Datarea Sărbătorii Paştilor, zis şi Sărbătoarea Azimelor şi a Snopului de legănat
Nume oficial: Pesah
Sărbătorită de evrei
Traducere: Paște
Etimologie: Cuvântul paşte nu înseamnă "miel", ci înseamnă a trece peste, a sări peste ceva, în cazul de faţă a trece sau a sări peste casele evreilor din Egipt, care erau marcate cu sânge de miel sai ied. Ulterior expresia s-a extins şi peste masa mielul de paşte, cupă cum citim:
"Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştile." (Ioan 18:28)
Semnificație: La această sărbătoare este vorba de comemorarea şi sărbătorirea noapţii de eliberare din robia egipteană și ieșirea din Egiptul antic, un stat puternic, sclavagist.
Începutul sărbătorii: Sărbătoarea începe după sfârşitul zilei de 14 Nisan, la asfinţit, pe 15 Nisan. La evrei noaptea zilei de 15 Nisan începea la finanul zilei de 14 Nisan. 14 Nisan nu este zi de sărbătoare, este doar ajunul sărbătorii Paştelui, după cum nici ajunul Crăciunului nu este sărbătoare, sărbătoarea fiind doar Crăciunul. 14 Nisan este doar ziua pregătirii pentru sărbătoarea din 15 Nisan, când se taie şi se frige mielul de paşti.
Durata sărbătorii şi festivitățile din cadrul ei: Sărbătoarea începe în ziua a 15-a lunii ebraice Nisan, şi ține pe-o durată de 7 zile în Țara lui Israel, ultima zi a sărbătorii fiind ziua a 21 (perioada este clară: din 15 până în 21, inclusiv). Festivalul are două zile de sărbători mari, pe 15 şi 21 Nisan. În prima noapte a sărbătorii (Seder de Pesach), la 15 Nisan (ce precede ziua), se consumă mielul pascal, cu o pâine fără drojdie, numită azimă, denumită de evrei Matzah și cu sos de ierburi amare. În timpul sărbătorii de paşti, în cele şapte zile, nu se ţine drojdie nicăieri în casă şi nu se mânăncă nimic dospit. În ziua de 16 Nisan era ceremonialul prezentării omerului de orz în Templul de la Ierusalim. În zile „mari” ale acestui ciclu al sărbătorii, nu se făceau lucrări de robi (slugi sau sclavi, a se vedea Levitic 23:7,8), acestea fiind cea de la 15 Nisan şi 21 Nisan, care din cauza aceasta erau considerate sabate.
Deoarece la evrei Paştile începe întotdeauna noaptea, un fiu de preoţi evrei scria următoarele despre acest eveniment:
“în a cincisprezecea zi, Paştile (adică ceremonialul “sederul de paşte”) este urmat de Sărbătoarea Azimelor, care durează şapte zile, când nu se mănâncă decât pâine nedospită: în fiecare zi sunt înjunghiaţi (la Templu) câte doi tauri, un berbec şi şapte miei. Aceste prinosuri sunt ardere de tot, la care se adaugă un ţap ca jertfă pentru păcat, spre a servi zilnic la îndestularea preoţilor; în cea de-a doua zi a Sărbătorii Azimelor (aşadar, ziua a şaisprezecea, prima zi fiind 15 Nisan), mâncăm prima parte din recolta nouă (de care nimeni nu s-a mai atins până atunci); ni se pare drept să-l cinstim mai întâi pe Dumnezeu (căruia îi datorăm abundenţa noastră), oferindu-i pârgă de orz, în felul următor: se pune la uscat un snop care apoi se treieră, sunt măcinate boabele, un vas de orz fiind dus la jertfelnicul Domnului; un pumn din el este pus pe altar, iar restul rămâne în seama preoţilor. De aici încolo au voie toţi, de-a valma sau în parte, să-şi strângă recolta. Odată cu pârga cerealelor, se aduce prinos Domnului, pentru arderea de tot, un miel."
Iosif Flaviu (din neam de preoti evrei, care a trait in secolul I AD), Antichitatile Iudaice, Cartea 3, Capitolul 10.
Sărbătoarea Azimelor ţinea 7 zile, din 15 Abib zis Nisan până în 21 Abib inclusiv şi începea cu un mare sabat de sărbătoare. Ceremonialul de Seder (Sederul de Paşti) era capul de serie din acest şir de zile şi începea după “ziua pregătirii” mielului în seara zilei de 14 Abib zis şi Nisan, în noaptea care venea după ziua de 14, iar în ziua de 21 Abib se termina cu un alt mare sabat de sărbătoare. Aşadar în perioada 15-21 Abib erau trei sabate, doua sabate “mari” de sărbătoare şi un sabat mic, de ziua a şaptea.
Textul grec specifică asta clar în Noul Testament, arătând că pot exista două sabate într-o anume săptămână. Biblia făcută de D. Cornilescu tace în această privinţă, însă Biblia Ortodoxă urmează textul grec astfel "Într-o sâmbătă, a doua după Paşti, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau." (Luca 6:1) Acest al doilea sabat de după Paşte era în data de 21 Abib, fiind ultima zi de sărbătoare, iar spicele în cauză erau spice de orz timpuriu, nu de grâu.
Confuzia
Deoarece nu se prea citeşte din Biblie cu maximă atenţie, plus din cauza acestor texte redate necorespunzător, există o mare confuzie în creştinătate, cu privire la ziua “pregătirii”, crezând că este vorba de o zi de vineri, în care se făceau pregătiri pentru ziua a şaptea, de sabat. Deşi în Noul Testament se specifică clar că sabatul care urma după ziua pregătirii era o zi “mare”, mulţi nu îşi dau seama că sabatul acesta nu era un sabat “mic”, de ziua a şaptea, ci un sabat de sărbătoare (praznic), un sabat mare.
- A doua zi, care vine dupa ziua Pregatirii, preotii cei mai de seama si fariseii s-au dus impreuna la Pilat (Mat.27:62)
- Cand s-a inserat - fiindca era ziua Pregatirii, adica ziua dinaintea Sabatului - (Marcu 15:42)
- Era ziua Pregatirii si incepea ziua Sabatului. (Luca 23:54)
- Era ziua Pregatirii Pastilor, cam pe la ceasul al saselea. Pilat a zis iudeilor: "Iata Imparatul vostru!" (Ioan 19:14)
- De frica sa nu ramana trupurile pe cruce in timpul Sabatului - caci era ziua Pregatirii, si ziua aceea de Sabat era o zi mare - iudeii au rugat pe Pilat sa zdrobeasca fluierele picioarelor celor rastigniti si sa fie luati de pe cruce. (Ioan 19:31)
- Din pricina ca era ziua Pregatirii iudeilor, pentru ca mormantul era aproape, au pus acolo pe Isus. (Ioan 19:42)
Ziua legănării Snopului (Omerului) de orz
Imediat după tăiatul mieilor de un an pentru Paşte şi pregătirea (frigerea) lor, din amurgul zilei de 14 Abib (Nisan), pe noaptea de 15 Nisan începea Sederul nopţii de Paşti şi prima zi “mare” din ciclul Sărbătorii Azimelor, care ţinea şapte zile din 15 până în 21 Nisan. Ciclul acestei sărbători era simultan cu perioada coacereii orzului timpuriu, care era semănat toamna în perioada lunii octombrie şi începea să se coacă în prima lună a abului ebraic, numită luna spicelor, în ebraică Abib. Iată de ce, evreii aveau o zi specială la Templul din Ierusalim, în care prezentau un omer de orz la altar.
Când se coace orzul în Israelul?
Pe la apropierea mijlocului lunii Nisan apăreau primele spice coapte (deci nu era tot lanul copt), care erau adunate şi puse la uscat, pentru a putea fi treierate şi prezentate la Templul din Ierusalim pe 16 Nisan.
Levitic 23 VDC:
10. "Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: "Când veţi intra în ţara pe care v-o dau şi când veţi secera semănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pârgă a secerişului vostru.
11. El să legene snopul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte şi într-alta, a doua zi după Sabat"
Deoarece prima dată se coace orzul, este evident că în citatul de mai sus este vorba de orz, aşa cum am citit şi în descrierea făcută de Iosif Flaviu. În Talmud se menționează că au existat ani când orzul nu a fost copt pentru a fi adus la Templu, la timpul cerut. Pentru a nu se repeta incidentul, au semănat orz asupra unor acoperișuri plate din valea Ierihonului.
Dacă orzul se seamănă toamna (octombrie) şi deoarece în Israel nu este o iarnă extrem de umedă și rece, temperatura rareori coborand sub 0 grade, există condiţii bune de coacerea orzului în luna Aprilie, de ex. temperatura medie zilnică poate atinge +15°C în luna Ianuarie-Februarie la Ierusalim...
Când este "a doua zi după Sabat"? La ce Sabat se referă?
Legănarea omerului de orz la Templul din Ierusalim, trebuia să se facă “a doua zi după Sabat” (Levitic 23:11). Sabatul din acest text este chiar prima zi din ciclul Sărbătorii Azimelor, care ţine şapte zile, din 15 Nisan până pe 21 Nisan. Avem două menţiuni importante cu privire la acest aspect în Noul Testament.
Prima menţionare:
Luca 6:1 BND Şi a fost că, în al doilea prim sabat, El trecea prin semănături; şi ucenicii Săi smulgeau spice şi mâncau, frecându-le cu mâinile.
2 Dar unii dintre farisei le-au spus: „De ce faceţi ce nu este permis a face în sabat?“
Ce înseamnă "al doilea prim sabat" din Luca 6:1?
Sabat înseamnă odihnă. Ziua sabatului înseamnă ziua odihnei. În sărbătorile lăsate de Dumnezeu poporului evreu, nu se lucra, de aceea erau sabate, zile de odihnă; "prim sabat" înseamnă sabatul de sărbătoare, "al doilea" înseamnă că era al doilea sabat de sărbătoare din ciclul Sărbătorii Azimelor.
Primul sabat era cel din 15 Nisan: Levitic 23:7. În ziua întâi (15 Nisan), să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă. Aşadar, 15 Nisan era sabat de sărbătoare.
Al doilea sabat de sărbătoare era cel în 21 Nisan: Levitic 23:8. Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a şaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă."
Omisiunea ce încurcă cititorul din versiunea lui D. Cornilescu
Biblia Ortodoxa, Luca 6:1 Într-o sâmbătă, a doua după Paşti, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau.
Biblia Cornilescu, Luca 6:1. Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau.
În Luca 6:1 textul grec, nu apare cuvântul "grâu" şi apare un termen tehnic, "al doilea prim sabat" (în textul grec majoritar), pe care unele manuscrise nu îl conţin, dat fiind că copiştii neânţelegând fraza l-au simplificat la "într-o zi de sabat". Acesta nu este un sabat de ziua a şaptea, în care toate călătoriile erau interzise, ci un sabat de sărbătoare, menţionat în Levitic capitolul 23. Menţiunea aceasta este importantă, pentru a se vedea că într-o săptămână anume, pot fi două sabate, unul de sărbătoare şi unul de ziua a şaptea. În versetul din Luca 6:1 sabatul în cauză era sabatul ce închidea Sărbătoarea Azimelor, al doilea "prim" sabat de sărbătoare. Aceste sărbători erau mumite sabate, deoarece nu se făceau lucrări în ele, conform cu Levitic 23:7,8, a se vedea şi Ioan 19:31.
Ioan 19:31 De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului - căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare - iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce.
Toate acestea coincid cu prima zi a Sărbătorii Azimelor de pe 15 Nisan. După acest “sabat”, pe 16 Nisan, trebuia adus la Templu snopul de legănat (Levitic 23:11).
Acest ciclul de 7 zile, se încheia pe 21 Nisan, cu o altă mare zi de sărbătoare, care era văzută ca zi de sabat.
Evangheliile reflectă lumină asupra acestui lucru, deoarece anumite texte din jurul morţii şi învierii Domnului Isus, sunt formulate la plural în limba greacă.
Comparaţi cu atenţie un verset cu altul, dar obligatoriu după textul grec
O comparaţie atentă a pasajului din Marcu 16:1 cu cel din Luca 23:56 aduce o dovadă clară că în "săptămâna patimilor" au existat de fapt două sabate – cu o zi obişnuită între cele două sabate, aspecte de care cei care au lansat ideea crucificării pe ziua de vineri, nu au ţinut cont...
Marcu 16:1 spune: „Si când a trecut Sabatul, Maria Magdalena şi Maria, mama lui lacov, şi Salome, au cumpărat mirodenii ca să vină şi să-L ungă".
Aici "sabatul" este "sabbatou" (substantiv, genitiv, neutru, singular).
Acest verset afirmă clar că după acest Sabat au cumpărat aceste femei mirodeniile. Aşadar, aici eset vorba de Sabatul cel mare, ca în Ev. după Ioan (Ioan 19:31).
Luca 23:56 afirmă că ele au pregătit mirodeniile, şi după ce le-au pregătit s-au odihnit în ziua de sabat - aici fiind vorba de sabatul zilei a şaptea din 18 Nisan, un sabat mic: „Şi ele s-au întors şi au pregătit mirodenii şi uleiuri mirositoare; şi s-au odihnit în ziua de sabat după poruncă".
Aici "sabatul" este "sabbaton" (substantiv, acuzativ, neutru, singular).
Unul dintre versete spune că femeile au cumpărat mirodeniile după ziua de sabat; celălalt verset spune că ele au pregătit mirodeniile înaintea zilei de sabat. Deoarece acest aspect nu se putea întâmpla în cazul unui singur sabat, dovada în favoarea a doua zile de sabat în acea săptămână este certă.
Faptul că exita mai mult decât un simplu sabat, o spun evangheliştii Luca şi Matei.
Luca 24:1 Iar în ziua întâi de la sabate [1], dis-de-dimineaţă, ele au venit la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.
[1] În greacă aici este „sabbatōn” (σαββάτων): Substantiv, genitiv, neutru, plural. Pluralul din această propoziţie crează anumită confuzie, însă având în vedere evenimentele ce au avut loc în acea săptămână, care a trecut, el poate fi înţeles, în acea săptămână fiind două sabate, unul mare în 15 Nisan, ce era un sabat de sărbătoare (praznic) şi unul mic, cel săptămânal, de ziua a şaptea, pe 18 Nisan.
Matei 28:1 Iar târziu, după acele sabate [1a], pe când se lăsa spre întâia zi a celorlalte sabate [1b], Maria Magdalena şi cealaltă Maria au venit să vadă cavoul.
[1] În greacă este „sabbatōn” (σαββάτων) în ambele cazuri: Substantiv, genitiv, neutru, plural.
Formularea este clară, deoarece în timpul sărbătorii Azimelor, care ţinea şapte zile între 15 şi 21 Nisan, existau două sabate de sărbătoare (praznice) (în 15 şi 21 Nisan) şi două sabate obişnuite de ziua a şaptea (18 şi 25 Nisan), în săptămânile în cauză.
Dacă miercuri a fost 14 Nisan şi ziua crucificării, atunci ziua următoare era 15 Nisan, fiind ziua de care ne scrie Marcu la Ev. După Marcu 16:1 spune: „Si când a trecut Sabatul”, aceasta fiind ziua de joi. Apoi, în ziua de vineri femeile menţionate la Marcu 16:1 au cumpărat mirodenii, dar încă nu s-au dus. Vineri era ziua în care se legăna snopul (omerul) de orz la Templu.
Apoi, Luca 23:56 afirmă că ele au pregătit mirodeniile, şi după ce le-au pregătit s-au odihnit în ziua de sabat - aici fiind vorba de sabatul zilei a şaptea din 18 Nisan, deci este vorba de ziua de sâmbătă.
Abia în ziua de duminică dimineaţa s-au dus la mormânt şi l-au găsit gol. Pentru că Domnul Isus a fost înviat.
Redarea corectă din greacă la Matei 28:
6 Nu este aici, pentru că a fost înviat [2], după cum a spus. Veniţi, vedeţi locul unde era pus el.
7 Şi mergeţi repede şi spuneţi ucenicilor săi că a fost înviat [3] dintre cei morţi. Şi, iată, el iese în calea voastră; îl veţi vedea. Iată, v-am spus“.
[2] [3] Verbul de la versetele 6 şi 7 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față așa-zisul „pasiv divin” care arată că Domnul Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl.
În fotografia de mai jos sunt membrii kibuțului Ramat Yochanan într-un câmp de grâu, în nordul Israelului, pe 31 martie 2018. (Foto: Hadas Parush/Flash90). Observaţi că grâul arată destul de matur, în etapa dezvoltării finale.
Iar mai jos un lan de orz din Israel, tot din această perioadă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu