Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos ne-a învățat să ne rugăm astfel "sfinţească-se numele Tău". Înseamnă că Dumnezeu are un nume. Care este acest nume? De ce şi cum trebuie sfinţit?
În poezia „Numele lui Dumnezeu”, care este un mic tractat despre numele lui Dumnezeu, fratele baptist Iosif Ladar ne atrage atenţia că Adonai (Domnul) şi El Shaddai (Dumnezeul Atotputernic) – precum şi lista cu celelalte aşa-zise nume - nu sunt numele ci atributele lui Dumnezeu. Oricărui demnitar omenesc, i se atribuie un nume şi apoi funcţia şi ereditatea, ca de exemplu: „Ştefan Cel Mare, Domn al Ţării Moldovei.” Din titulatura de mai sus, oricine ar putea găsi cu uşurinţă, care este numele acestui domn moldovean vestit şi ne-ar putea spune de ce cuvântul „domn” din această titulatură nu este numele său. Nu este greu să găsim explicaţii cu privire la diferenţa dintre numele lui Dumnezeu şi titlurile onorifice sau altfel spus atributele ce le găsim în acestea. Numele Creatorului nu este „Dumnezeu” (în ebraică Elohim), nu este nici “Domnul” (în ebraică Adonai) ci Iehova.
Atât cuvântul Dumnezeu (Elohim) cât şi Domnul (Adonai) este un titlu, ce însoţeste uneori numele lui Dumnezeu.
Există o altă greşeală când unii suţin că Dumnezeu are un nume compus: Iehova – Nisi, Iehova – Rafa, etc.. Dar dacă mergem pe o stradă şi vedem o casă cu inscripţia „Casa Darius”, nu vom spune că „casa” face parte din numele lui Darius. La fel, este ciudat să spui că „steagul” (în ebraică „nisi”) face parte din numele lui Dumnezeu, deoarece apare lângă numele lui Dumnezeu, ca Iehova-Nisi, sau că „vindecă” (în ebraică „rafa”) face parte sau este din numele lui Dumnezeu, deoarece se asociază cu numele Iehova (ca Iehova-Rafa, Exodul 15:26). Deci, numele lui Dumnezeu este numai Iehova. Atît. Acest nume trebuie sfinţit. Ce înseamnă sfinţirea unui nume? Înseamnă punerea deoparte pentru închinare, mărire, onorare şi laudă, fără a-l folosi nedemn, în batjocură sau în mod nepotrivit. Când noi spunem Aleluia (în ebraică „Hallelu-Yah”), tocmai asta facem. „Yah” este o prescurtare poetică în formă de alint, a numelui Creatorului, care în ebraică este Yehowah. De aici s-a restrâns la „Y....ah” (Yah). În limbile semitice există acest tip de prescurtare, prin care se crează forme de alint, ca de exemplu Al-illah (Dumnezeul), este redus la Allah.
Încă din antichitate la Cina de paşti, evreii cântau câţiva psalmi ai lui David, unde era frecvent întâlnit numele lui Dumnezeu, fie în forma lungă, fie în forma scurtă de alint. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos n-ar fi spus să sfinţim numele Tatălui său, dacă nici El n-ar fi făcut-o:
"După ce au cântat imnuri de laudă, au ieşit pe Muntele Măslinilor." (Marcu 14:26)
Când la Ierusalim începea seara Paştelui - şi pentru o parte din populaţie începea sărbătoarea Paștelui evreiesc mai târziu - căci în această privinţă oraşul era divizat în două - evreii pioşi, la fel ca Domnul Isus (Yeşhua în ebraică) şi apostolii săi cântau psalmii de laudă învățate încă din copilăria lor. Erau nişte psalmi din Sfintele Scripturi, nu alese după spânceană, ci alese special pentru această ocazie, pe care fiecare participant era obligat să le cânte. Era colecția Psalmilor 113-118, intitulată Lauda ieşirii din robia egipteană. Primii doi se cântau înainte de masa pascală iar ceilalți patru după terminarea ei.
Psalmul 113:
1 Lăudaţi-l pe YAH!
Lăudaţi, slujitori ai lui YEHOWAH,
lăudaţi numele lui YEHOWAH!
2 Să fie numele lui YEHOWAH binecuvântat,
de acum şi până-n veci!
3 De la răsăritul soarelui şi până la apusul lui,
binecuvântat să fie numele lui YEHOWAH!
Psalmul 117
1 Lăudaţi-L pe YEHOWAH, voi toate popoarele!
Lăudaţi-l pe El, voi toate triburile!
2. Căci mare este faţă de noi a Lui bunătate-miloasă, şi adevărul Lui YEHOWAH ţine în veci. Lăudaţi-l pe YAH!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu