sâmbătă, 4 ianuarie 2025

Sinteza succintă a calendarului biblic

 

Anul biblic

Încă din antichitate, la multe popoare anul începea primăvara. De exemplu la romani luna Ianuarie era luna a XI în calendar, până în jurul anului 150 î.Hr.

Dumnezeu i-a poruncit lui Moise ca anul să înceapă în luna Abib (luna spicelor) - zis şi Nisan după exilul babilonian, această lună fiind prima lună din an şi din calendarul biblic.

Astazi iesiti, in luna spicelor. (Exod.13:4)

Luna Abib, lună care este precizată ca „prima lună a anului” (cf. Exod 12,2; Levitic 23,5), în cartea Estera (3,7) este identificată ca fiind luna Nisan, din calendarul persan.

 

Despre calendarul biblic

         Anul biblic are patru anotimpuri menţionate în Biblie, fiecare anotimp având trei luni, totalul fiind 12 luni, fiecare lună fiind menţionată în Biblie, acestea fiind numerotate de la 1 la 12. Anul începea după echinoxiul de primăvară, între fiecare anotimp și an existând o zi de trecere.

Detaliul despre începutul anului la echinoxiul de primăvară îl aflăm din sursele antice, cum ar fi:

"Moise a mai poruncit ca, anual, în luna Xanthicos, numită de noi Nisan, şi cu care începe anul nostru, în a paisprezecea zi de la începutul lunii, atunci când soarele se află în constelaţia Berbecului - căci în această lună am fost noi sloboziţi din robia egiptenilor, să se aducă aceeaşi jertfă împlinită de noi, aşa cum am mai spus, la părăsirea Egiptului.”

Iosif Flaviu (din neam de preoti evrei, care a trait in secolul I AD), Antichitatile Iudaice, Cartea 3, Capitolul 10.

„Moise a calculat prima lună de la începutul Echinocțiului de Primăvară,” Viata Lui Moise, Cartea II XLI, 222, Philon Alexandrinul, filozof evreu, pe numele real Yedidia Ha'alexandroni.

De la Echinocţiul de Primăvară însemna „după” acest eveniment anual:

„pentru evrei, prima lună a fost după Echinocțiul (de Primăvară)”, Eusebiu, Istoria ecclesistică, VII, 32

 

Anotimpurile

Geneza 1:14 Si a zis Dumnezeu: "Sa fie luminatori pe taria cerului, ca sa lumineze pe pamant, sa desparta ziua de noapte si sa fie semne ca sa deosebeasca anotimpurile, zilele si anii,

Anotimpurile biblice au câte 91 de zile fiecare, ultima lună a fiecărui anotimp având 31 de zile, iar celelalte două, câte 30. Anul astfel compus are 52 de săptămâni şi o zi. Fiecare an și fiecare anotimp a început întotdeauna în a patra zi a săptămânii (miercuri, vorbind după calendarul roman actual), care a fost a patra zi a creației redată în Geneza, ziua în care au fost create luminile de pe cer, arătând anotimpurile, lunile și anii.

 

Vechimea calendarului biblic

Calendarul exista și înainte de Marele Potop

Geneza 7: 11. În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.

Geneza 7:24. Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.

Geneza 8: 3. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.

4. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.

 

Importanţa calendarului biblic

Dacă am restaura calendarul biblic şi anul biblic, sărbătorile anuale din Biblie ar cădea în perioada anului în care au fost fixate şi nu ar exista nici un fel de decalare sau rămânere în urma; în mod normal, după acest calendar biblic, o sărbătoare fixată trebuie să cadă întotdeauna în aceeaşi zi, în aceeaşi săptămână şi în aceeaşi lună calendaristică din fiecare an.

 

De exemplu: Dacă un om s-ar naşte primăvara, pe 1 Martie şi această zi ar fi o zi de miercuri, în fiecare an, 1 Martie ar fi într-o zi de miercuri. Interesant, nu-i aşa?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu