De ce trebuie pusă întrebarea: Cine este Dumnezeul adevărat? Dacă nu ar fi atâția dumnezei în lume, nu ar exista nici această întrebare, însă deoarece există, această întrebare este vitală, deoarece puzderia de dumnezei falși, inventați de oameni, devini idoli, iar idolatria este un păcat capital, după cum se scrie:
1Corinteni 6:9. Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: .... nici închinătorii la idoli, ...10. ... nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Dacă citim Biblia cu atenţie găsim nişte versete care declară următoarele, arătând spre un Singur şi Unic Dumnezeu, care nu are seamăn:
Ce se arată cu adevărat în Biblie, comparând versiunea făcută de Dumitru Cornilescu, cu Biblia în textul ebraic?
Exodul 20:
1. Atunci Dumnezeu (în ebraică Elohim) a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:
2. "Eu sunt Domnul (în ebraică Yehowah) Dumnezeul tău (în ebraică Eloheka) care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
3. Să nu ai alţi dumnezei (în ebraică Elohim) afară de Mine.
Eu sunt Domnul (în ebraică YEHOWAH), şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu (în ebraică Elohim). Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti. (Isaia 45:5)
Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu (în ebraică Elohim): Eu sunt Domnul (în ebraică YEHOWAH), şi nu este altul. (Isaia 45:6)
Căci aşa vorbeşte Domnul (în ebraică YEHOWAH), Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu (în ebraică Elohim) care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: "Eu sunt Domnul (în ebraică YEHOWAH), şi nu este altul! (Isaia 45:18)
Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu (în ebraică Elohim), şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu (în ebraică Elohim), şi nu este niciunul ca Mine. (Isaia 46:9)
Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru (în ebraică Yehowah Elohekem), şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară. (Ioel 2:27)
Ca să se risipească orice urmă de confuzie, voi pune întrebarea încă odată: Cine este acel Singur şi Unic Dumnezeu, fără de pereche?
1. Doar Tatăl? Yehowah?
2. Doar Tatăl şi Fiul? Yehowah şi Yeşhua?
3. Doar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt? Yehowah, Yeşhua şi o a treia persoană numită “Duhul Sfânt”?
Care a fost credința Domnului nostru Iesus Christos?
Ioan 17
1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,
2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.
3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
Dacă comparăm Exodul 20:1-3 cu afirmaţiile din Ioan 17:1-3, ne putem da seama cu uşurinţă. Numai că unii sunt presaţi sau stresaţi de nişte idei venite prin niste aşazise consilii ecumenice, care doresc să creadă mai mult, decât se declară inteligibil, în Biblie.
Ei bine, să vedem ce surse s-au folosit acolo şi care a fost atmosfera acestor consilii, una paşnică şi sfântă sau una contrară acestor două mari calităţi, necesare mântuirii?
Cerința lui Dumnezeu este clară: “Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (alte manuscrise redau “Dumnezeu”).” (Evrei 12:14)
Oare consiliile de elaborare a dogmelor au făcut acest lucru posibil?
Vă rog să observaţi atmosfera necreştină de la conciliile aşazise ecumenice (unde dragoste nu e, nimic nu e, nici chiar adevăr):
Atmosfera neiubitoare, necreştină a sinodul numit “Sinodul (Conciliul) de la Niceea” (325) a fost descrisa de istoricul roman Ammianus Marcellinus. El spune ca figuranţii de acolo s-au comportat ca niste câini turbaţi gata gata să se sfâşie. Cel mai infierbântat a fost episcopul din Mira Liciei, împărţind inamicului sau public nr 1, lui Arius, nişte palme generoase, pentru care a fost dat afară din marele consiliu.
Dar ce s-a întâmplat după Niceea? Dacă atunci au fost gata să se sfâşie, mai apoi chiar au făcut-o.
Iată nişte fragmente de istorie, de pe timpul când se făceau crezurile şi în ce atmosferă nesfântă, nepaşnică şi neiubitoare se făceau:
Sub patronajul împăratului roman Teodosie I, în anul 381, la Sinodul (Conciliul) al II-lea de la Constantinopol s-a oficializat şi impus o ipotetică doctrină a Trinităţii, pentru a cărei înţelegere (stabilire corectă) fracţiunile rivale (partidele de susţinători) s-au luptat încă câteva secole. Datorită faptului că mulţi au început să creadă în doctrina păgână a nemuririi sufletului, acest consiliul a degenerat în chemarea duhurilor celor morţi şi întrebarea sfinţilor morti, ca să le răspundă în materie de credinţă şi Biblie. Pentru prima oară, aici, la acest Sinod a fost inclus cuvântul Trinitate într-un “credo” (credeu) al Bisericii.
Cum comentaţi următoarele?
“Jubilării și veselie la blestemarea în chinurile iadului a adversarului umilit . . . degenerarea și decăderea este rapidă începând cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabără a venit hotărâtă să folosească orice mijloace pentru a-și strivi adversarul, mergând de la precipitarea lucrărilor până la manevre în culise, de la influența ocultă până la mită și șantaj; a fost prezentă acolo încurajarea (dacă nu apelul deschis) violenței mulțimii pentru influențarea deciziilor întrunirii; fiecare avea propria gloată de prostime violentă adusă de acasă pentru a-și sprijini ‘tabăra’; și nici unul nu se dădea înapoi de la nici un mijloc pentru a obține împlinirea anatemelor și blestmelor lor către ceilalți prin instigarea persecuției funestei stăpâniri a vremii.’ (H.H. Milman, D.D., History of Latin Christianity, New York, 1871, p 226).
Cel numit "Sfântul Părinte" Grigorie din Nazianz vorbește de ei ca ‘adunări de cocori și gâște’ (Schaff, History of the Christian Church, ii. 347). Dezgustat din cale afară, el a refuzat să aibă de a face cu ei, spunând: ‘Ca să spun adevărul, înclin să mă feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru că până acum nu am văzut niciodată vreun Sinod care să se sfârșească cu bine, sau care să alunge relele în loc să le crească. Pentru că la aceste întruniri (și nu cred că mă exprim prea aspru aici) arțăgoșenia de nedescris și ambițiile prevalează . . . de aceea eu m-am retras și mi-am găsit liniștea sufletească în singurătate.’ (Ep. Ad. Procop., 55 old order, Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 347).
Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a ținut la Efes în 431 A.D. a fost marcat de ‘intrigă infamă, nemiloasă sete de acuzare și violență brută’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348). Ambele facțiuni au venit cu escorte înarmate, ca și cum s-ar fi dus la război (Ibid., ii. 723 – 725), fiind urmate de gloate mari de plebe ignorantă, sclavi și matrozi, drojdia Constantinopolelui, țărănime, hoarde de femei, toți gata de violență și dezordini; orașul era patrulat de trupe (Ibid., i. 242), iar Nestor și Ioan din Antiohia aveau gărzi de corp înarmate pentru a fi protejați de violenta tabără a lui Chiril (Ibid., p. 242). Cele două tabere s-au luptat în stradă și mult sânge a curs (Ibid., p. 242). La citirea Hotărârii imperiale se produse o așa răzmeriță încât Episcopii rivali au fost arestați (Ibid., i. 242). S-a făcut imediat un efort de a se organiza un Sinod în Constantinopole, dar atât de mare a fost frica de revoltă încât a trebuit să fie amânat și transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., i. 242).
Dumnezeu să ne lumineze şi să ne binecuvânteze prin adevărul Său şi să ne dea o minte pașnică, ageră şi înţeleaptă, pentru a deosebi adevărul de falsitate, şi grâul de neghină, pentru slava Sa şi a Fiului Său şi pentru mântuirea noastră, care ne aşteaptă numai în cazul în care biruim întunericul şi toate neadevărurile venite din parea Diavolului cel foarte viclean! Amin!
Pentru o TREZIRE ADEVĂRATĂ citeşte mai mult Biblia și cu mare atenție, spre slava cunoştinţei lui Dumnezeu și a Fiului Său.
Dacă vrei cu adevărat ca Dumnezeu să te primească în rândul copiilor Săi, trebuie să-l cunoști așa cum este El, nu într-un mod greșit.
Nu poți avea un alt Dumnezeu decât Moise, profeții și Domnul Iesus Christos. Dacă conform lui Moise, a profeţilor din Biblie şi a Domnului Isus, Tatăl este singurul Dumnezeu adevărat, nu poți adăuga pe nimeni alături de El, nici măcar pe Domnul Isus.
Tatăl este Singurul şi Inegalabilul Dumnezeu, care nu are seamăn.
Harul şi pacea să vă însoțească pe toți iubitorii de adevăr, și să le aveți din belșug de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul Său!
Slăvit şi onorat să fie iubitul nostru Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi iubitul său Fiu unic-născut, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, în veci de veci! Amin!
Şi Dumnezeu să ne dea gândul cel bun în a alege bine! Amin!
