Evenimente din jurul Sinodului Martirilor, Partea 7

Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evr.12:14)
Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. (Mat.11:29)

După ce Hans Denck a făcut  o vizită a Dr. Hubmeyer şi a hotărît să împărtăşească soarta fraţilor şi să fie botezat prin afundare în apă. Botezul era o condiţie importantă pentru a putea fi considerat cineva în părtăşie cu Christos, dar mulţi anabaptişti nu înţelegeau ce înseamnă a fi ucenicul Lui şi astfel se făceau ucenicii unor oameni cu idei revoluţionare, prin care doreau să facă o lume mai bună prin violenţă, ceea ce Domnul Isus Christos nu a predicat...

Înainte de sosirea lui Denck la Augusburg au existat deja mulţi credincioşi botezaţi şi biserica creştea în mod rapid, formându-se trei biserici anabaptiste cu idei diferite. Cea mai mare parte din ei erau săraci, dar au existat totuşi şi unii bogaţi şi cu stare bună. Scrierile şi rîvna lui Eitelhans Langenmantel au atras multă lume.

Eitelhans Langenmantel (* în jurul anului 1480 în Leitershofen; † 11 mai 1528 în Weißenhorn) a fost un membru al familiei patriciene din Augsburg Langenmantel vom Sparren, care s-a stins ulterior, și un martir al mișcării anabaptiste. El era unul din fiii unui eminent cetăţean din Augsburg care fusese primar de patrusprezece ori şi care servise statul ocupînd funcţii înalte. Prin publicarea scrierilor și a criticilor conținute în acestea, Eitelhans Langenmantel a atras dușmănia clerului evanghelic. În martie 1527 a fost închis, dar numai câteva zile mai târziu - cu un avertisment sever - eliberat din nou. Pe baza diverselor indicii, Friedrich Roth presupune că Langenmantel a fost botezat de Hans Hut cu puțin timp înainte de capturarea sa în martie 1527, dar că acest botez a rămas ascuns autorităților. Prima scriere a lui Langenmantel face deja probabil ca acesta să fie ca acasă din punct de vedere spiritual în cercurile anabaptiste, chiar dacă nu a luat în mod expres o poziție cu privire la problema botezului acolo. După eliberare, Langenmantel a lucrat câteva luni în comunitatea anabaptistă din Augsburg fără a deține o funcție oficială acolo. De asemenea, nu este menționat pe nume ca participant la așa-numitul Sinod al Martirilor din Augsburg, care a avut loc între 20 și 24 august 1527. De asemenea, nu se știe căreia dintre cele trei comunități anabaptiste din Augsburg îi aparținea Langenmantel. Cu toate acestea, când un val de arestări împotriva anabaptiștilor din Augsburg a început în septembrie 1527 după încheierea “Sinodului Martirilor”, Eitelhans Langenmantel a fost și el printre prizonieri. Deoarece suferea de o boală gravă a piciorului, a fost adus la primăria din Augsburg pentru o audiere sub cea mai strictă pază. Acolo a fost supus interogatoriilor atât pe cale amiabilă, cât și violente. A fost expulzat din orașul Augsburg la mijlocul lunii octombrie 1527.

În anii care au urmat, Langenmantel și-a schimbat adesea locul de reședință. Acesta poate fi găsit pentru prima dată în Göggingen în casa baptistului Laux Lang, din ianuarie 1528 în Langenneufnach lângă Dinkelscherben. Nici aici nu era ferit de escadrile de cavalerie ale Ligii Şvabe, care îi căutau pe anabaptişti în toată regiunea dintre Augsburg şi Ulm. Multă vreme s-a ascuns așadar într-un han din pădurea de la vest de Augsburg. De acolo a fugit la Leitershofen, chiar lângă Augsburg. În cele din urmă, a decis să se întoarcă în orașul imperial, în ciuda expulzării care i-a fost dată. S-a ascuns acolo în casa fratelui său Bernhard Langenmantel timp de trei săptămâni, dar s-a întors la Leitershofen în aprilie 1528. Aici a fost arestat de răpitorii Ligii șvabe, dus la Weißenhorn împreună cu alți opt anabaptiști captivi și executat acolo împreună cu servitorul și servitoarea sa la 11 mai 1528. În timp ce Longcloak și slujitorul său erau tăiați capul, servitoarea sa a fost înecată.

 

Laux Lang

 

Laux Lang (inițial probabil Lukas Lang; † 1528 sau - mai probabil - la 15 decembrie 1535) a fost morar în Göggingen și membru al mișcării anabaptiste. Și-a pus casa din Gögging la dispoziția anabaptiștilor expulzați din Augsburg. Printre ei s-a numărat și mai târziu martirul anabaptist Eitelhans Langenmantel.

 

Viaţă

 

Laux Lang a fost unul dintre cei doisprezece copii ai aurarului din Augsburg Hans Lang și ai soției sale Margareta Sulzer. Frații săi au inclus Matthäus Lang von Wellenburg (1468–1540), care mai târziu a devenit arhiepiscop de Salzburg și cardinal și un persecutor fanatic al anabaptiștilor și al altor creștini evanghelici. Se știe că un alt frate pe nume Hans Lang s-a căsătorit în 1510 în perioada premergătoare Reichstag-ului din Augsburg. Printre invitați la nuntă s-a numărat și împăratul Maximilian I (1459–1519), care a luat parte la sărbători prin mijlocirea unei „apropiate confidente”. Lang a fost căsătorit cu Elisabeta, fiica baronului Franz von Thannhausen. Aceste puține informații despre mediul familial al lui Laux Lang arată că el era de descendență nobilă și nu săracă.

 

Lang a devenit faimos pentru că i-a oferit lui Eitelhans Langenmantel, un membru de frunte al comunității anabaptiste din Augsburg, adăpost în Göggingen pentru o lungă perioadă de timp după expulzarea sa din Augsburg. Acest lucru a făcut din casa lui Lang un loc de întâlnire pentru anabaptiști pentru câteva luni. Printre vizitatori s-au numărat: Hans Kiessling, Gall Vischer și Endres Widholz. Acolo a avut loc o adunare specială supraregională din 2 februarie 1528. A durat trei zile. Participanții au fost Augustin Bader din Augsburg, Mang Schleiffer din Viena, un anume Melchior din Salzburg și Leonhard Freisleben, profesor din Linz. Subiectul a fost „Cartea Roșie” a liderului anabaptist Hans Hut, care a murit în închisoare în decembrie 1527. Scrisul, scris cu cerneală roșie, este un compendiu al învățăturilor lui Hut și o concordanță biblică în termeni teologici importanți.

 

Laux Lang, gazda adunării, nu a avut voie să participe la discuții. Augustin Bader a justificat acest lucru cu cuvintele, printre altele: „Lucrurile nu merg la cei slabi!” În timp ce Gottfried Seebaß a interpretat această justificare ca un „semn al diferențelor discriminatorii” care fuseseră făcute în comunitatea anabaptistă, Anselm Schubert a văzut că atitudinea lui Bader arată un fel de fidelitate față de hotărârile Sinodului anabaptist, care a intrat în istoria bisericii ca Sinodul Martirilor din Augsburg. Ar corespunde, de asemenea, ordinelor lui Hut pentru diseminarea învățăturilor sale.

 

Sursele tac cu privire la sfârșitul lui Laux Lang. Se știe că prima sa soție Elisabeth (născută Schultheiss) a venit din Maltatal din Carintia și a murit înainte de 1510. Cea de-a doua soție Margarethe (născută Hofer zu Wildenwart) i-a supraviețuit și a fost căsătorită cu un baron necunoscut von Khuen (scris și Khon) în a doua căsătorie.

 

Succesiunea de botez, prin care a fost botezat Eitelhans Langemantel

 

Linia succesiunii botezului merge de la Eitelhans Langemantel (martie 1527) la Hans Hut (Rusaliile 1526), ​​Hans Denck (primăvara 1526), ​​Balthasar Hubmaier (Paștele 1525), Wilhelm Reublin (ianuarie 1525), Georg Blaurock (ianuarie 1525) şi Konrad Grebel (ianuarie 1525) înapoi. Datele dintre paranteze indică data botezului respectiv. Dovada în acest sens poate fi găsită în articolele biografice ale persoanelor menționate. 

 

în 1527, biserica de la Augsburg număra aproximativ o mie o sută de membri şi lucrarea lor în ţinuturile învecinate a ajutat la întemeierea şi întărire a adunărilor din toate centrele principale.

 

Un scriitor, din bună sursă de informaţii scria următoarele :

„Se poate crede că mulţi avînd în inimă o adevărată sete şi fiind sătui de incriminări şi acuzaţii reciproce de erezie între eclesiastici, îşi caută zidirea lor în linişte şi liberi de orice duh sectar. Printre anabaptişti, sufletele cele mai curate au un ideal măreţ. Privind în urmă, ei suspină după o reînnoire a acelei glorioase epoci cînd apostolii mergeau din cetate în cetate, întemeind primele biserici creştine şi unde toţi membrii erau un trup, se adunau într-unduh de dragoste.”

 

Credincioşii au scris atunci multe cîntări în care şi-au exprimat adorarea lor şi experienţa lor creştină.

 

Persecuţia făcînd din nou ravagii şi fiind îndreptată în mod special împotriva lui Denck, care din cauza asocierii cu Hans Hut era bănuit de pregătirea unui eveniment revoluţionar, el a trebuit să părăsească Augsburgul refugiindu-se la Strassburg unde se găseau numeroase adunări de credincioşi botezaţi. Conducătorii partidului protestant erau doi oameni de valoare, care nu se ataşaseră în mod definitiv nici la Witenberg, nici la Zurich, cu toate acestea menţinînd legături frăţeşti cu Zwingli şi reformatorii elveţieni. Numele lor era Capiton şi Bucer. Primul socotea că ar fi posibil de a rămîne în legătură cu cele două partide şi de a le aduce la legături mai cordiale. El a ezitat de asemenea asupra problemei botezului şi a menţinut un contact amical cu mai mulţi fraţi anabaptişti, însă între aceştia din urmă se găseau oameni cu vederi extreme de care ei nu s-au debarasat.

 

Acest lucru a dăunat influenţei lor şi a îndepărtat de ei pe aceia care ar fi dorit o apropiere. Apoi Zwingli a introdus pedeapsa cu moartea pentru oricine nu avea părerea lui în materie de doctrină, ceea ce a făcut pe Capiton să se îndepărteze de el.

 

Cînd Denck a ajuns aci, condiţiile erau astfel şi fraţii erau atât de numeroşi şi influenţi încît părea că ei doreau să devină factorul dominant al vieţii religioase din oraş.

Denck s-a legat în curînd în mod frăţesc cu Capiton. Prin evlavia sa, darurile sale şi farmecul său personal, el a atras la sine ca la un conducător vrednic de încredere nu numai pe aceşti fraţi care se numeau „botezaţi" ci încă pe mulţi alţii, care tulburaţi din cauza condiţiilor atât de confuze ezitau asupra căii de urmat. Bucer a fost alarmat de aceste împrejurări şi gîndind că nu va exista un viitor pentru un partid lipsit de sprijinul autorităţii civile — în colaborare cu Zwingli — el a aţâţat atât de bine teama Consiliului oraşului, încît în cîteva săptămîni după sosirea lui Denck acesta primi o deciziune de expulzare.

 

Graţie numeroşilor săi prieteni, gata să intervină în favoarea sa, Denck ar fi putut probabil să mai rămînă la Strassburg, însă el avea ca principiu deplina supunere faţă de autorităţi, astfel că el părăsi oraşul în 1526. Expus multor primejdii, el s-a ascuns din loc în loc. La Worms, unde erau numeroase congregaţiuni, el a rămas un timp oarecare şi a făcut să se tipărească o traducere a proorocilor, făcută de el şi de Ludwig Hetzer (1527). În trei ani această lucrare a fost tipărită în treisprezece ediţii. Prima s-a tipărit mai întîi de cinci ori. Apoi anul următor de şase ori. Ediţia de Augsburg s-a retipărit de cinci ori în nouă luni. Puţin după aceea Denck a jucat un rol foarte important la o conferinţă a fraţilor veniţi din mai multe părţi şi ţinută la Augsburg. El s-a opus părerii unora care ar fi vrut mai bine să întrebuinţeze forţa împotriva persecuţiilor care creşteau. Această conferinţă a fost numită „conferinţa martirilor", deoarece mulţi din cei ce au participat aci au fost omorîţi mai tîrziu. Denck a plecat la Bale cu sănătatea ruinată din cauza oboselilor şi lipsurilor de tot felul şi cu anumite întrebări despre calea ce o urma. El a reluat legătura cu prietenul său din primele zile, reformatorul Hausschein, numit Oecolampade.

El era aproape de sfîrşitul său. Reformatorul i-a procurat un loc retras, sigur şi liniştit, unde el a murit în pace.

El a scris înainte de moartea sa: „îmi este foarte greu de a fi lipsit de un cămin, însă ceea ce mă apasă mai tare, este să ştiu că rîvna mea a adus atât de puţine rezultate şi atât de puţine roade. Dumnezeu ştie că eu aş fi vrut să văd mai mult decît orice, mai mulţi oameni proslăvind pe Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, din toată inima şi din tot cugetul, fie că ei sînt tăiaţi împrejur, botezaţi sau nu. Căci eu gîndesc altfel decît aceia care leagă împărăţia lui Dumnezeu de ceremonii şi de principiile lumii, oricare ar fi ele.”

 

În aceste timpuri cînd toleranţa este atît de puţin aplicată (practicată) el spunea: „În materie de credinţă totul trebuie să fie liber, de bună voie şi produsul unei convingeri".

Pagina 151