miercuri, 17 aprilie 2024

Documentar despre ereziile cultului Martorii lui Iehova (apologie) 10


Interpretările profetice eşuate ale cultului Martorii lui Iehova (Russell-Rutherford)
 
 

Marea speranţă a Martorilor lui Iehova eşuată, legată de anul 1975

 

    Anul 1975> sau împlinit 6000 de ani de la facere, şi va fi foarte probabil Armaghedonul (JW p. 104) spuneau liderii cultului Martoriilui iehova. Al patrulea preşedinte al Societăţii, a continuat cu linia prezicerilor false, astfel în cartea: „Viaţă eternă în libertatea fiilor lui Dumnezeu”, la p.29,30, Fredrerich Franz a spus că anul 1975 în toamnă se sfârşesc 6000 de ani de la crearea lui Adam şi probabil începutul Armaghedonului din Scriptură.

 

Aceasta înţelegere a fost publicata în vara anului 1966, într-o carte scrisă de Frederich Franz, în primul capitol, cartea vorbea despre aranjamentul jubileului, care jucase, de asemenea, un rol proeminent în prezicerile referitoare la anul 1925 şi prezenta argumente în favoarea învăţăturii că şase zile a cate o mie de ani fiecare, în care omenirea experimentează imperfecţiunea, vor fi urmate de o a şaptea zi de o mie de ani, în care se va restabili perfecţiunea într-un jubileu măreţ de eliberare din sclavia păcatului, bolii şi a morţii. Cartea spunea următoarele la paginile 28 si 29:

 

„... Conform acestui calcul demn de încredere al cronologiei biblice sase mii de ani de la crearea omului se for sfârşi în 1975, iar perioada a şaptea de o mie de ani de istorie umana va începe în toamna anului 1975 e.n.

Aşadar, în curând se vor încheia şase mii de ani de existenta umana pe pământ, în cadrul acestei generaţii...Deci nu peste mulţi ani, pe parcursul generaţiei noastre, vom ajunge la ceea ce Iehova Dumnezeu considera a şaptea zi a existentei omului.

 

Cât de potrivit este pentru Iehova Dumnezeu să facă aceasta a şaptea perioada de o mie de ani un sabat de odihna şi eliberare, un măreţ sabat jubileic pentru declararea libertăţii pe tot pământul şi tuturor locuitorilor lui! Aceasta este cea mai potrivita ocazie pentru omenire. De asemenea si cel mai potrivit pentru Dumnezeu, pentru ca, amintiţi-vă, omenirea aşteaptă ceea ce ultima carte a Sfintei Biblii numeşte domnia lui Isus Cristos de o mie de ani asupra pământului, domnia milenara a lui Cristos. Când a fost pe pământ, cu nouăsprezece secole în urma, Isus a spus despre sine: „Pentru ca Fiul Omului este domn al Sabatului.” (Matei 12:18) Faptul ca domnia lui Isus Cristos, „Domnul sabatului”, merge in paralel cu al şaptelea mileniu al existentei umane nu este doar o întâmplare, ci este in conformitate cu scopul iubitor al lui Iehova Dumnezeu.”   [sublinierile îmi aparţin].

 

Chiar în cartea istorică a cultului JW’s se recunoaşte la pagina 104, că la un congres din Baltimore, Franz a spus: „s-ar putea ca Satan să fie legat atunci (în anul 1975).” În ea se mai recunoaşte următoarele: „Totuşi au fost publicate şi alte declaraţii cu acest subiect, iar unele dintre ele au fost mai categorice decât au trebuit.”

În acelaşi an, 1966, ediţia din 8 octombrie a revistei Treziţi-vă, publicata alături cu Turnul de Veghe, conţinea un articol cu titlul „Cât de mult va mai dura?” şi sub titlul „6.000 de ani se încheie în 1975”, argumenta că mileniul va fi ultima 1.000 de ani a unei zile de odihna de 7.000 de ani a lui Dumnezeu. Aceasta revista spunea următoarele (paginile 19, 20): „De aceea, apropierea sfârşitului primelor 6.000 de ani a existentei umane are mare semnificaţie.

Va merge ziua de odihna a lui Dumnezeu în paralel cu timpul existentei omului pe pământ de la creaţie? Se pare ca da. Din cele mai demne de încredere cercetări ale cronologiei biblice, care se armonizează cu multe date acceptate de istoria laica, noi ajungem la concluzia ca Adam a fost creat in toamna anului 4.026 i.e.n.. Creaţia Evei a avut loc probabil cândva în acelaşi an, imediat după aceea urmând să înceapă ziua de odihna a lui Dumnezeu. În ce an se vor încheia primii 6.000 de ani ai zilei de odihna a lui Dumnezeu? In 1975. Acest eveniment este demn de remarcat, în special având în vedere începutul „zilelor din urma”, în 1914 şi dovezile concrete ale zilelor noastre, ca împlinire a profeţiilor, marchează aceasta ca fiind ultima generaţie a acestei lumi rele. Deci noi aşteptam ca viitorul apropiat sa fie plin de evenimente impresionante pentru cei care îşi pun credinţa in Dumnezeu şi promisiunile Lui. Înseamnă ca în relativ putini ani vom fi martori ai împlinirii profeţiilor ramase care se refera la timpul sfârşitului.”

 

Revista Turnul de Veghe din 1 mai 1968, spunea următoarele (paginile 272, 273): „Viitorul imediat va fi în mod garantat plin cu evenimente climatice, pentru ca acest sistem vechi se apropie de sfârşitul final. Pe parcursul a numai câţiva ani cel mult, partea care a mai rămas din profeţiile referitoare la „zilele din urma” se vor împlini, având ca rezultat eliberarea şi supravieţuirea omenirii în regatul glorios de 1.000 de ani a lui Cristos. Ce zile dificile, însă în acelaşi timp, ce zile măreţe ne stau în faţă! Înseamnă aceasta ca anul 1975 va aduce bătălia Armaghedonului? Nimeni nu poate spune cu certitudine ce va aduce un anumit an. Isus a spus: „Referitor la ziua si ceasul acela nimeni nu ştie.” (Marcu 13:32) Este suficient pentru slujitorii lui Dumnezeu să ştie cu certitudine ca timpul înaintează cu repeziciune pentru acest sistem de lucruri sub conducerea lui Satan. Cât de neînţelept ar fi pentru cineva să nu fie treaz şi conştient de timpul limitat care a mai rămas, de evenimentele zguduitoare care vor veni si de nevoia de a acţiona în vederea salvării!”

 

Paragrafele de mai sus apăreau în jurul unui grafic mare de date, începând din anul 4.026 î.e.n., ca data pentru „Crearea lui Adam (la începutul toamnei).” Graficul se încheia în felul următor:

1975 - 6.000 Sfârşitul celei de-a 6-a zi de 1.000 de ani (la începutul toamnei).

2975 - 7.000 Sfârşitul celei de-a 7-a zi de 1.000 de ani (la începutul toamnei)

Cred că comentariile sunt de prisos, pe de o parte spun că nu afirmă cu certitudine, că 1975 va însemna sfârşitul lumii, pe de altă parte, afirmă că anul 1975 însemnă sfârşitul celor 6 zile (6000 de ani) de istorie umană imperfectă.

După trei ani de la prima carte care se ocupa de 1975, „Viaţă eternă în libertatea fiilor lui Dumnezeu”, autorul, Frederich Franz, a scris încă o publicaţie, intitulată: „Apropierea păcii de o mie de ani”.

Tot ce se poate spune este că limbajul din ea este chiar mai categoric şi concret decât în publicaţia anterioara. Lansată în 1969, ea conţinea următoarele afirmaţii la paginile 25, 26: „Mai recent, unii cercetători ai Sfintei Biblii au făcut o re-verificare a cronologiei acesteia. Conform calculelor lor, la mijlocul anilor şaptezeci se vor încheia sase milenii de viaţă a omului pe pământ. Astfel al şaptelea mileniu de la crearea omului de către Iehova Dumnezeu va începe în mai puţin de zece ani.

Pentru ca Domnul Isus Cristos sa fie „Domn şi al sabatului”, domnia Sa de o mie de ani trebuie sa fie a şaptea dintr-o serie de perioade de o mie de ani sau milenii. (Matei 12:8, AV) Astfel va fi o domnie sabatică.”

 

Cineva a remarcat următoarele: „Întreg acest flux constant de informaţii avea în mod clar scopul de a construi şi întări o speranţă, anticipaţie. El nu a avut scopul să calmeze, să risipească spiritul aşteptării entuziasmate. Este adevărat ca majoritatea afirmaţiilor erau însoţite de comentarii descriptive de genul 'noi nu spunem categoric' sau 'nu spunem o data anume' si ca 'nu ştim ziua şi ceasul'. Insa trebuie ţinut cont de faptul ca organizaţia nu era la începuturi virgine în privinţa aceasta. Întreaga ei istorie, chiar de la început, a constat din construirea de speranţe în mintea oamenilor, în anumite date, doar ca mai târziu acele date să treacă, fără ca speranţele să se realizeze. În ocaziile dinainte, publicaţiile Societăţii au încercat implicit să plaseze responsabilitatea oricărei deziluzii asupra cititorilor, nu al autorilor informaţiei, că au avut tendinţa să aştepte prea mult. Astfel ca persoanele responsabile în organizaţie trebuie să fi fost conştiente de pericol şi să fi realizat cum este natura umană, să fi înţeles cât de uşor se pot stârni speranţele.

 

Totuşi, în timp ce au evitat cu grija folosirea explicită a prezicerii unei date anume care va reprezenta începutul mileniului, acele persoane responsabile au aprobat folosirea frazelor cum ar fi „în următorii relativ puţini ani”, „viitorul imediat”, „doar în câţiva ani cel mult”, „numai câţiva ani cel mult”, „ultimii câţiva ani”, toate acestea fiind scrise în revistele Turnul de Veghe si Treziţi-vă! cu referire la începutul domniei milenare şi toate intr-un context care includea anul 1975. Înseamnă aceste cuvinte ceva? Sau au fost folosite în mod liber şi neatent? Sunt sentimentele, planurile şi speranţele oamenilor ceva cu care să ne putem juca? A nu fi preocupat de aceşti factori înseamnă să fii atât iresponsabil cât şi insensibil. Totuşi Turnul de Veghe din 15 august, 1968, îndemna cititorii să aibă grijă cum consideră propriile cuvinte de avertizare ale lui Isus Cristos însuşi.

 

Unele dintre cele mai directe afirmaţii au venit din Departamentul de serviciu de la Brooklyn, care produce o revista lunara numita „Ministerul pentru Regat”, care este trimisa numai martorilor, nu şi publicului. În ediţia din martie, 1968, se găseşte îndemnul de a intra în serviciul de predicare cu timp integral prin cuvintele:

 

„Având in vedere perioada scurta de timp rămasa, vom dori sa facem aceasta ori de cate ori ne permit condiţiile. Gândiţi-vă numai, fraţilor, mai sunt doar nouăzeci de luni înainte ca 6.000 de ani de existenta umana pe pământ sa se termine.” 

 

Ediţia Ministerului pentru Regat din mai 1974, spune cu referire la „timpul scurt rămas”: „Se aud rapoarte ca fraţii îşi vând casele şi proprietăţile si plănuiesc să termine restul zilelor ramase în acest sistem vechi în serviciul de pionier. Desigur ca aceasta este o modalitate excelentă de a petrece perioada scurta de timp rămasa dinaintea sfârşitului lumii nelegiuite. - 1Ioan 2:17”.

 

Însă şi această presupunere fiind eronată a avut efecte catastrofale, după cum prezicerile lui Russell a avut ca efect plecării unora din cadrul Studenţilor în Biblie, ba mai mult, unii şi-au pierdut şi credinţa în Dumnezeu, tot aşa prezicerea cu anul 1975 a făcut ca între anii 1970-1979 să plece sute de mii din Organizaţie sau să fie excluşi[4].

 

Încrederea în Organizaţie i-a costat mult pe unii, deoarece şi-au vândut casele, şi-au donat averile Societăţii că vine Armaghedonul şi au fost dezamăgiţi. Naivitatea a fost atât de mare, încât un martor al lui Iehova a spus patronului său: „dacă sfârşitul nu vine în 1975, din ianuarie 1976 voi lucra pe gratis.”

După evenimentul nul din anul 1975, unii au ajuns la ospicii sau au devenit atei. Cineva spunea că îşi bagă Biblia pe foc.

 

Din articolele celor care se ocupă cu studiul acestui caz de speculaţii puse nedemn pe seama Bibliei – caz unic în istorie – mai aflăm:

   

„Anul 1980, a fost prezis de Russell în cartea Taina împlinită, la p.78 ca fiind: „Probabil că anul 1980 să însemne pentru israeliţii după trup aducerea lor din prinsoarea morţii şi restaurarea lor deplină în Palestina.” După cum vă daţi seama şi această presupunere nu s-a împlinit.

 

După prezicerea cu anul 1975, făcută de al patrulea preşedinte, Societatea nu s-a mai lansat în presupuneri concrete cu privire la vreun an anume, dar s-a subliniat învăţătura că generaţia de la 1914 nu va trece până nu va veni sfârşitul. Societatea a învăţat timp de cel puţin 50 de ani că cei în vârstă de 15 ani, care au văzut evenimentele din 1914, nu vor trece (G 8/10 1968). Apoi în W1/10 1978 (engleză) se spunea: „Generaţia se aplică adepţilor lui Cristos care au fost în stare să observe acel război.” În W15/10 1980 s-a rectificat ideea spunându-se că generaţia trebuie să aibă cel puţin 10 ani, iar în W15/5 1984 se susţinea că generaţia trebuie să-i includă şi pe copilaşi şi se întinde pe maxim 80 de ani (Psalmul 90:10). Deci voalat se specula că sfârşitul vine cel mai târziu în 1994, adică: 1914+80 de ani = 1994. Vi se pare că acest fel de speculaţii vine de la Iehova?

Toate acestea au fost de fapt falsităţi, deoarece apare W 1/11 1995 p.10-21 şi anulează complet tot ceea ce se învăţase cu privire la textul din Matei 24:34, cu generaţia, ba mai mult, însuşi scopul revistei Treziţi-vă care este un instrument de vestire al adevărului, a eşuat, deoarece până în 8/11 1995, se specifica la scopul revistei Treziţi-vă următoarele: „Această revistă întăreşte încrederea în promisiunea Creatorului, referitoare la instaurarea unei lumi noi, paşnice şi sigure, înainte ca generaţia care a văzut evenimentele din 1914 să dispară…”. Ne punem întrebarea: ce s-ar fi întâmplat dacă unii contestau această învăţătură înainte de 1995? Probabil erau excluşi.

 

După cum se vede, societatea Watchtower nu pare să mai aibă vreo problemă cu limita psihologică a celor 70 sau 80 de ani din Psalmul 90 pentru durata „generaţiei”. Dacă citim cuvintele citate mai sus în contextul lor din Turnul de veghe din 15 decembrie 2003, putem observa că se sugestionează o nouă limită a „generaţiei” calculate sau mai exact a intervalului calculat de 120 de ani, de la 1914: „În zilele lui Noe, Iehova a declarat: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci el nu este decât carne; totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani” (Geneza 6:3). Emiterea acestui decret divin în 2490 î.e.n. a marcat începutul ultimelor zile ale acelei lumi nelegiuite. Gândiţi-vă ce a însemnat acest decret pentru cei ce trăiau atunci! Urmau să mai treacă doar 120 de ani şi Iehova avea să aducă „un potop de ape pe pământ, ca să distrugă orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă”. – Geneza 6:17.

 

Noe a fost avertizat despre catastrofă cu zeci de ani înainte, iar el a dat dovadă de înţelepciune folosindu-şi timpul pentru a se pregăti în vederea supravieţuirii. Apostolul Pavel spune: „După ce i s-a dat avertisment divin despre lucruri care nu se vedeau încă, [Noe] a manifestat teamă sfântă şi a construit o arcă pentru salvarea casei sale” (Evrei 11:7). Ce se poate spune despre noi? Au trecut aproximativ 90 de ani din 1914, când au început ultimele zile ale actualului sistem de lucruri. Ne aflăm fără îndoială, în „timpul sfârşitului(Daniel 12:4)”. (W03 12/15 p15).„

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu