Cum afectează saducheismele din Bibliile actuale doctrina trinităţii?

PENTRU CAUZA ŞI SLAVA SINGURULUI DUMNEZEU ADEVĂRAT (IOAN 17:1-3), YHWH ELOHIM, CREATORUL CERULUI ŞI AL PĂMÂNTULUI, "TATĂL ATOTPUTERNICUL" (CREDEUL APOSTOLIC ANTENICEEAN), ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU ISUS CHRISTOS ŞI PRIN PUTEREA DUHULUI SFÂNT, DECLAR:

NU SIMPATIZEZ NICI CU DOCTRINA SADUCHEILOR, NICI CU DOCTRINA TRINITĂŢII. SUNT MONOTEIST NONTRINITARIAN PATERTEIST ŞI ATÂT. STAŢI LINIŞTIŢI, CRED ATÂT ÎN TATĂL, CÂT ŞI ÎN FIUL ŞI DUHUL SFÂNT, VORBA CUIVA "DEPINDE CE CREZI", DE ACEEA DACĂ NU EŞTI ATENT POŢI SĂ CREZI ÎN TATĂL, ÎN FIUL ŞI ÎN DUHUL SFÂNT ÎN MOD ERONAT. PUR ŞI SIMPLU VOI PREZENTA CUM O EROARE A AJUTAT LA CONSOLIDAREA UNEI ALTE ERORI.

Dumnezeu nu este o trinitate de persoane, din moment ce a fost declarat de însuşi Fiul său venit din cer, ca "singurul Dumnezeu adevărat." (Ioan 17:1-3). Chiar şi numai acest grupuleţ de versete ne-ar ajunge să înţelegem şi să acceptăm, cine este Dumnezeu: NUMAI TATĂL. ACEST TIP DE MONOTEISM SE NUMEŞTE MONOTEISM "PATERTEIST" DIN GRECESCUL PATER (TATĂL) + THEOS (DUMNEZEU)

O parte însemnată a teologilor susţin ideea conceptului de "trinitate", o "uni-treime" dumnezeiască alcatuită din trei persoane. Deşi se vrea a fi un trimorfism spiritual elevat învăluit în mister, păgânii au luat prototipul din natura încâlcită a copiilor tripleţi siamezi (puteţi face aici un exerciţiu de gândire). Ideea doctrinară de trei în unu provine din păgânism, mai apoi ideea fiind îmbrăcată în cuvinte Biblice. Această doctrină încalcă flagrant conceptul de monoteism paterteist, care îl declara pe YHWH, Tatăl ceresc, ca fiind singurul Dumnezeu adevărat: Exodul 20:1-3, Ioan 17:1-3, 1Corinteni 8:5,6, etc..

            La ora actuală în creştinismul denominaţional există mai multe concepţii despre Dumnezeu, printre care cele mai cunoscute sunt:

1. Trinitarismul - credinţa într-o Treime de persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt care formează un singur Dumnezeu

2. Modalismul - credinţa că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt manifestarea aceleiaşi persoane, nefiind vorba de mai multe persoane, ci doar de una, care s-a relevat în trei moduri

3. Binitarismul - credinţa în doi D-zei: D-zeu Tatal şi D-zeu Fiul

4. Triteismul - credinţa în trei Dumnezei: D-zeu Tatăl, D-zeu Fiul şi D-zeu Duhul Sfânt

5. Paterteismul - credinţa într-un singur Dumnezeu: Tatăl

Ca şi cum nu ar fi suficiente, aceste cinci concepţii contradictorii despre gloriosul Dumnezeu, au şi subramurile lor, care complica şi mai mult lucrurile. Oricât de complicate ar fi lucrurile, nu putem sta de o parte, deoarece viaţa veşnică depinde dacă îl cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Fiul Lui (Ioan 17:3) şi asta nu o putem face numai dacă stăm de partea adevărului sfinţitor şi eliberator care vine prin cerescul, scumpul şi onoratul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 8:31,32,34-36).

Mulţi credincioşi - şi în mod deosebit liderii lor spirituali - susţin că persoana lui Dumnezeu este de fapt o "Treime" (Trinitate) misterioasă. Există o zicală despre această dogmă care spune că dacă încerci să o înţelegi eşti nebun, însă dacă nu o crezi, ajungi în iad. Deşi dogma "Treimii", nu apare explicit în Biblie, a nu crede în ea sau în anumite aspecte ale acestei dogme, prin prisma multora te face automat un eretic vrednic de flăcările veşnice ale "iadului" clerical. De la această "etichetă" derivă o falsă siguranţă însoţită de o anumită suspiciune şi teamă faţă de subiect. Totuşi, cercetătorul umil şi sincer, care nu este legat de anumite prejudecăţi, fobii sau isme religioase, ci este însetat după cunoaşterea şi siguranţa pe care o dă adevărul Biblic, nu poate să nu constate: este ciudat, deşi se admite că sunt trei persoane distincte, totuşi numeric vorbind există ... un singur Dumnezeu. E ca şi cum am spune că deşi avem trei mere distincte în coşul de pe masă, unul galben, unul roşu şi unul verde, totuşi, acolo nu este decat un singur măr. Ciudată matematică, ciudată filozofie!

            Din cercetarea resurselor antice, se ştie că numerele aveau o mare influenţă şi putere religioasă în viaţa de zi cu zi a lumii antice. Numărul 3 a fost dintotdeauna îndeosebi de mistic, mai ales la pătrat (nouă). Şi nu este de mirare căci în antichitate anumiţi savanţi ai lumii antice, ca Pitagora din Samos, care în acelaşi timp au fost şi mari filozofi şi oameni religioşi se ocupau cu numeromistica, un fel de zodiac al cifrelor, atribuind numerelor diferite proprietaţi cu influenţă asupra oamenilor, interesant fiind concepţia despre numărul 3, care într-un anumit cadru, era considerat cel mai frumos număr - a se vedea Enciclopedia Wikipedia, secţiunea Triad; de aceea numărul 3 era asociat şi folosit în relaţia cu zeii principali ai lumii antice.

Conform cu:

The Oxford Companion to the Bible, la pagina 561: "Trei este privit în general ca un număr divin. Multe religii au triade de zei. In credinţa bibilică nu este loc pentru o triadă, iar numărul este rareori legat de Dumnezeu…Nici doctrina Trinităţii nu este exprimată aici în prea multe cuvinte."

Harper’s Bible Dictionary, la pagina 497, admite că: "Trei…era deja sacru pentru religiile babiloniene timpurii care adorau o triadă (Anu, Bel, Ea) …aşa cum egiptenii îi adorau pe Isis, Osiris şi Horus."

Aristotel, Despre Ceruri, Cartea I, scrie că: "Căci, după cum spun pitagorenii (adepţii concepţiilor lui Pitagora din Samos), lumea şi tot ce este în ea, este determinată de numărul trei, devreme ce începutul şi mijlocul şi sfârşitul dau numărul unui «tot», iar numărul pe care ele îl dau este trinitatea [în greacă trias; în engleză= «trinity»]. Şi astfel, luând aceste trei din natură ca legi ale ei, folosim pe mai departe numărul trei în adorarea zeilor."

            Dupa cum vedem, Aristotel, marele filosof grec, mărturiseşte că pe timpul său numărul trei era deja un număr consacrat, un număr de o mare importanţă din punct de vedere religios. Ne întrebăm, oare cine l-a consacrat (Apocalipsa 12:9)? Prin urmare, ideea conceptului de "uni-treime" dumnezeiască a fost preluată de la filozoful (şi matematician în acelas timp) păgân Pitagora din Samos, care l-a importat şi el în lumea greacă în timpul calătoriilor sale făcute în Egipt, Babilonia şi India. Mai apoi, această dogmă s-a consolidat în aşazisele "cercuri savante" a lumii antice grecesti via "pitagorieni", Platon, Aristotel, Philon ca mai apoi să fie "îmbrăcată" în denumiri din Biblie, de către anumiţi creştini proeminenţi de orientare neoplatonică din Egipt şi Cappadochia şi impusă creştinilor ca învăţătură Biblică, fiind însoţită de persecutarea cruntă a celor care o respingeau.

            Aşadar, la originea acestei dogme ciudate, stă nu revelaţia Bibliei ci mai degrabă preluarea unui tipar de gândire, de filozofie religioasă antică, de factură păgână, "îmbrăcată" în denumiri biblice şi împachetată frumos în staniolul numit "taină", după cum, se vede şi din scrierea celui care a fost supranumit de unii "Doctorul Bisericii" - patriarhului Chiril al Alexandriei, care a trăit in secolul IV. d.Ch.:

"Căci Porphyrios spune expunând învăţătura lui Platon: Fiinţa lui Dumnezeu purcede din trei ipostaze şi este: Dumnezeu cel preaînălţat şi preabun; după El  şi a doua este Ziditorul; iar a treia este sufletul lumii"

"Şi totuşi şi ei, învăţaţii păgâni, admit şi presupun trei ipostaze de la început şi ei afirmă    că se cuvine să aibă fiinţa lui Dumnezeu până la trei ipostaze, iar uneori aplică şi denumirea de Treime astfel fiind de acord cu învăţăturile creştinilor ..."

"Noi însă vom afla că se găseşte la învăţaţii elinilor păgâni cunoaşterea  a Sfintei Treimi. Căci ei spun că aceste divinităţi sunt foarte apropiate între ele şi nimic nu se interpune între dânsele fiind unite unele cu altele ..."

"(citându-l pe filozoful păgân Numerius) Dumnezeu cel ce este primul în sine însuşi este simplu prin faptul că niciodată El nu este despărţit fiind stăpânit de Sine însuşi. Iar Dumnezeul cel de-al doilea şi cel de-al teilea este unul singur ..."

(Chiril al Alexandriei: Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 64, 422, 424, 426)

            Nu este de mirare ce găsim scris în Nouveau Dictionnaire Universel: "Trinitatea Platonică, ea însăși doar o rearanjare a trinităților mai vechi, care datează de la popoarele anterioare, pare a fi trinitatea filosofică rațională a atributelor care au dat naștere celor trei ipostaze sau persoane divine predate de bisericile creștine ..." Această concepție a filosofului grec [Platon, secolul al IV-lea î.Hr.] despre Trinitatea divină ... poate fi găsită în toate religiile vechi [păgâne] ". - (Paris, 1865-1870), editat de M. Lachâtre, vol. 2, p. 1467.

            Dacă Biblia tace în privinţa formulării acestei dogme a Treimii, şi după cum se vede din citatele de mai sus, această "revelaţie" misterioasă nu aparţine nici "Bisericii primare", ci învăţaţilor păgânilor, ma întreb de ce a trebuit preluată de la ei şi impusă ca standard al credinţei despre Dumnezeu? Oricum, indiferent care a fost motivul, rezultatul acestei "copieri" este nesatisfăcătoare, deorece diferenţa între ce descoperă Biblia despre persoana lui Dumnezeu şi ce susţine dogma Treimii despre "persoanele" lui Dumnezeu este semnificativa. Sunt mari diferente. În primul rând Biblia nu descrie decât un singur Dumnezeu, într-o singură persoană, aşa cum a învăţat şi Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:1-3): "După ce Isus a spus aceste lucruri, şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat: "Tată, a sosit ceasul! Preamăreşte pe fiul tău, ca şi fiul tău să te preamărească pe tine, după cum i-ai dat putere peste orice carne (aşa apare în textul grecesc), ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i i-ai dat tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care l-ai trimis tu."

Saducheismul a jucat un rol nefast în procesul de adaptare a dogmei trinităţii în creştinism, deşi nu direct, ci indirect. Odată ce ei nu credeau în îngeri, deşi Tora (Cărţile despre Creaţie, Patriarhi şi Lege) şi Profeţii îi mărturiseau, au apelat şi ei - în disperarea lor de a apăra monoteismul - la formula de gândire "Scopul scuză mijloacele". Deoarece îngerii apăreau în cărţile sfinte, nu puteau nega acest lucru, aşa că au încercat să îi prezinte ca fiind manifestările aceluiaşi Dumnezeu, venit jos pe pământ. Acest mod de a gândi, exista deja în păgânism, aşa că nu saducheii l-au inventat, ci l-au împrumutat de la păgâni, care îl numeau teofanie sau epifanie (însemnând apariţia zeităţilor în formă umană):

Fapte 14:

11. La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul şi au zis în limba licaoneană: "Zeii s-au coborât la noi în chip omenesc."

12. Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel, Mercur, pentru că mânuia Cuvântul. 
Dar fiindcă doctrina saducheilor nu era suficientă, ca să pară şi mai convingători, au apelat la nişte schimbări textuale - eliminând, adăugând sau schimbând cuvinte - cum am mai arătat, ca îngerii să pară Dumnezeu şi viceversa, ca Dumnezeu să apară ca înger. Ei au putut face acest lucru, deoarece custodia cărţilor sfinte era în mâna lor.
O astfel de jonglerie scribală saducheistă găsim la Geneza 18:1,2 (un text de bază în doctrina trinitariană despre Dumnezeu), unde saducheii au eliminat cuvântul "îngerul" din fraza "Îngerul Domnului i s-a arătat" - în ebraică avem un alt cuvânt aici, reprezentând numele divin YHWH, aşa că fraza originală suna: "Îngerul lui Yehowah i s-a arătat" - autorul concentrându-se pe îngerul care a vorbit cu Avraam.

1. Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
2. Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ.

Necunoscând jmecheria sribală din spate, ideologii trinitarieni înţeleg că aceşti trei bărbaţi au fost o teofanie sau epifanie, spunând că Dumnezeu a apărut aici în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, neavând nici o problemă sau mustrare de conştiinţă când citesc texte contrare clare:

Exod 33:20. Domnul a zis: "Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!" 
Ioan 1:18. "Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." 
1Timotei 6: 16. singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin. 

Toate aceste saducheisme afectează foarte grav doctrina trinităţii, adică îi dau suport fals, alimentând idei false. Odată ce trinitarienii nu i-au în seamă aşa cum se cuvine la Ioan 17:1-3, nici la versetele mai sus citate, clădesc cu brio pe nisipul speculaţiilor scribale ale saducheilor. Cei ce nu se vor trezi din plasa speculaţiilor saducheiste, sunt ca cele cinci fecioare nechibzuite, care au aşteptat pe mire în zadar. Uşa li se va închide şi vor plânge cu amar. Dura lex, sed lex! Dură este legea, dar aşa e legea.
Spunea Vasile Şhandru că fiind un adventist trinitarian, a fost foarte încurcat atunci când a început să studieze doctrina trinităţii în termeni pro şi contra, fiindcă vedea că parcă ambele partide au câte un adevăr până la un anume punct. Aşa că nu a putut lua nici o atitudine, de nici o parte, deşi dorea foarte mult să se încline balanţa într-o parte sau alta. Foarte necăjit de situaţia confuză în care era şi în acelaşi timp foarte sincer cu el însuşi, nu vedea nici o soluţie, până ce într-o noapte Dumnezeu s-a îndurat de el şi i-a dat un vis. În acel vis era ca într-o sală de judecată şi se aştepta o sentinţă. Pe masă era o foaie albă, goală; şi era linişte, până ce a venit un înger cu o ştampilă şi a ştampilat foaia. Când s-a uitat pe foaia ştampilată, scria TATĂL.
Poate că şi tu esti ca şi el, dragă prietene. Ai vrea să iei o decizie, dar nu poţi. EL POATE SĂ TE AJUTE! CÂND NU POŢI TU, POATE EL! Glorie lui şi Aleluia! Cere-i lui Dumnezeu Tatăl să te ajute! Nu uita, în numele Fiului. Amin!

A fost Septuaginta (LXX) prima traducere a Bibliei într-o altă limbă?

"In memoriam" fostului meu prieten şi frate Vasile Şhandru (decedat),  care m-a iniţiat în tainele Septuagintei.
 
Se spune că Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Torei într-o altă limbă, iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus din Egiptul ptolemaic. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a urmat. Deşi pare aşa la prima vedere, sunt anumite surse care infirmă această ipoteză, afirmând clar sau lăsând să se înţeleagă că a existat o traducere a Torei în limba greacă anterioară Septuagintei.

O anume parte a învăţaţilor evrei a dezagreat iniţiativa bibliotecarului şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus, cerând preoţilor şi marelui preot de la Ierusalim să se opună. Astfel, problema a ajuns în faţa regelui, care a trimis la Ierusalim un mediator, cu daruri, pe Aristeas, ca să înduplece pe marele preot şi pe liderii evreilor. Acesta a reuşit. 
Cauza opoziţiei era din frica de a nu da posibilitate profanilor să folosească Tora în mod nedemn. Anumite texte din antichitate arată că exista deja o astfel de copie a Torei în limba greacă înainte de apariţia Septuagintei şi unii o foloseau uneori în alte scopuri decât cele didactice. Un alt aspect care îi neliniştea pe învăţaţii de la Ierusalim era că unii dintre păgâni, interpretau anumite pasaje din această traducere în sens politeist. 

Se naşte întrebarea dacă nu cumva această versiune a fost făcută chiar în acest stil, de a satisface pe păgâni? Nu putem exclude o astfel de variantă. Putea fi o versiune făcută de învăţaţii greci tocmai pentru a facilita prozelitismul religios grec (păgân) printre evrei, putea fi o copie antică a versiunii samaritene a Torei, care încerca să facă compatibilă închinarea la YHWH Elohim, dar şi la zeităţile celor deportaţi în Samaria, putea fi un produs al unei părţi a disporei evreieşti filo-greceşti, căzută în plasa politeistă.
Cine a fost autorul sau autorii acestei versiuni nu se ştie.

Putea fi chiar o traducere bunicică, dar vorba aceea "nu destul de monoteistă", adică nu destul de saducheistă, aşa că trebuia una mai betonată cu această filozofie. De ce?

Deoarece în interpretarea păgâno-politeistă a învăţaţilor greci, anumite pasaje din Tora - precum Geneza 1:26 şi Geneza 11:7 - puteau fi sau chiar erau interpretate în spirit politeist, iar alte texte din original puteau fi traduse forţat sau chiar erau traduse forţat înspre această interpretare ca şi ”Începutul a creat pe Dumnezeu” (Geneza 1:1), sugerând (în mod fals, evident) că ar exista o altă zeitate anterioară lui Yehowa Elohim, un ”zeu mai mare”, care l-ar fi creat pe acesta din urmă. În condiţiile de atunci, mulţi evrei au îmbrăţişat practicile greceşti în dauna obiceiurilor evreieşti, inclusiv în sfera religioasă, ceea ce îi neliniştea profund pe învăţaţii de la Ierusalim.  

În aceste condiţii, ca să contracareze infuenţa negativă a interpretărilor partidei elenofile (a se vedea cărţile istorice ale macabeilor) care se folosea de o astfel de traducere - vorba aceea "cuiul cu cui se scoate", marele preot a trimis un grup de învăţaţi evrei, în frunte cu un preot de seamă, având lecţia saducheismului bine învăţată. Fie că au făcut o recenzie a textului, fie au luat totul de la zero, cei 72 de învăţaţi evrei au produs o nouă versiune în două luni şi jumătate (consultând sau traducând un pergament poleit cu litere de aur, aşadar o versiune proprie a saducheilor), de data aceasta autorizată de la Ierusalim, eliminând toate posibilităţile ca textul să fie interpretat în sens politeist.

Septuaginta originală, cea saducheistă, cuprindea doar Tora, adică primele cinci cărţi din Biblie, numite şi Pentateuchul lui Moise. Restul cărţilor au fost traduse mai târziu, întinzându-se pe o perioadă de aproximativ 300 de ani. Fiind o opera saducheistă, Septuaginta originală nu a fost agreată de rabinii farisei, dar a avut priză în sfera aristocraţiei evreieşti şi a diasporei evreieşti elenofile, iar locul unde s-a făcut traducerea - Insula Farului - a devenit un loc de pelerinaj pentru simpatizanţii Septuagintei.

Iată şi câteva texte antice care vorbesc direct sau indirect de existenţa unei copii a Torei în limba greacă, anterioară proucerii versiunii Septuagintei originale:

Direct

Flavius Iosif (istoric evreu din secolul I AD), Antichităţi iudaice, XII, 2,4.

"Raportul lui Demetrius făcut Faraonului. Când toate aceste ordine au fost executate, conform generozității voinței Faraonului, acesta l-a însărcinat pe Demetrius să publice și decretul referitor la copia cărților iudaice, deoarece acești regi nu au lăsat nimic la voia întâmplării în guvernarea lor, ci totul constiuia un obiect de grijă minuțioasă. S-a încredințat

deci copia raportului și scrisorilor, lista darurilor oferite, detaliul ornamentelor fiecăruia, pentru ca meșteșugul fiecărui muncitor să fie apreciat la adevărata lui vaoloare de către cei

ce-l vor citi și pentru ca execuția minunată să fie admirată și să dea celebritate fiecărui artizan. Aceasta este copia raportului: „Marelui Faraon din partea lui Demetrius. La ordinul tău, o Rege, care m-ai însărcinat să întrunesc toate operele care lipseau din colecția bibliotecii noastre și să repar cu grijă pe cele care au fost deteriorate, m-am străduit să duc la îndeplinire această sarcină. Îți aduc la cunoștință că, printre altele, cărțile ce conțin Legile evreilor ne lipsesc. Scrise cu caractere ebraice și în limba acestui popor sunt de neînțeles pentru noi. În plus, ele au fost transcrise cu neglijență deoarece nu beneficiau de interesul împărătesc.

Totuși este abslut necesar ca aceste cărți să fie în biblioteca noastră, în exemplare bine îngijite, deoarece legislația conținută în aceste cărți este înțeleaptă și curată, fiindcă vine de la Dumnezeu. Astfel, Hecateus din Abderia spune că nici poeții, nici istoricii nu au menționat aceste cărți, și nici chiar oamenii care se lasă guvernați de aceste precepte deoarece ele sunt sfinte și nu se cuvine să fie explicate de guri profane. Deci dacă tu crezi necesar, o Rege, poți scrie Marelui Preot al iudeilor pentru a-ți trimite câte șase bătrâni din fiecare tribut, cei care cunosc cel mai bine aceste Legi, pentru ca, având de la ei sensul exact și clar și o traducere exactă a cărților lor, să ajungem, datorită contribuției lor, la un rezultat vrednic de subiectul tratat și de intenția ta.“

Indirect

Flavius Iosif (istoric evreu din secolul I AD), Antichităţi iudaice, XII, 2, 11.

"De ce nu a vorbit nimeni până acum de această Lege atât de minunată? Faraonul s-a bucurat mult de această realizare și de rezultatele bune ale proiectului său. Însă când Legea a fost citită înaintea lui, bucuria lui a crescut și mai mult precum și admirația față de inteligența și înțelepciunea legislatorului; atunci l-a întrebat pe Demetrius cum de nici un istoric și nici un poet nu a vorbit până acum de asemenea Legi admirabile. Demetrius a răspuns că nimeni nu îndrăznise să le descrie tocmai datorită originii lor divine și sfințeniei lor, iar unii, care au încercat acest lucru, au fost loviți de Dumnezeu. A dat exemplul lui Teopompus care, dorind să vorbească despre Lege, s-a trezit cu smintit timp de 30 de zile, apoi l-a îmbunat pe Dumnezeu în momentele sale de luciditate, mărturisind cu sinceritate că era autorul unei nebunii. Într-un vis a fost avertizat că această nenorocire i s-a întâmplat deoarece a voit ca lucrurile divine să le facă accesibile tuturor într-un mod vulgar; după ce

a renunțat la proiect, și-a revenit în fire. Demetrius a mai spus Faraonului că se spune despre poetul tragic Teodectus că dorind, într-una din dramele sale, să folosească unele cuvinte din Lege, s-a îmbolnăvit de o boală de ochi, iar după ce a recunoscut răul făcut s-a vindecat."

SCRISOAREA LUI ARISTEAS, Capitolul XII, SC 89, p. 230-236

(Aristeas a fost un nobil grec, de la curtea lui Ptolemeu II, din Egipt, temător de Dumnezeu, care a mediat împăcarea dintre greci şi evrei, după jafurile comise în campania armată din Coele-Siria şi Israel, de către soldaţii dinastiei greceşti a Ptolemeilor)

"Când s-a dat raportul regelui despre toate acestea, el s-a

bucurat nespus. Scopul pe care și-l propusese, în opinia sa a fost realizat dincolo de așteptări. I s-a făcut citirea textului în întregime și el a manifestat o bucurie nestăpânită față de geniul legislatorului. Atunci l-a întrebat pe Demetrius: „Cum s-a întâmplat că o asemenea capodoperă nu a fost realizată niciodată și nu a fost menționată de niciun istoric sau poet până acum?“ Acesta a răspuns: „Datorită caracterului sacru al acestei Legi și deoarece ea vine de la un Dumnezeu. În plus, unii care s-au riscat, pedepsiți de acest Dumnezeu, au oprit munca lor îndrăzneață“. Într-adevăr, Demetrius spunea că într-o zi Theopompe (discipol al lui Isocratus, a trăit între anii 378-300 î.C., ajuns în Egipt în jurul anului 305) i-a povestit că dorind să insereze, în mod destul de imprudent, în lucrările sale diferite texte traduse din Lege, a fost cuprins de o perturbare mentală mai bine de 30 de zile. Însă într-un moment de liniște a înălțat către Dumnezeu rugăciuni insistente pentru a i se revela cauza bolii lui nefericite. Într-un vis i s-a revelat că boala i se datorează faptului că a îndrăznit să distribuie lucruri divine profanilor, după care a încetat și astfel s-a videcat. „De asemenea, imi povestea el, poetul tragic Theodectus pe când încerca să introducă într-o piesă de-a sa unele texte extrase din Biblie, ochii săi s-au îmbolnăvit de cataractă. Dându-și seama care era cauza nefericirii lui, s-a rugat lui Dumnezeu, și, după mai multe zile, a fost într-adevăr vindecat“. Atunci, regele, după cum am spus, fiind la curent cu toate acestea, datorită explicațiilor lui Demetrius, s-a înclinat înaintea cărților, apoi a poruncit să fie păstrate cu mare grijă și conservate cu deosebit respect."

Saducheisme în prima versiune a Septuagintei (LXX)

Septuaginta (LXX) a fost o traducere din ebraică în greacă, făcută de 72 de învăţaţi evrei, selectaţi de marele preot din Ierusalim, la cererea regelui Ptolemaios II, care a domnit între anii 283 - 246 BC, având reşedinţa imperială la Alexandria, Egiptul ptolemaic (Egiptul cucerit de greci).

Partida saducheilor are rădăcini mult mai vechi, decât se crede în mod obişnuit şi acest aspect reiese şi din modificările textuale pe care le-au făcut învăţaţii trimişi de marele preot.

Afirm asta deoarece în prima traducere a Septuagintei s-au făcut  treisprezece modificări faţă de textul original (printre care şi saducheisme) – depistate şi condamnate de rabinii acelui timp, ceea ce arată că modificările erau deja o practică scribală în Iudeea acelui timp şi chiar mai înainte, aşa cum arată Talmudul, când consemnează existenţa celor trei versiuni în curtea Templului din Ierusalim.

Iată şi lista versetelor modificate de către primii traducători ai Septuagintei, unde găsim şi două saducheisme:

Geneza 1:1, Geneza 1:26 (”să fac om” în loc de נעשה אדם ”să facem om”), Geneza 2:2, Geneza 5:2, Geneza 11:7 (”hai să cobor” în loc de הבא נרדה ”hai să coborâm”), Geneza 18:12, Geneza 49:6, Exodul 4:20, Exodul 12:40, Leviticul 11:6, Numeri 16:15, Deuteronomul 4:19, Deuteronomul 17:3

 

Saducheii nu credeau în îngeri (Fapte 23:8), credeau că Dumnezeu este singur în cer, deci era în interesul lor să alcătuiască o traducere, care să reflecte acest punct de vedere.

Existenţa unor modificări a textelor din versiunea greacă Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează:

O sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim

"Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine."

S-ar fi putut, dar nu s-a vrut. 

O altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ aceeași perioadă

"În ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile."

AMBROZIU DE MILAN, 330-397, Exaemeron III, 5, 20, este critic referitor la textul tradus de cei LXX şi cunoaşte mai multe locuri schimbate, decât cele 13 menţionate în tradiţia rabinică.

"Putem constata cu ușurință că cei LXX de traducători ai textelor Scripturii în grecește au făcut numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe completări pe alocuri."

 

Găsim nişte lucruri tulburătoare în opera unui poliglot şi om de cultură eminent, evreu de origine, EPIFAN DE SALAMINA (310-403), De Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242, care ne spune cu nonşalanţă că traducătorii de la LXX fie au eliminat, fie au adăugat anumite cuvinte.

"Un număr de 72 de oameni, în partea de sus a insulei Pharos, în fața Alexandriei, în 36 de căsuțe, închiși de la răsăritul soarelui până la apus, când venea seara, erau transportați în 36 de bărci la palatul lui Ptolemeu Philadelphus. Luau cina cu el și mergeau la culcare

doi căte doi în 36 de camere. Toate acestea erau pentru a evita sa se sfătuiască între ei și astfel, de la începutul și până la sfârșitul lucrului să traducă fără nicio intervenție străină.

Ptolemeu despre care este vorba, construise cele 36 de căsuțe pe partea cealaltă a apei, pe o insulă, și-i închisese pe traducători doi câte doi, după cum am spus, iar cu ei închisese de asemenea și doi sclavi pentru a le pregăti mesele și a fi în slujba lor, precum și niște stenografi. În aceste căsuțe, în loc să spargă ferestre în pereți, a deschis pe acoperiș ceea ce se numește lucarne (mici ferăstruici). În aceste condiții, închiși cu cheia de dimineața până seara, au înfăptuit traducerea. Fiecărei perechi îi era atribuită o carte, de pildă, Facerea lumii, unei perechi; Ieșirea copiilor lui Israel, unei alte perechi; Leviticul, unei alteia și așa mai departe. Astfel au fost traduse cele 27 de cărți, proverbe și sentințe, 22, dacă numărăm după alfabetul evreilor... Când lucrarea a fost isprăvită, regele s-a așezat pe un tron înalt, 36 de lectori s-au așezat pe pământ având în mâini cele 36 de copii ale fiecărei cărți, un altul având în mână o copie a versiunii ebraice corespunzătoare. Un cititor citea, ceilalți urmăreau: nu s-a aflat nicio diferență și printr-o minune

nemaipomenită a lui Dumnezeu s-a văzut că a fost datorită darului Duhului Sfânt că acești oameni au fost întru toate în acord în traducere, acolo unde era adăugat un cuvânt,

toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. Pentru a vă face să înțelegeți ceea ce vă spun, adică faptul că au tradus într-un mod impecabil, datorită unei intervenții divine și în acord cu Duhul Sfânt, în mod unanim, fără divergențe între ei, vă voi demonstra în puține cuvinte, pentru ca apoi, fiind bine informați și convinși, să aprobați afirmațiile mele... Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor care într-o zi vor trebui să vină la credința în Dumnezeu și la moștenirea vieții a cărei izvor sunt cuvintele Vechiului și al Noului Testament... Trebuie să dăm mai multe detalii despre toate aceste subiecte; cunoașterea

acestor personaje vă va fi utilă... și vă va dezvălui numele fiecăruia, originea, data, familia lor și cum au ajuns să lucreze la această traducere. Primii care au tradus Sfânta

Scriptură din ebraică în grecește erau 72 și au înfăptuit această primă traducere sub Ptolemeu Philadelphus; au fost aleși din cele 12 triburi ale lui Israel, câte șase din fiecare

trib, după cum scrie Ariste în lucrarea sa."

Să ne uităm încă odată la ce s-au pretat aceşti scribi:

"... acolo unde era adăugat un cuvânt,

toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. (...)
Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...).

Nu este de mirare atunci, caracterizarea pe care le-o face Mântuitorul, când spunea, despre continuatorii (ucenicii) acestora: 

Luca 20:
46. "Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi), cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;

47. şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă."

Există oare saducheisme în Textul Masoretic?

De ce întreb dacă: Există oare saducheisme în Textul Masoretic? 

Am pus întrebarea aceasta, deoarece scribii de la LXX (cei 70, Septuaginta) din antichitate, au schimbat pe alocuri textul atunci când l-au redat în greacă. Și aici mă refer strict la prima traducerea LXX, nu la cele revizuite ulterior.

Din mărturiile rabinilor evrei din antichitate aflăm că cei 70 de traducători evrei au redat greșit textul Pentateuhului (primele cinci cărți biblice) în anumite locuri, dintre care ne dau și 13 exemple... Dacă totuşi apar astfel de texte, este din cauza unor erori scribale, fie intenţionate, fie din neglijenţă. 

Rabinii din Israel contemporani cu cei de la traducerea numită LXX nu au primit bine prima ediție Septuaginta, din cauza unor pasaje traduse posibil intenţionat necorespunzător, făcute de traducători din anumite motive. Nemulţumirea lor a fost aşa de mare încât au decretat ziua în care s-a terminat lucrarea traducerii, ca zi de doliu şi post perpetuu (8 Tebet). Se spune că după terminarea traducerii s-a aşternut un întuneric de trei zile peste Egipt, în care rabinii au văzut un semn al dezaprobării divine.

Exemple:

Au redat la singular pluralul de la Geneza 1:26 — אעשה אדם (”să fac om”) în loc de originalul נעשה אדם (”să facem om”). 

La fel au procedat și la Geneza 11:7 — הבא ארדה (”hai să cobor”) în loc de originalul הבא נרדה (”hai să coborâm”). 

Saducheii erau o partidă religioasă a preoților, care în mod paradoxal nu credeau în îngeri (Fapte 23:8), deci se poate că între timp apăruse o nouă versiune a Torei, care reflecta acest punct de vedere.

Bine a zis, cine a zis:
"Nu există armonie în Biblie, decât atunci când foloseşti toată Biblia."

Până acum am întâlnit mai multe variante de redare la Geneza 18:1, după cum urmează:

"Domnul i-a apărut..." Cornilescu+Ortodoxă,

"DOMNUL i-a apărut..." Cornilescu Revizuită,

"Iehova i-a aparut..." (TLN, Martorii),

"Dumnezeu i-a apărut..." Septuaginta.

Mai sunt şi altele? 

Dacă mergem pe aceste variante - indiferent pe care - cad două afirmaţii foarte clare din Biblie:

Din Ioan 1:18. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; (a se vedea "nici nu-l poate vedea" din 1Timotei 6:16) 

şi din Evrei 13:2. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri (deci nu pe Dumnezeu). 

Aşadar apariţia şi găzduirea lui Dumnezeu cade. Pe cine au găzduit atunci? Pe cei trei îngeri, însă era în interesul preoțimii saducheiste să asundă acest adevăr. 

Ce părere aveţi? Merită să cercetăm subiectul şi să găsim o soluţie?

Merită, deoarece, după cum spune şi poetul:
Înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător;
Dar adevărurile sacre invită testul,
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare.
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van,
Ci vom găsi comori ascunse.
Cu o înţelegere binecuvântată,
Creată să fie liberă,
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om,
Ci ne încredem doar în Tine, Dumnezeule.
-- --
AMIN!

O relatare din Talmud (este o carte veche evreiasca), spune că în curtea celui de al doilea Templu din Ierusalim au fost găsite trei manuscrise diferite cuprinzând Tora - cărtile scrise de Moise, având diferenţe între ele; diferenţele dintre cele trei versiuni au fost uniformizate în urma unor adunări ale celor înţelepţi.

Întrebarea care se pune este: Cât de siguri putem fi că înţelepţii vremii de atunci au redat forma autentică de la Geneza 18:1 şi nu una cerută de politica religioasă dictată în acel timp, când liderii saduchei au fost la putere în Ierusalim.  Având în vedere acestea, este posibil ca Geneza 18:1 şi alte versete asemănătoare să fi sunat altfel în Tora originală, ca de exemplu: "Îngerii lui YHWH i-au apărut..." sau "Îngerul lui YHWH i-a apărut...".

O notă din masora (adnotările masoreţilor) spune că în textul original din Geneza 18:22 YHWH stătea în faţa lui Avraam, pe care scribii de înaintea lor au modificat-o în aşa fel ca să reiese că Avraam stătea în faţa acestuia. Acest lucru este straniu, dar dacă ne găndim la posibilitatea modificării textului prin eliminarea cuvântului "înger", atunci înţelegem de ce a sunat textul aşa:
Geneza 18:22 Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar îngerul lui YHWH stătea tot înaintea lui Avraam. 

Aş fi interesat să aflu, cum apare textul din Geneza 18:1 în Pentateuhul din Derbent, Daghestan, un text din secolul XVII, dar care se presupune că păstrează un text din anul 604 AD, un text așadar mai vechi decât copiile actuale ale textului masoretic (sec X)? 

Cine are o cunoştinţă la Sankt Petersburg ca să vedem cum apare această redarea în Pentateuhul din Derbent, Daghestan (cel mai vechi, din secolul VI AD), aflat în fosta bibliotecă ţaristă?