Încercarea de a uni fracţiunile anabaptiştilor crează probleme
Matei 24:10. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.
11. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.
12. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.
13. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
Sinodul Martirilor din Augsburg (1527)
Așa-numitul Sinod al Martirilor din Augsburg a fost o întâlnire supraregională a liderilor anabaptiști din sudul Germaniei, elvețiene și austriece, care a avut loc în perioada 20-24 august 1527 la Augsburg. Scopul acestei întâlniri, care a constat din aproximativ 60 de delegați din diferite grupuri anabaptiste, a fost să ajungă la un acord asupra doctrinelor anabaptiste centrale între anabaptiștii elvețieni pacifisti ai Confesiunii Schleitheim și celelalte două grupări de anabaptiștii militanți din Germania de Sud şi Austria și să adopte cel putin o declaratie de convergenta. Un rezultat concret al întâlnirii a fost trimiterea de predicatori și emisari în zonele de activitate respective, care să prezinte adunărilor ceea ce s-a discutat. Termenul de Sinod al Martirilor provine din faptul că mulți dintre cei care au participat la adunare au fost martirizați la scurt timp după aceea.
Mișcarea anabaptistă s-a confruntat cu sarcina dificilă de a oferi diferitelor sale grupuri o bază uniformă. Din acest motiv, un sinod anabaptist avusese deja loc la Schleitheim în primăvara anului 1527 sub conducerea lui Michael Sattler, care a adoptat așa-numitele articole Schleitheim în cursul întâlnirii. În această mărturisire, acceptarea funcțiilor laice, depunerea jurământului și serviciul militar au fost respinse în mod fundamental şi anumite interpretări şi remarci care puteau fi considerate pro-turce, au trezit bănuiala autorităţilor. Alte grupuri de anabaptiști, în special anabaptiștii din Germania de Sud, au considerat că autoritățile erau legitimate de romani, capitolul 13, să ceară supușilor lor să depună un jurământ și să servească în arme. Prin urmare, a fost un punct important pe ordinea de zi a Sinodului Martirilor să se ajungă la un acord între anabaptiștii elvețieni și sud-germani asupra acestor chestiuni. Pe ordinea de zi a fost și escatologia anabaptistă.
Faptul că Augsburg a fost aleasă ca locație a sinodului anabaptist s-a datorat locației sale centrale. La acea vreme, zonele cu anabaptism erau limitate la părți din sudul și centrul Germaniei, Elveția, Alsacia, Moravia și Tirol. Cu siguranță a fost, de asemenea, semnificativ faptul că în Augsburg a existat o mare congregație anabaptistă, care în 1527 se aduna încă relativ liber și, datorită dimensiunii sale, a putut oferi o sală de întâlnire și un spatiu potrivit pentru cei aproximativ 60 de participanți.
Participanţi
Nu toate numele membrilor sinodului au supraviețuit. Cu toate acestea, următorii 34 de participanți sunt cunoscuți și pot fi repartizați în diferite grupuri anabaptiste.
Cel mai mare grup dintre ei au fost adepții lui Hans Hut:
Eukarius Binder din Coburg
Burkhard Braun de la Ofen
Leonhard Dorfbrunner din Weißenburg
Hans Gulden din Biberach
Sigmund Hofer
Hans Hut
Jakob Leitner din Uttenreuth
Marx Meier din Altenerlangen
Joachim Mertz din Bamberg
Hans Mittermaier din Ingolstadt
Georg Nespitzer din Passau
Leonhard Schiemer din Judenburg
Hans Schlaffer
Leonhard Spörle din Briderichingen
Ulrich Trechsel din Franconia
Thomas Waldhauser
Jakob Wiedemann din Memmingen
Al doilea grup ca mărime a fost format din membrii comunității anabaptiste din Augsburg:
Jacob Dachser
Matheis Finder
Gall Fischer
Laux Fischer
Konrad Huber
Hans Kiessling
Hans Leupold
Bartolomeu Nussfelder
Sigmund Salminger
Peter Scheppach
Anabaptiștii elvețieni au fost reprezentați de trei emisari:
Hans Beck de la Basel, Jakob Gross de la Waldshut și Gregor Maler de la Chur.
Fracțiunea de la Worms
Hans Denck, Ludwig Hätzer și Jakob Kautz de la Worms.
Locurile de întâlnire ale sinodului anabaptist din Augsburg au fost casa țesătorului Gall Fischer, casa cuibărului Konrad Huber și casa măcelarului Matheis Finder.
Dezbateri
Nu există procese verbale de negociere pentru Sinodul Martirilor din Augsburg și nici un comunicat scris. Subiectele negocierilor lor nu pot fi deduse decât din interogatoriile judiciare la care au fost supuși mai târziu mulți participanți la sinod. Două dintre cele trei întâlniri au fost sub conducerea comună a lui Hans Hut și Hans Denck.
Jurământul și purtarea armelor – conform înregistrărilor acestor interogatori – au fost tratate la începutul sinodului. În acest context, Hans Hut i-a contrazis pe anabaptiștii elvețieni și a susținut depunerea jurământului, precum și serviciul militar. Cererea elvețiană pentru un cod vestimentar uniform pentru anabaptiști a întâmpinat rezistență și din partea lui Hans Hut.
Profeția lui Hans Hut că „la trei ani și jumătate după Războiul Țăranilor”, și anume în 1528, va veni judecata lui Dumnezeu, „păcatul să fie pedepsit și autoritățile să fie exterminate” a fost respinsă de o mare majoritate. Deși cineva a fost de acord cu el în principiu că întoarcerea lui Isus Hristos este iminentă, un calcul și o specificare a momentului în timp cu referire la pasajele biblice relevante sunt respinse. După lungi negocieri, s-a ajuns la un compromis pe această temă. Deși Hut nu și-a retras declarațiile profetice, el a promis „de acum înainte să nu le învețe în mod public”, ci doar să le comunice celor care în privat „și-au dorit din suflet acest lucru”.
Trimitere
La sfârșitul Sinodului Martirilor a existat un acord de a trimite misionari din Augsburg pentru a aduna „cât mai mulți dintre cei aleși” în așteptarea revenirii iminente a lui Isus. Solii anabaptiști au fost trimiși individuali și în perechi în următoarele zone bine delimitate:
Peter Scheppach și Ulrich Trechsel la Worms
Hans Denck și Hans Beck la Basel Land și zona din jurul Zurichului.
Gregor Maler la Vorarlberg
Georg Nespitzer până în Franconia de mijloc
Leonhard Spörler și Leonhard Schiemer în Bavaria
Leonhard Dorfbrunner la Linz
Hans Mittermaier în Austria și
Eukarius Binder și Joachim Mertz în regiunea Salzburg
Cu toate acestea, acest plan de misiune pe scară largă nu a avut succes, posibil din cauza unei trădări din cauza învăţăturilor fanatice ale lui Hans Hut, studiate pe ascuns, de a căror consecinţă unii lideri anabaptişti pacifişti şi autorităţile statale se temeau. Cei mai mulți dintre emisarii trimiși au suferit martiriul la scurt timp după ce au ajuns în zonele de activitate care le-au fost atribuite și, astfel, au făcut din reuniunea anabaptiștilor din Augsburg așa-numitul Sinod al Martirilor din Augsburg.
Potrivit lui Hans Guderian, Sinodul Martirilor din Augsburg „reprezintă atât un punct culminant, cât și un punct de cotitură în dezvoltarea anabaptismului timpuriu. Pentru că aici erau lideri anabaptiști cu un caracter atât de diferit împreună, în număr atât de mare, pentru ultima oară. Drumul comunităților anabaptiste a dus la Augsburg în persecuție și martiriu, în retragere și separare de lume.”
Vinovat în mare parte a fost poziţia profetică a lui Hans Hut, prin acea carte scrisă cu cerneală roşie de către el, numită “Cartea Roşie”, plină de interpretări greşite şi aşteptări greşite, care a condus pe mulţi anabaptişti în rătăcire şi a dat undă verde autorităţilor bănuitoare, care aşteptau o nouă răscoală anabaptistă, ca cea condusă de Thomas Müntzer. Aceasta s-a şi întâmplat în anul 1533, când anabaptiştii militanţi şi-au dat întâlnire la Münster, Germania. Aici se adunau în piaţa primăriei, unde cântau psalmi şi îl ascultau pe predicatorul anabaptist militant Bernd Rothmann - un adept al lui Melchior Hoffman (1495 – c. 1543), care predica despre o împărăţie de o mie de ani pe pământ. Anabaptiştii soseau la Münster din Suedia, Alsacia, Olanda, Boemia, Moravia, Elveţia, Ţările de Jos şi alte părţi. Pentru a nu stârni atenţia autorităţilor, îşi ţineau adunările în mod discret, unde invitau oamenii şi făceau prozelitism. Anabaptiştii susţineau că sunt în timpul în care se va instaura pe pământ Regatul Sionului, Ierusalimul Nou, unde toţi oamenii vor fi egali, nu vor mai fi bogaţi dar nici săraci, ci va fi “Împărăţia lui Dumnezeu”. În acest timp, consiliul municipal a fost divizat, iar la alegerile din martie 1533 consiliul ce guverna oraşul a devenit complet protestant. Ca una dintre primele decizii, consiliul l-a însărcinat pe Bernd Rothmann să elaboreze un nou tip de biserică. Cererea lui Rothmann pentru botezul adulților a divizat mișcarea protestantă din oraș, dar majoritatea populaţiei susținea în continuare poziția lui Bernd Rothmann. Orașul a devenit un centru anabaptist între 1534 și 1535, fiind sub conducere anabaptistă pentru 18 luni — între februarie 1534, când a fost capturată primăria și Bernhard Knipperdolling instalat ca primar, și iunie 1535, când oraşul a fost cucerit.
Dumnezeu a permis teribila persecuţie asupra anabaptiştilor de înainte şi de după Sinodul Martirilor, ca pleava ce s-a strecurat în poporul lui Dumnezeu – adică cei ce susţineau învăţături false - să piară din poporul Său. Astfel curăţat, poporul lui Dumnezeu a devenit din nou pacifist, cedând în mâna lui Dumnezeu răzbunarea, după cum este scris:
- Preaiubitilor, nu va razbunati singuri; ci lasati sa se razbune mania lui Dumnezeu; caci este scris: "Razbunarea este a Mea; Eu voi rasplati", zice Domnul. (Rom.12:19)
- Caci stim cine este Cel ce a zis: "A Mea este razbunarea, Eu voi rasplati!", si in alta parte: "Domnul va judeca pe poporul Sau." (Evr.10:30)
Răscoală anabaptistă condusă de Thomas Müntzer
Thomas Müntzer (n. 1469 Stolberg (Harz) - d.† 27 mai 1525 lângă Mühlhausen/Thüringen) a fost un teolog evanghelist și revoluționar din timpul Războiului Țărănesc German.
Müntzer a fost preot de religie protestantă și unul dintre admiratorii lui Martin Luther. El s-a opus și a dezaprobat nu numai dictatura spirituală a papei de la Roma, ci și oprimarea maselor în general. Din cauza poziției radicale și textelor sale revoluționare, se va depărta de Luther și se va apropia de mișcarea țărănească.
Țăranii germani s-au răsculat în anul 1524, astfel că, în anul următor, are loc ceea ce este cunoscut drept Războiul Țărănesc German, conducătorul acestora fiind Thomas Munzer. Armata sa, compusă din 40.000 de țărani, avea drept scop distrugerea mănăstirilor și omorârea opozanţilor. Deși mai mică, armata nobiliară era bine instruită, astfel încât aceștia au învins armata lui Müntzer, omorând circa 30.000 de oameni. Munzer a fost rănit, luat prizonier și omorât prin schingiuire.
Cu toate acestea Satana nu a putut opri studiul Bibliei şi nici chemarea la pocăinţă şi desteptare a lumii din întunericul spiritual, din contră, după acea curăţire poporul lui Dumnezeu a devenit mai luminat şi pus pe fapte bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu