Mărturii creştine din secolul II - De la Hegesip al Ierusalimului

 

Mărturii creştine din secolul II -

De la Hegesip al Ierusalimului, scriitor creştin din secolul II

(Wikipedia)

 

Hegesip a fost un cronicar (istoric) creştin al Bisericii Creştine din secolul II, având origini evreieşti.

Hegesippus (născut în jurul anului 115 în Ierusalim și murit în 180 ) este un scriitor creștin de seamă din secolul  al II- lea a cărui istorie despre biserică și scrierile sale sunt în cuoscute prin Eusebiu de Cesareea în Istoria sa ecleziastică .

Potrivit lui Eusebius, Hegesippus, după ce s-a convertit la creștinism, ar fi venit la Roma pe vremea Papei Anicetus și ar fi rămas acolo vreo douăzeci de ani până la episcopatul Eleuthera.

 

Aici a scris cele cinci cărți din Istoria Bisericii, stabilind în scris tradiția apostolică a creștinismului timpuriu (precum și o listă a primilor episcopi ai Romei, preluată de Eusebiu).

 

Din această sursă, Eusebiu obține informații despre familia lui Isus:

 

    „După martiriul lui Iacov și distrugerea Ierusalimului care a avut loc în acea vreme, se spune că cei ai apostolilor și discipolilor Domnului care erau încă în această lume au venit de pretutindeni și s-au întâlnit într-un singur loc cu părinții Mântuitorului - conform cărnii (dintre care majoritatea existau la acea vreme). S-au întâlnit cu toții împreună pentru a considera cine ar fi considerat demn de succesiunea lui Iacov și au decis în unanimitate că Simeon, fiul acestui Clopas despre care vorbește Evanghelia, era capabil să ocupe scaunul acestei biserici: era, se spune, vărul Mântuitorului: Hegesipp spune de fapt că Clopas era fratele lui Iosif (soţul Mariei, mama lui Isus)."

 

A trăit pe vremea împăratului roman Hadrian (117–138). Plecând din Alexandria, a făcut câteva călătorii lungi pentru a afla despre tradiția apostolică păstrată în biserică. Era un excelent cunoscător al documentelor religioase ebraice. El și-a consemnat înregistrările istorice pierdute acum în scrierea sa numită Hüpomneumata (Note cu Comentarii) despre biserica creștină și liderii ei, sectele creștine și evreiești și persecuția creștinilor, care era încă cunoscută de Photios care a trăit în secolul al IX-lea.

 

El știa lucrarea pierdută a Sfântului Iustin împotriva ereticilor; mulți au copiat din lucrările lui.

 

Hegesippus, Scrierile primelor secole

 

Fragmente din lucrarea sa Cinci Volume de Comentarii pe Faptele Bisericii

 

„Iar după ce Iacov cel Drept a suferit martiriul, la fel ca și Domnul și pe aceeași cauză, iarăși Simeon, fiul lui Clopa, descendent din unchiul Domnului, este făcut episcop, alegerea lui fiind promovată de toți ca rudă a Domnului. . De aceea, Biserica a fost numită fecioară, pentru că ea nu era încă stricăcioasă de o învăţătură fără valoare. Thebulis a fost cel care, nemulțumit pentru că nu a fost făcut episcop, a început să o corupă pe furiș. Și el era legat de cele șapte secte care existau printre oameni, ca Simon, de la care provin simonianii; si Cleobius, de la care vin Cleobianii; și Doritheus, de la care vin Dorithianii; și Gortheeu, de la care provin Gortheanii; Masbothaeus, de la care provin Masbothaei. Din aceşti oameni provin şi menandrianiştii, şi marcioniştii, şi carpocraţii, şi valentienii, şi basilidienii şi saturnienii. Fiecare dintre acești lideri în propria sa capacitate privată și distinctă și-a adus propria opinie privată. Din aceștia au venit falși hristoși, falși profeți, falși apostoli-oameni care au împărțit singura Biserică în părți prin doctrinele lor corupătoare, rostite în disprețuirea lui Dumnezeu și a Hristosului Său... Au existat, de altfel, diverse păreri în chestiunea tăierii împrejur printre copiii lui Israel, susținute de cei care s-au împotrivit tribului lui Iuda și lui Hristos: precum esenienii, galileenii, hemerobaptiștii, masboteii, samaritenii, saducheii, fariseii.” ____________________________________________________

 

Despre Hegesip [170 d.Hr.]

El este unul din era sub-Apostolică, un contemporan cu Iustin şi cu martirii „Bunului Aurelius”, printre apologeţi trebuie totuşi să-l distingem pe Hegesippus. El este cel mai timpuriu dintre cronicarii Bisericii – greu putem să-l numim istoric. Scopurile sale au fost nobile şi caracterul său a fost pur; deci nu-i pute refuza încrederea datorată unei anticipări a nevoii finale a Bisericii de material istoric, pe care el s-a străduit să ni-l asigure.

Ceea ce în mod obişnuit este privit ca defectul său, în realitate este unul din cele mai mari merite ale sale în calitate de martor: el era Evreu şi a privit la Biserică din punctul de vedere al lui „Iacov fratele Domnului”. De aceea, atunci când observăm spiritul său Catolic, şi ortodoxia sa Catolică; simpatia sa faţă de Biserica Neamurilor şi credinţa Paulină a Corintenilor; aversiunea sa faţă de „Circumciziune”, până acolo că o vede dezvoltându-se ca secte şi erezii împotriva lui Christos; şi atunci când vedem modul în care confirmă mărturia Părinţilor Apostolici şi susţine tradiţiile Antiohiei pe lângă cele ale Ierusalimului – avem un îndoit motiv de a-i aprecia numele şi de a păstra „fragmentele care mai există” din lucrările sale. Acel episod mişcător despre cei care au copilărit cu Christos, atunci când ei au apărut înaintea lui Domiţian, întotdeauna mi-a impresionat imaginaţia ca fiind vrednic să fie pusă alături de povestea Sfântului Ioan şi tâlharul, ca cel mai sugestiv incident din istoria Creştină timpurie. Trebuie să deplângem pierderea şi altor părţi din Memorii, care, în secolul XVII, erau cunoscute ca existente. El a fost un călător şi a văzut marea parte a bisericilor Apostolice din Est şi Vest; şi puţinele fragmente pe care le avem din naraţiunea sa despre Corint şi Roma stârnesc o curiozitate naturală cu privire la celelalte, care ar putea duce la descoperiri pline de satisfacţii.

Despre martirizarea lui Iacov, fratele Domnului, din Cartea a V-a.

 

„Iacov, fratele Domnului, a fost succesorul la guvernarea Biserici, în colaborare cu apostolii. În mod general el este numit Dreptul, din zilele Domnului până în vremea prezentă. Mulţi purtau numele Iacov, dar acesta era sfânt încă din pântecele mamei sale. El nu a băut vin sau altă licoare întoxicantă, nici nu a mâncat carne; briciul nu i-a trecut peste cap; nu s-a uns cu ulei, nici nu a folosit baia, Numai lui i s-a permis să intre în locul sfânt: pentru că el nu a purtat nici o haină de lână, ci numai ţesătură de in fină. Eu zic, că numai el era obişnuit să intre în templu: şi de obicei era găsit plecat pe genunchi, implorând iertare pentru oameni – aşa încât pielea de pe genunchii săi a devenit bătătorită ca ceea a cămilelor, datorită acestei constante plecări a genunchiului în adorare faţă de Dumnezeu şi implorării iertării pentru oameni. De aceea, ca o consecinţă a dreptăţii sale proeminente, el a fost numit Dreptul şi Oblias, care în Greacă înseamnă Apărarea Poporului şi Dreptatea, în concordanţă cu ceea ce profeţii au declarat despre el.

Câţiva oameni care aparţineau celor şapte secte care existau în popor, care au fost descrise de mine în Note, l-au întrebat: „Care este poarta lui Isus” Şi el a răspuns că El a fost Mântuitorul. Ca urmare a acestui răspuns, unii au crezut că Isus este Christosul. Dar sectele menţionate mai sus nu a crezut, nici în învierea şi nici în venirea Unuia care va răsplăti fiecărui om după faptele lui; dar cei care au crezut, au crezut datorită lui Iacov. Deci, atunci când mulţi, chiar şi din clasa conducătoare au crezut, a existat o tulburare printre Evrei, şi cărturari şi Farisei, care au zis: „Încă puţin şi vom vedea toţi oamenii căutându-l pe Isus ca Christosul”.

Deci, ei au venit într-un glas la Iacov şi au zis: „Te rugăm, opreşte poporul: pentru că s-au rătăcit în ceea ce cred despre Isus, cum că el ar fi Christosul. Noi te rugăm să-i convingi, cu privire la Isus, pe toţi cei ce au venit pentru Ziua de Paşte. Noi toţi ascultăm de convingerea ta; din moment ce, noi ca şi poporul, aducem mărturia despre tine că eşti drept şi că nu ai fost părtinitor faţă de nimeni. Deci, convinge tu oamenii să nu primească opiniile eronate despre Isus: pentru că tot poporul , ca şi noi, ascultă de convingerea ta. Apoi, aşează-te pe vârful5 templului, ca din aceea poziţie înălţată să poţi vedea clar şi cuvintele tale să poată fi clar auzite de toţi oamenii. Aceasta pentru că, pentru a participa la Paşte, s-au adunat aici toate triburile, şi chiar şi unii dintre Neamuri.”

Prin urmare, mai sus pomeniţii Cărturari şi Farsei, l-au aşezat pe Iacov pe vârful templului şi au strigat cu voce tare spre el, zicând: „O tu cel drept, de care noi toţi suntem legaţi să ascultăm, pentru că poporul este în rătăcire şi îl urmează pe Isus cel crucificat, spune-ne tu care este poarta lui Isus, cel crucificat” Şi el a răspuns strigând: „De ce mă întrebaţi voi de Isus Fiul Omului? El Însuşi şade în cer, la dreapta Marii Puteri şi va reveni pe norii cerului”.

Si, când mulţi au fost convinşi de aceste cuvinte, şi au adus laude mărturiei lui Iacov şi au zis „Osana Fiului lui David”, atunci din nou Fariseii şi cărturarii au zis unul către altul, „Nu am făcut bine că am provocat această mărturie despre Isus. Dar hai să ne urcăm sus şi să-l aruncăm jos, ca ei să se teamă şi să nu-l creadă”. Şi ei au strigat cu voce tare şi au zis: „Oh, oh, chiar şi omul drept este în rătăcire”. În acest fel ei au împlinit Scriptura scrisă de Isaia: „Mai lasă-ne cu omul drept, el este aducător de necaz pentru noi: prin urmare ei mănâncă roadele faptelor lor” Aşa că ei s-au dus sus şi l-au aruncat jos pe omul drept, şi şi-au zis unul către altul: „Hai să omorâm cu pietre pe Iacov Dreptul”. Şi ei au început să-l lovească cu pietre: în timp ce era pe jumătate mort; el s-a întors şi a îngenunchiat şi a zis: „Te implor pe Tine, Doamne Dumnezeu, iartă-i, pentru că ei nu ştiu ce fac”.

Şi prin urmare, în timp ce ei l-au omorât cu pietre, unul dintre preoţi, fiul lui Rechab, fiul lui Rechabim, căruia mărturia i-a fost adusă de profetul Ieremia, a început să strige cu voce tare, zicând: „Încetaţi. Ce faceţi? Omul drept se roagă pentru noi”. Dar unul dintre ei, unul dintre vopsitori, a luat unealta cu care obişnuia să stoarcă hainele pe care el le vopsea, şi a aruncat-o în capul omului drept.

Şi deci el a suferit martiriul şi ei l-au îngropat pe loc, şi stâlpii ridicaţi în memoria sa sunt încă acolo, aproape de templu. Acest om a fost un adevărat martor, atât pentru Evrei, cât şi pentru Greci, că Isus este Christosul.

La scurtă vreme după aceea Vespasian a asediat Iudeea şi i-a luat captivi.”

 

Despre rudeniile Mântuitorului nostru

„Din copilăria Domnului încă a supravieţuit nepotul lui Iudas, care după trup era numit fratele său. Cu privire la ceştia s-au furnizat informaţii, ca aparţinând familiei lui David şi Evocatus i-a adus înaintea Cezarului Domiţian: pentru că acel imperator se temea de venirea lui Christos, aşa cum s-a temut şi Irod.

Deci, el i-a întrebat dacă ei erau familia lui David; şi ei au mărturisit că erau. Apoi el i-a întrebat ce proprietăţi aveau, sau câţi bani posedă. Ei amândoi au răspuns că ei aveau numai 9000 de dinari amândoi, fiecare dintre ei având jumătate din aceea sumă; dar chiar dacă au zis aceasta, ei nu o posedau în bani lichizi, ci ca o valoare estimativă a pământului lor, care era compus numai din douăzeci şi cinci de plethra, din care ei trebuiau să-şi plătească datoriile, şi ei se susţineau prin propria lor muncă. Şi apoi ei au început să-şi ridice mâinile, arătându-le, ca o dovadă a muncii lor manuale, duritatea pielii lor şi bătăturile crescute pe mâinile lor datorită muncii constante.

Fiind întrebaţi despre Christos şi Împărăţia Sa, care este natura ei, şi când şi unde ea îşi va face apariţia, în replică, ei au răspuns că ea nu era din lumea aceasta, nici de pe pământ, ci aparţine sferei cerului şi a îngerilor, şi îşi va face apariţia la sfârşitul vremii, când El va veni în glorie şi va judeca vii şi morţii şi va răsplăti pe fiecare după direcţia vieţii sale.7

După acestea Domiţian nu a dictat nici o condamnare împotriva lor, dar i-a tratat cu dispreţ, în aşa fel ca şi oamenii să vadă, şi apoi i-a lăsat să plece liberi. În acelaşi timp el a dat o poruncă şi a oprit persecuţia împotriva Bisericii.

Atunci când au fost eliberaţi ei au devenit liderii8 bisericilor, aşa cum era natural în cazul celor care au fost odată martiri şi au copilărit cu Domnul. Şi, după aşezarea păcii peste Biserică, vieţile lor au fost lungite până în vremea domniei lui Traian (care a pornit din nou persecuţia).”

 

Despre martiriul lui Simion, fiul lui Clopas, episcop al Ierusalimului

 

Într-adevăr, unii dintre aceşti eretici au dat o informaţie împotriva lui Simeon, fiul lui Clopas, că ar fi unul din familia lui David şi un Creştin. Şi pe baza acestei acuzaţii el a fost martirizat atunci când era în vârstă de 120 de ani, în vremea domniei Cezarului Traian, atunci când Atticus era legat consular în Siria. Şi lucrurile s-au petrecut aşa, zice acelaşi autor, că, în timp ce se făceau cercetări cu privire la cei care aparţin tribului regal al Evreilor, chiar acuzatorii înşişi au fost dovediţi ca aparţinând la acesta. Prin prezentarea motivului bazat pe vârsta sa înaintată, şi pentru că Scriptura din Luca face o menţiune la Maria fiica lui Clopas, care, aşa cum a arătat deja naraţiunea noastră, a fost tatăl său, se poate spune că Simeon a fost unul dintre cei care cu adevărat l-a văzut şi auzit pe Domnul.

Acelaşi istoric îi menţionează şi pe alţii, din familia respectată a fraţilor Mântuitorului, numit Iuda, că ar fi supravieţuit, după mărturia pe care ei au dus-o pentru credinţa în Christos, în vremea lui Domiţian, aşa cum deja s-a arătat, până în timpul aceleaşi domnii.

El scrie după cum urmează: Ei au venit şi au preluat preşedinţia fiecărei biserici, în calitate de martori pentru Christos, şi ca fiind dintre cei ce au copilărit cu Domnul. După ce o pace trainică s-a aşezat peste fiecare biserică, ei au rămas până în vremea domniei Cezarului Traian: adică, până în vremea când despre cel ce a ieşit dintr-un unchi al Domnului, Simeon, fiul lui Clopas, care a fost menţionat mai sus, s-au adus informaţii împotriva lui, de către diferiţi eretici, şi a fost supus unei acuzaţii ca şi restul, şi pentru aceeaşi cauză, înaintea legatului Atticus; şi, în timp ce a suferit ultraj timp de mai multe zile, el a adus mărturie pentru Christos: aşa încât toţi, inclusiv legatul însuşi, au fost uimiţi peste măsură că un om în vârstă de 120 ani se poate să îndure atât de multe torturi. În final el a fost condamnat să fie crucificat.

... Până în aceea perioadă Biserica a rămas ca o fecioară pură şi neprihănită: pentru că, dacă exista vreo persoană care era dispusă să se atingă de buna rânduială a predicării mântuirii, ei încă stăteau ascunşi în locuri întunecoase ale tăinuirii sau altele. Dar, atunci când grupul sfânt de Apostoli şi-au încheiat în diferite feluri vieţile, şi a trecut aceea generaţie de oameni cărora le-a fost dat să asculte Înţelepciunea Dumnezeiască cu propriile lor urechi, atunci confederaţia ereziei păgâne a apărut prin învăţătura învăţătorilor falşi, care, văzând că nici unul dintre apostoli nu mai există, au încercat în mare măsură cu capul gol şi înălţat să se opună predicării adevărului, prin predicarea „aşa numitei cunoaşteri false (gnoză)”.

 

Despre călătoria sa la Roma şi sectele peudo-Creştine şi Evreieşti

 

„Si biserica Corintenilor a continuat în a ei credinţă dreaptă până în vremea când Primus a fost episcop în Corint. În călătoria mea la Roma, am avut câteva legături cu aceste frăţii, atunci când am petrecut câteva zile cu Corintenii, timp în care ne-a înviorat reciproc prin credinţa dreaptă.

La sosirea mea la Roma, am făcut o listă a episcopilor până la Anicetus, a cărui diacon a fost Eleutherus. Lui Anicetus i-a succedat Soter şi după el a venit Eleutherus. Dar în cazul fiecărei succesiuni şi a fiecărui oraş, statutul problemelor este în concordanţă cu învăţătura legii şi a Profeţilor şi a Domnului...

Şi după ce Dreptul a fost martirizat, aşa după cum şi Domnul şi din acelaşi motiv, Simeon fiul lui Clopas, descendent din unchiul Domnului, este făcut din nou episcop, alegerea sa fiind susţinută de toţi, ca fiind rudenie a Domnului.

Prin urmare Biserica a fost numită o fecioară, pentru că ea nu era încă coruptă de învăţăturile fără valoare. Thebulis, căruia nu i-a plăcut pentru că el nu a fost (ales) episcop, a fost primul care a început s-o corupă prin lucrările sale ascunse. Şi el a fost legat de cele şapte secte care existau între oameni, ca Simon, de la care se trag Simonianii; şi Cleobius, de la care se trag Cleobianii; şi Doritheus, de la care se trag Dorithianii; şi Gorthaeus de la care se trag Gortheanii; Masbothaeus, de la care se trag Masbothaeii. Dintre aceşti oameni au ieşit şi Menandrianistii şi Marcioniţii şi Carpocratianii şi Valentinienii, şi Basilidienii, şi Saturnilienii. Fiecare dintre aceşti lideri, în intimitatea sa şi în capacităţile lor distincte şi-au adus propria opinie privată. Din acestea au ieşit Christoşii falşi, profeţii falşi, apostolii falşi care au divizat Biserica unică în partide, prin doctrinele lor corupătoare, expuse în dezacord cu Dumnezeu şi cu Christos...

Mai mult, au existat, printre copiii lui Israel, diferite opinii cu privire la circumciziune, susţinute de cei care se opuneau tribului lui Iuda şi lui Christos: cum ar fi Eseneii, Galileenii, Hemerobaptiştii, Masbothaeii, Samaritenii, Saducheii, Fariseii.