- RĂSCOALA MACABEILOR
Articol revizuit de la Wikipedia, Enciclopedia liberă – cu notele mele
Cartea întâi a Macabeilor
...
1:11. Şi a ieşit din aceştia o rădăcină păcătoasă, Antioh Epifan, feciorul regelui Antioh, care fusese la Roma zălog, şi a stăpânit în anul o sută treizeci şi şapte al domniei Grecilor.
12. În zilele acelea au ieşit din Israel fii fără de lege şi au îndemnat pe mulţi zicând:
13. Să mergem şi să facem legătură cu neamurile cele dimprejurul nostru, că, de când ne-am despărţit de ele, s-au abătut asupră-ne multe răutăţi.
14. Şi cuvântul a plăcut înaintea ochilor lor.
15. Şi s-au înflăcărat unii din popor şi s-au dus la rege ca să le dea putere să trăiască după datina păgânilor.
16. Şi au zidit şcoală în Ierusalim după legile neamurilor.
17. Şi nu s-au tăiat împrejur, s-au depărtat de legea cea sfântă, s-au împreunat cu neamurile şi s-au vândut a face rău.
...
43. Şi a scris regele Antioh la toată împărăţia sa să fie toţi un popor şi să părăsească fiecare legea sa.
44. Şi au primit toate neamurile cuvântul regelui.
45. Şi mulţi din Israel au primit slujirea cerută de el şi au jertfit idolilor şi n-au păzit ziua de odihnă.
46. Şi a trimis regele cărţi prin mâinile solilor în Ierusalim şi în cetăţile Iudei, poruncind să umble după legile cele străine de ţară
47. Şi să oprească arderile de tot şi jertfa şi turnarea sfântă;
48. Şi să pângărească zilele de odihnă şi sărbătorile;
49. De asemenea şi locul sfânt şi pe cei sfinţi;
50. Să zidească jertfelnice şi capişti şi casă de idoli şi să aducă jertfă cărnuri de porc şi vite necurate;
51. Şi să-şi lase pe fiii săi netăiaţi împrejur şi să pângărească sufletele lor cu toată necurăţia şi întinarea, ca să uite legea şi să schimbe toate îndreptările;
52. Iar care nu va face după cuvântul regelui să moară.
53. După toate cuvintele acestea, a scris la toată împărăţia sa şi a pus supraveghetori peste tot poporul.
54. Şi a poruncit cetăţilor Iudei să jertfească din cetate în cetate.
55. Şi s-au adunat la ei mulţi din popor, toţi care au părăsit legea Domnului şi au făcut rele pe pământ.
56. Şi au silit pe Israel întru ascunzişuri să-şi caute scăparea.
57. Iar în ziua a cincisprezecea a lunii Chislev, în anul o sută patruzeci şi cinci, au ridicat urâciunea pustiirii pe altarul lui Dumnezeu şi în cetăţile Iudei de jur împrejur au zidit capişti.
58. Şi tămâiau înaintea uşilor caselor şi în uliţe.
59. Şi cărţile legii, pe care le-au aflat, le-au ars cu foc, stricându-le de tot.
60. Şi oriunde se afla la cineva cartea legii şi oricine ţinea legea, acela din porunca regelui era omorât.
61. Cu puterea sa făcea aşa în fiecare lună Israeliţilor care se aflau în cetăţi.
62. Şi în douăzeci şi cinci ale lunii, au jertfit pe jertfelnicul care era deasupra altarului.
63. Şi pe femeile care-şi tăiaseră împrejur pe fiii lor, le-au omorât după poruncă.
64. Şi pe prunci i-au spânzurat de grumajii lor şi casele lor le-au prădat şi pe cei care i-au tăiat împrejur i-au omorât.
...
Astfel arăta situaţia în Iudeea, înainte de Răscoala Macabeilor, în secolul II. î.Hr.
Situaţia prezisă
Dumnezeu a prezis cu mult timp înainte aceste evenimente, prin profetul Daniel.
Daniel 11:29. La o vreme hotărâtă, va porni din nou împotriva împăratului de miazăzi; dar de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte.
30. Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân; ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt.
31. Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul.
32. Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi.
33. Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf.
34. Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie.
35. Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţaţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.
36. Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini.
37. Nu va ţine seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvânt, nu va ţine seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi.
38. În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ.
39. Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi şi le va împărţi moşii ca răsplată.
Informații generale despre Răscoală
Datat între anii 175 -140 î.Hr.
Locație, Iudeea (care aparţinea în acel timp de Regatul Seleucid) şi alte locaţii din ţările vecine
Rezultat: Victoria evreilor, fuga evreilor grecizaţi din ţară (în Siria), înfiinţarea unui stat independent evreiesc, înființarea dinastiei conducătoare hasmoniene
Beligeranţi:
Regatul seleucid (regat grec din Orientul Mijlociu, Asia) vs Evrei rebeli din Iudeea
Comandanți din partea grecilor:
Antiochos IV
Antiochos V
Lysias
Nicanor
Ptolemy
Gorgias
Din partea evreilor:
Mattathias
Iuda
Simon
Bătălii:
Apollonius
Beth Horon
Emaus
Beth zur
Beth Zaharia
Adassa
Dathema
Elassa
Răscoala Macabeilor care are loc de la 175 la140 î.Hr. este atât o revoltă a evreilor din Iudeea împotriva dinastiei Seleucide cu sediul la Antiochia, Siria, cât și un conflict intern în cadrul poporului evreu care îi opune pe tradiționaliști evreilor elenizați, care au rupt legământul cu Dumnezeu şi au îmbrăţişat ideologia păgână politeistă. Revolta își ia numele de la familia poreclită a Macabeilor, inclusiv Mattathias și fiii săi Iuda și Simon. Acest episod este relatat în primele două Cărți ale Macabeilor și duce la întemeierea dinastiei Hasmoneane.
Semnificaţia supranumelui de "Makkabeu" (de unde le vine porecla)
Familia care a condus rebeliunea, era din viţă nobilă preotească şi slujea la Templul din Ierusalim. Supranumele familiei vine de la barosul familiei (maqqaba) cu care erau doborâte animalele pentru a fi sacrificate la Templu, mânuit dibaci şi ca armă, de unul dinte fii preotului.
Contextul istoric şi cultural în care a izbucnit răscoala
- Apariţia mărului discordiei – a Iudaismului pariseic (elenistic), dezagreat de Dumnezeu
“In vremea aceea, se vor ridica multi impotriva imparatului de la miazazi, si o ceata de derbedei din poporul tau se vor rascula, ca sa implineasca vedenia; dar vor cadea.” (Daniel 11:14)
Preludiul geo-politic
După cucerirea Orientului Mijlociu de către Alexandru Cel Mare, Iudeea a intrat sub sfera influenţei greceşti (zis „elenistice”). Când armata victorioasă a lui Alexandru a ajuns la porţie Ierusalimului, marele preot a poruncit ca să fie deschisă poarta cetăţii şi a ieşit în întâmpinarea lui cu un alai de oameni îmbrăcaţi în haine albe de sărbătoare, aşa cum i s-a arătat să facă într-un vis. La fel, Alexandru a avut un vis încă din Macedonia unde i-a apărut tocmai acest mare preot, în vis, spunându-i ca să mergă împotriva perşilor. Când soldaţii au dorit să prade oraşul, el i-a oprit şi le-a povestit visul. I s-a arătat oraşul şi a fost poftit în Curtea Templului unde a adus jertfe, nu el însuşi, ci din mâna lui cei ce erau însărcinaţi cu aceasta dintre preoţii evrei. După ce au convenit asupra obligaţiilor evreilor faţă de macedonieni, el s-a îndepărtat paşnic din oraş, lăsând oraşul netulburat.
Obligaţiile evreilor faţă de greci
Alexandru a poruncit mai marelui Iudeei care pe atunci era marele preot de la Ierusalim, ca Iudeea să contribuie cu tot ce este necesar la construcţia oraşului Alexandria din Egipt, inclusiv cu colonişti. Coloniştior evrei li s-a promis în schimbul venirii la Alexandria, cetăţenie şi scutirea de impozit. Faţă de această mărinimie, marele preot a poruncit evreilor ca de la acea zi 3000 de copii de parte bărbătească, care se vor naşte, să fie numiţi Alexandru, în cinstea cuceritorului.
Ciocnirea cultural-religioasă dintre păgâni şi evrei
După moartea lui Alexandru, care a domnit doar 12 ani, familia sa a fost măcelărită de rivalii lor, iar imperiul său a fot împărţit între generalii săi, fiecare declarându-se rege în partea pe care a acaparat-o. Din păcate, regii greci care au urmat, nu au fost aşa de indulgenţi, ca antemergătorul lor, ci i-au supus pe evrei la dese tulburări şi prigoane, atât în Iudeea, cât şi în Egipt, unde mulţi au fost deportaţi.
Prima dată credinţele şi tradiţiile evreilor au fost batjocorite de filozofii şi regizorii de teatre de la curtea regilor greci şi din marile polisuri (oraşe-cetăţi) greceşti. Ei au pus ca Scriptura evreilor să fie tradusă în greacă şi au folosit-o în diverse dezbateri religioase şi în teatre, spre mândria orgoliului de greci civilizaţi şi amuzamentul oamenilor. După ce Dumnezeu i-a pedepsit cu diferite boli şi unii şi-au venit în fire, Scriptura a început să fie privită altfel, aşa că chiar şi regele din Alexandria a pedepsit cu moartea pe nişte teologi politeişti din Samaria, care au batjocorit-o. Mai mult chiar, regele a poruncit ca să fie aduşi învăţaţi din Iudeea, ca să facă o traducere potrivită, acceptabilă şi pentru evrei, dar şi pentru erudiţii greci, unul din ei fiind chiar regele, fapt pentru care regele a purtat discuţii intense cu traducătorii, punându-le diferite întrebări grele, din care putem bănui că a avut şi un cuvânt de spus, cum anume să fie tradusă... deoarece evreii din Iudeea a considerat traducerea o batjocură a textelor sfinte şi au declarat ziua în care a fost prezentată de rege, o zi de doliu anual.
Traducerea primară – cunoscută mai târziu ca Septuaginta şi care a generat multe corecturi ulterioare, s-a realizat la Alexandria, în secolul al III-lea î.Hr., sub domnia lui Ptolemeu al II-lea Philadelphus (285-247).
Prigoana
Iudeea fiind poziţionată la hotarul dintre teritoriile dinastiei din Alexandria, Egipt şi dinastia din Antiochia, Siria, a cunoscut mai multe treceri ale armatelor pe teritoriul său. Evident că regii de la nord, au dorit ca să facă un cap de pod în acest teritriu, promiţându-le evreilor, diferite chestii de emancipare politico-culturale, în schimbul ajutorului armat, ceea ce anumiţi evrei l-au şi dat, după cum arată profetic textul din Daniel 11:14, fiind dezaprobaţi de Dumnezeu şi numiţi „derbedei” în VDC, textul ebraic având aici cuvântul „parisei”, care poate fi redat şi ca „paria” (desconsideraţi, rătăciţi, eretici)” având un posibil sens de „cei care distrug” poporul, adică îl duc pe căi sucite (YLV).
Prigonirea evreilor a luat avânt mai ales după ce regele dinastiei greceşti din Egipt, Ptolemeu al IV-lea Filopator, fiind victorios asupra rivalului său din Antiohia Siriei şi a evreilor ce l-au sprijinit, în lupta ce a avt loc pe 22 iunie 217 î.Hr. în apropriere de orașul modern Rafah, a dorit să aducă el însuşi jertfe de mulţumire pe altaul de la Ierusalim, ceea ce i-a fost refuzat cu îndârjire. Supărat din cale afară, a poruncit mai multe atrocităţi asupra evreilor din imperiu, ceea ce a făcut ca şi mai mult inimile unora dintre evreii urecheaţi (apostrofaţi) ca „parisei” să încline spre regele din Antiochia Siriei. Cuvântul acesta seamănă izbitor cu acela de fariseu, din Noul Testament, sinonim cu sensul de mândru sau fudul, sugerând o legătură posibilă şi istorică a grupului, arătând epoca în care au luat fiinţă.
Iudaismul pariseic (elenistic)
Cum a apărut iudaismul elenistic politeist?
Succesul grecizării (elenizării) evreilor a început prima dată în regatul de la sud, din Egipt. După multe prigoane şi tactici, regii din Alexandria au reuşit să facă pe evreii de acolo, să nu-şi mai vorbească limba natală, devenind evrei vorbitori de limbă greacă. Apoi, cu timpul efectul s-a simţit şi în Iudeea, mulţi abandonând credinţa strămoşilor lor. Apogeul acestei apostazii s-a ajuns pe timpul lui Antiochus Epifanes, când s-a încercat stergerea de pe faţa pământului credinţa în YehowahDumnezeu.
Revolta Macabeilor a fost atât o revoltă a evreilor fideli Legii lui Dumnezeu, împotriva grecilor conduşi de dinastia Seleucidă, cât și un conflict intern între poporul evreu fidel Legii şi acei evrei elenişti care se opun acestei Legi, preferând în schimb ideologia politesită păgână. Liderii acestei revolte sunt preotul Matatia și fiii săi, în special Iuda Macabeu și Simon.
După moartea lui Alexandru cel Mare în 323, Iudeea a intrat sub controlul generalului grec Ptolemeu Lagides din Egipt (devenit regele Ptolemeu I Soter) și a devenit parte a provinciei Siria - Fenicia. După 323 a început o perioadă de dezbatere între reprezentanţii iudaismului bazat pe Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise și reprezentanţii culturii păgâne politeiste greceşti, atât în Iudeea, cât și în diaspora.
La sfârșitul celui de-al cincilea război sirian, în jurul anului 201, Antiochus III Seleuchos a preluat controlul asupra Iudeii; dar în 188, regele grec din dinastia Seleucidă a fost înfrânt de romani în timpul războiului antiohian și a fost nevoit să plătească o îndemnizație colosală Romei, ducându-l pe regele Antiochos IV Epifan, succesorul lui Antiochos III mai mult sau mai puțin susținut de romani, să crească impozitarea în Iudeea, forțând Marele Preot, numit de puterea Seleucidă, să trimită aur din comoara Templului. În acea perioadă, Marele Preot al evreilor era un personaj de primă importanță; el este cel care este autorizat să ia bani din tezaurul Templului pentru a plăti tributul cerut de Antiochos IV.
Începutul conflictului dintre evrei monoteişti şi evreii politeişti (parisim)
În timpul marelui preot Onias al III-lea evreii politeişti au dorit să dărâme zidul de despărţire din curtea Templului de la Ierusalim, ca să nu mai existe diferenţe între evrei şi neevrei. De aici s-a pornit un conflict între Marele preot şi agitatorul partidei evreilor elenizaţi, care a ajuns la curtea regelui din Antiochia, care a fost transformat dibaci de elenişti, din conflict religios în conflict economic...
Dintr-o lucrare despre Revolta Macabelor aflăm următoarele:
“În 175 î.Hr. , la vremea când moare Seleuc al IV-lea, Marele Preot al evreilor, Onias al III-lea, se află la Antiohia pentru a se justifica că a refuzat predarea comorilor Templului Ierusalimului ministrului de finanţe seleucid, Heliodor. Este însoțit de fratele său, Joshua, care în greacă se numește Jason. Acesta din urmă intrigă cu noul rege, Antiochos al IV - lea, fratele celui anterior, a cărui legitimitate este contestată: nepotului său, ostatic la Roma, ar trebui să se întoarcă regalitatea. Iason face o propunere triplă noului rege: să-l numească, pe el - Iason, ca Mare Preot în locul lui Onias, să-i acorde dreptul de a transforma orașul Ierusalimului într-un nou oraș grecesc, un polis și, în schimb, el îi promite o creștere a tributului și plata unor sume suplimentare substanţiale. Antiochos acceptă. Primul punct esențial: transformarea Ierusalimului într-un oraș grecesc nu a avut loc la inițiativa regelui, ci al evreilor elenizați.
În plus, la vremea când Antiochos IV Epifan a preluat conducerea imperiului Seleucid în 175, s-a înființat un partid elen în Iudeea pentru o perioadă îndelungată. O cetate seleucidă, Acra, se află în inima Ierusalimului, care devine un polis grec. Revenit la Ierusalim, Iason a stabilit lista noilor cetățeni ai acestei Antiohii a Ierusalimului (pentru a o deosebi de multe alte Antiohii), a înființat un gimnaziu la poalele Muntelui Templului și un ephébéion, o organizație de instruire pentru viitorii cetățeni. Prin urmare, Iason a întemeiat un oraș grecesc în Ierusalim, o practică obișnuită la acea vreme, într-o regiune, Iudeea, care avea deja o gerousie; el nu pare să fi supărat instituțiile politice; mai mult, cel mai rău adversar al său, autorul celei de-a doua cărți a Macabeilor, un contemporan, nu îl învinovățește pentru asta. În plus, mulți evrei înstăriți subscriu la ceea ce li se pare o modernizare utilă a societății evreiești: preoții se reped la gimnaziu imediat ce sunetul gongului anunță începerea distribuției de petrol.
Elenizant entuziast, Jason trimite sportivi la jocuri în cinstea lui Heracles Tyrian Melkart. Înseamnă asta că acești evrei sunt gata să renunțe la riturile lor și la preceptele Legii? Autorul celei de a doua carte a Macabeilor este obligat să fie de acord că nu: atunci când merg la Tir pentru a participa la competițiile de gimnastică în cinstea lui Heracles, invitați ca toți locuitorii orașelor grecești din regiune, antiohienii din Ierusalim cheltuiesc sumele pentru cumpărați echipamente pentru triere, nu pentru a sacrifica idolilor. Opusul ar fi surprins: cine și-ar imagina că marele preot evreu încearcă să desființeze religia care stă la baza puterii sale? Pentru mai mulți istorici, în special Martin Hengel, este clar că Jason, împins de o parte din elitele elenizate din Iudeea, încearcă să șteargă diferențele dintre evrei și vecinii lor, pentru a-i aduce într-un fel în lumea modernă, care este în mare parte elenizat. Reforma lui Jason a întâlnit, de asemenea, un real succes, confirmat de cele două cărți ale Macabeilor. Dar asta nu înseamnă că Jason este gata să renunțe la principiile esențiale ale religiei sale.
Cu toate acestea, reforma lui Jason nu este lipsită de probleme. În primul rând, și-a obținut slujba prin intrigi și prin promisiuni de bani: oamenii sunt cei care plătesc. Mai mult decât atât, în ochii evreilor tradiționali, cei care sunt străine la noile moda, este greu de înțeles cum se poate rămâne un evreu prin adoptarea unor maniere ca fiind străine la tradiția ca nuditatea a gimnaziului. Mai ales că evreii care frecventează gimnaziul vin fie să-și ascundă tăierea împrejur („aveau prepuțele făcute”), fie să renunțe la asta pentru copiii lor bărbați, încălcând astfel legea Torei . Potrivit lui Maurice Sartre, Jason a jucat un rol major în această dezvoltare, dorind să fie arhitectul unei reforme care să șteargă particularismul evreiesc fără abolirea iudaismului.”
De la marele preot pariseu Menelau la Edictul persecuției (172-167)
Alături de tensiunile create în cadrul populației evreiești între partizanii unei elenizări forțate și tradiționaliști, revolta macabeană are loc pe fondul corupției și al crizei politice create în jurul postului de Mare Preot.
Cumpărându-și postul, Jason a deschis ușa concurenței: de fapt, prin 172 î.Hr. unul dintre rudele sale, Ménélas, al cărui nume elenist spune suficient, rezultat dintr-o familie preoțească înrudită cu Marele preot, intrigă la rândul său lângă Antiochos. El a fost numit Mare Preot în locul lui Iason în 172 și l-a asasinat pe Onias al III-lea în timp ce era refugiat în Antiohia. Fratele său Lysimachus ia vase sacre din Templu, provocând revolte în 170 și moare, hoțul a căzut în mâinile celor revoltaţi. Ménélas este arestat și adus în fața justiției în fața lui Antiochos, dar acesta din urmă reușește să-l elibereze dând bani. Jason se întoarce ca Mare Preot în locul lui Menelau în 168 . Antiochos este revoltat de faptul că protejatul său, Ménélas, a fost concediat. El a făcut jefuirea Templului și l-a înlocuit pe Menelau. Această întoarcere a lui Iason vine după câțiva ani de război între fracțiunile evreiești dintre Menelau și Iason, ambii elenişti, dar cea a lui Menelau este cu siguranță mai radicală și mai pregătită să renunțe la tradițiile evreiești. O perioadă de război civil a început între cele două facțiuni elenizante.
Oamenii, neputincioși, asistă la acest război civil pentru care plătesc factura. Presiunea fiscală în beneficiul regelui, între 175 și 169, a fost atât de puternică încât trebuie luată în considerare în răscoala populară pe punctul de a izbucni. Unii fug în deșert, alții sunt agitați. Trecem de la indignarea tăcută la începutul unei revolte pe care Ménélas nu este în stare să o curme. El face apel la trupele regale, în timp ce Iason, învins, se refugiază mai întâi la regele nabateenilor la Petra, apoi la Sparta. Prin urmare, trupele seleucide - al doilea fapt capital - intervin mai întâi pentru a pune capăt tulburărilor dintre evrei.
În 170 - 169, Antiochos al IV - lea, care a acordat puțină atenție afacerii, cu excepția numirii marelui preot și a buzunarului cu cât mai mulți bani (are o datorie grea de război față de romani și intenționează să lanseze noi expediții împotriva Egiptului și Iranului ), începe să-și facă griji. De ce sunt agitați evreii? El trebuie să facă campanie împotriva Egiptului în primăvara anului 169 și nu este potrivit să lase în urmă un foc de rebeliune care ar putea să-l întrerupă din bazele sale siriene. Când a întrebat despre cauzele tulburărilor din Iudeea, trebuie să i se fi spus că evreii s-au certat asupra Legii: textul 2 Macabeilor se opune în mod constant celor care sunt zeloși pentru Lege (Tora) și celor care fac dovada zelului împotriva Legii, adică elenii care nu sunt ostili pe faţă împotriva Legii, dar îi oferă o interpretare elenistică (politeistă). Antiochos IV deduce din aceasta o măsură politică radicală și dezastruoasă, dar logică: dacă evreii se ceartă despre Lege, să suprimăm Legea! Mai mult, este obișnuit ca un popor revoltat să piardă privilegiul de a se administra în conformitate cu propriile legi.
Prin urmare, în toamna anului 168, Antiochos IV a promulgat un edict pentru abolirea Torei. Acesta este edictul persecuției, care duce efectiv la interzicerea iudaismului. Evreilor li se poruncește să abandoneze practicile esențiale ale religiei lor: sacrificiile evreiești sunt interzise, festivalurile și circumcizia sunt interzise cu pedeapsa cu moartea pentru cei care continuă să respecte Șabatul. Templul este dedicat Zeusului olimpic.
...
Unde Antiochos IV comite o eroare politică majoră este că el nu înțelegea că abolirea Torei nu înseamnă doar privarea evreilor de legile lor civile, ci a dus la desființarea iudaismului. Mulți evrei evlavioși au preferat martiriul (de aici și poveștile edificatoare ale celor 2 Macabei), în timp ce alții au fugit în pustie. Represiunea este cu atât mai sângeroasă cu cât mulți greci și sirieni i-au acuzat pe evrei de aroganță, acuzându-i că au negat divinitatea zeilor altora, că au refuzat să-și împartă mesele și că au evitat orice contact sub pretextul purității rituale.
Revolta împotriva seleucizilor
Guerilele Macabene
Matthatias refuză să se sacrifice idolilor, G. Popelin, 1882
Este în acest moment (actualul 168, începutul167 î.Hr. ) A început prin Matatia (eb. מתתיהו בן יוחנן הכהן, Matityahou ben lokhanan Hacohen) și fiii săi, în special fiul său al treia Iuda, singurul căruia i s-a pus supranumele Macabeul (el. מקבים). Revolta a început deja bine, dar fără lider și fără obiective clare. Potrivit primei cărți a Macabeilor, un text care înalță dinastia de la Mattathias, ofițerii regelui s-ar fi adresat lui Mattathias, un notoriu respectat al lui Modi'in, pentru a-i cere să facă un sacrificiu păgân făcându-l să atârne să fie introdus printre „Prietenii regelui”. Mattathias refuză, ucide un evreu care a fost de acord să sacrifice și ofițerul regelui, și fuge cu fiii săi la munte.
Revolta Macabeilor îi vizează mai întâi pe evreii elenizați care acomodează tradiția evreiască veche cu ingrediente ale culturii grecești, iar apoi pe ocupantul străin care impozitează sever țara în același timp, deoarece promovează și extinderea modului de viață și cultură greacă.
Intervenția lui Mattathias și a fiilor săi în jurul anilor 168 - 167 ar fi fost decisivă în acordarea conducătorilor și a unei organizații militare la o revoltă începută de evrei evlavioși care s-au lăsat masacrați pe Șabat pentru a nu încălca Legea. Dacă știm puțin despre aceste grupuri de hasidimi sau evlavioși angajați în partea macabeilor, este clar că aceștia din urmă trebuie să accepte de la început compromisuri cu legea, cum ar fi lupta în ziua Șabatului.
La moartea lui Mattathias ( 166 ), conducerea rezistenței a trecut la al treilea fiu al său, Iuda zis Macabeu (adică „baros”), care și-a lăsat porecla întregii sale familii. În același an 166 vede victoria rebelilor asupra guvernatorului Siriei la bătălia de la Beth Horon. Anul următor Iuda i-a învins pe Nicanor și Gorgias în propria lor tabără la bătălia de la Emaus . Primii doi sau trei ani ai revoltei au fost folosiți pentru a organiza forţa militară.
În 165, Lysias și-a retras forțele militare, probabil cu intenția de a negocia. De la sfârșitul anului 165 până în primăvara anului 163, seleucizii nu au încercat o nouă invazie. Iuda profită de acest răgaz pentru a prelua controlul asupra Ierusalimului. Din decembrie 165 sau 164, Ierusalimul a fost eliberat și Templul a fost din nou dedicat lui Iehova, Dumnezeul Evreilor. După moartea lui Antiochos al IV - lea în Persia în toamna anului 164 și apariția unui rege minor, Antiochos al V - lea, au început negocierile: nu numai cei doi miniștri principali ai regelui se ciocnesc, ci și o misiune a senatului roman în regiune îi sprijină pe deplin pe evrei, astfel încât să slăbească puțin mai mult pe seleucizi.
În 164, sărbătoarea evreiască a Dedicării, Hanuka, a fost sărbătorită pentru prima dată în Templu, care era dedicată exclusiv închinării evreiești. În primăvara anului 163, a fost revocat edictul de persecuție. Iuda obține libertatea de cult pentru evrei de la regentul sirian Lisia . Războiul a continuat totuși în confuzie, probabil pentru că comunitățile evreiești dispersate la marginea Iudeii s-au simțit amenințate: știm astfel despre expedițiile lui Iuda și ale fraților săi în sudul Siriei, în Transiordania, în Idumea ( Negev ) pentru salvarea evreilor persecutați. Pe de altă parte, trupele seleucide nu au fost înfrânte: au continuat să ocupe cetatea Ierusalimului, Acra, până în 141, protejând evreii elenizați cu singura lor prezență. De fapt, este un război imposibil: evreii revoltați conduc un război de gherilă împotriva căruia trupele regulate seleucide sunt dezarmate, în timp ce evreii nu sunt în măsură să-i învingă pe seleucizi în aer liber.
Spre victoria Macabeilor
Moartea lui Antiochos al IV - lea și calmul din 164 î.Hr..nu duce la sfârșitul luptelor. Succesele militare ale lui Iuda îl împing să asedieze Acra, ultimul simbol al prezenței seleucide în Ierusalim . Seleucizii reacționează cu forță și organizează o expediție la Ierusalim din munții Hebron . În 162, la bătălia de la Bet Zaharia, Eleazar, fratele lui Iuda, a fost lovit de un elefant de război pe care a încercat să-l asalteze. Un an mai târziu, trupele grecești aflate sub conducerea lui Nicanor au fost parțial șterse; dar la bătălia de la Elasa din 160, Iuda a murit la rândul său, cedând locul fratelui său Ionatan .
Jonathan conduce o politică de alianță cu Roma pentru a lupta mai bine, guvernatorul Bacchide îl pune în Ierusalim ca Mare Preot elenist pe Alcime . Din 160 până în 158, elenizatorii au fost cei care au pus stăpânire pe Ierusalim, în timp ce protectorul lor Bachide a construit fortificații în special la Betel, Bet-Horon și Emaus .
În timp ce războiul se epuizează, se ajunge la un acord politic între macabei, acum conduși de Jonathan și de adversarii lor, iar cei mai extremi eleniști sunt eliminați (Menelaus a fost executat în mod atrăgător la Alep ), un nou mare preot, Alcime, ales printre elenii moderati, este numit. După moartea sa în159 î.Hr..cu toate acestea, nu este înlocuit. Pentru Maurice Sartre, nominalizarea lui Alcime, un elenizator moderat, a fost acceptată de rebeli. Pentru Élie Barnavi, un acord între Jonathan și Bacchidès, ministrul suveranului Demetrios I er Soter, succesorul lui Antiochos IV, nu a fost realizat până în 152 . Cronologia anilor 157 -152 pune o problemă. În 152, Jonathan, profitând de războiul civil dintre doi pretendenți la tron în Antiohia, reușește să fie recunoscut cu titlul de Mare Preot (la care nu are dreptul) în același timp în care este onorat cu titluri de curte, seleucide .
Finalul revoltei
Apare un aspect interesnt în una din cărţile Macabilor, când unii dinte rebelii morţi şi dezbrăcaţi, purtau sub haine lănţişoare cu imaginile unor zei. De aici se pare că mulţi elenişti au trecut în tabăra rebelilor, posibil din anumite interese şi nu din sinceritate, după cum a şi fost prezis în Cartea lui Daniel:
“Cand vor cadea, vor fi ajutati putin, si multi se vor uni cu ei din fatarnicie.” (Dan.11:34)
Demetrius I er moare150 î.Hr. ; Demetrios II îl succede. Dar unul dintre rivalii săi, Diodot Tryphon, îl ia prizonier pe Jonathan și îl ucide. Simon Maccabée, al doilea fiu al lui Mattathias, îi succede fratelui mai mic. Potrivit lui Élie Barnavi, Demetrios II recunoaște independența statului Hasmomean, denumire dată dinastiei rezultate din Macabei, dar, potrivit lui Maurice Sartre, niciun seleleuc nu recunoaște independența evreiască: încercările sunt lansate și în anii 131 - 130 (cu succes), apoi în 87 (fără succes) pentru a recupera Iudeea. Dar regii din Antiohia, slăbiți de o ceartă dinastică care a otrăvit viața regatului până la dispariția sa în 64, sunt în mare parte incapabili să conteste independența de facto cucerită de cei numiți acum hasmoneeni., Fondatorii unui nou stat evreu. Simon este considerat fondatorul dinastiei Hasmonean. În 140, a fost proclamat „Mare Preot, strateg și etnarh ” ca ereditar. Aristobule I er ia titlul de împărat în 104 - 103 . Autonomia evreiască durează până în 63, când Pompei ia Ierusalimul și supune Iudeea autorității romane.
Revolta Macabeilor apare, în cuvintele lui Maurice Sartre, ca o luptă de eliberare rapid reușită. Macabeii știu, de asemenea, să profite de slăbiciunile dinastiei seleucide, subminate de certuri interne. Diplomația lor poate lua parte la uzurpatorul momentului, de la care scot concesii, sau pot încheia alianțe îndepărtate, ca și la Sparta, asigurând în același timp bunăvoința puterii romane. În același timp, aceștia nu ratează să recurgă la ceea ce Elie Barnavi numește „arme ideologice”, trasând paralele între situația politică contemporană și cele din alte epoci când poporul evreu s-a confruntat cu probleme de asimilare sau subjugare.
...
De la un război civil, așadar, regatul seleucid a sprijinit evreii elenizați în conflictul lor cu tradiționaliștii. Pe măsură ce conflictul s-a intensificat, Antiochos s-a alăturat evreilor elenizați interzicând practicile tradiționaliștilor. Acest lucru poate explica de ce Antiochos s-ar fi rupt complet de politica urmată de seleucizi în alte locuri și alte vremuri și ar fi ajuns să interzică religia tradițională a unui întreg popor.
Istoriografie
Capturarea Ierusalimului de către regele Antiochus, La Guerre des Juifs de F. Josephus, trad. de G. Coquillart, 1480-85.
Cele patru Cărți ale Macabeilor sunt recunoscute de ortodocși ca parte a Bibliei, în timp ce catolicii recunosc doar primele două. Acestea fac parte din Cărțile Deuterocanonice . Cei protestanții și evreii nu recunosc. Abia prin Chanukah din 164 revolta Macabeilor devine parte a tradiției rabinice, restul poveștii provine din texte grecești, culese mai târziu de creștini. Istoricul evreu Flavius Josephus a reluat aceste relatări în Războiul evreilor .
Aceste texte prezintă elenizarea și persecuțiile efectuate de Antiochos IV ca fiind cauza revoltei, dar majoritatea istoricilor moderni au afirmat că Antiochos a intervenit mai întâi într-un război civil intern populației evreiești, evreilor tradiționaliști și evreilor elenizați. Competiția pentru postul de Mare Preot pune în față tradiționaliștii care poartă nume ebraice sau aramaice, cum ar fi Onis, și elenizatorii care poartă nume grecești precum Jason sau Menelaus . Alți autori subliniază, pentru a explica războiul civil, cauzele socio-economice alături de cauzele pur religioase.
Note și referințe
...
Élie Barnavi, Istoria universală a evreilor, Literatura Hachette, 2002, p. 40.
Martin Hengel, Elenism și iudaism, Londra, 1976, volumul I, p. 278.
...
This page is based on the copyrighted Wikipedia article "R%C3%A9volte_des_Maccab%C3%A9es" (Authors); it is used under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported License. You may redistribute it, verbatim or modified, providing that you comply with the terms of the CC-BY-SA.
