BIBLIA DE LA GENEVA, ELVEŢIA – O Biblie comentată

 Despre Biblia de la Geneva

Particularitatea acestei Biblii este că după fiecare verset tradus, există un comentariu.

 

Exemplu:

“Ge 1:1

 

1:1 La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul.

 

Argumentul - Moise declară, de fapt, trei lucruri, care în această carte sunt în principal de luat în considerare: În primul rând, că lumea și toate lucrurile din ea au fost create de Dumnezeu și să lăudăm Numele Său pentru harurile nemărginite, cu care El a îmbrăcat pe el,  căzând de bunăvoie de la Dumnezeu prin neascultare, care totuși, de dragul îndurării sale, l-a readus la viață și l-a confirmat în același timp prin făgăduința lui despre Hristos care va veni, prin care avea să-l biruie pe Satana, moartea și iadul. În al doilea rând, că cei răi, fără a ține seama de cele mai excelente beneficii ale lui Dumnezeu, au rămas nemișcați în răutatea lor și, astfel, căzând cel mai îngrozitor din păcat în păcat, L-au provocat pe Dumnezeu (care prin predicatorii Săi i-au chemat continuu la pocăință) să distrugă în cele din urmă întreaga lume. În al treilea rând, el ne asigură, prin exemplele lui Avraam, Isaac, Iacov și restul patriarhilor, că îndurările lui nu-i lipsesc niciodată pe cei pe care îi alege să fie Biserica Sa și să-și mărturisească Numele pe pământ, ci în toate suferințele și persecuțiile lor, el îi ajută, le trimite mângâiere și îi eliberează, pentru ca începutul, creșterea, păstrarea și succesul ei să poată fi atribuite numai lui Dumnezeu. Moise arată prin exemplele lui Cain, Ismael, Esau și alții, care au fost nobili în judecata omului, că această Biserică nu depinde de estimarea și noblețea lumii și, de asemenea, de puținitatea celor care i s-au închinat pur în toate timpurile, după cuvântul Său, că nu stă în mulțime, ci în cei săraci și disprețuiți, în turma mică și în număr mic, pentru ca omul să fie încurcat în înțelepciunea lui și numele lui Dumnezeu să fie lăudat în veci.”

 

“Biblia de la Geneva”, a fost Biblia erudiţilor protestanţi englezi din exil şi a fost editată între anii 1557-1560, bazat pe aşanumitul “Textus Receptus”.

 

Textus Receptus (în latină: „text primit”) se referă la succesiunea edițiilor tipărite ale Noului Testament grecesc de la Novum Instrumentum omne a lui Erasmus (1516) până la ediția Elzevir din 1633.

Este folosit în general pentru familia de texte dată în edițiile derivate din Novum Testamentum omne al lui Erasmus, bazate pe manuscrise tip text bizantin târziu.

 

Traduceri în engleză din Textus Receptus

 

     Tyndale Noul Testament 1526–30

     Biblia Coverdale 1535

     Biblia Matei 1537

     Biblia Taverner 1539

     Marea Biblie 1539

     Biblia Geneva 1560–1644

     Biblia Episcopilor 1568

     Biblia Douay–Rheims 1582, 1610, 1749–52. Traducerea de bază este din Vulgata, dar edițiile din 1749–52 încolo (reviziile Challoner) conțin împrumuturi majore din versiunile Tyndale, Geneva și King James.

     Versiunea King James 1611, 1613, 1629, 1664, 1701, 1744, 1762, 1769, 1850

     English Dort Version 1657, traducere în engleză a Statenvertaling de Theodore Haak

     Biblia Quaker 1764

     Revizia Webster 1833

     Traducerea literală a lui Young (YLT) 1862, 1887, 1898

     Rotherham's Emphasized Bible (EBR) ediția 1872.

     Cambridge Paragraph Bible ediția din 1873 a KJV în format paragraf, editată de F. H. A. Scrivener.

     Julia E. Smith Parker Translation 1876

     New King James Version (NKJV) 1982 (Noul Testament 1979). Cu o versiune anglicizată cunoscută inițial ca „Versiune autorizată revizuită”.

     Green's Literal Translation 1985. Inclus în The Interlinear Translation 1986.

     Biblia mileniului al treilea 1998

     Noua ediție Cambridge Paragraph Bible 2005 a KJV, format de paragraf cu ortografie modernizată; editat de David Norton.

     Versiunea în limba engleză modernă 2014

     Literal Standard Versiunea 2020

     Versiunea King James 2023 Ediția 2023

 

Câteva detalii despre Biblia de la Geneva

Biblia de la Geneva este una dintre cele mai semnificative traduceri istorice ale Bibliei în engleză, precedând Versiunea King James cu 51 de ani. A fost Biblia principală a protestantismului englez din secolul al XVI-lea și a fost folosită de William Shakespeare, Oliver Cromwell, John Knox, John Donne și alții. A fost una dintre Bibliile duse în America pe Mayflower. (Muzeul Pilgrim Hall a adunat mai multe Biblii ale pasagerilor din Mayflower.) Biblia de la Geneva a fost folosită de mulți disidenți englezi și încă era respectată de soldații lui Oliver Cromwell în timpul războiului civil englez, în broșura The Souldiers Pocket Bible. Această versiune a Bibliei este semnificativă deoarece, pentru prima dată, o Biblie tipărită mecanic, produsă în masă, a fost pusă la dispoziția publicului larg, care a venit cu o varietate de ghiduri și instrumente de studiu scripturale (numite în mod colectiv un aparat), care includea citări de versete care permit cititorului să facă trimiteri încrucișate la un verset cu numeroase versete relevante din restul Bibliei, introduceri la fiecare carte a Bibliei care au acționat pentru a rezuma tot materialul pe care fiecare carte l-ar acoperi, hărți, tabele, ilustrații în lemn și indici. Deoarece limbajul Bibliei de la Geneva era mai puternic și mai viguros, cei mai mulți cititori au preferat cu tărie această versiune față de Marea Biblie. În cuvintele lui Cleland Boyd McAfee, „a scos Marea Biblie de pe teren prin puterea excelenței”.

 

Istorie

Biblia de la Geneva a urmat Marea Biblie din 1539, prima Biblie autorizată în limba engleză, care a fost Biblia autorizată a Bisericii Angliei. În timpul domniei Reginei Maria I a Angliei (1553–58), deoarece Maria I era catolică, un număr de savanți protestanți au fugit din Anglia la Geneva, Elveția, care a fost apoi condusă ca o republică în care Ioan Calvin și, mai târziu, Teodor Beza, a asigurat conducerea spirituală și teologică primară. Printre acești savanți s-a numărat și William Whittingham, care a supravegheat traducerea cunoscută acum sub numele de Geneva Bible, în colaborare cu Myles Coverdale, Christopher Goodman, Anthony Gilby, Thomas Sampson și William Cole; mai multe dintre acest grup au devenit ulterior figuri proeminente în controversa Vestments. Whittingham a fost direct responsabil pentru Noul Testament, care a fost complet și publicat în 1557, în timp ce Gilby a supravegheat Vechiul Testament. Sir Rowland Hill din Soulton, care a coordonat și publicat Biblia de la Geneva din 1560.

Prima ediție completă a acestei Biblii, cu un nou Testament revizuit, a apărut în 1560 și a fost publicată de Sir Rowland Hill of Soulton, dar nu a fost tipărită în Anglia până în 1575 (Noul Testament) și 1576 (Biblia completă). Au fost publicate peste 150 de ediții; ultima probabil în 1644. Prima Biblie tipărită în Scoția a fost o Biblie de la Geneva, care a fost publicată pentru prima dată în 1579. De fapt, implicarea lui Knox (1514-1572) și a lui Calvin (1509-1564) în crearea Bibliei de la Geneva a făcut-o deosebit de atrăgătoare în Scoția, unde a fost adoptată o lege în 1579 prin care fiecare gospodărie cu mijloace suficiente să cumpere o copie.  Unele ediții începând cu 1576 au inclus revizuirile lui Laurence Tomson ale Noului Testament. Unele ediții din 1599 încoace au folosit o nouă versiune „Junius” a Cărții Apocalipsa, în care notele au fost traduse dintr-un nou comentariu latin de Franciscus Junius. Adnotările care sunt o parte importantă a Bibliei de la Geneva aveau un caracter calvinist și puritan și, ca atare, nu le-au plăcut anglicaniilor pro-guvernamentali conducători ai Bisericii Angliei, precum și regele James I, care a comandat „Versiunea autorizată”, sau King James Bible, pentru a o înlocui. Biblia de la Geneva a motivat, de asemenea, producția anterioară a Bibliei Episcopilor sub Elisabeta I, din același motiv, și ediția ulterioară Reims–Douai de către comunitatea catolică. Biblia de la Geneva a rămas populară printre puritani și a rămas în uz pe scară largă până după războiul civil englez. Notele de la Geneva au fost incluse în mod surprinzător în câteva ediții ale versiunii King James, chiar și până în 1715.

 

Traducere

Fugind de persecuția Mariei I, o echipă de adepți ai lui Calvin s-a adunat la Geneva pentru a produce o Biblie în limba engleză care să reflecte teologia protestantă. William Whittingham a condus o echipă de teologi calviniști în producerea Bibliei de la Geneva din versiunile latine și engleze existente, inclusiv Miles Coverdale, Christopher Goodman, Anthony Gilby, John Knox și Thomas Sampson. Whittingham lucrase la alte versiuni în limba engleză, inclusiv la Tyndale’s, Coverdale’s, Matthew’s și alte traduceri parțiale în engleză. Whittingham și ceilalți „traducători” aveau doar cunoștințe de bază despre ebraica antică, nicio înțelegere a aramaicei și doar o înțelegere elementară a greacă și, prin urmare, nu se puteau baza în mare măsură pe niciun text antic. Puține manuscrise mai vechi grecești și ebraice erau disponibile la acea vreme, dar existau câteva. De exemplu, în 1516, Erasmus a compilat și publicat o mână de versiuni greco-ortodoxe mai vechi ale textelor Noului Testament aduse în Europa de creștinii ortodocși care fugiseră pe la căderea Constantinopolului în 1453. Cu toate acestea, cunoștințele de ebraică și greacă au fost de bază printre reformatorii protestanți, în special Koine. În schimb, s-au bazat foarte mult pe Noul Testament englezesc al lui Tyndale (care a fost tradus în mare parte din Vulgata latină) și pe Vulgata latină direct, cu referiri la Novum Instrumentum omne interliniar latin-grec al lui Erasmus din 1516 (care a fost, de asemenea, esențial în traducerea Biblia Regelui James) și la Biblia Sacra a lui Theodore Beza (o versiune greacă tradusă din Vulgata, nu originalul grec). Deoarece greaca și ebraica antică erau în mare parte inaccesibile pentru traducătorii calvini din acea epocă, erorile care au avut originea odată cu Vulgata au fost păstrate pe tot parcursul lucrării lor. Prima traducere europeană a Bibliei direct din surse ebraice și grecești a fost o traducere catolică a lui Santes Pagnino numită Veteris et Novi Testamenti nova translatio în 1527. Traducerea de la Geneva, Lutherbibel și toate traducerile protestante ulterioare s-au bazat aproape exclusiv pe Vulgata lui Ieronim care variau gradat. Scopul traducerii Bibliei de la Geneva a fost polemic și reacționar și, astfel, a continuat multe traduceri greșite deliberate făcute pentru prima dată de Tyndale pentru a o folosi ca o armă împotriva catolicismului. Acestea au inclus redarea μετανοεῖτε (metanoeîte) ca „pocăiți-vă” în loc de „faceți pocăință”, și ἐκκλησία (ekklēsía) ca „adunare” în loc de „Biserică”. Cea mai mare parte a textului Bibliei de la Geneva nu este Scriptura, ci comentariu pentru a se asigura că cititorul interpretează textul prin tradiția calvină.

Sursa Wikipedia

 

MANUSCRISE BIBLICE GRECEŞTI CU NUMLE LUI DUMNEZEU

 NUMELE DIVIN ÎN TRADUCEREA GREACĂ SEPTUAGINTA
(sigla LXX)

Iata, dar, cum trebuie sa va rugati: "Tatal nostru care esti in ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; (Matei 6:9)
El le-a zis: "Cand va rugati, sa ziceti: Tatal nostru care esti in ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie Imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant. (Luca 11:2)

Care este acest Nume, menţionat de Domnul Isus?
"Septuaginta" este un cuvânt ce descrie numele unei versiuni a Bibliei, conţinând doar cărţile Vechiului Testament. LXX este o traducere în limba greacă, care derivă din latinescul „șaptezeci”. Prescurtarea şi sigla ei este citată prin "LXX". Este o traducere din secolul al III-lea î.Hr. a Scripturilor ebraice în grecește.
Traducerea Septuagintei a avut loc în Alexandria, la porunca regelui greco-egiptean Ptolemeu al II-lea Philadelphos (283-246 î.Hr.), care a inclus-o în celebra bibliotecă din Alexandria.
Scrisoarea lui Aristeas este cea mai veche mărturie cunoscută despre originea Septuagintei şi arată cum regele Ptolemeu a luat legătura cu marele preot Eleazar din Ierusalim și i-a cerut să îi trimită traducători. Astfel, au fost aleși câte șase cărturari traducători, din fiecare trib al lui Israel şi trimişi la Alexandria.
Dezbatere despre redarea Numelui Divin în LXX
Cele mai multe copii ale Septuagintei – din prima şi alte ediţii - de înainte de Conciliul de la Niceea şi chiar şi după (325) aveau numele divin în text. Sursa este de la eruditul evreu karait Nehemia Gordon, SUA. În aceste copii Numele Divin era scris deseori în caractere ebraice, dar avea şi alte forme, inclusiv în caractere greceşti.
Iată o listă parţială a LXX ce conţine Numele Divin:
Papirusul 8HevXII a, cunoscut şi ca LXX-VTS 10a, Rahlfs 943a este un manuscris al Septuagintei din secolul I AD, având porţiuni cu pasaje din anumite cărţi ale profeţilor. Acestea conțin Numele Divin, numit şi tetragramatonul YHWH, în ebraică יהוה. Versete în cauză sunt: Iona 4:2; Mica 1:1, 3; Mica 4:4, 5, 7; Mica 5:4, 4; Habacuc 2:14, 16, 20; Habacuc 3:9; Țefania 1:3, 14; Zaharia 2:10; Zaharia 1:3, 3, 4; Zaharia 3:5, 6, 7.
Papirusul Oxyrhynchus 3522 cunoscut şi ca P.Oxy.L 3522, Rahlfs 857 datează din primul secol AD şi conține versetele din Iov 42:11-12.
Papyrusul Fouad 266 (LXXP. Fouad Inv. 266; Rahlfs 847, 848 and 940; TM nr: 62290; LDAB id: 3451: VH: 0056) este o copie a cărții Deuteronom. Acest manuscris a copiei Septuagintei datează din sec. I î.H. Textul indică peste 50 menționări a Numelui Divin ebraic YHWH (יהוה), în versetele: 18:5, 5, 7, 15, 16; 19:8, 14; 20:4, 13, 18; 21:1, 8; 23:5; 24:4, 9; 25:15, 16; De 26:2, 7, 8, 14; 27:2, 3, 7, 10, 15; 28:1, 1, 7, 8, 9, 13, 61, 62, 64, 65; 29:4, 10, 20, 29; 30:9, 20; 31:3, 26, 27, 29; 32:3, 6, 19.
Aceste manuscrise vechi – dar şi altele - ale Septuagintei, arată că a existat  o tradiţie a redării Numelui Divin, atunci când se traducea textul în limba greacă. Este posibil ca această tradiţie să coboare de la cei 72 de rabini care au tradus în greacă Vechiul Testament (Tanakh-ul), unde au păstrat intact numele lui YHWH/יהוה Dumnezeu (Elohim) și nu L-au redat prin traducerea şi înlocuirea cu titlurile “Kurios” (Domnul) sau “Theos” (Dumnezeu).
Aşadar creştinii greci din primul secol AD - şi chiar şi după Conciliul de la Niceea - au ştiut de Numele Divin, atunci când citeau Septuaginta.


Creştinism Vechi
  ·

I-a verificat Biserica ta pe traducătorii a căror traduceri le folosesc?

 

BIBLIA TRADUSĂ DE EVREI

 

Mostră

Levitic 17:11

 

Textul ebraic tradus

Vayikra 17:11

יאכִּי־נֶ֣פֶשׁ הַבָּשָׂר֘ בַּדָּ֣ם הִוא֒ וַֽאֲנִ֞י נְתַתִּ֤יו לָכֶם֙ עַל־

הַמִּזְבֵּ֔חַ לְכַפֵּ֖ר עַל־נַפְשֹֽׁתֵיכֶ֑ם כִּֽי־הַדָּ֥ם ה֖וּא בַּנֶּ֥פֶשׁ

יְכַפֵּֽר:

 

Biblia Tradusă De Evrei

Căci sufletul cărnii este în sânge și de aceea vi l-am dat [să fie așezat] pe altar, pentru a ispăși sufletele voastre. Căci sângele este cel care ispășește sufletul.

 

Biblia Tradusă De Români (două exemple)

 

DC Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.       

 

BO Pentru ca viata a tot trupul este in sange si pe acesta vi l-am dat pentru jertfelnic, ca sa va curatiri sufletele voastre, ca sangele acesta curateste sufletul.

 

De aceea întreabă-te: I-a verificat Biserica ta pe traducătorii a căror traduceri le folosesc?

Care dintre Bisericile actuale i-a verificat pe traducători?

Cum are grijă Biserica ta, ca textul Bibliei să nu fie alterat?

 

Dacă Biserica nu păzeşte Cuvântul lui Dumnezeu, istoria falsificărilor Bibliei se poate repeta

 

 -   Levi a zis despre tatal sau si despre mama sa: "Nu i-am vazut!" Si despre fratii lui: "Nu va cunosc!" Iar de copii n-a vrut sa mai stie. Caci ei pazesc Cuvantul Tau si tin legamantul Tau; (Deut.33:9)

-    Fa bine robului Tau, ca sa traiesc si sa pazesc cuvantul Tau! (Ps.119:17)

-    Pana ce am fost smerit, rataceam; dar acum pazesc cuvantul Tau. (Ps.119:67)

-    Imi tin piciorul departe de orice drum rau, ca sa pazesc cuvantul Tau. (Ps.119:101)

-    Vad cu scarba pe cei necredinciosi Tie, care nu pazesc cuvantul Tau. (Ps.119:158)

-    Si El a raspuns: "Ferice mai degraba de cei ce asculta Cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc!" (Luc.11:28)

 -   si totusi nu-L cunoasteti. Eu Il cunosc bine; si daca as zice ca nu-L cunosc, as fi si Eu un mincinos ca voi. Dar Il cunosc si pazesc Cuvantul Lui. (Ioan.8:55)

 

Dovezi că unii au falsificat Biblia

 

Ne place sau nu ne place există multe dovezi că unii au falsificat Vechiul Testament şi Noul Testament pe alocuri.

 

Există dovezi clare că în traducerile numite „Septuaginta” - numită „Traducerea celor şaptezeci” şi Pentateuchului Samaritean (Cele cinci cărţi biblice ale Samaritenilor) există cuvinte schimbate sau adăugate în anumite lucruri, faţă de textul ebraic. Vedem prin asta că Dumnezeu a permis libertate de manifestare traducătorilor şi copiatorilor manuscriselor Vechiului Testament. De ce n-ar fi făcut-o şi în cazul Noului Testament? Şi aici vreau să fac o notă importantă: "a permite" nu înseamna „a fi de acord” cu această practică păcătoasă.

Dovezi în acest sens, cu privire la schimbările făcute în Vechiul Testament:

Cea mai timpurie traducere a textelor biblice, a fost traducerea "Septuaginta". Septuaginta este o traducere a textului Vechiului Testament din ebraică în greacă. Cercetătorii Septuagintei consideră că ea este o traducere care prezintă variaţiuni faţă de Textul Masoretic şi Sulurile de la Marea Moartă (texte ebraice). Există mai multe ramuri ale manuscriselor Septuagintei, din cauza încercărilor de recenzie a ei, recenzii făcute pentru a se armoniza textul Septuagintei cu textele antice evreieşti. Septuaginta este o traducere care pe alocuri traduce interpretând, modifică pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi. Diferenţa de ani este semnificativă.

"Pentateuchul Samaritean" este o traducere antică în samariteană a Vechiului Testament. Traduce modificând pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi.

"Targumurile Aramaice" sunt traduceri antice în aramaică a Vechiului Testament. Pe alocuri traduc interpretând.

Iată câteva dovezi în acest sens:

1. Diversitatea felurită a manuscriselor

O relatare din Talmud (este o carte veche evreiasca), spune că în curtea celui de al doilea Templu din Ierusalim au fost găsite trei manuscrise diferite cuprinzând Tora - cărtile scrise de Moise, având diferenţe între ele; diferenţele dintre cele trei versiuni au fost uniformizate în urma unor adunări ale celor înţelepţi. Altfel spus, din trei versiuni diferite s-a făcut o singură versiune. Se pune întrebarea “Oare cât de corect?”.

Se spune că Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Torei într-o altă limbă, iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus din Egiptul ptolemaic. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a urmat, deorece textele nu au putut fi traduse aşa cum ar fi trebuit.

Existenţa unor modificări a textelor din versiunea greacă Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează:

 

O sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim

"Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine."

 

S-ar fi putut, de s-ar fi vrut. 

 

O altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ aceeași perioadă

"În ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile."

 

AMBROZIU DE MILAN, 330-397, Exaemeron III, 5, 20, este critic referitor la textul tradus de cei LXX şi cunoaşte mai multe locuri schimbate, decât cele 13 menţionate în tradiţia rabinică.

"Putem constata cu ușurință că cei LXX de traducători ai textelor Scripturii în grecește au făcut numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe completări pe alocuri."

 

Găsim nişte lucruri tulburătoare în opera unui poliglot şi om de cultură eminent, evreu de origine, Episcopul EPIFAN DE SALAMINA (310-403), De Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242, care ne spune cu nonşalanţă că traducătorii de la LXX fie au eliminat, fie au adăugat anumite cuvinte.

"Un număr de 72 de oameni, în partea de sus a insulei Pharos, în fața Alexandriei, în 36 de căsuțe, închiși de la răsăritul soarelui până la apus, când venea seara, erau transportați în 36 de bărci la palatul lui Ptolemeu Philadelphus. Luau cina cu el și mergeau la culcare

doi căte doi în 36 de camere. Toate acestea erau pentru a evita sa se sfătuiască între ei și astfel, de la începutul și până la sfârșitul lucrului să traducă fără nicio intervenție străină.

Ptolemeu despre care este vorba, construise cele 36 de căsuțe pe partea cealaltă a apei, pe o insulă, și-i închisese pe traducători doi câte doi, după cum am spus, iar cu ei închisese de asemenea și doi sclavi pentru a le pregăti mesele și a fi în slujba lor, precum și niște stenografi. În aceste căsuțe, în loc să spargă ferestre în pereți, a deschis pe acoperiș ceea ce se numește lucarne (mici ferăstruici). În aceste condiții, închiși cu cheia de dimineața până seara, au înfăptuit traducerea. Fiecărei perechi îi era atribuită o carte, de pildă, Facerea lumii, unei perechi; Ieșirea copiilor lui Israel, unei alte perechi; Leviticul, unei alteia și așa mai departe. Astfel au fost traduse cele 27 de cărți, proverbe și sentințe, 22, dacă numărăm după alfabetul evreilor... Când lucrarea a fost isprăvită, regele s-a așezat pe un tron înalt, 36 de lectori s-au așezat pe pământ având în mâini cele 36 de copii ale fiecărei cărți, un altul având în mână o copie a versiunii ebraice corespunzătoare. Un cititor citea, ceilalți urmăreau: nu s-a aflat nicio diferență și printr-o minune

nemaipomenită a lui Dumnezeu s-a văzut că a fost datorită darului Duhului Sfânt că acești oameni au fost întru toate în acord în traducere, acolo unde era adăugat un cuvânt, toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. Pentru a vă face să înțelegeți ceea ce vă spun, adică faptul că au tradus într-un mod impecabil, datorită unei intervenții divine și în acord cu Duhul Sfânt, în mod unanim, fără divergențe între ei, vă voi demonstra în puține cuvinte, pentru ca apoi, fiind bine informați și convinși, să aprobați afirmațiile mele... Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor care într-o zi vor trebui să vină la credința în Dumnezeu și la moștenirea vieții a cărei izvor sunt cuvintele Vechiului și al Noului Testament... Trebuie să dăm mai multe detalii despre toate aceste subiecte; cunoașterea

acestor personaje vă va fi utilă... și vă va dezvălui numele fiecăruia, originea, data, familia lor și cum au ajuns să lucreze la această traducere. Primii care au tradus Sfânta

Scriptură din ebraică în grecește erau 72 și au înfăptuit această primă traducere sub Ptolemeu Philadelphus; au fost aleși din cele 12 triburi ale lui Israel, câte șase din fiecare trib, după cum scrie Ariste în lucrarea sa."

 

Să ne uităm încă odată la ce s-au pretat aceşti scribi:

"... acolo unde era adăugat un cuvânt, toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. (...)

Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...).

 

Nu este de mirare atunci, caracterizarea pe care le-o face Mântuitorul, când spunea, despre continuatorii (ucenicii) acestora: 

Luca 20:

46. "Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi), cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;

47. şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă."

 

Având în vedere toate acestea, cât de siguri putem fi că nu s-a mai perpetuat această practică scribală şi în perioada Noului Testament?

 

2. Mărturii din interiorul creştinismului

- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)

- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)

- condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)

- Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi

- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rînduindu-se corectori cu de la ei putere"

- Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"

 

3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: pe timpul lui Iustin Martirul, care a trăit între cc. 85-160, filozoful Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult". Origen nu l-a combătut, ci a confirmat spusele filozofului: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime,...” (Origen, Contra lui Celsus)

 

4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice

Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui

Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament

O mărturie grăitoare o găsim la Eusebius. Un observator şi un comparator atent al manuscriselor nu poate decât să fie de accord cu ce a scris cineva în temă: ”Ceea ce nu reușim să realizăm astăzi este că în această perioadă, fiecare document a fost editat și revizuit pentru a confirma doctrina Bisericii Romane. Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele bisericesc Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului Însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".

 

Un alt loc, ce vorbeste de la sine, îl găsim prin John William Burgon, care îl citează pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".

Şi acum întreabă-te: Cum are grijă Biserica ta, ca textul Bibliei să nu fie alterat?

 

 

 

 

Nuanţe textuale în Biblie

Salutare prieteni, har şi pace!

 

"Mesia DOMNULUI"

Două manuscrise latine din secolul al VII-lea ale Noului Testament (b și r1) schimbă „Domnul” din Luca 2:11 în genitiv, adică „... cine este Mesia ("Unsul") DOMNULUI”, o expresie ebraică (adică, Unsul lui Dumnezeu).

 

"A fost înviat"

Diateza pasivă de la Luca 24:6:  "a fost înviat"

Aici verbul este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față așa-zisul „pasiv divin” care arată că Domnul Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl.

6 Nu este aici, ci a fost înviat [diateza pasivă]. Amintiţi-vă cum v-a vorbit, pe când era încă în Galileea,

7 spunând: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit şi a treia zi să fie înviat»“.

 

"Sabat" sau "sabate"?

Luca 24:1 Iar în ziua întâi de la sabate [1], dis-de-dimineaţă, ele au venit la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.

[1] În greacă „sabbatōn” (σαββάτων): Substantiv, genitiv, neutru, plural. Pluralul din această propoziţie crează anumită confuzie, însă având în vedere evenimentele ce au avut loc în acea săptămână, care a trecut, el poate fi înţeles, în acea săptămână fiind două sabate, unul mare în 15 Nisan, ce era un sabat de sărbătoare (praznic) şi unul mic, cel săptămânal, de ziua a şaptea.

Matei 28:1 Iar târziu, după acele sabate [1], pe când se lăsa spre întâia zi a celorlalte sabate [1], Maria Magdalena şi cealaltă Maria au venit să vadă cavoul.

[1]În greacă „sabbatōn” (σαββάτων): Substantiv, genitiv, neutru, plural.

 În timpul sărbătorii Azimelor, care ţinea şapte zile între 15 şi 21 Nisan, existau două sabate de sărbătoare (praznice) (în 15 şi 21 Nisan) şi două sabate obişnuite de ziua a şaptea (18 şi 25 Nisan), în săptâmânile în cauză.

 

Omisiunile şi adăugirile strică înţelesul textului grec

 

"Al doilea prim sabat"

Ce omisiune importantă mai are versiunea Cornilescu şi cea Ortodoxă, faţă de traducerile literale?

"în sabat" sau "în al doilea prim sabat"?

Young's Literal Translation Luke 6:1 And it came to pass, on the second-first sabbath[1], as he is going through the corn fields, that his disciples were plucking the ears, and were eating, rubbing with the hands,

[1] În greacă „sabbatō” (σαββάτῳ): Substantiv, dativ, neutru, singular.

Biblia Ortodoxa, Luca 6:1 Într-o sâmbătă, a doua după Paşti, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau.

Biblia Cornilescu, Luca 6:1. Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau.

În Luca 6:1 textul grec, nu apare cuvântul "grâu" şi apare un termen tehnic, "al doilea prim sabat", pe care unele manuscrise nu îl conţin, dat fiind că copiştii neânţelegând fraza l-au simplificat la "sabat". Acesta nu este un sabat de ziua a şaptea, în care toate călătoriile erau interzise, ci un sabat de sărbătoare, menţionat în Levitic capitolul 23. Menţiunea aceasta este importantă, pentru a se vedea că într-o săptămână anume, pot fi două sabate, unul de sărbătoare şi unul de ziua a şaptea. În versetul din Luca 6:1 sabatul în cauză era sabatul ce închidea Sărbătoarea Azimelor, al doilea "prim" sabat de sărbătoare, din 21 Nisan. Întâiul "prim" sabat ar fi fost cel din 15 Nisan. Aceste sărbători erau mumite sabate, deoarece nu se făceau lucrări de slugă în ele (cu excepţia gătitului şi a călătoriilor), a se vedea şi Ioan 19:31.

Dacă existau două sabate în săptămâna aceea, putem reda textul din luca 6:1 astfel: “Şi a fost că, în al doilea prim sabat, El trecea prin semănături; şi ucenicii Săi smulgeau spice şi mâncau, frecându-le cu mâinile.” Erau spice de orz, nu de grâu.

 

Lucrurile pot fi corectate

Este posibil ca traducătorii să nu sesizeze nişte nuanţe ale textului grecesc şi să îmbogăţească textul într-o direcţie greşită (a se vedea ideea cu spicele de grâu)? După cum vedem există, dar ele pot fi corectate.

Textul grec al Noului Testament - textul grec biblic (koine) se poate studia pe siteul biblehub.

 

Fiţi binecuvântaţi!