Septuaginta (LXX) a fost o traducere din ebraică în greacă, făcută de 72 de învăţaţi evrei, selectaţi de marele preot din Ierusalim, la cererea regelui Ptolemaios II, care a domnit între anii 283 - 246 BC, având reşedinţa imperială la Alexandria, Egiptul ptolemaic (Egiptul cucerit de greci).
Partida saducheilor are rădăcini mult mai vechi, decât se crede în mod obişnuit şi acest aspect reiese şi din modificările textuale pe care le-au făcut învăţaţii trimişi de marele preot.
Afirm asta deoarece
în prima traducere a Septuagintei s-au făcut
treisprezece modificări faţă de textul original (printre care şi
saducheisme) – depistate şi condamnate de rabinii acelui timp, ceea ce arată că
modificările erau deja o practică scribală în Iudeea acelui timp şi chiar mai
înainte, aşa cum arată Talmudul, când consemnează existenţa celor trei versiuni
în curtea Templului din Ierusalim.
Iată şi lista versetelor modificate de către primii traducători ai
Septuagintei, unde găsim şi două saducheisme:
Geneza 1:1, Geneza
1:26 (”să fac om” în loc de נעשה אדם ”să facem om”), Geneza 2:2, Geneza 5:2, Geneza 11:7 (”hai să cobor” în loc de הבא נרדה ”hai
să coborâm”), Geneza 18:12, Geneza
49:6, Exodul 4:20, Exodul 12:40,
Leviticul 11:6, Numeri 16:15,
Deuteronomul 4:19, Deuteronomul 17:3
Saducheii nu credeau
în îngeri (Fapte 23:8), credeau că Dumnezeu este singur în cer, deci era în
interesul lor să alcătuiască o traducere, care să reflecte acest punct de
vedere.
Existenţa
unor modificări a textelor din versiunea greacă Septuaginta reiese şi din
mărturiile timpurii, după cum urmează:
O sursă din perioada talmudică,
numită Mesechta Sofrim
"Ziua
[în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel
de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur,
pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine."
S-ar fi putut, dar nu s-a vrut.
O
altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ aceeași perioadă
"În
ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele
împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile."
AMBROZIU DE MILAN, 330-397, Exaemeron III,
5, 20, este critic
referitor la textul tradus de cei LXX şi cunoaşte mai multe locuri schimbate, decât cele 13 menţionate în tradiţia rabinică.
"Putem
constata cu ușurință că cei LXX de traducători ai textelor Scripturii în
grecește au făcut
numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe completări pe alocuri."
Găsim nişte lucruri tulburătoare în opera unui poliglot şi om de cultură eminent, evreu de origine, EPIFAN DE SALAMINA
(310-403), De
Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242, care ne spune cu nonşalanţă că traducătorii de la LXX fie au eliminat, fie au adăugat anumite cuvinte.
"Un număr de
72 de oameni, în partea de sus a insulei Pharos, în fața Alexandriei, în 36 de căsuțe,
închiși de la răsăritul soarelui până la apus, când venea seara, erau
transportați în 36 de bărci
la palatul lui Ptolemeu Philadelphus. Luau cina cu el și mergeau la culcare
doi căte doi
în 36 de camere. Toate acestea erau pentru a evita sa se sfătuiască între ei și astfel, de
la începutul și până la sfârșitul lucrului să traducă fără nicio intervenție
străină.
Ptolemeu
despre care este vorba, construise cele 36 de căsuțe pe partea cealaltă a apei,
pe o insulă,
și-i închisese pe traducători doi câte doi, după cum am spus, iar cu ei
închisese de asemenea
și doi sclavi pentru a le pregăti mesele și a fi în slujba lor, precum și niște stenografi.
În aceste căsuțe, în loc să spargă ferestre în pereți, a deschis pe acoperiș
ceea ce se
numește lucarne (mici ferăstruici). În aceste condiții, închiși cu cheia de
dimineața până seara,
au înfăptuit traducerea. Fiecărei perechi îi era atribuită o carte, de pildă, Facerea lumii, unei perechi; Ieșirea copiilor
lui Israel, unei alte perechi; Leviticul, unei alteia și
așa mai departe. Astfel au fost traduse cele 27 de cărți, proverbe și sentințe,
22, dacă numărăm
după alfabetul evreilor... Când lucrarea a fost isprăvită, regele s-a așezat pe un tron
înalt, 36 de lectori s-au așezat pe pământ având în mâini cele 36 de copii ale fiecărei
cărți, un altul având în mână o copie a versiunii ebraice corespunzătoare. Un cititor
citea, ceilalți urmăreau: nu s-a aflat nicio diferență și printr-o minune
nemaipomenită
a lui Dumnezeu s-a văzut că a fost datorită darului Duhului Sfânt că acești
oameni au fost întru toate în acord în traducere, acolo unde era adăugat un
cuvânt,
toți erau
unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în
perfect acord; ceea
ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. Pentru a vă face să înțelegeți
ceea ce vă spun, adică faptul că au tradus într-un mod impecabil, datorită unei intervenții
divine și în acord cu Duhul Sfânt, în mod unanim, fără divergențe între ei, vă voi
demonstra în puține cuvinte, pentru ca apoi, fiind bine informați și convinși,
să aprobați
afirmațiile mele... Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a
adăuga, pretutindeni
unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea
instruirii și învățăturii popoarelor care într-o zi vor trebui să vină la
credința în Dumnezeu și
la moștenirea vieții a cărei izvor sunt cuvintele Vechiului și al Noului Testament...
Trebuie să dăm mai multe detalii despre toate aceste subiecte; cunoașterea
acestor
personaje vă va fi utilă... și vă va dezvălui numele fiecăruia, originea, data, familia lor
și cum au ajuns să lucreze la această traducere. Primii care au tradus Sfânta
Scriptură
din ebraică în grecește erau 72 și au înfăptuit această primă traducere sub Ptolemeu
Philadelphus; au fost aleși din cele 12 triburi ale lui Israel, câte șase din
fiecare
trib, după
cum scrie Ariste în lucrarea sa."
Să ne uităm încă odată la ce s-au pretat aceşti scribi:
"... acolo unde era adăugat un
cuvânt,
toți erau
unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în
perfect acord; ceea
ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. (...)
Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...).
Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...).
Nu este de mirare atunci, caracterizarea pe care le-o face Mântuitorul, când spunea, despre continuatorii (ucenicii) acestora:
Luca 20:
46. "Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi), cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;
47. şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă."
46. "Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi), cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu