Efectul nociv al mişcării eretice patripasiene în Creştinătate

Efectul nociv al mişcării eretice patripasiene în Creştinătate

 

Mulţi susţin că ideea “Isus este Yehova” este logică, deoarece se regăseşte în formularea de la Ioan 1:1:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. (BDC)

La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. (BOR)

Într-adevăr, la o simplă înlocuire a “Cuvântului” cu numele “Isus”, asta reiese:

La început era Isus, şi Isus era cu Dumnezeu, şi Isus era Dumnezeu. (BDC)

La inceput era Isus si Isus era la Dumnezeu si Dumnezeu era Isus. (BOR)

Sau:

La început era Isus, şi Isus era cu Yehova, şi Isus era Yehova. (BDC)

La inceput era Isus si Isus era la Yehova si Yehova era Isus. (BOR)

 

Totuşi, fraza “Cuvântul era cu Dumnezeu” (Isus era cu Dumnezeu, Isus era cu Yehova) ca mai apoi Isus să fie Dumnezeu, dă de bănuit. Să înlocuim fraza de mai sus cu două cuvinte străine, ca să ne dăm seama despre ce este vorba:

La început era Cain, şi Cain era cu Adam, şi Cain era Adam.

La inceput era Cain si Cain era la Adam si Adam era Cain.

Sau:

La început era Fiul, şi Fiul era cu Tatăl, şi Fiul era Tatăl.

La inceput era Fiul si Fiul era la Tatăl si Tatăl era Fiul.

 

Această interpretare este cunoscută ca doctrina patripasienilor („cei care credeau că Tatăl a suferit pe cruce”) fiind o erezie din secolul II-IV menţionată de diferiţi autori creştini din acel timp, cum ar fi Hipolit din Roma, Ciprian, Tertullian, Rufinus, istoricul Sozomenos (400-450), etc.. Conform acestor surse, acești creștini devianţi numiţi „patripasieni” credeau că Isus din Nazaret era identic cu Dumnezeu Tatăl, trăgând concluzia că Dumnezeu Tatăl ar fi venit în lume și a suferit pe cruce. Unii o numeau modalism sau sabelism. Hipolit din Roma scrie că ei erau cei mai numeroşi dintre creştinii din timpul său, chiar şi Papa de la Roma, fiind unul de-al lor. Contra lor s-a constituit Conciliul de la Antiohia, format din 50 de episcopi loiali crezului creştin vechi apostolic în anul 267, prezidată de episcopul Macarie al Edessei. Datorită faptului că această partidă foarte numeroasă a falsificat în acel timp Sfintele Scripturi, pentru a-şi susţine afirmaţiile, Biserica din secolul III care a rămas fidelă crezului apostolilor, l-a însărcinat pe savantul creştin Lucian - din şcoala episcopului Macarie - să refacă frazele răstălmăcite, într-o nouă versiune a Bibliei. În timp ce finaliza această versiune şi demonstra vechiul text, a fost trădat de un aşazis preot patripasian, care l-a denunţat autorităţilor păgâne, acuzându-l de lucruri false.

 

Patripasienii susţineau că Tatăl şi Fiul sunt aceeaşi persoană, care s-au descoperit în denumiri diferite, dându-i denumirea de ‘homo-ousios’ (aceeaşi fiinţă). Această învățătură prezentă încă din secolul II e.n., i-a făcut pe liderii creștinilor apostolici adunați la Conciliul de la Antiohia din anul 267 să o respingă oficial, drept erezie, pe baza dovezilor că ea a fost respinsă şi în Conciliul de la Smirna din secolul II. Conciliul de la Smirna şi Antiohia au precizat că Isus nu este este ‘homo-ousios’ (aceeaşi fiinţă) cu Tatăl, ci “homoi-ousios”, adică “asemănător cu Tatăl”, deci Isus nu este Tatăl însuşi. Din păcate, despre aceste concilii importante din secolele II şi III, de la Smirna şi Antiohia, majoritatea creştinilor din ziua de azi nu știu nimic. Nici că mai târziu, tocmai această erezie a unei fiinţe identice a Tatălui şi Fiului, demascată de Biserica apostolică fidelă și combătută oficial de două ori a fost adoptă ca şi crez oficial al creștinismului în conciliul de la Niceea (325). Împăratul Constantin cel Mare, încă păgân şi susţinând oracolele (profetesele) păgâne, a fost convins de majoritatea episcopilor care susţineau patripasianismul – pe baza Bibliei lor eretice - şi a obligat toţi membrii conciliului sa accepte termenul de ‘homo-ousios’ (aceeaşi fiinţă) cu privire la Tatăl și Fiul. Practic, în anul 325 împăratul păgân Constantin, a anulat tot ceea ce hotărâse Biserica apostolică fidelă în secolul II la Smirna şi în secolul III la Antiohia şi a impus în toată Creştinătatea o Biblie eretică, Biblia Patripasiană, care se citeşte oficial încă şi în ziua de azi.