Dumnezeu confirmat!
Cartea Profetului Iona menţionează că profetul Iona a fost înghiţit de un peşte uriaş, în pântecele căruia a supravieţuit trei zile şi trei nopţi.
Iona 1:17. Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.
Ca să poţi supravieţui atât de mult în pântecele unui peşte, acesta trebuie să fie din familia balenelor.
Balena albastră poate atinge o lungime de 30 m și cu o masă corporală de peste 170 tone; este cel mai mare animal cunoscut că ar fi existat vreodată. Până la începutul secolului al XX-lea balenele albastre erau abundente în aproape toate oceanele de pe Pământ. Vânătorii de balene le-au vânat timp de peste o sută de ani până au ajuns aproape de dispariție, și au fost protejate de comunitatea internațională în 1966.
Pliniu Cel Bătrân, din secolul I AD relatează despre balene lângă coasta de vest a Spaniei. Ambele relatări au fost privite cu scepticism, până ce arheologii au găsit oase de balene într-un port situat în strâmtoarea Gibraltar. Strâmtoarea Gibraltar este o strâmtoare care leagă Oceanul Atlantic de Marea Mediterană și separă Spania de Maroc.
Oamenii de știință au pus la îndoială credibilitatea relatării de acum 2.000 de ani a lui Pliniu cel Bătrân despre orcele care vânează pui de balenă lângă strâmtoarea Gibraltar, deoarece între timp aceste balene au dispărut din acea zonă. Dovezile arheologice arată că Pliniu avea dreptate. Cercetătorii au descoperit oase de balenă din balena dreaptă din Atlanticul de Nord (Eubalaena glacialis) și balena cenușie din Atlantic (Eschrichtius robustus) în ruinele unei vechi instalații romane de procesare a peștilor situată de-a lungul strâmtorii Gibraltar. Balena dreaptă poate atinge 19 metrii.
În primul secol AD, Pliniu cel Bătrân a scris despre orcele (numite și balene ucigașe, deși fac parte din familia delfinilor) care atacă balenele și puii lor în Golful Cádiz, lângă strâmtoarea Gibraltar - punctul de intrare din Atlantic Oceanul în Marea Mediterană care se află între Africa și Europa. Potrivit lui Callum Roberts în „The Unnatural History of the Sea” (Island Press, 2008), Pliny a descris modul în care balenele „în timpul perioadelor de vară se ascund într-o anumită adâncime liniștită și spațioasă și se bucură minunat de reproducerea acolo”. Pliniu a continuat cu o descriere a luptelor brutale la care a asistat în timp ce balenele ucigașe au atacat balenele mamă și puii lor. Dar acest lucru nu avea sens pentru ecologiști. Există foarte puține specii de balene care vizitează Marea Mediterană, așa cum este subliniat într-un raport din 2016 publicat în revista Advances in Marine Biology, și niciuna dintre aceste specii nu este cunoscută pentru a folosi zona ca teren de fătare. Acest fapt i-a determinat pe oamenii de știință să se întrebe dacă relatarea lui Pliniu era exactă sau dacă poate confunda delfinii cu balenele. Dar descoperirile arheologice dovedesc că Pliniu ştia ce spune. Chiar şi în timpurile de astăzi unele dintre balene se aventurează până la ţărmul Israelului.
Balena gri, despre care
s-a crezut că a dispărut din Oceanul Atlantic de 200 de ani, a fost zărită
lângă coasta Israelului. Pe data de 8 mai, 2010 balena a fost văzută în zona de
coastă lângă Herzliya, în Tel Aviv, Israel, de către membrii unui club local de
yacht ce călătoreau cu 2 ambarcaţiuni. După ce oamenii de pe un yacht au zărit
balena, un alt doilea yacht cu cercetători ai Centrului Marinei Israeliene
penru Cercetare şi Ajutor a Mamiferelor (CMICAM) a zărit-o de asemenea.
Romancierul francez Jules Verne menţiona o ştire într-una din cărţile sale,
despre un "Iona modern". Deşi unii spun că ştirea este o
speculaţie, nu toţi o contestă şi probabilitate există. Un bărbat pe nume Rainer Schimpf, în vârstă de 51 era să fie înghiţit de
o balenă, după ce a ajuns în gura acesteia. A scăpat cu viaţă, dar cu răni
grave. Evenimentul este filmat şi ştirea a apărut ca o certitudine în ziarul Telegraph.
Citeşte ştirea şi vizionează clipul pe: adev.ro/po3u9y.
James
Bartley (1870–1909)
Este numit Iona al timpurilor moderne. În februarie 1891, James Bartley, un
vânător de balene, a împluntat harponul într-o balenă lânngă Insulele Falkland,
şi în timp ce cade în apă, a dispărut, iar tovarășii săi au crezut că probabil
că a dispărut în apă.
Două zile mai târziu, au găsit o balenă moartă și au observat că se mișcă ceva
în burta ei. I-au tăiat stomacul și l-au găsit pe inconștientul Bartley.
După căderea în apă, el a fost înghițit de balenă, şi din cauza cantității mari
de aer din stomacul balenei, el era în viață. După ce l-au spălat bine cu apă
de mare, l-au recuperat, iar după aceea lui Bartley i-a fost un pic rău pentru
o vreme, dar s-a ridicat și a lucrat. Pe cap și pe mâini, pielea a fost albită
odată pentru totdeauna și a fost încrețită de acizii din stomacul balenei. Cu
timpul a orbit şi după câţiva ani a murit.
Raportul spune: „În
timpul călătoriei sale în stomacul balenei, pielea lui Bartley, care a fost
expusă acțiunii sucului gastric, a suferit o schimbare uimitoare. Fața, gâtul
și mâinile i s-au decolorat până au ajuns de o albeață morbidă și au luat
aspectul de pergament. Bartley afirmă că probabil ar fi putut trăi în adăpostul
său carnal până când ar fi murit de foame, căci și-a pierdut simțurile datorită
fricii și nu din cauza lipsei de aer.”
Surse
1892, ziarul englez Great Yarmouth Mercury
Sir Francis Fox în cartea sa, Sixty-three Years of Engineering, Scientific and Social Work, 1924
Reader's Digest: Colecția de povestiri misterioase, 2007. Reader's Digest Publishing Ltd.
Sunday Mail (ziar din UK), May 12, 1985.
Un alt caz asemănător este cel prezentat de Dr. Harry Rimmer, DD, Sc.D.. El afirmă că un marinar - pe care l-a întâlnit personal - a căzut peste bord, a fost înghiţit de o balenă-rechin şi a fost salvat după 48 de ore. Când balena a fost deschisă, bărbatul a fost găsit inconștient, dar în viață.
Sursa
Harry Rimmer, The Harmony of Science and Scripture, Eerdman’s, Grand Rapids (Michigan), 1952, pp. 188–189.
În mod ciudat, în loc să se bucure de confirmarea sursei biblice, unii dintre preoţi au făcut invers, chestionând cu îndoială aceste surse. Când nu crezi în Biblie, nu îţi mai vine să crezi în nimic. Ei afirmă că relatarea din cartea lui Iona este „o sacralizare a elementelor unui mesaj divin”, mesajul este divin, dar personajele ar fi inventate; Iona, corabia, corabierii şi peştele fiind figuri imaginare, prin care autorul prezintă mesajul divin al pocăinţei. Nu este de mirare de ce auditoriul unei asemenea explicaţii pleacă şi bisericile acestor prelaţi pseudo-cuvioşi (falşi) râmân goale: nimeni nu pare a fi înduplecat la credinţă şi pocăinţă cu "o minciună sfântă".
Din cauza acestor răspunsuri viclene oamenii nu mai cred nici în voi, nici în Dumnezeu şi nici în Biblie.
Iov 13
4. Căci voi sunteţi nişte născocitori ai minciunii, sunteţi cu toţii nişte doctori neputincioşi!
5. Ce bine ar fi fost dacă aţi fi tăcut! Câtă înţelepciune ar fi fost din partea voastră!
6. Ascultaţi acum apărarea mea şi băgaţi de seamă la rostirea buzelor mele.
7. Oare de dragul lui Dumnezeu spuneţi voi lucruri strâmbe şi spre apărarea Lui croiţi minciuni?
8. Voiţi să ţineţi cu El şi să fiţi apărătorii Lui?
9. Şi dacă ar fi ca să vă cerceteze, ar fi bine de voi, sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi un om?
10. Desigur El vă va osândi dacă în ascuns vreţi să fiţi părtinitori cu El.
11. Măreţia Lui oare nu vă înfricoşează şi groaza Lui nu va cădea oare peste voi?
12. Rostirile voastre au tăria cenuşei. Răspunsurile voastre se prefac în noroi.
Ce șanse sunt ca un om înghițit de viu să supraviețuiască în interiorul unei balene sau al unui pește gigant?
1. Gura şi canalul de înghiţire (esofagul) a unor animale se poate dilata foarte mult. Balenele se pot include în aceasta categorie. Este un fapt demonstrat stiinţific.
2. Există balene, ca de exemplu, cașalotul, care are esofagul destul de mare ca să înghită un om şi fără dilatarea esofagului. Hainele pot servi ca protecţie împotriva sfârtecării dinţilor, iar în unele cazuri nici nu trebuie, deoarece unele animale nu strivesc sau sfârtecă prada, ci o înghit. Balenele pot fi incluse aici.
3. Cum a putut scăpa Iona de sucul gastric ucigător?
Biblia arată că profetul Iona a avut o protecţie deosebită împotriva sucului gastric, iarba mării, încolăcită în jurul său:
Ioan 2:5 Apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat, iarba mării s-a încolăcit în jurul capului meu;
După înghiţire, Iona a ajuns astfel "bandajat" împotriva sucului gastric în una dintre cele patru camere din stomac, fiecare de mărimea unei vaci. În timpul înghiţirii ar fi putut pătrunde suficient aer în aceste camere, permiţând supravieţuirea. În plus, dacă ulterior rugăciunii Iona a intrat în comă - ceea ce este foarte probabil, cantitatea de oxigen inhalată era şi mai mică.
Acest lucru este adevărat şi s-a demonstrat în alte cazuri. Iona nu este singurul caz cu final fericit, când a putut trăi cu foarte puţin oxigen, chiar dacă celelalte două ar fi neadevărate. Iată un exemplu: Angel Hays, un francez pasionat de motociclete care, în 1937, la vârsta de 19 ani, a suferit un accident rutier şi a fost declarat mort din cauza rănilor grave suferite la cap, având fața foarte desfigurată.
Fiind îngropat, firma la care s-a făcut poliţa de asigurare, a dorit să se convingă de accident, aşa că au solicitat o deshumare, după două zile. Atunci s-a descoperit că trupul era cald încă și avea un puls vag. A fost reanimat și și-a revenit complet. El s-a născut pe la 1918 şi a decedat la 12 ianuarie 2008, Saint-Quentin-de-Chalais, Franța.
Angel a devenit o celebritate și inventator francez. Păţania lui l-a determinat să dezvolte un sicriu care să poată susține viața umană, pe care l-a demonstrat la un târg din Saint-Aulaye, Franța, în 1974, supraviețuind 30 de ore îngropat sub pământ, iar în 1984 a supraviețuit două zile îngropat la un festival în Aubigny, Franța. Invenția sa a dus la mai multe apariții la televizor.
Așadar, răspunsul la întrebarea „Ar putea un om să supraviețuiască în interiorul unei balene sau al unui pește gigant?” este „DA, cu siguranţă!”. Mai ales dacă are şi protecţia lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu