“Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!” (Matei 5:11)
Biografia lui Hans Denck (1495-1527)
Hans Denck (c. 1495 – 27 noiembrie 1527) a fost un teolog german și lider anabaptist în timpul Reformei, unul dintre autorii Articolelor de la Nicolsburg (Mikulov, Cehia) şi unul dintre organizatorii "Sinodul Martirilor" ce s-a ţinut la Augsburg (Bavaria, Germania), în luna august a anului 1527.
Denck s-a născut în 1495 în orașul bavarez Habach. A intrat la Universitatea din Ingolstadt pe 10 octombrie 1517 și a absolvit în 1519. Denck a început să lucreze ca tutore de familie în Niederstotzingen. La recomandarea lui Johannes Oecolampadius, Denck a devenit director la școala St. Sebaldus din Nürnberg în 1523. S-a implicat în procesul fraților artiști Sebald și Barthel Beham, care au fost expulzați din oraș în 1524 la instigarea lui Andreas Osiander. La Nürnberg, l-a întâlnit pe Thomas Müntzer și astfel a intrat mai întâi în contact cu teologia radicală, dar nu s-a putut ataşa de teologia revoluţionară a acestuia, deoarece el înţelegea altfel Evanghelia, care îl învăţa că trebuie să fie supus autorităţilor vremelnice, după cum a fost şi Christos, care a recomandat fuga de persecuţie şi nu apărarea cu armele. Ca urmare a convingerilor sale, care probabil s-au clarificat şi cizelat cu timpul, el cerându-şi iertare pentru unele greşeli - după ce a luat parte la adunările fraţilor pacifişti, a fost alungat din Nürnberg în ianuarie 1524 și forțat la o viață rătăcitoare, din cauza unor calomnii, pe care a dus-o de acum înainte până la moartea sa.
În 1525 a plecat la Augsburg unde l-a întâlnit în aprilie 1526 pe Balthasar Hubmaier care l-a impresionat foarte mult și cel mai probabil l-a botezat. La sfârșitul anului 1526 a fugit de acolo și a ajuns la Strasbourg în noiembrie 1526, unde a rămas cu Ludwig Haetzer, un anabaptist cu gânduri asemănătoare. De acolo a fost și el alungat, iar după o lungă perioadă de rătăcire în sudul Germaniei și Elveția și-a găsit refugiul la Johannes Oekolampad la Basel. După ce a participat la Sinodul Martirilor din Augsburg, s-a întors la Basel unde a murit în 1527 de ciuma bubonică. În scrierile sale cerea respectarea autorităţii şi a evangheliei Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos în biserici şi ducerea curăţirii (reformei) bisericii până la capăt; împreună cu Haetzer a tradus cărțile biblice ale Profeților în germană (Worms 1527).
Teologie
Pentru Denck, cuvântul viu, interior al lui Dumnezeu, trebuia înţeles prin duhul lui Dumnezeu, altflel citirea Scripturii nu producea roade... Pentru Denck sacramentele erau doar simboluri: botezul un semn de angajament, comuniunea cu Cina Domnului o ceremonie de pomenire.
Denck a susținut că Hristos este întruchiparea persoanei perfecte, niciodată separată de Dumnezeu pentru că a făcut întotdeauna voia lui Dumnezeu. Astfel Hristos servește ca model al credinciosului care îl slujeşte pe Creator. Accentul lui Denck a fost pus pe a fi în ucenicia lui Isus. Motto-ul său era: „Nimeni nu-L poate cunoaşte cu adevărat pe Hristos decât cel care Îl urmează în viaţă”.
Deoarece Hans Denck, Georg Blaurock, Leonhard Schiemer, Menno Simons şi alţi lideri ai vechilor pocăiţi au chestionat anumite doctrine de seamă a papei şi a reformatorilor, care nu se regăseau în Biblie şi au evitat accentuarea necesităţii acceptării acestor doctrine similar cu cele clare din Biblie, a fost pornită o campanie de calomnie împotriva lor. La fel ca alţi predicatori ai vechilor pocăiţi de la Nikolsburg şi din alte părţi a combătut doctrina extremiştilor care agitau lumea împotriva autorităţilor sau spuneau că Hristos a fost doar un „mare profet”.
Lui Denck i s-a pus problema cum este binecuvântat un credincios?
I se spunea că această binecuvîntare se putea obţine prin justificarea prin credinţă însă el a observat că credinţa era ceva mai mult decît o simplă acceptare a ceea ce a auzit şi a citit. El a constatat o rezistenţă firească împotriva citirii Scripturilor, care însă, cu toate acestea, era învinsă prin vocea intimă a conştiinţei care îl constrîngea să facă acest lucru (această lectură). Hristos pe care îl descoperea Scriptura corespundea la tot ceea ce propria lui inimă îi descoperise deja. El a adăugat că el nu putea înţelege Biblia citind-o în mod superficial, ci numai atunci cînd Duhul Sfînt o descoperă inimii şi conştiinţei lui.
Documentul preoţilor luterani care a contribuit la condamnarea lui Denck spune că el „a avut intenţii bune", că convingerile lui erau exprimate cu atâta inteligenţă creştină încît era posibil de a accepta felul lui de gîndire. Cu toate acestea, liderii de la lutherani s-au agitat că el va pune bazele unei noi partide religioase şi ţinînd cu orice chip de unitatea bisericii luterane, s-au văzut obligaţi de a acţiona cu asprime împotriva lui, recurgând chiar la calomnii nejustificate. Ori unde s-a dus, Denck a constatat că perfida calomnie i-a luat-o înainte, şi că i se atribuiau tot felul de doctrine primejdioase, făcînd din el un om periculos, care trebuia evitat şi eliminat.
El nu şi-a permis niciodată să incite la represalii împotriva adversarilor săi. După obiceiul epocii, el a trebuit să sufere acuzaţii violente, însă scrierile sale nu au avut niciodată imprimate un astfel de spirit. Fiind odată într-un mod special provocat, el a scris: „unii m-au ignorat şi m-au acuzat de o aşa manieră încît chiar şi o inimă bună şi smerită cu mare greutate poate să accepte acest lucru". Şi apoi încă: „Eu sînt cu inima dezolată de a fi în dezacord cu mulţi fraţi pe care eu îi privesc ca pe fraţii mei, deoareceşi ei îI adoră pe Dumnezeul pe care şi eu îI cinstesc. Atîta timp cît lucrul acesta depinde de mine eu nu vreau să fac din fratele meu un vrăjmaş sau din Tatăl meu un Judecător, ci de a mă împăca pe drum cu toţi adversarii mei".
Denck a petrecut cîtva timp sub acoperişul ospitalier al unui frate din Saint Gali, după care el a trebuit să plece cînd gazda sa a avut de a face cu autorităţile. Graţie influenţei prietenilor săi, el a găsit un loc la Augsburg. În acest oraş au existat atunci lupte între luterani şi adepţii lui Zwingli ca şi între aceste două tabere şi catolici.
In afară de aceasta nivelul moral al poporului era foarte scăzut. Făcîndu-i-se milă de aceste sărmane suflete, deşi era speriat că va fi înţeles greşit, şi expus autorităţilor ca agitator anabaptist revoluţionar, Denck începu să adune pe aceia care consimţeau să se adune ca credincioşi şi să-i îndemne ca la credinţa în lucrarea de răscumpărare a lui Hristos ei să asocieze o purtare sfîntă, călcînd pe urmele Lui, în viaţa lor de zi cu zi.
El nu se alăturase încă la credincioşii numiţi baptişti sau anabaptişti. El a făcut la Augsburg ceea ce făceau fraţii şi surorile pocăite cu adevărat în alte părţi şi ceea ce el observase îndeaproape la St. Gali, încercând să păstreze pacea cu toţii şi să îndemne pe toţi la sfinţenie şi unitate în credinţă, după cum citea în Biblie:
- Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evr.12:14)
- dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu Tatal, prin sfintirea lucrata de Duhul spre ascultarea si stropirea cu sangele lui Isus Hristos: Harul si pacea sa va fie inmultite! (1Pet.1:2)
Din această perspectivă a participat la dezbaterea Articolelor de la Nicolsburg (Mikulov, Cehia) şi a organizat "Sinodul Martirilor" ce s-a ţinut la Augsburg (Bavaria, Germania), în luna august a anului 1527.
Pagina 150
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu