A fost Septuaginta (LXX) prima traducere a Bibliei într-o altă limbă?

"In memoriam" fostului meu prieten şi frate Vasile Şhandru (decedat),  care m-a iniţiat în tainele Septuagintei.
 
Se spune că Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Torei într-o altă limbă, iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus din Egiptul ptolemaic. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a urmat. Deşi pare aşa la prima vedere, sunt anumite surse care infirmă această ipoteză, afirmând clar sau lăsând să se înţeleagă că a existat o traducere a Torei în limba greacă anterioară Septuagintei.

O anume parte a învăţaţilor evrei a dezagreat iniţiativa bibliotecarului şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus, cerând preoţilor şi marelui preot de la Ierusalim să se opună. Astfel, problema a ajuns în faţa regelui, care a trimis la Ierusalim un mediator, cu daruri, pe Aristeas, ca să înduplece pe marele preot şi pe liderii evreilor. Acesta a reuşit. 
Cauza opoziţiei era din frica de a nu da posibilitate profanilor să folosească Tora în mod nedemn. Anumite texte din antichitate arată că exista deja o astfel de copie a Torei în limba greacă înainte de apariţia Septuagintei şi unii o foloseau uneori în alte scopuri decât cele didactice. Un alt aspect care îi neliniştea pe învăţaţii de la Ierusalim era că unii dintre păgâni, interpretau anumite pasaje din această traducere în sens politeist. 

Se naşte întrebarea dacă nu cumva această versiune a fost făcută chiar în acest stil, de a satisface pe păgâni? Nu putem exclude o astfel de variantă. Putea fi o versiune făcută de învăţaţii greci tocmai pentru a facilita prozelitismul religios grec (păgân) printre evrei, putea fi o copie antică a versiunii samaritene a Torei, care încerca să facă compatibilă închinarea la YHWH Elohim, dar şi la zeităţile celor deportaţi în Samaria, putea fi un produs al unei părţi a disporei evreieşti filo-greceşti, căzută în plasa politeistă.
Cine a fost autorul sau autorii acestei versiuni nu se ştie.

Putea fi chiar o traducere bunicică, dar vorba aceea "nu destul de monoteistă", adică nu destul de saducheistă, aşa că trebuia una mai betonată cu această filozofie. De ce?

Deoarece în interpretarea păgâno-politeistă a învăţaţilor greci, anumite pasaje din Tora - precum Geneza 1:26 şi Geneza 11:7 - puteau fi sau chiar erau interpretate în spirit politeist, iar alte texte din original puteau fi traduse forţat sau chiar erau traduse forţat înspre această interpretare ca şi ”Începutul a creat pe Dumnezeu” (Geneza 1:1), sugerând (în mod fals, evident) că ar exista o altă zeitate anterioară lui Yehowa Elohim, un ”zeu mai mare”, care l-ar fi creat pe acesta din urmă. În condiţiile de atunci, mulţi evrei au îmbrăţişat practicile greceşti în dauna obiceiurilor evreieşti, inclusiv în sfera religioasă, ceea ce îi neliniştea profund pe învăţaţii de la Ierusalim.  

În aceste condiţii, ca să contracareze infuenţa negativă a interpretărilor partidei elenofile (a se vedea cărţile istorice ale macabeilor) care se folosea de o astfel de traducere - vorba aceea "cuiul cu cui se scoate", marele preot a trimis un grup de învăţaţi evrei, în frunte cu un preot de seamă, având lecţia saducheismului bine învăţată. Fie că au făcut o recenzie a textului, fie au luat totul de la zero, cei 72 de învăţaţi evrei au produs o nouă versiune în două luni şi jumătate (consultând sau traducând un pergament poleit cu litere de aur, aşadar o versiune proprie a saducheilor), de data aceasta autorizată de la Ierusalim, eliminând toate posibilităţile ca textul să fie interpretat în sens politeist.

Septuaginta originală, cea saducheistă, cuprindea doar Tora, adică primele cinci cărţi din Biblie, numite şi Pentateuchul lui Moise. Restul cărţilor au fost traduse mai târziu, întinzându-se pe o perioadă de aproximativ 300 de ani. Fiind o opera saducheistă, Septuaginta originală nu a fost agreată de rabinii farisei, dar a avut priză în sfera aristocraţiei evreieşti şi a diasporei evreieşti elenofile, iar locul unde s-a făcut traducerea - Insula Farului - a devenit un loc de pelerinaj pentru simpatizanţii Septuagintei.

Iată şi câteva texte antice care vorbesc direct sau indirect de existenţa unei copii a Torei în limba greacă, anterioară proucerii versiunii Septuagintei originale:

Direct

Flavius Iosif (istoric evreu din secolul I AD), Antichităţi iudaice, XII, 2,4.

"Raportul lui Demetrius făcut Faraonului. Când toate aceste ordine au fost executate, conform generozității voinței Faraonului, acesta l-a însărcinat pe Demetrius să publice și decretul referitor la copia cărților iudaice, deoarece acești regi nu au lăsat nimic la voia întâmplării în guvernarea lor, ci totul constiuia un obiect de grijă minuțioasă. S-a încredințat

deci copia raportului și scrisorilor, lista darurilor oferite, detaliul ornamentelor fiecăruia, pentru ca meșteșugul fiecărui muncitor să fie apreciat la adevărata lui vaoloare de către cei

ce-l vor citi și pentru ca execuția minunată să fie admirată și să dea celebritate fiecărui artizan. Aceasta este copia raportului: „Marelui Faraon din partea lui Demetrius. La ordinul tău, o Rege, care m-ai însărcinat să întrunesc toate operele care lipseau din colecția bibliotecii noastre și să repar cu grijă pe cele care au fost deteriorate, m-am străduit să duc la îndeplinire această sarcină. Îți aduc la cunoștință că, printre altele, cărțile ce conțin Legile evreilor ne lipsesc. Scrise cu caractere ebraice și în limba acestui popor sunt de neînțeles pentru noi. În plus, ele au fost transcrise cu neglijență deoarece nu beneficiau de interesul împărătesc.

Totuși este abslut necesar ca aceste cărți să fie în biblioteca noastră, în exemplare bine îngijite, deoarece legislația conținută în aceste cărți este înțeleaptă și curată, fiindcă vine de la Dumnezeu. Astfel, Hecateus din Abderia spune că nici poeții, nici istoricii nu au menționat aceste cărți, și nici chiar oamenii care se lasă guvernați de aceste precepte deoarece ele sunt sfinte și nu se cuvine să fie explicate de guri profane. Deci dacă tu crezi necesar, o Rege, poți scrie Marelui Preot al iudeilor pentru a-ți trimite câte șase bătrâni din fiecare tribut, cei care cunosc cel mai bine aceste Legi, pentru ca, având de la ei sensul exact și clar și o traducere exactă a cărților lor, să ajungem, datorită contribuției lor, la un rezultat vrednic de subiectul tratat și de intenția ta.“

Indirect

Flavius Iosif (istoric evreu din secolul I AD), Antichităţi iudaice, XII, 2, 11.

"De ce nu a vorbit nimeni până acum de această Lege atât de minunată? Faraonul s-a bucurat mult de această realizare și de rezultatele bune ale proiectului său. Însă când Legea a fost citită înaintea lui, bucuria lui a crescut și mai mult precum și admirația față de inteligența și înțelepciunea legislatorului; atunci l-a întrebat pe Demetrius cum de nici un istoric și nici un poet nu a vorbit până acum de asemenea Legi admirabile. Demetrius a răspuns că nimeni nu îndrăznise să le descrie tocmai datorită originii lor divine și sfințeniei lor, iar unii, care au încercat acest lucru, au fost loviți de Dumnezeu. A dat exemplul lui Teopompus care, dorind să vorbească despre Lege, s-a trezit cu smintit timp de 30 de zile, apoi l-a îmbunat pe Dumnezeu în momentele sale de luciditate, mărturisind cu sinceritate că era autorul unei nebunii. Într-un vis a fost avertizat că această nenorocire i s-a întâmplat deoarece a voit ca lucrurile divine să le facă accesibile tuturor într-un mod vulgar; după ce

a renunțat la proiect, și-a revenit în fire. Demetrius a mai spus Faraonului că se spune despre poetul tragic Teodectus că dorind, într-una din dramele sale, să folosească unele cuvinte din Lege, s-a îmbolnăvit de o boală de ochi, iar după ce a recunoscut răul făcut s-a vindecat."

SCRISOAREA LUI ARISTEAS, Capitolul XII, SC 89, p. 230-236

(Aristeas a fost un nobil grec, de la curtea lui Ptolemeu II, din Egipt, temător de Dumnezeu, care a mediat împăcarea dintre greci şi evrei, după jafurile comise în campania armată din Coele-Siria şi Israel, de către soldaţii dinastiei greceşti a Ptolemeilor)

"Când s-a dat raportul regelui despre toate acestea, el s-a

bucurat nespus. Scopul pe care și-l propusese, în opinia sa a fost realizat dincolo de așteptări. I s-a făcut citirea textului în întregime și el a manifestat o bucurie nestăpânită față de geniul legislatorului. Atunci l-a întrebat pe Demetrius: „Cum s-a întâmplat că o asemenea capodoperă nu a fost realizată niciodată și nu a fost menționată de niciun istoric sau poet până acum?“ Acesta a răspuns: „Datorită caracterului sacru al acestei Legi și deoarece ea vine de la un Dumnezeu. În plus, unii care s-au riscat, pedepsiți de acest Dumnezeu, au oprit munca lor îndrăzneață“. Într-adevăr, Demetrius spunea că într-o zi Theopompe (discipol al lui Isocratus, a trăit între anii 378-300 î.C., ajuns în Egipt în jurul anului 305) i-a povestit că dorind să insereze, în mod destul de imprudent, în lucrările sale diferite texte traduse din Lege, a fost cuprins de o perturbare mentală mai bine de 30 de zile. Însă într-un moment de liniște a înălțat către Dumnezeu rugăciuni insistente pentru a i se revela cauza bolii lui nefericite. Într-un vis i s-a revelat că boala i se datorează faptului că a îndrăznit să distribuie lucruri divine profanilor, după care a încetat și astfel s-a videcat. „De asemenea, imi povestea el, poetul tragic Theodectus pe când încerca să introducă într-o piesă de-a sa unele texte extrase din Biblie, ochii săi s-au îmbolnăvit de cataractă. Dându-și seama care era cauza nefericirii lui, s-a rugat lui Dumnezeu, și, după mai multe zile, a fost într-adevăr vindecat“. Atunci, regele, după cum am spus, fiind la curent cu toate acestea, datorită explicațiilor lui Demetrius, s-a înclinat înaintea cărților, apoi a poruncit să fie păstrate cu mare grijă și conservate cu deosebit respect."