Prima versiune oficială a Bibliei Bisericii din secolul III

Bibliologie

Misterioasele modificări în textul Evangheliei cunoscute de filozoful păgân Celsus, teologul Origene şi prezbiterul Gaius în secolul II

-      Când şi cum s-a soluţionat problema?

 

„Şi DOMNUL mi-a zis: "Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca să-l împlinesc." (Ieremia 1:12)

 

În secolul II AD, nepotul senatorului Iulius Celsus, fondatorul Bibliotecii din Efes, aduce în discuţie problema modificărilor făcute cărţilor Evangheliei din Noul Testament, confirmate indirect de Origene în lucrarea sa numită „Contra lui Celsus” (acest Celsus fiind chiar nepotul lui Iulius Celsus). Cum ar trebui să se raporteze creştinii la această problemă, adusă în discuţie de savanţii ateii (ca Bart D. Ehrman) sau de alte convingeri (musulmani de exemplu) din zilele noastre?

 

Celsus versus Iustin Martirul

Origene despre Celsus

 

Aflăm din istoria antică cum un anume Celsus s-a luptat mult cu creştinii, apărând în chip şi fel „valorile” ideologiei zeităţilor păgâne.

Se spune despre el că pentru un timp a fost prozelit evreu, apoi a trecut la creştinism şi apoi a trecut înapoi la păgânism, murind cu grave probleme psihice (a înnebunit). El a susţinut ideea - falsă de altfel - că profeţiile din cartea lui Daniel nu sunt autentice, adică n-au fost scrise de profetul Daniel, ci de cineva, care a trăit după profetul Daniel şi a scris evenimentele din istoria grecilor din Orient, ca şi cum ar fi fost nişte profeţii scrise de Daniel însuşi. Se spune că după ce a fost înfrând în dispută de Iustin Martirul, Celsus a înnebunit.

Din cauza lui Celsus a fost ucis (decapitat) creştinul Iustin Martirul, după o dezbatere publică la Roma, prin anul 160. Fiind înfrânt în argumente, Celsus l-a pârât autorităţilor romane şi aceştia l-au prins şi l-au decapitat.

Este posibil ca acest Celsus să fi fost un nepot al lui Iulius Celsus Polemaeanus (c. 45 AD – c. 120 AD), proconsul şi senator roman, care a început pregătirile pentru marea bibliotecă din Efes, a treia ca importanţă din lumea antică? Este foarte probabil.

 

Originile şi fondatorul Bibliotecii din Efes

 

Construită din 117, a fost dedicată de Tiberius Iulius Aquila Polemaeanus, guvernatorul orașului, lui Tiberius Iulius Celsus Polemaeanus (Τιβέριος Ιούλιος Κέλσος Πολεμαιανός), care a administrat orașul înaintea sa şi a fost tatăl său. Iulius Aquila, care a murit înainte ca lucrările să fie complet finalizate, a lăsat moștenire pentru cumpărarea cărților o sumă de 25.000 de dinari. Moștenitorii i-au finalizat munca (c 135).

 

Găzduind nu mai puțin de 12.000 de suluri păstrate în dulapuri de lemn încorporate în pereți, a ocupat al treilea rang al celor mai mari biblioteci din lumea antică, după cea a bibliotecilor din Alexandria și Pergamon.

 

Biblioteca din Efes a fost arsă de goți în 263, şi a fost complet distrusă, cu tot ce conținea. În fața fațadei ruinate, efesenii au ridicat o fântână. Fațada actuală, de 16 metri înălțime și 10 m lățime, este rezultatul a opt ani de muncă de anastiloză. Între 1970 și 1978, arhitectul Friedmund Hueber și arheologul Volker Michael Strocka au lucrat aproape exclusiv la recuperarea acestuia.

 

Orașul Efes a suferit mai multe cutremure în valuri valuri, între 115 și 263, inclusiv cutremurul din 115, care a devastat tot nordul Siriei antice și aproape l-a răpus pe împăratul Traian, acesta fiind prins sub nişte dărâmâturi, după ce a întărâtat mânia divină, persecutând creştinii şi ucigând dliderul lor de la Ierusalim, un frate virtuos de 120 de ani, un văr al Domnului Isus. Acest cutremur a devastat tot Orientul Mijlociu vestic roman, inclusiv Efesul, afectând grav și Alexandria în Egipt.

 

După moartea lui Celsus, fiul său, Gaius Julius Aquila, a construit biblioteca în cinstea sa, folosind atât tehnici grecești, cât și romane. Fiul lui Celsus, Aquila, a comandat biblioteca în onoarea sa, deși nu a fost finalizată decât după moartea lui Aquila. O inscripție consemnează că Celsus a lăsat o mare moștenire de 25.000 de dinari pentru a plăti materialul de lectură al bibliotecii. În cultura romană, cei bogați și privilegiați erau așteptați să acționeze ca binefăcători și să-și folosească bogăția pentru binele mai mare al orașului. Această credință romană s-a extins în teritoriile romane, precum Efesul unde Aquila a construit biblioteca în onoarea tatălui său, dar și pentru a beneficia Efesul în ansamblu. Biblioteca în sine întruchipează, de asemenea, valorile romane de împărtășire a cunoștințelor și creșterea alfabetizării.

Familia lui Celsus a devenit, cel mai probabil, parte a Imperiului Roman sub domnia lui Tiberius (14-37 d.Hr.), deoarece el este numit după Tiberius, care ar fi fost pentru a aduce un omagiu împăratului.

 

Biblioteca lui Celsus, a funcționat ca spațiu public pentru oraș de la finalizarea ei în jurul anilor 117–135 d.Hr. și până în 262. La etajul principal a funcționat ca o sală de lectură, luminată de lumină naturală abundentă de la ferestrele estice. Rafturile sau dulapurile așezate în nișe de-a lungul pereților țineau sulurile de cărți de papirus sau pergament pe care vizitatorii le puteau citi, deși împrumutul nu ar fi fost permis deoarece copiile cărților erau rare și necesitatea de copiere conţinea mult timp pentru această muncă. S-ar putea să fi fost păstrate suluri suplimentare în cutii de cărți de sine stătătoare plasate în jurul camerei, caz în care biblioteca ar fi avut o capacitate de stocare de până la șaisprezece mii de suluri.

 

Este posibil ca această bibliotecă renumită să fi păstrat o copie a Evangheliei scrisă de apostoli, deoarece nepotul lui Iulius Celsus avea cunoştinţă de ea şi chiar a citit-o în varianta nemodificată, comparând-o ulterior cu versiunile modificate ale ei, enumerând trei sau patru modificări făcute în ea.

Este bine de reţinut că Origene din Alexandria (un creştin din secolele II-III), a scris o carte contra nepotului lui Iulius Celsus, în care îl confirmă parţial, descriind situaţia deplorabilă a scribilor creştini din timpul său:

"E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere..."

La fel, în secolul II, un prezbiter din Roma, pe nume Gaius, avertiza Biserica Universală, ce lucruri grave se întâmpla cu textul Sfintelor Scripturi.

Din păcate, aceste deformări ale Sfintelor Scripturi pe alocuri au căpătat un caracter oficial, circulând astfel mai multe versiuni ale Bibliei cu textul deformat şi era nevoie de o acţiune hotărâtă din partea Bisericii.

 

Deznodământ

Ca urmare a acestor fapte grave sesizate de mai mulţi, în secolul III, Biserica Creştină din Orientul Mijlociu cu sediul la Antiochia, a însărcinat pe renumitul filolog şi învăţat creştin Lucian al Antiochiei să facă o cercetare amănunţită a problemei, să elimine adaosurile şi să soluţioneze deformările sau omisiunile din textul Noului Testament. Astfel a apărut o primă versiune oficială a Bibliei în limba greacă, înainte de Concilul de la Niceea din anul 325.