zi cu zi a lumii antice. Numărul 3 a fost dintotdeauna îndeosebi de mistic, mai ales la pătrat (nouă). Şi nu este de mirare căci în antichitate anumiţi savanţi ai lumii antice, ca Pitagora din Samos, care în acelaşi timp au fost şi mari filozofi şi oameni religioşi se ocupau cu numeromistica, un fel de zodiac al cifrelor, atribuind numerelor diferite proprietaţi cu influenţă asupra oamenilor, interesant fiind concepţia despre numărul 3, care într-un anumit cadru, era considerat cel mai frumos număr - a se vedea Enciclopedia Wikipedia, secţiunea Triad; de aceea numărul 3 era asociat şi folosit în relaţia cu zeii principali ai lumii antice.

Conform cu:

The Oxford Companion to the Bible, la pagina 561: "Trei este privit în general ca un număr divin. Multe religii au triade de zei. In credinţa bibilică nu este loc pentru o triadă, iar numărul este rareori legat de Dumnezeu…Nici doctrina Trinităţii nu este exprimată aici în prea multe cuvinte."

Harper’s Bible Dictionary, la pagina 497, admite că: "Trei…era deja sacru pentru religiile babiloniene timpurii care adorau o triadă (Anu, Bel, Ea) …aşa cum egiptenii îi adorau pe Isis, Osiris şi Horus."

Aristotel, Despre Ceruri, Cartea I, scrie că: "Căci, după cum spun pitagorenii (adepţii concepţiilor lui Pitagora din Samos), lumea şi tot ce este în ea, este determinată de numărul trei, devreme ce începutul şi mijlocul şi sfârşitul dau numărul unui «tot», iar numărul pe care ele îl dau este trinitatea [în greacă trias; în engleză= «trinity»]. Şi astfel, luând aceste trei din natură ca legi ale ei, folosim pe mai departe numărul trei în adorarea zeilor."

            Dupa cum vedem, Aristotel, marele filosof grec, mărturiseşte că pe timpul său numărul trei era deja un număr consacrat, un număr de o mare importanţă din punct de vedere religios. Ne întrebăm, oare cine l-a consacrat (Apocalipsa 12:9)? Prin urmare, ideea conceptului de "uni-treime" dumnezeiască a fost preluată de la filozoful (şi matematician în acelas timp) păgân Pitagora din Samos, care l-a importat şi el în lumea greacă în timpul calătoriilor sale făcute în Egipt, Babilonia şi India. Mai apoi, această dogmă s-a consolidat în aşazisele "cercuri savante" a lumii antice grecesti via "pitagorieni", Platon, Aristotel, Philon ca mai apoi să fie "îmbrăcată" în denumiri din Biblie, de către anumiţi creştini proeminenţi de orientare neoplatonică din Egipt şi Cappadochia şi impusă creştinilor ca învăţătură Biblică, fiind însoţită de persecutarea cruntă a celor care o respingeau.

            Aşadar, la originea acestei dogme ciudate, stă nu revelaţia Bibliei ci mai degrabă preluarea unui tipar de gândire, de filozofie religioasă antică, de factură păgână, "îmbrăcată" în denumiri biblice şi împachetată frumos în staniolul numit "taină", după cum, se vede şi din scrierea celui care a fost supranumit de unii "Doctorul Bisericii" - patriarhului Chiril al Alexandriei, care a trăit in secolul IV. d.Ch.:

"Căci Porphyrios spune expunând învăţătura lui Platon: Fiinţa lui Dumnezeu purcede din trei ipostaze şi este: Dumnezeu cel preaînălţat şi preabun; după El  şi a doua este Ziditorul; iar a treia este sufletul lumii"

"Şi totuşi şi ei, învăţaţii păgâni, admit şi presupun trei ipostaze de la început şi ei afirmă    că se cuvine să aibă fiinţa lui Dumnezeu până la trei ipostaze, iar uneori aplică şi denumirea de Treime astfel fiind de acord cu învăţăturile creştinilor ..."

"Noi însă vom afla că se găseşte la învăţaţii elinilor păgâni cunoaşterea  a Sfintei Treimi. Căci ei spun că aceste divinităţi sunt foarte apropiate între ele şi nimic nu se interpune între dânsele fiind unite unele cu altele ..."

"(citându-l pe filozoful păgân Numerius) Dumnezeu cel ce este primul în sine însuşi este simplu prin faptul că niciodată El nu este despărţit fiind stăpânit de Sine însuşi. Iar Dumnezeul cel de-al doilea şi cel de-al teilea este unul singur ..."

(Chiril al Alexandriei: Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 64, 422, 424, 426)

            Nu este de mirare ce găsim scris în Nouveau Dictionnaire Universel: "Trinitatea Platonică, ea însăși doar o rearanjare a trinităților mai vechi, care datează de la popoarele anterioare, pare a fi trinitatea filosofică rațională a atributelor care au dat naștere celor trei ipostaze sau persoane divine predate de bisericile creștine ..." Această concepție a filosofului grec [Platon, secolul al IV-lea î.Hr.] despre Trinitatea divină ... poate fi găsită în toate religiile vechi [păgâne] ". - (Paris, 1865-1870), editat de M. Lachâtre, vol. 2, p. 1467.

            Dacă Biblia tace în privinţa formulării acestei dogme a Treimii, şi după cum se vede din citatele de mai sus, această "revelaţie" misterioasă nu aparţine nici "Bisericii primare", ci învăţaţilor păgânilor, ma întreb de ce a trebuit preluată de la ei şi impusă ca standard al credinţei despre Dumnezeu? Oricum, indiferent care a fost motivul, rezultatul acestei "copieri" este nesatisfăcătoare, deorece diferenţa între ce descoperă Biblia despre persoana lui Dumnezeu şi ce susţine dogma Treimii despre "persoanele" lui Dumnezeu este semnificativa. Sunt mari diferente. În primul rând Biblia nu descrie decât un singur Dumnezeu, într-o singură persoană, aşa cum a învăţat şi Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:1-3): "După ce Isus a spus aceste lucruri, şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat: "Tată, a sosit ceasul! Preamăreşte pe fiul tău, ca şi fiul tău să te preamărească pe tine, după cum i-ai dat putere peste orice carne (aşa apare în textul grecesc), ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i i-ai dat tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care l-ai trimis tu."

Saducheismul a jucat un rol nefast în procesul de adaptare a dogmei trinităţii în creştinism, deşi nu direct, ci indirect. Odată ce ei nu credeau în îngeri, deşi Tora (Cărţile despre Creaţie, Patriarhi şi Lege) şi Profeţii îi mărturiseau, au apelat şi ei - în disperarea lor de a apăra monoteismul - la formula de gândire "Scopul scuză mijloacele". Deoarece îngerii apăreau în cărţile sfinte, nu puteau nega acest lucru, aşa că au încercat să îi prezinte ca fiind manifestările aceluiaşi Dumnezeu, venit jos pe pământ. Acest mod de a gândi, exista deja în păgânism, aşa că nu saducheii l-au inventat, ci l-au împrumutat de la păgâni, care îl numeau teofanie sau epifanie (însemnând apariţia zeităţilor în formă umană):

Fapte 14:

11. La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul şi au zis în limba licaoneană: "Zeii s-au coborât la noi în chip omenesc."

12. Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel, Mercur, pentru că mânuia Cuvântul. 
Dar fiindcă doctrina saducheilor nu era suficientă, ca să pară şi mai convingători, au apelat la nişte schimbări textuale - eliminând, adăugând sau schimbând cuvinte - cum am mai arătat, ca îngerii să pară Dumnezeu şi viceversa, ca Dumnezeu să apară ca înger. Ei au putut face acest lucru, deoarece custodia cărţilor sfinte era în mâna lor.
O astfel de jonglerie scribală saducheistă găsim la Geneza 18:1,2 (un text de bază în doctrina trinitariană despre Dumnezeu), unde saducheii au eliminat cuvântul "îngerul" din fraza "Îngerul Domnului i s-a arătat" - în ebraică avem un alt cuvânt aici, reprezentând numele divin YHWH, aşa că fraza originală suna: "Îngerul lui Yehowah i s-a arătat" - autorul concentrându-se pe îngerul care a vorbit cu Avraam.

1. Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
2. Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ.

Necunoscând jmecheria sribală din spate, ideologii trinitarieni înţeleg că aceşti trei bărbaţi au fost o teofanie sau epifanie, spunând că Dumnezeu a apărut aici în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, neavând nici o problemă sau mustrare de conştiinţă când citesc texte contrare clare:

Exod 33:20. Domnul a zis: "Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!" 
Ioan 1:18. "Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." 
1Timotei 6: 16. singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin. 

Toate aceste saducheisme afectează foarte grav doctrina trinităţii, adică îi dau suport fals, alimentând idei false. Odată ce trinitarienii nu i-au în seamă aşa cum se cuvine la Ioan 17:1-3, nici la versetele mai sus citate, clădesc cu brio pe nisipul speculaţiilor scribale ale saducheilor. Cei ce nu se vor trezi din plasa speculaţiilor saducheiste, sunt ca cele cinci fecioare nechibzuite, care au aşteptat pe mire în zadar. Uşa li se va închide şi vor plânge cu amar. Dura lex, sed lex! Dură este legea, dar aşa e legea.
Spunea Vasile Şhandru că fiind un adventist trinitarian, a fost foarte încurcat atunci când a început să studieze doctrina trinităţii în termeni pro şi contra, fiindcă vedea că parcă ambele partide au câte un adevăr până la un anume punct. Aşa că nu a putut lua nici o atitudine, de nici o parte, deşi dorea foarte mult să se încline balanţa într-o parte sau alta. Foarte necăjit de situaţia confuză în care era şi în acelaşi timp foarte sincer cu el însuşi, nu vedea nici o soluţie, până ce într-o noapte Dumnezeu s-a îndurat de el şi i-a dat un vis. În acel vis era ca într-o sală de judecată şi se aştepta o sentinţă. Pe masă era o foaie albă, goală; şi era linişte, până ce a venit un înger cu o ştampilă şi a ştampilat foaia. Când s-a uitat pe foaia ştampilată, scria TATĂL.
Poate că şi tu esti ca şi el, dragă prietene. Ai vrea să iei o decizie, dar nu poţi. EL POATE SĂ TE AJUTE! CÂND NU POŢI TU, POATE EL! Glorie lui şi Aleluia! Cere-i lui Dumnezeu Tatăl să te ajute! Nu uita, în numele Fiului. Amin!