Voi la cine vă rugaţi? Mode vechi şi noi. Dar care este biblică?

Unii se roagă chiar şi celor morţi, de vină fiind credinţa în nemurirea sufletului, ridicând morţii la rangul de dumnezei. 

Recomand în acest sens articolul scris de Toni Berbece - Voi la cine vă rugaţi

"Voi la cine vă rugați

Am un prieten sportiv cu care am vorbit despre Hristos, iar la sfârșit m-a întrebat dacă e bine că el se roagă tatălui său. Mi-a spus că tatăl său a murit fără să vadă cine a ajuns și de fiecare dată când intră în teren zice: “Tată, te rog să fii cu mine!” Apoi tot lui îi dedică orice victorie.

Deși a trebuit să-i spulber o iluzie care aparent îi făcea bine, deși i-am adus o stare de gândire care la început l-a amărât, totuși l-am adus la adevăr. Anume că morții, oricine ar fi ei, nu ne mai pot ajuta. Nu ne putem ruga la cine vrem, la cine am iubit mai mult pe pământ și care a trecut la cele veșnice."

Continuarea articolului:

https://toniberbece.ro/voi-la-cine-va-rugati/

Am găsit ceva foarte interesant despre rugăciune în lucrarea tradusă de adventistul Vanyo Laszlo: Origene – Despre rugăciune şi martiraj. Mai exact - la Cine să ne rugăm? - din perspectivă creştină. A fost scris în secolul III AD, de Origene din Alexandria. Din text reiese că în acel timp existau trei păreri, unii se rugau doar Tatălui, alţii doar Fiului şi alţii se rugau la ambii. Duhul sfânt nu este menţionat, aşa că moda rugăciunii la duhul sfânt încă nu era inventată în acel timp.

Am tradus textul şi dacă am greşit undeva rog să fiu corecat:

XV. 1. Dacă ați înțeles ce se înțelege prin „rugăciune“, să nu ne mai rugăm la nici o creatură, nici la Christos, doar singurului Dumnezeu și Tatăl universului, la care şi Mântuitorul nostru s-a rugat, așa cum am explicat, ce ne-a învățat şi el. De fapt, atunci când i-au cerut „Învață-ne să ne rugăm“ (Luca 11:11), el le-a arătat o rugăciune nu la el însuși, ci la Tatăl: „Tatăl nostru care ești în ceruri ...“ și așa mai departe. (Matei 6.9). Pentru că, așa cum în altă parte am arătat, în persoană şi subiect Fiul nu este Tatăl, și așa că ar trebui să ne rugăm fie la Fiul şi la Tatăl nu sau fie la ambii, sau numai la Tatăl. Ar părea imposibil sau chiar lipsit de sens să se roage Fiului și nu Tatălui, ceea ce ar fi în mod evident contrar tuturor vederilor. Dacă ne-am ruga la ambii, ar trebui să o facem la plural: „daţi-ne“, „binevoiţi“, „împliniți“, „salvați“, şi alte asemenea. De aici se vede că sunt necorespunzătoare, deoarece nu se poate dovedi din Scripturi că s-au rugat în așa fel. Deci, rămâne doar să ne rugăm lui Dumnezeu, Tatăl a toate, dar nu fără Marele Preot care a fost investit prin jurământ de Tatăl, după înțelesul acestor cuvinte: „El a jurat și nu îi va părea rău, tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec“ (Psalmul 110: 4; Evrei 2:17, etc.).

Sursa via bloggerul Takacs Plamen, Ungaria, el preluând traducerea făcută de Vanyó László: Órigenész – Az imádságról és vértanúságról 79-83.

Nota bloggerului Plamen: (deoarece marele preot aducea rugăciunile poporului lui Dumnezeu, astfel mediând și rugându-se Aceluia căruia se ruga şi poporul)

XV. 1. Ha már megértettük, hogy mit is jelent az „ima”, soha többé ne imádkozzunk semmiféle teremtényhez, még Krisztushoz sem, egyedül a mindenség Istenéhez és Atyjához, akihez Üdvözítőnk maga is imádkozott, mint már kifejtettük, s amire minket is tanított. Amikor ugyanis kérték, hogy „Taníts meg bennünket imádkozni!” (Lukács 11:11), ő nem saját magához, hanem az Atyához szóló imát mutatott nekik: „Mi Atyánk, aki a mennyekben vagy…” stb. (Máté 6.9). Mert, mint majd másutt kimutatjuk, személyileg és alanyilag a Fiú nem azonos az Atyával, ezért aztán vagy a Fiúhoz kellene imádkoznunk és az Atyához nem, vagy mindkettőhöz, vagy csak az Atyához. Azt mindenki lehetetlenségnek, sőt, értelmetlennek tartaná, hogy a Fiúhoz imádkozzunk és ne az Atyához, ez nyilvánvalóan minden belátással ellenkezne. Ha mindkettőhöz esedeznénk, többes számban kellene azt tennünk: „adjátok meg”, „kegyeskedjetek megtenni”, „teljesítsétek”, „mentsétek meg” és más efféléket mondanánk imádságunkban. Ebből is látszik, hogy ez nem megfelelő, hiszen az Írásokból sem bizonyítható, hogy ilyen módon imádkozott volna valaki. Tehát egyedül az marad, hogy Istenhez, a mindenség Atyjához imádkozzunk, de nem a Főpap nélkül (Saját komment: a főpap ugyanis felvitte a nép imáit Istenhez, tehát közvetítette, és maga is imádkozott Ahhoz, akihez a nép), akit az Atya esküvel iktatott be, e szavak értelmében: „Megesküdött és nem bánja meg, pap vagy te mindörökké Melkizedek rendje szerint” (Zsoltárok 110:4; Zsidokhoz 2:17 stb.)

Aici la cap X pag 25 este textul în engleză:
http://www.ntslibrary.com/PDF%20Books/Origen%20on%20Prayer.pdf#xi

But if we accept prayer in its full meaning, we may not ever pray to any begotten
being, not even to Christ himself, but only to the God and Father of All to whom our Savior both
prayed himself, as we have already instanced, and teaches us to pray.
For when He has heard one say. “Teach you us to pray,.” He does not teach men to pray to Himself
but to the Father saying, “Our Father in heaven,.” and so on. For if, as is shown elsewhere, the Son
is other than the Father in being and essence, prayer is to be made either to the Son and not the
Father or to both or to the Father alone.
That prayer to the Son and not the Father is most out of place and only to be suggested in defiance
of manifest truth, one and all will admit. In prayer to both it is plain that we should have to offer
our claims in plural form, and in our prayers say, “Grant you both, Bless you both, Supply you
both, Save you both,.” or the like, which is self-evidently wrong and also incapable of being shown
by anyone to stand in the scriptures as spoken by any.
It remains, accordingly, to pray to God alone, the Father of All, not however apart from the High
Priest who has been appointed by the Father with swearing of an oath, according to the words He
hath sworn and shall not repent, “You art a priest forever after the order of Melchizedek.”