Numele lui Dumnezeu în resursele Vechiului şi Noului Testament

 

Numele lui Dumnezeu în resursele Vechiului şi Noului Testament

 

Resurse despre textul ebraic

 

Una dintre cele mai importante resurse ale Vechiului Testament este aşanumitul „Text Masoretic”. Textul Masoretic – conţine manuscrisele ebraice din evul mediu.

 

Un astfel de manuscris „masoretic” este  Codexul Leningrad, care datează de 1008 d.Hr. și a fost scrisă de Samuel Ben Iacob, care făcea parte dintr-un grup de cărturari rabini numiți „masoreți”. Masoreții nu lucrau cu manuscrisele originale ebraice ale Bibliei, ci cu copiile acestora. Din păcate, originalele cărţilor Vechiului şi Noului Testament s-au pierdut.

 

Ce înseamnă un text original? Un text original este textul autorului, fie scris de mână (numit textul autograf), fie cel dictat unui scrib. Din păcate, aşa ceva nu mai avem la ora actuală cu privire la niciuna dintre cărţile Bibliei.

 

De ce sunt numite aceste manuscrise “Textul Masoretic”?

Ce este "masora"?

 

Prin tradiție îndelungată, un sul de carte din Biblie putea conține doar textul consonantic ebraic – nimic adăugat, nimic luat. Codicele masoretice, totuși, oferă un material suplimentar extins, numit "masorah", fie pentru a arăta pronunția corectă și cantilarea, fie pentru a proteja textul împotriva erorilor scribale și pentru a adnota posibilele variante textuale. Manuscrisele includ astfel puncte vocale, semne de pronunție și accente de accentuare în text, adnotări scurte în marginile laterale și note mai extinse în marginile superioare și inferioare și colectate la sfârșitul fiecărei cărți. Aceste note au fost adăugate deoarece masoreții au recunoscut posibilitatea unei erori umane în copierea Bibliei ebraice. Masoreții nu lucrau cu manuscrisele originale ebraice ale Bibliei, și corupțiile - fie intenţionate sau accidentale - se strecuraseră deja în versiunile pe care le copiau. Au fost mai mulţi savanţi care au examinat aceste note, unul din ei fiind Christian David Ginsburg.

 

Cât de sigur este Textul Masoretic?

 

Uneori, chiar și cel mai atent scrib (copist) face erori - mai ales dacă îi stă în faţă o muncă voluminoasă - care sunt perpetuate și remodificate de viitorii cărturari, astfel apărând variantele textuale. Alteori scribul a modificat intenţionat textul din diverse motive. De aceea există în Biblie anumite dificultăți textuale, numite „contradicţii”.

De exemplu, la Exodul 6:3 Dumnezeu spune că patriarhii (străbunii) evreilor nu au cunoscut Numele Său, însă textele masoretice infirmă această rostire, existând anumite versete în care patriarhii îi pomenesc Numele.

Exodul 6:3. Eu M-am arătat lui Abraham, lui Ysaac şi lui Yakob, ca El Şhadday, dar n-am fost cunoscut lor sub Numele Meu ca “Yehowah”.

Genesa 22:14. Abraham a pus locului aceluia numele:„Yehowah va purta de grijă. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Yehowah va purta de grijă.“

 

Cum se explică această contradicţie?

 

De unde ştim că nu Exod 6:3 a fost schimbat de scribi în cursul timpului copierii textului original, ci textele în care patriarhii îi spun lui Dumnezeu pe Nume?

Ei bine, cercetarea Sulurilor de la Marea Moartă a adus lumină în acest subiect, ieşind la iveală un manuscris vechi, cu un text ebraic din secolul II î. d. Hr., în care patriarhii nu cunoşteau Numele lui Dumnezeu. Un text din Sulurile de la Marea Moarta, arată o altă formă:

Manuscrisul 4Q1 Geneza-Exodul

Limba: Ebraică

Data:  125-100 înainte de Hristos

Locaţia: Qumran, Peştera nr. 4

Redarea din 4Q1Geneza 22:14:

Abraham a pus locului aceluia numele:  „Elohim (Dumnezeu) va purta de grijă. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Yehowah va purta de grijă.“

 

Vedem din textele comparate că există o diferenţă: Elohim-jireh (Dumnezeu va purta de grijă) în textul vechi versus Yehowah-jireh (Yehowah va purta de grijă) în textul mai nou.

 

Sulurile de la Marea Moartă conţin două redări, una pe care o întâlnim şi în textul Masoretic şi una aparte în sulul nr 4Q1 din peştera nr 4. Aici, în acest sul, soferimul a copiat forma originală a textului şi nu a modificat nimic. Este şi normal ca Avraam să fi numit acel loc Elohim-jireh (Dumnezeu va purta de grijă) şi nu Yehowah-jireh (Yehowah va purta de grijă), pentru că nu cunoştea Numele lui Dumnezeu. Conform tradiţiei, textele sunt narate de Moise, căruia i s-a dat taina descoperirii Numelui lui Dumnezeu. Deci Moise nu ar fi scris că oamenii de înaintea lui l-au chemat pe Dumnezeu cunoscând numele "Yehowah", cum crează impresia textele masoretice.

 

Totuşi, de ce au operat scribii această modificare, ce au urmărit prin ea? Sursele vechi spun că în perioada elenistică (în timpul ocupaţiei greceşti) s-a ivit o partidă elenistică printre evrei, care susţineau că Avraam şi ceilalţi patriarhi aveau un alt Dumnezeu, decât cel pe care l-a prezentat Moise. Ca să elimine pericolul unei asemenea interpretări, care a prins priză la unii dintre evrei, cărturarii au modificat textul în aşa fel, ca să nu se mai poată susţine această teorie, care oricum era greşită.

 

În opinia acestor evrei elenizaţi de filozofia religioasă pâgână, textul de la Geneza 1:1 ar fi avut următorul înţeles:

Un zeu pe numele de „Începutul”, cunoscut de Avraam şi ceilalţi patriarhi i-a făcut pe ceilalţi zei, unul dintre ei fiind cel prezentat de Moise.

Geneza 1:1 în caractere ebraice

בְּרֵאשִׁית, בָּרָא אֱלֹהִים, אֵת הַשָּׁמַיִם, וְאֵת הָאָרֶץ.

Textul ebraic redat în caractere latine

bereshith bara elohim eth hashshamayim we'eth ha'arets

Textul manipulat de elenizaţi:

Începutul a făcut zeii, cerurile şi pământul.

 

Moştenire sau pionierat?

 

Deşi începutul lucrării masoretice pentru a proteja textul este legată de oraşul Tiberiada în timpul Evului Mediu, totuşi există menţiuni antice că o lucrare asemănătoare exista deja în perioada celui de la doilea Templu din Ierusalim. În această perioadă în curtea Templului exista o cameră unde se examina acurateţea textelor copiate şi se făceau corecturile în textele (cuvintele) copiate greşit sau modificate pe diferite motive.

 

Resursele greceşti ale Vechiului Testament

 

Septuaginta a fost o traducere făcută de 72 de învăţaţi evrei în secolul III î.Hr. la porunca unui rege grec. Se pare că această traducere a fost una controversată încă de la început deoarece evreii au făcut o zi de doliu şi post, în ziua în care ea a fost prezentată publicului. Se mai spune că o un întuneric s-a pus pe ţară, după ziua aceea, care a ţinut trei zile, din care evreii au înţeles dezaprobarea divină. Dezaprobarea a venit din cauza unor modificări. Deoarece multe copii vechi ale Septuagintei conţin Numele lui Dumnezeu în forma ebraică, am putea presupune că aceasta a fost o tradiţie lansată de acei înţelepţi.

 

Iată şi lista sumară a versetelor modificate de către autorii Septuagintei: Geneza 1:1, Geneza 1:26, Geneza 2:2, Geneza 5:2, Geneza 11:7, Geneza 18:12, Geneza 49:6, Exodul 4:20, Exodul 12:40, Leviticul 11:6, Numeri 16:15, Deuteronomul 4:19, Deuteronomul 17:3

Comentariul rabinului Sorin Rosen (dvartora.ro):

„Conform tradiției, cele 13 modificări făcute de scribii care au realizat Septuaginta sunt următoarele:

 

Geneza 1:1 — אלהים ברא בראשית (”Dumnezeu a creat la început”) în loc de originalul בראשית אלהים ברא (”La începutul creării de către Dumnezeu …”). În interpretare păgâno-politeistă, originalul ar fi putut fi tradus și ca ”Început a creat pe Dumnezeu”, sugerând (în mod fals, evident) că ar exista o altă entitate anterioară lui Dumnezeu, un ”zeu mai mare”, care l-ar fi creat pe Acesta.

Geneza 1:26 — אעשה אדם (”să fac om”) în loc de originalul נעשה אדם (”să facem om”). Schimbarea a dorit să combată posibila interpretare păgâno-politeistă în care mai mulți zei s-ar fi consultat unul cu altul înainte de a-l crea pe om.

Geneza 2:2 — ויכל בשישי וישבות בשביעי (”Dumnezeu și-a terminat munca în ziua a șasea și s-a odihnit în ziua a șaptea”) în loc de originalul ויכל אלהים ביום השביעי (”Dumnezeu a sfârșit [până] în ziua a șaptea”). Scribii au dorit să clarifice ideea că Dumnezeu Și-a încheiat într-adevăr actul creator în ziua a șasea și în ziua a șaptea S-a odihnit.

Geneza 5:2 — זכר ונקבה בראו (”l-a creat bărbat și femeie”) în loc de originalul זכר ונקבה בראם (”i-a creat bărbat și femeie”). Traducătorii au dorit ca traducerea să reconcilieze cele două povești ale creării omului, din Geneza 1 și Geneza 2, în care oamenii sunt creați separat (Geneza 1:27) vs Adam este creat și apoi, din latura sa, Dumnezeu a creat-o pe Eva (Geneza 2:21-22)

Geneza 11:7 — הבא ארדה (”hai să cobor”) în loc de originalul הבא נרדה (”hai să coborâm”). Similar cu #2, mai sus.

Geneza 18:12 — ותצחק שרה בקרוביה (”Sara a râs în jurul ei”) în loc de originalul ותצחק שרה בקרבה לאמר (”Sara a râs în sinea ei”). Modificarea a fost făcută pentru a simplifica traducerea, prezentând râsul Sarei ca o expresie exterioară, normală, și nu ca un râs introspectiv, intern, cum a fost el de fapt.

Geneza 49:6 — כי באפם הרגו שור וברצונם עקרו אבוס (”căci în furia lor au omorât un bou și în dorința lor au distrus o adăpătoare” în loc de originalul כי באפם הרגו איש וברצנם עקרו שור (”căci în furia lor au omorât un om și în dorința lor au măcelărit un bou”). Din teama de a nu fi învinovățiți pentru fapta înaintașilor lor, scribii au ales să nu facă aluzie la episodul în care Șimon și Levi distrug orașul Șhem în urma violării Dinei — a se vedea Geneza cap. 34.

Exodul 4:20 — ויקח משה את אשתו ואת ובניו וירכיבם על נושא בני אדם (”Moșe și-a luat soția și fiii și i-a urcat pe animalul de povară”) în loc de originalul ויקח משה את אשתו ואת ובניו וירכבם על החמר (”Moșe și-a luat soția și fiii și i-a urcat pe măgar”). Modificarea a fost făcută deoarece în anumite culturi antice, măgărul era considerat animal sfânt și ar fi părut o lipsă de respect din partea evreilor să-l călărească.

Exodul 12:40 — ומשב נבי ישראל אשר ישבו בארץ כנען ובארץ מצרים שלשים שנה וארבע מאות שנה (”durata de timp în care fiii lui Israel au trăit în țara Canaanului și în țara Egiptului a fost patru sute treizeci de ani”) în loc de originalul ומשב נבי ישראל אשר ישבו במצרים שלשים שנה וארבע מאות שנה (”durata de timp în care fiii lui Israel au trăit în Egipt a fost patru sute treizeci de ani”). Conform tradiției iudaice, perioada de 430 de ani de robie începe de la nașterea lui Ițhak, care a fost tratat cu mai puțin respect decât a fost tratat Avraham de către contemporanii săi (a se vedea Geneza 26:16). Pentru a evita orice atacuri asupra textului pornind de la faptul că aceste evenimente nu au avut de fapt loc în Egipt, scribii au ales să modifice traducerea incluzând și numele țării Canaanului în acest verset.

Leviticul 11:6 — ואת צעירת הרגלים (”și [animalul] iute de picior”) în loc de originalul ואת הארנבת (”și iepurele”). Tradiția precizează că pe soția regelui Ptolemeu o chema Arnevet (în ebraică: ”iepure”). Modificarea a fost făcută pentru că scribii s-au temut să nu fie acuzați de lipsă de respect față de regină în cazul în care ar fi menținut originalul.

Numeri 16:15 — לא חמד אחד מהם נשאתי (”nu v-am luat niciun obiect prețios”) în locul originalului לא חמור אחד מהם נשאתי (”nu am luat niciun măgar de-al vostru”). Din nou, ca și în cazul #8 mai sus, scribii au evitat menționarea măgarului, care era în anumite culturi antice animal sfânt.

Deuteronomul 4:19 — אשר חלק ה’ אלהיך אתם לכל העמים להאיר בהם תחת כל השמים (”pe care Domnul, Dumnezeul tău le-a dat celorlalte popoare spre le fi luminători peste tot sub ceruri”) în locul originalului אשר חלק ה’ אלהיך אתם לכל העמים תחת כל השמים (”pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a dat tuturor popoarelor peste tot sub ceruri”). Scribii au dorit aici să sublinieze că soare, luna și stelele au fost create de Dumnezeu pentru a fi luminători, și nu pentru a fi venerate ca zei (așa cum erau în multe culturi antice).

Deuteronomul 17:3 — אשר לא צויתי לאומות לעבדן (”pe care nu le-am poruncit popoarelor să le slujească”) în locul originalului אשר לא צויתי (”pe care nu ți le-am poruncit”). Versetul în cauză vorbește despre interdicția de a venera soarele, luna și stelele, care este parte atât din cele 613 porunci ale Torei, cât și din cele Șapte Legi Noahice. Prin modificarea făcută, scribii au dorit să puncteze acest lucru, indicând astfel că nu doar evreilor le este interzisă această formă de idolatrie, ci tuturor popoarelor."

 

Modificarea Numelui lui Dumnezeu

 

O altă resursă împortantă cu privire la textul Vechiului Testament este colecţia de manuscrise de la Marea Moartă (Qumran).

La compararea Manuscriselor de la Marea Moartă cu Textul Masoretic se poate observa că există o diferenţă între între locurile unde se găseşte Numele lui Dumnezeu în text. Schimbările sunt menţionate şi în notele marginale din Textul Masoretic (notele sunt numite „masora”).

Undeva în perioada celui de al doilea templu din Ierusalim, copiatorii textului numiţi „soferimi”, au schimbat Numele lui Dumnezeu, Iehova,  fie prin Elohim (Dumnezeu), fie prin Adonay (Domnul), după cum citim în diferite surse englezeşti:

Resurse:
"GOD* = Jehovah in the Primitive Texts, changed by Sopherim to Elohim as the Printed Text. (See Ap. 32.)"

"LORD* = Jehovah in the Primitive Texts, changed by Sopherim to Adonai as in the Printed Text. (See Ap. 32.)"

„DUMNEZEU* = Iehova în textele primitive, schimbat de Sopherim în Elohim ca text tipărit. (Vezi Ap. 32.)”

„DOMNUL* = Iehova în textele primitive, schimbat de Sopherim în Adonai ca în textul tipărit. (Vezi Ap. 32.)”

Masoreţii enumerau unele modificări ale scribilor evrei, de exemplu tetragrama (numele divin), mai aprea în 134 de locuri în plus. 

Iată o listă a acestor 134 de locuri, conform cu Ginsburg Massorah, Vol.. I, pp. 25, 26, § 115:

Geneza: 18:3,27,30,31,32; 19:18, 20:4, Exod: 4:10,13, 5:22, 15:17, 34:9,9; Numeri: 14:17, Iosua: 7:8, Judecători: 6:15; 13:8; 1Regi: 3:10,15; 22:6; 2Regi: 7:6; 19:23, Ezra: 10:3, Neemia: 1:11; 4:14; Iov 28:28; Psalm: 2:4; 16:2, 22:30; 30:8; 35:17,22,23; 37:13; 38:9,15,22; 39:7; 40:17; 44:23; 51:15; 54:4; 55:9; 57:9; 59:11; 62:12; 66:18; 68:11, 17,19,22,26,32; 73:20; 77:2,7; 78:65; 79:12; 86:3,4,5,8,9,12,15; 89:49,50; 90:1,17; 110:5; 130:2,3,6; Isaia: 3:17,18; 4:4; 6:1,8,11; 7:14,20; 8:7; 9:8,17; 10:12; 11:11; 21:6,8,16; 28:2; 29:13; 30:20; 37:24; 38:14,16; 49:14; Plângeri: 1:14,15,15; 2:1,2,5,7,18,19,20; 3:31,36,37,58; Ezechiel 18:25,29; 21:9; 33:17,20; Daniel 1:2; 9:3,4,7,9,15, 16,17,19,19,19; Amos 5:16, 7:7,8; 9:1; Mica 1:2; Zaharia 9:4; Maleahi 1:12,14.

 

Scribii au făcut opt alte modificări, potrivit Ginsburg Int, pp. 368, 369, în care a fost înlocuită în opinia acestor masoreţi tetragrama cu expresia Dumnezeu, și anume, în Psalm 14:1,2,5, 53:1, 2, 4, 5, 6.

Dar oare toate notele masoreţilor sunt corecte? Sau le înţelegem noi corect?

 

Există un manuscris karait al Pentateuhului la fosta Bibliotecă ţaristă din Sankt-Petersburg, descoperit în anul 1841 în oraşul Derbent din Daghestan, la o sinagogă karaită (de evrei karaiţi). Ar fi interesant de studiat, pentru că se spune despre el că în unele locuri nu se potriveşte cu Textul Masoretic şi nici cu Textul Septuagintei.

 

Texte non-biblice cu Numele lui Dumnezeu sau formele sale prescurtate

 

Avem surse extra-biblice, care ne-ar putea demonstra, că numele divin a fost cunoscut și scris în vechime? Da. Multe papirusuri cu Septuaginta indică faptul că a existat o cunoaștere a Numelui în sfera celor care cunoșteau limba greacă, dar au existat și alte surse, din alte motive și cauze.

- Stela Mesha poartă una dintre binecunoscutele referințe cu numele lui Dumnezeu

- Inscripții Kuntillet Ajrud cu tendințe politeiste

- o inscripție de mormânt la Khirbet el-Qom

- un ostracon din colecțiile lui Shlomo Moussaieff

- două suluri mici de amulete de argint găsite la Ketef Hinnom

- o inscripție pe perete, într-un mormânt la Khirbet Beit Lei

- într-una din Scrisorile de la Lachis

- o ostraca de Tel Arad, iar pe o piatra din Muntele Garizim

- texte cu teonime similare în papirusurile elefantinei și Wadi Daliyeh

- texte cu teonime similare pe ostracon

- o inscripție hieroglifică egipteană a faraonului Amenhotep al III-lea (1402-1363 î.Hr.) menționează un grup de Shasu pe care îl numește „Shasu al lui Yhw”/ o inscripție ulterioară din timpul lui Ramses al II-lea (1279-1213) în Vest Amara îl asociază pe Nomazi Shasu cu S-rr

- resurse în textele Patrologia Graeca ale lui Teodoret

- resurse în Haereticarum Faburum Compendium

- în perioada celui de al doilea templu, pe amulete sau texte de aducere aminte

- reprezentări ale numelui sau combinații inspirate de acesta în limbi precum greaca şi copta

- în multe nume teoforice; există o formă comună de prefix ebraic, Yeho- sau „Yehō-”, și o formă comună de sufix, „-Yahū” sau „-Yehū”. Acestea oferă câteva dovezi de coroborare a modului în care a fost pronunțat YHWH.

- în texte greceşti, după cum urmează:

Ιουώ (Iouō, Koine: [juˈo]): Pistis Sophia (secolul al II-lea)

Ιεού (Ieou, Koine: [jeˈu]): Pistis Sophia (secolul al II-lea)

Ιεηωουά (Ie-ee-ōoua): Pistis Sophia (secolul al II-lea)

Ιευώ (Ieuō): Eusebiu (c. 315)

Ιεωά (Ieōa): Texte magice elenistice[105] (secolele II-III), autor M. Kyriakakes (2000)

Eusebiu, celebrul istoric al Bisericii, îl citează pe scriitorul neoplatonist Porfirie, afirmând că Sanchuniathon din Berytus (azi Beirut) a scris cea mai adevărată istorie despre evrei, deoarece a obținut înregistrări de la „Hierombalus” („Ierubaal, adică Ghedeon din cartea Judecători, în Biblie) preot al Dumnezeului Yeuo; şi că Sanchuniathon și-a dedicat istoria lui Abibal, regele lui Berytus, și că a fost aprobată de rege și de alți cercetători, data acestei scrieri fiind înaintea războiului troian, apropiindu-se aproape de vremea lui Moise, „când Semiramis era regina asirienilor”. Vedem din text că Sanchuniathon foloseşte forma prescurtată, teoforică a numelui: Yeuo – care se pronunţa Ieo-.

 

Numele Dumnezeului Atotputernic în perioada Noului Testament și după

 

A. Numele lui Dumnezeu în Noul Testament

Există mai multe manuscrise ale Noului Testament sau câteva cărți din acesta, în care apare Numele lui Dumnezeu sau o formă prescurtată sau aluzivă a acestuia.

 

Numele lui Dumnezeu în versiunea Du Tillet a Evangeliei după Matei în limba ebraică (conform transcripției traducătorului Tim Hegg) 1:24 - Îngerul lui יהוה 2:13 - Îngerul lui יהוה 2:15 - Introducere pentru a cita din Tanach 2:19 - Îngerul lui יהוה 4:4 - Citat din Tanach 4:7 - Citat din Tanach 4:10 - Citat din Tanach 5:33 - Citat din Tanach 21:9 - Citat din Tanach 21:42 - Citat din Tanach 22:37 - Citat din Tanach 22:44 - Citat din Tanach 23:39 - Citat din Tanach 27:10 - Citat din Tanach 28:2 - Îngerul lui יהוה

 

Cercetătorul Tim Hegg, mi-a dat aceste explicații:

„În Even Bohan (mă uit la ms. Heb. 28 Bibliotheek der Rijksuniversiteit, Leiden, care este ms. A în ediția lui Howard), tetragrama este abreviată cu un hey (ה) urmat de un semn de accent acut (‘ה). ) care indică o abreviere pentru Y-H-V-H.

În Du Tillet, un semn unic este folosit pentru Tetragrammaton, care arată ca un L cursiv mare cu trei puncte în mijloc. Am atașat pagina manuscrisului cu Matei 28:2, „... căci un înger al lui Y-H-V-H a coborât...” și o săgeată care indică simbolul folosit pentru Tetragrama.

Pentru Münster, am doar ediția din 1551 a lui Quinquarboreus, iar în acest text, Tetragrama este scrisă în întregime în scrierea ebraică, adică יהוה.”

 

B. Evreii și Noul Testament – Interdicțiile rabinilor

Din Talmud Shabbat

Creștinii evrei erau numiți „minimi” (eretici) şi foloseau numele divin, conform Talmudului Shabat:

„„Evanghelia” și cărțile ereticilor (ebr. „minim”) nu sunt salvate (în Şhabat) de foc; ci se lasă să ardă împreună cu numele lui Dumnezeu scrise pe ele.” R. Jose Galileanul spune: „În zilele săptămânii, numele lui Dumnezeu sunt tăiate și ascunse, în timp ce restul sunt arse”. R. Tarphon spune: „Jur pe viața copiilor mei că, dacă vor cădea în mâinile mele, îi voi arde împreună cu numele lui Dumnezeu asupra lor”.

Rabinul Ismael spune: „Dacă Dumnezeu a spus: „Numele Meu care a fost scris în sfințenie [adică în „sulul de gelozie” menționat în Num. v. 21 și următoarele] va fi șters de apă, pentru a face pace între soț și soție’, atunci cu atât mai mult ar trebui cărțile ereticilor, care provoacă vrăjmășie, gelozie și ceartă între Israel și Tatăl său ceresc.

 

Interdicțiile rabinilor cereau:

 

„Așa cum nu sunt salvate de foc, tot așa nu sunt salvate atunci când sunt în pericol de putrezire, sau când au căzut în apă sau când li s-a întâmplat orice altă nenorocire.”

Wikipedia, Gilyonim

 

C. Alte resurse

 

1. Josephus Flavius, istoricul evreu din secolul I a scris, când romanii au atacat Templul, evreii au invocat numele care inspira frică (de Dumnezeu) (Războiul Evreiesc V:438).

 

2. Josephus cunoaștea numele lui Dumnezeu în detaliu, inclusiv pronunția. El a scris că nu avea dreptul să dezvăluie pronunţia acestui nume cititorului său (Antichități evreiești II:275), dar a oferit informații de importanță primordială chiar despre pronunția pe care dorea să o ascundă.

 

3. Totuși, în lucrarea sa Războiul evreiesc V:235 a afirmat: «Marele preot avea fruntea îmbrăcată cu o tiara de in subțire brodată cu bordura purpurie și înconjurată de o altă coroană de aur care avea în relief literele sacre; acestea sunt patru vocale (și nu consoane pentru că erau matres lectionis)» Această descriere este excelentă; mai mult, o completează pe cea găsită în Exod 28:36-39.

 

4. Ascensiunea liderilor anti-iudaiști: Cerdon, Valentinus, Marcion, Tatian etc. toţi fiind împotriva numelui Dumnezeului evreilor și în lucrările lor erau împotriva folosirii lui în cărțile Noului Testament.

 

5. Potrivit F.C. Kenyon, liderii anti-iudaiști au făcut „modificări conștiente” în prima parte a secolului al II-lea, ștergând descendența evreiască a lui Isus și, cred eu, au șters şi Numele lui Dumnezeu din cărțile Noului Testament.

 

6. Unii lideri neo-creștini din secolul al II-lea au făcut declarații filozofice împotriva afirmațiilor clare ale Bibliei despre Numele lui Dumnezeu. De exemplu, Iustin Filosoful, cunoscut şi ca „Martirul”, a scris că Dumnezeu nu are nume și nu poate avea un nume. Dimpotrivă cu acest Iustin, Biblia ne spune relatarea despre Numele lui Dumnezeu în Cartea Exodul.

 

7. Neo-creștinul Tațian și-a făcut părerea lui în Scripturi, eliminând genealogiile și toate pasajele care se referă la descendența evreiască a Domnului Isus, alte culte gnostice au tăiat prologul lui Ioan capitolul 1 și alte părți din Evanghelii.

 

8. Neocreștinii Valentinus, Teodot, Teofil au făcut introducerea conceptului de trinitate păgână trimorfă despre Dumnezeu.

 

9. Conducătorii neocreștini pun „mâinile violente asupra Scripturilor” scăpând doar un singur cuvânt, cuvântul „Aleluia” din Apocalipsa capitolul 19, și asta pentru că nu înțeleg sensul lui: „Hallelu Yah” (Lăudaţi pe Yehowah!).

 

10. După secolul al II-lea:

Symmachus a fost un creștin din secolul al II-lea de descendență samaritană care a tradus Vechiul Testament în greacă. Traducerea sa a fost inclusă de Origen în Hexapla și Tetrapla, în care el a comparat diferite versiuni ale Vechiului Testament una lângă alta cu Septuaginta. Unele fragmente supraviețuitoare din versiunea lui Symmachus a ceea ce rămâne din Hexapla îi inspiră pe cercetători să remarce puritatea și eleganța idiomatică a textului grecesc scris de Symmachus. A fost admirat de Ieronim, care și-a folosit opera pentru a compune Vechiul Testament al Vulgatei și a supus că Numele Divin era încă folosit în zilele sale.

Traducătorul Bibliei, versiunea numită Sfânta Vulgată, Ieronim (Hieronymus), în prologul său la cărțile lui Samuel și regii, scrie: „Și noi (nu numai el, ci și alții) am găsit și Numele lui Dumnezeu. , Tetragrama (cele patru litere ebraice care exprimau Numele lui Dumnezeu), în cele mai bune volume grecești (ale Septuagintei, purtând sigla LXX) chiar în ziua de astăzi, exprimată în (cu) litere vechi (evreiești).

 

11. În Evul Mediu

După înăbușirea revoltei evreiești condusă de Ben Kochba în 135, autoritățile romane au interzis închinarea la Yehowah, Dumnezeul evreilor și folosirea Sfintelor Scripturi - prin urmare, inclusiv folosirea numelui lui Dumnezeu. Acest lucru a afectat foarte mult redarea numelui lui Dumnezeu în traduceri. Cu toate acestea, Dumnezeu a găsit căile Sale de a contracara această interdicție și, după moartea lui Hadrian, interdicția a fost ridicată.

Din păcate, în această perioadă de prohibiție, a avut loc trecerea de la ortografia numelui lui Dumnezeu la forma ebraică Hashem și forma greacă Kyrios. Este interesant de observat că Evanghelia lui Matei în ebraică a fost găsită într-o lucrare datată între secolele 6 la 9 (Cartea lui Nestor) și atribuită fostului preot catolic Nestor, în care numele lui Dumnezeu apare sub forma ebraică „Numele” (Hashem) în loc de obișnuitul „YHWH” din Scriptura ebraică.

 

12. În creștinătatea orientală

Unii creștini și necreștini orientali, datorită cunoștințelor lor despre limba ebraică, au împiedicat dispariția numelui lui Dumnezeu. Astfel, de exemplu, Sever, episcopul patriarh al Antiohiei (459/465 – 538), a folosit forma IEÔA (sau Ieua) într-o serie de comentarii din capitolul opt al Evangheliei după Ioan (Ioan 8:58), subliniind că aceasta era numele lui Dumnezeu în ebraică. Un alt exemplu este Numele lui Dumnezeu pe care îl găsim și în primele pagini ale unui codex din secolul al VI-lea (Coislinianus).

Celebrul cărturar al Bisericii Iacov din Edessa (c. 640 – 708) a fost episcopul Edesei. El a precizat, în jurul anului 675, într-un comentariu tehnic, că copiştii Septuagintei (din vremea lui) erau împărţiţi dacă să scrie literele numelui divin, să le păstreze în textul grecesc sub forma PIPI (corespunzătorul din ebraică fiind YHVH așa cum a menționat el), sau să îl traducă cu Kurios și să îl scrie în marginea manuscrisului."

 

13. În creștinătatea occidentală

„Flaccus Albinus Alcuinus s-a născut în jurul anului 735 și a devenit studentul arhiepiscopului Ecgbert la York. La invitația lui Carol cel Mare, a devenit un savant și profesor de frunte la curtea carolingiană, unde a rămas o figură importantă în anii 780 și 790. „Cel mai învățat om care se poate găsi”, potrivit cu Viața lui Carol cel Mare a lui Einhard (c. 817–833), el este considerat printre cei mai importanți arhitecți intelectuali ai Renașterii carolingiene. Printre elevii săi s-au numărat mulți dintre intelectualii dominanti ai epocii carolingiene (735 – 804).” Wikipedia

El a fost și un traducător celebru, care a precizat că numele lui Dumnezeu a fost scris ca YHWH, dar a fost citit ca Domn, de către evrei pentru că acest nume era inefabil pentru ei.

 

14. În lumea musulmană

Unii imami celebri, cum ar fi Abu-l-Qâsim-al-Junayd care a murit în 910, cunoscut acum ca Fahr ad-Din Râzî, și adepții lor, știau că Dumnezeu avea un nume suprem (ism-al-a'zam) și acesta este Yâhuwah, nu Allah.

Yâhuwah este y'hwh în arabă și acesta este motivul pentru care:

Sunetul Numelui lui Dumnezeu a început să se schimbe când traducătorii au făcut din nou traduceri direct din ebraică. Celebrul Karait Yefet ben Eli a tradus Biblia în arabă. În copiile acestei traduceri (realizate în jurul anului 960), se găsește uneori Tetragrama vocalizat Yahuwah, o transcriere a formei ebraice Yehowah din acest timp deoarece în arabă există doar trei sunete: â, î și û, în manuscrisele datate în secolul al X-lea. (Gerard Gertoux, istoric, scriitor)

 

Care este semnificația Numelui lui Dumnezeu?

 

Este important pentru Dumnezeu ca oamenii să îl cunoască şi după Numele Său? Cât de cunoscut a fost numele lui Dumnezeu, printre popoarele din antichitate? Şi ce arată acest fapt?

 

Maleahi 1

11. Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui, numele Meu este mare între neamuri şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate - căci mare este numele Meu între neamuri, zice Iehova al oştirilor.

14. Dar voi nu! Blestemat să fie înşelătorul care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuşi juruieşte şi jertfeşte lui Iehova o vită bolnavă! Căci Eu sunt un mare Rege, zice Iehova al oştirilor, şi numele Meu este înfricoşător printre neamuri.

 

Vedem de aici că Dumnezeu nu îşi ascunde numele de la neamuri, ci chiar se bucură că acesta este cunoscut şi apreciat printre popoare. Nu găsim nici cel mai mic indiciu în Biblie, că numele lui Dumnezeu ar trebui ascuns de lume, invocând diferite pretexte.

 

De-a lungul timpului, mulți autori și-au exprimat părerea despre semnificaţia Numelui lui Dumnezeu, adică ce înseamnă.

 

CÂND UN LIDER CREŞTIN, EPISCOP MITROPOLIT DIN ORAŞUL ALEXANDRIA, EGIPT, DIN SECOLUL II, A SCRIS DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU, EL A DAT NIŞTE INFORMAŢII CLARE:

-      Că numele lui Dumnezeu are patru litere (tetragramma), atât la evrei cât şi la greci

-      Şi că acest nume înseamnă “Cel ce este și Cel ce va fi”

 

Alexandria, din Egipt, a fost un oraş cu o largă populaţie creştină încă din secolul II, având şi un fel şcoală de iniţiere în creştinism (cateheză). Când liderul creştinilor din acest oraş a scris o carte teologică despre credinţă, în legătură cu Numele lui Dumnezeu, a făcut aceste două enunţuri clare, că numele lui Dumnezeu are patru litere evreieşti, atât la evrei cât şi la greci şi că acest nume înseamnă: CEL CE ESTE ŞI CEL CE VA FI.

„Acest nume, ... înseamnă, Cel ce este și Cel ce va fi”  scria Nicetas, Episcopul Heracleei, citând din cartea Stromata a episcopului Clement din Alexandria, Cartea a V-a, Capitolul 6:34, o carte scrisă în secolul II d.Hr. Din Catena Despre Pentateuh, publicat în latină de Francis Zephyrus, p. 146.

Clement din Alexandria a fost un polific scriitor creştin din secolul II-III (c.150 - c.215) şi cele scrise de el, n-au rămas doar în acest oraş.

 

O mărturie mai apropiată zilelor noastre

 

„Dacă cineva înțelege că cele patru litere ebraice reprezintă patru vocale, mai degrabă decât patru consoane, atunci Numele este cel mai bine reprezentat de cele patru sunete I-A-U-E sau ee-ah-oo-eh. Dacă le pronunți rapid, vei obține sunetul combinat în Engleză. Acest lucru (spun unii - nota traducătorului) pare să fie de acord cu Josephus [istoricul evreu din secolul I], cu transliterațiile grecești și cu textul Murashu din 500 î.Hr. Ar fi scris în engleză ca YAHUEH, nu strict YAHWEH, care este forma consonantică. Problema cu această propunere este întrebarea de SENS! Aceste patru sunete par să nu însemne NIMIC în ebraică și își pierd legătura cu verbul hayah, „a fi”, pe care pare să se bazeze Numele Divin. Numele ebraice se presupune că au sens, cu atât mai mult cazul cu însuși Numele lui Dumnezeu! (...)

„Combinația YE-HO-AH are un sens gramatical mai bun. În ebraică „YE” reprezintă viitorul sau imperfectul verbului „a fi”, „HO” reprezintă prezentul, în timp ce „AH” reprezintă trecutul. Cu alte cuvinte, această formă a Numelui ar avea o semnificație specifică și nu ar fi doar o repetare a sunetelor vocale.Literalmente, YEHOAH înseamnă „va fi/este/era” – adică Eternul, Cel Veșnic viu care va fi, este și întotdeauna a fost.

 

De aceea prefer pronunția YEHOAH, sau chiar forma mai populară, YEHOVAH, deoarece reflectă în mod clar acest sens profund. YAH ar fi atunci forma contractată, sau scurtată, a acestui Nume complet, luând împreună primul și ultimul sunet” (Restoring Abrahamic Faith, Genesis 2000, Charlotte, NC. 28256. 1993, p. 11).