Noua concepţie despre Iad este nebiblică (Apologie)

 

Un suflet nu se poate auto-chinui mental după ce moare, deci noua concepţie despre Iad este nebiblică

Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte? Un verdict cu privire la suflet, stabilit în urma comparării Bibliei cu manuscrisele timpurii Cercetând manuscrisele timpurii ale Bibliei – Biblia antică, primară, în paralel cu traducerile actuale la care avem cu toții acces mai ușor, în final, vom putea concluziona cu certitudine referitor la întrebarea legitimă: Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte?
Asta implică să urmăm pașii necesari din Scriptură și câteva elemente de teologie, strict necesare. Dar să le luăm pe rând și cât se poate de sumar.
a) Care este plata definitivă pentru păcatul practicat voit?
b) Ce este cu “săracul Lazăr şi cu bogatul nemilostiv”?
c) Există “soartă prestabilită” (predestinare) pentru fiecare om?
a) Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă că plata păcatului voit este moartea eternă şi nu chinul veşnic al păcătoşilor cum se vorbește de majoritatea creștinilor: Romani 6:23. “Iazul de foc”, este un aspect profetic avertizator despre pedeapsa veşnică ce îi aşteaptă pe cei pierduţi: Apocalipsa 20:14. Această pedeapsă este moartea eternă, extincţia eternă, după cum se arată atât de clar: “Iazul de foc este moartea a doua” (şi nu invers: “moartea a doua este iazul de foc”) Apocalipsa 20:14, “văpaia unui foc care va mistui (şi nu chinui etern) pe potrivnici” Evrei 10:27. Dumnezeu iubeşte orice om şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pocăinţa însemnând întoarcerea la Dumnezeu cu căinţă: Luca 15:11-21; Fapte 17:30; Romani 2:1-16. Nu există posibilitatea salvării după ce un om moare nepocăit, de aceea din iubire adevărată faţă de semenii noştrii, trebuie să ne dăm toată silinţa de a conştientiza pe cei ce sunt pierduţi: Evrei 9:27; Matei 24:14; Apocalipsa 20:11-15.
b) Ce spune întreaga Biblie despre Avraam și despre orice om, unde s-a dus după moartea lui şi în ce stare este el acolo? “Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” Ecclesiastul 9:10
Ce spune autorul predicii apocrife Bogatul şi Lazăr despre unde s-a dus Avraam şi în ce stare este el acolo? Deși admite că Avraam este în locuinta morților (hades), susține exact contrariul mărturiei Scripturii citate! Aici se susține că acolo unde s-au dus Avraam, săracul Lazăr și bogatul nemilostiv, există lucrare, chibzuință, știință și înțelepciune. “Cu vremea săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam ... A murit şi bogatul ... Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri...”.  Cu toţii cunoaştem această istorisire cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv din Luca 16:19-31. Însă, acest text contrazice flagrant Biblia de la Geneza şi până la Apocalipsa, spiritul și armonia ei interioară. Importanţa armoniei interioare a textelor Bibliei este pentru acest caz făţiş contrară prin acest text şi îl “declară” ca un text străin. Este clar că avem de-a face cu o antiteză: Biblie versus autor/text “Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr”. Autorul acestei istorisiri nu a fost Domnul şi Mântuitorul nostru Ieşhua (Iesus), Unsul (Christosul) lui Dumnezeu, care era evreu şi cunoştea bine mărturia întregului Vechi Testament despre locaţia şi starea inconştientă a celor morţi, deoarece el a spus că la trâmbiţa învierii, morţii vor auzi glasul lui din morminte, şi nu din sânul lui Avraam sau "iad": Ioan 5:28,29, Daniel 12:2. Asadar, acest text din Luca 16:19-31 este un text fals, o apocrifă (text necanonic), ataşat ulterior la (în) Evanghelia după Luca.
Avem de a face cu o contradicţie evidentă, care descalifică şi demască textul ca fiind un text străin de Biblie.
Nu cred că dacă în Bibliile moderne ar scrie în vreun loc că Satan este Isus, ar trebui să credem asta doar pentru simplul motiv că este în Biblia modernă. Nu trebuie sa punem semnul egalităţii între Biblia modernă (tradusă) şi textele Bibliei originale, care nu mai sunt.
Observație: Din contextul larg al Bibliei putem constata prin observare că învăţătura despre nemurirea sufletelor şi a chinului veşnic al păcătoşilor nu este de origine divină. Nu putem lăsa sau distorsiona înţelesul textelor ce combat clar aceste idei, de dragul unor oameni care au introdus texte străine pentru aşi susţine părerile.
c) Oare este biblică argumentația că persoanele care nu se vor pocăi, au fost predestinate la pierzare încă înainte ca ele sa se fi născut?
Ce aţi zice despre un tată, care încă înainte de a i se naşte copiii, a hotărât că pe unii dintre ei îi va ucide, indiferent de ce ar putea ei să fie, buni sau răi? L-aţi considera dement, nu-i aşa? Şi totuşi, există oameni care cred că Dumnezeu a hotărât în acest fel soarta apriori a miliarde de oameni! Oare chiar doreşte Dumnezeu pieirea unora, încă înainte ca ei să se nască şi să poată lua o decizie în ce priveşte calea şi conduita pe care o vor urma? Versetul următor denunţă ca nebiblică această filozofie religioasă: “… Dumnezeu, salvatorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi şi să vină la cunoştinţă de adevăr” (1Timotei 2:3,4). După cum vedem, Dumnezeu doreşte salvarea tuturor oamenilor, dar cei care resping prin faptele lor rele această dorinţă divină, nu pot fi salvaţi, deoarece Dumnezeu nu salvează pe nimeni cu de-a sila (forţat). Creatorul a ales (predestinat, prestabilit) ca cei ce vor trăi ca oameni drepţi (prin credință și ascultare de el) să primească viaţă veşnică şi ca cei care vor trăi în nedreptate să nu primească viaţă veşnică, ci să primească moarte veşnică, dar nu chin veşnic: Ioan 3:36. Tocmai de aceea, când apostolul Pavel scrie despre predestinarea noastră, trebuie să avem în vedere care este dorinţa lui Dumnezeu arătată către toţi oamenii şi prin ce anume şi cum se intră în această predestinare a salvării, care este o predestinare ca grup al credincioşilor şi nu a indivizilor: Romani 9:30-33. Dumnezeu nu a făcut un om mai păcătos decât altul, el nu a hotărât în mod arbitrar nimănui destinul, fie spre pierzare, fie spre salvare, şi asta încă înainte de a se naşte individul: prin pocăinţă orice om poate primi har (Fapte 17:30, Luca 13:1-5, exceptând pe cei care au păcătuit împotriva duhului sfânt - Matei 12:31,32). Dumnezeu nu ar porunci “tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30), daca el ar fi rânduit deja de mult timp pe unii “la chinuri într-un foc veşnic”, căci atunci ar fi cel mare fățarnic.