Saducheismele din Textul Masoretic

Bine a zis, cine a zis:
"Nu există armonie în Biblie, decât atunci când foloseşti toată Biblia."
Până acum am întâlnit mai multe variante de redare la Geneza 18:1, după cum urmează:

"Domnul i-a apărut..." Cornilescu+Ortodoxă,

"DOMNUL i-a apărut..." Cornilescu Revizuită,

"Iehova i-a aparut..." (TLN, Martorii),

"Dumnezeu i-a apărut..." Septuaginta.

Mai sunt şi altele? 

Dacă mergem pe aceste variante - indiferent pe care - cad două afirmaţii foarte clare din Biblie:

Ioan 1:18. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; (a se vedea "nici nu-l poate vedea" din 1Timotei 6:16) şi din Evrei 13:2. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri (deci nu pe Dumnezeu). - aşadar apariţia şi găzduirea lui Dumnezeu cade. 

Dacă totuşi apare astfel, este din cauza unei erori scribale, fie intenţionată, fie din neglijenţă. 

Ce părere aveţi? Merită să cercetăm subiectul şi să găsim o soluţie?

Merită, deoarece, după cum spune şi poetul:
Înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător;
Dar adevărurile sacre invită testul,
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare.
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van,
Ci vom găsi comori ascunse.
Cu o înţelegere binecuvântată,
Creată să fie liberă,
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om,
Ci ne încredem doar în Tine, Dumnezeule.
-- --
AMIN!

O relatare din Talmud (este o carte veche evreiasca), spune că în curtea celui de al doilea Templu din Ierusalim au fost găsite trei manuscrise diferite cuprinzând Tora - cărtile scrise de Moise, având diferenţe între ele; diferenţele dintre cele trei versiuni au fost uniformizate în urma unor adunări ale celor înţelepţi.

Întrebarea care se pune este: Cât de siguri putem fi că înţelepţii vremii de atunci au redat forma autentică de la Geneza 18:1 şi nu una cerută de politica religioasă dictată în acel timp, când liderii saduchei au fost la putere în Ierusalim. Saducheii nu credeau în îngeri (Fapte 23:8), deci era în interesul lor să alcătuiască o nouă versiune a Torei, care să reflecte acest punct de vedere. Având în vedere acestea, este posibil ca Geneza 18:1 şi alte versete asemănătoare să fi sunat altfel în Tora originală, ca de exemplu: "Îngerii lui YHWH i-au apărut..." sau "Îngerul lui YHWH i-a apărut...".

Aş fi interesat să aflu, cum apare textul din Geneza 18:1 în Pentateuhul din Derbent, Daghestan (cel mai vechi, din secolul VI AD)? 
O notă din masora (adnotările masoreţilor) spune că în textul original din Geneza 18:22 YHWH stătea în faţa lui Avraam, pe care scribii de înaintea lor au modificat-o în aşa fel ca să reiese că Avraam stătea în faţa acestuia. Acest lucru este straniu, dar dacă ne găndim la posibilitatea modificării textului prin eliminarea cuvântului "înger", atunci înţelegem de ce a sunat textul aşa:
Geneza 18:22 Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar îngerul lui YHWH stătea tot înaintea lui Avraam. 
Cine are o cunoştinţă la Sankt Petersburg ca să vedem cum apare această redarea în Pentateuhul din Derbent, Daghestan (cel mai vechi, din secolul VI AD), aflat în fosta bibliotecă ţaristă?
Contact: bibliaantica@yahoo.com

Voi la cine vă rugaţi? Mode vechi şi noi. Dar care este biblică?

Unii se roagă chiar şi celor morţi, de vină fiind credinţa în nemurirea sufletului, ridicând morţii la rangul de dumnezei. 

Recomand în acest sens articolul scris de Toni Berbece - Voi la cine vă rugaţi

"Voi la cine vă rugați

Am un prieten sportiv cu care am vorbit despre Hristos, iar la sfârșit m-a întrebat dacă e bine că el se roagă tatălui său. Mi-a spus că tatăl său a murit fără să vadă cine a ajuns și de fiecare dată când intră în teren zice: “Tată, te rog să fii cu mine!” Apoi tot lui îi dedică orice victorie.

Deși a trebuit să-i spulber o iluzie care aparent îi făcea bine, deși i-am adus o stare de gândire care la început l-a amărât, totuși l-am adus la adevăr. Anume că morții, oricine ar fi ei, nu ne mai pot ajuta. Nu ne putem ruga la cine vrem, la cine am iubit mai mult pe pământ și care a trecut la cele veșnice."

Continuarea articolului:

https://toniberbece.ro/voi-la-cine-va-rugati/

Am găsit ceva foarte interesant despre rugăciune în lucrarea tradusă de adventistul Vanyo Laszlo: Origene – Despre rugăciune şi martiraj. Mai exact - la Cine să ne rugăm? - din perspectivă creştină. A fost scris în secolul III AD, de Origene din Alexandria. Din text reiese că în acel timp existau trei păreri, unii se rugau doar Tatălui, alţii doar Fiului şi alţii se rugau la ambii. Duhul sfânt nu este menţionat, aşa că moda rugăciunii la duhul sfânt încă nu era inventată în acel timp.

Am tradus textul şi dacă am greşit undeva rog să fiu corecat:

XV. 1. Dacă ați înțeles ce se înțelege prin „rugăciune“, să nu ne mai rugăm la nici o creatură, nici la Christos, doar singurului Dumnezeu și Tatăl universului, la care şi Mântuitorul nostru s-a rugat, așa cum am explicat, ce ne-a învățat şi el. De fapt, atunci când i-au cerut „Învață-ne să ne rugăm“ (Luca 11:11), el le-a arătat o rugăciune nu la el însuși, ci la Tatăl: „Tatăl nostru care ești în ceruri ...“ și așa mai departe. (Matei 6.9). Pentru că, așa cum în altă parte am arătat, în persoană şi subiect Fiul nu este Tatăl, și așa că ar trebui să ne rugăm fie la Fiul şi la Tatăl nu sau fie la ambii, sau numai la Tatăl. Ar părea imposibil sau chiar lipsit de sens să se roage Fiului și nu Tatălui, ceea ce ar fi în mod evident contrar tuturor vederilor. Dacă ne-am ruga la ambii, ar trebui să o facem la plural: „daţi-ne“, „binevoiţi“, „împliniți“, „salvați“, şi alte asemenea. De aici se vede că sunt necorespunzătoare, deoarece nu se poate dovedi din Scripturi că s-au rugat în așa fel. Deci, rămâne doar să ne rugăm lui Dumnezeu, Tatăl a toate, dar nu fără Marele Preot care a fost investit prin jurământ de Tatăl, după înțelesul acestor cuvinte: „El a jurat și nu îi va părea rău, tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec“ (Psalmul 110: 4; Evrei 2:17, etc.).

Sursa via bloggerul Takacs Plamen, Ungaria, el preluând traducerea făcută de Vanyó László: Órigenész – Az imádságról és vértanúságról 79-83.

Nota bloggerului Plamen: (deoarece marele preot aducea rugăciunile poporului lui Dumnezeu, astfel mediând și rugându-se Aceluia căruia se ruga şi poporul)

XV. 1. Ha már megértettük, hogy mit is jelent az „ima”, soha többé ne imádkozzunk semmiféle teremtényhez, még Krisztushoz sem, egyedül a mindenség Istenéhez és Atyjához, akihez Üdvözítőnk maga is imádkozott, mint már kifejtettük, s amire minket is tanított. Amikor ugyanis kérték, hogy „Taníts meg bennünket imádkozni!” (Lukács 11:11), ő nem saját magához, hanem az Atyához szóló imát mutatott nekik: „Mi Atyánk, aki a mennyekben vagy…” stb. (Máté 6.9). Mert, mint majd másutt kimutatjuk, személyileg és alanyilag a Fiú nem azonos az Atyával, ezért aztán vagy a Fiúhoz kellene imádkoznunk és az Atyához nem, vagy mindkettőhöz, vagy csak az Atyához. Azt mindenki lehetetlenségnek, sőt, értelmetlennek tartaná, hogy a Fiúhoz imádkozzunk és ne az Atyához, ez nyilvánvalóan minden belátással ellenkezne. Ha mindkettőhöz esedeznénk, többes számban kellene azt tennünk: „adjátok meg”, „kegyeskedjetek megtenni”, „teljesítsétek”, „mentsétek meg” és más efféléket mondanánk imádságunkban. Ebből is látszik, hogy ez nem megfelelő, hiszen az Írásokból sem bizonyítható, hogy ilyen módon imádkozott volna valaki. Tehát egyedül az marad, hogy Istenhez, a mindenség Atyjához imádkozzunk, de nem a Főpap nélkül (Saját komment: a főpap ugyanis felvitte a nép imáit Istenhez, tehát közvetítette, és maga is imádkozott Ahhoz, akihez a nép), akit az Atya esküvel iktatott be, e szavak értelmében: „Megesküdött és nem bánja meg, pap vagy te mindörökké Melkizedek rendje szerint” (Zsoltárok 110:4; Zsidokhoz 2:17 stb.)

Aici la cap X pag 25 este textul în engleză:
http://www.ntslibrary.com/PDF%20Books/Origen%20on%20Prayer.pdf#xi

But if we accept prayer in its full meaning, we may not ever pray to any begotten
being, not even to Christ himself, but only to the God and Father of All to whom our Savior both
prayed himself, as we have already instanced, and teaches us to pray.
For when He has heard one say. “Teach you us to pray,.” He does not teach men to pray to Himself
but to the Father saying, “Our Father in heaven,.” and so on. For if, as is shown elsewhere, the Son
is other than the Father in being and essence, prayer is to be made either to the Son and not the
Father or to both or to the Father alone.
That prayer to the Son and not the Father is most out of place and only to be suggested in defiance
of manifest truth, one and all will admit. In prayer to both it is plain that we should have to offer
our claims in plural form, and in our prayers say, “Grant you both, Bless you both, Supply you
both, Save you both,.” or the like, which is self-evidently wrong and also incapable of being shown
by anyone to stand in the scriptures as spoken by any.
It remains, accordingly, to pray to God alone, the Father of All, not however apart from the High
Priest who has been appointed by the Father with swearing of an oath, according to the words He
hath sworn and shall not repent, “You art a priest forever after the order of Melchizedek.”

Apariţie carte: "Sufletul Este Muritor - Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea"

Dragi prieteni,

Cartea "Sufletul Este Muritor - Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea" este definitivată (format PDF, 240 pagini A4) şi se poate solicita gratuit, fără nici o obligaţie, scriindu-mi pe bibliaantica@yahoo.com. 

Fiti binecuvantaţi!

Vă prezint un segment din carte:

IN MEMORIAM OSCAR CULLMANN

Bloggerul Dionis Bodiu scria următoarele despre cartea lui Oscar Cullmann:

"Vă supun atenţiei o carte scoasă de Editura Herald în anul 2007, o lucrare interesantă a lui Oscar Cullmann intitulată provocator: Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?. În ciuda dimensiunilor reduse, ea se recomandă prin profunzimea abordării ca un material valoros şi folositor acelora care vor să reflecteze mai în amănunţime asupra uneia dintre doctrinele fundamentale ale creştinismului, legată de soarta omului după moarte."

Oscar Cullmann: Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?

Despre ce este vorba în această carte?

Mai întâi, cine a fost Oscar Cullmann?
De confesiune lutheran, dar supranumit de colegul său Karl Barth „sfătuitor al trei papi”, Oscar Cullmann, D.Th, D.D., a fost profesor la Facultatea de Teologie a Universității din Basel și al Sorbonnei din Paris. Nu se lasă intimidat de faimoasa dogmatică tradiţională a nemuririi sufletului şi produce lucrarea „Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?”. Lucrarea de față este traducerea unui studiu publicat deja în Elveția (Mélanges offersts à KARL BARTH à la occasion de 70 de ani de la Reinhardt, Bâle, 1956) [Theologische Zeitschrift, N. 2, pp. 126ff] Vezi, de asemenea, Verbum Caro [1956], pp. 58ff.) Din care a apărut un rezumat în diferite periodice franceze.
Prefaţă

"Nici o altă publicație a mea nu a provocat un astfel de entuziasm sau o ostilitate violentă. Exegeza a stat la baza acestui studiu și până acum nici un critic de o mare varietate nu a încercat să mă respingă prin exegeză".

Introducere

Ideea larg acceptată a "nemuririi sufletului" este una dintre cele mai mari neînțelegeri ale creștinismului. Conceptul de moarte și înviere este ancorat în evenimentul Hristos (așa cum se va vedea în paginile următoare) și, prin urmare, este incompatibil cu credința grecească în nemurire.

Capitolul 1: Ultimul vrăjmaş

Nimic nu arată mai bine diferența radicală dintre doctrina greacă a nemuririi sufletului și doctrina creștină a Învierii decât moartea lui Socrate în contrast cu moartea lui Isus.

Capitolul 2: Plata păcatului: Moartea

Credința în înviere presupune conexiunea evreiască între moarte și păcat. Moartea nu este ceva dorit de Dumnezeu, ca în gândirea filosofilor greci; este mai degrabă ceva anormal, opus lui Dumnezeu.

Capitolul 3: Primul - născut din morți

Hristos a înviat: adică noi stăm în noua eră în care moartea este cucerită, în care coruptibilitatea nu mai există. Căci dacă există într-adevăr un corp spiritual (nu un suflet nemuritor, ci un corp spiritual) care a ieșit dintr-un trup firesc, atunci într-adevăr puterea morții este ruptă.

Capitolul 4: Cei care dorm

Moartea este cucerită, dar nu va fi anulată până la sfârșit. În Noul Testament nu se spune nimic despre detaliile condițiilor provizorii. Auzim numai acest lucru: Ne apropiem de Dumnezeu.

Concluzie

Învățătura marilor filozofi Socrates și Platon nu poate fi în niciun fel însoțită de cea a Noului Testament. Că persoana, viața și moartea lor pot fi totuși onorate de creștini, așa cum au arătat apologeții secolului al doilea.Vizualizata de 205718 ori. Sursa Wikipedia secţiunea engleză.

Pe meleagurile noastre această carte a circulat atât în limba română cât şi în limba maghiara. Eu am primit-o în format PDF de la distinsul profesor adventist Florin Lăiu. Sper ca lucrarea mea de faţă va suplini lipsurile lucrării oricum excepţionale ale lui Oscar Cullmann, căruia îi dedic lucrarea „in memoriam”, ca o recunoştinţă pentru eforturile sale.

Această apologie se adresează publicului larg în general, dar în mod special, acestor trei segmente: musulmană, ortodoxă şi catolică.

Înmulţindu-se foarte mult în Europa, în curând vor fi mai numeroşi şi pe plaiurile noastre. Există posibilitatea sumbră că pe fundalul anumitor probleme şi stări interioare unii vor avea o tentaţie să comită acte teroriste, crezând că la moarte vor primi imediat viaţă veşnică în paradis.

E o utopie, din moment ce există mai întâi o înviere şi o judecată, ce se va produce după aceasta. Abia la judecată omul va fi declarat drept sau nedrept pentru a trăi în paradis. Chiar şi Mahomed, fondatorul islamului, a predicat învierea universală a morților și judecata supremă a lui Dumnezeu (“Să înțelegem islamul”, autor Daniel C. Peterson,

profesor de studii islamice și limba arabă la Universitatea Brigham Young).

Islamul la origini este o reformare (modificare) a credinţei iudeo-creştine ebionite, ramura elcesaită (sabeenii). Se poate demonstra că la origini, chiar şi Mahomed şi Khadija au fost ebioniţi elcesaiţi (sabeeni).

În ce priveşte ortodoxia şi catolicismul, credinţa în nemurirea sufletului, crează nişte premise foarte periculoase, care îi pot expune pe cei ce cred aşa ceva influenţelor duhurilor înşelătoare, a se vedea a treia parte a apologiei; îşi pot pierde banii, sănătatea şi chiar viaţa. Iar dacă nu există suflet nemuritor, cade cultul sfinţilor, adică venerarea şi chemarea lor ca mediatori şi protectori şi în treacăt fie spus cade şi labirintul comercial, format în jurul lor. De aceea unii vor ţine la ce este de ţinut, chiar şi dacă vor pricepe cum stau lucrurile. Luther Martin, marele reformator german, a intuit bine la început cum stau lucrurile cu această dogmă şi a clasat-o ca atare, însă din păcate nu a reuşit să străbată hăţişul din spatele acestei ideologii aducătoare de mari bogăţii Bisericii Catolice şi Ortodoxe; n-a reuşit să înţeleagă ce a fost “behind the scenes” – şi aici mă refer la scena scribală, textuală.

Unii vor putea aduce ca obiecţie, că dacă nu ai originalul Bibliei, nu poţi dovedi nimic şi totul se va rezuma la o ipoteză. Aşa este, însă există un proverb care spune că timpul spune întotdeauna adevărul. Aşa că predau ipoteza mea timpului, având credinţa că Dumnezeu nu este ca Cronos care a fost detronat de Zeus.

Iar vouă, dragi cititori interesaţi, vă doresc o lectură binecuvântată de Stăpânul Timpului. E bine să o citească chiar şi cei care nu cred o iotă din Biblie, pentru cultura lor generală, pentru lărgirea orizontului lor de cunoaştere.

Autorul