Trezirea din Arad (2007) (Casa Luminii) „In memoriam”

Trezirea din Arad (2007)

(Casa Luminii)

 

„In memoriam”

 

De ce doar Aleluia?

 

 

 

Numele lui Dumnezeu în secolele 1-5 AD

 

În perioada celui de-al Doilea Templu, marele preot chema numele lui Dumnezeu de 10 ori la o sărbătoare anuală, de sărbătoarea Zilei Ispășirii. Și a făcut asta în public. Adică, toată lumea îl auzea, fiindcă erau zece rugăciuni. Deci vorbele Domnului nostru Isus din Matei 6:9, nu ar fi spuse la întâmplare. Oamenii din acel timp auzeau şi astfel cunoşteau Numele lui Dumnezeu. Problema era cea a sfinţirii lui. Nu poţi sfinţii ceea ce nu cunoşti şi nu foloseşti.

 

Trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu Tatăl prin Domnul şi Mântuitorul Isus Christos, care este Regele şi Marele nostru Preot în faţa Celui Atotputernic. Credincioşii se închină Lui în duh şi adevăr ÎN FIECARE ZI, prin Marele-Preot Iesus Christos, singurul Mijlocitor şi Avocat-Apărător al credincioşilor şi nu prin intermediul icoanelor, statuilor, îngerilor, sfinţilor sau fecioarei Maria (1Timotei 2.5; Ioan 4:23,24).

Dacă invocăm numele Domnului Iesus, este nefiresc să nu invocăm şi numele Tatălui, care este Yehowah. „Aleluia” (a se vedea corul îngerilor şi oamenilor din Apocalipsa 19:1-6) înseamnă „Lăudaţi pe Yehowah”, dar într-o formă prescurtată, alintătoare. De ce doar Aleluia? Chestiunea aceasta a fost discutată de un mic grup de reformă (trezire) din Arad. Necesitatea unei reevaluări de doctrină şi necesitatea unei treziri autentice a fost prezentată de fratele Viorel Raţiu, la un post de radio local creştin, iar fratele Iosif Ladar a deschis un site web „Casa Luminii”, prin care a schiţat aceste necesităţi.

 

Printre altele, acest mic grup de reformă (trezire) din Arad, din sânul bisericii baptiste, a vrut să reactualizeze închinarea către Dumnezeu Tatăl, dorind să-i folosească numele, dar au întâmpinat o opoziţie crâncenă din partea autorităţilor religioase baptiste. Datorită acestei opoziţii traducătorul Viorel Raţiu, a fost obligat să elimine Numele lui Dumnezeu din traducerea Noului Testament, apărut în anul 2007 la Arad, iar Iosif Ladar, a fost nevoit să-şi închidă site-ul, care promova această reformă (trezire).

 

Ar fi putut avea totuşi dreptate?

 

„Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui şi voi cânta Numele Domnului, Numele Celui Preaînalt. (Ps.7:17)

Redarea aceasta este o eroare lingvistică, deoarece Domnul nu este un nume, ci un titlu. Aici textului ebraic are numele lui Dumnezeu, Iehova, iar prima traducere a textului în limba greacă (Septuaginta, LXX), are cele patru litere ale numelui scrise în caractere ebraice vechi. Există multe faxilime din manuscrise secolelor 1-2 care conţin această formă în textul grec al Vechiului Testament.

Chiar dacă n-ar fi, Clement al Alexandriei (sec. 2-3), autor creştin, scria în cartea sa Stromata, că numele lui Dumnezeu are patru litere ebraice, atât la evrei cât şi la greci. De unde ştia asta? Răspunsul îl aflăm de la Ieronim (sec. 4-5), care scrie că în timpul său numele lui Dumnezeu era prezent în cele mai bune volume grecești. Desigur, aici vorbește despre volumele Vechiului Testament. Deci, chiar şi lipsa unor documente, nu ar infirma dovada scrisă, ci ar lăsa-o deschisă, însă avem atât mărturia autorului cât şi faximile din textele vechi, chestiunea fiind astfel închisă: EXISTA NUMELE LUI DUMNEZEU ÎN TRADUCEREA GREACĂ A VECHIULUI TESTAMENT ÎN BIBLIOTECILE CREŞTINILOR GRECI ŞI LATINI.

 

Dar care a fost situaţia în Noul testament?

 

Majoritatea experţilor ar susţine că Numele lui Dumnezeu n-a existat în Noul Testament. Totuşi, există dovezi directe, de la rabini evrei, că creștinii greci au folosit numele lui Dumnezeu, care lasă astfel chestiunea deschisă. Vorbim despre vechii rabini care sunt în Talmud (secolele 1-2). Pe atunci, foarte mulţi evrei trăiau alături de greci în Diaspora, dar şi în Galileea, Decapole şi alte ţinuturi.

 

Ce nu știa Inchiziția Baptistă Modernă din Arad?

 

Că există dovezi clare în mărturia unor rabini din secolele 1-2, care confirmă prezența numelui lui Dumnezeu în scrierile creștine greceşti (evanghelii) din primul secol.

 

În secolul al IV-lea, Ieronim, autorul traducerii în latină a Bibliei Vulgata, a făcut următoarea afirmație: „Matei, care se numește și Levi și care a fost vameș și a devenit apostol, a compus mai întâi Evanghelia lui Hristos în Iudeea în limba ebraică (...) Cine a tradus-o exact în greacă nu este suficient de cunoscut după aceea. Cu toate acestea, textul ebraic este păstrat până astăzi în biblioteca din Cezareea.”

 

Din păcate, copia nu a fost păstrată. Deci, cum ar fi folosit Matei citatele din Vechiul Testament în Evanghelia sa: cu sau fără numele lui Dumnezeu? Pentru că el, ca evreu, a folosit Vechiul Testament în ebraică.

 

Bine, posibil, dar cum rămâne cu creștinii greci? Au folosit și ei numele lui Dumnezeu?

 

În mod surprinzător, răspunsul ne este dat de înșiși vechii rabini evrei, care descriu relația care ar fi trebuit să existe între evrei și Noul Testament, care conținea numele lui Dumnezeu. Astfel, acești rabini au emis mai multe interdicții clare, după cum urmează:

 

Din Talmud Shabbat

 

Creștinii erau numiți eretici, conform Talmudului Shabbat și, așa cum este redat cuvântul grecesc pentru „evanghelie”, acestea erau interdicţiile:

 

- „Evanghelia” și cărțile ereticilor (evr. „minim”) nu sunt salvate (în Sabat) de foc; ci ard împreună cu numele lui Dumnezeu scris pe ele”.

- Rabinul José al Galileii spune: „În zilele săptămânii, numele lui Dumnezeu sunt tăiate și ascunse, iar restul sunt arse”.

- Rabinul Tarphon spune: „Jur pe viaţa copiilor mei că, dacă vor cădea în mâinile mele, le voi arde împreună cu numele lui Dumnezeu”.

- Rabinul Ismael spune: „Dacă Dumnezeu ar spune: „Numele Meu, care a fost scris în sfințenie [adică în „sulul geloziei”, menționat în nr. 4], vedea. 21 și urm.] sunt spălate cu apă pentru a crea pacea între soț și soție, cu atât mai mult cărțile ereticilor, care creează vrăjmășie, gelozie și discordie între Israel și Tatăl său ceresc. (Deoarece cărțile făcute din piei de animale erau scumpe, textul putea fi spălat, iar deasupra putea fi creat alt text, chiar dacă conținea numele lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce spune rabinul.)

 

Conform interdicțiilor rabinice:

 

„Așa cum nu sunt salvate de foc, tot așa nu sunt salvate dacă sunt în pericol de putrezire, sau dacă cad în apă, sau dacă li se va întâmpla vreo altă nenorocire”.

Prin asta, rabinii acelui timp, nu numai că nu aprobau salvarea lor de la distrugere, ci din contră, dădeau mână liberă la distrugerea evangheliilor de limbă greacă, CHIAR DACĂ AVEAU NUMELE LUI DUMNEZEU PE EI ÎN EBRAICĂ”.

Cum ar ști unii oameni dintre evrei că numele lui Dumnezeu este în Evanghelie dacă nu este scris cu litere ebraice? Sau de ce le-ar fi păsat dacă numele lui Dumnezeu ar fi fost cu litere grecești în Evanghelie? Dar dacă au văzut litere ebraice în Evanghelii și în alte scrieri și au știut că ele reprezintă numele lui Dumnezeu, atunci întrebarea pe care au pus-o rabinilor este rezonabilă.

Așa că primii creștini greci au urmat, de asemenea, modelul de redare a numelui lui Dumnezeu așa cum îl vedeau în Septuaginta, cele patru litere ebraice antice, Tetragrama.

 

Odihniţi-vă în pace, frate Viorel Ratiu şi frate Iosif Ladar. Veţi avea dreptate la înviere.

 

 

Lista numelui lui Dumnezeu în cărţile din Biblie

 

 

Numele lui Dumnezeu apare foarte frecvent în Vechiul Testament, de aproape 7.000 de ori, de aproape 3 ori mai mult decât termenul „Dumnezeu” (Elohim), care apare de 2.570 de ori.

 

Atunci cum am putea explica dispariția lui bruscă din lumea credinței?

Este aceasta lucrarea lui Satana sau o poruncă de la Dumnezeu?

 

 

Geneza: 165

 

Exodul: 398

 

Leviticul: 311

 

Numeri: 396

 

Deuteronom: 550

 

Iosua: 224

 

Judecatori: 175

 

Ruth: 18

 

1Samuel: 320

 

2Samuel: 153

 

1Regi: 257

 

2Regi: 277

 

1Cronici: 175

 

2Cronici: 384

 

Ezra: 37

 

Neemia: 17

 

Estera: 0

 

Iov: 32

 

Psalmi: 695

 

Proverbe: 87

 

Eclesiastul: 0

 

Cântarea Cântărilor: 0

 

Isaia: 450

 

Ieremia: 726

 

Plângerile lui Ieremia: 32

 

Ezechiel: 434

 

Daniel: 8

 

Osea: 46

 

Ioel: 33

 

Amos: 81

 

Obadia: 7

 

Iona: 26

 

Mica: 40

 

Naum: 13

 

Habacuc: 13

 

Ţefania: 34

 

Hagai: 35

 

Zaharia: 133

 

Maleahi: 46

 

 De ce a încetat folosirea şi scrierea numelui lui Dumnezeu în comunităţile greceşti creştine?

 

Din scrisoarea lui Clement Romanul (sec. 1-2) către Corinteni  aflăm că în anumite biserici creştine a început un proces de nesupunere, vechii prezbiteri ai adunării fiind înlocuiţi cu alţii noi. Răzvrătirea a început pe baza dorinţei unora de a nu mai fi văzuţi ca o sectă iudaică, desprinsă din iudaism, datorită căreia trebuiau să plătească şi ei "taxa pe religie" ca toţi evreii. Aceştia, reformând drastic credinţa creştină şi scoţând toate conexiunile cu lumea ebraică, au reuşit să prezinte creştinismul ca un sistem de credinţă ce are valori comune cu lumea politeistă romană, în care credinciosul se putea închina şi zeilor romani şi însuşi împăratului, argumentând că ei nu au nici o legătură cu Dumnezeul din Vechiul Testament, dumnezeul lor fiind un dumnezeu care n-a fost cunoscut lumii până atunci... Făcând astfel ei au scăpat atât de taxa pe religie, cât şi de toate bănuielile, nemaifiind acuzaţi de rele contra imperiului şi persecutaţi. La acest grup sectar se va afilia şi Marcion din oraşul pontic Sinope, fiind fiul unui episcop al oraşului, ce a intrat în belele, violând o tânără din biserica locală. Fiind obligat să părăsească casa tatălui său şi oraşul, el îşi găseşte ţelul în mişcarea în care va ajunge lider şi care va fi numită după numele lui, el fiind cel mai important corifeu al ei, din acel timp.

Răspunsul la întrebarea pusă, îl aflăm din cartea "Marcion, ereticul pe care Biserica îi urmează", dar şi din alte surse timpurii, cum ar fi „Istoria primilor creştini” de Hegesippus, un evreu creştin din secolul II şi scrierea „Prologurile anti-marcionite”. Acest eretic pe nume Marcion, este urmat până în zilele noastre în multe aspecte ale credineţei creştinilor din toate timpurile. Cum? Cartea relatează cum acest Marcion, un tânăr negustor din oraşul Sinope, dorind să elenizeze (grecizeze) creştinismul, şi ivindu-se prilejul cu ocazia rebeliunii lui Bar Kochba, mergea din biserică în biserică ca agent imperial roman. Aici confisca toate scrierile bisericii şi le ardea public în faţa tuturor credincioşilor, apoi punea în locul lor scriptura sectei lui, pe care o fondase în anul 117, după o ceartă cu tatăl său, episcopul oraşului Sinope şi apoi cu apostolul Ioan la Efes, unde a fost dat afară. Secta marcionită a excomunicat în anul 130 pe toţi acei creştini care i se împotriveau şi apoi a început un amplu proces de falsificare a Noului Testament, în paralel cu negarea completă a Vechiului Testament. O parte din aceste falsuri grosolane încă se găsesc şi azi în toate Bibliile, cea mai vestită fiind falsificarea lui Ioan 1.1c, unde în loc de „huios” (fiul) a fost pus „theos” (dumnezeu). În locul lor a fost pus un text hibrid al Noului Testament, care şi-a păstrat influenţa în multe locuri unde erau creştini, până în secolul XII. În perioada aceasta tulbure din secolul II, numele lui Dumnezeu este înlocuit cu Kyrios (Domnul), iar toate scrierile vechi, care conţineau numele lui Dumnezeu fiind arse. Au scăpat doar nişte faximile din Vechiul Testament, pe care le avem ca mărturii ale unui text grec care avea numele lui Dumnezeu în ebraică, numită Tetragaramma (cele patru litere). Această scriptură falsă era prezentă puternic în multe biserici din secolul III, Conciliul de la Antiochia (267) fiind nevoită să o refacă, însărcinându-l pe Lucian al Antiohiei, cu această misiune. Din păcate, această lucrare fiind catalogată anti-trinitară, a dispărut de pe scena istoriei, după Conciliul de la Niceea (325). În vest, traducătorul Ieronim a fost însărcinat să refacă versiunea latină a acestei falsificări, dând naştere versiunii Vulgata. Episcopul Amrosiu de Milan (+397) era încă obligat să tune şi să fulgere împotriva marcionismului, iar Episcopul Epifanie de Salamina (403), un evreu creştin, va scrie o Enciclopedie a tuturor sectelor, ceea ce arată ce impact puternic au avut sectele din secolul II. Toate aceste traduceri de corectare a falsurilor marcionite, au fost tentative de reconstituire a textului, faţă de care ar mai trebui făcute câteva retuşuri importante, cea mai de seamă fiind refacerea corectă a textului de la Ioan 1:1, care suna astfel:

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Fiul era Cuvântul.

Ceea ce avem la ora actuală în toate Bibliile, este de origine marcionită:

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.

 

La finalul acestor subiecte biblice de importanţă deosebită, am ales o poezie impresionantă despre Numele lui Dumnezeu, având chiar acest titlu, de pe siteul fratelui Iosif Ladar, Casa Luminii. Din păcate siteul a fost închis.

În această poezie mişcătoare despre numele mare, măreţ, sfânt şi scump al lui Dumnezeu, autorul Iosif Ladar, un baptist din Arad (acum decedat), tratează liric această problemă după cum urmează:

 

-      POEZIA „NUMELE LUI DUMNEZEU”

de Iosif Ladar, autor baptist (din biserica Sega, Arad)

 

Astăzi ies la provocare

Să vă-ncerc cu ceva ... greu,

Şi vă-ntreb dacă cunoaşte-ţi

Numele ... Lui Dumnezeu !

 

Mulţi vorbesc … c-ar fi-n … uitare

Într-un fel indiferent

Şi mai spun: … că nu contează

Cu un aer confident …

 

Eu observ că-i nepăsare

Şi nu pot să înţeleg

Cum un NUME atât de mare

N-are loc în TESTAMENT!

 

Este vorba despre … TATĂL

Domnul Dumnezeul nost’

Ce-a Lui existenţă mare

Nu o vede doar … cel prost!

 

Adonai, e al Său nume

Spune-o soră… am reţinut!

Oare ea atât nu ştie

C-Adonai e-un atribut ?

 

El Shaddai… îmi spune altul

… Nici acesta n-a ştiut

Şi acesta este sigur

Un alt mare atribut!

 

Şi o listă de-alte „nume”

Sunt aduse rând pe rând.

Fraţilor, acestea toate

Sunt, doar câte-un atribut.

 

Unul singur este însă

Numele Lui Dumnezeu:

Cel cu care se prezintă

EL, la marele evreu

 

EL din rug la Moise-i spuse

IEHOVA, Mă numesc EU

Şi să ştie tot poporul

Că-n Etern, ... Eu Sunt, ... mereu

 

Numele acesta mare

Ce-i al Tatălui de sus

Este Numele Lui Veşnic

De la neam la altul spus

 

Dar prin ani traducătorii

L-au pierdut din conţinut,

De-am ajuns să-I spunem „Domnul”

Ce nu-i nume, ci-atribut

 

Aud des în adunare

„Numele Lui să-L slăvim”

Care nume, frate dragă

Dacă noi nici nu-L rostim?

 

Suntem prefăcuţi cu toţii?

Sau fricoşi să ne numim?

Dacă-a-L său Nume-L cunoaştem

Dar noi nici nu-L amintim?

 

Iar acum findcă-l cunoaştem

Numele Lui veşnic Sfânt

Haideţi într-un singur suflet

Să-l repunem în …CUVÂNT

 

În studiile care vor urma, voi detalia ceea ce acest creştin baptist a schiţat în această poezie, el folosind o Biblie veche, numită „Biblia Niţulescu”.

 

Cine a fost dr. Nitzulescu Nicolae?

 

Nitzulescu Nicolae a fost profesor de teologie ortodoxă (1837 - 1904). 

Studii, activitate, lucrări

- Colegiul "Sfântul Sava" din București

- cursuri universitare la Leipzig (licența în Teologie și doctor în Filosofie (1865).

- A activat ca profesor pentru studii biblice la Seminarul "Central" din București (1866-1904).

- A predat Limba ebraică (1881-1883), Istoria dogmelor și Patrologie (1884-1894), Arheologie biblică, Isagogie și Exegeza Vechiului Testament (1894-1903), la noua Facultate de Teologie din București, decan al Facultăţii (I893-1896).

- Autor la: Compendiu de Istoria Bisericii (până la 1453), Bucureşti, 1875 şi Elemente de Gramatică a Limbii ebraice, Bucureşti, 1887.

- Colaborator principal la Sânta Scriptură 1874 de la Iaşi.

- Traducător: Sfânta Evanghelie tradusă din limba originală, greaca. Tipărirea s-a făcut la Bucureşti, în 1895, de către Societatea Biblică Britanică. Lucrarea avea numai cele patru Evanghelii, şi avea 185 pagini, dispuse pe doua coloane.

- Noul Testament şi Psalmii, în întregime revizuit de N. Niţulescu, au apărut în anii 1893, 1897, 1898, retipărite în 1908, 1909, la Bucureşti în format de buzunar de Societatea Biblica Britanica şi Străinătate.

- În anii 1906, 1911,1913, 1926 a apărut Biblia completă de N. Niţulescu, ediţii tipărite de Societatea Biblica Britanica şi Străinătate având Numele lui Dumnezeu în Vechiul Testament, excepţie făcând anul 1921, când editorii au înlocuit Numele lui Dumnezeu cu Domnul.

- Traducerea Nitzulescu conţine adevăruri exact traduse despre Numele lui Dumnezeu, care ulterior au fost eliminate la ordinul liderilor bisericeşti, din diferite considerente religioase, care toate s-au dovedit a fi greşite.

 

De ce să perpetuăm o eroare?

 

Numele lui Dumnezeu apare de circa 7000 de ori în Biblia ebraică (Vechiul Testament). Dacă Numele lui Dumnezeu nu este “Domnul” (Adonai în ebraică), ci Yehowah (Iehova), de ce să perpetuăm o asemenea eroare? Domnul (Adonay) este un titlu şi atribut, ce însoţeşte foarte rar numele lui Dumnezeu, ca şi în cazul Ţefaniah 1:7, Obadiah 1:1, Habaccuc 3:19, Amos 1:8, etc.. Expresia Adonay (Domnul), n-a fost la modă în perioada Vechiului Testament. Titlul Adonay – adică „Domnul” apare doar de 40 de ori în Vechiul Testament în comparaţie cu Numele lui Dumnezeu „YEHOWAH” (Iehova) care apare de 6 973 de ori. Vedem de aici că evreii din antichitate au fost pur şi simplu îndrăgostiţi de folosirea numele lui Dumnezeu. De asemenea, titlul Elohim – adică  „Dumnezeu” apare de 2 605 ori, cu mult sub folosirea Numelui lui Dumnezeu.

 

Când a venit vorba de pronunţia Numelui lui Dumnezeu, de-alungul timpului, mulţi savanţi – indiferent din ce popor al lumii au fost, au agreat forma pe care o avem şi noi, Iehova, având diferenţe minore de o literă sau două, deoarece este cea mai răspândită, sună frumos şi este foarte veche. Un cercetător grec pe nume M. Kyriakis a găsit în literatura greacă forme foarte apropiate de Iehova în scrierile din secolele I-III, cum ar fi  "Ιεωά" (Ieōa).

 

Restabilirea numelui mare, măreţ, sfânt şi scump al lui Dumnezeu în Bibliile româneşti a existat de mult timp, proces pe care trebuie să-l apreciem şi să-l ducem mai departe, clarificându-l cât mai corect posibil.

 

Iată o listă parţială a Bibliilor vechi româneşti în care a fost redat sau menţionat Numele lui Dumnezeu:

 

- Pralia de la Orăştie

Palia de la Orăștie - mai demult Oroșteiu - este descris ca „un monument al limbii române”, fiind prima traducere parțială a Vechiului Testament în limba română, în anul 1582.

- Biblia de la 1705

Ediţie necunoscută, posibil o variantă a Bibliei de la București (1688), a lui Șerban Cantacuzino sau o continuare a Praliei de la Orăştie

- Biblia de la Blaj (doar nota de subsol)

Biblia de la Blaj a apărut la 1795 şi a fost tradusă de Samuil Micu-Klein

Biblia de la Pesta, 1873

- Biblia de la 1873, a fost tiparita la Pesta prin Victor Hornyanszky în limba romana veche publicata de Societatea Biblica pentru Britania si Strainatate.

- Biblia de la Iaşi, 1874

A apărut la Iaşi, în anul 1874, fiind tipărită în două ediţii.

Noul Testament cu Psalmii, ediţie de buzunar, având Numele lui Dumnezeu în Psalmi, editat în 1877, de SBB.

Societatea Biblică Britanică Şi Străină (prescurtat SBB) este o societate biblică nondenominatională. Ea este membră a Alianței Biblice Universale. A fost fondată pe 7 martie 1804, în special, de William Wilberforce și Thomas Charles.

William Wilberforce (24 august 1759 – 29 iulie 1833) a fost un politician britanic, filantrop și lider al mișcării de abolire a comerțului cu sclavi. A fost membru al Bisericii Angliei (Biserica Anglicană). Biserica Angliei este biserica creștină stabilită în Anglia și biserica-mamă a comuniunii anglicane internaționale. Își urmărește istoria până la biserica creștină înregistrată ca existentă în provincia romană a Britaniei până în secolul al III-lea și la misiunea gregoriană din secolul al VI-lea în Kent condusă de Augustin de Canterbury.

Thomas Charles (14 octombrie 1755 – 5 octombrie 1814) a fost un cleric metodist calvinist galez de o importanță considerabilă în istoria Țării Galilor moderne.

Numele lui Dumnezeu a mai apărut în:

- Biblia de la 1906

- Biblia de la 1911

- Biblia de la 1913

- Biblia, Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, 1921 (N. Nitzulescu, menţionare)

- Biblia de la 1926, fiind ultima Biblie cu numele lui Dumnezeu, editat în textul biblic, până la Revoluţie (1989).

Slavă lui Dumnezeu, după Revoluţia din 1989 au apărut din nou Biblii cu Numele lui Dumnezeu în limba română.

 

De ce nu are versiunea lui Dumitru Cornilescu Numele lui Dumnezeu?

 

Biblia Cornilescu din 1924 (are numele lui Dumnezeu doar la notă), Numele lui Dumnezeu fiind eliminat din versete nu din raţiuni teologice, ci economice. Dumitru Cornilescu fiind întrebat „De ce aţi scos Numele lui Dumnezeu din Biblie?” Traducătorul a răspuns: „Ca să se vândă mai bine la fraţii ortodocşi.” (Sursa traducătorul Viorel Raţiu, Arad).

Singurii care au rămas pe poziţie şi nu au dat înapoi, pentru a înlocui Numele lui Dumnezeu cu Domnul, au fost cei din cultul Martorii lui Iehova. Din fericire, în ultimul timp au început să reapară dorinţe şi la membrii celorlalte culte de a avea Biblii cu Numele lui Dumnezeu, în spaţiul românesc şi fie ca bunul Dumnezeu să le binecuvânteze aceste dorinţe. Totuşi sunt şi acum lideri religioşi înfocaţi, care încă mai prigonesc Numele lui Dumnezeu şi prigonesc pe traducătorii care şi-au permis să repună Numele lui Dumnezeu în Biblie, fără acordul lor. Un traducător mărturisea că după ce a repus Numele lui Dumnezeu în textul biblic, a fost somat de liderii din cultul său (el fiind baptist vechi de România) să renunţe fie la Numele lui Dumnezeu, fie la cult. Din păcate el a renunţat la Numele lui Dumnezeu şi a făcut pe placul celor din cult.  Părerea multora este că nu se poate face o „trezire finală” sau o „reformaţiune finală” - dacă vă place să o numiţi astfel, fără a repune Numele măreţ al lui Dumnezeu la locul lui de renume, slavă, laudă şi sfinţire în Biblie şi prin ea în vieţile credincioşilor.

 

Dacă sunteţi de acord cu regele David, psalmistul psalmiştilor şi cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, spuneţi un „Amin! Aleluia!” după ce veţi citi următoarele:

"Să laude oamenii Numele Tău cel mare şi înfricoşător, căci este sfânt! (Psalmul 99:3)

Şi eu zic: Amin! Aleluia!

”Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău! Vie împărăţia Ta! Facă-se voia Ta!” (Matei 6:9)

Chiar şi îngerii zic: Amin! Aleluia! (Apocalipsa 19.)